Studiul 8 / Trim 4 / 12 - 18 Noiembrie - 2022

Studiul 8
Speranţa, în Noul Testament
1. Sabat după-amiază, 12 Noiembrie

De memorat: „ Şi mărturisirea este aceasta: Dumnezeu ne-a dat viaţa veşnică, şi această viaţă este în Fiul Său.
Cine are pe Fiul are viaţa; cine n-are pe Fiul lui Dumnezeu n-are viaţa. " (1 loan 5:11,12).

Deşi au scris în greacă, toţi scriitorii Noului Testament (cu excepţia lui Luca) au fost
evrei şi, fireşte, au abordat natura umană din perspectiva iudaică holistică, nu din
perspectiva păgână, greacă. Astfel, pentru Hristos şi apostoli, speranţa creştină nu era o speranţă nouă,
ci mai degrabă manifestarea speranţei din vechime, pe care patriarhii şi profeţii o nutriseră deja. De exemplu,
Hristos a menţionat că Avraam a văzut mai dinainte ziua Lui şi s-a bucurat (loan 8:56). Iuda a afirmat că Enoh
a prorocit despre cea de-a doua venire (Iuda 14 şi 15). Şi cartea Evrei afirmă că eroii credinţei aşteptau o
răsplată cerească pe care nu o vor primi până nu o vom primi şi noi pe a noastră (Evrei 11:39,40). Această
afirmaţie ar fi fost lipsită de sens dacă sufletul lor ar fi fost deja în ceruri cu Domnul. Atunci când accentuează
că doar aceia care sunt în Hristos au viaţa veşnică (1 loan 5:11,12), Ioan respinge teoria nemuririi naturale a
sufletului.

De înţeles: Nu există viaţă veşnică fără o relaţie mântuitoare cu Hristos. Speranţa

exprimată în Noul Testament este deci o speranţă axată pe Isus. Ea este singura
speranţă că existenţa actuală, cea supusă morţii, va deveni într-o zi nemuritoare.

2. Duminică, 13 Noiembrie Speranţă dincolo de această viaţă

Istoricul antic grec Herodot (sec. V î.Hr.) a scris despre un trib care, la naşterea unui copil, iniţia o perioadă
de doliu ca anticipare a suferinţei pe care copilul avea să o îndure dacă ar fi trăit până la vârsta adultă. Oricât
de ciudat ni s-ar părea, acest ritual are o logică. Viaţa poate fi destul de dură, da, chiar dacă ne încredem în
Dumnezeu şi în speranţa veşniciei. Imaginează-ţi însă cât de greu trebuie să le fie acelora care nu au nicio
speranţă dincolo de scurta şi prea adesea tumultuoasa existenţă de aici. Mulţi scriitori seculari s-au exprimat în
legătură cu lipsa de sens a existenţei umane, deoarece nu doar că murim cu toţii, dar şi trăim cu conştientizarea
că vom muri într-o zi. Şi această conştientizare este ceea ce face ca viaţa, care de multe ori este grea şi plină de
durere în sine, să pară lipsită de orice valoare. Un gânditor s-a referit la oameni ca la nimic altceva decât „o
bucată de carne care se strică pe nişte oase care se descompun". Destul de macabru spus, dar, din nou, greu de
contrazis logic.
Desigur, spre deosebire de toate acestea, avem promisiunea biblică a vieţii veşnice în Isus. Şi aceasta este
cheia: avem această speranţă în Isus şi în ceea ce moartea şi învierea Lui ne oferă. Altfel, ce speranţă am avea?

1. Ce spune Pavel în 1 Corinteni 15 :12-19 despre legătura strânsă dintre învierea lui
Isus şi speranţa învierii noastre?

1 Corinteni 15 : 12. Iar dacă se propovăduieşte că Hristos a înviat din morţi, cum zic unii dintre voi că nu este o
înviere a morţilor?
13. Dacă nu este o înviere a morţilor, nici Hristos n-a înviat.
14. Şi, dacă n-a înviat Hristos, atunci propovăduirea noastră este zadarnică, şi zadarnică este şi credinţa voastră.
15. Ba încă noi suntem descoperiţi şi ca martori mincinoşi ai lui Dumnezeu; fiindcă am mărturisit despre
Dumnezeu că El a înviat pe Hristos, când nu L-a înviat, dacă este adevărat că morţii nu învie.
16. Căci, dacă nu învie morţii, nici Hristos n-a înviat.
17. Şi, dacă n-a înviat Hristos, credinţa voastră este zadarnică, voi sunteţi încă în păcatele voastre,
18. şi prin urmare, şi cei ce au adormit în Hristos sunt pierduţi.
19. Dacă numai pentru viaţa aceasta ne-am pus nădejdea în Hristos, atunci suntem cei mai nenorociţi dintre toţi
oamenii!
Pavel este clar: învierea noastră este inseparabil legată de învie rea lui Isus. Dacă nu
vom învia înseamnă că Hristos n-a înviat şi, dacă Hristos n-a înviat, atunci... Atunci ce? „ Credinţa voastră este
1
zadarnică, voi sunteţi încă în păcatele voastre." Cu alte cuvinte, când vom muri, aşa vom rămâne, şi încă
pentru totdeauna. Deci totul ar fi lipsit de sens. Cuvintele lui Pavel din 1 Corinteni 15:32 pot fi înţelese în mai
multe feluri, dar în niciun caz el nu spune că, „dacă nu înviază morţii", „să mâncăm şi să bem, căci mâine vom
muri".
Dacă existenţa noastră actuală s-ar rezuma la o protoplasmă pe bază de carbon şi nu am avea la dispoziţie
decât cei „şaptezeci de ani" (Psalmii 90:10), am fi într-o mare încurcătură. Nu e de mirare că Ellen G.
White a spus: „Cerul merită totul pentru noi şi, dacă pierdem cerul, pierdem totul" (Fii şi
fiice ale lui Dumnezeu, p. 349).

Gândeşte-te cât de valoroase sunt speranţa şi credinţa noastră. De ce trebuie să

facem tot ce putem, prin harul lui Dumnezeu, ca să le păstrăm?

3. Luni, 14 Noiembrie „Mă voi întoarce"

2. Citeşte Ioan 14 :1-3. Au trecut aproape două mii de ani de când Isus a promis că Se
întoarce. Cum îi putem ajuta pe alţii să vadă că, în ciuda timpului îndelungat scurs,
această promisiune este relevantă şi pentru generaţia noastră?

Ioan 14 : 1. Să nu vi se tulbure inima. Aveţi credinţă în Dumnezeu şi aveţi credinţă în Mine.

2. În casa Tatălui Meu sunt multe locaşuri. Dacă n-ar fi aşa, v-aş fi spus. Eu Mă duc să vă pregătesc un loc.
3. Şi după ce Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce şi vă voi lua cu Mine, ca acolo unde sunt Eu, să
fiţi şi voi.

De patru ori a afirmat Isus în cartea Apocalipsa: „Eu vin curând!" (Apocalipsa 3:11; 22:7,12,20). Această
aşteptare a venirii Sale curând a impulsionat misiunea bisericii apostolice şi a umplut de speranţă viaţa a
nenumăraţi creştini de-a lungul secolelor. Dar generaţie după generaţie au murit, şi evenimentul promis nu a
avut încă loc. Aşa că mulţi se întreabă: Cât să mai predicăm că „Isus vine curând"? Au creat aceste cuvinte o
aşteptare nerealistă? (Vezi 2 Petru 3:4.)
Mulţi creştini s-au plâns de „întârzierea" prelungită (vezi Matei 25:5). Dar de unde ştim noi că este într-
adevăr o mare întârziere? Care ar fi fost timpul exact ca Hristos să Se întoarcă? Ar fi fost acum 50, 150 sau 500
de ani? Ceea ce contează cu adevărat este promisiunea biblică, şi anume că „Domnul nu întârzie în împlinirea
făgăduinţei Lui, cum cred unii, ci are o îndelungă răbdare pentru voi şi doreşte ca niciunul să nu piară, ci toţi
să vină la pocăinţă" (2 Petru 3:9).
În ciuda secolelor care au trecut de când Isus S-a înălţat la cer, promisiunea venirii Sale rămâne relevantă,
chiar şi astăzi. De ce? Pentru că nu avem altceva decât scurta noastră viaţă (Psalmii 90:10), urmată de o odihnă
inconştientă în mormânt (Eclesiastul 9:5,10) şi apoi de învierea finală, fără nicio posibilitate ulterioară de a ne
schimba soarta (Evrei 9:27). În ce-i priveşte pe cei morţi (după cum s-a afirmat în studiul 3), cea de-a doua
venire a lui Isus va avea loc la o clipă distanţă de momentul în care au murit, fiindcă toţi cei morţi dorm şi nu
mai ştiu nimic. Pentru tine, personal (la fel ca pentru toţi copiii lui Dumnezeu din fiecare epocă), întoarcerea lui
Isus nu este decât la o clipă distanţă după ce vei muri. Înseamnă că este foarte curând, nu-i aşa?
Fiecare zi care trece ne aduce mai aproape de glorioasa arătare a Domnului Isus
Hristos pe norii cerului. Deşi nu ştim când va veni, putem fi siguri că va veni, şi
aceasta este ceea ce contează cu adevărat.

