ÎNDEMN LA LAUDĂ

Tema pasajului nostru este următoarea: prezența lui Dumnezeu te pregătește pentru
ispitele din fiecare zi

Voi încerca să nu stau mult pe explicarea pasajului pentru că dacă mai ținem minte, am mai
vorbit din acest pasaj.

Pentru prima parte a rugăciunii, mi-aș dori să ne îndreptăm atenția pe prima parte din acest
capitol, și anume versetele de la 1-6. După cum știm, frații lui Iosif, din gelozie, voiau să îl
omoare, însă se hotărăsc până la urmă să îl arunce într-o groapă, iar mai apoi să îl vândă
madianiților. Madianiții l-au vândut lui Potifar, în Egipt, iar pasajul nostru ni-l prezintă acum
pe Iosif ca fiind sclavul lui Potifar.

Observați, vă rog, că de 2 ori se repetă faptul că Domnul era cu Iosif în Egipt. Ce reprezenta
Egiptul? Reprezenta idolatrie și imoralitate pentru Iosif. Egiptul nu era un loc unde Iosif ar fi
vrut să fie. Era un loc al suferinței pentru el. Iosif se afla într-o țară străină plină de idolatrie și
imoralitate.

Și la fel și noi ne aflăm într-o țară străină, din punct de vedere spiritual. Imoralitatea este
afișată fără nici o rușine pe străzi prin afișe și bordeluri, este afișată și transmisă prin muzică,
pe social media, în programele școlare, în ideologiile politice. Societatea este caracterizată de
imoralitate, dar și de idolatrie.

Ce este idolatria? A trăi închinându-te altcuiva, dar nu lui Dumnezeu. Toți oamenii nenăscuți
din nou se închină. Nu trebuie să fi născut din nou ca să te închini. Ne închinăm pentru că așa
am fost creați, să ne închinăm. Dacă nu te închini lui Dumnezeu, cu siguranță te închini
altcuiva, iar aceasta este idolatrie. Oamenii nenăscuți din nou se închină, dar nu lui
Dumnezeu. Și noi trăim într-un fel de Egipt.

Totuși, în Egiptul în care noi trăim, la fel ca Iosif, suntem însoțiți de Domnul. Și întrebarea
este: cu ce ne ajută Domnul într-o astfel de societate? Ei bine, atunci când Dumnezeu prin
Duhul Sfânt ne însoțește, suntem apărați de imoralitate și de idolatrie. Atunci când trăim în
prezența lui Dumnezeu, Domnul prin Duhul Sfânt nu ne va lăsa să cădem în astfel de păcate.

Domnul puterii văzduhului acestuia are mare putere să atragă spre imoralitate și idolatrie chiar
și pe copiii lui Dumnezeu – și uitați-vă doar în anii trecuți să vedeți câți păstori de la mega
biserici au fost prinși în acest laț. Sunt oameni în ziua de astăzi, care spun că sunt creștini,
care spun că au fost născuți din nou și că îl iubesc pe Hristos, dar au probleme de identitate,
pentru că au fost prinși în lațul imoralității și se confruntă cu această problemă a identității.

Care este scutul nostru împotriva acestor atacuri? Soluția nu este să plecăm în pădure singuri
crezând că pe acolo ispitele nu vor trece. Soluția nu este să devenim pustnici. Aceste variante
nu vor face decât să fim o țintă mai ușoară pentru diavol. Singura soluție este următoarea: să
trăim în prezența lui Dumnezeu la fel cum Iosif a trăit în prezența lui Dumnezeu. Dacă vom
trăi în prezența lui Dumnezeu, puterea lui Dumnezeu va fi cunoscută prin faptul că ne va ține
departe de ispite. Vom fi biruitori pentru că El ne va da putere să fim biruitori.
Nu pe degeaba Moise repetă de două ori că în Egipt versetul 2: „Domnul a fost cu Iosif”,
versetul 3: „Domnul era cu el”. Nu putem trăi în Egipt fără prezența lui Dumnezeu în viața
noastră.

