Jugul care aduce odihnă

Evanghelia după Matei 11:25-30

Introducere:
Subiect: Jugul lui Hristos are ca bază suveranitatea lui Dumnezeu
1. Suveranitatea lui Dumnezeu naște închinare (v25-v27)
În primul rând, putem observa că primele 3 versete, de la 25 la 27, ne comunică faptul că
suveranitatea lui Dumnezeu naște închinare.
Versetul 25 începe astfel: „În vremea aceea, Isus a luat cuvântul şi a zis: „Te laud, Tată,
Doamne al cerului şi al pământului...”. Primele cuvinte ale lui Isus sunt doxologice, sunt de
închinare. Întrebarea este: pentru ce îl lăuda Hristos pe Tatăl? Uitați pentru ce îl lăuda: „Te
laud, Tată, Doamne al cerului şi al pământului, pentru că ai ascuns aceste lucruri de cei
înţelepţi şi pricepuţi şi le-ai descoperit pruncilor.” În alte cuvinte, Hristos îl lăuda pe Tatăl
pentru suveranitatea Sa pe care o are în mântuire.
Da, Dumnezeu este Domnul cerului și al pământului și a tot ce este între pământ și cer, da
Dumnezeu guvernează tot ceea ce există, tot ce vedem și nu vedem, El este în controlul total
al universului și nimic nu se întâmplă înafara controlului Său suveran. Dar Domnul nu
stăpânește doar peste univers, ci Dumnezeu este suveran și peste ceea ce este cel mai scump
în ochii Săi cu privire la oameni: inima lor.
Mai știți în ce context adresează Domnul Isus acest elogiu către Tatăl? Nu cu mult timp în
urmă, Isus a proclamat Evanghelia și a exercitat minuni în mai multe cetăți: Horazin,
Betsaida și Capernaum, cetăți ce nu s-au pocăit deloc. În pasajul anterior acestui pasaj, Isus
mustră aceste cetăți din cauza nepocăinței.
Imediat după mustrare, se uită către cer și face o declarație de laudă prin rugăciune către
Dumnezeu lăundându-L pe Tatăl pentru faptul că a ascuns adevărul salvării de la aceste cetăți
și l-a revelat pruncilor, așa cum spune versetul 25. Ce se întâmplă? De ce îl laudă Hristos pe
Tatăl pentru aceasta?
Domnul Isus se bucură chiar și în fața adversității, într-adevăr chiar în fața unei aparente
înfrângeri în fața acestor cetăți, pentru că voia Tatălui a fost făcută. Hristos îl omagiază pe
Tatăl datorită suveranității Sale care s-a manifestat prin faptul că a ascuns adevărul salvării de
aceste trei cetăți și a revelat adevărul salvării altor oameni. Așa a vrut Dumnezeu să facă față
de aceste trei cetăți, și așa s-a întâmplat, iar Hristos îl laudă pe Tatăl datorită faptului că voia
Sa a fost făcută. Și prin urmare, suveranitatea lui Dumnezeu a produs în Domnul Isus
închinare.
În versetul 25, Domnul categorizează lumea în două grupuri de oameni: cei față de care
Dumnezeu a ascuns adevărul salvării și cei față de care Dumnezeu a revelat adevărul salvării.
El este Domnul cerului și pământului, prin urmare e dreptul Lui să facă asta.
Acum cineva ar putea să spună: „Dacă Dumnezeu este drept, ar trebui să îi trateze pe toți
oamenii la fel.” Dumnezeu este drept, numai că trebuie să înțelegem că Dumnezeu nu
datorează nimănui salvarea. Din cauza naturii decăzute și a faptelor noastre rele, singurul
lucru pe care Dumnezeu îl datorează omenirii este condamnarea la iad. El nu ne datorează
nimic altceva.
Dumnezeu nu datorează mântuire nimănui, El nu datorează milă nimănui. Dumnezeu putea,
pe bună dreptate, să trimită întreaga umanitate în iad și era drept dacă făcea asta.
Dacă Dumnezeu a mântuit oameni, nu a mântuit din simțul obligației sau al rușinii, ci a
mântuit oameni datorită harului Său, datorită milei și îndurări Sale. A fost nevoie de har
pentru că nimeni nu putea altfel să fie salvat, deoarece toți eram sub condamnarea veșnică.
Prin urmare, Dumnezeu nu este obligat să arate har și milă față de nimeni, deoarece nimeni
nu merită aceste binecuvântări.
De aceea, nu e corect să spunem: „Nu-i corect ca Dumnezeu să mântuiască pe cutărescul, iar
pe cutărescul să nu îl mântuiască.” De ce nu-i corect să spunem asta? Pentru că Dumnezeu nu
datorează nimănui mântuire. Unora le oferă har, altora le oferă dreptate. Atunci când
Dumnezeu mântuiește pe cineva, El oferă harul Său divin acelei persoane, iar atunci când
Dumnezeu lasă pe cineva să meargă în iad, El oferă dreptate acelei persoane, pentru că acea
persoană care merge în iad, merită să fie acolo, este drept să meargă acolo, din cauza
păcatelor ce sunt de o infinită ofensă la adresa lui Dumnezeu.
Dumnezeu este drept atunci când ascunde adevărul salvării față de unii și revelează adevărul
salvării altora. Nimeni nu merită să aibă parte de adevărul salvării. Faptul că Dumnezeu totuși
îl oferă, este un har. De aceea, Domnul Isus văzând că Tatăl și-a împlinit voia cu privire la
cele trei cetăți, îl laudă. Pentru Domnul Isus, suveranitatea Tatălui a fost combustibil de
închinare.
De aceea, El, Hristos, reiterează lauda în versetul 26 spunând: „Da, Tată, Te laud, pentru că
aşa ai găsit Tu cu cale!” Frați și surori, nouă nu trebuie să ne fie frică sau rușine în fața
oamenilor cu portretul evanghelistului Matei asupra suveranității lui Dumnezeu, ci portretul
evanghelistului Matei asupra suveranității lui Dumnezeu ar trebui să producă în noi închinare,
doxologie, pentru că a produs închinare în Hristos. Dacă nu produce închinare în noi, atunci e
o problemă la noi, nu la text sau la Hristos.
Dacă ești mântuit, dă-i slavă Domnului pentru că a ales să reveleze adevărul salvării față de
tine, a ales să îți arate har și să îți dea viață veșnică, cu toate că nu meritai decât condamnarea
veșnică. El ți-a arătat har și continuă să o facă față de mii și mii de oameni.
Întrebarea acum este: care este sursa de la care Hristos pornește în a face afirmațiile din
versetul 25 și 26? Care este sursa care îi oferă lui Hristos această perspectivă asupra
suveranității lui Dumnezeu?
Să citim versetul 27: „Toate lucrurile Mi-au fost date în mâini de Tatăl Meu, şi nimeni nu
cunoaşte deplin pe Fiul, afară de Tatăl; tot astfel nimeni nu cunoaşte deplin pe Tatăl,
afară de Fiul şi acela căruia vrea Fiul să i-L descopere.” Hristos are acea perspectivă a
suveranității Tatălui datorită relației personale pe care o are cu Tatăl. Versetul spune: „Toate
lucrurile Mi-au fost date în mâini de Tatăl Meu...”. Hristos afirmă aici că și El este suveran,
nu doar Tatăl este suveran. Datorită relației pe care Fiul o are cu Tatăl, Fiul a putut să afirme
suveranitatea Tatălui așa cum a făcut-o în versetul 25, și datorită relației pe care Tatăl o are
cu Fiul, Tatăl a dat toate lucrurile în mâinile Fiului, afirmând implicit că Fiul este suveran.
Datorită relației depline ale acestor două Persoane din Trinitate, fiecare poate să afirme
despre Cealaltă Persoană că este suverană
Ei bine, Hristos ne cheamă la această părtășie din Trinitate, ne cheamă să îl cunoaștem pe
Tatăl, să îl cunoaștem pe El și pe Duhul Sfânt și cunoscându-I, să putem avea o viziune mai
clară a realității, o viziune ca cea pe care Domnul Isus a avut-o atunci când a afirmat ceea ce
a afirmat despre suveranitatea Tatălui în versetul 25. Cu cât îl vom cunoaște pe Dumnezeu
mai mult, cu atât mai mult îl vom putea vedea mai clar pe El, atributele Sale și felul în care El
lucrează în lume. Cu cât îl vom cunoaște pe Dumnezeu mai mult, cu atât mai mult vom
înțelege realitatea din jurul nostru și cu atât mai mult vom avea motive de laudă. Hristos l-a
lăudat pe Tatăl pentru suveranitatea Sa.
Întrebarea este: unde ne cheamă Hristos la această părtășie din Trinitate? Unde vedem
invitația aceasta? Găsim răspuns în versetul 28, de aceea vom merge mai departe și vom
explora de data aceasta faptul că jugul lui Hristos aduce odihnă.