Un pastor a afirmat într-o predică faptul că pentru el nu conta când avea să revină
Isus. Tot ce conta pentru el era că Isus Se întoarce. Cum ţi se pare raţionamentul
acesta şi cum te-ar putea ajuta în cazul în care ai fi descurajat că Isus nu S-a întors
încă?

4. Marţi, 15 Noiembrie „Îl voi învia"

Cu ocazia unei minuni, Isus a hrănit cinci mii de oameni doar dintr-o cantitate mică de pâine şi peşte (Ioan
6:1-14). Înţelegând că mulţimea intenţiona atunci să-L proclame împărat (Ioan 6:15), Isus a trecut cu ucenicii
de partea cealaltă a Mării Galileei. Dar în ziua următoare mulţimea L-a urmat acolo, unde El a ţinut
impresionanta Lui predică despre Pâinea vieţii, cu un accent deosebit asupra darului vieţii veşnice (Ioan 6:22-
59).

2
3. Citeşte Ioan 6 :26-51. Cum a legat Isus darul vieţii veşnice de învierea finală a celor
drepţi?

Ioan 6 : 26. Drept răspuns, Isus le-a zis: "Adevărat, adevărat vă spun că Mă căutaţi nu pentru că aţi văzut semne,
ci pentru că aţi mâncat din pâinile acelea şi v-aţi săturat.
27. Lucraţi nu pentru mâncarea pieritoare, ci pentru mâncarea care rămâne pentru viaţa veşnică şi pe care v-o va
da Fiul omului; căci Tatăl, adică însuşi Dumnezeu, pe El L-a însemnat cu pecetea Lui."
28. Ei I-au zis: "Ce să facem ca să săvârşim lucrările lui Dumnezeu?"
29. Isus le-a răspuns: "Lucrarea pe care o cere Dumnezeu este aceasta: să credeţi în Acela pe care L-a trimis El."
30. "Ce semn faci Tu deci", I-au zis ei, "ca să-l vedem şi să credem în Tine? Ce lucrezi Tu?
31. Părinţii noştri au mâncat mană în pustiu, după cum este scris: "Le-a dat să mănânce pâine din cer."
32. Isus le-a zis: "Adevărat, adevărat vă spun că Moise nu v-a dat pâinea din cer, ci Tatăl Meu vă dă adevărata
pâine din cer;
33. căci Pâinea lui Dumnezeu este aceea care Se coboară din cer şi dă lumii viaţa."
34. "Doamne", I-au zis ei, "dă-ne totdeauna această pâine."
35. Isus le-a zis: "Eu sunt Pâinea vieţii. Cine vine la Mine nu va flămânzi niciodată; şi cine crede în Mine nu va
înseta niciodată.
36. Dar v-am spus că M-aţi şi văzut, şi tot nu credeţi.
37. Tot ce-Mi dă Tatăl va ajunge la Mine; şi pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni afară:
38. căci M-am coborât din cer ca să fac nu voia Mea, ci voia Celui ce M-a trimis.
39. Şi voia Celui ce M-a trimis este să nu pierd nimic din tot ce Mi-a dat El, ci să-l înviez în ziua de apoi.
40. Voia Tatălui Meu este ca oricine vede pe Fiul şi crede în El să aibă viaţa veşnică; şi Eu îl voi învia în ziua de
apoi."
41. Iudeii cârteau împotriva Lui, pentru că zisese: "Eu sunt Pâinea care S-a coborât din cer."
42. Şi ziceau: "Oare nu este Acesta Isus, fiul lui Iosif, pe al cărui tată şi mamă îi cunoaştem? Cum deci zice El:
"Eu M-am coborât din cer"?"
43. Isus le-a răspuns: "Nu cârtiţi între voi.
44. Nimeni nu poate veni la Mine, dacă nu-l atrage Tatăl, care M-a trimis; şi Eu îl voi învia în ziua de apoi.
45. În Proroci este scris: "Toţi vor fi învăţaţi de Dumnezeu." Aşa că oricine a ascultat pe Tatăl şi a primit
învăţătura Lui vine la Mine.
46. Nu că cineva a văzut pe Tatăl, afară de Acela care vine de la Dumnezeu; da, Acela a văzut pe Tatăl.
47. Adevărat, adevărat vă spun că cine crede în Mine are viaţa veşnică.
48. Eu sunt Pâinea vieţii.
49. Părinţii voştri au mâncat mană în pustiu, şi au murit.
50. Pâinea care Se coboară din cer este de aşa fel, ca cineva să mănânce din ea şi să nu moară.
51. Eu sunt Pâinea vie care s-a coborât din cer. Dacă mănâncă cineva din pâinea aceasta, va trăi în veac; şi pâinea
pe care o voi da Eu este trupul Meu pe care Îl voi da pentru viaţa lumii."

În predica Sa, Isus a evidenţiat trei concepte de bază cu privire la viaţa veşnică. (1)
S-a identificat pe Sine ca „Pâinea [...] care se coboară din cer şi dă lumii viaţa" (Ioan 6:33,58). Declarând „Eu
sunt [gr., ego eimi] Pâinea vieţii" (Ioan 6:35,48), Isus S-a prezentat ca Marele „Eu sunt" din Vechiul Testament
(Exodul 3:14). (2) Isus a explicat că în El putem avea garanţia vieţii veşnice: „Cine vine la Mine" şi „cine crede
în Mine" va avea această binecuvântare (Ioan 6:35). Apoi (3) Isus a corelat darul nemuririi cu învierea finală,
asigurându-Şi publicul de trei ori: „şi Eu îl voi învia în ziua de apoi" (Ioan 6:40,44,54).
Isus a mai făcut şi această promisiune minunată: „Adevărat, adevărat vă spun că cine crede în
Mine are viaţa veşnică" (Ioan 6:47). Aşadar, darul vieţii veşnice este deja o realitate prezentă .
Dar aceasta nu înseamnă că acela care crede nu va muri niciodată, deoarece însăşi expresia „îl voi învia" (Ioan
6:40) presupune o revenire la viaţă după ce cineva a murit. Tabloul este clar. Fără Hristos, nu avem viaţa
veşnică. Dar, şi după ce L-am acceptat pe Isus şi avem asigurarea vieţii veşnice, deocamdată rămânem muritori
şi prin urmare supuşi morţii fireşti. La a doua Sa venire, Isus ne va da pe loc darul nemuririi,
care era deja al nostru. Darul este asigurat nu datorită unei presupuse nemuriri
naturale a sufletului, ci datorită neprihănirii lui Isus care ajunge la noi prin credinţa în
El.

Meditează la cuvintele lui Isus, şi anume că, dacă crezi în El, ai chiar acum viaţa
veşnică! Cum te ajută această minunată promisiune să înfrunţi realitatea dureroasă -
chiar dacă temporară - a condiţiei noastre actuale de muritori?

3
5. Miercuri, 16 Noiembrie La sunetul trâmbiţei

Tesalonicenii erau convinşi că viaţa veşnică avea să le fie oferită exclusiv acelora care rămâneau în viaţă
până la a doua venire. „Cu multă grijă păziseră vieţile prietenilor lor, ca nu cumva aceştia să moară şi ast fel să
piardă binecuvântarea pe care aşteptau să o primească la venirea Domnului lor" (Ellen G. White, Faptele
apostolilor, p. 258).

4. Citeşte 1 Tesaloniceni 4 :13-18. Cum a corectat Pavel înţelegerea lor greşită?

1 Tesaloniceni 4 : 13. Isus i-a răspuns: "Oricui bea din apa aceasta îi va fi iarăşi sete.
14. Dar oricui va bea din apa pe care i-o voi da Eu, în veac nu-i va fi sete; ba încă, apa pe care i-o voi da Eu se va
preface în el într-un izvor de apă care va ţâşni în viaţa veşnică."
15. "Doamne", I-a zis femeia, "dă-mi această apă, ca să nu-mi mai fie sete şi să nu mai vin până aici să scot."
16. "Du-te", i-a zis Isus, "de cheamă pe bărbatul tău şi vino aici".
17. Femeia I-a răspuns: "N-am bărbat." Isus i-a zis: "Bine ai zis că n-ai bărbat.
18. Pentru că cinci bărbaţi ai avut; şi acela pe care-l ai acum nu-ţi este bărbat. Aici ai spus adevărul."

