PORTRET: Jan Hus, teolog

reformator şi erou al poporului ceh,

ars pe rug la 6 iulie 1415
Postat de 
-
06/07/2016

„Toţi oamenii răzbună mai curând jignirile aduse lor, decât pe cele aduse lui
Dumnezeu.” – Jan Hus

La 6 iulie 1415, teologul reformator

ceh Jan Hus a fost declarat eretic şi condamnat de Biserica Catolică la arderea
pe rug pentru ideile sale anti-papale. Cu o sută de ani înainte de Martin Luther,
Jan Hus plantase sămânţa Reformei protestante. Erou naţional al poporului ceh,
iniţiator şi conducător al mişcării populare husite, creator al limbii literare cehe,
Jan Hus a fost ars pe rug împreună cu manuscrisele sale, cenuşa fiindu-i
împrăştiată în râul Rin. Execuţia lui Hus şi prigoana declanşată împotriva
adepţilor săi a fost una din cauzele directe ale declanşării Războaielor husite
(1419 – 1436).

Jan Hus s-a născut în târguşorul Husinec, în anul 1371, într-o familie săracă de
cărăuşi. Cu toate că provenea dintr-o familie modestă, Jan Hus a urmat şcoala
în Prahatice şi, din anul 1386, a studiat la prestigioasa Universitate Karl (Carol)
din Praga (cea mai veche universitate cehă şi prima universitate germană),
obţinând la absolvire gradul de „Magister Artium”.
În 1402, devine profesor cu funcţia de rector la Universitatea din Praga, unde a
predat teologie şi filosofie între 1409 – 1410. Jan Hus a reuşit să-l convingă pe
regele Wenzel să aprobe Decretul Kuttenberg care permitea înscrierea cehilor la
Universitatea Karl (Carol). Astfel, se întărea poziţia cehă în raport cu germanii la
Universitatea din Praga. În acel timp, Boemia aparţinea de Sfântul Imperiu
Romano-Catolic şi avea o populaţie majoritară de naţionalitate cehă. Tensiunea
dintre naţionalităţile germane şi cehe se amplifică atunci când 1.000 de studenţi
şi mulţi profesori germani părăsesc Praga după aprobarea în 1409 a „Decretului
Kuttenberg” şi stabilesc „Universitatea Leipzig”, ceea ce a lezat prestigiul
Universităţii din Praga, renumită în Europa din acea perioadă.

Jan Hus a fost influenţat de operele profesorului de teologie John

Wycliff, din Oxford, care aduceau critici la adresa clerului din Anglia, îndemnat
să renunţe la bogăţia lumească şi la puterea politică pentru o viaţă modestă şi
morală.

Hus a criticat lăcomia şi viaţa de desfrâu a clerului, proprietăţile şi avuţiile

lumeşti ale Bisericii. A luptat neobosit şi înflăcărat pentru reformarea Bisericii, a
militat pentru libertatea gândirii şi introducerea limbii cehe în slujbele
bisericeşti, recunoscând numai Biblia ca autoritate supremă în credinţa creştină.
Jan Hus nu a acceptat teza conform căreia Papa „nu greşeşte”.

Din 1402, predicile lui Hus în Capela Betlehem din Praga au fost în limba cehă,
la fel şi cântecele corale din timpul slujbei. Jan Hus a devenit foarte popular,
fiind şi preotul reginei. Hus a predicat despre o viaţă severă, morală şi plină de
virtuozitate, condamnând uşurinţa, luxul şi moda. Aceste opinii au determinat
nemulţumirea printre meseriaşii şi negustorii care trăiau de pe urma acestor
excese.

Învăţătura lui Hus, dezvoltată într-o serie de lucrări, mergea mult mai departe
decât teoriile de reformă ale predecesorilor săi în privinţa contestării dogmelor
catolice. Hus proclama Biserica Catolică ca “necreştină”, nu recunoştea
nimic din ceea ce nu era confirmat prin “Sfânta Scriptură” şi admitea că
în ceea ce priveşte sensul Scripturii, fiecare credincios are dreptul, în
problemele de credinţă, să se călăuzească după propria sa interpretare.
Revendicările exprimate în învăţătura lui Hus aveau un caracter burghez, însă
pe măsura ascuţirii luptei de clasă în ţară, Hus a criticat Biserica Catolică tot mai
aspru şi mai neînduplecat.

