Sunteți pe pagina 1din 32

Ce cred Adventiştii de Ziua a

Şaptea

Studiul 13

Natura omului
Natura omului

De memorizat:
dar care a fost
descoperit acum prin
arătarea Mântuitorului
nostru Hristos Isus,
care a nimicit moartea
Natura omului

De memorizat:

şi a adus la lumină
viaţa şi neputrezirea,
prin Evanghelie.
2 Tim. 1:10
Natura omului

A.
Crearea Omului
De ce model S-a folosit Dumnezeu când a
creat pe om? Gen. 1:26

Apoi Dumnezeu a
zis: ,,Să facem om
după chipul Nostru,
după asemănarea
Noastră; el să
stăpânească peste
peştii mării,
De ce model S-a folosit Dumnezeu când a
creat pe om? Gen. 1:26

peste păsările cerului,


peste vite, peste tot
pământul şi peste
toate târâtoarele cari
se mişcă pe pământ.
Descrie felul cum a fost creat omul.
Gen. 2:7

Domnul Dumnezeu a
făcut pe om din
ţărâna pământului,
i-a suflat în nări
suflare de viaţă, şi
omul s'a făcut astfel
un suflet viu.
Natura omului

B.
Natura Omului
În ce stare a ajuns omul în urma păcatului?
Rom. 6:23

Fiindcă plata
păcatului este
moartea: dar darul
fără plată al lui
Dumnezeu este viaţa
veşnică în Isus
Hristos, Domnul
nostru.
În ce stare a ajuns omul în urma păcatului?
1Cor. 15:53.54

Căci trebuie ca trupul


acesta, supus
putrezirii, să se
îmbrace în
neputrezire, şi trupul
acesta muritor să se
îmbrace în nemurire.
În ce stare a ajuns omul în urma păcatului?
1Cor. 15:53.54

Când trupul acesta


supus putrezirii, se va
îmbrăca în
neputrezire, şi trupul
acesta muritor se va
îmbrăca în nemurire,
În ce stare a ajuns omul în urma păcatului?
1Cor. 15:53.54

atunci se va împlini
cuvântul care este
scris: ,,Moartea a fost
înghiţită de biruinţă.
Conform Scripturilor, numai cine are
nemurirea? 1Tim. 6:16
singurul care are
nemurirea, care
locuieşte într'o
lumină, de care nu
poţi să te apropii, pe
care niciun om nu
L-a văzut, nici nu-L
poate vedea
Conform Scripturilor, numai cine are
nemurirea? 1Tim. 1:17

A Împăratului
veşniciilor, a
nemuritorului,
nevăzutului şi
singurului Dumnezeu,
să fie cinstea şi slava
în vecii vecilor! Amin.
Natura omului

C.
Starea Omului
în moarte
Cum descrie Biblia procesul care are loc cu
ocazia morţii? Ps. 146:4

Suflarea lor trece, se


întorc în pământ, şi
în aceeaş zi le pier şi
planurile lor.
Cum descrie Biblia procesul care are loc cu
ocazia morţii? Ps. 104:29

Îţi ascunzi Tu Faţa,


ele tremură; le iei Tu
suflarea: ele mor, şi
se întorc în ţărâna lor.
Cum descrie Biblia procesul care are loc cu
ocazia morţii? Ecles. 12:7

până nu se întoarce
ţărâna în pământ,
cum a fost, şi până nu
se întoarce duhul la
Dumnezeu, care l-a
dat.
Cum descrie Biblia starea omului în
moarte? Ecles. 3:19-21

Căci soarta omului şi


a dobitocului este
aceeaşi; aceeaşi
soartă au amândoi;
cum moare unul, aşa
moare şi celalt, toţi
au aceeaş suflare,
Cum descrie Biblia starea omului în
moarte? Ecles. 3:19-21

şi omul nu întrece cu
nimic pe dobitoc;
căci totul este
deşertăciune. Toate
merg la un loc; toate
au fost făcute din
ţărână, şi toate se
întorc în ţărână.
Cum descrie Biblia starea omului în
moarte? Ecles. 3:19-21

Cine ştie dacă


suflarea omului se
suie în sus, şi dacă
suflarea dobitocului
se pogoară în jos în
pământ?
Cum descrie Biblia starea omului în
moarte? Ecles. 9:5.6.10

Cei vii, în adevăr,


măcar ştiu că vor
muri; dar cei morţi
nu ştiu nimic, şi nu
mai au nicio răsplată,
fiindcă pînă şi
pomenirea li se uită.
Cum descrie Biblia starea omului în
moarte? Ecles. 9:5.6.10

Şi dragostea lor, şi
ura lor, şi pizma lor,
de mult au şi pierit, şi
niciodată nu vor mai
avea parte de tot ce
se face sub soare.
Cum descrie Biblia starea omului în
moarte? Ecles. 9:5.6.10

Tot ce găseşte mîna


ta să facă, fă cu toată
puterea ta! Căci, în
locuinţa morţilor, în
care mergi,
Cum descrie Biblia starea omului în
moarte? Ecles. 9:5.6.10

nu mai este nici


lucrare, nici
chibzuială, nici
ştiinţă, nici
înţelepciune!
Cum este numită moartea în Noul
Testament? Ioan 11:11-14

,,Lazăr, prietenul
nostru, doarme: dar
Mă duc să-l trezesc
din somn.” Ucenicii
I-au zis: ,,Doamne,
dacă doarme, are să
se facă bine.”
Cum este numită moartea în Noul
Testament? Ioan 11:11-14

Isus vorbise despre


moartea lui, dar ei
credeau că vorbeşte
despre odihna
căpătată prin somn.
Atunci Isus le-a spus
pe faţă: ,,Lazăr a
murit.”
Cum este numită moartea în Noul
Testament? 1Tes. 4:13-15

Nu voim, fraţilor, să
fiţi în necunoştinţă
despre cei ce au
adormit, ca să nu vă
întristaţi ca ceilalţi,
cari n'au nădejde.
Cum este numită moartea în Noul
Testament? 1Tes. 4:13-15

Căci dacă credem că


Isus a murit şi a
înviat, credem şi că
Dumnezeu va aduce
înapoi împreună cu
Isus pe cei ce au
adormit în El.
Cum este numită moartea în Noul
Testament? 1Tes. 4:13-15

Iată, în adevăr, ce vă
spunem, prin
Cuvîntul Domnului:
noi cei vii, cari vom
rămânea până la
venirea Domnului,
Cum este numită moartea în Noul
Testament? 1Tes. 4:13-15

nu vom lua-o
înaintea celor
adormiţi.

S-ar putea să vă placă și