A existat de-a lungul istoriei tendinţa de a citi mai mult decât afirmă de fapt textul biblic: „va aduce înapoi
împreună cu Isus pe cei ce au adormit în El" (1 Tesaloniceni 4:14). Mulţi dintre cei care acceptă teoria
nemuririi naturale a sufletului sugerează că Isus, la a doua Sa venire, va aduce cu Sine din cer sufletele celor
neprihăniţi care au murit şi care ar fi deja în cer cu Dumnezeu. Acele suflete ar fi astfel reunite cu respectivele
lor trupuri înviate. Dar o asemenea interpretare nu este în armonie cu învăţăturile generale ale lui Pavel pe
această temă.
Citeşte cuvintele unui teolog neadventist referitoare la sensul real al acestui verset: „Motivul pentru care
creştinii tesaloniceni pot avea speranţă atunci când îi plâng pe membrii bisericii lor care au murit este că
Dumnezeu «îi va aduce», adică îi va învia pe aceşti creştini decedaţi şi va face ca ei să fie prezenţi la revenirea
lui Isus, astfel încât ei să fie «cu El». Implicaţia este că aceşti creştini care au murit nu vor fi într-un oarecare
dezavantaj la parusia, sau a doua venire a lui Hristos, ci vor fi «cu El» în aşa fel încât se vor bucura în mod egal
cu credincioşii aflaţi în viaţă de slava aferentă întoarcerii Sale" (Jeffrey A. D. Weima, 1-2 Thessalonians, Baker
Academic, 2014, p. 319).
Dacă sufletele celor neprihăniţi care au murit ar fi deja cu Domnul în cer, Pavel nu
ar mai fi menţionat nimic despre învierea finală ca speranţă creştină; el ar fi putut să
menţioneze doar că cei drepţi erau deja cu Domnul. Dar, în schimb, el spune că „cei ce
au adormit în El" (1 Tesaloniceni 4:14) vor fi înviaţi la sfârşitul timpului.

Speranţa în învierea din zilele finale le-a adus mângâiere tesalonicenilor îndureraţi.
Aceeaşi speranţă ne poate ajuta şi pe noi să înfruntăm cu încredere momentele
dureroase când gheara rece a morţii îi răpeşte pe cei dragi de lângă noi.

6. Joi, 17 Noiembrie Nesfârşita întâlnire

5. Citeşte 1 Corinteni 15 :51-55. Ce „taină" explică Pavel?

1 Corinteni 15 : 51. Iată, vă spun o taină: nu vom adormi toţi, dar toţi vom fi schimbaţi,
52. într-o clipă, într-o clipită din ochi, la cea din urmă trâmbiţă. Trâmbiţa va suna, morţii vor învia nesupuşi
putrezirii, şi noi vom fi schimbaţi.
53. Căci trebuie ca trupul acesta, supus putrezirii, să se îmbrace în neputrezire, şi trupul acesta muritor să se
îmbrace în nemurire.
54. Când trupul acesta, supus putrezirii, se va îmbrăca în neputrezire, şi trupul acesta muritor se va îmbrăca în
nemurire, atunci se va împlini cuvântul care este scris: "Moartea a fost înghiţită de biruinţă.
55. Unde îţi este biruinţa, moarte? Unde îţi este boldul, moarte?"

Unii predicatori populari sugerează că „taina" (1 Corinteni 15:51) reprezintă „răpirea secretă" a bisericii,
care trebuie să se întâmple cu şapte ani înainte de a doua venire în slavă a lui Hristos. În timpul acestei răpiri
secrete, creştinii credincioşi ar fi duşi la cer instantaneu, lin şi discret, în timp ce toţi ceilalţi ar rămâne aici
întrebându-se ce li s-a întâmplat primilor. De exemplu, unii s-ar trezi într-o maşină fără şofer pentru că şoferul
ar fi fost răpit la cer şi din el nu ar mai fi rămas decât îmbrăcămintea. Seria bestseller în 16 volume Left Behind

4
(Lăsat în urmă), transformată în patru filme, a promovat această învăţătură falsă, la care au fost expuşi
milioane de oameni.
Desigur, niciun pasaj biblic nu susţine o asemenea distincţie artifici ală între răpire
şi a doua venire. „Taina" la care se referă Pavel este pur şi simplu transformarea celor
drepţi care sunt în viaţă pentru a se uni cu cei drepţi înviaţi la a doua venire a lui Isus.
Aceasta este „răpirea". Nu există nicio „răpire secretă", fiindcă a doua venire va fi văzută de toţi oamenii
(Apocalipsa 1:7), şi atât învierea celor morţi, cât şi transformarea celor vii vor avea loc la sunetul trâmbiţei
când va reveni Isus (1 Corinteni 15:51,52). A doua venire a lui Isus va constitui cea mai
uimitoare întâlnire din toate timpurile. Cei neprihăniţi care sunt în viaţă sunt schimbaţi „într-o clipă,
într-o clipeală din ochi" (1 Corinteni 15:52). La sunetul glasului lui Dumnezeu, ei sunt glorificaţi; acum ei sunt
făcuţi nemuritori şi, împreună cu sfinţii înviaţi, sunt luaţi să se întâlnească cu Domnul lor în aer. Îngerii „ vor
aduna pe aleşii Lui din cele patru vânturi, de la o margine a cerurilor până la cealaltă" (Matei 24:31).
„Copilaşii sunt duşi de îngeri în braţele mamelor lor. Prieteni, mult timp despărţiţi
prin moarte, sunt uniţi pentru a nu se mai despărţi niciodată şi, în cântări de bucurie,
se înalţă împreună spre cetatea lui Dumnezeu" (Ellen G. White, Tragedia veacurilor, p.
645).

Aceasta este o făgăduinţă uimitoare, atât de diferită de tot ce am cunoscut, încât

este greu să o cuprindem cu mintea. Gândeşte-te la vastitatea universului şi la
incredibila complexitate a vieţii de aici. Ce ne învaţă toate acestea despre puterea Lui
de a-i transforma pe cei vii şi a-i învia pe cei morţi la a doua venire a lui Isus?

7. Vineri, 18 Noiembrie

Studiu suplimentar: Ellen G. White, Faptele apostolilor, capitolele 25 şi 30

„Romanii", scria Stephen Cave, „erau foarte familiarizaţi cu credinţa creştinilor că

într-o zi vor ieşi în trup din mormânt, aşa că au făcut tot ce au putut ca să-şi bată joc
de acele speranţe şi să le frângă. În consemnarea unei persecuţii din Galia anului 177
d.Hr. se afirmă că martirii au fost mai întâi executaţi, apoi cadavrele le-au fost lăsate
să putrezească neîngropate timp de şase zile înainte de a fi arse, iar cenuşa lor a fost
aruncată în fluviul Ron. «Acum să vedem dacă vor mai învia», este consemnat că ar fi
declarat romanii" (Immortality: The Quest to Live Forever and How It Drives
Civilization, Crown Publishers, 2012, p. 104, 105). Acest exemplu de scepticism, oricât de
dramatic, este irelevant. Puterea care L-a înviat pe Isus poate să facă acelaşi lucru şi pentru
noi, indiferent de starea corpului nostru. În definitiv, dacă aceeaşi putere a creat şi
susţine întregul cosmos, cu siguranţă îi poate transforma pe cei vii şi învia pe cei
morţi.

MATERIAL PENTRU INSTRUCTORI

Privire generală

Nici pasajele din Noul Testament care vorbesc despre înviere, fie scrise de Pavel,
fie de alţi autori sau rostite de Isus Însuşi, nu spun nimic despre suflete sau duhuri
nemuritoare care ar fi deja în cer. Speranţa din Noul Testament stă în înviere şi în a
doua venire a lui Hristos.
Pasajele menţionate în acest studiu în legătură cu starea morţilor sunt următoarele:
• Evrei 11:39,40 - Eroii credinţei nu îşi primesc răsplata cerească până când nu o primim şi noi pe a noastră.
• 1 Ioan 5:11,12 - Doar cei ce acceptă să trăiască în Hristos primesc viaţa veşnică. Prin urmare, implicaţiile
sunt clare: nu suntem înzestraţi cu „suflete" nemuritoare, deoarece doar cei care Îl aleg pe Isus vor primi viaţa
veşnică.
• 1 Corinteni 15:12-19 - Speranţa noastră în ce priveşte viaţa veşnică şi învierea derivă din învierea lui Isus.
Dacă nu vom învia atunci în seamnă că Isus nu a înviat . Dacă acest lucru ar fi adevărat, atunci toţi am muri şi
am rămâne aşa pentru totdeauna.
5
• Ioan 14:1-3 - Isus a promis că ne va pregăti un loc şi că va veni să ne ia. Această promisiune ar fi de prisos
dacă noi am fi deja în cer.
• Ioan 6:35-54 - Isus spune de patru ori că îi va învia pe oameni în ziua de apoi. Dacă vor fi înviaţi, atunci
oamenii trebuie să fi murit mai întâi, ceea ce exclude posibilitatea ca ei să trăiască pe undeva ca suflete/duhuri.
• 1 Tesaloniceni 4:13-18 - Dumnezeu îi va învia pe credincioşii care au murit şi lor li se vor alătura cei vii la
acel moment. Învierea finală nu ar avea sens dacă sufletele ar fi deja în cer.
• 1 Corinteni 15:51-55 - „Taina" este transformarea celor neprihăniţi care sunt vii la a doua venire . Învierea
morţilor şi transformarea drepţilor vii au loc în acelaşi timp.

