Moscova- A treia Romă sau noul Israel?

Daniel B. Rowland

Evenimente recente desfășurate în fosta uniune Sovietică au stimulat regândirea multor

notiuni axiomatice anterioare despre trecutul și prezentul Rusiei. Această situație creeaza un
mediu propice pentru reexaminarea modului în care Rusia a fost privită în trecut, incluzând
faimoasa idee a secolul al XVI-lea, pe care rușii au gândit-o despre ei ca fiind locuitori a celei
„De-a Treia Rome”. Această idee, care uneori pare a fi singura idee pe care publicul general o
cunoaște despre Russia Moscovita cu excepția imagini create de personalitatea și domnia lui
Ivan cel Groaznic, a ajutat la creearea impresiei că Rusia Moscovită este exotică și extinsă, că
un predecesor vrednic de ”imperiul malefic” a ocupat atenția oamenilor de dinainte de perioada
anilor 80, inclusiv a anilor 80. Această imagine a Moscovei, în schimb, promovează aceasta idee
în mințile rușiilor și ale străinilor deopotrivă că Rusia este destinată de către trecutul său
Moscovit să acționeze/comporte în anumite moduri.
Cei mai mulți specialiști din perioada Moscovită a istoriei rusești sunt deja conștienți că
noțiunea convențională a teoriei celei De-a Treia Rome ca justificare timpurie a expansiunii
Rusiei este plină de defecte grave; cu toatea acestea, această idee continuă să rămâna populară
printe scriitori nespecializați. Acest articol v-a puncta pe scurt relativitatea cicatrizată a dovezilor
pentru tema celei De-a Treia Rome în sursele moscovite, mai ales în sursele a căror origine este
mai timpurie de 1590. Cea mai mare parte a atenției noastre, în orice caz, v-a fi devotată
explorării unei teme complementare, o tema care este în mod copleșitor mai bine reprezentată în
sursele de bază decât în idea celei De-a Treia Rome, dar care răspunde la aceleași întrebări de
bază despre imaginea de sine asupra statului Moscovit: ideea Rusiei ca noul Israel. Ambele teme
sunt producția percepției Moscovite asupra Istoriei ca o succesiune a oamenilor aleși: de la
Israel la Imperiul Roman la Imperiul Roman de Est (Bizantin) la Moscova. ( Alte liste ale
oamenilor aleși erau de asemenea disponibile, după cum vom vedea, dar toate aceste liste trbuiau
să înceapă cu Israel.) Rușii în secolul al XVI-lea, ca europenii vestici din epoca medievală
timpurie, s-au imaginat pe dânșii ca o parte a unui proces istoric care se intinde de la creația
lumii către apocalipsă, și erau cu siguranță conștienți de prestigiul si importanța Romei ca parte a
acestui proces ghidat de divinitate. Însă dovezile indică îm mod copleșitor că Biblia în general, și

1
Vechiul Testament în particular, s-a profilat mult mai larg în imaginația istorică a moscoviților
decât a facut-o orice altă imagină asupra Romei. Această coreție la rândul ei sugerează o
moștenire creștină ideologică comună împărtășită atât de Russia cât și de Europa Vestică decât
a ideologiei unei Rusii exotice care a condus statul Rus în direcții particulare ( și în mare parte
nedorite). După revizuirea unei porțiuni din cadrul unui număr mare de dovezi din imaginile
vechiului Testament în cultura Rusă, noi vom încheia prin a compara succint folosirea
modelolor din Vechiul Testament în Moscova și în Europa de Vest.
Multiple capcane ne așteaptă de la început. În primul rând, trebuie să avem grijă să nu
inlocuim o simplificare excesivă cu o alta prin sublinierea exclusivă a modelelor din Vechiul
Testament când oamenii bisericii Moscovite au extras din istoria bizantină. Tații Bisericii, textele
liturgice, și așa mai departe. Însă în ceea ce numim noi sferă politică, înfluența creată de vechiul
Testament pare să fi fost excepțional de puternică, cel putin în mare parte deoarece a fost des
reelaborată în sursele târzii. Textele liturgice în particular,saturate așa cum sunt împreună cu
analogiile tipologice ( Prefigurarea Vechiului Testament, împlinirea Noului Testament), sunt
pline de referințe preluate din Vechiul Testament. În al doilea rând,conturile istorice care au
supraviețuit atât de la Kiev cât și de la Moscova erau remarcabil mai factuale comparandu-le cu
omologiile medievale sau cu cele moderne timpurii din Europa de Vest, a cărui alegorie și
analogie a înflorit adesea mult mai luxuriant. Prin urmare eu argumentez nu că moscoviții ar fi
văzut o paralelă în Vechiul Testament de fiecare dată când contemplau la unele figuri și
evenimente istorice, dar că, atunci când alegeau să compare evenimentul sau figura cu unul
istoric precedent, alegeau cel mai adesea să o facă decât să nu implice Vechiul Testament, fie de
unul singur ori ca parte a unei scheme mult mai generale care implica Noul Testament și/sau
evenimente mai târzii. Uneori comparația este una egală (”X este un al doilea Moise”)Ș uneori
sugera superioritatea personalității curente (”X este un la doilea Moise, doar că ma bun”). În
timp ce purtăm în minte această distincție, ar trebuie să includem ambele tipuri în investigația
noastră.
Ipoteza noastră cea mai comună despre tema celei de-a Treia Rome ridică o altă
întrebare, o întrebare a cărui răspuns este mult mai dificil de oferit decât a importanței relative a
unei teme sau a unei alte surse. Cea mai vastă majoritate a dovezilor care au supraviețuit, atât
literar cât și artistic, au fost generate de către biserică, în ceea ce am putea numi inființarea
literaro-ecleziastică. Erau oare aceste ideii importante dincolo de cercurile bisericii care le-au

2
dezvoltat? Au influențat oare deciziile politice străine? Au afectat politicile domestice? Edward
Keenan a argumentat că această cultură a bisericii a avut un efect slab înafara bisericii. Cu toate
acestea, recent, cercetătorii au descoperit dovezi convingătoare asupra unor legături strânse
dintre cultura bisericii și societate în ansamblul său. Deși acest argument este dincolo de limitele
discuțiile actuale, există dovezi semnificative că, deși ideea cele de-a Treia Rome nu a avut un
efectele pernicioase care îi erau adesea atribuite, Imaginea Moscovei drept Noul Israel a avut
efecte importante în generarea unui sprijin intern pentru regim și pentru politicile sale și poate și
îninfluențarea unor decizii de politcă externă.

În scopul de a stabili relația dintre tema celei de-a Treia Rome și tema Noului Israel și de
a dobândi câteva idei asupra importanței relative a fiecărei teme în cadrul surselor istorice,
trebuie să începem prin a revizui pe scurt importanța temei celei de-a Treia Rome în sursele
moscovite. Ideea de Moscova cea de-a Treia Romă, elaborată în prima jumătate a secolului al
XVI-lea de călugărul Filofei de Pskov, a avut o atracție irezistibilă pentru istorici. A devenit
subiectul multor cărți și articole de-a lungul secolului trecut, și este discutat în fiecare manual de
istorie rusesc pe care eu l-am văzut, într-un singur caz văzută ca o ”ficțiune monstruoasă” a cărei
”istorie întortocheată” a încercat să se potrivească noilor pretenții ale Moscovei cea de imperiu
universal.
Totuși cercetătorii au subliniiat de mult timp limitele acestei teorii ca un răspuns
satisfăcător pentru întrebarea Moscovei asupra propriei imagini. Pentru început, a luat naștere
relativ târziu în istoria Moscovei, la aproximativ trei secole după începutul ascensiunii sale la
putere. Mai apoi, a căpătat valută (și o monedă limitată) chiar și mai târziu, în anii 1590. O
asemenea idee s-ar putea răspândi în cultura literară a Moscovei în două moduri, prin copierea
directă a uneia sau a mai multora dintre cele trei ”scrisori” atribuite lui Filofei care se referă la
doctrină, și prin răspândirea indirectă a acestui concept în alte texte, istorice, polemice sau chiar
diplomatice. A.L. Gol’dberg oferă o listă a unor manuscrise, în număr de 104, care conțin una
sau mai multe din cele trei scrisori relevante (adeseori doar fragmnete), împreună cu datele
aproximate ale compilației. Dacă tabulăm datele într-un mod foarte dur (datările din manuscripte
sunt foarte vagi), descoperim că șapte dintre ele au fost scrise în al XVI lea secol, 21 la sfârșitul
secolului al XVI-lea și/sasu la începutul secolului al XVII-lea, 30 în secolul XVII ( ori la
mijlocul secolului, ori in prima jumătate a secolului sau nespecificat), 18 la sfârșitul secolului al

