Prezentare de carte:

Atunci când veacul se năștea...

Scrisă de Ion Bulei, cartea Atunci când veacul se năștea... prezintă lumea românească a
anilor 1900-1908 cuprinzând toate aspectele (economice, culturale, demografice, politice etc.)
care caracterizează acea perioadă. Ea a fost publicată în anul 1990,la București, în cadrul editurii
Eminescu și este alcatuită din XIX capitole care se desfășoară de-a lungul a 430 de pagini1.

Ion Bulei s-a născut pe 30 martie 1941 în Comarnic, județul Prahova, și este profesor la
Facultatea de Istorie a Universităţii Bucureşti (din 1993), diplomat (ataşat cultural la Roma,
1990-1993, director al Institutului Cultural Român de la Veneţia, 1997-2003), director ISPRI
(Institutul de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale) al Academiei Române (2003-2011), autor a
19 cărţi şi a peste 200 de studii şi articole. Acesta este specializat în problematica evoluției
fenomenului politic românesc, a participat la editarea unor instrumente de lucru privind istoria
modernă a României, la diverse proiecte de cercetare internaționale și a primit Premiul
Academiei Române și Premiul special al Uniunii Scriitorilor2.

Deschizând cartea, înainte de primul capitol, vom zări o scurtă introducere prin care
autorul ne exprimă rolul acestei cărți și ideile pe care viitoarele capitole urmează să le cuprindă.
În primul capitol, „Numărul românilor” autorul exprimă situația demografică din anul 1906 și
evoluția numerică a acesteia din 1859 în comparație cu țările învecinate, ajungând la concluzia
că în 1906 poporul român era format din peste 12 000 000 de locuitori. În următorul capitol,
„Din psihologia unui popor”, Ion Bulei prezintă idea care a răsărit în mintea învățaților în 1900,
în chestionarul lansat în „Noua revistă română”, a ceea de a găsi calitățile și defectele
predominante care îi diferențiază pe români de restul celorlalte popoare, o întrebare destul de
abstractă dar necesară românului care avea nevoie să își cunoască însușirile naționale și pe sine
„Numai astfel putea observa că unele păcate nu erau decât exagerarea unor calități, iar unile
virtuți erau defecte acoperite”3. Autorul dă mai apoi exemple de intelectuali români dar și străini
care au încercat să găsească un răspuns potrivit pentru o astfel de întrebare.
1
https://www.magazinul-de-carte.ro/cultura-civilizatie-si-istorie/23327-atunci-cand-veacul-se-nastea.html
2
https://romania.wikia.org/wiki/Ion_Bulei
3
Ion Bulei, Atunci când veacul se năștea..., Editura Eminescu, București, 1990, p. 12.
Capitolul „Receptarea spiritului burghez” ne prezintă conceptul de burghezie și cum a fost acesta
îmbrățișat de români. Autorul afirmând că deși românii nu aveau multe calități care să îi
recomande pentru era modernă, aceștia dețineau o remarcabilă capacitate de asimilare și
adaptabilitate care îi încadra în profilul omului modern. „Marea întrebare” este un capitol scurt,
unde marea întrebare era daca românii „erau conștienți de istoria prezentului lor și cum încurajau
perspectivele prielnice?”, aspirația lor fundamentală era ca unirea de la 1859 trebuia sa devină
matricea Marii uniri prin intermediul căreia trebuia dezvoltată conștiința națională. Autorul
enumerează apoi cateva acțiuni a unor diferite personalități prin care exprimă greutatea înfăptuiri
acesteia și pesimismul cu care a fost privit de către unii precum Take Ionescu și C. Stere.

În „Realitățile din jur” este prezentată situația căilor ferate de la 1906, cu ce țări erau legate, de
ce dispuneau, ce produse distribuiau etc.; apoi situația șoselelor și drumurilor urmată de situația
navigației fluviale și maritime, apoi a serviciul poștal și cum a evoluat și schimbat pe dinăuntru
țara de la regimul Constituției de la 1866 și până la începutul secolului XX. Prin capitolul
„ Contribuabili, protecționism și schimburi neechivalente” este evidențiată situația grea a
contrbuabilului român, sarcina impozitelor sale începând acolo unde în țările dezvoltate se
sfârșea și prezintă situația economică a țării, a industriei și comerțului.

Capitolul VII, „Adevăruri peste care nu se putea trece” portretizează viața cotidiană a țăranilor
și starea precară a modului de viață, a neregulilor de la orașe și sate, insuficiența alimentară etc.
și le susține prin exemplificarea afirmațiilor oferite de personalitățile contemporane acelei vremi.
El enumerează cauzele, consecințele si măsurile luate în acest sens. Acesta vorbește despre viața
lui Spiru Haret și deciziile reformatoare ale acestuia, considerundu-l „personalitate reformatoare
cea mai importantă”.

Capitolul al-VIII-lea „Fragilitatea echilibrului social” evidențiază problema împărțiri terenurilor

agricole, menționează răscoalele care au fost provocate datorită nemulțumirii țăranilor și
metodele de reprimare ale acestora. În următorul capitol, „Tresăriri de orgoliu ale burgheziei
române” Bulei Ion exprimă câteva idei legate de chestiunea petroliferă oferind informații clare și
concise prin narerea evenimentelor petrecute în cadrul acesteia.

