CUPRINS

ÎNTRODUCERE

CINE ESTE ISUS CRISTOS?

Isus este Dumnezeu a doua persoană a trinității, ca Dumnezeu Fiul El a

existat din totdeauna și nu este creat, El este cu desăvârșire Dumnezeu și cu
desăvârșire Om, (cele două naturi fiind unite, nu amestecate) fiind a doua
persoană a trinității El este deopotrivă egal cu Tatăl și cu Duhul Sfânt. Când sa
făcut Om El a fost conceput prin Duhul Sfânt și sa născut din fecioara Maria,
Isus este singura cale la Tatăl la Mântuire și la viața veșnică, El a murit pe cruce
potrivit cu planul lui Dumnezeu devenind jertfa perfectă și ispășitoare a
păcatelor noastre, a înviat dintre morți a treia zi, este nemuritor, spiritual și fizic.
În următoarele 40 de zile a fost văzut de mai mult de 500 de martori oculari
(1Cor 15), rănile iau fost atinse de om și a mâncat mâncare alături de ucenici sa
înălțat trupește la ceruri. Isus se va întoarce din nou vizibil și trupeșete pentru a
instaura împărăția lui Dumnezeu la sfârșitul lumii și pentru a face judecata
lumii.

NUME ATRIBUITE DOMNULUI ISUS

 In raport cu Dumnezeu Tatăl

Chipul Dumnezeului celui nevăzut

1
 Dumnezeu Tatăl (egal)

Părintele veșniciilor

Cel întâi născut din toată creația

Oglindirea slavei lui Dumnezeu

Întipărirea ființei lui Dumnezeu

Cuvântul lui Dumnezeu

Preaiubitul lui Dumnezeu

Singurul Fiu născut

Fiul lui Dumnezeu

• Nume din VT

Unsul

Mesia

Steaua care răsare

Toiagul de cârmuire

Fiul lui David

Odrasla lui Isai

Vlăstarul lui Isai

Brațul Domnului

Domnul neprihănirea noastră

Solul legământului

Soarele dreptății

Un steag petru popoare

2
 Cap și stăpânitor al popoarelor

Rege

• Nume date Lui ca om

Sămânța femeii

Un copil culcat în iesle

Băiatul Isus

Fratele lui Iacov

Nazarineanul

Un galilean

Un evreu

Tâmplarul

Fiul omului

Omul Isus

Iată omul

Profetul din Nazaret

Învățătorul

Rabuni

Medicul

Robul Domnului

Omul durerii

• Nume date lui Isusca Salvator

Isus mântuire

3
O mântuire puternică

Mântuitorul lumii

Emanuel – Dumnezeu cu noi

Mesia – Cristosul

Răscumpărătorul

Prețul de răscumpărare

Mielul lui Dumnezeu

Paștele noastre

Jertfa de ispășire

Mare preot

Apostolul și marele preot al mântuirii noastre

Chezașul (garantorul unui legământ Mai bun)

Al doilea Adam

Piatra din capul unghiului

Singurul mijlocitor

Mijlocitor – Avocat

Speranța noastră

Un prieten

Stâncă

Doamne

Capul

Capul Bisericii

Mirele

Trandafirul din Saron

4
 Crinul din vale

Martorul credincios și adevărat

Cel ce este amin

Căpetenia mântuirii noastre

Căpetenia și desăvârșirea credinței

Păstorul și episcopul sufletelor noastre

Cârmuitorul

Sfetnic minunat

Domn al păcii

Luceafărul strălucitor de diminiață

Soarele care răsare din înălțime

Leul din seminția lui Iuda

Împărat al împăraților și Domn al domnilor

Totul în toți

Dumnezeu nespus de mare

• Nume pe care si lia dat El insuși

Eu sunt

Eu sunt Pâinea cea vie

Eu sunt lumina lumii

Eu sunt ușa

Păstorul cel bun

Învierea și viața

Adevărata viață

5
 Cel viu

Alfa și Omega, începutul și sfârșitul

Cel atotputernic

• Nume pe care il dau eu

Domnul meu și Dumnezeul meu

• CRISTOS PÂNĂ LA ÎNCARNARE

Un mare adevăr pe care trebuie să-l cunoaștem în legătură cu Cristos este

preexstența Lui.

• ______________________________

Preexistența lui Hristos înainte de încarnare înseamnă că Hristos a existat

înainte de nașterea Sa.

„preexistență” diferă de „existență eternă”:

Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt au existență eternă numai Fiul are preexistență (numai
El S-a întrupat)

• Semnificația preexistenței

___________________________________________________________
________________________________________________________________
________________________________________________________________
________________________________________________________________
________________________________________________________________
__________

6
 • Importanța preexistenței Lui Hristos.

Sinodul de la Niceea (325) a condamnat învățăturile lui Arie (256-336),

episcop din Alexandria Egiptului, care susținea că Fiul a fost preexistent, dar nu
a avut existență eternă, ci a avut un început. În prezent, martorii lui Iehova
neagă existența eternă a lui Christos.(1Ioan 2:23).

Dacă Hristos a apărut doar la nașterea Sa, atunci nu exista:

• _______________________

II. _______________________________

III.
_____________________________________________________________
_____________________________________________________________
______

• Dovezi ale preexistenței.

Dovezi explicite (lămurite, deslușite, clare):

• Existența Sa este veșnică (Mica 5.2; Is. 9.6; Col. 1.17)

• El a existat înainte de alți oameni ce s-au născut înainte de nașterea

Sa din fecioara Maria (Ioan 8.56-58; In. 1.15,30).

• El este reprezentarea exactă a Ființei lui Dumnezeu (Evr. 1.3)

• El este Logosul etern (In. 1.1)

• Expresia „Eu sunt” este o declarație a eternității Sale (In. 8.58, cf.
Ex. 3.14) etc.

Dovezi implicite (cuprins în ceva, care se înțelege de la sine):

• Originea Sa cereasca. Ioan 3:13, 31;

7
 • Lucrarea Lui de Creator. El desigur a existat inainte de creație Ioan 1:13;
Coloseni 1:16; Evrei 1:2;

• Relația lui cu Dumnezeu. Ioan 10:30 – O glorie egală cu a Tatălui

Ioan17:25; Filipeni 2:6;

4. Atributele Sale.Coloseni 2:9 În El locuieste toată plinătatea lui Dumnezeu.

5. Titlurile Sale : Iahve (Ps.110:1), Adonai (Mat. 22.44;).

6. Teofaniile (Gen. 18; Jud. 6.11,14) etc…

• ___________________________________________

• Activitatea Sa de Creator.

I. Dimensiunea Creației Ioan 1:3; Coloseni 1:16; Evrei 1:2 – a creat toate
lucrurile.

II. Scopul Creației – toate au fost create pentru El (Coloseni 1:16). Tot ce a
fost creat, a fost creat să slujească scopului și planului Său.

III. Continuarea Creației – El susține creația Sa (Coloseni 1:17)

• Activitatea Sa de înger.

Identitatea Sa de înger a lui YAHVE. În mod clar, Îngerul lui YAHVE e

o manifestare a lui YAHWE, căci El vorbește ca Dumnezeu, se indentifică pe
Sine cu Dumnezeu, și susține că exercită prerogativele lui Dumnezeu. (Geneza
16:7-14; 21:17-18, 31:11-13, Exod 3:2, Judecători 2:1-4, 5:23 6:11-12, 13:3-22,
2Samuel 24:16, Zaharia 1:12,3:1, 12:8)

8
 Totuși El se deosebește de Yahweh. (Geneza 24:7, Zaharia 1:12-13)
Faptul că El e un membru al Trinitații este indicat prin aceea că El numai apare
ca înger al Domnului după încarnare.

Acest lucru a fost confirmat de afirmația Vechiului Testament, că Îngerul

lui Dumnezeu l-a însoțit pe Israel atunci când ei au părăsit Egiptul (Exod 14:9;
23:20) și cea a Noului Testament că atunci stânca ce l-a urmat pe Israiel a fost
Hristos. (1Corinteni 10:4)

• Lucrările Sale ca Înger al lui Yahweh

_______________________________________________________

a.El a acționat ca mesager pentru deferiți oameni. Geneza 16:7-14, 22:11-

18, 31:11-13)

b.El la călăuzit și l-a ocrotit pe Israel. (Exod 14:19, 23:20, 2Regi 19:35)

c.El a fost instrumentul judecății lui Israel când Dumnezeu a trimis

epidemie, ciumă peste popor. (1Cronici 21:1-27)

d.El a fost Cel care l-a înviorat pe Ilie (1Regi 19:5-7)

• PROFEȚII VECHI-TESTAMENTALE DESPRE CRISTOS

• Profeții cu privire la descedența (urmașii) lui Cristos

__________________________: - versetul din Geneza 3:15este cunoscut

ca protoevanghelia, pentru că este prima profeție (veste bună) despre Cristos.
Vaexista vrăjmășie între Satan și Mesia, indentificat aici prin expresia, „sămânța
ei”. Expresia „sămânța ei” se referă doar la Maria și la Nașterea din fecioară;
Mesia Se naște doar din Maria. Matei 1:16 accentuează acest lucru prin expresia

9
„din care” (gr. hes) un pronume relativ femenin care scoate în evidență că Isus
S-a născut fără participarea lui Iosif.

