Am ales să fac acest proiect despre Dinu C.

Giurescu deoarece m-a impresionat relatarea istorică

ce este pe înțelesul tuturor și cartea “ Istoria românilor din cele mai vechi timpuri până astăzi “
mi-a fost recomandată în clasa a XII a de un profesor de istorie care mi-a zis că îmi va fi de folos
pentru cultura generală.

Dinu C. Giurescu s-a născut la București, la data de 15 februarie 1927, într-o cunoscută
familie de istorici. A fost fiul lui istoricului Constantin C. Giurescu și nepotul lui Constantin
Giurescu. A urmat cursurile Colegiului “ Sf. Sava “, apoi a studiat la Facultatea de Istorie din
București. Și-a luat licența în anul 1955 și apoi doctoratul în istorie. A obținut titlul științific de
doctor în istorie în anul 1968. În perioada 1968 – 1987 a fost profesor la Universitatea de Artă,
Secția Istoria și Teoria Artei-Muzeografie. De asemenea, între anii 1990-1997, a fost profesor
universitar la Universitatea București la Facultatea de Istorie. A fost președinte al părții române
în Comisia româno-bulgară de istorie (1979-1985 și din 1991 până în 2018). A fost membru
titular al Academiei Române din 2001 (membru corespondent din 1990), secția Istorie și
Arheologie, membru în Consiliul Științific al Institutului Revoluției Române.El a militat
împotriva demolării unor importante monumente istorice și de artă, cărora le-a consacrat lucrarea
“The Razing of Romania’s Past” (1989). El a fost și deputat în Parlamentul României și
vicepreședinte al Partidului Conservator. A demisionat din funcția de deputat și s-a retras din
politică , fiind ales, pe data de 24 aprilie 2014, vicepreședinte al Academiei Române, pentru un
mandat de patru ani.

A fost coordonator şi coautor al volumelor IX (ed. I, 2008 ; ed. a II-a 2016) şi X (2013) din
valorosul tratat „Istoria românilor“, operă fundamentală elaborată sub egida Academiei Române. 

Preşedinţia României l-a decorat, în anul 2000, cu Ordinul Naţional în grad de Cavaler.

Peste 30 de volume de autor și în colaborare a semnat Dinu C. Giurescu. A scris numeroase

studii și lucrări în diverse domenii: arta românească a secolelor XIV-XVIII ( “Contribuții la
studiul broderiilor de la Trei Ierarhi” (1960), “ Arta metalelor prețioase în Țara Românească în
secolele XIV-XVI” (1962), studiul civilizației române în secolele XIV-XVIII (“Țara
Românească în secolele XIV-XV” (1973), lucrare distinsă cu premiul “Nicolae Bălcescu” al
Academiei Române), “Relațiile economice ale Țării Românești cu Peninsula Balcanică în
secolele XIV-XVI” (1965), “ N. Titulescu, Documente diplomatice” (1967) și “M.
Kogâlniceanu, Documente diplomatice” (1972). Alte lucrări publicate de el: “Anatefterul.
Condica de porunci a vistieriei lui Constantin Brâncoveanu”, Studii și Materiale de Istorie
Medie, volumul 5: paginile 353 – 504 (1962), “Lichidatorii. România în 1947” (2012), “Zid de
pace, turnuri de frăție. Deceniul deschiderii: 1962-1972” în colaborare cu Mircea Malita (2012),
“Istoria ilustrată a românilor”(1981) și “Istoria Românilor din cele mai vechi timpuri și până
astăzi”(1971) în colaborare cu tatăl său, Constantin C. Giurescu. A întocmit și monografii
precum “Ion Vodă cel Viteaz” (1974). De asemenea, el este autorul (în colaborare) a două
manuale didactice.

A consacrat lucrări și istoriei contemporane, precum “Guvernarea Nicolae Rădescu” (1996),

“România în al doilea război mondial” (1999), “Imposibila încercare. Greva regală, 1945”
(1999), “Cade Cortina de fier: România 1947” (2002). La Târgul de Carte “Gaudeamus” 2011 a
lansat volumul “O istorie ilustrată a diplomației romînești (1862-1947)”, ediția în limba română,
avându-i ca autori pe Dinu C. Giurescu, Rudolf și Laurențiu Constantiniu (ediția în limba
engleză a apărut în Decembrie 2010).

Dinu C. Giurescu a explicat și cât de important a fost pentru familia sa ajutorul Bisericii
Ortodoxe Române, în mod special al Patriarhului României, care a oferit familiei Giurescu o
repartiție într-o casă parohială.