„Oameni și idei noi în politică” este titlul capitolului X, care începe cu descrierea celor 3 oameni
politici liberali care se remarcau în guvernarea dintre 1901-1904, mai exact Emil Costinescu,

2
Vasile Lascăr și I. I. C. Brătianu. I.I. C. Brătianu este personalitatea cea mai evidențiată de către
autor în acest capitol, fiind descrise dificultățile prin care a trecut și ideile elaborate de acesta.
Apoi sunt prezentate alte personalități și rolul lor politic în cadrul partidului pe care îl susținea,
precum Nicole Filipescu, P. P. Carp, Take Ionescu I. C. Frimu etc.

Capitolul XI, „ Tradiții și înoiri în cultură” surprinde apariția și evoluția revistei „ Semănătorul”
de la o modestă publicație de culturalizare la organul unei orientări literare, precum și efectele
acesteia asupra societății. De asemenea sunt descrise și alte reviste(„Vieața nouă”; „Linia
dreaptă”; „Revista Idealistă” etc) fiind reliefată importanța culturii în societate.

În „Un intermezzo. Ziaristica la început de veac” autorul ne prezintă presa din România,
evoluția acesteia în comparație cu alte state europene (Anglia, Franța, Germania etc.) și
problemele de diferită natură care au intervenit în buna sa desfăsurare. În următorul capitol, „La
noi în Transilvania” este exprimată problema românilor transilvăneni, deciziile luate de guvernul
ungar în legătură cu minoritățile și măsurile care au fost adoptate împotriva maghiarizării
românilor din Transilvania, o luptă care a necesitat eforturi uriașe.

Capitolul al-XIV-lea, este intitulat prin întrebarea „Pasivism” sau „Activism”? care reprezintă
suma opțiunilor românilor în ceea ce privește implicarea acestora în viața politică a Transilvaniei
anexată Ungariei. Aici autorul ne vorbește despre Partenie Cosma, „cel care a luat inițiativa
unirii românilor în lupta lor politică” și continuarea acestia de către alți activiști fiind prezentată
prin fapte istorice lupta de reacție și contrareacție dintre forțele politice ungurești și cele
românești.

În capitolul XV, ” În ținutul Bucovinei” este prezentată inițiativa românilor bucovineni împotriva
guvernării habsburgice. Următorul capitol, „Politica externă și realități etno-istorie”, care este și
cel mai lung capitol vorbește despre situația statelor din peninsula Balcanică și despre concursul
Angliei și Franței cu Rusia pentru dominația austro-germană în Balcani, despre politica adoptată
de statul român asupra acestei contradicții. Apoi vorbește despre situația romanilor sud-dunăreni,
ajutorul pe care aceștia l-au primit in lupta de emancipare și atitudinea Marilor Puteri în această
situație în concordanță cu statul roman. În a doua jumatate a acestui capitol autorul prezintă
câteva detalii privitoare șa relațiile internationale dintre Romania si alte state precum si despre
Carol cel mare si familia regală.

3
Capitolul XVII , „O amintire istorică ” aduce aminte de comemorarea lui Stefan cel Mare la 400
de ani de la Moartea sa, acesta ne oferă o viziune asupra atmosferei create în societatea română
de acest eveniment. Urămătorul capitol, „ Mania franțuzismului și reacția contra ei” este acos în
evidență evenimentul organizat de societatea „Obulul” care era foarmată din oameni culți și care
au decis să organizeze niște piese frantuzești la Teatrul Național, faptă care a fost contracarată de
Nicolae Iorga, apoi se vorbește despre influența franceză asupra societății și cum a a fost această
manie remediată.

În ultimul capitol, „Capitala neamului românesc” autorul, parcă îndrăgostit de acele vremuri ne
vorbește cu ardoare despre deschiderea Expoziției naționale române din București( 6 iunie 1906),
descriind decorul, oaspeții, vestimentația, construcțiile, lacul, planul expoziției și atmosfera
creată de numărul mare de români care au venit de pretutindeni. Acest capitol se încheie
magistral cu vorbele lui Nicolae Iorga „ Bucureștii din această vară 1906 deveniseră în adevăr
Capitala poporului românesc”.

Autorul se răsfrânge asupra acestor capitole cu obiectivitate prin oferirea de informații clare,
păstrându-și scopul ales încă din prefața cărții, adică de a nu face „o demonstrație „în abstracto”,
ci o prezentare concretă, prin oameni, fapte și fragmente de viață”. Autorul are desigur și capitole
unde ne oferă o multitudine de detalii,fie direct fie prin fragmente din viața altor personalități,
unde deși evadează din zona concretului, scopul îi înobilează fapta introducându-ne într-o
atmosferă plină de farmec, un exemplu fiind descrierea lacului din incita Expoziției „O atracție
principală era lacul, întins pe 2 ha, chiar în mijloc, răspândind răcoarea necesară în toridele zile
de vară. Pe lac numeroase gondole, iahtul comisarului expoziției, un mic vaporaș ce făcea curse
regulate de la un țărm la altul”.

Într-un sfârșit, pot spune că această carte îți poate oferi o imagine cuprinzătoare asupra societății
noastre la începutul secolului al-XX-lea, exprimarea autorului e una liberă (ușoară, plăcută)
oferind posibilitatea înțelegerii ei de un public cât mai larg și conține o sumedenie de evenimete
și fapte istorice care îți pot îmbogăți cunoștintele istorice, meritând să fie citită de mai multe ori,
nu doar o dată.

4
5