Invierea Domnului aduce bucurie

Prof. Paul Cosmin Sptaru,

coala Gimnazial Petre Mnrcescu Lipovu, judeul Dolj

La Pati se spune: S ne curim simirile i s vedem pe Hristos strlucind cu neapropiata

lumin a nvierii i bucurai-v zicnd, luminai s-L auzim cntndu-I cntare de biruin.
Cnd poate ajunge omul s se ncredineze despre nvierea Domnului Hristos? Cnd i
curete simirile, cnd se face receptiv pentru nvierea cea mai presus de lume, cnd l
nvrednicete Dumnezeu s fie ncredinat, nu numai informat, despre nvierea Domnului
Hristos.
nvierea Domnului Hristos e mai presus de lume, c nvierea Domnului Hristos e o tain, c
nvierea Domnului Hristos nu o putem nelege i nu o putem primi ca adevr dect n msura
n care Mntuitorul nsui, ne ncredineaz cum l-a ncredinat pe Sfntul Apostol Toma, cum
l-a ncredinat pe Sfntul Apostol Petru, cum i-a ncredinat pe ucenicii de la Marea
Tiberiadei, cum i-a ncredinat pe ucenicii care s-au ntlnit cu El n ziua nvierii Sale, cum i-a
ncredinat pe cei cinci sute care pe muntele din Galileea L-au ntmpinat pe Domnul Hristos
i s-au ncredinat de nvierea Lui i cum i-a ncredinat pe toi oamenii care au mrturisit cu
adevrat nvierea Domnului Hristos. Pentru ca s tii c pn la urm toi care credem n
nviere suntem martori ai nvierii Domnului Hristos. i suntem martori ai nvierii Domnului
Hristos n msura n care primim ca adevrat tot ceea ce ne spune Sfnta Biseric, ca realitate,
deci c a nviat strbtnd prin piatra, prin piatra de pe mormnt, i c a intrat prin uile
ncuiate la apostoli, i c a pzit ntregi peceile i a nviat din mormnt aa cum S-a nscut
din Preasfnta Nsctoare de Dumnezeu.
nvierea Domnului nostru Iisus Hristos nu este ceva separat de noi, ci este ceva care trebuie s
se ntmple i n noi. Viaa unui cretin adevrat, a unui cretin botezat i tritor al
Evangheliei este de fapt o via n nviere. Noi am nviat mpreun cu Domnul Hristos, trim
n nviere, suntem fiii nvierii i avem n fa nlarea, suntem candidai ai nlrii la cer
mpreuna cu Domnul Hristos i ateptm nlarea noastr la cer. Ca s ajungem la nlarea la
cer trebuie mai nti s ne nlm peste lumea aceasta, s ne nlm peste pcatele noastre, s
nu mai admitem n viaa noastr nici un fel de lucru ru i atunci nlai fiind peste pcate,
nlndu-ne prin virtui, putem ajunge i la nlarea mpreun cu Domnul nostru Iisus
Hristos.
Dumnezeirea lui Hristos, care era unit cu trupul Su cel mort, aezat n mormnt (iar cu
sufletul Su era n iad), a dat porunc sufletului s se ntoarc n trupul Su, s-l nvieze, i
apoi s ias din mormnt, nviat, fr s deschid mormntul i fr ca vreunul dintre soldaii
care pzeau mormntul cu mare atenie s bage de seama. Iar acetia au continuat s pzeasc
mormntul, ca nu cumva ucenicii s vina, s fure trupul Domnului i s nele lumea,
spunndu-le c Hristos a nviat. Dac nu ar fi putut s ias din mormnt fr s-l deschid i
fr ca vreunul dintre ostai s-L surprind, nu ar fi fost Dumnezeu i nu ar fi putut nvia din
mori. Dar, tocmai pentru c era Dumnezeu, de aceea a nviat din mori i a ieit din mormnt
fr s-l deschid i fr (repetm!) ca vreunul dintre soldaii pzitori s-L surprind. Pnza
cu care fusese nfurat trupul Su cel mort era exact aa cum fusese pus pe El, numai c
acum lipsea trupul. Mahrama cu care nveliser capul Su s-a gsit chiar acolo unde fusese
capul celui mort, nfurat, ntr-o parte (v. Ioan 20, 6), exact aa cum fusese pus n jurul
capului Su. Acesta este un semn!Soldaii care pzeau mormntul au fugit i au anunat despre
evenimentele petrecute la mormnt. Erau att de ocai, nct i-au convins pe toi, chiar i pe
arhierei, c cele ce li s-au ntmplat nu erau fantezii, ci purul adevr. Arhiereii trebuiau i