3
XVII-lea și 28 în urmatoarele două secole. Deși apariția tiparului pune sub semnul întrebării
dovezile manuscriselor după sfârșitul secolului al XVII-lea, aceste figuri arată că teoria a fost
popular semnificativă numai de la începutul secolului al XVII-lea încolo. De asemenea indică
că și de-al lungul acele perioade de timp textele originale nu erau suficient de numeroase pentru
a constitui dovezile unui mit național.
În al doilea rând, indirect, metodă a dispersării, dovezile referitoare la limitele influenței
acestei teorii sunt la fel de clare. Mai întâi, conceptul Moscovei ca a Treia Romă s-a mutat în alte
surse numai în a doua jumătate a secolului al XVI-lea în cel mai scurt timp posibil. Primele
folosiri oficiale au apărut în 1589 în documentul stabilit thr Patriarhatul de la Moscova, și noua
sa popularitate pare a fi în strânsă legătură cu acel eveniment și urmarea și cu Vremea
Necazurilor. Ulterior, în afară de o mână de referințe prezente în variate surse mai puțin
răspândite, a apărut doar în ceea ce a fost probabil o redacție a anilor 1590 a ”Povestii pălăriei
albe”, într-o posibilă inserție în ”Istoria orașului Kazan”, în ”Povestea cuceririi Moscovei” și în
Literatura Vechiului Credincios după anii 1660. Odată cu cea de-a doua jumătate a secolului al
XVII-lea, ideea a fost atacată (cel puțin de Iurii Krizhanich) și prin 1700 a fost înlăturată de către
toți cu excepția Vechilor Credinciosi, care desigur au folosit-o ca să submineze statul mai
degrabă decât să-l întărească.
În sfârșit, Gol’dberg, Donald Ostrowski și alții au arătat în mod convingător că teoreia
celei de-a Treia Rome a fost doar o idee eclesiastică a cărei folosințe primare a apărut după 1589
cu scopul de a consolida poziția Patriarhatului de la Moscova în cadrul lumii Ortodoxe Estice. În
interiorul Moscovei a fost folosit mai mult să limiteze decât să extindă puterea conducătorului, și
pare să fi for inițial destinată creșterii independenței bisericii în Novgorod în detrimentul
Moscovei. Nu există nici o dovadă care să arate că Ivan cel Groaznic sau orice alt presupus
arhitect al expansiunii Moscovite ar fi fost influențat de această idee. Intr-adevăr, diplomații
Moscoviți au petrecut mult timp respingând tentativele papale de ai convinge să încerce să
recucerească ”Mostenirea lor Bizantină” de la turci.
Dacă idea celei de-a Treia Rome nu a servit ca o sursă majoră pentru imaginea de sine a
Moscovei, atunci ce a făcut? Răspunsul, pare a fi, așternut nu în mijlocul Roman al seriilor de
oameni aleși care a interesat atât de mult literatura Moscovită, ci la începuturile sale. Când
încercăm să ne uităm după contextul din care evenimentele moscovite au fost văzute , ca ”mitul
mamei”, solul în care alte idei ar putea să crească, cel mai evident răspuns din toate punctele de

4
vedere este acela că Moscova s-a văzut pe sine ca rencarnarea Împărăției lui David și Solomom
din Vechiul Testament , ca o finalizare sau împlinire a evenimentelor biblice, ca un ”Nou Israel”.
Referințele biblice marcate și comparațiile numeroase, și trimiterile neadevărate la pasajele din
Scriptură sunt probabil de multe ori la fel de comune. Biblia, în mod direct sau indirect, a oferit
punctul referință principal pentru înțelege sensul evenimetelor trecute. Nimeni nu s-a gândit
vreodată să numere aceste referințe, dar fără nici un dubiu ele depășind numeric referințele
despre Moscova ca o paralelă cu Roma de sute,dacă nu chiar de mii de ori.
Este dificil de explicat de ce ceretătorii au oferit atât de puțină atenție acestui tipar
dominant de trimiteri la Biblie, și în mod special la Vechiul Testament. Unul din motive se poate
afla în foarte numeroasa și relativa lipsă de formă a dovezilor. Teoria celei de-a Treia Rome este
ușor de recunoscut, printre celelalte modalității prin prezența cuvintelor ”tretii Rim”. Acesta
poate fi descompusă într-un număr de părți constituente și i-a fost oferita o declarație clasică în
trei scrisori relativ scurte. A oferit o explicație aparentă pentru diferențele dintre Rusia și țările
din Vest. Ideea de Moscova ca un nou Israel are câteva dintre aceste avantaje pentru istoricul de
dincolo de prezanța copleșitoare a surselor istorice. Este mult mai difuză și mai dificilă de
definit, trimțând câteva mesaje politice fără echivoc și operând mai degrabă la nivelul unei
ipoteze decât ca o teorie explicită. Spre deosebire de teoria celei de-a Treia Rome, mai mult de
atât, această temă nu e atât de mult o inovație Moscovită ca o moștenire de la Kievan Rus și
Bizanț, pe care moscoviții doar au făcut-o mult mai explicită. Din moment ce aceași idee a fost
foarte populară în epoca medievală timpurie dein Vest, tema Noului Israel constituie mai mult o
moștenire comună decât un semn al destinului strălucitor al Rusiei( sau patologie politică).
Un motiv în plus pentru această neglijare poate fi căutată în schimbările în ceea ce
istoricii cunosc. Referințele biblice este posibil să fi fost atât de evidente pentru mulți istorici și
filologi, în special pentru cei antrenați înainte de revoluția din 1917 din Rusia, că ei nu i-au
gândit demni de a fi menționați. De la moartea multor cercetători în ultima generație
prerevoluționară, cumva, noi am devenit surzi la aceste referinte scriptice deoarece cunoștințele
noastre despre textele biblice ale bicericii slave sunt atât de slabe. De aceea importanța Bibliei a
trecut de la presupunere la uitare relativă într-o generație sau două chiar la momentul în care
interesul către Biblie ca un subtext se mărea în cultura Europeană.
Societățile- chiar și societățile prost documentate ca cea a Moscovei lasă în urmă dovezi
despre imaginea lor despre ei înșiși într-o varietate largă de surse: tratate ideologice, scrieri de

5
istorie, artă și arhitectură, în literatura populară și în documentele diplomatice. Atât din motive
de spațiu, cât și de coerență, vom omite luarea în considerare a ultimelor două (fără să le negăm
câtuși de puțin importanța) și ne vom concentra pe cultura ”literară” a Moscovei. În cadrul
acestei culturi dar și în afara ei, o piesă centrală este cu siguranță reprezentată de slujba de
încoronare a lui Ivan al IV-lea, ocazie mai presus de toate celelalte în care ideologii statului, în
special Metropolitului Makarii, au trebuit să găsească un mod adecvat de a-și exprima ideile
asupra puterii conducătorului și asupra îndatoririlor și responsabilităților sale față de popor.
Întreaga curte a fost adunată, boieri, precum și demnitarii ai bisericii. În cel mai solemn moment
al slujbei, după ce Ivan a cerut să fie încoronat așa cum a dorit tatăl său, mitropolitul a intonat o
rugăciune care a invoca în mod explicit regalitatea lui David din Vechiul Testament ca model
pentru domnia lui Ivan, după care a acordat regalia tânărului prinț:
Rege al Regilor și Domn al Domnilor, care prin profetul Samuel
l-ai ales pe robul Tău David și l-ai uns ca rege peste poporul Tău Israel,
…privește din sanctuarul Tău pe credinciosul robul Tău,
Marele Prinț Ivan Vasilievich, pe care Te-ai învrednicit să-l ridici ca țar peste
poporul Tău pe care Tu i-ai răscumpărat cu sângele prețios al Fiului Tău cel Unul-
Născut.

