Importanţa mărturisirii în practica

creştină
1. Terminologia cuvântului „mărturisire”
Mărturisirea implică a face cunoştinţa cuiva despre un anumit lucru, care priveşte
persoana ta sau o altă persoana. Aceasta poate implica dezvăluirea păcatului tău ca un act
de penitenţă sau o afirmare a măreţiei lui Dumnezeu.
Cel puţin două cuvinte din ebraica Vechiului Testament sunt folosite pentru a indica
conceptul de „mărturisire”, şi anume: todah şi yadah.1 Din cadrul contextului se poate
deduce care dintre înţelesuri este avut în vedere. De exemplul în Ezra 10:10-11 pasajul
poate fi interpretat în felul următor: „Preotul Ezra s-a sculat si le-a zis:’ Aţi păcătuit... şi
aţi făcut pe Israel şi mai vinovat. Mărturisiţi-vă [todah] acum greşeala înaintea
Domnului’.” Atât yadah cât şi todah sunt bazate pe înţelesul literal de „a ridica mâinile”.
Mâinile pot fi înălţate fie în închinarea adusa lui Dumnezeu, fie gemând de durere pentru
păcatul comis de cineva. Acest lucru nu trebuie să ne para curios deoarece în mijlocul
mărturisirii păcatelor laudele aduse Domnului sunt binevenite.
Cele două înţelesuri ale termenului „mărturisire” sunt reprezentate in Noul
Testament prin cuvântul grecesc „homologia”.

Cum este numita mărturisirea păcatelor la catolici?

• Sacramentul reconcilierii. Reconcilierea scoate în evidenţă mai ales aspectul

eclezial al sacramentului, adică reintegrarea completă a celui botezat în comuniunea
frăţească care a fost slăbită sau distrusă prin păcat.
In teologia catolica mărturisirea este considerata ca fiind un sacrament al Convertirii
deoarece realizează sacramental chemarea lui Isus la convertire, de asemenea este
considerata si ca sacrament a Pocăinţei, a Iertării si a Reconcilierii. 2

1
Robert L. Brandt si Zenas J. Bicket, Duhul Sfânt ne ajută să ne rugăm, Editura Life, 1998, pg. 23.
2
Isidor Martinica, Sacramentele Bisericii catolice- vol. II, editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice de
Bucuresti, 2003, pg. 7.
 • Sacramentul pocăinţei. Prin această denumire este pus mai mult în lumină
drumul de convertire al celui botezat care prin acest sacrament celebrează efortul său
constant de a învinge ispitele răului şi de a se îndepărtat de păcatele săvârşite.
In cadrul sacramentului Pocăinţei, aşa cum numeşte Alois Bisoc3 mărturisirea,
credincioşii primesc de la mila lui Dumnezeu iertarea păcatelor si reconcilierea cu
Biserica. Sfinţii Părinţii considerau acest sacrament ca un al doilea Botez, ca o a doua
posibilitate de salvare după naufragiul păcatului.
• Sacramentul mărturisirii. Acest nume accentuează mai ales momentul ritului:
acela de acuzare. Doar că prin această expresie nu se doreşte recuperarea acelei vechi
semnificaţii latine a termenului care însemna “proclamare”: nu este vorba de proclamarea
propriilor vinovăţii, ci mai ales proclamarea iertării milostive a lui Dumnezeu.4

2. De ce sa ne mărturisim?

Trebuie sa ne mărturisim:
2.1. Pentru ca păcatul este o realitate pentru orice om
Apostolul Ioan când scria prima sa epistola clarifica realitatea de care ne batem
cu toţii si anume, realitatea păcatului. El spunea, daca cineva zice ca nu are păcat doar
prin simplu fapt ca a zis ca nu are păcat a realizat unul.(1 Ioan 1:8)
2.2. Pentru ca nu exista alt mijloc de a scăpa de păcate
Odată ce am păcătuit nu exista altă şansă de părăsire a păcatului, decât mărturisirea.
Nu exista iertare fără mărturisirea păcatelor. David spunea: „Câtă vreme am tăcut mi se
topeau oasele de gemetele mele necurmate...”; oricât a încercat sa scape de păcate
ascunzându-le David nu a avut nici o şansă, dar când le-a mărturisit a primit eliberare.
Tot la fel fiul risipitor câtă vreme a stat departe de tatăl său, încercând să-şi ascundă
păcatele generate din răzvrătirea de care a dat dovada plecând de acasă, nu a avut nici o
şansă de ieşire din criza in care era. Dar când si-a venit in fire si s-a întors la tatăl lui,
spunându-i: „Tata, am păcătuit...” a fost primit din nou si toate păcatele lui au fost iertate.

