SLAVII VECHI

 Un popor migrator
 Au pătruns şi au locuit în estul Europei, de la Marea Baltică şi până la
Nipru şi Volga.
 Din teritoriul delimitat de aceste repere ei au migrat în mai multe
etape, între secolele al VII-lea şi al IX-lea, spre vest până la Elba, în
timp ce în sud au ajuns până în Peninsula Balcanică.
 Erau foarte numeroși
 Trăiau organizați în triburi și uniuni de triburi conduse de cneji
 Se ocupau cu creșterea animalelor, vânătoarea, meșteșugurile
 Ca înfăţişare, erau înalţi, blonzi-roşcovani, având ochii albaştri sau cenuşii
şi cu părul mai mult bălai
 Erau animiști, adică ei credeau că toate lucrurile înconjurătoare și
fenomenele naturale aveau suflet
 În sec. VII-X, popoarele slave și-au întemeiat state proprii și s-au
creștinat
- creștinii ortodocsi – slavii de est
- creștinii catolici – slavii de apus
 slavii din ramura sudică au trecut peste teritoriile locuite de daco-romani
contribuind la formarea poporului și a limbii române.

URMAȘII TRIBURILOR SLAVE

1. Slavii răsăriteni: rușii, ucrainienii, belarușii

2. Slavii de apus: cehii, slovacii, polonezii
3. Slavii de sud: bulgarii, sârbii,slovenii,croații

„Ici vezi pe lipoveni, vechi sectari pribegiţi din Rusia. O ramură a lor numeroasă,
fugită sub numele de rusnaci, a populat Galiţia. Sunt oameni nalţi, sălbatici la
înfăţişare, şi-au păstrat îmbrăcămintea, adică o bluză în cadriluri coborând peste
nişte pantaloni largi, zişi "pantaloni căzăceşti", şi poartă barba «mujicilor», sunt
birjari, grădinari, zidari şi beau foarte mult precum arată şi o zicătoare
moldovenească.” (Alecu Russo, Iaşii şi locuitorii lui în 1840)
 Dintre migratorii care s-au perindat în spațiul carpato-
dunărean slavii sunt singurii care i-au influențat pe
autohtonii daco-romani în plan social, politic, lingvistic și
religios.
 Influenţa slavă este cea mai puternică dintre toate
influenţele din exterior pe care le-a suferit limba română
de-a lungul veacurilor.
 Din slavă provin cuvinte ce constituie serii semnatice: părţi
ale corpului omenesc (gât, gleznă, obraz), vieţuitoare (cocoş,
curcă, dihor, gâscă, veveriţă, vidră), relaţii umane (nevastă,
rudă, prieten, vrăjmaş), unelte (ciocan, cleşte, greblă),
natură (iaz, crâng, izvor, dumbravă), termeni bisericeşti
(mucenic, monah, pomană, schit, sfânt, slavă), noţiuni
abstracte (duh, milă, muncă, noroc, nevoie, silă), la care se
adaugă antroponime (Bogdan, Dan, Dragomir, Dumitru, Mihai,
Mircea, Vlad, Vlaicu, Nicolae) sau toponime (Cozia,
Târgoviște, Ialomiţa, Ilfov). De asemenea, sunt de origine
slavă verbe (citi, dărui, hrăni, iubi, logodi, munci), adjective
(drag, mândru, prost, viteaz, voinic), sufixe (-ac, -alnic, -anie,
-aş, -că, -ean).