Privită în general, învăţătura lui Hus cuprindea atât revendicările plebei, cât şi
pe cele ale ţăranilor. În timpul lui Hus se aflau în Praga şi propovăduitori care
exprimau direct interesele plebei. Ei cereau ca pământurile bisericeşti să fie
confiscate imediat şi să fie împărţite săracilor. De asemenea, şi predicatorii
anonimi din sectele populare eretice făceau o continuă propagandă
revoluţionară.

Aflând de conţinutul predicilor lui, în anul 1408, episcopul din Praga i-a
suspendat dreptul de a predica şi i-a interzis slujbele religioase. Jan Hus nu a
respectat aceste interdicţii, iar în predicile sale a criticat mai departe papalitatea
şi clerul, reuşind într-un timp scurt să obţină simpatia majorităţii populaţiei din
Boemia.

Statuia lui Jan Hus din Piaţa Oraşului Vechi – Praga

Pentru a obţine sprijin, episcopul din Praga a obţinut o bulă papală, la 9 mai
1410, care pretindea ca lucrările lui Wycliff să fie înmânate episcopului şi care
interzicea predicile în afara bisericii. Din ordinul episcopului, au fost arse peste
200 din manuscrisele lui Wycliff. Jan Hus a fost denunţat Romei. Reprezentanţi
ai lui Hus la Roma au încercat zadarnic să-i apere ideile. În 1410, Papa Ioan
al XXIII-lea l-a excomunicat, iar în 1411 acesta a fost alungat din
Praga, ceea ce a provocat nemulţumiri şi revolte în oraş. Prin protejarea lui de
către rege şi datorită revoltelor populare, Jan Hus a putut predica încă un an. El
a condamnat cruciadele şi bula papală prin care iertarea păcatelor se realiza
plătind bani Bisericii. În cele din urmă, Jan Hus a fost nevoit să se refugieze în
afara oraşului.

Fiindcă Hus nu se prezentase în faţa papei, acesta l-a judecat şi l-a condamnat,
iar oraşul Praga a fost pus sub anatemă. Catolicii erau învăţaţi că papa
deţine cheile cerului şi ale iadului, că regiunea anatemizată va fi lipsită de
binecuvântări, că cei ce mor sunt excluşi de la fericire, până când papa va găsi
de cuviinţă să ridice anatema. În tot acest timp, bisericile erau închise, serviciile
divine erau suspendate, cununiile erau oficiate în curtea bisericii, iar morţii nu
se îngropau în cimitir, ci pe câmp. Când trimişii papei au adus această sentinţă
la Praga, oraşul s-a cutremurat. Hus a fost socotit cauza tuturor nenorocirilor.
Numărul celor ce cereau ca Hus să fie predat papei creştea acum din zi în zi.

Jan Hus s-a refugiat în perioada 1412-1414 în Ziegenburg, în Boemia de sud şi

în cetatea Krakovec, din Boemia centrală.

În perioada refugiului său, Jan Hus a scris mai multe lucrări în limba
cehă, instituind reguli pentru o limbă literară, contribuind la traducerea
Bibliei şi a Vechiului Testament (1413) în lucrarea Postila.

Atunci când Papa Ioan al XXIII-lea a pornit o nouă cruciadă împotriva oraşului şi
a promis iertarea păcatelor celor care participă la această cruciadă, Jan Hus a
criticat această activitate, iar la Praga au izbucnit noi revolte. Jan Hus a
străbătut Boemia ca predicator, iar mase mari de cehi i s-au alăturat. Concret,
Hus revendica separarea Bisericii Cehe de biserica Regatului German (în Sfântul
Imperiu Romano-German era şi un rege german alături de împărat) şi drepturi
mai largi în folosirea limbii cehe.

În 1413, Jan Hus a scris lucrarea De Ecclesia (Despre Biserică), prin care îşi
exprima părerea sa despre ierarhia bisericească. Jan Hus susţinea că numai
Isus poate să fie călăuzitor şi conducător în credinţă. Această afirmaţie a fost
citată de acuzatorii lui la Konstanz, la procesul ce i-a fost intentat de un Consiliu
catolic. Regele german Sigismund i-a asigurat lui Jan Hus drum liber,
promisiune atestată la 18 octombrie 1414 printr-o scrisoare oficială. Jan Hus s-a
hotărât să-şi prezinte ideile în faţa reprezentanţilor clerului şi să se apere
singur. Însă la data de 3 noiembrie 1414, când Jan Hus a sosit în Konstanz, a
fost imediat arestat. A fost încarcerat în cetatea Gottlieben, pe Rin, unde a fost
înfometat şi legat în lanţuri de un perete în apropierea gropii latrinei.

