Pr. James A.

Bernstein - de la Iudaism la Ortodoxie

1. Introducere

Uimit de Hristos este o autobiografie, o istorie intelectuală şi povestea unei convertiri; mai mult
decât acestea, este o carte ce transmite o viziune duhovnicească şi teologică într-un mesaj care
afectează oameni din sfere diferite ale societăţii. Este o vedere a Dumnezeului Cel viu, revelat
în Iisus Hristos, Cel care este împlinirea Vechiului Testament, viaţa celor credincioşi, nădejdea
celor fără de nădejde şi ţelul celor care se străduiesc să propovăduiască Evanghelia în toată
deplinătatea sa.

Dorinţa şi nevoinţa Părintelui James pentru a-L cunoaşte pe Dumnezeu l-au dus de la
iudaism la creştinism, trecând prin cultele evanghelice, mişcarea Evrei pentru evrei, şi
strădaniile unei comunităţi de Evanghelişti de a ajunge la Biserica creştină autentică.
Experienţele sale au trecut peste un spectru fascinant de curente culturale şi religioase din ultima
jumătate a secolului al XX-lea. Născut în umbra Holocaustului, a crescut în New York, a urmat
colegiul în Queens, a trăit în Israel în timpul Războiului de şase zile şi a făcut parte din Mişcarea
pentru Iisus şi cultura hippie din San Francisco Bay Area la începutul anilor şaptezeci. Mai apoi
s-a implicat în grupul născut din acţiunea Campus Crusade care a devenit Biserica evanghelică
ortodoxă, care a descoperit, treptat, Tradiţia ortodoxă. A fost primit în Biserica Ortodoxă din
America înaintea celor din acelaşi grup şi a urmat cursurile Facultăţii de Teologie de la Sfântul
Vladimir1.

Mai mult decât o autobiografie, Părintele James ne oferă un rezumat al urcuşului său
duhovnicesc şi intelectual. Vasta sa experienţă şi educaţie oferă cărţii o perspectivă unică.
Moştenirea sa iudaică fundamentează viziunea sa în rădăcinile semitice ale Creştinătăţii şi oferă
un tablou ce se află în contrast cu însuşi universul de concepte culturale ale creştinismului
apusean în care, majoritatea dintre noi, am fost crescuţi. Aceasta este evident nu numai în
urcuşul gândirii sale cu privire la proorociile Vechiului Testament şi conştientizarea faptului că
creştinismul ortodox este adevărata împlinire a iudaismului ortodox; el păstrează, de asemenea,
simţământul că Vechiul Testament este împlinit în Hristos, profunda continuitate şi vederea
spirituală în trăirea Dumnezeului Cel viu Care a fost revelat de Domnul nostru Iisus Hristos.

1
I.P.S. Jonah, Mitropolit a toată America și Canada, Binecuvântare, în Pr. James A. Bernstein, Uimit de Hristos,
călătoria mea de la Iudaism la Ortodoxie, traducere de Dragoș Dâscă, Ed. Eccleseiast, Sibiu, 2010, p. 7.
 Nu cunosc altă carte care să se ocupe atât de cuprinzător cu procesul intelectual şi
spiritual al convertirii de la Iudaism la Ortodoxie și de aceea am ales să scriu despre părintele
James. Ce vreau să spun e că Creştinismul ortodox este împlinirea Iudaismului ortodox şi astfel,
adevăratul lui succesor, în timp ce iudaizarea sau protestantismul afectează pe amândouă.