_______________________________: - prin menționarea numelui

specific, „Domnul, Dumnezeul lui Sem” Geneza 9:26 „lasă să se înțeleagă
păstrarea adevăratei religii prin descedenții lui Sem”. Linia genealogică a lui
Sem va aduce în cele din urmă binecuvântare și descedenților celorlalți doi fii ai
lui Noe. Mai mult, este folosit numele mai specific „Domnul” (Yahweh) „care
se referă la revelația Sa și la lucrurile instituite pentru răscumpărarea omului”.
Denumirea „Dumnezeul lui Sem” sugereazătotodată „că Dumnezeu va păstra cu
urmașii lui Sem o relație cu totul specială, favorizându-I prin revelațiile voii
Sale”.

_______________________________ - Dumnezeu a promis lui Avraam

în Geneza 12:2 „Îți voi face un nume mare,” sugerând că Mesia va veni ca
urmaș a lui Avraam și că „toate familiile pământului vor fi binecuvântate în
tine”. Matei 1:1 și Galateni 3:16 consideră că această promisiune (cf, Geneza
13:15) s-a împlinit în Cristos.

_____________________________ - prin desedenții lui Isaac avea să-Și

împliniască El legământul și săînceapă binecuvântările (Geneza 17:19).

____________________________: - linia genealogică a binecuvântării

lui Mesia se îngustează și mai mult în faptul că binecuvântarea nu va veni prin
Ismael, ci prin Iacov (Geneza 25:23; 28:13). Numeri 24:17 subliniază că un
conducător („sceptrul”) se va ridica dintre descedenții lui Iacov, îi va zdrobi pe
vrăjmași și „va avea stăpânire” (v.19; cf. Romani 9:10-13).

_____________________________ - Geneza 49:10 afirmă că Mesia (ca

împărat) va veni din seminția lui Iuda. Mesia, din tribul lui Iuda, va deține
„sceptrul” (toiagul de domnie, în versiunea Cornilescu, n. tr.). „Împăratul îl ține
(sceptrul) în mână când vorbește în adunările publice, iar când se ajează pe tron,
10
îl ține între picioare, înclinat spre sine”.Acest verset mai afirmă și faptul că Iuda
avea descedenți „până a veni Șilo”. Șilo este interpretat în moduri diferite: ca un
titlu pentru Mesia, și care înseamnă „Om al odihnei” despre Mesia ca
„pacificator, împăciuitor”. Mesia va fi un om al păcii (cf. Ps. 72:7; 122:7; Ier.
23:6; Zah. 9:10); expresia „pânăva veni Șilo” poate fi tradusă „până va veni cel
al cărui este”. „De El vor asculta popoarele” accentuează domnia lui Mesia
asupra națiunilor lumii din timpul împărăției milenare.

______________________________: - Mesia va fi un descedent a lui

David (2 Samuel 7:12-16). În această promisiune făcută lui David (cf. v.16),
Domnul a arătat că urmașul său (Mesia) va avea o dinastie veșnică („casă”). El
va domni („scaun de domnie”) peste oameni („împărăție”), iar domnia Sa va fi
una „veșnică”. Psalmul 89 dezvoltă această promisiune.

• Profeții cu privire la Nașterea Lui Cristos

_______________________ - Isaia 7:14 a promis un semn

necredinciosului împărat Ahaz. Profeția vorbea despre o fecioară ce va naște un
fiu pe care Îl vor numi Emanuel – Dumnezeu este cu noi. În toate cele șapte
referințe din Vechiul Testament, termenul „fecioară” (ebr. almah)„nu se referă
niciodată la o fecioară care și-a pierdut virginitatea…”Pasajul are atât o
împlinirea imediată, cât și una îndepărtată: în viitorul imediat a fost împlinit de
Nașterea lui Maher-Șalaș-Haș-Baz (Isaia 8:3), iar în viitorul îndepărtat a fost
împlinit de nașterea din fecioară a lui Isus Cristos. Matei 1:23, comentează
asupra acestui verset.

______________: - Mica 5:2 prezintă ca loc al nașterii lui Cristos

Betleemul, un orășel, prea nesemnificativ pentru a fi numărat printer orașele din
Iuda (cf. Iosua 15:60), diferit de Betleemul din Zabulon (Iosua 19:15). Matei
2:5, oferă comentarii și asupra acestui verset.

• Profeții cu privire la viața lui Cristos

11
 ______________: - Isaia 40:3 vorbește despre Ioan Botezătorul,
antemergătorul, care cheamă poporul la pocăința și pregătire spirituală,
deoarece împăratul din ceruri era aproape (Matei 3:3; Ioan1:23). Maleahi 3:1
vorbește despre antemergătorul lui Mesia ca despre unsol care va pregăti calea.
Maleahi 3:1 este o paralelă în gândire a versetului din Isaia 40:3 (cf. Matei
11:10; Marcu 1:2-3).

_______________: - Isaia 6:1 promite că Cristos va fi uns de Duhul Sfânt

(Isaia 42:1), în lucrare, împuternicindu-L pentru a predica Evanghelia celor
săraci, pentru a elibera din robie spirituală și pentru a da vedere orbilor (Luca
4:18-19). Isaia 9:1-2 prezice că Cristos se va identifica cu cei disprețuiți de
societate și cu neamurile. Aceasta s-a împlinit când Cristos S-a stabilit în
Nazaret (unde era așezată o garnizonă romană), iar mai târziu în Capernaum.

______________: - Isaia 53:4 Îl descrie pe Cristos purtând bolile

oamenilor, ceea ce s-a împlinit când Isus vindeca oameni în timpul lucrării sale
pământești, după cum spune Matei (Mt 8:17). Răspunzând la întrebarea lui Ioan
Botezătorul, Isus combină Isaia 35: 5-6 și Isaia 61:1-2, indicând astfel că
lucrarea pământească a lui Cristos de a da vedere orbilor, de a vindeca pe cei
ologi, de a-I curăți pe leproși și de a predica Evanghelia celor săraci era o
împlinirea a profețiilor din Isaia (Matei 11:5-6). Isaia 42:2-4 Îl descrie pe
Cristos ca fiind diferit de farisei. El nu este certăreț sau diprețuitor; El este bland
și milos; El nu va zdrobi pe cel slab și plăpând – El îi va mângâia. Din acest
motiv multe națiune vor crede în El (Matei 12:19-21).

_________________: - Psalmul 78:2 a prezis că Cristos va învăța în

pilde, descoperind adevăruri anterior ascunse (Matei 13:35).

__________________: - Zaharia 9:9 prezice intrarea triumfală a lui

Cristos în Ierusalim, călare ca un rege pe un animal care nu mai fusese încălecat
(Matei 21:5). Psalmul 118:26 îl descrie pe Cristos venind la națiuni ca

12
Eliberatorul, când poporul Îl va chema să le ofere ajutor și eliberare (Matei
21:9). Psalmul 110:1, îl descrie pe Cristos ca fiind mai mare ca David; el este
cel pe care la recunoscut David ca Domn și care Își va spune în cele din urmă
dușmanii (Matei 22:44).

________________: - Psalmul 118:22 declară că Cristos va fi respins.

Cristos, asemănat cu piatra unghiulară atât de importantă, care ține clădirea
laolaltă, va fi respins de poporul evreu (Matei 21:42). Isaia 29:13 spune că
poporul va aduce lui Cristos doar o slujire de pe buze și nu o ascultare
veritabilă(conform adevărului)(Matei 15:8-9). Zaharia 13:7 declară că Cristos
va fi părăsit de toți prietenii Săi în momentul crucial (Matei 26:31). Combinând
Ieremia 18:1-2; 19:1-15; 32:6-9; și Zaharia 11:12, 13, Vechiul Testament a
prezis că Cristos avea să fie vândut pentru treizeci de arginți (Matei 27:9-10).

• Profeții cu privire la moartea lui Cristos

_____________________: - Psalmul 22 descrie suferințele lui Cristos.

David folosește aici multe expresii poetice pentru a zugrăvi viu intensitatea
(tăria, puterea) agoniei Domnului.Aceste figure de stil au devenit reale când
Isus a suferit în mânile vrăjmașilor Săi. Psalmul 22:1 prorocește despre strigătul
lui Cristos de pe crucea pe care a purtat păcatele lumii (Mt 27:46; Mc 15:34).
Versetul 7 prezintă trecătorii care L-au batjocorit (Mt 27:39). Versetul 8
prorocește chiar și cuvintele celor care lau insultat (Mt 27:43). Versetul 16
vorbește despre mânile și picioarele străpunse ale lui Cristos (Ioan 20:25).
Versetul 17 arată că nici unul din oasele lui Cristos nu avea să fie rupt (Ioan
19:33-36). Psalmul 22:18 vestește despre soldații care aveau să tragă la sorț
pentru hainele lui Cristos (Ioan 19:24). Psalmul 22:24 prorocește despre
rugăciunea lui Cristos către Tatăl cu privire la moartea Sa iminentă (care este
gata să se producă, să se întâmple)(Matei 26:39; Evrei 5:7).