Comentariu

Să analizăm mai îndeaproape capitolul 15 din 1 Corinteni, deoarece două dintre pasajele studiate în această
săptămână sunt din acest capitol, plin de detalii despre învierea lui Isus, învierea noastră şi modul în care vom
fi schimbaţi şi vom primi trupuri nemuritoare la a doua Sa venire (1 Corinteni 15:35-44). În orice caz, vom
dobândi nemurirea doar datorită puterii susţinătoare a lui Dumnezeu. „Absenţa morţii nu înseamnă că viaţa
omului va fi independentă de Dumnezeu, singurul care are nemurirea neîmprumutată, inerentă (1 Timotei
6:16). Fiinţele umane glorificate vor continua să depindă de Creatorul lor pentru rămânerea lor în viaţă" (Roy
E. Gane, „Atonement Forever in God's New Heaven and New Earth", în Salvation: Contours of Adventist
Soteriology, Andrews University Press, 2018, p. 254).
Râul vieţii şi pomul vieţii, menţionate în Apocalipsa 22, demonstrea ză că oamenii
vor fi întotdeauna dependenţi de unica Sursă a vieţii, de Dumnezeu. Tot El va fi şi
lumina lor (Apocalipsa 22:5), deşi aceasta nu înseamnă să soarele şi luna nu vor mai fi.
Faptul că oamenii vor mânca din pom şi vor bea apă din râu este o dovadă că vor fi
înviaţi cu o formă trupească, fizică, şi nu vor fi nişte duhuri fără corp. Oamenii vor fi înviaţi
„ca să trăiască pentru totdeauna în trup, nu cu trupul (gr., soma) actual firesc/nespiritual (gr., psuchikos), care
se degradează şi moare, ci cu trupul (soma) care este nemuritor fiindcă este spiritual (pneumatikos; 1 Corinteni
15:44; vezi contextul în v. 42-43, 45-54). Trupul este schimbat (v. 52), dar persoana nu devine un duh fără
corp" (Ibidem).

1 Corinteni 15
În 1 Corinteni 15, Pavel abordează convingerea falsă că nu există o înviere viitoare a trupului. Această erezie
derivă din credinţa elenistică gnostică într-un suflet nemuritor, pe care unii sau mai mulţi credincioşi corinteni
ar fi îmbrăţişat-o. Pavel argumentează că o negare a învierii în trup a credincioşilor este o negare a învierii în
trup a lui Isus. Dacă oamenii nu vor fi înviaţi în trup, atunci evident nici Isus nu a înviat (1 Corinteni 15:12-19).
Şi, dacă aşa ar sta lucrurile, atunci ar trebui să fim cei mai de compătimit dintre toţi oamenii, fiindcă noi
credem o minciună şi drept urmare niciunul dintre noi nu va fi iertat de păcatele lui. Deci aceia dintre noi care
sunt în viaţă şi aceia care au murit nu au nicio speranţă de viaţă veşnică.
În schimb, despre Isus se spune că este „cel dintâi rod" al celor care au adormit (murit). „Şi după cum toţi
mor în Adam, tot aşa, toţi vor învia în Hristos, dar fiecare la rândul cetei lui. Hristos este cel dintâi rod, apoi, la
venirea Lui, cei ce sunt ai lui Hristos" (1 Corinteni 15:22,23). Metafora derivă din agricultură, de la primul
cules. După cum primele roade care se coc arată că va urma curând întreaga recoltă, şi Hristos a fost primul,
urmat de recoltă, care va consta din toţi aceia care „sunt ai lui Hristos".
Termenul grecesc pentru „cel dintâi rod" este aparche şi înseamnă, în primul şi în primul rând, „primele
roade/roade timpurii", apoi „un dar proporţional" din câştiguri (ofrandă sau dar de mulţumire), după care, în
al treilea rând, ar putea însemna „un dar". Israeliţii aduceau la templu „primele roade", primul snop din
seceriş, iar preotul îl legăna înaintea Domnului. Toate aceste acte aveau loc pe data de 16 a lunii nisan şi con -
stituiau un fel de memento al garanţiei unui seceriş deplin.
Un aspect fascinant este că Isus a înviat pe 16 nisan. Deci El a servit drept garanţie, primul snop, rodul
timpuriu, din recolta bogată a tuturor credincioşilor care vor învia şi ei într-o zi. Dar este important de ob-
servat că secerişul are loc doar atunci când „El vine" iarăşi. Aşadar, nu există nicio recoltă care să fie deja în
mod fizic în cer, cu excepţia celor despre care ni se spune că au fost înviaţi sau luaţi direct la cer, precum Enoh,
Ilie şi Moise şi cei care au ieşit din morminte la învierea lui Isus (Matei 27:52). „Viaţa nouă" a lui Isus (Romani
6:4) arată spre noua viaţă şi înviere a tuturor credincioşilor.
Deşi a spus că „toţi vor învia", Pavel nu sugerează sub nicio formă că toţi vor primi viaţa veşnică. Pavel nu
credea în mântuirea universală (Romani 2:5-12; Efeseni 5:6; 2 Tesaloniceni 1:6-10) şi explică faptul că oamenii
care vor învia la a doua venire sunt cei „în Hristos". Pavel foloseşte expresia „în Hristos" în epistolele sale
pentru a se referi la o relaţie şi o unitate strânsă între credincios şi Hristos. Pavel evidenţiază că învierea lui
Isus a realizat mai mult decât revenirea Lui Însuşi la viaţă. Învierea lui Isus pune viaţa veşnică la dispoziţia
tuturor care au avut credinţă în El.