acum s falsifice lucrurile, cum c ucenicii au reuit s dezgroape trupul lui Hristos; c i-au
pltit cu generozitate pe soldai i le-au spus s zic lumii: Ucenicii Lui, venind noaptea, Lau furat pe cnd noi dormeam", i de se va auzi aceasta la dregtorul, noi l vom ndupleca i
pe voi fr grij v vom face (Matei 28,13-14). Dar dac soldaii dormeau, cum de tiau cine a
furat trupul? Iar dac totui au tiut, de ce nu au pornit s-i caute de cum s-au trezit? i mai
spuneau c au s ia cele mai severe msuri de siguran ca ucenicii s nu fure trupul
Domnului Hristos i s nu nele lumea!... Iar asta, adic s nele lumea, au fcut-o acum
chiar ei, conductorii religioi ai poporului!
Orice ai face, nu te cred", spune o zical. Cu alte cuvinte, arunci cnd cineva nu vrea s
cread, chiar de ar vedea pura realitate n faa sa, nu doar s-o aud, o va deforma. Va tia, va
coase, dup msurile credinei lui. Este capabil s cread cele mai imposibile lucruri, dar nu
s se smereasc i s primeasc adevrul Evangheliei. Am vzut asta limpede la arhierei i la
farisei, la felul n care au reacionat la nvierea lui Hristos.
Valoarea si semnificatia profunda a acestei vestiri, care rasuna in binecuvantata noapte
a Sfintelor Pasti, poate fi inteleasa cu adevarat doar de cei care, prin mila (harul) lui
Dumnezeu s-au ridicat (desteptat) din moartea pacatului.
Fara Invierea Mantuitorului, viata si conditia pamanteasca a omului sunt o mare zadarnicie si
un vis amagitor ce sta permanent sub semnul intrebarii: la ce folosesc alergaturile vietii si la
ce buna viata ca atare, daca moartea are ultimul cuvant in rostirea
existentei? Invierea Mantuitorului este raspunsul lui Dumnezeu care pune in rost si da sens
lumii si vietii!
Cei care nu inteleg faptul ca, in spatele a tot ceea ce ni se intampla in viata sta efortul lui
Dumnezeu de a ne recupera pe fiecare in perspectiva invierii, aceia se vor sminti si se
vor dezamagi de Dumnezeu. Mediocrii, superficialii, nu inteleg taina Invierii lui Hristos si se
smintesc de Dumnezeu pentru ca nu inteleg ca viata pamanteasca trebuie sa fie o permanenta
deprindere cu invierea.
Iata cateva situatii in care noi putem deveni superficiali si mediocri, smintindu-ne de lucrarea
si prezenta lui Dumnezeu in viata noastra.
Uneori suntem ispititi sa sesizam viata pamanteasca doar sub aspectul ei de trecere si de
ducere inspre moarte. Alipiti patimas de ziua ce se scurge, suntem confiscati de perspectiva ca
viata s-ar imputina in noi pe masura trecerii anilor. Dumnezeiestii Parinti subliniaza faptul ca:
unicul pacat sub soare e acela de a nu cunoaste harul invierii, de-a nu sti ca, desi - dupa spusa
Sfantului Apostol Pavel - vasul nostru de lut, cortul acesta pamantesc se sfarama, totusi in el
purtam comoara vesniciei, harul Invierii! Uitam ca de la momentul botezului in fata noastra si
la capatul vietii pamantesti sta, nu moartea, ci invierea. Mormantul insusi devine o tainica
biserica la umbra crucii, o trecere a trupului spre nemurire!
Unul dintre sfintii iubitori de Dumnezeu exclama privind inspre taina Invieni: "O, Hristoase,
care iubesti pe cei care Te rastingnesc si ii rastignesti pe cei ce Te iubesc!
Iata un aparent paradox, dar de fapt o profunda lucrare a proniei dumnezeiesti! Hristos Se
rastigneste dintr-o sfasietoare iubire pentru cei care-L pironesc pe lemnul Crucii. Pe Golgota
este omorata moartea rastignitorilor! Mielul Jertfit ridica pacatele celor care-L jertfesc! "Caci
Dumnezeu asa a iubit lumea, incat pe Fiul Sau Cel Unul Nascut L-a dat, ca oricine crede in El
sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica (Ioan 3,16). Atata vreme cat ramanem in pacate/ Hristos
va ramane pe Cruce. Iubirea lui Dumnezeu nu poate cobori de pe Altarul Crucii pentru ca nu
cumva vreunul din pacatele noastre sa ramana nepironit si nespulberat de biruitoarea Inviere!
Acesta este inca unul dintre mesajele fundamentale ale Zilei Pascale: "trecerea de la moarte la
Viata.
Cand imparatii voiesc sa elibereze pe cei inchisi, trimit scrisoare catre supraveghetorii
temnitelor ca sa-i slobozeasca pe cei de acolo. Ei deschid si nu sfarma nici portile, nici
incuietorile, aratand prin aceasta ca in acele locuri vor intra din nou fie aceiasi zavorati, fie