13
 ___________________: - Isaia 52 și 53 descriu suferințele viitoare ale lui
Cristos. Isaia 52:14 vorbește despre desfigurarea lui Cristos rezultată în urma
biciuirii (Ioan 19:1).Isaia 53:5 prorocește despre biciuirea și moartea violentă a
lui Cristos (Ioan 19:1, 18). Isaia 53:7 vorbește despre Mesia ca un Miel – tăcut
și ascultător în drum spre moartea (Ioan 1:29).

• Profeții cu privire la Victoria (biruința) lui Cristos

________________: - În Fapte2:27-28, Petru aplică speranța lui David

din Psalmul 16:10 în dreptul lui Cristos, spunând că acele versete au prorocit
despre învierea Sa (Fapte 2:24). Acest lucru nu s-a împlinit cu David, care a
murit și a fost îngropat (Fapte 2:29), ci acest pasaj vorbea despre învierea lui
Cristos (Fapte 2:31; cf. 13:35). Evrei 2:12 consideră Psalmul 22:22drept o
referire tipologică la Cristos, care imediat după înviere a adus laude lui
Dumnezeu.

__________________: - Psalmul 68:18 anticipiază (realizează) finalul

hotărât de Dumnezeu pentru viața pământească a Domnului (cf. Efeseni 4:8),
(Fapte 1:9).

• Profeții cu privire la Domnia lui Cristos

Numeroase pasaje din vechiul Testament fac referire la viitoarea domnie

de o mie de ani a lui Cristos pe pământ. Psalmul 2 descrie instalarea lui Cristos
ca împărat în Ierusalim, de unde va domni peste națiunile lumii (Psalmul 2:6-9).
Psalmul 24:7-10 descrie intrarea triumfală a împăratului victorios în Ierusaim
pentru a domni. Isaia 11:1-6 arată că domnia lui Cristos va fi o domnie a
dreptății (Versetele 1-5), o domnie pașnică (Versetele 6-9) și o domnie asupra
Ierusalimului restaurat și asupra națiunilor lumii (Versetele 10-16). Isaia 24:23
vestește că Cristos va domni în Ierusalim. Isaia 35:1-10 accentuează
binecuvântările țării și națiunii restaurate în cadrul împărăției mesianice. Daniel
7:13-14 accentuează domnia lui Cristos asupra tuturor popoarelor și națiunilor.
14
Zaharia 14:9-21 vestește distrugerea dușmanilor lui Israiel și domnia lui Cristos
asupra națiunilor lumii.

• ÎNTRUPAREA DOMNULUI ISUS

„întrupare” se compune din două cuvinte din Biblie: „în” și „trup” (In.
1.14; 1 In. 4.2; 2 In. 7).

Întruparea se referă la evenimentul istoric prin care a doua Persoană

eternă a Trinității a luat asupra Sa o natură umană, prin nașterea Sa din fecioara
Maria (Mat. 1.20-21; Lc. 1.35: In. 1.14; Fil. 2.7-8; 1 Tim. 3.6).

 Crezul Niceo-Constantinopolitan (381): „S-a întrupat dela Duhul Sfânt şi

din Fecioara Maria şi S-a făcut om" (naștere fără păcat, unică)

Prin întrupare, Domnul Isus a rămas același Dumnezeu din eternitate, dar
a devenit în același timp „cu adevărat uman, fără păcat, într-o singură Persoană
pentru totdeauna” (P. Enns).

Scopul întrupării:

• ca să ni-L reveleze pe Dumnezeu într-un mod vizibil, personal, adevărat

(In. 1.18; 6.46; 14.7-11)

• ca să ne ofere un model de trăire creștină (1 Pet. 2.21; 1 In. 2.6)

• ca să Se poată aduce drept jertfă înlocuitoare pentru păcătoși (Evr. 10.1-

10)

• ca să poată împlini legământul davidic (Lc. 1.31-33)

• ca să nimicească lucrările diavolului (1 In. 3.8)

• ca să poată fi un Mare preot milos (Evr. 4.14-16)

15
 • ca să poată fi un Judecător drept (In. 5.22-27) etc.

Persoana Sa după Întrupare

O Persoană divino-umană cu (în) două naturi individualizate și totuși

unite perfect:

________________________

__________________________

Sinodul IV ecumenic de la Calcedon (451):

„Domnul nostru Iisus Hristos, Însuşi desăvârşit întru dumnezeire cât şi

întru umanitate, Însuşi Dumnezeu adevărat şi om adevărat... cunoscându-se în
două firi, fără amestecare, fără schimbare, fără împărţire, fără despărţire,
deosebirea firilor nefiind nicidecum stricată din pricina unirii, ci mai degrabă
păstrându-se însuşirile fiecărei firi într-o singură persoană şi într-un singur
ipostas."

Ca Persoană divino-umană, Domnul Isus nu a fost „parțial Dumnezeu și

parțial om, ci a fost sută la sută Dumnezeu și, în același timp, sută la sută om.
Aceasta înseamnă că El deținea un set complet de calități divine și un set
complet de calități umane în aceeași Persoană, în așa fel încât acestea nu se
stânjeneau unele pe altele” (S. Horton).

• NAȘTEREA LUI CRISTOS

,,Când a venit împlinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său născut

din femie,,. (Galateni 4:4, Romani 8:3) Fiul lui Dumnezeu S-a făcut asemenea

16
oamenilor,, (Filipeni 2:6-7) ,,El a fost părtaș sângelui și cărnii ca și copiii,,
(Evrei 2:14)

• Genealogia Domnului Isus Hristos

Genealogia Domnului Isus prezentată de evangheliștii Matei și Luca este

diferită:

• Matei prezintă strămoșii lui Iosif, care își trage originea din Solomon fiul
lui David.

• Luca prezintă strămoșii Mariei, care se trage din Natan, fiul lui David (2
Samuel 5:14).

• Din punct de vedere juridic, în fața iudeilor, Isus era urmașul

incontestabil (care nu poate fi pus la îndoială) a lui David, atât prin Iosif,
cât și prin Maria.

• Atât din punct de vedere aparent, întrucât Iosif ține locul de Tată, cât și
din punct de vedere al originii lui după Mamă. Isus apare în toate
drepturile Sale de urmaș al lui David.

• Maria a fost mama Domnului Isus Cristos, în sensul că a fost poarta de

intrare în lumea noastră și mijlocul de întrupare al Mântuitorului.

Genealogiile: -

• Matei redă spița lui Iosif, arătându-L pe Isus ca moștenitor legal al

promisiunelor date lui Avraam și lui David.

• Luca redă spița de neam a Mariei, arătând descendența(legătură de

rudenie în linie dreaptă între generații), de sângea lui Isus, ”Fiul lui David
după trup” (Romani 1:3).

• Iosif a fost logodnicul Mariei până după nașterea Domnului.

17
 • După nașterea Mântuitorului, a fost soțul ei, cu care a avut patru băieți și
câteva fete.

• Numele fraților e păstrat în Biblie (Matei 13:55); Iacov, Iosif, Simion,

Iuda.

• Frații trumești ai Domnului vor manifesta (arăta) o totală înstrăinare față

de Isus.

• Nu-L pot înțelege.

• După învierea Domnului, Iacov va deveni ucenic al Domnului Isus și va

fi privit cu mare respect de către Biserica din Ierusalim (Fapte 12:17;
15:13; Coloseni 1:19).

• Maria a născut pe Domnul Isus fiind fecioară.

• Isus a fost întâiul născut (Matei 1:25; Luca 2:7).

• Dacă Maria ar fi rămas pururea fecioară, cum este considerată de unele

Biserici istorice, ia ar fi devenit un obiect de adorație, cum în mod greșit a
și devenit pentru unii.

• Dumnezeu a vrut ca ea, după ce va îndeplini misiune de a naște pe

Mântuitorul, să se întoarcă în rândul femeilor, să ducă o viață
pământească obișnuită – rolul ei în planul lui Dumnezeu luând sfârșit.

Iosif (soțul Mariei)

• Se pare că fost un om mai învârstă, după unii văduv.

• A fost folosit de Dumnezeu pentru a ocroti prestigiul (influiență) moral

neîntinat al Mariei.

18
 • Pentru a justifica (îndreptăți), până la vremea când taina va fi descoperită
și înțeleasă, nașterea Domnului Isus Cristos.

Elisabeta

• Soția preotului Zaharia și mam lui Ioan Botezătorul, a fost verișoara

Mariei (Luca 1:28,48).

• Între femeile sfinte vedem inclusă și o soră a Mariei. (După unii, ar fi fost
Salome, iar Iacov și Ioan fii sorei Mariei, deci verii Domnului).