În inima încoronării, Ivan este declarat moștenitor al lui David, iar Moscova devine noul
popor ales al lui Dumnezeu. Fiecare parte a acestei ecuații merită atenția noastră. David a fost
numit rege direct de către Dumnezeu prin intermediul Mitropolitului Makari. Mesajul dominant
și puternic este în mod clar acela că Ivan conduce prin voia lui Dumnezeu. Cu toate acestea, așa
cum arată povestea precedentă a lui Saul(I Samuel 15), Dumnezeu putea să respingă și a respins
conducătorii care au păcătuit împotriva Lui, un aspect care nu a scăpat observatorilor moscoviți.
Poveștile lui Saul și David sugerează, de asemenea, o putere mai mare pentru biserică
(așa cum este reprezentată de figura lui Samuel) decât cea de care obișnuia să se bucure biserica
actuală din Moscova, deoarece Samuel a fost contactul direct al lui Dumnezeu în alegerea unui
rege.În cele din urmă, ar trebui să observăm aici că cuvântul slav "țar" este o traducere nu numai
a titlului bizantin "basileus" ci și a titlului tătar "khan" așa cum a fost empatic scos în evidență;
este, de asemenea, o traducere a titlului de "melech" (”rege”) din Vechiul Testament. Această
confuzie a "regelui" din Vechiul Testament cu "basileus" se întâmplase deja în Bizanț, unde

6
rugăciunea "Regele Regilor" a fost mult timp un element central al slujbei de încoronare a
împăratului. Modelele de regalitate din Vechiul Testament au fost extrem de importante și în
Occidentul medieval timpuriu. Formula care a dus la ungerea monarhului ( formula ungerii)
citează în mod specific exemplele din Vechiul Testament: Moise și Iosua (pentru triumph
military), David (pentru smerenie) și Solomon (pentru înțelepciune). În vest ceremonia ungerii
servea la sublinierea poziției și puterii speciale a clerului în comparație cu restul creștinilor laici.
Rugăciunea "Regele Regilor" nu numai că sugera un model de conducere, ci definea și un
"popor sfânt" care să fie condus. În contextul Moscovei, care era încă formată dintr-un număr de
principate recent dobândite, anterior independente, acest aspect trebuie să fi avut o importanță
considerabilă. În același mod în care textele creștine despre domnie prevedeau pentru Carol cel
Mare un "popor creștin" pe care să îl conducă în locul unui ansamblu eterogen de triburi
războinice pe care le vedea în jurul său, această rugăciune a creat o imagine literară a Moscovei
ca o singură entitate - "poporul Tău, pe care l-ai răscumpărat prin sângele prețios al Fiului Tău
unic" - pe care Ivan să o conducă.
Ideea de Israel din Vechiul Testament avea trei dimensiuni, fiecare dintre ele
corespunzând remarcabil de bine imaginii de sine și aspirațiilor Rusiei moscovite - mult mai bine
decât pretenția de imperiu universal implicată de ideea celei de-a treia Rome. Cel mai evident,
Israelul era o unitate religioasă aflată sub protecția directă (și sub conducerea) lui Dumnezeu și a
conducătorului său de Apus. Moscoviții literari, ca și vechii israeliți, își vedeau istoria politică și
militară ca pe o serie de pedepse și recompense trimise de Dumnezeu. În al doilea rând, Israelul,
ca și Rusia, era de asemenea o unitate etnică cu un accent puternic pe familie și clan. Folosirea
iazyk-ului în rugăciune este semnificativă, deoarece acest termen însemna "trib", dar și "popor."
Această dimensiune a ideii se potrivea bine cu dorința conducătorilor Moscovei de a sublinia
descendența lor liniară din prinții Kievului și continuitatea etnică și dinastică dintre Rus'
Kievului și Rus' moscovit. În cele din urmă, Israel, ca și Rusia, desemna o bucată de teritoriu. În
niciunul dintre cele două cazuri, neclaritatea granițelor geografice (sau luptele din trecut cu
privire la aceste granițe) nu a împiedicat termenii să genereze atașamente emoționale puternice.
Desigur, cineva ar putea obiecta că originea bizantină a rugăciunii "Regele Regilor" o
invalidează ca dovadă pentru a răspunde la întrebarea noastră, deoarece rugăciunea nu a fost
compusă de un moscovit. Dar a stabili o origine bizantină nu înseamnă a nega semnificația
rugăciunii. Nu vom ști niciodată câți dintre cei prezenți la slujba de încoronare erau conștienți de

7
originea bizantină a rugăciunii. Rugăciunea a fost probabil și mai emoționantă pentru cei care au
recunoscut prestigioasa sa origine bizantină, dar chiar și cei care nu au recunoscut-o au putut lua
textul la valoarea sa nominală, ca pe încă una dintre multele referințe care făceau legătura între
viața politică moscovită și evenimentele din Vechiul Testament (și alte evenimente pre-
muscovite) într-un model literar care, la acea vreme, devenise cu totul familiar. Pentru a înțelege
acest model și, prin urmare, contextul literar în care rugăciunea a fost înțeleasă și din care și-a
derivat puterea și autoritatea, trebuie să ne oprim pentru un moment pentru a lua în considerare,
în termenii cei mai simpli, regulile de înțelegere a istoriei pe care moscoviții le-au moștenit de la
Rusia din Kiev.
Când a încorporat această rugăciune bizantină, Makarii s-a plasat printre numeroșii autori
din ambele jumătăți ale vechiului Imperiu Roman care credeau în ideea de recurență istorică, o
tradiție înrădăcinată atât în Scripturi, cât și în cultura Greciei antice."În cadrul tradiției creștine,
modelul prefigurării Vechiului Testament și al împlinirii Noului Testament este deja foarte clar
în Noul Testament, începând cu cuvintele lui Isus Însuși, așa cum sunt relatate în Evanghelii. Un
exemplu des citat este Matei 12:40-41, în care Isus se referă la cele trei zile petrecute de Iona în
pântecele balenei ca o prefigurare a celor trei zile pe care le va petrece "în inima pământului"
înainte de învierea Sa. Această corelare a Vechiului și Noului a devenit o metodă centrală de
exegeză scripturală de la primii scriitori creștini încoace. Pe măsură ce însăși perioada Noului
Testament se retrăgea în istorie, o a treia dimensiune a istoriei sacre sau a istoriei mântuirii era
necesară pentru prezent. Rezultatul a fost o structură în trei părți: Vechiul Testament/ Noul
Testament/ Acum; oricare două elemente erau suficiente pentru a stabili semnificația unui
eveniment , dar toate trei erau adesea folosite." Este evident că scrierilor de istorie ale slavilor
răsăriteni timpurii le lipsește preocuparea exclusivă pentru cauzalitatea seculară, liniară, care stă
la baza tuturor scrierilor de istorie moderne. Dacă îi credem pe cuvânt pe autorii slavi de est că
Dumnezeu cauzează totul, atunci această lipsă relativă de preocupare față de cauzalitatea
seculară este perfect de înțeles. Slavii răsăriteni vedeau istoria ca fiind mult mai mult decât un
lucru după altul. Mai degrabă, ei căutau să găsească intenția lui Dumnezeu într-un anumit
eveniment recent, căutând o paralelă în istoria sacră. Deoarece intenția lui Dumnezeu în
evenimentul anterior este explicată în Scriptură, cronică și/sau exegeză, paralela semnalează o
intenție similară în mintea lui Dumnezeu și permite ca interpretarea evenimentului anterior să fie

8
aplicată la cel mai recent. (Această idee de recurență este, desigur, cea care stă la baza atât a
imaginii celei de-a treia Rome, cât și a imaginii Noului Israel).
În introducerea la Cronica primară, de exemplu, cronica care a fost copiată la începutul
majorității cronicilor moscovite, autorul explică un eveniment precum tributul umilitor al
polienilor față de khazari comparându-l cu un eveniment din Vechiul Testament. Khazarii
luaseră tribut de la fuliani, dar bătrânii khazari au protestat că acest tribut era rău și au profețit că
polianiștii vor cere tribut de la khazari.
Toate acestea s-au împlinit, pentru că au vorbit astfel nu din voia lor, ci din porunca lui
Dumnezeu. Rezultatul a fost același pe vremea lui Faraon, regele Egiptului, când Moise a fost
condus înaintea lui, iar bătrânii lui Faraon au prezis că el va subjuga Egiptul. Căci egiptenii au
pierit în mâinile lui Moise, deși evreii fuseseră înainte sclavii lor. Așa cum egiptenii au domnit
suprem, dar au fost dominați ulterior, tot așa s-a ajuns ca Rusia să-i domine pe khazari până în
ziua de azi.
La scurt timp după aceea, sub forma unui discurs al unui filozof în vizită la Vladimir, ca
răspuns la întrebarea acestuia despre motivul pentru care Dumnezeu ar fi trebuit să coboare pe
pământ și să suporte răstignirea , autorul inserează o mare parte din povestea Vechiului și Noului
Testament, cel din urmă servind ca împlinire a profețiilor atent enumerate în primul. '' Nici o altă
istorie care nu este slavă de est nu este descrisă cu un nivel de detaliu asemănător cu cel al
istoriei biblice, evenimentele bizantine sunt în general menționate doar dacă îi afectează pe slavii
de est sau se referă la erezii, deși ocazional se fac paralele istorice bizantine, ca atunci când
Vladimir este numit "noul Constantin al puternicei Rome". Cronicarul face multe referiri la
îndepărtarea israeliților de Dumnezeu în timpul domniei lui Rehoboam, după moartea lui
Solomon ,și citează o serie de profeții care exprimă mânia lui Dumnezeu față de Israel. Mulți au
profețit despre respingerea lor (a israeliților) [de către Dumnezeu]. și unor astfel de profeți
Dumnezeu le-a dat poruncile Sale de a prezice chemarea altor națiuni în locul lor.” Rusia pare să
fi fost o astfel de națiune. Această implicație este mai clară într-un alt pasaj, în care rușii din
Kiev sunt numiți "noul popor (al lui Dumnezeu), luminat de Duhul Său cel Sfânt. "Ideea Rusiei
ca un nou Israel este astfel implicată chiar de la începutul Cronicii primare…
În plus față de aceste referiri doar puțin voalate la Rusia ca popor ales, Cronica primară
oferă un flux constant de ”indicii tematice "din Vechiul Testament care explică semnificația
evenimentelor contemporane prin furnizarea de parale scripturistice la acele evenimente. Dacă