La 4 mai 1415, Consiliul din Konstanz l-a excomunicat pe Wycliff şi lucrările sale
au fost arse; dat fiind că Wycliff murise cu 30 de ani în urmă, osemintele lui au
fost şi ele arse. Jan Hus a fost adus la mânăstirea franciscană pe 5 iunie 1415,
unde şi-a petrecut ultimele săptămâni de viaţă. A fost interogat şi a avut ocazia
să-şi apere ideile. I s-a pretins să-şi retragă şi să dezmintă toate afirmaţiile
eretice, dar a refuzat în mod repetat.
La 6 iulie 1415, Jan Hus a fost ars pe rug la Konstanz împreună cu manuscrisele
sale, cenuşa sa fiind împrăştiată în Rin. Astăzi, o piatră funerară aminteşte locul
execuţiei.

Execuţia lui Jan Hus s-a făcut sub conducerea lui Friedrich I de Brandenburg,
mai târziu prinţ von Brandenburg, strămoşul regilor prusaci din familia
Hohenzollern.

În scrisoarea de rămas-bun către prieteni, Jan Hus scria: „Mă bucură faptul că
totuşi au trebuit să citească cărţile mele şi că, în speranţa că vor găsi ceva
necurat, le-au citit mai sârguincios decât pe Sfânta Scriptură.”

După moartea sa, în perioada 1420 – 1434, au izbucnit Războaiele Husite,

numite şi Războaiele Boemiene, în care au fost implicaţi discipolii lui Jan Hus
din Boemia.

Facţiunile husite unite şi-au formulat cererile într-o petiţie cunoscută ca „cele
patru articole de la Praga”:

1.Cuvântul Domnului va fi propovăduit şi făcut cunoscut în Regatul Boemiei în

mod liber şi într-o manieră sistematică de către preoţii lui Dumnezeu.

2.Taina Sfintei Ruperi a Pâinii va fi administrată în mod liber în cele două

moduri, a pâinii şi vinului, tuturor credincioşilor întru Hristos care nu sunt
excluşi de la sacramente de păcate morale, în conformitate cu poruncile
Mântuitorului nostru.

3.Puterea lumească asupra bogăţiilor şi bunurilor pământeşti pe care clericii le

posedă în contradicţie cu preceptele lui Isus Cristos, spre paguba cinurilor lor şi
în detrimentul ramurii seculare, vor fi luate şi retrase de la ei, iar clericii vor fi
reîntorşi la legea evanghelică şi la viaţa apostolică pe care au urmat-o Hristos şi
apostolii Săi.
4.Toate păcatele morale, toate dezordinile publice în particular, care sunt
contrare legilor lui Dumnezeu, vor fi judicios şi la timp interzise şi distruse de
cei care au această datorie în toate rangurile sociale.

Ostilităţile au continuat însă până pe 5 iulie 1436, când o înţelegere a fost

acceptată în mod oficial şi semnată la Jihlava, în Moravia, de regele Sigismund,
de delegaţii husiţi şi de reprezentanţii Bisericii Catolice, care se temeau că, în
lipsa unui acord de pace, astfel de mişcări vor izbucni şi în alte regate.

Acest acord, bazat în mare parte „articolele de la Praga” declara că:

1. Sfânta Împărtăşanie va fi dată în mod liber tuturor creştinilor din Boemia şi

Moravia şi celorlalţi care aderă la credinţa acestor două ţări.

2.Toate păcatele morale vor fi pedepsite şi stârpite de cei a căror sarcină este
să facă aşa ceva.

3.Cuvântul Domnului va fi predicat liber şi într-o manieră sistematică de preoţii

Domnului şi de diaconii vrednici.

4.Preoţii, în timpul în care vor fi în slujba Domnului, nu vor pretinde nicio

stăpânire asupra posesiunilor lumeşti.