De aceea, haideți la primul moment să îi mulțumim Domnului:

- Pentru puterea Domnului și pentru prezența Sa în viața noastră

- Pentru toți copiii Domnului care l-au biruit pe cel rău și ispitele lui

- Pentru promisiunea că prin Isus Hristos suntem mai mult decât biruitori

ÎNDEMN LA MIJLOCIRE

Pentru momentul de mijlocire, vom privi la pasajul care cuprinde versetele 7 până la 19.

A doua parte a versetului 6, ne face introducerea în cel de-al doilea pasaj: „Dar Iosif era
frumos la statură şi plăcut la chip.”

Acest ”Dar” vine ca un contrast negativ, iar partea negativă nu este faptul că Iosif era frumos
la statură și plăcut la chip, ci partea negativă este ceea ce se va întâmpla între Iosif și soția lui
Potifar.

Acest pasaj ne prezintă o scenă dintre Iosif și soția lui Potifar. Scena aceasta are un singur
scop: 1. Să îți arate cum funcționează ispita.

În primul rând, ispita întotdeauna va apela la gratificarea sau satisfacția firii omului. Versetul
7: „După câtăva vreme, s-a întâmplat că nevasta stăpânului său a pus ochii pe Iosif şi a zis:
‚Culcă-te cu mine!’” Asta oferă societatea din ziua de azi pe față. Diavolul mereu va apela la
pofta firii și pofta ochilor pentru ca aleșii Domnului să cadă. Și în versetul 9 Iosif spune:
„Cum aş putea să fac eu un rău atât de mare şi să păcătuiesc împotriva lui Dumnezeu?”
Ceea ce l-a făcut pe Iosif să nu cadă în ispită, a fost onoarea lui Dumnezeu. Și de ce a fost
onoarea lui Dumnezeu? Pentru că Iosif trăia în prezența lui Dumnezeu.

În al doilea rând, ispita este persuasivă și persistentă. Ispita încearcă să te convingă să

păcătuiești, de aceea este persuasivă, și nu îți dă pace în nici o zi, de aceea este persistentă.
Versetul 9 spune: „ea vorbea în toate zilele lui Iosif”. Îl sâcâia pe Iosif în fiecare zi, nu exista
zi fără ca el să se confrunte cu soția lui Potifar. Cu ispita avem de luptat toată viața. Suntem în
război în fiecare zi cu aceasta, și fiindcă suntem în război cu ispita, este nevoie să ne
îmbrăcăm cu armura lui Dumnezeu în fiecare zi.
În al treilea rând, ispita acționează de cele mai multe ori când ești singur. Versetul 11 și 12:
„Într-o zi, când intrase în casă ca să-şi facă lucrul şi când nu era acolo niciunul din
oamenii casei, ea l-a apucat de haină”. Ea a căutat momentul când nu era nimeni în casă ca
să îl seducă pe Iosif și să păcătuiască cu el. Ispita caută momentele când suntem singuri,
pentru că atunci suntem cei mai vulnerabili. Nu este nimeni lângă noi care să ne privească, de
care să ne fie rușine sau teamă. Însă pentru Iosif exista Cineva care îl privea în fiecare
moment: Dumnezeu. Și din nou, Iosif era conștient că Dumnezeu îl privește, pentru că trăia în
prezența Lui. Tocmai de aceea nu a păcătuit cu soția lui Potifar, chiar dacă era singur cu ea.

În cele din urmă, soția lui Potifar este nervoasă și cheamă oamenii casei să le spună ce s-a
întâmplat: „Omul acesta a venit la mine ca să se culce cu mine, dar eu am ţipat în gura
mare. Şi, când a văzut că ridic glasul şi strig, şi-a lăsat haina lângă mine şi a fugit afară.”
Și același lucru îi spune și lui Potifar, care se mânie pe Iosif și îl aruncă în temnița
împăratului.

Eu constat că ceea ce spune ea este o minciună. Observați vă rog logica propoziției. Ea a țipat,
el s-a dezbrăcat de haină lăsând-o acolo și după a fugit. Imaginați-vă scena: ea țipă, în urma
țipătului el se dezbracă de haină și o lasă lângă ea, iar mai apoi fuge. De ce s-ar dezbrăca dacă
ea țipă? Ce motiv ar avea să se dezbrace în urma țipătului ei? Însă totul face sens dacă ea i-a
ținut haina în timp ce el voia să fugă. Ceea ce spune ea este irațional, pentru că păcatul este
irațional.