Abordând din punct de vedere teologic aceste presupoziţii fundamentale, Părintele

James demonstrează că Ortodoxia deţine o învăţătură despre Dumnezeu şi mântuire radical
diferită şi mult mai sănătoasă decât presupoziţiile constrânse de cultura religiei populare
americane. A deveni creştin ortodox nu este o chestiune de acceptare a unor învăţături de
credinţă suplimentare, cum ar fi cinstirea Sfântei Fecioare Maria şi a numi theosis mântuirea.
Convertirea necesită o schimbare radicală, nu doar a bisericii comunităţii sau denominaţiunii
din care respectiva persoană face parte, ci chiar a modului de a gândi despre Dumnezeu.
Modul în care gândim despre Dumnezeu condiţionează experierea Lui de către noi. Convertirea
la Ortodoxie înseamnă că trebuie să ne schimbăm principiile noastre fundamentale pentru a ne
deschide mai deplin marii taine a iubirii, milei şi prezenţei lui Dumnezeu. Trebuie să ne lepădăm
de vechiul nostru mod de a gândi despre Dumnezeu şi despre mântuire, care, atâta vreme cât
sunt greşite, blochează trăirea lui Dumnezeu şi înalţă obstacole pe calea către mântuire.

Unul din punctele tari ale cărţii de faţă este că această provocare teologică nu este
prezentată atât ca o polemică sau apologie (deşi nici aceste aspecte nu lipsesc), ci, în primul
rând, ca o mărturie a împlinirilor personale pe calea urcuşului duhovnicesc şi intelectual. Cu
toate acestea, cartea este o provocare puternică adresată nouă şi ne îndeamnă să ne cercetăm
convingerile noastre teologice şi spirituale şi astfel să păşim pe calea pocăinţei, înnoindu-ne
mintea şi inima noastră, pentru a urca mai cu credinţă la înţelegerea Dumnezeirii, îmbrăţişaţi
fiind de focul necreat al iubirii lui Dumnezeu.

2. „Convertirea mea”

Părintele avea doi prieteni foarte buni și anume Tom și Frank, amândoi fiind creștini.
Frank care era romano-catolic, devenise recent interesat de Martorii lui Iehova și părintele, pe
atunci având șaisprezece ani, i-a cerut să-i dea să citească Noul Testament, fiindcă în familia
sa nu exista unul. Actul de a primi un exemplat din Noul Testament fiindcă, atunci, considera
această carte drept „cartea dușmanului” și îi era interzisă cu desăvârșire. A citit-o cu frică și
cutremur, simțind că săvârșește un mare și de neiertat păcat, așteptându-se să descopere marele
rău care zăcea în ea. Citind-o în taină, noaptea, sub păturile din dormitor, cu o lanternă, era
vrăjit de descrierea făcută de Noul Testament lui Iisus Hristos. Acesta nu era deloc persoana
pe care se aștepta să fie personalitatea centrală a creștinismului. Credea că va fi dat peste cineva
neiertător, intolerant, cu prejudecăți, ba chiar militant – asemănător cu puținii creștini pe care îi
cunoștea. În schimb a găsit un model de credință, iubire, înțelepciune și înfrânare. Lovit
fiind, El a arătat în purtările sale un har, o înțelepciune și o iubire ce păreau a fi mai presus de
fire. În relatările din Evanghelii despre viața Sa nu a putut găsi nici măcar o singură întâmlare
în care El să se fi purtat altfel decât exemplar2. Apoi a ajuns la mărturiile despre săptămâna
patimilor, trădării și răstignirii Sale, unde a realizat că nimeni nu trăise vreodată precum Iisus
Hristos și își punea întrebarea crucială: „ce să fac cu Hristos?”.

3. Prima posibilitate (logica)

În prima fază, tânărul James s-a decis să abordeze problema cât mai logic. Prima
posibilitate pe care a luat-o în considerare a fost să creadcă că viața lui Hristos a fost inventată
sau exxagerată grosolan – o poveste născocită scrisă și extinsă de alții. A abordat repede această
teorie pe motivul că martorii oculari apostolici ai evenimentelor le-au socotit în mod clar a fi
autentice. Ei și-au trăit viețiele având ca temelie viața lui Hristos fiind cu totul dedicați iubirii
și slujirii lui. De ce să fi dorit cu toții să sufere, să fie torturați și martirizați în chinuri groaznice
pentru ceva despre care știau că este o minciună? Explicația aceasta nu avea nici un sens3.

