Relatiile Egiptenilor cu Grecii

Puterea militara si economica a civilizatiei egiptene a

scazut drastic incepand cu mileniul intai inainte de
Hristos, Egiptul fiind cucerit pe rand de: libieni,
asirieni,persi,greco-macedoniei si in final de romani.
Cu toate acestea esenta culturii egiptene s-a conservat,
religiozitatea societatii egiptene mentinandu-se pana la
cucerirea romana, cand Egiptul a fost transformat intr-o
simpla provincie dependenta de Roma.
Cucerirea Egiptului de catre trupele lui Alexandru cel
Mare in anul 332 a insemnat un moment crucial in ceea
ce priveste evolutia gandirii egiptene datorita
inevitabilelor influente aduse de colonistii greci si
macedonieni.
In 305 i.Hr. pe tronul celor Doua Regate a ajuns
Ptolemeu, fiul lui Logos. Acesta este recunoscut official de
catre inaltii clerici egipteni drept Rege si intemeiaza
dinastia ptolemeica ce va rezista pana la cucerirea
romana.
Odata cu schimbarile politice din secolul al III-lea se
contureaza doua mari curente de gandire in societatea
egipteana. Primul este cel de sorginte faraonica iar
celalalt este de natura greaca.

Diferenta esentiala dintre aceste curente consta in faptul

ca ideologia faraonica considera Regele drept un garant
al echilibrului in stat, in timp ce ideile despre rege venite
pe filiera greceasca aveau in vedere construirea unei
imagini ideale a conducatorului, acesta fiind considerat
un depozitar al tuturor virtutilor.
Cu toate acestea cele doua ideologii erau
complementare, ambele avand o necessitate practica.
Pana la cucerirea romana rolul clericilor in societatea
egipteana a fost unul deosebit de insemnat, acestia
indeplinind numeroase functii in stat. Acest lucru a fost
posibil in primul rand datorita politicii de toleranta a lui
Alexandru cel Mare fata de religia Egiptului, dar si
datorita profunzimii elementului religios in ceea ce
priveste modul de functionare al societatii egiptene.
Templele egiptene au continuat sa aiba o forta
economica deosebita si dupa secolul al III-lea dar clericii
au fost nevoiti sa faca anumite concesii suveranului, una
dintre cele mai importante fiind amplasarea statuii
faraonului in toate templele.
Atitudinea binevoitoare a faraonilor fata de inaltii preoti
ai Egiptului s-a dezvoltat in special in prima jumatate a
secolului al II-lea datorita aparitiei unui rival la tronul
celor Doua Regate pe nume Harmakhis.
Templele, in schimbul sprijinului politic acordat
faraonului, primesc scutiri de taxe si chiar bani din partea
acestuia. Locasurile de cult egiptene si-au pastrat

independent financiara pana la cucerirea romana, cand

terenurile detinute de acestea au fost confiscate.
In ceea ce priveste istoria relatiilor greoc-egiptene,
aceasta este destul de veche, unele culte grecesti
patrunzand pe teritoriul Egiptului inca dinainte de
cucerirea greco-madedoniana cu ajutorul colonistilor
greci.
Cultele cele mai raspandite erau din cate se pare cel al
lui Dionysos si Demeter raspandite cu precadere in
Alexandria dupa cucerirea greaca.
Acestea au supravietuit si dupa cucerirea romana,
intrucat religia romanilor isi avea radacinile in cea greaca.
Relatia dintre cultele greco-romane si religia egiptenilor a
fost in general distanta. Egiptenii nu s-au aratat dornici sa
imbratiseze zeitatile cuceritorilor, motiv pentru care
religia egipteana si-a conservat esenta pentru mult timp.
De remarcat ca importanta in aceasta perioada a fost
instituirea cultului regal elenistic, institutie ce permitea ca
anumiti oameni sa fie venerati in ciuda faptului ca nu
aveau statutul de zei.
La sarbatorile destinate venerarii unei personae se
practicau jocuri si sacrificii, obiceiuri spefice cu precadere
lumii greco-romane.
Un exemplu in acest sens il reprezinta ceremoniile
desfasurate in cintea lui Alexandru cel Mare la porunca
faraonului Ptolemeu I.

Ptolemeu al II-lea a instituit cultul filiat, menit sa

cinsteasca onoarea tatalui sau. Cu aceasta ocazie zeul
Dionysos a fost legat de dinastia ptolemeica.
Toate aceste procesiuni au avut ca rezultat final
consolidarea puterii si a influentei ptolemeilor dar si
castigarea prestigiului in fata grecilor.