9
paralela este convingătoare, interpretarea evenimentului scriptural este transferată la evenimentul
contemporan. Povestea bătrânilor khazari este un bun exemplu: profeția consilierilor păgâni este
văzută ca o recurență sau o repetare a unui eveniment din istoria sacră. paralela din Vechiul
Testament oferă evenimentul recent în telligibilitate. Această metodă istorică este atât mai
importantă, cât și mai frecventă decât referirile specifice la slavii de est ca popor ales. Ea
stabilește Vechiul Testament ca fiind contextul istoric dominant în care a fost înțeleasă istoria
slavilor de est și metoda de explicare prin analogie istorică ca principal instrument de înțelegere
istorică, instrument care a dus la descrierea lui Vladimir ca fiind "noul Constantin".
Celebra "Predică despre lege și har" a lui Ilarion (care era cunoscută și în Moscova) se
bazează în parte pe o comparație elaborată între legea Vechiului Testament și harul Noului
Testament, așa cum sunt întruchipate în Agar și, respectiv, Sarah. Ideea de prefigurare și
împlinire se află în centrul lucrării , iar referirile la Vechiul Testament abundă. Ilarion îl compară
pe Sfântul Vladimir cu David, pe laroslav cel Înțelept cu Solo mon , iar Hagia Sophia din Kiev
cu Templul din Ierusalim. Chemarea altor națiuni în locul lui Israel este o temă majoră. Ilarion a
afirmat clar că Rus' din Kiev este superioară Israelului antic, așa cum "izvorul Evangheliei" este
superior "lacului legii" care acum a secat. Acest punct de vedere, care subliniază superioritatea
Rus' față de Israel, constituie o variantă importantă a temei noastre, variantă care a continuat să
se dezvolte în Moscova'.
Exemplul de paralelism biblic oferit de Cronica primară și de Ilarion a fost urmat de
aproape toți scriitorii din Rusia Kievană și Apanage.Lucrările lor nu pot fi discutate în detaliu,
dar nu mă pot abține să nu menționez în treacăt un exemplu care a primit puțină atenție . Autorul
vieții lui Alexandru Nevski ne spune, destul de surprinzător, că Nevskii avea o față ca cea a lui
Iosif. El oferă atât o explicație, cât și o justificare pentru politica de reconciliere a lui Alex sub
mongoli. Așa cum prietenia lui Iosif cu Faraonul (o figură folosită frecvent ca simbol pentru un
Khan mongol sau tătar) a protejat în mod justificat Israelul, tot așa prietenia lui Alexander 'cu
Khanul a protejat în mod justificat Novgorod și Rusia.
Ca parte integrantă a imaginii de sine istorice a Rusiei, aceste imagini din Vechiul
Testament au fost adoptate în mod natural de istoricii din Moscova și au fost folosite din plin de
acei autori, parțial sub influența slavilor din sud, care au lăudat victoria lui Dmitrii Donskoi la
Kulikovo în 1380 într-un întreg ciclu de opere literare. Autorul "Poveștii despre viața și moartea
marelui prinț Dmitrii Jvanovici, țarul Rus, de exemplu, a dedicat aproximativ 7% din text unei

10
comparații favorabile extinse a lui Dmitrii cu fondatorii poporului israelit de la Adam la Moise și
în alte locuri îl compară pe Dmitrii cu Moise și David, pe Khan Mamai cu Og, regele Basanului,
iar pe tătari cu Amelikii. Evenimentele politice și culturale din secolul al XV-lea și începutul
secolului al XVI-lea, care au produs diversele lucrări ideologice explicite despre cea de-a treia
Romă și despre legăturile dinastice și religioase dintre Roma, Constantinopol și Moscova, au
dus, de asemenea, la o utilizare mai intensă a paralelismelor și imaginilor din Vechiul Testament.
Acest lucru poate fi văzut cel mai clar în faimoasa scrisoare a episcopului Vassian Rylo către
Ivan al III-lea despre Ugra, în care eliberarea Moscovei de către Dumnezeu de la tătari este
comparată cu eliberarea israeliților de la egipteni și în care Moscova este numită în mod explicit
"Noul Israel" pentru prima dată.
Una dintre cele mai importante , și cu siguranță cea mai cuprinzătoare sursă de gândire
ideologică oficială de la Moscova este Velikie CMtii Minei, sau Marea Menalogie a
mitropolitului Makarii. Dacă se poate desluși un model coerent, dacă nu o filozofie, din volumul
enorm de materiale care alcătuiesc Menologia, sau cel puțin acele părți ale acesteia care
abordează teme politice, acest model s-ar centra pe trecerea protecției și legământului lui
Dumnezeu, a "alegerii" lui Dumnezeu, ca în expresia "poporul ales", de la un popor și stat la alt
popor și stat. Acest concept, după cum am văzut, era deja stabilit în Cronica primară și a fost
dezvoltat extensiv în "Predica despre Lliu și Har" a lui Ilarion , a cărei a treia ediție a fost in-
elucidată în Menologie. Într-o Viață a lui Vladimir și un elogiu al acestuia, care însoțește
"Predica" lui llarion la 15 iulie în Menalogie, Vladimir este numit nu numai un "nou Constantin",
ci și un "Moise sfânt", în timp ce regatul său este numit "noul popor ales, țara Rusiei'", iar Kievul
este numit " un nou Constantinopol și un "nou Ierusalim". Incluzând atâtea surse cât a făcut-o,
Makarii nu a forțat o alegere între aceste titluri, ci a inclus dovezi diverse pentru o varietate
năucitoare de succesiuni de popoare și state alese. din viziunea apocrifă a lui Daniel, de exemplu,
a venit succesiunea Babilonului, Persiei și Romei,așa cum este simbolizată în viziunea lui Daniel
a unei succesiuni de fiare. Regalii imperiale fuseseră duse nu numai de la Constantinopol la Kiev
și la Moscova,așa cum se spune în binecunoscuta "Poveste a prinților din Vladimir", ci și de la
Babilon la Constantinopol,așa cum se spune în "Povestea Babilonului. "Această preocupare
pentru succesiunile de imperii alese era obișnuită în Occidentul medieval; într-adevăr, tratarea
acestui subiect de către Isidor din Sevilla a fost tradusă în special la ordinul lui Makarii."