altii. Hristos nu a facut insa in acest chip, ci, voind sa arate ca a pus capat mortii, a sfaramat
El portile cele de fier. Portile insa le-a numit de fier nu pentru ca ar fi fost astfel, ci pentru ca
ele nu vor mai aduce chin pana la moarte.
Asemenea unui imparat care -afland un talhar bantuind o cetate, rapind din toate, traind intr-o
pestera in care isi asaza bogatia - il leaga mai intai pe talhar, il preda pe el la chinuri si aduce
bogatia lui in locasurile cele imparatesti - tot astfel a facut si Hristos. El a legat pe talhar si pe
temnicer, adica pe diavol si moartea, iar bogatia Lui - avem in vedere aici neamul omenesc - a
dus-o in palatele cele imparatesti. Pentru aceasta, Pavel spune in epistola sa: El ne-a scos de
sub puterea intunericului si ne-a stramutat in imparatia Fiului iubirii Sale (Col. 1, 13). Si
minunat lucru este ca insusi imparatul a venit. E limpede ca nici un imparat nu ar fi facut
nicicand aceasta, ci el i-ar fi slobozit pe cei inchisi prin slujitorii sai. Aici insa lucrurile nu se
petrec asa, ci insusi imparatul Hristos vine la cei inchisi. El nu socoteste ca lucru de rusine sa
vina in temnita la cei inchisi, pentru ca nu avea de ce sa Se rusineze de acel chip pe care El
insusi l-a zidit. Domnul zdrobeste incuietorile, sfarma portile, navaleste asupra iadului,
pustieste intregul lui intuneric si, robind pe temnicer, Se intoarce dupa aceasta la noi.
Potrivnicul, legat trainic, este luat prizonier si pradat. Iar moartea, aruncand arma sa, alearga
la picioarele imparatului. Ati vazut faptele cele marete ale crucii? Ati vazut biruinta cea
minunata? Sa-ti mai spun si altceva? - Minunat si inca mai minunat! Cunoasteti inceputul
biruintei. Atunci va veti minuna inca si mai mult. Cu aceeasi arma cu care diavolul si-a insusit
biruinta, Hristos il biruie pe diavol si El insusi ii ia arma, biruindu-l cu aceasta.
Crestinul prin fiecare sarbatoare devine contemporan cu Hristos, astfel incat sarbatoarea
devine o reactualizare a evenimentului, nu o comemorare. Invierea lui Hristos sau Pastele este
trecerea noastra de la moarte la viata, este biruinta vietii asupra mortii. Aceasta depasire a
mortii se realizeaza prin jertfa, ca act de daruire totala sau forma suprema de manifestare a
iubirii. Dumnezeu a ales jertfa ca sa ne descopere cat de mult ne iubeste.
Pentru majoritatea Sfintilor Parinti sensul sarbatorii este unul duhovnicesc, depasind
caracterul istoric. Jertfa este nedespartita de inviere, iar jerfa lui Hristos presupune jertfa
noastra. Hristos impreuna cu fiecare dintre noi trece prin starile prin care El a trecut, in sens
mistic, pentru ca toate se cer dupa Hristos, cruce, mormant si inviere.
Prin perioada postului calatorim impreuna cu Dumnezeu, asemenea poporului evreu, si
suntem eliberati din robia patimilor, ca dintr-un Egipt, pentru a intra in tara Canaanului. Iata
cum perspectiva istorica se impleteste cu cea duhovniceasca.
Invierea Domnului nu a insemnat revenirea la viata biologica, ci spiritualizarea vietii. Daca
Hristos nu ar fi inviat, ar fi insemnat ca totul se sfarseste in mormant. Depasirea mortii prin
inviere este sensul vietii noastre prin care se implineste planul lui Dumnezeu, Care a creat
omul pentru vesnicie. Omul nu se intelege pe sine, decat in relatie cu Dumnezeu, Modelul
sau, ca intr-o replica celebra din Dostoievsky: Daca Dumnezeu exista, eu sunt nemuritor.
Intre mormantul lui Lazar si mormantul lui Hristos se desfasoara toata mareata lucrare a
Saptamanii Mari pe care o retraim in fiecare an in slujbele Bisericii. Sa ne bucuram si sa ne
veselim caci Hristos a invins moartea, cea care reprezinta spaima oamenilor din toate
veacurile! Inca din sambata lui Lazar, o puternica atmosfera pascala, o mireasma a Invierii
incepe sa copleseasca Biserica si sufletele credinciosilor. Invierea lui Lazar, prietenul
Domnului, un eveniment cutremurator, este o prefigurare a Invierii Domnului dar si o
prevestire a invierii tuturor oamenilor.
Bucuria Invierii nu e nici trecatoare, nici nedeplina. E bucuria prin excelenta, pentru ca e
bucuria eterna si deplina. De aceea, nimeni nu trebuie sa fie trist in noaptea Invierii. Nimeni
nu trebuie sa planga. Caci toate motivele de intristare apar acum fara insemnatate fata de
biruirea mortii. De ce sa ne intristam de pricini care ne conduc spre moarte, cand stim acum
ca prin moarte trecem la viata vesnica. De aceea Biserica canta in noaptea Invierii: "Cu
bucurie unul pre altul sa ne imbratisam: O, Pastile! Izbavirea de intristare". Iar in cuvantul