• Elisabeta a început să poarte sarcina cu 6 luni înaintea Mariei.

Maria

• De îndată ce Maria a căpătat vestea minunată, ea a plecat la Elisabeta.

• A stat trei luni fără să fi spus lui Iosif taina ei.

• Când s-a întors Maria în Nazaret, Iosif a observat că ceva deosebit s-a
petrecut cu ea; îngândurat, a fost înștiințat de Dumnezeu de marea taină
ce avea loc.

Iosif soțul Mariei – ”era un om neprihănit şi nu voia s-o facă de ruşine

înaintea lumii; de aceea şi-a pus de gând s-o lase pe ascuns.... Dar, pe când se
gândea el la aceste lucruri, i s-a arătat în vis un înger al Domnului. (Matei
1:19,20).

Frații Domnului

Concepte (gândire) despre relația de rudenie dintre Domnul Isus și frații Săi:

• Prima este că ”Frații Domnului” sunt copii născuți ulterior în familia lui
Iosif și Maria (având la bază textului de la Luca 2:7).

19
 • A doua explicație: - este că ar fi fost „frații vitregi”, rezultați din prima
căsătorie a lui Iosif. (popularizată în secolul III de către Epifanie și
acceptată de către Biserica din răsărit în sec. V).

• A treia explicație: - susține că este vorba, de fapt de niște „verișori” ai

Domnului, ceea ce ar vrea să sugereze că Maria ar fi rămas pururea
fecioară (părerea adoptată oficial de Biserică la sinodul al-III ecumenic de
la Efes).

• Dar împrejurările în care se referă evangheliștii, la frații Domnnului, ne

fac să tragem concluzia că ei nu erau verișori, ci frați adevărați, și noi
rămânem la această părere.

• Anul Nașterii

Călugărul Dionisie cel Mic, de origine dobrogeană, care trăia la Roma, în

secolul VI, anul 532, a stabilit era creștină. El s-a călăuzit după textul de la
Luca, fixând data nașterii Mântuitorului la anul 753 de la fondarea Romei.

Mai târziu, astronomulKepler a încercat să stabiliască data nașterii pe

baza stelei văzute de magi. El a dedus că a exizistat o conjunctură deosebită a
trei aștri cerești: Jupiter, Venus și Satur, și că acest eveniment ar fi avut loc cu
câțiva ani înainte datei stabilite de Dionisie cel Mic.

Irod cel Mare a murit la anul 4 în.Hr. Quirinius ar fi fost prima dată
procurator a Siriei prin anul 6 în.Hr., iar recesământul din vremea nașterii
Mântuitorului ar fi avut loc între anii 9-6 în.Hr.

Părerile sunt împărțite în privința anului exact al nașterii Mântuitorului.

Evenimentul ar fi putut avea loc cu 7 sau 6 ani înainte de anul stabilit, în orice

20
caz, cel puțin cu 4 ani și jumătate înainte de era noastră, respectiv 748-749 de la
fondarea Romei.

Dionysius Exiguus: - la cererea împăratului Iustin a făcut un calendar în

care timpul era socotit de la nașterea lui Isus Hristos. Când s-a născut
Mântuitorul în Imperiul Roman, vremea se socotea „de la fondarea Romei”. La
multă vreme după ce calendarul creștin înlocuise deja calendarul Roman, s-a
descoperit că Dionysius făcuse o greșială, așezând nașterea lui Hristos în anul
753, când de fapt trebuia plasată în anul 749 de la fondarea Romei.

• Nașterea Domnului (Crăciunul)

În anul 354 d.Hr.la 25 decembrie, apare pentru prima data în documente

ziua Crăciunului. Devenind mai târziu, în timpul domniei Împăratului Romei
Iustinian (527-565) sărbătoarea oficială. În vechea Romă, ziua aceasta coincide
cu ultima zi din Saturnalia, fiind numită și „Dies Natalia Invicti” – Ziua Nașterii
Neânvinsului.

Vestea adusă de Îngerul Gavril Mariei

Nașterea Domnului Isus Hristos reprezintă una din cele mai mari
miracole ale istoriei omenirii. Ea reprezintă nu începutul unei vieți omenești ci
întruparea Fiului lui Dumnezeu despre a cărei preexzistență vorbește așa de
limpede evanghelistul Ioan, zicând: (Ioan1:1-3,14).

Toți cei trei evangheliști: Matei, Luca, și Ioan, vorbesc despre miracolul
întrupării. Evanghelistul Luca, ca un istoric de profesie, redă cadrul istoric în
care s-a născut Domnul Isus Hristos. În timp ce la Roma, Cezar August
conducea cu sceptrul său biruitor o lume unită sub egida romană. În același timp

21
pe tronul Iudeii, Irod cel Mare încearcă să se impună ca un urmaș al familiei lui
David. Cu alte cuvinte, Luca stabilește nașterea Domnului Isus ca ui eveniment
istoric.

Îngerul Gavriil

Cel mai mișcător fapt din întregă istorie a nașterii îl constituie dialogul
dintre îngerul Gavriil și fecioara Maria (Luca 1:28-37). Îngerul așteaptă
acceptarea Mariei pentru rolul ce i s-a pregătit în planul întrupării Fiului Lui
Dumnezeu.

• Așteaptă răspunsul Mariei.

• El nu se putea întoarce în cer fără acordul fecioarei.

• Se cerea acordul Mariei pentru acest rol.

Dumnezeu

• Atotputernic dar nu face nimic fără acordul Mariei.

• Dumnezeu nu inpunea (forța) Mariei planul Său.

• El îi solicită(a se adresa cuiva cu o cerere) colaborarea.

Maria

Era prima dintre pământeni care era solicitată să-L primiască pe Isus.
Îngerul așteaptă răbdător răspunsul Mariei, iar tânăra fecioară se coboară în
adâncul ființei ei, mișcată profund de cuvintele îngerului lui Dumnezeu. Ceea ce
I se cere era nu numai o cinste fără precedent dar și un risc mare.Maria avea să

22
plătească un preţ greu, până la urmă va trebui să suporte şi ceea ce bătrânul
Simeon i-a prevestit, zicându-i ...(Luca 2:35). Maria se gândeşte adânc la
cuvintele îngerului: cu multă smerenie şi supunere, răsupnde îngerului Gabriel,
zicându-i: Iată roaba Domnului; facă-mi-se după cuvintele tale! Şi îngerul a
plecat de la ea. (Luca 1.38).

NAŞTEREA DOMNULUI ISUS A PUS TOTUL ÎN MIŞCARE:

1. ___________________: - se pogoară din cer pentru câteva misiuni

speciale, printre care şi aceea de a comunica Mariei planul divin cu privire la
ea. El întrerupe tăcerea dintre cele două Testamente, vestind marele
eveniment al naşterii Domnului Isus Hristos.

2. ________________: - dă poruncă de înscriere în baza căreia Maria şi

Iosif , care nici gând n-aveau să pornească la drum, pleacă spre Betleem
pentru ca naşterea pruncului să aibă loc în Betleem, după cum prevăzăzuseră
prorocii.

3. _____________ - coboară deasupra Betleemului, cântă fericiţi mesajul

bucuriei, proslăvind pe Dumnezeu pentru naşterea Mântuitorului, ce avusese
loc în ieslea Betleemului.

4. __________________: - păzeau turmele noaptea în câmp, privesc slava

îngerilor şi uimiţi atât de înştiinţare, cât şi de minunatele făpturi cereşti al
căror cor intonează; imnul bucuriei şi al proslăvirii lui Dumnezeu pentru
mântuirea pregătită oamenilor cu atâta sacrificiu – îşi părăsesc pentru o clipă
turmele şi aleargă la iesle să vadă minunea întrupării Fiului lui Dumnezeu.

5. __________________: - ies din cadrul lor obişnuit, îşi părăsesc locul şi

prin graiul lor tainic îmbie pe magi să urmeze steaua din Răsărit, care îi va
conduce pe drumul sinuos ce trece pe la Ierusalim pentru a vesti unui cerc
cât mai larg marea veste.

23
 6. _________: - aflând cu înfrigurare despre naşterea Celui mai mare om
născut pe pământ, grăbesc pasul spre Iudea.

7. __________: – uimit, aflând vestea care a umplut tot Ierusalimul că s-a

născut o personalitate fără precedent(ceea ce no mai existat mai înainte) în
istoria lumii,m îngrijorat se scoală de pe tron şi se interesează când şi unde
trebuia să se nască.

8. ________________ – primind ordine de la Irod să se intereseze de locul

unde trebuia să aibă loc naşterea lui Hristos, răspund cu multă compentenţă:
„în Betleemul din Iudea”.

Într-o zi, filozoful Platon, elevul lui Socrate, care a trăit în veacul de aur
al Ateniei adresându-se ascultătorilor săi, le-a spus:

1. Poate veni o zi în care Dumnezeu va trimite un Cuvânt, „Logosul”, care

va descoperi toate tainele şi va lămuri toate lucrurile.