Pentru ce mijlocim (rugăciune pe bancă sau pe genunchi):

- pentru copiii și tinerii din bisericile noastre

- pentru familiile tinere și pentru bătrânii bisericilor noastre

De ce mijlocim pentru toate categoriile din biserică? Pentru că nici o categorie nu este scutită
de ispite. Bineînțeles, ispitele pot fi diferite de la categorie la categorie, însă nici o categorie
din biserică nu este scutită de ispite.

- pentru credincioșii care se află în locuri periculoase: sunt locuri ca și Anglia, Germania,
Olanda, în general, țările vestice, în care ispita este mult mai puternică și credincioșii cad mult
mai ușor în ea. Să ne rugăm pentru ei.

ÎNDEMN LA CERERE

Pentru ultimul moment de rugăciune, vom privi la ultima parte din capitol, versetele 20 la 23.

Acest pasaj ne spune de fapt care sunt uneori consecințele biruirii ispitei sau a ascultării de
voia lui Dumnezeu.

Consecința în cazul lui Iosif a fost aceasta: „A luat pe Iosif şi l-a aruncat în temniţă, în locul
unde erau închişi întemniţaţii împăratului, şi astfel Iosif a stat acolo, în temniţă.”
Ascultarea de voia lui Dumnezeu în ispite nu aduce neapărat premii. Societatea nu ne va
aplauda pentru că ascultăm de Dumnezeu. Dimpotrivă, ne vor batjocori, ne vor înjosi. Care
este cel mai mare dușman al ateilor, al celor din comunitatea LGBTQ+? Biserica, pentru că
scopul bisericii este să împlinească voia lui Dumnezeu.

Cine a ascultat într-un mod perfect de voia lui Dumnezeu? Isus. Cine a suferit cel mai mult
din cauza ascultării de voia lui Dumnezeu? Isus.

Și întrebarea se ridică: ce rost mai are să ascult de Dumnezeu și să nu fiu și eu în trend cu

lumea, dacă până la urmă voi avea de suferit?

În primul rând, trebuie să ascultăm de voia lui Dumnezeu pentru că am fost răscumpărați prin
sângele lui Hristos. Din ce ne-a răscumpărat? Din blestemul legii. Hristos a venit și a murit
pentru niște oameni care erau blestemați. El a devenit blestem în locul nostru, iar noi am
devenit neprihănirea lui Dumnezeu. Dumnezeu S-a comportat pe cruce cu Hristos așa cum
trebuia să se compoarte cu noi pentru o veșnicie în iad, iar cu noi S-a comportat așa cum
trebuia să se compoarte cu Hristos și ne-a binecuvântat iertându-ne toate păcatele, oferindu-ne
viață veșnică, o relație eternă cu El și dragoste pentru El. De ce să păcătuim împotriva Aceluia
pe care îl iubim? De aceea, trebuie să ascultăm de voia lui Dumnezeu.

În al doilea rând, trebuie ascultăm de voia lui Dumnezeu pentru că în ciuda faptului că lumea
ne va părăsi și marginaliza, Dumnezeu nu ne va părăsi și va fi cu noi. Ne va iubi și ne va da
pacea Sa care întrece orice pricepere. Ne va împlini și ne va da bucuria Sa sfântă: V21:
„Domnul a fost cu Iosif şi Şi-a întins bunătatea peste el.” și 23: „Domnul era cu el. Şi
Domnul îi dădea izbândă...” Chiar dacă oamenii vor fi împotriva noastră, Domnul va fi
pentru noi. Mai bine să fie oamenii împotriva noastră decât Dumnezeul Creator.

Ce anume cerem (rugăciune pe grupe):

- biruință pentru toți copiii Domnului: fiecare avem nevoie de puterea Domnului pentru a
biruii ispita și păcatul, pentru a asculta de voia lui Dumnezeu

- disciplină spirituală în veghere, rugăciune și post: biruința se capătă prin disciplinele

spirituale, vegherea, postul și rugăciunea.

- pocăința și recuperarea celor ce au căzut în păcat.