„În aceste condiții, Biserica ne-a oferit un cadru în care să putem viețui și continua, deși
conducătorii instituției cunoșteau categoria din care făceam parte. Cineva ne-a sfătuit să facem o
cerere către Patriarhul României, să arătăm situația și să rugăm să ne permită accesul la o cameră
și o baie convenabile. Am depus cererea și aici a intervenit acțiunea salvatoare a Patriarhului
Justinian, pentru că ni s-a dat o repartiție într-o casă parohială. 
În vara anului 1951 am reușit să ne mutăm într-o cameră în casa parohială a Bisericii „Sfânta
Maria”, în spatele cimitirului „Sfânta Vineri”, pe lângă Carol Knappe. Aceasta a fost soluția pe
care Patriarhia ne-a propus-o și noi am acceptat-o fără zăbavă pentru simplul motiv că era cea
mai bună din tot ce ni se oferise până atunci. Am nimerit la preotul profesor Niculae Șerbănescu,
care locuia împreună cu familia, cu care ne-am și împrietenit, de altfel. În toamna anului 1953,
am obținut aprobarea Patriarhiei să ne mutăm în casa parohială a Bisericii Mavrogheni, lângă
Piața Victoriei, împreună cu bunicii după mamă, Maria și Simion Mehedinți. Aici am primit
găzduirea părintelui Grigore Burlușeanu și în această cameră a revenit și tatăl meu în noiembrie
1955, după eliberarea de la Sighet. Încă o dată, Biserica ne-a oferit soluția cea mai bună, în
condițiile în care nici o altă instituție nu dorea să își pună în pericol prestigiul prin soluționarea
acestui caz individual. Biserica Ortodoxă Română a făcut acest lucru, în vremea Patriarhului
Justinian Marina”.
Dinu C. Giurescu consideră că Patriarhul Justinian Marina este salvatorul Bisericii Ortodoxe
Române în epoca de persecuție maximă a acestei instituții, în perioada 1948-1955. În biografia
lui se înscriu acțiuni prin care instituția a reușit să se salveze în componentele ei esențiale.

Istoricul a candidat la alegerile din 9 Decembrie 2012, pe listele USL din partea Partidului
Conservator. A fost ales deputat în circumscripția electorală nr. 42 București, colegiul
uninominal nr. 19, potrivit www.cdep.ro. În cadrul Adunării Generale a membrilor Academiei
Române, din 24 Aprilie 2014, alături de academicienii Alexandru Surdu, Cristian Hera și Bogdan
Simionescu a fost ales vicepreședinte al Academiei Române pentru următorii patru ani. În 2011 a
fost decorat de Regele Mihai I cu distincția “Nihil sine Deo”. Pe 15 Ianuarie 2018, Dinu C.
Giurescu s-a aflat printre personalitățile care au fost omagiate la Ateneul Român, cu ocazia Zilei
Culturii Naționale. De-a lungul timpului, a participat, la numeroase conferințe, expuneri, mese
rotunde, reuniuni științifice din țară și străinătate, emisiuni de televiziune și la radio. În 2013 și-a
donat întregul fond de carte, constituit din mii de volume, Bibliotecii Județene “Alexandru și
Aristia Aman” din Craiova.

Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securtății (CNSAS) deține documente detaliate
legate de o colaborare a sa cu Securitatea, însă a considerat că nu a fost colaborator.

La 3 decembrie 2014, la Gala Premiilor Brâncoveanu, decernate de Fundația Alexandrion,

istoricului Dinu C. Giurescu i-a fost decernat un premiu, la secțiunea “Cariere”, pentru întreaga
activitate, iar la 15 martie 2016 a fost desemnat membru de onoare al Fundației Europene
Titulescu, la aniversarea a 25 de ani de la constituirea acesteia. La 28 februarie 2017 Consiliul
General al Capitalei a adoptat o hotărâre prin care istoricului Dinu C. Giurescu i-a fost acordat
titlul de cetățean de onoare al municipiului București. Academicianul Dinu C. Giurescu a murit
la vârsta de 91 de ani, la 24 aprilie 2018 în urma unui infarct miocardic.

Cărțile privind istoria contemporană sunt importante deoarece ne ajută pe fiecare dintre noi să
înțelegem mai ușor câteva din evenimentele majore ale secolului XX.

Dinu C. Giurescu, în cartea “Guvernarea Nicolae Rădescu” el prezintă perioada în care Nicolae
Rădulescu a fost prim-ministru al României. La 6 Decembrie 1944 Regele Mihai l-a numit prim-
ministru. El a guvernat până în data de 28 Februarie 1945 când, datorită presiunilor trimisului
Moscovei, Andrei I. Vâșinski, își prezintă demisia Regelui, care a fost nevoit să accepte,
numindu-l în cele din urmă pe Petru Groza prim-ministru.