2. Evanghelistul Ioan proclamă solemn: „Cuvântul-Logosul” aşteptat a sosit;

acum Dumnezeu ne este pe deplin revelat.

3. Dumnezeul necunoscut căruia I se ridicaseră altare la Atena (Fapte

17.23), în Pergam şi în atâtea alte cetăţi vestite ale lumii greceşti – a venit pe
pământ prin întruparea Fiului lui Dumnezeu.

4. Dumnezeul cel nevăzut se făcea de cunoscut oamenilor prin Fiul Său,

investit cu deplină autoriate, adeverită atât prin cuvinte cât şi prin fapte.

Termenul de „Cuvântul lui Dumnezeu” î-l întâlnim în trei cărţi ale NT, în
toate trei reprezentând pe Domnul Isus Hristos:

1. În Evanghelia lui Ioan 1.1,14

2. În prima epistolă a lui Ioan 1.1-3

24
 3. În Apocalipsa 19.13

3.1.4.Însemnătatea teologică a nașterii din fecioară.

1. În primul rând, concepția despre nașterea din fecioară, e adevărată pentrucă

Bibilia vorbește, că aceasta a avut loc așa cum Dumnezeu a vrut.

2. Doctrina nașterii din fecioară afirmă mântuirea ca act supranatural de la

Dumnezeu. (Ioan 1:13;3:5; 2Corinteni 4:7)

3. Istoria nașterii din fecioară ne aduce aminte, că mântuirea divină ne este dată
ca și dar prin har. (Efeseni 2:8-9)

4. Concepția despre nașterea din fecioară încă e o mărturie că puterea și

întâetatea asupra naturii este a lui Dumnezeu. (Geneza 18:14; Matei 19:26)

5. Nașterea din fecioară încă odată ne arată clar unicitatea lui Isus – unicul Fiul
lui Dumnezeu care a venit pentru totate vremurile (Evrei 9:28)

Viața lui Isus Hristos

Evangheliil Matei Marcu Luca Ioan

e

Hristos
prezentat:
Seminția lui
Isus
Cheia

Destinatarea

25
 • DIVINITATEA DOMNULUI ISUS (completă)

4.1. Isus Cristos este Dumnezeu

Isus are atributele dumnezeirii; Lui Îi aparțin funcțiile și prerogativele

(împuternicirile) divine; lucruri care sânt spuse în Vechiul Testament despre
Iehova sânt spuse despre Cristos în Noul Testament; Lui Îi sunt date numele
dumnezeirii; El întreține cu Dumnezeu anumite relații care dovedesc
dumnezeirea Lui; în timpul vieții Sale pământești, Lui I s-a adus închinăciune
ca lui Dumnezeu și El a acceptat-o ; și Cristos a fost conștient că El era
Dumnezeu întrupat și S-a descries pe Sine astfel.

• Afirmație explicită

Căci un Copil ni S-a născut, un Fiu ni S-a dat, şi domnia va fi pe umărul

Lui; Îl vor numi: „Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veşniciilor,
Domn al păcii.” (Isaia 9:6).

La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era

Dumnezeu.(Ioan 1:1).

Drept răspuns, Toma I-a zis: „Domnul meu şi Dumnezeul meu!”(Ioan

20:28).

Întâlnim și alte versete carel descriu pe Isus ca Dumnezeu: (Fapte 20:28;

Romani 9:5; Tit 2:13; Evrei 1:8-9; 2 Petru 1:1; 1Ioan 5:20).

• Isus își atribuie titlu de Iehovah – Yahweh

Termenul „Domn” reprezintă cuvântul grecesc kurios, și cuvintele ebraice

Adonai și Yahweh. Numele personal „Isus” vine din numele ebraic Iosua, care
înseamnă „Domnul /Yahweh/ este mântuire”. Acesta este numele care I s-a dat,
prin călăuzire divină, Fiului lui Dumnezeu înainte de Nașterea Sa (vezi Matei
1:21; Luca 1:31), și este destinat să le aducă oamenilor aminte de mărețul scop a
26
lui Dumnezeu în Întruparea Domnului – să aducă mîntuire și eliberare din robia
păcatului.

Dacă mărturiseşti deci cu gura ta pe Isus ca Domnşi dacă crezi în inima

ta că DumnezeuL-a înviat din morţi, vei fi mântuit. (Romani 10:9)

Fiindcă „oricine va chema Numele Domnului va fi mântuit.”(Romani

10:13)

De aceea şi Dumnezeu (Yahweh)L-a înălţat nespus de mult şi I-a dat

Numele care este mai presus de orice nume; pentru ca, în Numele lui Isus, să se
plece orice genunchi al celor din ceruri, de pe pământ şi de sub pământ,şi orice
limbă să mărturisească, spre slava lui Dumnezeu(Yahweh) Tatăl, că Isus
Hristos este Domnul (Yhovah, Iehovah).(Filipeni 2:9-11)

„Hristos” (gr. Christos) este numele care Îl leagă pe Isus din Nazaret de
profețiile Vechiului Testament privitoare la „Cel ce va veni”. Este înțelesul
cuvântului ebraic Mashiach (Mesia), „Unsul”. Termenul a fost folosit cu privire
la împărații uniși de Dumnezeu, dar a ajuns să-L descrie în special pe Fiul lui
David cel prorocit, care avea să vină. Ieremia 33 și Isaia 9 și 11 privesc înainte
spre Unsul care va veni să aducă eliberare și care va domni.

În afară de cele 3 versete citate mai sus, sunt și alte versete care trebuiesc
luate în considerare: (Evrei 1:10; 1Petru 2:3-4; 3:14-15).

Mai sunt o serie de versete în care lui Isus i se adresează ca singurul

Domn: (Deuteronom 6:4; Marcu 12:29; 1Corinteni 8:6; Efeseni 4:5; Romani
10:12; 1Corinteni 12:5).

• Isus are titlul lui Dumnezeu

• Tilul care aparține numai lui Dumnezeu

27
 Când L-am văzut, am căzut la picioarele Lui ca mort. El Şi-a pus mâna
dreaptă peste mine şi a zis: „Nu te teme! Eu sunt Cel Dintâi şi Cel de pe Urmă,
(Apocalipsa 1:17).

Eu sunt Alfa şi Omega, Cel Dintâi şi Cel de pe Urmă, Începutul şi

Sfârşitul.” (Apocalipsa 22:13).

Aşa vorbeşte Domnul, Împăratul lui Israel şi Răscumpărătorul lui,

Domnul oştirilor: „Eu sunt Cel dintâi şi Cel de pe Urmă, şi afară de Mine, nu
este alt Dumnezeu.(Isaia 44:6)

În Isaia 44 vedem că Dumnezeu Tatăl își asumă titlul Cel dintâi și cel de
pe urmă, pe când în Noul Testament Isus își asumă același titlu scoțând în
evidență unitatea Dumnezeirii.

• Titlu care aparține în ultima instanță numai lui Dumnezeu

_________–Luca 2:11; Ioan 4:42; 1Ioan 4:14; Tit 2:13; (Isaia 43:11;
45:21-22 titlul lui Dumnezeu). Isus sursa Mântuirii; Evrei 5:9; (Exod 15:2;
Psalmul 118:14,21 Dumnezeu sursa Mântuirii).

_________– Ioan 10:11; Evrei 13:20. În Vechiul Testament Dumnezeu

este Păstorul: Psalmul 23:1; Isaia 40:11.

______________– 1Corinteni 10:4; în Vechiul Testament Isaia 44:8.

• Isus primește onoarea care este numai a lui Dumnezeu

__________ – Ioan 5:23 - pentru ca toţi să cinstească pe Fiul cum

cinstesc pe Tatăl. Cine nu cinsteşte pe Fiul, nu cinsteşte pe Tatăl, care L-a
trimis.

_________– Matei 10:37;

28
 _________ – Ioan 14:14 - Dacă veţi cere ceva în Numele Meu, voi face.
Fapte 1:24-25; 7:59-60 (referința la Luca 23:34,46), Romani 10:12-13;
1Corinteni 1:2; 2Corinteni 12:8-10; 2Tesaloniceni 2:16-17, ect...

_________– (proskuneo): Matei 28:17; Evrei 1:6. Referințe de închinare

lui Dumnezeu Matei 4:10; Psalmul 97:7;

__________ – 2Timotei 4:18; 2Petru 3:18; Apocalipsa 1:5-6; 5:8-13;

__________– Ioan 3:16;14:1;

• Isus face lucrarea lui Dumnezeu

• În creație: Ioan 1:3; 1Corinteni 8:6; Coloseni 1:16-17; Evrei 1:2;

Apocalipsa 3:14. Prin El și pentru El ... Romani 11:36; Evrei 2:10;
Fapte 17:28; Isaia 44:24.

• Susține Universul: Coloseni 1:17; Evrei 1:3, 11-12;

• Mântuirea: Ioan 4:24. Iertarea păcatelor: Matei 9:1-8. Marcu 2:1-12;

Luca 5:17-26. Ce este de remarcat în aceste versete este faptul că Isus
iartă păcatele care nu au fost făcut împotriva Lui.