4. O altă posibilitate (adevăr într-o anumită măsură)

Cea de a doua posibilitate pe care o avea în vedere era că învățătura lui Hristos și a
ucenicilor Săi era, într-o anumită măsură, adevărată și valabilă, dar numai într-o anumită
măsură. Adică deși Hristos și ucenicii Săi au dus o viață care a reflectat principiile lor, cu toate
acestea, Evangheliile nu ar trebui să fie considerate la valoare nominală.

Dificultatea cu care se confrunta în privința acestei explicații era faptul că pretențiile

afirmate în Noul Testament sunt foarte clare și directe. Hristos, fie era Mesia, fie nu era Mesia;
învățăturile Sale fie erau adevărate, fie erau false; fie Hristos a fost fără de păcat, fie a păcătuit;
fie a înfăptuit minuni mari, precum învierea lui Lazăr, mort de patru zile, fie nu a înfăptuit nici
una; fie S-a rugat de pe Cruce „Iartă-i că nu știu ce fac!”, fie nu S-a rugat; fie a înviat, fie nu a
înviat din morți; fie S-a înălțat la Ceruri, fie nu. Aceste evenimente erau istorice în realitate și
nu doar metaforic. Răspunsurile la ceste întrebări sunt clare: ori da, ori nu; adevărat sau fals4.

2
Pr. James A. Bernstein, Uimit de Hristos, călătoria mea de la Iudaism la Ortodoxie, traducere de Dragoș
Dâscă, Ed. Eccleseiast, Sibiu, 2010, p. 29.
3
Ibidem, p. 30.
4
Ibidem, p. 34.
Afirmațiile Evangheliei erau convingătoare. Și totuși era în îndoială în privința modului în care
să purceadă în căutarea adevărului, în căutarea lui Dumnezeu.

5. Punctul de cotitură (rugăciunea)

Nu îi era ușor să se lupte pentru aflarea adevărului. Cu cât se străduia mai mult cu
atât mai frustrat devenea. Era prins în mrejele unei pânze făcute din ideologii care se băteau cap
în cap și și-a dat seama că, în ciuda efortului său, era posibil să nu fie capabil să descopere
adevărul suprem, să îl cunoască de Dumnezeu.

Aceasta a dus la apariția unei profunde descurajări și a sentimentului de inutilitate.

Adesea cuprins de exasperare, se întreba: dacă viața nu are un scop sau o țintă finală, de ce să
mai continui să mai trăiesc? Într-un moment al crizei, a ajuns la un moment în care dorința de
a-L descoperi de Dumnezeu a devenit atotdevoratoare.

Apoi, s-a ivit o rază de speranță. A devenit conștient de faptul că deși dorința lui pentru
Dumnezeu era vrednică de laude, eforturile lui de a-L descoperi sau de a-L experia erau
zadarnice: nu era posibil ca el, o creatură limitată, să Îl afle doar prin eforturile lui pe Dumnezeul
cel veșnic. Singura nădejde era ca, dacă îl dorea pe Dumnezeu cu adevărat, Dumnezeu în iubirea
și mila Sa, să Se descopere El primul.

Așa că a început să se roage: Doamne dacă exiști, Te rog, arată-Te mie!. Fiindcă era atât de
imresionat de Evanghelii și de viața lui Hristos, s-a rugat cu cea mai disperată ardoare: Ajută-
mă să știu dacă Hristos este adevărat sau nu!. A continuat așa timp de câteva zile, în ascuns
și cu multe lacrimi, să Îl implore pe Făcătorul nostru să îl ajute5.