2.3. Pentru ca mărturisirea este soluţia lui Dumnezeu

3
Alois Bisoc, Sacramentele- semnele credinţei şi ale harului, Editura Sapienţa, Iaşi, 2001, pg.123.
4
Don Francesco, De ce să ne spovedim?, www.micromedia.unisal.it
 Dumnezeu a spus clar: „Daca ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca
să ne ierte păcatele şi să ne cureţe de orice nelegiuire.”(1Ioan 1:9) Soluţia lui Dumnezeu
pentru reabilitarea noastră a fost jertfirea Singurului Sau Fiu, Domnul Isus Hristos. Prin
moartea Sa, El daca ne mărturisim ne iartă si ne reabilitează.

3. Ce este mărturisirea păcatelor?

Rugăciunea în general spunea Harold M. Best5 trebuie sa conţine două teme care sa
domine: sfinţirea şi slujirea. Dar nu există sfinţire fără mărturisirea păcatelor.
Mărturisirea a fost instituita de Domnul Isus Hristos prin faptul ca el Însuşi a
săvârşit-o, acordând iertarea păcatelor unor persoane.
Dumitru Stăniloaie asociază mărturisirea cu pocăinţa, însă pocăinţa este mai mult
decât mărturisirea, ea presupune un nou mod de viaţa.
Nu putem fi de acord cu Dumitru Stăniloaie care spune ca: “Taina Mărturisirii, sau a
Pocăinţei, constă în iertarea păcatelor, celor ce le mărturisesc şi se căiesc pentru ele, de
către episcop sau preot - în mod văzut, şi de către Hristos - în mod nevăzut.” 6 Singurul
care este capabil si care s-a calificat pentru iertarea păcatelor este Domnul Isus Hristos.
Deoarece numai El murit pentru păcatele noastre, numai El este in stare sa ierte un
anumit păcat.
Mărturisirea este un „ingredient” esenţial pentru rugăciune, ea deschide uşa
îndurării şi declanşează iertarea divina.7 Rugăciunile din Psalmi abunda in mărturisiri
grăitoare, cum ar fi Psalmul 51, 32, in care nu se vede altceva decât strigatul de disperare
al unei inimii prinse de ghearele nemiloase ale diavolului.
Mărturisirea păcatelor trebuie făcută pe baza jertfei Domnului Isus Hristos. El a fost
crucificat tocmai ca sa ne poată oferi iertarea.
Mărturisirea trebuie sa fie sincera, marcata de părere de rău. Psalmistul spunea: “Îmi
mărturisesc fărădelegea, mă doare de păcatul meu”. (Ps. 38:18)