• Isus lucrează la fel ca și Tatăl: Ioan 5:17-29; Matei 25:31-46;

2Corinteni 5:10.

• Dă viață spirituală (In. 5.21)

• Învie pe cei morți (In. 11.43)

• Va judeca pe toți oamenii (In. 5.22-27)

• Acceptă închinarea (In. 5.23; 9.38; Mat. 2.2,11; 14.33; 21.16; 28.9; 2
Cor. 13.14; 2 Tim. 4.8; Fil. 2.10) etc.

29
 • Isus are atributele lui Dumnezeu

• Toate atributele Lui Dumnezeu: Ioan 1:1; Filipeni 2:6; Coloseni 1:15;
2:9; Evrei 1:3;

• Are viața în Sine însuși: Ioan 5:26;

• Este de neschimbat: Evrei 1:10-12; 13:8;

• Etern: Ioan 1:1; 8:58; 17:5; Coloseni 1:17; Evrei 1:2;

• Omniprezent: Matei 18:20; 28:20; Ioan 3:13; Efeseni 1:23; 4:10;

Coloseni 3:11;

• Atotștiutor: Ioan 16:30; 21:17;

• De neânțeles: Matei 11:25-27;

• El poartă nume consacrate divinității

• Dumnezeu (Ps. 45.6-7; Evr. 1.8; In. 20.28; Tit 2.13)

• Domn (Mt. 22.44; Rom. 10.9,13; Evr. 1.10; Apoc. 19.16)

• Fiul lui Dumnezeu (In. 5.18-19,25; 10.36; Mat. 26.63-64)

• Isus este egal cu Dumnezeu

În Ioan 5:18, Isus spune: dar şi pentru că zicea că Dumnezeu este Tatăl
Său şi Se făcea astfel deopotrivă cu Dumnezeu. În pasajul de la versetul 19-29,
Isus spune că face voia Tatălui, și merită aceeași onoare ca și Tatăl.

30
 În Filipeni 2:6, Isus nu încercat să se prezinte lumii egal cu Dumnezeu,
dar printr-o smerenie în fața Tatălui, El a fost înălțat de Tatăl (versetele 7-11).El
a afirmat că este Dumnezeu (In. 10.30-33; 14.9).

• Isus este Fiul lui Dumnezeu

• Fiul în Scriptură poate însemna cineva care are natura la ceva,

indiferent dacă literal sau figurativ, cum ar fi expresia Fiul omului, fii
neascultării.

• Deobicei când întâlnim expresiafiul lui, în realitate cu o persoană (fiul

omului, fiul lui David, ect..) fiul are aceeași natură (trasături) ca și
Tatăl.

• Isus este clar că nu este Fiu lui Dumnezeu în sens literal. El nu a fost
creat de Dumnezeu, așa cum a fost creat omul sau îngerii.

• Pe dealta parte Isus este Fiul lui Dumnezeu într-un sens unic (Ioan
1:14; 3:16,18) și proeminent.

• Biblia este destul de explicită că Fiul are natura (trasăturile), esența lui
Dumnezeu.

• Modul în care Isus a repetat de mai multe ori că El este Fiul lui
Dumnezeu, a dus să irite pe Evrei în așa fel că i-au dorit moartea. Isus
nu a negat nicioda-tă că este Fiul lui Dumnezeu (Ioan 5:17-23; 8:58-
59; 10:30-39; 19:7; Matei 26:63-65).

• Isus prin natura Sa este Fiul lui Dumnezeu, El nu este creația lui
Dumnezeu, sau servitorul lui Dumnezeu. Isus este Fiul lui Dumnezeu
care sa Făcut un servitor în Dragoste față de noi și pentru Slava
Tatălui (Ioan 13:13-15; 17:4; Filipeni 2:6-11;Evrei 1:4-14; 3:1-6; 5:8,
ect..)

31
 Este de o mare importanță să recunoaștem că Isus când a fost pe pământ a
avut o natură deplină Divină, nu numai pentru că este clar prezentată în
Scriptură, ci și pentrucă (1) numai Dumnezeu infinit (fără început și fără sfârșit,
care nu are margini) putea să ia asupra lui întreaga pedeapsă pentru toate
păcatele tuturor acelora ce vor crede în El – orice altă creatură finită (mărginit)
n-ar fi fost capabilă să suporte o asemenea pedeapsă; (2) mântuirea vine de la
Domnul (Iona 2:9), și întreg mesajul Scripturii are ca scop să demonstreze că
nici o ființă umană, nici o creatură, nu l-ar fi putut mântui pe om – numai
Dumnezeu a avut această posibilitate; și (3) numai cineva care a fost cu
adevărat și pe deplin Dumnezeu putea să fie singurul Mijlocitor între Dumnezeu
și om (1Timotei 2:5), atât ca să ne aducă înapoi la Dumnezeu cât și pentru a ni-
L revela pe Dumnezeu cât mai deplin (Ioan 14:9).

• UMANITATEA DOMNULUI ISUS (PERFECTĂ)

Isus a luat trup omenesc neglorificat, trup supus slăbiciunii, durerii, ispitei
și limitărilor. El a ales de bună voie să nu folosească prerogativele
(împuternicire) Sale divine, cum sânt omnipotența, omniprezența și
omnișciența, pentru ași ușura calea. El a ostenit, a călătorit din loc în loc, a
crescut în înțelepciune și în pricepere. Astfel, deși nu a renunțat la atributele
Sale divine, în mod voluntar (autoritar) El a decis să nu exercite anumite
atribute ale dumnezeirii Sale pentru a se putea identifica cu omul.

Mai mult decât atât, lucrarea de mijlocire a lui Isus este dependentă de
umanitatea Lui. Dacă El a fost cu adevărat unul dintre noi, trecând prin toate
ispitele și necazurile existenței umane, atunci El este în stare să ne înțeleagă și
să fie simțitor față de noi când suntem în toiul luptelor pe care le dăm în calitate
de ființe umane. Pe de altă parte, dacă El nu a fost om, sau dacă a fost om doar
32
în parte, El nu poate efectua genul de mijlocire pe care trebuie să o facă un preot
în favoarea celor pe care îi reprezintă.

• ______________________________

• a avut un trup uman real, din carne și sânge (deși conceput supranatural).

• a crescut și s-a dezvoltat normal: mental, fizic, spiritual și social (Lc.

2.52; Mat. 13.55).

• ______________________________

Natura Sa umană a fost completă, incluzând atât trupul, cât și sufletul și

duhul omenesc (Mat. 26.38, Lc. 23.46; In. 11.33; 12.27; 13.21; 19.30).

• _________________________________

• I-a fost foame (Mat. 4.2) și sete (In. 4.7; 19.28)

• a obosit și s-a odihnit (In. 4.6)

• a trăit emoții umane (In. 11.34-35 Mat. 9.36; 23.37; Lc. 19.41)

• a suferit durerea fizică (In. 19.1,18)

• a fost ispitit (Evr. 4.15) etc.

• ______________________________

• a purtat numele de Isus (Mat. 1.21), fiul lui David (Mat. 1.1)

• a fost considerat „fiu al omului” (titlu folosit de peste 80 de ori!)

33
 • a fost numit „al doilea Adam” (1 Cor. 15.45-47)

• a fost numit „om” (In. 8.40; 1 Tim. 2.5)  

• ________________________

Christosul întrupat a avut, în același timp:

conștiința de Sine în ce privește divinitatea Sa

conștiința de Sine în ce privește umanitatea Sa

Conciliul de la Calcedon (451): un singur Christos, în două naturi, unite

într-o singură Persoană, cu două voințe.

Dacă Christosul întrupat a avut una sau două voințe, depinde de sensul
termenului „voință”:

„complex comportamental” (Buswell) - Christos a avut atât un tipar

comportamental divin, cât și unul uman desăvârșit - deci a avut două voințe (cf.
Conciliului de la Calcedon)

„rezultatul deciziei morale” (Walvoord) - Christos a luat, în orice situație,

o singură decizie morală - deci a avut o singură voință. Totuși ni se pare că
fiecare decizie pe care a luat-o El a izvorât fie din „voința” Sa divină, fie din
„voința” Sa umană, fie dintr-un amestec al celor două, ceea ce înseamnă că este
corect să ne gândim la două „voințe”.