6
 „În urmă, va veni sfârşitul" (1 Corinteni 15:24). Sfârşitul este caracterizat de o distrugere „a oricărei
domnii, oricărei stăpâniri şi oricărei puteri" (v. 24), cu referire la domeniile şi puterile lui Satana. Pavel
foloseşte termenii „stăpânire" şi „putere" cu referire la stăpânirea umană şi puterile demonice (Romani 13:1-3;
Efeseni 1:21; 6:12). La a doua venire, judecata divină se va pronunţa în dreptul lui Satana,
inclusiv al celor care aleg să urmeze calea răului şi a distrugerii. Pavel adaugă: „Vrăjmaşul
cel din urmă care va fi nimicit va fi moartea" (1 Corinteni 15:26). Această acţiune de exterminare nu va avea
loc decât după mia de ani (Apocalipsa 20:1-10), când cei nelegiuiţi vor fi readuşi la viaţă şi li se va dovedi că
Dumnezeu este drept în ce priveşte nimicirea răului. Apoi, ei vor pieri în focul veşnic. Acest foc este veşnic
întrucât urmările vor dura veşnic. Din această moarte nu există nicio cale de întoarcere.
După ce explică faptul că, de fapt, trupul este cel care va fi înviat la înviere şi foloseşte metafora seminţei
semănate, care va deveni o plantă vie chiar dacă este îngropată în pământ, Pavel merge mai departe afirmând
că trupul înviat va fi unul nou (1 Corinteni 15:35-41). Sămânţa nu arată ca planta care va deveni, totuşi ea se
transformă într-o plantă. În acelaşi fel şi noi vom primi trupuri noi.
În acest punct, Pavel evidenţiază patru diferenţe ce pot fi anticipate cu ocazia învierii morţilor drepţi. Mai
întâi, corpul pământesc este de-gradabil - supus bolii şi morţii -, dar va fi făcut nedegradabil, nepieri tor. În al
doilea rând, de la ruşine vom trece la un corp glorificat - ruşine, fiindcă suntem păcătoşi, dar corpul înviat nu
va avea limitările păcatului, va fi perfect. În al treilea rând, corpul nostru este slab, fiindcă păcatul afectează
totul, inclusiv capacitatea noastră de a rezista păcatului; în schimb, corpul nostru va fi înviat având putere în
el. În final, corpul natural pământesc va fi transformat într-un corp spiritual.
În versetele care urmează, Pavel explică diferenţa dintre un corp natural/firesc şi unul spiritual/duhovnicesc.
În primul rând, nu trebuie să deducem că apostolul vrea să spună că doar trupul firesc/natural este un trup
real, şi nu şi cel duhovnicesc/spiritual, doar pentru că trupul duhovnicesc va fi eliberat de blestemul păcatului.
Noi moştenim trupul firesc de la Adam de după cădere (cu limitări precum boală, foame, durere, epuizare şi
moarte), pe când trupul duhovnicesc îl dobândim prin Isus. „«Omul dintâi Adam a fost făcut un suflet viu.» Al
doilea Adam a fost făcut un duh dătător de viaţă" (1 Corinteni 15:45). Lui Adam i s-a dat viaţă, dar Hristos dă
viaţă. Isus nu a primit doar viaţă în mod pasiv, ci oferă viaţă veşnică oricui crede în El. Corpul care le va fi dat
credincioşilor este unul spiritual, duhovnicesc, un trup ceresc, ceea ce înseamnă că este înzestrat cu natura
spirituală a lui Hristos, şi nu cu natura umană păcătoasă.
După această explicaţie, Pavel îi conduce pe cititori printr-o exegeză a „tainei" - învăţătura că „toţi vom fi
schimbaţi" (1 Corinteni 15:51). La a doua venire, cei care vor fi transformaţi şi duşi printre
nori cu Isus vor face parte din două categorii de oameni de pe pământ: cei care au
murit şi cei care vor fi încă în viaţă. „Schimbarea" va presupune o înviere în trup a
celor morţi în Hristos şi o transformare a corpului celor drepţi care vor fi în viaţă.
Oamenii din ambele categorii vor fi transformaţi din fiinţe muritoare în fiinţe nemuritoare „într-o clipă, într-o
clipeală din ochi, la cea din urmă trâmbiţă" (1 Corinteni 15:52).
Moartea îşi va pierde înţepătura şi biruinţa (1 Corinteni 15:55). Păcatul cauzează
moartea. Este o otravă mortală. Dar, datorită morţii lui Isus pe cruce şi a învierii Sale,
El a câştigat victoria asupra păcatului şi a morţii. Avem promisiunea certă a unei vieţi
veşnice, a unor trupuri cereşti transformate şi a unui sfârşit pentru păcat şi moarte,
toate acestea datorită faptului că a înviat Isus.

Aplicaţie

1 Ce speranţă găseşti în mod special în dreptul tău în 1 Corinteni 15? Ce versete îţi
vorbesc personal şi de ce?
2 Isus a fost rodul timpuriu al secerişului care ne garantează realitatea că va urma un
seceriş al credincioşilor care vor fi înviaţi. La a doua venire, credincioşii vor fi înviaţi şi
luaţi la cer. Ce anume abia aştepţi la a doua venire a lui Isus? Să-L vezi pe El? Să-i vezi
pe cei dragi? Să afli ce s-a petrecut în spatele cortinei? Alte lucruri? Împărtăşeşte-ţi
speranţele şi dorurile în cadrul grupei.
3 La a doua venire, noi vom fi schimbaţi . Corpul nostru degradabil şi muritor va fi
transformat într-un corp nedegradabil şi nemuritor. Are vreo importanţă pentru viitor
dezvoltarea caracterului nostru acum? Explică. Cum te ajută să iei decizi mai bune în
viaţă chiar acum faptul că ştii că într-o zi vom fi înviaţi?

7
 BIBLIA ŞI CARTEA EVANGHELIZARE - STUDIU LA RÂND
Studiu zilnic : 1 Împăraţi 6 - 12;

1. Care era numărul minim al heruvimilor de la intrarea şi din interiorul Locului

Preasfânt?
1 Împăraţi 6 : 23. In Locul Preasfant a facut doi heruvimi de lemn de maslin salbatic, inalti de zece coti.
24. Fiecare din cele doua aripi ale unuia din heruvimi avea cinci coti, ceea ce facea zece coti de la capatul uneia
din aripile lui pana la capatul celeilalte.
25. Al doilea heruvim avea tot zece coti. Masura si chipul erau aceleasi pentru amandoi heruvimii.
26. Inaltimea fiecaruia din cei doi heruvimi era de zece coti.
27. Solomon a asezat heruvimii in mijlocul Casei, in partea dinauntru. Aripile lor erau intinse, aripa celui dintai
atingea un zid, si aripa celui de al doilea atingea celalalt zid; iar celelalte aripi ale lor se intalneau la capete, in
mijlocul Casei.
28. Solomon a acoperit si heruvimii cu aur.
29. Pe toate zidurile Casei, de jur imprejur, in partea din fund si in fata, a pus sa sape chipuri de heruvimi, de
finici si de flori deschise.

2. Ce dimensiune aveau pietrele de temelie de la casa lui Solomon?

1 Împăraţi 7 : 8. Casa lui de locuit a fost zidita in acelasi fel, intr-o alta curte, in dosul pridvorului. Si a facut o
casa la fel cu pridvorul acesta pentru fata lui faraon, pe care o luase de nevasta.
9. Pentru toate aceste cladiri a intrebuintat pietre minunate, cioplite dupa masura, ferestruite cu ferastraul,
inauntru si in afara; si aceasta din temelii pana la streasina, si afara pana la curtea cea mare.
10. Temeliile erau de pietre foarte de pret si mari, pietre de zece coti si pietre de opt coti.

3. Ce obiect din Locul Preasfânt se vedea din Locul Sfânt?

1 Împăraţi 8: 6. Preotii au dus chivotul legamantului Domnului la locul lui, in Locul Preasfant al Casei, in Sfanta
Sfintelor, sub aripile heruvimilor.
7. Caci heruvimii aveau aripile intinse peste locul chivotului si acopereau chivotul si drugii lui pe deasupra.
8. Se daduse drugilor o asa lungime incat capetele lor se vedeau din Locul Sfant dinaintea Locului Preasfant,
dar nu se vedeau de afara. Ei au fost acolo pana in ziua de azi.
9. In chivot nu erau decat cele doua table de piatra, pe care le-a pus Moise in el la Horeb, cand a facut Domnul
legamant cu copiii lui Israel, la iesirea lor din tara Egiptului.

4. Ce a observat împărăteasa din Seba în casa lui Solomon?

1 Împăraţi 10 : 4. Imparateasa din Seba a vazut toata intelepciunea lui Solomon si casa pe care o zidise,
5. si bucatele de la masa lui, si locuinta slujitorilor lui, si slujbele si hainele celor ce-i slujeau, si paharnicii lui, si
arderile de tot pe care le aducea in Casa Domnului.
6. Uimita, a zis imparatului: "Deci era adevarat ce am auzit in tara mea despre faptele si intelepciunea ta!

Ellen G. White, Rugăciunea, capitolul 9 (de la par. „Rugăciunea se prinde de puterea

infinită"), Pag.82-86
5. Pe cine nu poate birui vrăjmaşul?
,, Satana nu poate să biruiască pe cineva care se roagă. – Vrăjmaşul nu poate să-l biruiască pe elevul umil al
lui Hristos, pe acela care trăieşte într-un spirit de rugăciune înaintea Domnului . Hristos Se aşază între el şi
atacurile celui rău, ca un adăpost, un loc de scăpare. Făgăduinţa este: „Când va năvăli vrăjmaşul ca un rău,
Duhul Domnului îl va pune pe fugă”… În toată oştirea satanică nu există nicio putere care să fie în stare să
nimicească sufletul care manifestă o încredere simplă în înţelepciunea care vine de la Dumnezeu. – My Life
Today, p. 316. [89]’’. Pag.85-86