11
 Dovezile sugerează că Makarii nu au insistat asupra unei anumite liste de popoare și state
alese, atâta timp cât lista începea cu Israel și se încheia cu Rusia Moscovită. În timp ce scrisoarea
lui Filofei care explică doctrina Moscovei a treia Romă este inclusă în Menologie,ea ocupă un
loc excepțional în această colecție, conform lui David Miller, care a cercetat cu mare atenție
Menologia. În marea majoritate a textelor care tratează subiectul , pretenția Moscovei de a fi un
popor ales se înalță prin Rusia Kievană și nu depinde de Conciliul de la Florence, de căderea
Bizanțului sau de sfârșitul celui de-al șaselea mileniu de la creație, toate fiind ingrediente
cruciale ale teoriei celei de-a treia Rome, aceste evenimente fiind uneori menționate pentru a
confirma statutul Moscovei. "Din acest motiv, atât de multe monumente ale literaturii kievene,
inclusiv Predica lui Darion, au putut fi incluse în Menologie. Conceptul de Rusia din Menologie
a oferit o dimensiune teritorială vagă, dar convingătoare pentru discuție, la fel cum a funcționat
conceptul de Israel în Vechiul Testament. Niciun text nu pretinde existența unui imperiu
universal.
Când ne întoarcem de la Menologia lui Makarii la cronici și alte tipuri de scrieri istorice,
descoperim că imaginea Moscovei ca Noul Israel, ca popor ales al lui Dumnezeu, este din nou o
temă dominantă. Formatul cronicii a descurajat elaborarea teoriilor, dar nu poate exista nicio
îndoială că concepția istoriei moscovit-rusesti ca o continuare și chiar o repetare a istoriei
Vechiului Testament a rămas centrală în toate scrierile istorice moscovite. În cadrul tradiției
cronicărești, Cronica primară a stabilit această concepție la începutul multor texte. tradiția
compendiilor (cronograf) conținea o varietate de alte texte care se ocupau direct de istoria
Israelului, inclusiv texte integrale sau parțiale ale tuturor cărților Pentateuhului, Iosua,Ruth, I și
II Samuel, I și II Regi, I și II Regi, Tobit, Estera, Ieremia și Daniel. (Acestea apar în mod natural
cu o frecvență foarte variabilă.) Au fost incluse cel puțin două lucrări compilate, "Cronograf a lui
Iuda" și "Poveste despre cele trei sacrificări ale Ierusalimului". Aceste lucrări combinau
informații din Vechiul Testament cu materiale din "Războaiele iudaice" ale lui Iosif (la rândul
său bine cunoscut într-o traducere slavă) și materiale din Vechiul Testament din "Cronica lui
Ioan Malalas ”. Cartea Jubileelor a fost, de asemenea, o sursă importantă, după cum am văzut.
Pe lângă faptul că au introdus un număr mare de texte referitoare la istoria Vechiului
Testament direct în cronici și cronografii, scriitorii moscoviți de istorie, ca și omologii lor din
Kiev, au folosit paralele cu Vechiul Testament pentru a da sens textelor lor. Foarte adesea, acest
lucru a luat forma unor citate directe,în special din Psalmi sau Proverbe, comentând situația

12
istorică descrisă.În Cronica Nikonului, ca să luăm un exemplu din multe altele, versetul 16 din
Psalmul 33 este folosit pentru a descrie "umilința" moscoviților și "mândria" riașcanilor ca
motive pentru care Dumnezeu a dat victoria primilor.., În acest caz, dispozitivul este pur retoric
sau chiar propagandistic, deoarece nu avem niciun motiv să presupunem că riazanii erau mai
mândri decât moscoviții. în plus, Vechiul Testament este folosit ca sursă de tipuri care explică și
justifică evenimentele. Înainte de bătălia de pe câmpul Kulikovo, Dmitrii Donskoi, în Cronica
Nikon, cere ajutorul lui Dumnezeu pentru campionul moscovit Peresvet așa cum Dumnezeu l-a
ajutat pe campionul lui Israel, David, împotriva lui Goliat. mitropolitul l-a binecuvântat pe Ivan
al III-lea înainte de bătălia sa cu Novgorod, "așa cum Samuel l-a binecuvântat pe David când a
luptat împotriva lui Goliat." Boala cneazului tătar Temir Aksak este comparată cu ciuma pe care
Dumnezeu a trimis-o egiptenilor. "În Stepennaia kniga, episcopul de Smolensk Varsonofii îl
salută pe Vasilii al III-lea după cucerirea acelui oraș comparându-l cu Moise, care l-a salvat pe
Israel de Faraon." Conducătorii moscoviți sunt astfel identificați cu eroii Vechiului Testament, în
timp ce dușmanii lor, fie că sunt tătari, polonezi, lituanieni sau chiar rusi, sunt asimilați cu
dușmanii lui Israel, canaaniți, filisteni, egipteni și așa mai departe. Adesea, caracteristicile exacte
ale acestor dușmani și asemănarea lor (sau lipsa lor) cu dușmanii Moscovei nu par să fi fost
chestiuni de interes... Ei erau văzuți ca tipuri negative, iar identitatea lor consta adesea doar în
faptul că erau dușmani ai lui Israel sau ai Moscovei și nu în vreo calitate comună.
Timpul necazurilor a cunoscut o dezvoltare mai amuzantă a paralelelor din Vechiul
Testament și a abilității cu care acestea au fost folosite. Ivan Timofeev, unul dintre cei mai bine
cotați istorici ai tulburărilor, s-a bazat în mare măsură pe relatările biblice pentru a da sens
textului său.La început, metoda sa pare a fi o fereastră scripturală standard, dar se întâmplă mai
mult decât ar putea părea ochiului modern. De exemplu, atunci când descrie uciderea țareviciului
Dmitrii de către Boris Godunov, el face referire la "O paranteză biblică în care victime
nevinovate sunt măcelărite de criminali ticăloși": Uciderea lui Abel de către Cain (Geneza 4:1-
15) și măcelărirea inocenților de către Irod (Matei 2:16):-0 Întruchipându-l pe Boris, Timofeev s-
a confruntat cu o dilemă, deoarece niciuna dintre imaginile literare evidente ale unui conducător
nu se potrivește cu viziunea lui Timofeev despre el ca un țar care părea foarte eficient și capabil,
dar care, cu toate acestea, era afectat spiritual (de ambiție) și de o legitimitate îndoielnică. Cu o
eficiență elegantă, Timofeev a reușit să creeze un portret subtil și remarcabil prin intermediul
acestor comparații biblice aparent decorative.

13
 Cain și Abel au oferit amândoi sacrificii lui Dumnezeu, dar numai sacrificiul lui Abel a
fost acceptat, pentru că numai el a avut credință. După ce l-a ucis pe Abel, Cain a fost alungat la
est de Eden și și-a pierdut legitimitatea, un punct vital pentru Timofeev, pentru care legitimitatea
lui Godunov era o chestiune centrală (aceeași comparație fusese deja folosită în textele din Kiev
despre Sfinții Boris și Gleb pentru a submina legitimitatea lui Sviatopolk). Interpretarea
Sfântului Pavel a acestei povești din Geneză (Evrei 9:4) este remarcabil de asemănătoare cu
descrierea lui Timofeev a planului lui Boris de a construi o imitație a templului lui Solomon în
Kremlin (o chestiune la care vom reveni) și a altor proiecte care, deși aparent acte demne de
urmat, au fost făcute din motive de slavă deșartă mai degrabă decât de credință și astfel, ca și
jertfa lui Cain, au fost respinse de Dumnezeu. Dacă presupunem că Timofeev a făcut o confuzie
între diferiții conducători pe care Noul Testament îi numește "Irod", atunci "Irod" nu a fost doar
un ucigaș de nevinovați, ci și un simbol al lăudăroșeniei, care a fost ucis în cele din urmă de un
înger al Domnului pentru că "nu dădea slavă lui Dumnezeu" (Fapte 12:20-23). Timofeev iese
astfel din caracterizarea binară standard tipică literaturii moscovite și îl prezintă pe Boris ca pe
un uzurpator prea ambițios, care părea virtuos din punct de vedere exterior, dar căruia îi lipsea
credința.
Deși existau ocazional referiri explicite la Moscova ca fiind "Noul Israel" sau "poporul
Domnului" sau "Sion", împrăștiate în textele anterioare, aceste expresii au devenit mai frecvente
în timpul și după Tulburare. Ivan Timofeev numește Moscova "Noul Israel" de trei ori, o dată în
titlul Vrtmennik-ului său. Patriarhul lov a comparat o biserică într-un turn mobil de lemn
înființată de Boris Godunov pentru apărarea împotriva tătarilor cu "vechiul tabernacol israelit
[care a promovat] conservarea și salvarea orașului de invazia barbarilor păgâni - iar Fedor
lvanovici cu "Moise, care, după ce a adunat armata aleasă a lui Israel, a trimis-o împotriva
amelikilor fără Dumnezeu". "Observând oportunitatea acestei ultime comparări, deoarece nici
Fedor, nici Moise nu au luat parte la lupta propriu-zisă, dar fiecare a garantat victoria prin
mijlocirea la Dumnezeu. Eficacitatea lui Fedor ca mijlocitor a fost, desigur, unul dintre punctele
principale pe care Lov încerca să le sublinieze. În alte povești despre Timpul Necazurilor găsim
Moscova menționată ca fiind "Noul Sion", "Noul Israel:' "rămășița tribului creștin", iar
moscoviții ca fiind "Poporul Domnului", "Poporul Tău (al lui Dumnezeu)" sau "Oile
Cuvântului". "Cu adevărat", a exclamat prințul Ivan Kbvorostinin , "noi suntem numiți noii