34
 Slujbele Dumnezeului-Om

Titlul Referința Om Dumnezeu

Mântuitor Rom. 1:3-4

Mare Preot Evr. 4:14-16

Judecător Ioan 5:22

Sursă a trăirii 1Ioan 2:6

Creștine

• DEZBRĂCAREA DE SINE (KENOZA)

Pentru a putea lua forma unui rob El trebuia să fie uman, lucru pe care îl
descriu următoarele două expresii din Filipeni 2:7-8. El a fost făcut „în
asemănare cu oamenii”. „Asemănarea” indică două lucruri: mai întâi că El era
cu adevărat ca oamenii, și în al doilea rând că El era altfel decât oamenii. Natura
Sa umană L-a supus la încercări și limitări. Totuși cuvântul „asemănare” ne
împiedică să tragem concluzia că El a fost identic (ca oamenii) oamenilor. El a
fost diferit pentru că a fost fără păcat (vezi Rom. 8:3). În plus, El a avut
înfățișarea (schema) unui om. Acest cuvânt se referă la ceea ce este exterior;
adică la faptul că în acțiuni, îmbrăcăminte, obiceiuri și în toate aparențele El a
fost ca un om. El S-a umilit și a devenit ascultător până la moarte de cruce,
culmea rușinii.

Mișcarea în acest pasaj începe cu gloria lui Cristos înainte de întrupare și

continuă până la moartea Sa rușinoasă pe cruce. În mod evident, pentru a muri
El trebuia să devină om. Pentru a face aceasta El trebuia să Se dezbrace pe Sine

35
de poziția Sa dinainte de întrupare, totuși fără ași diminua (a face să devină mai
mic) Persoana. Nu exista posibilitatea ca El să devină om și să rămână în poziția
pe care o avea în starea Sa dinainte de întrupare, dar El a devenit om păstrând
atributele complete ale Persoanei Sale dinainte de întrupare, adică dumnezeirea
completă.

Se referă la limitarea de Sine pe care a acceptat-o benevol pentru a Se

întrupa (Fil. 2.5-11).

„În kenosis, Christos S-a dezbrăcat pe Sine, cu păstrarea și utilizarea

statutului Său în cadrul Dumnezeirii, și a luat asupra Sa o natură umană ca să
poată muri” (C.C. Ryrie).

• Dezbrăcarea de Sine nu înseamnă că:

Christos a renunțat la toate sau la unele dintre atributele Sale divine. Dacă
El ar fi renunțat la vreunul dintre atributele Sale divine, ar fi încetat să mai fie
Dumnezeu în timpul vieții Sale pământești. Or El a declarat și a demonstrat că
este Dumnezeu (Ioan 3.13; 10.30; Lc. 5.20-24 etc.).

Christos a apărut ca un om, ascunzându-Și divinitatea. Dacă El S-ar fi

deghizat (ascuns), ar fi mințit când a spus: „cine M-a văzut pe Mine, a văzut pe
Tatăl” (In. 14.9).

• Dezbrăcarea de Sine înseamnă că:

Christos a renunțat doar la exercitarea (a pune în

acțiune)independentă(care nu depinde de cineva sau de ceva) a anumitor
atribute relative sau netransmisibile (omnipotent, omniscient, omniprezent etc.)

Christos nu a renunțat niciodată la exercitarea atributelor absolute

(perfect, sfânt, drept, îndurător, adevărat etc.)„Desbrăcarea” include o

36
schimbare a rolului și a statutului, nu și a atributelor și a naturii Sale esențiale.
(Wayne Grudem).

Christos a luat asupra Sa încă o natură. Kenoza a însemnat și o adunare:

la natura Sa divină Și-a adăugat o natură umană, ca El să poată muri

A renunța la „exercitarea independentă” înseamnă:

a exercita atributele relative în totală dependență de Tatăl

Ex: - uneori Tatăl Îi cere să renunțe la omnisciență (Mat. 24.36)

- alteori Tatăl Ii permite să uzeze (folosească) de aceasta (Lc.

6.8; In. 2.25; 6.61)

Luînd chipul unui rob, El S-a desbrăcat pe Sine. Nu se menționează nimic

despre vreo abandonare a atributelor divine, a naturii divine sau a chipului Lui
Dumnezeu, ci este doar formularea unui paradox(lucru care pare absurd, dar e
adevărat) divin: El S-a desbrăcat pe Sine luînd ceva la Sine, și anume modul de
exizistență, natura și forma unui slujitor sau a unui rob. La încarnarea Sa El a
rămas „în forma de Dumnezeu” și, ca atare, El este Domn și Stăpânitor peste
toate, dar El a acceptat de asemenea natura unui slujitor ca parte a umanității
Sale.

• DOMNUL ISUS - FĂRĂ PĂCAT

Prin faptul că Domnul nostru a fost fără păcat înțelegem că El n-a făcut
niciodată ceva care să nu placă lui Dumnezeu sau care să violeze Legea
mozaică sub care a trăit pe pământ și că a manifestat întodeauna în viața Sa
gloria lui Dumnezeu (Ioan 8:29). În fiecare etapă a vieții Lui (pruncie, copilărie,
adolișcență, maturitate) El a fost sfânt și fără de păcat.

Domnul Isus a luat o natură umană perfectă:

37
 supusă limitărilor caracteristice (foame, sete, oboseală etc.)

supusă ispitelor venite din exterior (Evr. 4.15)

fără păcat și fără a păcătui vreodată (2 Cor. 5.21; Evr. 4.15; 7.26-27; 1
Pet. 1.19; 2.22; 1 In. 3.3,5 etc.)

„Christos, deși avea o natură umană pecabilă(care e în stare să

păcătuiască) în constituția Sa, a fost o Persoană impecabilă(care este fără
cusur, ireproșabil, perfect, desăvârșit). Impecabilitatea caracterizează pe Omul-
Dumnezeu în totalitatea Lui, în vreme ce pecabilitatea este o proprietate a
naturii Sale umane”.

Noi credem că Isus Cristos, Fiul etern a lui Dumnezeu, în întruparea Sa, a
unit în natura Sa divină o natură umană adevărată, continuând, astfel, să fie atât
om cât și Dumnezeu în două naturi distincte, însă într-o singură persoană pe
vecie.

• NECESITATEA MORȚII DOMNULUI ISUS

Pentru a înfăptui mântuirea, El a trăit o viață fără păcat și a murit pe cruce

ca Înlocuitor al păcătosului, vărsându-Și sângele pentru ispășirea păcatelor.

• Cerută de păcatul omului căzut:

• vinovat de păcate personale, pentru care trebuie să plătească cu moartea

• cu natură coruptă, care nu poate face nimic pentru a câștiga favoarea

mântuitoare a lui Dumnezeu

• Cerută de dreptatea Dumnezeului sfânt:

• pedeapsa pentru păcat nu poate fi anulată, dar poate fi luată de un

înlocuitor fără păcat

38
 • Înlocuitorul trebuia să poată muri (să fie om), și totodată să fie fără păcat
personal (să fie Dumnezeu)

• Domnul Isus, singurul Om fără păcat, a acceptat să ia asupra Sa păcatele

omenirii și să moară pe cruce, ca jertfă înlocuitoare pentru om

• ÎNVIEREA DOMNULUI ISUS

Învierea lui Isus a însemnat reunirea esenței persoanei și apărților

imateriale ale naturii Sale umane cu trupul Lui, care a fost schimbat și înviat de
Duhul Sfânt (Romani 8:11), și învierea fizică din mormânt pentru a nu mai muri
niciodată (Luca 24:5-6; Fapte. 2:24, 32; 26:23; Apocalipsa 1:18).

Dumnezeu L-a înviat pe Domnul Isus (Fapte 2.32; 3.15 etc.)

Motive:

• ____________________________

Fiul lui Dumnezeu (Rom. 1.4)

Profetul (Mat. 28.6)

Domn și Mesia (Fapte 2.36) etc.

• ____________________________________

ascultător față de Tatăl (Fil. 2.9)

neprihănit (1 Tim. 3.16)

• ___________________________________

În prezent:

- El este Mântuitorul nostru (Fil. 3.20; Tit 1.4;2.13; 1 In. 4.14)

39
 - El este Capul Bisericii (Efes. 1.20-23)

- El este Marele Preot ceresc (Evr. 2.18; 4.14-16)

- El este Botezătorul cu Duh Sfânt (Mat. 3.11; Fapte 2.4,33)

- El este Vindecătorul nostru (Is. 53.5; Iac. 5.14-15)

- El ne pregătește un loc în cer (In. 14.1-3)

În viitor:

- El va învia morții (In. 5.28; 1 Tes. 4.13-18)

- El va domni ca Rege al Regilor peste lumea aceasta (Apoc. 19.15)

- El va judeca pe toți oamenii (In. 5.22,27), credincioși (1 Cor. 3.11-

15; 2 Cor. 5.10) și necredincioși (Apoc. 20.11-15)

• PROTOTIPUL TRUPULUI DE ÎNVIERE

Cu învierea lui Cristos a apărut pentru prima dată în istorie un nou tip de
trup de înviere, căci El a înviat cu un trup etern ca să nu mai moară niciodată.
Înaintea de aceast eveniment toate învierile fuseseră restaurări ale trupurilor în
forma lor pământească.