Apoi, imposibilul s-a petrecut. Într-o zi, pe când era singur în dormitor, a simțiț dintr-odată, ca
de nicăieri și totuși de peste tot, prezența lui Dumnezeu. Era mai mult decât o căldură interioară
care crește treptat până la un punct culminant. Era ceva asemănător mai mult cu un fulger de
lumină ce brăzdează întunericul de smoală al nopții. S-a petrecut brusc și a fost copleșitor și l-
a simțit în miezul ființei sale. Nu a fost cu putință să descrie adecvat conținutul acelei întâlniri.
A fost lumina vie a prezenței lui Dumnezeu. Nu a crezut numai, ci și a știut că era Dumnezeu.
Era la fel de sigur pe cât era de existența sa și a lumii înconjurătoare6.

5
Ibidem, p. 35.
6
Ibidem.
 Prezența a grăit direct către el, într-un mod peste putință de descris: „EU SUNT, Eu sunt
viu și Eu sunt mereu aici cu tine, în toată vremea și în tot locul. Nu te teme.. Te iubesc și te voi
iubi mereu”. Acestea nu au fost cuvintele pe care le-a auzit, ci mai degrabă senzația a ceea ce i
s-a comunicat. În aceasta a simțit că Iisus Hristos și Evanghelia sunt adevărate.

Oricare ar fi fost gândurile, cuvintele, emoțiile sau rugăciunile pe care le rostise înainte
de această întâlnire, acestea fuseseră exprimate într-o atmosferă de întuneric în care Dumnezeu
era o posibilitate îndepărtată și nu o prezență. După această întâlnire dramatică, lumina
interioară a rămas și Dumnezeu rămăsese mereu prezent, iar acest sentiment, după spusele
părintelui, nu l-a părăsit niciodată și chiar a rămas cu el până în ziua de azi.

Eu consider că aceasta este propria mea convertire la Hristos. Am înțeles că nu sunt

mulți cei care au avut astfel de întâlniri. Nu cred că toți oamenii trebuie să treacă prin această
experiență. Unii sunt crescuți în credința creștină și, la un moment dat, și-o însușesc; alții, se
convertesc părăsind alte credițe. În ambele cazuri, tranziția este adesea treptată și nu bruscă.
În înțelepciunea Sa, Dumnezeu a ales această cale deosebită de a Se descoperi mie. Pentru
aceasta Îi voi fi veșnic recunoscător. Dar nu mă aștept ca să se petreacă la fel cu toți cei care
doresc să treacă printr-o trăire asemănătoare Dumnezeu ne abordează pe fiecare într-un. mod
unic.7

Din momentul de față când tânărul James avea doar șaisprezece ani și până la vârsta maturizării,
a căutat din ce în ce mai mult credința cea adevărată punându-și nenumărate întrebări despre
Dumnezeu: Este Hristos Dumnezeu?, Iisus iartă păcatele?, Iisus primește închinarea?, Hristos
a înviat din morți?, Hristos este „Eu sunt Cel ce sunt”?, Când trebuie să vină Mesia?, De ce
Scripturile nu sunt îndeajuns?, Despre închinarea în Biserica primară, Cum se închinau primii
creștini, Centralitatea Euharistiei, Doctrina creștin-ortodoxă. La toate aceste întrebări tânărul
James a găsit răspuns în Biserica Ortodoxă.

James era profund impresionat de faptul că cultul Bisericii Ortodoxe era uimitor, ceresc
și cu adevărat dumnezeiesc, de faptul că rădăcinile sale erau adânci iar originea ei era din Țara
Sfântă. Ca evreu creștin a fost atras de Ortodoxie.8