8
 REZUMAT / STUDIUL 8 / TRIM 4 / 2022 –
Speranţa, în Noul Testament
A Fără speranță?
 Singura viață de după moarte pe care o cunoștea Pavel a început de la înviere. Prin urmare, el a fost
foarte clar: dacă nu există înviere, nu există speranță pentru cei care au murit deja (1 Corinteni 15:16,
18).
 Speranța noastră nu este în această viață scurtă. Datorită lui Isus, ne așteaptă o viață veșnică fără păcat.
Dacă pierdem din vedere acel obiectiv, pierdem totul.
B Sătui de așteptat?
 Înainte de a se înălța la cer, Isus a promis că se va întoarce (Ioan 14:1-3). Este ultima făgăduință
consemnată în Biblie (Apoc. 22:20). Cu toate acestea, au trecut deja aproape două mii de ani. Te-ai
săturat să aștepți?
 Când va veni Isus, va fi trecut doar o clipă de la ultima dată când am închis ochii. Gândiți-vă la Adam și
Eva. Pentru ei, lui Isus nu i-a luat șase mii de ani, din moment ce nu sunt conștienți de trecerea timpului.
 Nu știm exact când va veni, dar va veni.
C Suntem nemuritori?
 În sinagoga din Capernaum, Isus a evidențiat trei concepte de bază referitoare la viața veșnică :
— El este pâinea care “dă lumii viață” (Ioan 6:33)
— Viața veșnică se primește doar crezând în El(Ioan 6:35)
— Viața veșnică este acordată la înviere (Ioan 6:39-40, 44, 54)
 Chiar și aceia dintre noi care credem în Isus (și, prin urmare, avem viața veșnică) suntem supuși morții.
Vom primi nemurirea numai când vom fi înviați (1 Corinteni 15:52-53). Aceasta înseamnă că cei care nu
cred în Isus nu sunt nici nemuritori și nici nu vor fi vreodată.
 Nemurirea este un dar acordat celor care se hrănesc acum cu „pâine vie” (Ioan 6:51)
D Avem nevoie să înviem?
 Pavel vrea ca tesalonicenii să cunoască adevărul despre „cei care dorm”.
 Cei care apără nemurirea sufletului susțin că expresia „că Dumnezeu va aduce înapoi împreună cu Isus pe
cei ce au adormit în El” (1Tes. 4:14) implică faptul că sfinții morți vor veni cu Isus pentru a-i primi trupul.
 Dacă este așa, de ce trebuie să învie? Ei sunt deja cu Isus, nu au nevoie să fie înviați și să se înalțe pentru
a fi cu El (1Tes. 4:16-17).
 De ce să-i mângâie pe credincioși cu speranța învierii, când ar fi mai simplu să le spui: „ nu vă îngrijorați,
cei care au adormit se bucură deja de prezența lui Isus”? Mângâierea noastră este, deci, în înviere.
E Vom fi răspiți în secret?
 O credință larg răspândită susține că 1 Corinteni 15:51 și alte texte se referă la o „ răpire secretă” înainte
de a Doua Venire (creștinii credincioși vor fi transformați și luați cu Isus, în timp ce ceilalți rămân aici).
 Cu toate acestea, Pavel este foarte clar când are loc transformarea atât a sfinților vii, cât și a celor morți :
— 1Cor. 15:52; 1Tes. 4:16. O „ultimă trâmbiță” anunță evenimentul, iar glasul lui Dumnezeu îi cheamă pe
morți (prea mult zgomot ca să fie secret)
— 1Tes. 4:16-17. Atunci atât cei vii, cât și cei înviați sunt răpiți
 Acest eveniment nu se numește “răpire”, ci “venirea Domnului” (1Tes. 4:15).

9
 COMENTARII BIBLICE
Studiul 8
12 - 18 Noiembrie - 2022

Speranţa, în Noul Testament

1. Sabat după-amiază, 12 Noiembrie

„Mărturisirea este aceasta: Dumnezeu ne-a dat viaţa veşnică şi această viaţă este în Fiul Său" (1 Ioan
5:11). ...
El [creştinul] poate să moară, dar viaţa lui Hristos este în el şi, la învi erea celor drepţi el se va ridica la o
viaţă nouă.
„În El era viaţa, şi viaţa era lumina oamenilor" (Ioan 1:4). Aici nu este menţionată viaţa în trup, ci
nemurirea, viaţa care este în exclusivitate proprietatea lui Dumnezeu. Cuvântul care era cu Dumnezeu şi care
era Dumnezeu are viaţa aceasta. Fiecare om primeşte o viaţă fizică. Aceasta nu este veşnică, deoarece
Dumnezeu, Dătătorul vieţii, o ia înapoi. Omul nu are stăpânire asupra propriei vieţi. Dar viaţa lui Hristos era
neîmprumutată. Nimeni nu putea să ia viaţa aceasta de la El. „Am putere s-o dau şi am putere s-o iau iarăşi"
(Ioan 10:18) a spus El. În El era viaţa originală, neîmprumutată, nederivată. Viaţa aceasta nu se află în om în
mod inerent. El o poate avea numai prin Hristos.
... Noi primim nemurirea de la Dumnezeu primind viaţa lui Hristos, pentru că în El
locuieşte toată plinătatea Dumnezeirii. Această viaţa este unirea şi conlucrarea
tainică a divinităţii cu omenescul. - Mara-natha, p. 302
Revenirea Domnului a fost în toate veacurile nădejdea urmaşilor Săi adevăraţi.
Făgăduinţa Mântuitorului la despărţirea de pe Muntele Măs linilor, că va reveni, a
luminat viitorul ucenicilor Săi, umplându-le ini mile de o bucurie şi o nădejde pe care
suferinţa nu le putea stinge şi nici încercările nu puteau să le umbrească. În mijlocul
suferinţei şi persecuţiei, „arătarea marelui nostru Dumnezeu şi Mântuitor Isus Hristos" a fost „fericita
nădejde". Când creştinii tesaloniceni erau copleşiţi de întristare la înmormântarea celor dragi, care
nădăjduiseră să trăiască pentru a fi martorii revenirii Domnului, Pavel, învăţătorul lor, le îndrepta atenţia
către învierea care urma să se producă la revenirea Mântuitorului. Atunci, „întâi vor învia cei morţi în Hristos,
apoi noi, cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiţi împreună cu ei în nori ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh
şi astfel", spunea el, „vom fi totdeauna cu Domnul. Mângâiaţi-vă dar unii pe alţii cu aceste cuvinte" (1
Tesaloniceni 4:16-18). - Tragedia veacurilor, p. 302
Acestea sunt lucrurile pe care niciodată nu trebuie să le uităm. Iubirea lui Hristos,
cu puterea ei constrângătoare, trebuie să fie păstrată vie în amintirea noastră.
Hristos a instituit acest serviciu divin pentru ca el să ne poată vorbi despre iubirea lui Dumnezeu care a fost
manifestată în favoarea noastră. Nu poate fi nicio unire între sufletele noastre şi Dumnezeu decât prin Hristos.
Iubirea şi unirea dintre fraţi trebuie să fie cimentate şi făcute veşnice prin iubirea lui Isus. Şi n-a trebuit nimic
altceva decât moartea lui Hristos pentru a face ca iubirea Lui să aibă efect asupra noastră. Numai prin faptul
că El a murit putem noi să privim cu bucurie la a doua Lui venire. Jertfa Lui este centrul nădejdii noastre. De
ea trebuie să ne prindem credinţa. - Hristos, Lumina lumii, p. 660

2. Duminică, 13 Noiembrie Speranţă dincolo de această viaţă

El (Esau) îi reprezintă pe aceia care dispreţuiesc valoarea mântuirii realizate de Hristos pentru ei şi sunt gata
să-şi sacrifice moştenirea cerească pentru lucrurile pieritoare de pe pământ. Mulţi trăiesc pentru prezent, fără
să se gândească sau să se îngrijească de viitor. Asemenea lui Esau ei strigă: „Să mâncăm şi să bem, căci mâine
vom muri" (1 Corinteni 15:32). Ei sunt stăpâniţi de pornirile lor fireşti şi, în loc să practice tăgăduirea de sine,
ei trec cu vederea cele mai de preţ lucruri. ... Cât de mulţi, chiar dintre cei ce mărturisesc a fi creştini, se agaţă
de pofte ce sunt dăunătoare sănătăţii şi care tocesc sensibilităţile sufletului! Când li se arată datoria de a se
curăţi de toate întinăciunile cărnii şi ale spiritului, desăvârşind sfinţenia în temere de Dumnezeu, ei se simt
ofensaţi. Ei ... ajung la concluzia că, deoarece calea spre viaţa veşnică este atât de îngustă, nicidecum nu vor
merge pe ea. - Patriarhi şi profeţi, p. 181

