Marea Armata Pagana 
 
 
 
 
 
 
 
 

   “ Marea Armata
Pagana” sau dupa cum imi place mie sa ii spun, “The Great Heathen Army”,
a fost o oaste ce dateaza din secolul al IX-
lea, formata din razboinici vikingi din toate colturile nordice precum:Norvegia, Danemarca si Suedi
a. Dar pana sa ajungem la subiectul propriu-
zis, pentru inceput as vrea sa incepem cu urmatoarea intrebare:”Cine
au fost vikingii?”. Ei bine, dupa cum bine
stim si noi, vikingii au fost un grup de razboinici neinfricati, ce isi au originile in partile nordice ale
Europei si au ramas in istorie pentru faptele lor infaptuite de-a lungul anilor lor de glorie.
Prima atestare a acestora se afla in cronicile anglo-saxone, cronici in care se descrie cum
o oaste de razboinici din tinuturi nordice au dat navala peste manastirea din
Lindisfarne, macelarind totul in calea lor si luand orice bun de valoare cu ei inapoi la casele lor. 
 Un lucru foarte interesant este ca pentru anglo-saxoni, acestia nu erau numiti “vikingi”, ci
se numeau: “pagani”, “nordicii” sau “danezii”. Termenul de
“viking”, insusi este foarte putin intalnit in afara Scandinaviei,
desi unii istorici tind sa creada ca acest termen provine chiar din limba anglo-saxona, mai exact
din cuvantul “wic”, de aceea teoriile cu privire la originea cuvantului de “viking”
sunt impartite si astazi. Se spune ca “vik” sau “wic” in traducere inseamna un golf, un
fiord sau o intrare. Una dintre cele mai plauzibile teorii despre aparitia vikingilor, este aceea in care
se zice ca Norvegia si Danemarca se confruntau cu
o problema de suprapopulatie in decursul secolelor VII si VIII.  
  Acum ca am facut o scurta introducere in “Cine au fost vikingii?”, putem trece la tema noastra si
anume:”Marea Armata Pagana”. Cronicile anglo-saxone ne spun ca aceasta oaste a debarcat pentru
prima data in Anglia, in anul 865. Era mult mai mare decat orice alta armata de pana acum si a
devenit o constanta amenintare deoarece aceasta oaste a stat pe tot timpul iernii la marginile
Angliei. De-a lungul anilor, s-a angajat in mai multe batalii impotriva regatelor anglo-saxone,
acestia fiind nevoiti sa faca pace cu vikingii, dupa cum spuneau si ei in cronici. Asa ne putem da
seama cum oastea a reusit sa isi adune resursele necesare pentru o asemenea campanie de proportii,
campanie ce a marcat cu totul tactica de pana acum a raidurilor precedente. Ostiri vikinge s-au mai
aventurat in timpul iernii pe coastele Angliei, mai precis in insula Thanet, direct in gura Tamisei in
850 si in insula Sheppey, mai exact in Kent, in anul 855, dar nu au prezentat vreun pericol major,
fiind doar niste episoade scurte ale vremii in partile de coasta ale Angliei. Se pare ca de aceasta
data, noua forta vikinga, avea cu totul si cu totul alt scop. Ei s-au imbarcat intr-o campanie de
cuceriri politice, fapt ce a dus la un asa zis razboi civil intre regatele anglo-saxone si la alegerea
unor regi noi ce proveneau din noile teritorii de elita ale acestora. Acest deceniu sau cel putin din
anul 865, a fost martorul la transformarea acestei armate, din praduitori, in colonisti, aducand cu
pasi repezi demiterea regatelor urmatoare:Mercia, Anglia de Est si Northumbria. In 876, o forta
bruta, ca sa spunem asa, a marei armate, a impartasit pamantul northumbrienilor si au inceput sa are
si sa se suporte pe ei insisi pentru un trai mai bun. La fel s-a intamplat si in Mercia in anul 877. Cei
ramasi din Marea Armata Pagana, condusi de Guthrum, au fost infranti in 878 de catre saxonii din
Vest, care erau sub conducerea lui Alfred, la Edington, in Wiltshire. Ca o parte a tratatului de pace
intre cele doua forte, Guthrum si treizeci de razboinici ai sai, au fost nevoiti sa fie crestinati, iar mai
apoi in anul 880, au plecat spre meleagurile Angliei de Est, unde s-au si stabilit si au impartasit
pamantul. 