Este oferit de trupul înviat al Domnului Isus, cel dintâi trup înviat în
condiție nemuritoare (Col. 1.18; Evr. 6.20; Apoc. 1.5):

este un trup real, nu doar manifestarea unui spirit (Lc. 24.38-39)

este un trup ceresc, nemuritor, de slavă (Fapte 2.31-33; Fil. 3.21)

are o relație cu trupul pământesc (a putut fi recunoscut, In. 20.20; purta

cicatricele rănilor, In. 20.25-29; Apoc. 5.6)

40
 nu este supus limitărilor trupului material (a apărut și a dispărut instantaneu
(Lc. 24.15), prin uși încuiate (Lc. 24.36; In. 20.19) etc.

nu este supus necesităților biologice (odihnă, somn, hrană) ca și condiție

necesară

poate exersa asemenea funcții, dacă este cazul: a mâncat, și a suflat peste
ucenici (Lc. 24.43 In. 20.22)

Cu trupul Său de Înviere, Domnul Isus:

S-a înălțat la cer și a fost glorificat (1 Tim. 3.16; Apoc. 1.12-17)

va reveni la a doua Sa venire (Fapte 1.9-11)

Învierea slujește de asemenea ca prototip al învierii credicioșilor. De două

ori Cristos este numit cel dintâi născut dintre cei morți (Coloseni 1:18;
Apocalipsa 1:5). Aceasta înseamnă că El a fost primul care a primit untrup
înviat etern. Trupurile noastre de înviere, la fel cu al Lui, vor fi diferite de
trupurile nostre pământești. Atunci putem răspunde la întrebarea: Cum vor fi
trupurile de înviere ale credincioșilor? Pavel spune că ele nu vor fi pur și simplu
o recostruire a trupurilor care au fost așezate în mormânt. Ele vor fi trupuri noi,
având însă o legătură cu cele dinainte (1Corinteni 15:35-41).

În totalitatea lor credincioșii în stare eternă vor fi „ca El” (1Ioan 3:2). Ce
înseamnă această? Ioan explică în următoarele versete. A fi ca El înseamnă a fi
curat (v.3), a fi fără păcat (v.5) și a fi neprihănit. Ființele noastre în întregul lor,
inclusiv trupurile noastre, vor manifesta aceste caracteristici.

• ÎNĂLȚAREA DOMNULUI ISUS

După ce ne-a salvat de păcat, a treia zi, a înviat în trup din mormânt,
biruitor asupra morții și asupra puterii întunericului. S-a înălțat la cer unde, la
41
dreapta lui Dumnezeu, mijlocește pentru poporul Său și domnește ca Domn
asupra tuturor.

Prin Înălțare, Domnul Isus:

a reintrat în slava cerească, putând fi văzut cu un trup glorificat pe deplin

(Fapte 7.55-56; Apoc. 1.10-18)

a trimit pe Duhul Sfânt făgăduit (Fapte 1.8-9; 2.1-4,33)

a început lucrarea Sa prezentă și viitoare (Evr. 8.1-2; 9.24)

De reținut:

prin Întrupare, Domnul Isus nu a încetat a fi Dumnezeu, prin Înălțare El nu a

încetat a fi Om (1 Tim. 2.5-6)

Învierea a marcat sfârșitul perioadei de umilire, Înălțarea a marcat intrarea în

starea deplină de glorie cerească (In. 20.17; Fapte 7.56)

Înălțarea Sa este de altă condiție față de răpirea la cer a lui Enoh (Gen. 5.24)
și a lui Ilie (2 Împ. 2.11-18), care nu au gustat nici moartea, nici învierea în
trup.

• Mijlocitorul.

Mijlocirea Sa o dată pentru totdeauna:

Noi Îl mărturisim pe Isus Cristos, Fiul etern al Tatălui;

Ca om adevărat, născut din Fecioara Maria;

Ca Slujitor, fără păcat, plin de har și de adevăr;

Ca singurul Mijlocitor și Mântuitor al lumii întregi, care a murit pe cruce în

locul nostru, reprezentându-ne înaintea lui Dumnezeu, izbăvindu-ne de sub
puterea, vina și judecata păcatului;

42
Ca al doilea Adam, Capul noii umanități, care a trăit o viață în ascultare
desăvârșită, învingând moartea și putrezirea, înviind din morți un tru de
slavă, fiind luat la cer pentru a fi împreună cu Tatăl, urmând ca într-o zi Să
se întoarcă personal în glorie pentru judecată pentru a aduce viață veșnică
celor răscumpărați și moarte veșnică celor pierduți, pentru a crea un pământ
nou și un cer nou, locul celor neprihăniți, unde nu va mai exista rău,
suferință sau moarte;

Ca Biruitor asupra lui Satana și a tuturor forțelor sale, salvându-ne de sub

stăpânirea întunericului și ducându-ne în Împărăția Sa;

Drept Cuvântul care Îl face cunoscut pe Dumnezeu. (London Bible College)

43
 • CUM PUTEM DEVENI ASEMENEA LUI ISUS CRISTOS?

Să pornim de faptul originar: Dumnezeu ne-a destinat să fim asemenea

chipului Fiului Său (Romani 8:29). Aceasta este intenția de bază a lui
Dumnezeu și face parte din însuși scopul pentru care am fost creați.

Biblia ne dă răspuns la această întrebare:

• ________________________

Noi trăim prin viața Lui (Romani 5:10). „Căci în El locuieşte trupeşte
toată plinătatea Dumnezeirii” și noi avem „totul deplin în El” (Coloseni 2:9-
10).

• __________________

Avem porunca clară în Cuvântul lui Dumnezeu: „Să ne uităm ţintă la

Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre, adică la Isus, care, pentru bucuria
care-I era pusă înainte, a suferit crucea, a dispreţuit ruşinea, şi şade la dreapta
scaunului de domnie al lui Dumnezeu” (Evrei 12:2).

• ____________________

Domnul Isus însuși ne spune: „Dacă Mă iubiţi, veţi păzi poruncile Mele”
(Ioan 14:15). Parafrăzând versetul acesta ar suna cam în felul următor: „Dacă
mă iubiți, vă va fi ușor să împliniți poruncile Mele”. Nimic nu ți-e greu să faci
pentru persoana iubită.

• __________________________

„Noi toţi privim cu faţa descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului, şi

suntem schimbaţi în acelaşi chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul
Domnului” (2Corinteni 3:18).Ce înseamnă lucrul acesta? Ori de câte ori avem
părtășie reală cu Domnul Isus, cei din jurul nostru imediat simt acest lucru,
deoarece după o bună părtășie cu Domnul Isus suntem mai buni, mai atenți, mai
44
amabili, mai blânzi, mai smeriți, mai gata să slujim altora, mai gata să ne jertfim
pe noi înșine pentru alții. Lumina feței lui Dumnezeu se vede în ființa noastră!

• ________________________________________

Există două texte care ne vorbesc cel mai pe larg despre transformarea
noastră după chipul Domnului Isus: Efeseni 4:17-32; 5:1-32 și Coloseni 3:1-25.
În ambele locuri ni se vorbește de un proces numit desbrăcare de omul cel
vechi cu poftele și patimile lui și îmbrăcare cu omul cel nou cu trăsăturile de
caracter ale Domnului Isus.

• ___________________________________________

Asemanarea Cu Hristos are doua verbe 1. ________________(Matei 11:29)

2. ________________(Ioan 13:15)

Sa nu te dai batut niciodata permitinduti sa abandonezi asemanarea TA cu

HRISTOS.

Copie pe Cristos, El este originalul iar eu sunt copia Lui. Oamenii cand privesc
la noi trebuie sa-L vada pe Cristos in noi.

45
 BIBLIOGRAFIE:

• Conspectul lu Costică Cucerean: Cursul de Cristologie

• Conspectul lu Daniel Cucerean: Cursul de Cristologie

• Biblioteca OX DEI Apologetica. Partea a II-a: Doctrina Trinității. De

Caius Obeada. P. 5-8.

• Nume Atribuite Domnului Isus – informație luată de la profesor Valentin

Guz – din materialul lui Iosif Țon.

• John Iancu. Viața și activitatea Domnului Isus Cristos în cele patru

Evanghelii. CBVE (a fost predate 14.02.2011).

• Macoveiciuc Constantin. Doctrine Biblice. Seminarul Biblic Penticostal

Suceava. 2010-2012. – 202p.

• Paul Enns. Manual Teologic. Editura, Casa Cărții. – 691p.

• Wayne Grudem. Teologie Sistematică. Întroducere în doctrinele biblice. –

1321p.

• William W. Menzies. Stanley M. Horton. Doctrine Biblice, perspectiva

penticostală. - 334p.

• Thiessen. Prelegeri de Teologie Sistematică. – 476p.

• Charles C.Ryrie. Teologie Elimentară. – 588p.

• Barackman Floyd H. Teologie Creștină Practică. - 591p.

• Millard J. Erickson. Teologie Creștină. – 1071p.

• Packer J.I. Thomas C. Oden. O singura Credință. - 230p.

• Iosif Țon. Curs de Viață Spirituală. -131p.

• Ionica Buia. Citat folosit din predica.

 Materialul a fost adunat de Paladii Ruslan 03.12.2014 pentru studenţii din

„CBVE”.

46