În cartea “Imposibila încercare. Greva regală, 1945”, Dinu C. Giurescu prezintă și descrie
perioada cuprinsă între 21 august 1945 și până în 7 Ianuarie 1946, când Regele Mihai a refuzat să
semneze actele Guvernului Petru Groza și să primească miniștii în audiență. Tot în această
perioadă, Consiliul de Miniștri a continuat să funcționeze în ilegalitate.

“România în al doilea război mondial”, cartea scrisă de Dinu C. Giurescu și publicată în 1999,
prezintă perioada în care România a intrat în război în iunie 1941, după ce s-a aliat cu Puterile
Axei în Octombrie 1940 și până la sfârșitul războiului în 1945.

Cartea “Istoria românilor din cele mai vechi timpuri până astăzi” este o încercare de a înfățișa
viața poporului român în milenara sa dezvoltare, din cele mai vechi timpuri până în prezent, și în
toată complexitatea ei. Am căutat să arătăm cum au trăit înaintașii noștri, bucuriile și durerile lor,
ceasurile lor de biruință și ceasurile de primejdie. De asemenea, felul cum s-au gospodărit ei,
cum au știut să dea glas năzuințelor lor de libertate și de dreptate socială, cum au știut păstra
statul.
 Dinu C. Giurescu a scris această carte pentru toți românii care doresc să cunoască viața
înaintașilor lor, alături de care au trăit sași, secui, unguri, sârbi și alții, împărtășind împreună
soarta bună și soarta rea. S-a străduit alături de tatăl său când a scris cartea să înfățișeze adevărul,
convinși că numai adevărul durează. Viața poporului român a curs necontenit, asemenea Dunării,
schimbările s-au făcut treptat, uneori mai repede, alteori mai încet. Se pot deosebi anumite epoci
și s-au și propus diverse periodizări.

În această carte, Dinu C. Giurescu a folosit ilustrații, pe cât se poate de noi la cea vreme, pentru
a spori interesul cititorilor. El a adăugat la finalul fiecărui capitol o bibliografie selectivă pentru
cei ce ar dori mai multe amănunte sau alte puncte de vedere.

Despre pământul românesc Dinu C. Giurescu spune “Pământul românesc este unul din cele mai
armonioase, mai frumoase și mai bogate nu numai din Europa dar și din întreaga lume.” și despre
Dacia: “Dacia a fost una dintre cele mai bogate și mai populate provincii ale Imperiului Roman.”

După părerea lui și a tatălui său Constantin C. Giurescu, dacii sau geții fac parte din marele
grup etnic al tracilor și constituie cea mai însemnată ramură a lui, având o civilizație, o cultură și
o istorie politică pe care nu a egalat-o nici o altă ramură. “Se poate spune că dacii sau geții
reprezintă elita numerosului grup al tracilor.” În descrierea și prezentarea dacilor au mai utilizat
și informații din Istoriile lui Herodot “părintele istoriei” : “ istoricul grec ne dă și alte știri aupra
pământului de la nord de Dunăre.” „În legătură cu dominația scitică, avem și cele dintâi știri
scrise asupra pământului carpato-danubian. Ele se datoresc tot lui Herodot, care a vizitat, în
călătoriile sale, întreg țărmul de vest și nord-vest al Mării Negre și care și-a luat informațiile de
la negustorii greci din Olbia și din Tyras (Cetatea Albă).”, și chiar înainte de a începe capitolul
despre daci folosește vestitul citat spus de istoricul grec Herodot despre geți “geții sunt cei mai
viteji și mai drepți dintre traci”.

Pentru a descrie perioada lui Burebista, acesta a folosit câteva din informațiile lui Strabo care
sunt confirmate de alte izvoare istorice contemporane, dintre care el citează o inscripție greacă
din orașul Dionysopolis (Balcic) “În timpul din urmă regele Burebista ajungând cel dintâi și cel
mai mare dintre regii din Tracia și stăpânitor al tuturor ținuturilor de dincolo și de dincoace de
Dunăre” făcându-i mai apoi observații.