 
  Ulterior, Guthrum si Alfred s-au angajat in a face pace, impartind teritoriile si facand aranjamente
pentru oamenii lor in ciuda legilor privind comertul, navigarea si multe altele. Monedele erau
faurite pe partea de teritoriu a lui Guthrum, iar pe unele si-a inscris noul nume crestin:”Aethelstan”.
Aceste initiative au facut parte dintr-un proces prin care Guthrum avea sa ajunga o infatisare
regeasca a Europei de Vest. Desi, lasand deoparte acest aspect important al istoriei anglo-saxone,
armata care a facut aceste schimbari, a fost foarte putin inteleasa. Pana si in ziua de azi se disputa
cat de mare a fost aceasta armata. Unii spun ca nu a avut mai mult de cateva sute de razboinici, altii
ca oastea ajungea undeva pe la 3000, iar altii ca aceasta armata, a atins numarul de 7000 de
razboinici. Printre oamenii care s-au incaierat intr-o asa zisa batalie plina de dezbateri, a fost Peter
Sawyer, care in urma cu 54 de ani spunea ca, cuvantul “armata” este doar o eroare, acest cuvant
fiind folosit de regele Ine pentru a numi orice grup de oameni care numara mai mult de 30 de
oameni. El sustinea ca aceste cronici anglo-saxone au exagerat cu privire la numarul de barci
incluse in raidurile vikinge, si s-a luat la harta, ca sa spunem asa, cu multa lume, sustinand
dificultatea de-a mentine o asemenea armata pe front, fapt ce l-a dus la ideea ca Marea Armata
Pagana nu avea mai mult de cateva sute de razboinici. Peter Sawyer chiar a incercat sa demonstreze
acest lucru prin descoperirile arheologice, insa, cautarea lui se baza pe speculatii de anticariat
despre numarul mici ale armatei, asa ca, aceasta teorie a fost data intr-o oarecare masura uitarii.
Nicholas Brooks a demonstrat lipsa de informatii si vagile spuse ale acestuia, el aratand lumii ca
cronicile anglo-saxone sunt o sursa pe cat se poate de reala si ca oamenii nu trebuie informati gresit
de catre un om ce se baza pe teorii si speculatii de anticariat. Lumea trebuie sa se documenteze si sa
analizeze in cel mai mare detaliu acest aspect. Insa a spus ca numerele estimate de catre cronici, cu
privire la barci, sunt pe cat se poate de reale si ca se trag atat din surse spaniole, irlandeze si
franceze musulmane. Figurile privind flota vikinga sunt ori la nimereala, ori salbatice. Ei evita ceea
ce este evident in exagerarile privind sursele continentale mai mult sau mai putin colorate, ci mai
degraba urmeaza un patern bine pus la punct. Brooks mai demonstreaza eficienta aceastei armate,
care era cu mult mai buna decat celelalte care vanau pe continent, doar datorita faptului ca era cu
mult mai mare decat acestea. Chiar acest fapt este motivul principal pentru care s-a ajuns la asa zisa
distrugere a regatelor anglicane si a bisericii. In timp ce nu erau dovezi arheologice care sa confirma
taberele de iarna ale vikingilor, Brooks ne indreapta sa ne uitam asupra asezarilor anglo-saxone,
deoarece vikingii s-ar putea sa se fii intemeiat acolo tabara pentru simplul fapt ca deja erau
fortificate, ba chiar unele aveau inca fortificatiile romane. El a mai spus ca locurile pe care si le-au
ales armata ca baza pe timp de iarna ar fi inexplicabile daca am vorbi de doar cateva sute de
razboinici, de aceea trebuie sa ajungem la numarul miilor, fapt ce intr-o oarecare masura se
confirma spusele ca Marea Armata Pagana avea intre 3000 si 7000 de razboinici.  