10
 Acela care se pocăieşte de păcatul său şi care acceptă darul vieţii Fiului lui
Dumnezeu nu poate fi învins. Punând stăpânire, prin credinţă, pe natura divină, el
devine copil al lui Dumnezeu. Se roagă, crede. Când este ispitit, el face apel la puterea
pentru care Isus a murit ca să ne-o ofere şi, astfel, copilul lui Dumnezeu învinge prin
harul Său. Orice păcătos trebuie să înţeleagă acest lucru. El trebuie să se pocăiască
de păcatele sale, trebuie să creadă în puterea lui Hristos şi să accepte această putere
care îl poate ţine departe de păcat şi îl poate mântui.
Cerul este cel mai valoros lucru pentru noi şi, dacă îl pierdem, pier dem totul. - Fii şi
fiice ale lui Dumnezeu, p. 34 (8 decembrie)
În curţile de sus, Hristos mijloceşte pentru biserica Sa, pentru aceia pentru care El a plătit cu sângele Său
preţul răscumpărării. Secolele, vremurile nu pot niciodată scădea nimic din puterea jertfei Lui de ispăşire. Nici
viaţa şi nici moartea, nici înălţimea şi nici adâncimea nu pot să ne despartă de iubirea lui Dumnezeu, care este
în Hristos Isus; nu fiindcă noi Îl ţinem pe El aşa de tare, ci fiindcă El ne ţine pe noi aşa de strâns. Dacă
mântuirea noastră ar depinde de strădaniile noastre nu am putea fi mântuiţi, dar ea depinde de Acela care Se
află în spatele tuturor făgăduinţelor. Prinderea noastră de El poate să fie slabă, dar iubirea Lui este aceea a
unui frate mai mare; atâta timp cât menţinem legătura cu El, nimeni nu ne poate smulge din mâna Sa.
... O, cât de privilegiaţi suntem că putem să venim la Isus exact aşa cum suntem şi să
ne lăsăm cu totul în grija iubirii Lui! Nu avem altă speranţă, decât în Isus. Numai El
poate să ne apuce cu mâna Sa şi să ne scoată din adâncul descurajării şi disperării şi
să ne pună picioarele pe Stâncă. Deşi sufletul omului poate să se prindă de Isus cu
simţământul disperat al marii sale nevoi de El, Isus va prinde sufletul răscumpărat prin
sângele Său cu o putere mai mare decât cea cu care se prinde acesta de El. - That IMay
Know Him, p. 80

3. Luni, 14 Noiembrie „Mă voi întoarce"

Pericolul în care ne aflăm ne este prezentat de Hristos Însuşi. El ştia pericolele cu care urma să ne
confruntăm în aceste zile din urmă şi dorea să ne pregătim pentru ele. „Ce s-a întâmplat în zilele lui Noe, se va
întâmpla la fel şi în zilele Fiului omului." Ei mâncau şi beau, semănau şi construiau, se
căsătoreau şi dădeau în căsătorie şi nu au ştiut nimic până în ziua când Noe a intrat în
corabie şi a venit potopul şi i-a luat pe toţi. Ziua lui Dumnezeu îi va găsi pe oameni
absorbiţi în acelaşi fel în afacerile şi în plăcerile acestei lumi. ...
Credinţa în apropiata venire a Fiului omului pe norii cerului nu-l va face pe
adevăratul creştin să devină neglijent şi nepăsător faţă de preocu pările obişnuite ale
vieţii. Cei care aşteaptă cu dor arătarea iminentă a lui Hristos nu vor fi leneşi, ci
harnici în activităţile vieţii. Lucrarea lor nu va fi făcută în mod neglijent şi necinstit, ci
cu credincioşie, cu promptitudine şi în mod temeinic. - Mărturii, vol. 4, p. 309
Motivul pentru care Mirele întârzie este faptul că El este îndelung răb dător faţă de
noi, dorind ca nimeni să nu piară, ci toţi să vină la pocăinţă. O, preţioasa îndelungă răbdare a
milostivului nostru Mântuitor! O, dacă fiecare dintre scumpii noştri tineri ar aprecia valoarea sufletului care a
fost cumpărat cu un preţ infinit pe Calvar! O, dacă fiecare ar aprecia cum se cuvine capacităţile care i-au fost
date de Dumnezeu! .
Trăim într-o perioadă prea solemnă a istoriei lumii pentru a fi nepăsători şi
neglijenţi. ... Trebuie să vă rugaţi, să credeţi şi să ascultaţi. În tăria voastră nu puteţi
face nimic, dar prin harul lui Isus Hristos puteţi să vă folosiţi puterile în aşa fel, încât
să aduceţi cel mai mare bine sufletului vostru şi cea mai mare binecuvântare
sufletelor altora. Prindeţi-vă bine de Isus, şi veţi face cu sârguinţă lucrările lui Hristos
şi, în final, veţi primi răsplata veşnică! - Fii şi fiice ale lui Dumnezeu, p. 118 (21 aprilie)
Petru a păstrat vie în inima sa nădejdea revenirii lui Hristos şi el a asigurat biserica de sigura împlinire a
făgăduinţei Mântuitorului: „După ce Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce şi vă voi lua cu
Mine" (Ioan 14:3). Pentru cei încercaţi şi credincioşi, venirea ar putea să pară că întârzie, dar apostolul îi
asigură: „Domnul nu întârzie în împlinirea făgăduinţei Lui, cum cred unii ... Ziua Domnului însă va veni ca un

11
hoţ. În ziua aceea, cerurile vor trece cu trosnet, trupurile cereşti se vor topi de mare căldură şi pământul, cu tot
ce este pe el, va arde." - Faptele apostolilor, p. 536

4. Marţi, 15 Noiembrie „Îl voi învia"

Mulţi presupun că, dacă Îl vor urma pe Domnul Hristos, vor fi obligaţi să fie posomorâţi şi nefericiţi, pentru
că li se cere să îşi refuze plăcerile şi nebuniile în care se complace lumea. Creştinul adevărat va fi plin de voioşie
şi pace, pentru că trăieşte ca şi când L-ar vedea pe Acela care este nevăzut, iar aceia care caută să-L vadă pe
Hristos în adevăratul Său caracter au în ei elementele vieţii veşnice, deoarece sunt părtaşi naturii divine după
ce au fugit de stricăciunea care este în lume prin pofte. Domnul Isus a zis: „Şi voia Celui ce M-a trimis este să
nu pierd nimic din tot ce Mi-a dat El, ci să-l învii în ziua de apoi. Voia Tatălui Meu este ca oricine vede pe Fiul
şi crede în El să aibă viaţa veşnică şi Eu îl voi învia în ziua de apoi" (Ioan 6:39,40). - Solii alese, cartea 1, p. 136
Cei care Îi permit lui Dumnezeu să lucreze în ei vor creşte până la sta rea de om
mare, la înălţimea staturii plinătăţii lui Hristos Isus. Fiecare putere a corpului şi a
minţii va fi folosită pentru a-I sluji Domnului. ... El are minunate binecuvântări de dat
acelora care Îl vor primi. El este tare în putere şi minunat la sfat. Prin lucrarea Duhului
Sfânt, El caută să imprime chipul Său asupra caracterelor noastre. Dacă ne vom hrăni
cu El, vom deveni făpturi noi în Hristos Isus. În viaţa celui care este născut din Duhul
se vor vedea virtuţile unui adevărat caracter creştin, excelenţa care este descoperită
în caracterul lui Hristos. Omul, cu firea sa omenească, va deveni părtaş firii
dumnezeieşti. Puterea lui Hristos va lucra pentru a sfinţi fiecare parte a fiinţei,
răspândind viaţă, energie şi sănătate în întreaga fiinţă şi dezvoltând eficienţa
spirituală. - That I May Know Him, p. 106

5. Miercuri, 16 Noiembrie La sunetul trâmbiţei

Când a fost gata să-Şi părăsească ucenicii, Isus nu le-a spus că ei aveau să vină
curând la El. „Mă duc să vă pregătesc un loc", a spus El. „Şi după ce Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc,
Mă voi întoarce şi vă voi lua cu Mine" (Ioan 14:2,3). Iar Pavel ne spune mai departe că „Însuşi Domnul, cu un
strigăt, cu glasul unui arhanghel şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu, Se va pogorî din cer şi întâi vor învia cei morţi în
Hristos, apoi noi, cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiţi toţi împreună cu ei în nor ca să întâm pinăm pe
Domnul în văzduh; şi astfel vom fi totdeauna cu Domnul". Şi adaugă: „Mângâiaţi-vă dar unii pe alţii cu aceste
cuvinte" (1 Tesaloniceni 4:16-18). . Pavel îndreaptă atenţia fraţilor lui către venirea viitoare a Domnului, când
cătuşele mormântului vor fi sfărâmate şi „cei morţi în Hristos" vor fi înviaţi pentru viaţă veşnică. - Tragedia
veacurilor, p. 548
Pentru cel credincios, Hristos este învierea şi viaţa. În Mântuitorul nostru, viaţa care
fusese pierdută prin păcat este restaurată, pentru că El are viaţa în Sine Însuşi ca să o
dea oricui vrea. El este învestit cu dreptul de a da nemurirea. Viaţa pe care Şi-a dat-o
în corp omenesc Şi-a luat-o înapoi şi o dăruieşte oamenilor.
Când Hristos revine pentru a-i strânge la Sine pe toţi cei care I-au fost credincioşi, ultima trâmbiţă va suna
şi întreg pământul va auzi, de la piscurile celor mai semeţi munţi până la cele mai adânci străfunduri ale
minelor adânci. Cei drepţi care au murit vor auzi sunetul ultimei trâmbiţe şi vor ieşi din mormintele lor. .
... Toţi [cei drepţi care au murit] vor învia în prospeţimea şi vigoarea unei tinereţi
veşnice. . Trupul muritor, supus putrezirii, lipsit de graţie, cândva întinat de păcat
devine perfect, frumos şi nemuritor. ... Readuşi la pomul vieţii, în Edenul pentru atâta
vreme pierdut, cei răscumpăraţi vor „creşte" până la statura deplină a omului în slava
sa de la început. .
Ce drepţi care sunt în viaţă sunt schimbaţi „într-o clipă, într-o clipeală de ochi" (1 Corinteni 15:52). La
glasul lui Dumnezeu, ei au fost glorificaţi, iar acum sunt făcuţi nemuritori şi, împreună cu sfinţii înviaţi, sunt
ridicaţi ca să Îl întâmpine pe Domnul în văzduh. . Copilaşii sunt purtaţi de îngeri şi duşi în braţele mamelor lor.
Prieteni care au fost despărţiţi prin moarte sunt reuniţi ca să nu se mai despartă niciodată şi, cu cân tece de
veselie, urcă împreună către cetatea lui Dumnezeu. Toţi morţii cei scumpi, de la neprihănitul Abel până la
ultimul dintre sfinţi care a murit, se vor trezi la o viaţă glorioasă, nemuritoare. - The Faith I Live By, p. 183