Sfantului Ioan Gura de Aur din noaptea de Pasti se spune: "Nimeni sa nu planga pentru
saracie, ca s-a aratat imparatia pentru toti. Nimeni sa nu se tanguiasca pentru pacate, ca iertare
din mormant a rasarit. Nimeni sa nu se teama de moarte, ca ne-a eliberat pe noi moartea
Mantuitorului".
Si precum inainte de Invierea lui Hristos toate erau tinute intr-o frantura de sens neimplinita,
batjocorita, chinuitoare, asa Invierea Lui umple toate de lumina si de bucurie. Caci, cand o
singura particica din lume se umple de sensul deplin, toate se umplu de la ea de acest sens.
Daca pentru o singura faptura - si aceasta este umanitatea lui Hristos - timpul a devenit un
timp spre inviere si spre viata de veci, lumina in care e pusa acea faptura e vazuta de toate
celelalte si devin o asigurare spre invierea si viata de veci, despre lumina integrala pentru noi
toti. Toate zilele timpului, toate zilele anului au devenit sarbatori, etape ale inaintarii in
lumina, ducandu-ne tot mai aproape de marea lumina eshatologica. Mai bine zis, timpul intreg
a devenit un ajun al duminicii vesnice, al petrecerii vesnice in lumina descoperita a invierii,
cum zilele saptamanii, zile inchinate sfintilor care au trait timpul in aceasta lumina a invierii,
sunt sarbatori pregatitoare pentru duminica invierii, cum au fost si pentru ei.
Precum bucuria invierii intrece toate bucuriile si copleseste toate tristetile, asa lumina ei
intrece toate luminile revelatiei nedepline din Vechiul Testament. Acolo un stalp de foc
conducea un popor dintr-o robie pamanteasca intr-o libertate pamanteasca exterioara; acolo
Moise le facea cunoscuta voia Lui Dumnezeu ascuns in intuneric si simtit in parte doar de el
insusi. Aci Dumnezeu insusi, Soarele Hristos ne lumineaza, aratat prin Invierea Sa din morti
in mod deplin, si ne conduce spre libertatea si viata deplina a vietii eterne: "In locul stalpului
celui de foc a rasarit Soarele dreptatii, in locul lui Moise, Hristos, mantuirea sufletelor
noastre".
S-a spus ca "vestea buna" (Evanghelia) crestina se concentreaza in vestea Invierii lui Hristos,
temei al sigurantei ca si noi vom invia. Apostolii si-au vazut misiunea lor in a fi martori ai
Invierii lui Hristos (Fapte I, 22). Desigur insa ca aceasta veste a fost prin excelenta "vestea
buna" nu pentru ca a anuntat invierea unui om simplu; nici n-a intemeiat nadejdea invierii
noastre a tuturor pe invierea unui astfel de om simplu. Aceasta n-ar fi o inviere pentru
eternitate si spre plenitudinea vietii in Dumnezeu, ci o repetare pe planul actual sau al unui
plan putin deosebit, dar tot relativ, al vietii omenesti obisnuite. Ea a fost vestea prin excelenta
buna, pentru ca a anuntat Invierea Celui ce fiind om a fost si Dumnezeu si pentru ca noi
inviind, pe temeiul Invierii Lui, ne vom impartasi de viata deplina a umanitatii lui in
Dumnezeu. Apostolii fiind martorii Invierii lui Hristos, au fost in acelasi timp martorii tuturor
semnelor si cuvintelor prin care Hristos insusi si-a dovedit dumnezeirea Lui, ca unii ce au stat
in preajma Lui "in tot timpul petrecerii Lui intre noi" (Fapte I, 21). Numai o astfel de inviere e
o inviere intru plinatatea eterna a vietii noastre si ea intemeiaza bucuria noastra plenara sau
coincide cu ea.