4. Cui trebuie sa ne mărturisim?

5
Harold M. Best, Închinarea neîncetată, Editura Casa Cărţii, Oradea, 2006, pg. 104.
6
Dumitru Stăniloae, Teologie Dogmatica ortodoxa-vol. III, Editura Institutului Biblic si de misiune al
Bisericii Ortodoxe Romane, pg. 127.
7
Robert L. Brandt si Zenas J. Bicket, Duhul Sfânt ne ajută să ne rugăm, pg. 115.
 Jean Calvin8 spune ca mărturisirea nu este poruncită, ea nu trebuie făcută înaintea
preoţilor, ci adevărata mărturisire este cea pe care o faci înaintea lui Dumnezeu.
Scriptura ne spune sa facem un anumit fel de mărturisire in sensul următor: deoarece
Domnul este cel care iartă, uita si şterge păcatele trebuie sa ne mărturisim păcatele
înaintea Lui pentru a dobândi iertarea. El este medicul; de aceea trebuie sa-i aducem
rănile noastre. El este Cel rănit si ofensat de păcatelor noastre, de aceea la El sa căutam
pacea. El este Cel care cercetează inimile, Cel ce cunoaşte toate gândurile, de aceea sa ne
grăbim sa ne vărsăm inimile înaintea Lui. Aşadar, El este Cel care îi cheamă pe păcătoşi:
sa nu întârzie să vină la Dumnezeu Însuşi. David spune: “Mi-am mărturisit păcatul meu şi
nu mi-am ascuns nelegiuirea; am zis: <<Îmi voi mărturisi Domnului fărădelegile>>; şi Tu
ai iertat vina păcatului meu” (Ps. 32:5;31:5). Aceiaşi natură are şi mărturisirea lui David
din psalmul 51: “Ai mila de mine, Dumnezeule, după mare mila Ta, şi după mulţimea
îndurărilor Tale!”. Tot de aceiaşi natura este si afirmaţia lui Daniel:” Noi am păcătuit, am
săvârşit nelegiuirea, am fost răi şi îndărătnici, ne-am abătut de la poruncile şi orânduirile
Tale” (Daniel 9:5). Sunt multe alte exemple pe paginile Scripturii de oameni care s-au
mărturisit Domnului si au primit iertarea. Apostolul Ioan spunea :“Daca ne mărturisim
păcatele, Domnul este credincios si drept ca sa ne ierte “ (1Ioan 1:9). Deci mărturisirea
noastră trebuie sa fie făcută în primul rând înaintea Domnului, adică trebuie să ne
prăbuşim înaintea Lui cu inima smerita si zdrobita; daca ne acuzam si ne condamnam din
toata inima pe noi înşine înaintea Lui, căutăm sa fim achitaţi prin bunătatea şi îndurarea
Sa.
Există două forme de mărturisire privată pe care Biblia le acceptă, şi anume:
mărturisirea făcută pentru noi înşine (la ea se refera apostolul Iacov când spune ca trebuie
sa ne mărturisim unii altora păcatele) , iar cealaltă forma trebuie sa o utilizam în vederea
semenului nostru, pentru a-l linişti şi a-l împăca în cazul în care prin greşeala noastră a
fost păgubit într-un fel sau altul. În primul gen de mărturisire, datorita faptului că nu se
precizează explicit pe umărul cui să ne plângem păcatul, Iacov ne oferă libertatea de a ne
mărturisi înaintea aceluia din turma Bisericii care ni se pare cel mai potrivit. Totuşi, ar fi
de preferat să-i alegem pe pastori, în măsura în care ei trebuie consideraţi ca având o
calificare superioară celorlalţi. Ei sunt mai potriviţi deoarece au fost aleşi de Dumnezeu

8
Jean Calvin, Învăţătura religiei creştine, vol. I, Editura Cartea Creştină, Oradea, 2003, pg. 752.
prin însăşi chemarea lor în slujba ca să ne înveţe prin cuvintele lor sa ne biruim si sa ne
corectam păcatele, si de asemenea pentru a ne oferi mângâiere prin asigurarea iertării.9

5. Efectele mărturisirii
Mărturisirea de păcate aduce iertare. “Cine îşi mărturisească păcatul şi se lasă de el
capătă îndurare”; „Daca va mărturisiţi lui Dumnezeu, El este credincios si drept ca sa va
ierte.”
Mărturisirea păcatelor trebuie să fie urmată de o viaţă nouă. Domnul Isus a zis
femeii păcătoase: „Du-te dar sa nu mai păcătuieşti”.
Posibilitatea mărturisirii păcatelor nu are voie sa îţi permită să trăieşti mai departe în
păcat. Mărturisirea unui anumit păcat trebuie sa te determine la eliminarea acelui păcat
din viaţa ta. Un anumit păcat dacă devine mod de viaţă atunci mărturisirea şi nici iertarea
nu au fost autentice. Un anumit păcat mărturisit trebuie să producă schimbare în viaţa
celui care l-a mărturisit, altfel mărturisirea nu a fost una reala si implicit iertarea pentru
păcatele mărturisite nu a fost acordata.
Aşadar mărturisirea păcatelor în viaţa credinciosului are importanta foarte mare,
deoarece fără mărturisire nu exista iertare, iar un păcat neiertarea produce moartea.

Bibliografie
Best, Harold M., Închinarea neîncetată, Editura Casa Cărţii, Oradea, 2006.
9
Jean Calvin, Învăţătura religiei creştine, vol. I, pg. 760.
Bisoc, Alois, Sacramentele - semnele credinţei şi ale harului, Editura
Sapienta, Iaşi, 2001.
Brandt, L. Robert şi Bicket, J. Zenas, Duhul Sfânt ne ajută să ne rugăm ,
Editura Life, 1998.
Calvin, Jean, Învăţătura religiei creştine, vol. I, Editura Cartea Creştină,
Oradea, 2003.
Francesco, Don, De ce să ne spovedim?, www.micromedia.unisal.it
Martinica, Isidor, Sacramentele Bisericii catolice - vol. II, Editura
Arhiepiscopiei Romano - Catolice de Bucureşti, 2003.
Stăniloae, Dumitru, Teologie Dogmatica ortodoxa-vol. III, Editura
Institutului Biblic si de misiune al Bisericii Ortodoxe Romane.