14
israeliți luminați". Conrad Bussow a relatat chiar că seoondul Falsificat Dmitrii a inclus în titlul
său oficial o referire la Moscova ca fiind un "al doilea Israel".
Atunci când ne punem problema modului în care moscoviții se imaginau pe ei înșiși și
istoria lor, trebuie să ținem cont de faptul că, spre deosebire de texte, dovezile vizuale (pictura și
arhitectura) erau accesibile pentru marea majoritate a moscoviților care nu știau să citească.
Astfel, mijloacele de comunicare vizuală aveau o capacitate unică de a trece granița dintre
instituția literară și ecleziastică și societatea seculară în ansamblul ei.Imaginile din spațiul sacru
al Kremlinului și din jurul acestuia, deși inaccesibile pentru majoritatea oamenilor, erau, desigur,
deosebit de bine plasate pentru a influența atât elita seculară, cât și cea ecleziastică. Câteva
exemple din arta și arhitectura secolului al XVI-lea sugerează cu tărie că imaginile Vechiului
Testament erau cel puțin la fel de importante în sfera vizuală ca și în cea literară. covăsnenii, atât
pictori de icoane, cât și pictori de pereți, au fost expliciți în utilizarea temelor Vechiului
Testament.
Palatul de Aur (Zolotaia palata) al Kremlinului , proaspăt decorat de Ivan al IV-lea după
incendiul de la Kremlin din 1547 și principalul apartament de stat în care erau primiți
ambasadorii străini, este poate cel mai bun exemplu." Pe pereții anticamerei (seni) se aflau zece
scene care înfățișau bătăliile și victoriile lui Iosua. Acestea erau contrapuse unei serii de scene de
pe pereții camerei principale (palatul Zolotaia propriu-zis) cu scene din istoria Rusiei care
prezintă convertirea lui Vladimir la creștinism, căsătoria sa cu o prințesă bizantină, trimiterea de
daruri lui Vladimir Monomakh de către împăratul bizantin Constantin și așa mai departe. Iosua a
fost un simbol excelent pentru conducătorii moscoviți (ca și pentru conducătorii bizantini
dinaintea lor), deoarece era atât un conducător politic, cât și purtătorul de cuvânt al voinței lui
Dumnezeu. Pentru a folosi epitetul aplicat de obicei lui David, el era atât țar, cât și profet;
puterea sa politică provenea din lin.kul său direct cu Dumnezeu. El era în comunicare constantă
cu Dumnezeu și a manifestat atributele regalității în împărțirea țării, în chemarea poporului lui
Israel laolaltă pentru încheierea legământului și, cel mai important, în conducerea militară.
Scenele alese pentru ilustrare au fost extrase din descrierile scurte (și aparent needificatoare) din
capitolele 10 și 11 din cartea Iosua, în care Iosua distruge cu brutalitate diverși dușmani în timp
ce cucerește Țara Promisă. În altă parte, sunt înfățișate victoriile lui Moise și Ghedeon, inclusiv
victoria lui Irael asupra ameliților produsă prin mijlocirea lui Moise, scena biblică la care, după
cum am văzut, Patriarhul Lov a făcut referire în vita lui Fedor Ivanovici. "Ca și în cazul

15
reprezentărilor lui Iosua, protecția și conducerea directă a lui Dumnezeu în toate aceste scene
militare au fost subliniate pictural prin înfățișarea lui Dumnezeu Însuși în multe dintre episoade.
Juxtapunerea cuceririlor lui Iosua cu botezul lui Vladimir și cu alte evenimente din istoria Rusiei
poate, de asemenea, să fi sugerat ideea Rusiei ca fiind un nou pământ făgăduit. Așa cum Iosua a
cucerit pământul Vechiului Israel, conducătorii Rusiei, de la Vladimir la Ivan, au adus
creștinismul, guvernarea creștină și victoria militară în noul pământ făgăduit, Noul Israel. Pentru
ca spectatorului să nu-i lipsească aceste rădăcini veterotestamentare ale regatului moscovit, o
serie de portrete ale conducătorilor din peodentivele de sub cupolele celor două camere le-au
clarificat. În camera principală au fost înfățișați opt "Mari Prinți" ai Rusiei, de la Sfântul
Vladimir la "Ivan Vasilevici" (Ill?), în timp ce în anticameră au apărut regi din Vechiul
Testament: "Profetul și Țarul" David, plus ''Țarii" Solomon și urmașii săi Reheboam. Rețineți că
această listă de conducători din Vechiul Testament, uneori puțin remarcabili, a fost aleasă pentru
a sublinia tema dinastică, care era atât de importantă în Moscopole. Temele Vechiului Testament
pe subiecte politice par să fi fost, de asemenea, proeminente în Palatul Fațetelor, decorat sub
conducerea lui Fedor Ivanovici."
Vechiul Testament a jucat, de asemenea, un rol crucial într-un set de imagini și texte care
au elaborat tema "Oastea binecuvântată a țarului ceresc"...Acest titlu este numele original al
faimoasei icoane mari (adesea numită "Biserica Militantă") care atârna lângă tronul țarului în
Catedrala Adormirii Maicii Domnului din Kremlinul Moscovei . n această icoană, Ivan cel
Groaznic pe un cal alb îl urmează pe Arhanghelul Mihail conducând trupele Moscovei ca oaste
cerească înapoi de la victoria lor asupra Kazanului la Moscova (descrisă ca un nou
Ierusalim)...Rădăcinile acestei icoane se întorc în Bizanț, iar imagini complementare au fost
găsite în necropola bisericii Arhanghelului Mihail din Kremlin, pe diferite stindarde de luptă și în
mai multe texte compuse de Mitropolitul Makarii în legătură cu campania împotriva Kazanului.
Aceste iimagini înfățișau armata moscovită ca fiind întruchiparea din secolul al XVI-lea atât a
armatei vechiului Israel, cât și a armatei lui Dumnezeu sau a lui Hristos angajată într-o bătălie
cosmică împotriva forțelor Satanei la sfârșitul timpului (sec Daniel 12:I și Apoc. 12:7; 19:11-
21). Această poveste, bazată în mare măsură (dar nu oomplet, desigur) pe Vechiul Testament , a
oferit un rol divin nu numai țarului, ci și elitei sale militare,. Atât țarul, cât și servitorii săi
militari erau asigurați de protecția și ajutorul militar al lui Dumnezeu în timp ce luptau, precum
și de coroane de martiri în cazul în care cădeau în luptă. Și din moment ce termenul "Regele

16
regilor și Domnul domnilor" este preluat din capitolul crucial al 19-lea din Apocalipsa care
descrie bătălia de la Armaghedon, "Regele regilor "din rugăciunea de încoronare cu care am
început discuția noastră se referă la conducătorul "Oastei binecuvântate a țarului ceresc".
În legătură strânsă cu victoria asupra Kazanului (și, de asemenea, împărțind spațiul sacru
al Kremlinului și al zonei înconjurătoare imediate) a fost Catedrala In tervenției de pe Șanț
(cunoscută în mod obișnuit sub numele de Sfântul Vasile), care a fost construită chiar lângă
Kremlin ca biserică votivă pentru comemorarea acelei victorii. Cercetătorii au produs interpretări
variate ale programului teologic din spatele a ceea ce a devenit cu siguranță unul dintre
principalele simboluri ale culturii naționale rusești,dar legătura sa cu imaginea Ierusalimului nu
este pusă la îndoială. '° Capela vestică (și cea mai mare) a bisericii, dedicată Intrării în Ierusalim,
a servit ca punct central al elaboratului ritual din Duminica Floriilor, în timpul căreia, în
descrierea lui Michael Flier, "țarul mergea pe jos de la Kremlin până în Piața Roșie, trăgând un
cal deghizat în măgar la capătul unei frânghii de Jong, cu mitropolitul așezat lateral, imitându-l
pe Hristos, în centrul unei procesiuni uriașe de cruci. Conducând pe jos calul mitropolitului până
la Capela Ierusalimului în Duminica P. lm, Ivan a amintit de propria sa intrare pe jos în Moscova
după victoria sa asupra Kazanului." Deoarece, în relatările din Evanghelie (Marcu 11:1-11; Luca
19:28-38), Hristos a călătorit din Betania la Ierusalim , întregul ansamblu al Catedralei
Intercesiunii de pe Șanț a servit în cadrul ceremoniei ca o reprezentare simbolică a Ierusalimului.
mărturia multor observatori contemporani ne spune că în secolele al XVI-lea și al XVII-lea
oamenii se refereau la catedrală ca fiind "Ierusalimul "și credeau că a fost modelată după
Biserica Sfântului Mormânt din acel oraș. Piața imediat adiacentă se numea lobnoe mesto, sau
"locul craniului", o referire clară la Golgatba din Ierusalim.Este posibil ca cele șapte capele care
trebuiau inițial să înconjoare biserica centrală (o a opta a fost adăugată aproape imediat) să fi fost
menite să simbolizeze cei șapte stâlpi ai casei înțelepciunii (Proverbe 9:1), o referire la templul
lui Solomon (și la Biserica creștină, precum și la însăși Maica Domnului)''. În cele din urmă,
catedrala a fost construită pe un teren înălțat și, împreună cu capelele care o înconjoară, semăna
cu un oraș înconjurat de ziduri cu turnuri, o referire nu la o biserică anume, ci la Ierusalimul în
ansamblul său și, în special, la Ideea Ierusalimului ceresc din Apocalipsă (Apoc. 21). Sub
influența acelorași forțe, în special a înființării Patriarhiei, care au făcut ca ideea Rusiei ca un
Nou Israel să fie atât de populară printre autorii de povești despre Vremea Necazurilor, Boris
Godunov a planificat noi elaborări ale ideii Moscovei ca Nou Ierusalim. Conform mărturiilor atât