"E-asa de trist sa cugeti ca-ntr-o zi/Poate chiar maine, pomii de pe-alee,

Acolo unde-i vezi, or sa mai stee/ Voiosi, in vreme ce vom putrezi
Atata soare, Doamne, atata soare/O sa mai fie-n lume dupa noi;

Cortegii de-anotimpuri si de ploi/ Cu par din care siruie racoare...

Si iarba asta o sa mai rasara/Iar luna tot asa o sa se plece,
Mirata, peste apa care trece/Noi singuri n-o sa fim a doua oara.
Si-mi pare-asa ciudat ca se mai poate/ Gasi atata vreme pentru ura,
Cand viata e de-abia o picatura/Intre minutu-acesta care bate
Ssi celalalt si-mi pare neinteles/Si trist ca nu privim la cer mai des,
Ca nu culegem flori si nu zambim/Noi, care-asa de repede murim.
(Magda Isanos, Cantare Muntilor, Bucuresti, 1985).
"O, iarta-mi, te rog, Doamne, atatea rugaciuni,
Prin care-Ti cer doar paine si paza si minuni!
Caci am facut din Tine, adesea, robul meu:
Nu eu s-ascult de Tine, ci Tu de ce spun eu!
In loc sa vreau eu, Doamne, sa fie voia Ta,
Iti cer si-Ti cer intr-una, sa faci Tu voia mea;
Iti cer s-alungi necazul, sa nu-mi trimiti ce vrei,
Ci sa-mi slujesti in toate, sa-mi dai, sa-mi dai, sa-mi dai.
Gandindu-ma ca daca, Iti cant si Te slavesc,
Am dreptul de a-Ti cere sa faci tot ce doresc.
O, iarta-mi felul acesta nebun de-a ma ruga,
Si-nvata-ma ca, altfel, sa stau in fata Ta.
Nu tot cerandu-ti tie, sa fii Tu robul meu,
Ci Tu cerandu-mi mie, iar robul sa fiu eu.
Sa inteleg ca felul cel bun de-a ma ruga
E sa dorise ca-n toate, sa fie voia Ta!''