12
6. Joi, 17 Noiembrie Nesfârșita întâlnire

Dătătorul vieţii vine pentru a rupe lanţurile mormântului. El urmează să-i scoată
afară pe cei închişi în morminte şi să proclame: „Eu sunt Învierea şi Viaţa." Acolo stă oştirea
celor înviaţi. Ultimul gând a fost cu privire la moarte şi durerile ei. Ultimele gânduri pe care le-au avut au fost
cu privire la mormânt, dar acum ei proclamă: „Unde îţi este biruinţa, moarte? Unde îţi este boldul, moarte?"
(1 Corinteni 15:55). Durerile morţii au fost ultimele lucruri pe care le-au simţit. ...
Când se vor trezi, orice durere va fi dispărut. „Unde îţi este biruinţa, moarte?" Iată că ei stau
aici, primesc atingerea finală a nemuririi şi se înalţă pentru a-L întâmpina pe Domnul în văzduh. Porţile cetăţii
lui Dumnezeu se deschid, iar popoarele care au păzit adevărul intră în ea. -Solii alese, cartea 3, pp. 430-431
Când Domnul Hristos va veni iarăşi pe pământ, nu ca un arestat în conjurat de
drojdia societăţii, oamenii Îl vor vedea ca Împărat al cerului. Domnul Hristos va veni în
slava Sa, în slava Tatălui Său şi în slava sfinţilor îngeri. De zece mii de ori zece mii şi
mii de mii de îngeri, fiii minunaţi şi biruitori ai lui Dumnezeu, de un farmec şi o slavă
inegalabile, Îl vor însoţi în drumul Său. Apoi El va sta pe tronul slavei Sale şi vor fi
aduse înaintea Sa toate naţiunile pământului. Atunci orice ochi Îl va vedea, chiar şi cei
care L-au străpuns. În locul unei coroane de spini, El va purta o coroană de slavă -
coroană în coroană. În locul acelei vechi haine regale de purpură, El va fi îmbrăcat cu
haine de cel mai imaculat alb, „de o albeaţă pe care niciun înălbitor de pe pământ n-o
poate da" (Marcu 9:3). Pe haina şi pe coapsa Lui va fi scris un nume: „Împăratul
împăraţilor şi Domnul domnilor" (Apocalipsa 19:16). - Hristos, Lumina lumii, p. 739
Hristos vine pe nori cu mare slavă. Va fi însoţit de o mulţime de îngeri strălucitori. El
va veni să-i trezească pe cei morţi şi să-i glorifice pe sfinţii cei vii din mărire în mărire.
El va veni să-i onoreze pe aceia care L-au iubit şi au păzit poruncile Sale şi îi va lua la
Sine. El nu i-a uitat nici pe ei, nici făgăduinţele Lui. Legăturile de familie se vor reface.
Când privim în urmă la morţii noştri, ne putem gândi la dimineaţa în care trâmbiţa lui
Dumnezeu va suna, când „morţii vor învia nesupuşi putrezirii, şi noi vom fi schimbaţi" (1 Corinteni
15:52). Încă puţin, şi Îl vom vedea pe Împărat în frumuseţea Lui. Încă puţin, şi El va şterge orice lacrimă din
ochii noştri. Încă puţin, şi El ne va înfăţişa „fără prihană şi plini de bucurie înaintea slavei Sale" (Iuda 24). De
aceea, când a dat semnele venirii Sale, El a zis: „Când vor începe să se întâmple aceste lucruri, să vă uitaţi în
sus şi să vă ridicaţi capetele, pentru că izbăvirea voastră se apropie". - Hristos, Lumina lumii, p. 632

7. Vineri, 18 Noiembrie

Studiu suplimentar:

Astăzi cu Dumnezeu, „Hristos, Pâinea vieţii" (13 aprilie); Faptele apostolilor, capitolul
30, „Chemarea la o treaptă mai înaltă", ultima parte.

13
VESTILE MISIONARE, 19 Noiembrie 2022
8. Acceptarea Cuvântului - partea 2
de Andrew McChesney
Eulalia Rashid şi-a îndeplinit obiectivul propus de a citi Biblia din scoarţă în scoarţă în decurs de trei ani, pe
insula Saipan din Pacific. Pe baza a ceea ce a citit, a început să ţină Sabatul şi să folosească o dietă pe bază de
plante. Fusese alcoolică timp de 37 de ani, iar acum ea a spus familiei sale că Isus a scăpat-o de dorinţa de a
bea.
Dar avea cancer de colon, un diagnostic ce-i fusese pus înainte de a începe să citească Biblia. Apoi a avut o
boală dureroasă, zona zoster. Cele două boli i-au provocat suferinţe groaznice. Dar atenţia ei era în altă parte.
Ea nu înţelegea de ce simţea că nu-l cunoaşte cu adevărat pe Isus, deşi citise toată Biblia. S-a rugat şi mai
stăruitor.
Brusc, a simţit o dorinţă inexplicabilă de a suna la Clinica Adventistă de Ziua a Şaptea Saipan. „Îmi pare
rău, nu am telefonat pentru clinică", i-a spus Eulalia celui care a răspuns la telefon. „Trebuie să vorbesc cu
cineva de la biserică. Am citit toată Biblia, dar încă simt foame şi sete după ceva mai mult."
La scurt timp, un pastor tânăr a apărut la uşa Eulaliei. Nu după mult timp, cei doi vorbeau ca şi cum se
cunoşteau de-o viaţă. Eulalia simţea ca şi cum l-ar fi cunoscut pe pastor dintotdeauna şi cei doi au început să
studieze Biblia împreună. Eulalia a cerut să fie botezată.
Cu aproximativ o lună înainte de botez, în toamna anului 2019, durerea teribilă a Eulaliei a dispărut brusc.
Un doctor îi spusese că zona zoster nu este tratabilă şi că va suferi multe luni. Dar acum durerea dispăruse. Ea
şi-a atins stomacul şi acum simţea că ceva era diferit. Ulterior medicul a declarat că nu mai are cancer.
Astăzi, Eulalia este misionară în mijlocul vecinilor şi al familiei ei care este formată din patru copii şi 13
nepoţi, în Saipan. Ea se roagă pentru ei în timp ce îşi îngrijeşte frumoasa grădină verde, pe care o numeşte
grădina ei de rugăciune. Ea le oferă şi vecinilor din rodul muncii ei. O cameră din casa ei a fost pusă la
dispoziţie ca loc de adunare, unde atât adventişti, cât şi alţi credincioşi se pot întâlni în serile de Sabat.
Eulalia, în vârstă de 66 de ani, nu are nicio îndoială că psalmistul a avut dreptate când a spus: „Cuvântul
Tău este o candelă pentru picioarele mele şi o lumină pe cărarea mea" (Psalmii 119:105).
„Speranţa şi încurajarea mea pentru ceilalţi oameni este: Urmaţi Cuvântul", a spus ea. „Isus este Cuvântul.
El este Calea către viaţa veşnică."
Această povestire despre misiune ilustrează următoarele componente ale planului strategic „Voi merge" al
Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea: Obiectivul misionar nr. 1, „Pentru a susţine instituţiile Adventiste de Ziua a
Şaptea în menţinerea libertăţii, a sănătăţii întregii fiinţe umane, a speranţei prin Isus şi a restabilirii chipului lui
Dumnezeu în oameni", şi Obiectivul de creştere spirituală nr. 5, „Pentru a face ucenici în rândul persoanelor şi al
familiilor în vederea adoptării unei vieţi spirituale depline".

14