 Locurile in care si-au petrecut iernile aceasta armata intre 865 si mijlocul anilor 870, avand in
vedere sederea permanenta a acestora, putem observa cum vikingii s-au implicat in ceva serios.
Toate aceste fapte se pot vedea prin compozitia, marimea si scara larga a activitatilor in care armata
a fost faptasa. Desi cronicile ne spun cu exactitate unde ar putea fi aceste baze, din pacate doar
partial au fost de ajutor. Probabil va intrebati de ce, mai ales ca mentionasem inainte ca ne spun cu
exactitate unde sunt, nu-i asa? Ei bine, raspunsul este simplu. Majoritatea dintre aceste locuri
fiind deja pline de cladiri si proprietati moderne, au facut ca sapaturile arheologice sa fie pur si
simplu inaccesibile. Dar sa nu ne pierdem in totalitate sperante, fiindca exista doua exceptii, acestea
fiind urmatoarele: Torskey si Repton. 
  Sapaturile si survalarile geofizice facute de Martin Biddle si Birthe Kjolbye-Biddle in cadrul zonei
Repton din anii 1974-93, au identificat o groapa de aproximativ 4 metri adancime, in forma de D,
avand circa 0,4ha. Practic destul de mica, astfel intarind teoria cum ca armata vikinga putea fi
numarata in sute. Au fost gasite aproximativ 264 de oase individuale, iar datarile cu radio-
carbon arata ca apartin spre sfarsitul secolului al IX-lea, iar depozitul a fost interpretat ca o mica
particica a Marei Armate. Vazandu-se si deteriorarile bisericii, investigatiile la situl Repton
confirma activitatea Marei Armate in aceasta zona, insa lipsa de spatiu, echipamente si alte aprobari
legale, nu ne putem astepta de la acest sit, care a fost coniderat un prototip pentru explorarea Marei
Armate Pagane. Insa, totul se schimba la Torskey. Printr-un studio cat se poate de amanuntit, spun
istoricii, au reusit sa identifice locul in care vikingii au stat pe timpul iernii dintre 872-873. Din
acest sit au reusit sa scoata o podoaba a arheologiei nordice, ca sa spunem asa, plina de lingouri,
obiecte de lucru manual din metal, varfuri de arma, tot tacamul. Totodata si situl este cu mult mai
mare, si cand spun cu mult mai mare, chiar o spun serios. De ce? Pentru ca in comparatie cu cel de
la Repton, situl de la Torskey masura 55ha. Acest lucru demonstreaza o scara si mai larga de
activitati a armatei vikinge. 
 Detectarea de metale, excavatiile realizate si multe cercetari ale zonei, au scos la iveala,
o noua baza a vikingilor, si anume cea de langa York, numita Aldwark. Desi nu ii
o baza official documentata, se presupune ca aceasta a servit la mutarea unei parti ale
Marei Armate Pagane, inapoi in Northumbria in anii 874-875. 
  Si acest site se intindea pe o lungime de 31 de ha, inconjurata de
o imprejmuire scufundata dreptunghiulara, posibil datand din perioda de inceput a Evului Mediu. Li
mitele arata ca aceasta portiune ar fi fost mult mai mare, intindandu-se pana la raul Ouse, dar rezidu
rile aduse de vanturile puternice, ar fi acoperit cu totul orice descoperire arheologica. 
  Acum, lasand putin in urma partea istorica,  a Marei Armate Pagane, vreau sa trecem la
o versiune mai poetica, as spune eu, si anume, din ce cauza a debarcat aceasta armata in
Anglia. Saga Nordica ne spune ca acest raid masiv asupra Angliei, de fapt era
o razbunare pentru moartea regelui Ragnar Lothbrok, unul dintre cei mai faimosi razboinici vikingi. 