El se încadrează în istoriografia pozitivistă. Noțiunea de pozitivism își are originea în filosofia

lui Auguste Comte (1798-1857) care a publicat între 1839-1842 Cursul de filosofie pozitivă. Prin
aceasta el a creat sociologia care a influențat destinul istoriografiei. Ideile pozitivismului istoric
au stârnit ecou și în istoriografia română prin A.D. Xenopol care discută operele istoricilor
pozitiviști în revista “Convorbiri Literare”. Nota comună a acestei istoriografii era conferită de
ideea istoriei civilizației care își propune aplicarea efectelor progresului științei, literaturii și a
artelor, a invețiilor utile, a obiceiurilor în vederea confortului poporului.

Prin istoricii pozitiviști istoriografia universală a înregistrat o experiență care a asociat cercetării
trecutului, pe de o parte un spirit științific, prin factorii materiali care prezideează la evoluția
istoriei, iar pe de altă parte, datorită ideii de istorie a civilizației, o contribuție la o nouă abordare
a fenomenului istoric.

Istoricul Dinu C. Giurescu a fost important pentru istoriografia românească a secolului XX

deoarece a dezbătut multe teme privind istoria contemporană și nu numai. Pierderea acestui mare
istoric "echivalează cu pierderea unei conştiinţe civice şi patriotice româneşti, ce va marca
nu numai comunitatea academică, ci societatea românească în ansamblul ei" după cum spun
și Membrii Academiei Române care regretă moartea academicianului. Dinu C. Giurescu a avut o
contribuție importantă în relatarea faptelor istorice.

Dinu C. Giurescu a fost unul dintre cei mai mari istorici români şi profesor de
incontestabilă reputaţie, subliniază Academia Română, într-un mesaj transmis la moartea
academicianului.

Academicianul Dinu C. Giurescu a scris peste 30 de lucrări de autor și în colaborare, a fost

deputat în Parlamentul României și a primit de la Regele Mihai I decorația “Nihil sine Deo”. A
fost preocupat atât de editarea de izvoare, cât şi de elaborarea unor sinteze de istorie naţională:
„Istoria românilor din cele mai vechi timpuri până azi” (1971, în colaborare), „Istoria românilor”
(1974-1975, în colaborare), „Istoria ilustrată a românilor (1981-1982).

Dinu C. Giurescu este o mare personalitate a istoriografiei românești, un mare cărturar, un mare
patriot Academicianul Dinu C. Giurescu a trăit demn şi a oferit semenilor săi un model de
demnitate dincolo de declaraţii. Tatăl, Constantin C. Giurescu a fost deţinut politic. Ca fiu de
deţinut politic, nu şi-a putut împlini decât târziu vocaţia de istoric. In 1988 s-a stabilit in S.U.A.,
primind şi cetăţenia americană . In 1990 a revenit România, fiindcă aici era patria, ţara de care nu
se putea despărţi.

Preşedintele Emil Constantinescu: “Era un om care înţelegea marile proiecte” “A plecat în

SUA, şi-a construit o carieră strălucită acolo, ceea ce nu e uşor de făcut, a păstrat aceeaşi legătură
de suflet cu familia sa şi în 1990 s-a întors în România. A fost o figură luminată pentru noi. Nu-şi
pierdea sentimentul de demnitate naţională. Din păcate, ce s-a întâmplat în România, această
disoluţie a ideii de stat şi această criză morală, l-a întristat”.

Rareş Bogdan: "Respect, Dinu Giurescu! Îţi mulţumim pentru că ne-ai învăţat să iubim România"

Dinu C. Giurescu : “am învățat meserie de la profesorii mei din facultate. Îi amintesc pe Ioan
Hudiță, specialist în Istoria diplomației, pe Gheorghe Brătianu, Victor Papacostea.” ”Istoric
sunt, n-am frate, n-am rudă, n-am vecini. Stăpân pe adevăr, lui cată să mă închin”. 

Eseu bibliografic
Constantin C. Giurescu și Dinu C. Giurescu – “Istoria românilor din cele mai vechi timpuri până
astăzi” (București, Editura Albatros, 1971) operă care cuprinde informații, ilustrații care îi ajută
pe cititori să înțeleagă mai bine și să rețină mai ușor.

Informații pentru biografie am luat de pe următoarele site-uri:

 https://www.agerpres.ro/documentare/2018/04/24/academicianul-dinu-c-giurescu-s-a-
stins-din-viata-fisa-biografica--96845
 https://www.cotidianul.ro/o-viata-aproape-cat-un-veac-dinu-c-giurescu-ne-a-parasit-
dupa-o-existenta-aproape-la-fel-de-lunga-si-plina-ca-aceea-a-romaniei-unite/
 https://www.news.ro/cultura-media/biografie-dinu-c-giurescu-istoric-profesor-
academician-politician-1922404624002018041918080664