17
din surse autohtone, cât și din relatările străinilor, Boris a plănuit să construiască o nouă biserică
în Kremlin care să le eclipseze pe toate celelalte atât prin bogăția decorațiilor, cât și prin
dimensiuni, o biserică care să fie inspirată atât de templul lui Solomon din Ierusalimul antic (era
numită "sfântul sfinților"), cât și de Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalimul contemporan.
Toate sursele sunt de acord în a sublinia implicarea personală a lui Boris în proiect (și în a-l
condamna pe Boris pentru lăudăroșenie, așa cum am văzut în cazul lui Ivan Timofeev). Potrivit
olandezului Elias Herckman, Boris le-a cerut asistenților săi să caute dovezi despre acest
"Sfântul Mormânt" în Scriptură și în lucrările lui Iosif Flavius și ale altor autori, apoi a comandat
o machetă elaborată, încrustată cu pietre prețioase, a bisericii propuse. Singura supraviețuire a
acestui plan grandios este acum reconstrucția lui Boris cu etaje suplimentare a turnului de clopot
al lui Ivan Ill din Kremlin, acoperit de o cupolă de ceapă aurită și înconjurat de o inscripție aurită
care proclamă turnul ca fiind opera lui Godunov și a fiului său Fedor. Turnul reconstruit a făcut o
impresie puternică asupra contemporanilor și a rămas principalul element vertical în arhitectura
Moscovei până la începutul secolului al XX-lea.
Boris Godunov a fost, de asemenea, primul care a construit un zid fonic în jurul
întregului teritoriu al Moscovei. Pe o hartă (așa-numita Petrovskii chertezh), al cărei original se
pare că a fost întocmit la ordinul său, orașul este reprezentat ca un pătrat rotunjit, cu
douăsprezece porți de intrare, câte trei de fiecare parte, o aparentă referire simbolică la ideea
Moscovei ca Ierusalim ceresc (vezi Apoc. 21:10-21)." Rețineți că Boris aparent a confundat trei
imagini ale Ierusalimului: Ierusalimul din Vechiul Testament simbolizat de Templul lui
Solomon, Ierusalimul actual (din secolul al XVI-lea) simbolizat de Biserica Sfântului Mormânt
și Ierusalimul ceresc din Apocalipsă cu cele douăsprezece porți și pietre prețioase. Această
confuzie, caracteristică gândirii tipologice, este foarte asemănătoare cu percepția în trei straturi a
"Oastei binecuvântate a țarului ceresc", cu dimensiunile sale veterotestamentare, contemporane
și apocaliptice.
Punctul culminant al temei Noului Ierusalim în arhitectura moscovită a fost, bineînțeles,
reconstrucția înfricoșătoare a Bisericii Sfântului Mormânt din Ierusalim și a locurilor sfinte din
jur la mănăstirea sa Noul Ierusalim de pe râul Jstra, la nord-vest de Moscova. Nikon a continuat
să suprapună cele trei imagini ale Ierusalimului ,dar , odată cu conștientizarea și admirația sa tot
mai mare pentru lumea onhodoxă non-rusă și valorile sale religioase, a pus un accent mult mai
mare pe încercarea de a crea versiuni corecte din punct de vedere arheologic ale clădirilor

18
existente în Ierusalimul contemporan . În acest scop, a obținut desene detaliate ale mai multor
locuri sfinte din Ierusalim, publicate recent la Florența de Bernardino Amico, a cerut informații
(și, eventual, un model sau un desen) de la Patriarhul Paisios al Ierusalimului și i-a cerut lui
Arsenii Sukhanov și mai multe informații. Pe râul lstra și-a construit propriul său Ținut Sfânt ,
incluzând elemente care poartă numele râului Iordan, Golgota, Beth lehem, Nazaret, Muntele
Măslinilor și, cel mai important, Biserica Sfântului Mormânt.
Cu toate acestea, clădirile așezate cu atâta grijă pe urmele istorice indicate în desenele lui
Amico se bazau în detaliu, în primul rând, pe preceptele arhitecturale rusești.În Capela de pe
Muntele Măslinilor, de exemplu, Nikon a păstrat planul octogonal simplu din cartea lui Amico,
dar a schimbat suprafața octogonului în moduri subtile pentru a reflecta gusturile rusești
contemporane și a înlocuit tamburul octogonal și cupola emisferică a lui Amico cu un acoperiș
de cort. În Catedrala Învierii , utilizarea intensă a elementelor decorative, în special utilizarea
abundentă a plăcilor ceramice colorate reprezentând fonuri de plante care cresc luxuriant, și
crearea, ca și în Catedrala Sf. Vasile, a unei forme multipartite cu numeroase tobe și cupole pe
mai multe niveluri (a se vedea figura 2 și coperta din față), par să indice faptul că Nikon a
continuat să se bazeze pe tema Ierusalimului ceresc, înțeles acum ca un fel de munte rusesc de
bomboane mari de piatră .Această temă a Noului Ierusalim ca paradis roditor, potrivit lui M.A. ll,
a fost populară în cultura rusă din secolul al XVII-lea și a fost allestită în textele literare, în
pictura de icoane și în ciclurile murale.
De ce ar fi plasat Nikon elemente decorative evident rusești (cupole de ceapă, țigle
ceramice, acoperișuri de cort) pe clădiri al căror plan și volumetrie se bazau cu grijă pe clădirile
contemporane din Ierusalim? Răspunsul, în parte, ar putea fi că Nikon a ales să urmeze planurile
Ierusalimului, care nu sunt vizibile decât de sus, din speranța lui Dumnezeu, ca să zicem așa, 10
reflectând natura eternă "reală" a clădirilor sale, spre deosebire de aspectul lor exterior, clădirile
așa cum apar, cu toate elementele decorative rusești (cupole de ceapă, țigle de ceramică,
acoperișuri de cort) pe clădiri ale căror planuri și volumetrie se bazau cu grijă pe clădirile
contemporane din Ierusalim? Răspunsul, în parte, ar putea fi acela că Nikon a ales să urmeze
planurile Ierusalimului, care sunt vizibile doar de sus, din speranța lui Dumnezeu, ca să spunem
așa, 10 reflectând natura eternă "reală" a clădirilor sale, spre deosebire de 10 aspectul lor
exterior, clădirile așa cum apar, cu toată rusa lor.