Scrierile islandeze din secolul al XIII-lea, incearca cu cat mai mult detaliu sa
ne prezinte ca acest raid a fost intr-adevar pentru a razbuna moartea lui Ragnar,
la mainile regelui Aella. Desigur, istoricii moderni stau cu semnul intrebarii daca Ragnar chiar a avu
t o interactiune cu regale Aella al Northumbriei de la acea vreme. Se spune ca insusi Ragnar
a fost cel care a praduit Parisul, iar mai apoi s-a stability in Irlanda, atacand astfel partile de vest
ale Angliei, nu partile de est, ca si Marea Armata Pagana. 
  Din nou, saga ne spune ca cei care au condus armata, au fost insisi fiii lui Ragnar Lothbrok.
Evident, ramasitele marelui razboinic si lider ,Ivar Fara-De-Oase, se spun ca ar fi intr-
un cimitir urias, undeva in Repton, Derbyshire. Desi, printe Ivar numarandu-se si Halfdan
Ragnarsson, Ubba si Bjorn Umar-De-Fier, faptul ca ei au fost in
Anglia pentru a razbuna moartea tatalui lor, este pana si in ziua de astazi dezbatuta.
Mai plauzibila este teoria printer istorici ca de fapt, acesti razboinici de
mare calibru a culturii vikinge, se aflau in Anglia pentru o a jefuii de toate bogatiile sale. 
  Castigand batalie dupa batalie in est, armata se indreapta spre nordul Angliei, calare pe noii lor cai,
catre Northumbria. Fiind fata in fata cu o rezistenta relative slaba din partea regelui Aella si
Osberht, vikingii, dupa cum am mentionat mai sus, condusi de Ivar Fara-De-Oase, au macelarit tot
ce le-au stat in cale, reusind ca pana in 867 p.Chr, sa cucereasca cetatea York si instaland un lider
provizoriu. Se spune ca in timpul acestui asalt, “Povestile fiilor lui Ragnar”, l-au capturat pe regale
Aella si l-au executat prin vulturele insangeriu pentru a razbuna moartea lui Ragnar. Pornind de aici,
acestia si-au croit drum spre sud, ajungand in estul Angliei, unde s-au si intalnit cu Edmund
Martirul. Luand in considerare, imparteala ce era intre regatele anglicane, vikingii au profitat cu
vars si indesat de acest lucru. Armata lui Edmund a fost macelarita si ca drept pedeapsa, vikingii l-
au legat de un copac, tragand in el astfel o ploaie de sageti, deoarece nu voia sa renunte la
crestinism. Treaba lor sangeroasa fiind gata, acestia au inceput sa arda si sa jefuiasca toate satele si
bisericile ce le ieseau in cale, mai apoi atintindu-si ochii asupra regatului Wessex. Acest regat era
condus de fratele cel mare a lui Alfred, Aethelred, care a reusit cu brio sa reziste acestei mari
armate. Intre anii 871 si 872, Marea Armata Pagana si armata Wessex-ului si-au impartit lovituri
crunte. Toate aceste lucruri iau o intorsatura neasteptata, cand o revolta in Northumbria le-a atras
atentia vikingilor, si au plecat de indata pentru a restabili ordinea, iar mai apoi stabilindu-se in
Mercia. Deja in 873, au trecut 8 ani de cand Marea Armata Vikinga s-au stability in Anglia, astfel au
inceput sa se imparta. Prima parte, condusa de Halfdan Ragnarsson, a marsaluit spre nord, in Scotia,
in timp ce cealalta parte, condusa de Guthrum, spre sud. Cel mai bine a dus-o armata lui Halfdan,
deoarece, odata cucerite acele zone, acestia s-au stabilit pe acele meleaguri, arand pamantul si
construind ferme, iar dupa cum bine stim, armata lui Guthrum a fost infranta de catre Alfred la
Eddington.  
  Uite asa se incheie o etapa a Evului Mediu, o etapa ce a inceput mai degraba ca
un jaf haotic si fara niciun tel, in ceva permanent, cu pamanturi stabile, ferme si o cultura ce avea sa
domine peste ani si ani.