7
Ibidem, p. 36.
8
Ibidem, p. 154.
6. Caracterul de taină a credinței

În Biserica Ortodoxă a început, de asemenea, să redescopere Sfânta taină. Iubea taina

fiindcă Dumnezeu Însuși nu este numai minunat, El este și tainic. Raționaliștii moderni
disprețuiesc taina, dar James a descoperit că creștinii ortodocși se îmbogățesc în ea. De fapt
Sfântul Apostol Pavel spune că chiar viața noastră în Hristos este o „taină”. Fiind evreu dorea
un cult care să inspire caracterul de taină, să fie înrădăcinat în vechea practică iudaică, și care
să fie centrat pe Dumnezeu și Împărtășirea cu El. Biserica Ortodoxă i-a dezvăluit existența unui
echilibru bazat pe Noul Testament. Pe de o parte, Biserica Ortodoxă nu caută să explice taina
precum face Biserica Romano-Catolică; pe de altă parte, ea nu neagă taina precum o fac multe
Biserici protestante. Taina este pur și simplu prezentă în Euharistie, întrepătrunzând Credința
și oferind la fiecare Liturghie realitatea prezenței lui Dumnezeu în mijlocul nostru9.

7. Sentimentul de uimire

Ortodoxia a dezvăluit în interiorul său un sentiment de evlavie față de Dumnezeu și față

de viață, un sentiment de uimire și de taină. „Îmi veneau în minte lucruri mărețe înfăptuite de
Dumnezeu în istorie: crearea lumii, Potopul, eliberarea evreilor din robia egipteană, nașterea,
viața și Învierea lui Hristos, slujirea tămăduitoare a Apostolilor. Ca evreu, tânjeam să-L trăiesc
pe Dumnezeu ca pe o taină suprafirească. În lumina a tot ce făcuse Dumnezeu, nu era dificil
pentru mine să cred că, dacă El a ales astfel, El putea să facă ca pâinea și vinul să fie de
asemenea, într-o taină, Trupul și Sângele lui Hristos”.10

8. Botezul

Începând cu anul 1980, a început împreună cu soția lui, Bonnie, să facă demersurile
necesare pentru a deveni ortodocși în jurisdicția Bisericii Ortodoxe din America.

În aprilie 1981, a paticipat împreună cu Bonnie și copiii la prima lor slujbă de Paști. „A
fost cea mai minunată slujbă la care am participat vreodată”11. Pe data de 8 noiembrie 1981 fost
primit în Biserica Ortodoxă primind Sfântul Botez împreună cu întreaga familie.

„Ce consolare era să vin acasă, mângâiat de cunoștința faptului că Biserica Otodoxă
oferă ceea ce eu căutasem de atâta vreme: închinarea la Dumnezeu cel Unul și Tatăl al

9
***, Mărturia unui evreu convertit la ortodoxie și devenit preot în America,
https://ganduridinortodoxie.wordpress.com/2016/02/20/marturia-unui-evreu-convertit-la-ortodixie-si-devenit-
preot-in-america-pr-james-bernstein-uimit-de-hristos-calatoria-mea-de-la-iudaism-la-ortodoxie/ (03.01.2020).
10
Uimit de Hristos..., p. 159.
11
Ibidem, p. 161.
Domnului nostru Iisus Hristos, (închinare) fundamentată scripturistic și fidelă Crezului de la
Niceea și care recunoștea în același timp dumnezeirea Fiului și a Dului Sfânt! Biserica
Orodoxă aduce o jertfă pe pământ care o reflectă pe cea pururea adusă în ceruri. Biserica
Ortodoxă are o continuitate istorică și o succesiune apostolică limpede și care coboară de la
Hristos și de la Apostoli; Biserica Ortodoxă, este Biserica dintru început a Țării Sfinte.
Creștinismul Ortodox respectă taina dumnezeiască și nu cauță o falsă claritate. Ortodoxia oferă
un ideal atât ascetic cât și sărbătoresc, fiind în același timp sensibilă la fragilitatea noastră
umană. Mai presus decât orice, am descoperit că Biserica Ortodoxă se află în continuitate cu
Biserica iudeo-creștină și este împlinirea Iudaismului ortodox”.12

12
Ibidem, p. 162.