19
 De ce ar fi plasat Nikon elemente decorative evident rusești (cupole de ceapă, țigle de
ceramică, acoperișuri de cort) pe clădiri al căror plan și volumetrie se bazau cu grijă pe clădirile
contemporane din Ierusalim? Răspunsul, în parte, ar putea fi că Nikon a ales să urmeze planurile
Ierusalimului, care nu sunt vizibile decât de sus,de la speranța lui Dumnezeu, ca să zicem așa, 10
reflectând natura eternă "reală" a clădirilor sale, spre deosebire de 10 aspectul lor exterior,
clădirile așa cum apar, cu toate elementele lor decorative rusești. Adăugarea acestor elemente
rusești în tum indică încrederea lui Nikon în importanța Rusiei în cadrul lumii ortodoxe în
momentul său istoric par ticular. În legătură cu procedurile oficiale împotriva sa din anii 1660,
Nikon a apărat atât alegerea numelui "Noul Ierusalim-m", cât și copierea Bisericii Sfântului
Mormânt din Ierusalim ca urmând un prototip, așa cum un pictor de icoane își urmează
prototipul. Din moment ce toate bisericile creștine, în opinia lui Nikon , urmează prototipul
Bisericii Sfântului Mormânt, și din moment ce toți cei care urmează legile creștine sunt
ierusalimitani, atunci atât numele mănăstirii, cât și designul bisericii sunt validate de cele mai
vechi modele de gândire creștină care folosesc în mod regulat prototipuri (pervoobraznye) care
provin din Țara Sfântă. "Nu arunc nici o ocară asupra vechiului-nouț (staronovogo) Ierusalim", a
declarat Nikon (cu ajutorul probabil al asistenților săi) , "dacă numesc Mănăstirea Învierii Noul
Ierusalim], de vreme ce este scris în profeți: "Din Sion va ieși legea și cuvântul Domnului din
Ierusalim" (Is.2:3)" (Is.2:3). În mod semnificativ, el nu a menționat nicio modificare făcută în
raport cu prototipul și nici nu s-a referit la Noul Ierusalim milenar, deși a discutat pe larg despre
zilele din urmă . lo oricum, Catedrala Învierii din Noul Ierusalim a exercitat o influență majoră
asupra arhitecturii rusești atât prin planul centralizator derivat din Ierusalim, cât și prin detaliile
decorative exuberante ant autohtone, în special prin clădirile comandate de V. Golitsyn , și a
jucat astfel un rol important în stabilirea stilului cunoscut sub numele de "baroc moscovit".
Deși un scurt eseu nu poate spera să epuizeze dovezile acestui subiect excepțional de
bogat, sper că s-a spus suficient pentru a ilustra importanța viziunii Moscovei despre sine ca
popor ales în termenii Vechiului Testament, o comunitate religioasă și politică aflată sub mâna
lui Dumnezeu.Biblia în general, și Vechiul Testament în special, au dominat imaginația istorică a
moscoviților, oferind nu numai limbajul discuțiilor istorice, ci și arhetipurile istorice pe care se
baza înțelegerea istorică a multor evenimente ulterioare, de la bizantini la moscoviți. Această
dominație nu este deloc surprinzătoare dacă luăm în considerare modul în care textele biblice și
cele din Vechiul Testament au saturat cultura atât a Kievului, cât și a Moscovei. Lucrările

20
traduse erau covârșitor mai frecvente decât compozițiile originale, iar traducerile biblice au
ocupat "o poziție centrală" printre toate traducerile. "Aceste traduceri literale au fost completate,
după cum am văzut, de materiale din Vechiul Testament în cronici și compendii istorice.
Informațiile din Vechiul Testament apăreau și mai frecvent în lecționare, în texte traduse precum
"Povestea lui Barlaam și a lui Josepha!", care este plină de referințe scripturale și, cel mai
important dintre toate, în textele liturgice în sine. Să-și fi imaginat istoria fără Vechiul Testament
ar fi fost o performanță uimitoare pentru rușii moderni timpurii.
Opoziția implicită în titlul acestui eseu este, după cum am văzut, una falsă. Moscoviții ar
fi văzut imaginile celei de-a treia Rome și a Noului Israel ca fiind complementare și nu
contradictorii; într-adevăr ,ambele fac parte din aceeași idee a unei serii de imperii creștine care
se succed ca prefigurare și împlinire până la Apocalipsă. Și aceleași forțe istorice din cele două
secole de după Conciliul de la Florența care au dus la evoluția teoriei celei de-a treia Rome și a
altor ficțiuni care leagă dinastia Moscovei de Cezar Augustus sau care descriu transferul de
embleme ale sfințeniei la Moscova au dus, de asemenea, la o creștere a explicitării paralelelor cu
Vechiul Testament. imaginea Moscovei ca Noul Israel, totuși, pare să fi rămas primară. Vechiul
Testament a împrumutat Moscovei nu o pretenție la un imperiu universal și o dorință de a
conduce lumea, ci un sentiment de a se afla sub o protecție sau dispensă divină specifică și un rol
în istoria sacră atât pentru țar, cât și pentru elita sa. În mod mai speculativ, s-ar putea spune chiar
că legătura strânsă cu modelul Vechiului Testament al pedepsirii de către Dumnezeu a poporului
Său ales pentru a-i determina să se supună"' i-a determinat pe moscoviți să sublinieze calitățile
stricte de judecată ale Codului mai degrabă decât mila și harul său, să insiste asupra ordinii și
supunerii mai degrabă decât asupra spontaneității și libertății spirituale.
De altfel, teoria celei de-a treia Rome a fost adesea folosită de istoricii occidentali și de
alte persoane, în special de cei care nu cunoșteau îndeosebi alte aspecte ale istoriei Moscovei, ca
dovadă a naturii "orientale" și exotice a Moscovei și ca o preînchipuire a proiectelor ulterioare, în
special sovietice, de imperiu mondial (a treia Romă, a treia Internațională și așa mai departe).
Tema Noului Israel, pe de altă parte, leagă cultura moscovită atât de Europa de Vest, cât și de
America. Ideile de tipologie și recurență istorică, care au figurat atât de proeminent în histo
riografia moscovită, au primit o mare elaborare în Occident, atât în Evul Mediu, cât și mai târziu.
Reforma a dat naștere, în special, ideii unui legământ național prin care un anumit grup etnic,
cum ar fi englezii, putea să se considere pe sine însuși ca fiind Noul Israel, care va împlini

21
profețiile Noului Testament și va inaugura Ultimele Zile." Puritanii din Noua Anglie credeau
într-un legământ similar între ei înșiși și Dumnezeu. Witliam Bradford, precum și Sfântul
Vladimir și Ivan al III-lea erau văzuți ca "Noii Moise" de către contemporanii lor. "Deși alegoria
și tipologia biblică s-au dezvoltat poate mai luxuriant în Occident decât în Moscopole, tradiția
este una comună.
Se pare că au existat două diferențe principale între folosirea paralelismelor Vechiului
Testament de către moscoviți și puritanii din Lumea Nouă. În primul rând, gândirea moscovită a
acordat un rol din ce în ce mai esențial statului. Deși unele persoane, altele decât marii prinți sau
țari, au fost asimilate eroilor din Vechiul Testament, majoritatea covârșitoare a acestor imagini,
cel puțin în sursele istorice, era concentrată asupra statului sau a reprezentanților acestuia. Când,
în timpul tulburărilor, atât credința în stat, cât și statul însuși aproape că au dispărut, reacția a fost
mai degrabă apocaliptică și disperată decât credința continuă în viitorul Noului Israel. în acest
sens, moscoviții erau asemănători cu puritanii englezi care credeau într-un legământ național
între Dumnezeu și Anglia. Acești oameni au fost susținători entuziaști ai lui Oliver Cromwell,
mai ales în primii ani de putere a bis, dar mișcarea s-a prăbușit și a dispărut odată cu eșecul
guvernării "Sfinților" din Parlamentul Barebones și a fost înlocuită de Protectorat și, în cele din
urmă, de restaurarea lui Carol al II-lea. Pu- ritanii din Noua Anglie, pe de altă parte , deși
credeau într-o uniune puternică între biserică și stat, nu erau legați de o anumită formă politică.
Mitologia lor putea supraviețui și a supraviețuit schimbărilor politice. această diferență a dus la o
alta, și anume, la un mai mare optimism al celor din Noua Anglie. Oricât de mari ar fi fost
dificultățile lor, oricât de greu ar fi fost toiagul cu care Dumnezeu își pedepsea copiii rătăcitori,
puritanii credeau în imuabilitatea absolută și indisolubilitatea legământului dintre Dumnezeu și
Noul Israel, incluzând chiar și sfinții vizibili . Accentul pus de moscoviți pe stat a făcut ca
ideologia lor să fie vulnerabilă la schimbările politice. În timpul celor mai întunecate zile ale
vremurilor de restriște, un preot a avut o viziune în Catedrala Dorrnition (mai târziu consemnată
în mod corespunzător) în care Maica Domnului a fost văzută intercedând pe lângă Fiul Său
pentru a-l convinge să continue mila Sa față de Moscopole și față de poporul moscovit. Mesajul
viziunii era clar: dacă moscoviții nu-și vor reforma căile, Hristos se va spăla pe mâini de ei odată
pentru totdeauna."
În final, am putea remarca faptul că nici teoriile "Noii Rome" nu au nimic deosebit de
exotic sau oriental. În Evul Mediu, cel puțin șase orașe vest-europene - Aix-la Chapelle, Tournai,

22
Reirns, Treves, Milano și Pavia - au fost glorificate de cronicarii lor ca fiind "a doua Romă "61.
După cum știu americanii (și după cum ne-ar spune monedele noastre dacă am uita), proprii
noștri părinți fondatori au fost preocupați de imaginea Romei. În 1803, poetul irlandez Thomas
Moore a scris în batjocură despre pretențiile Washingtonului, pe atunci un oraș abia și prost
construit, de a fi o "a doua Romă".
În imaginație, acum, sub întunericul amurgului,
Haide, lasă-mă să te conduc peste această "a doua Romă"
Unde tribunii conduc, unde Davy se înclină,
Și ceea ce a fost cândva Goose-creek este acum Tiber.

23