2. Jugul lui Hristos aduce odihnă (v28-v30)

Unde ne cheamă Hristos la această părtășie cu El? Versetul 28: „Veniți la mine...”. Da,
Hristos a spus că Dumnezeu ascunde adevărul salvării față de unii, iar față de alții revelează
adevărul salvării, dar treaba ta nu este să te întrebi față de cine ascunde Dumnezeu adevărul și
față de cine îl revelează, ci treaba ta este vii la Hristos, să cauți adevărul salvării. Dacă nu era
posibilă și mântuirea ta, atunci versetul 28 nu trebuia să mai existe, dar el există și spune:
„Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă.”
Du-te la Hristos, aleargă la El, nu mai sta, pentru că nu ști cât vei mai trăi și când vei da față
în față cu Dumnezeu. Recunoaște-ți păcatele în fața lui Dumnezeu, pune-ți credința din toată
inima în Hristos, în Cel care a murit pentru toate păcatele noastre, pentru ceea ce ne
condamnă la iad, și pocăiește-te, adică întoarce-te cu toată ființa ta către Dumnezeu, predă-ți
viața în mâna Lui.
Atunci când îți vei pune credința din toată inima în Hristos și în ceea ce a făcut El prin
moartea Sa la Calvar pentru tine și atunci când te vei pocăi, predându-ți viața în mâna lui
Dumnezeu și întorcându-te radical către El, atunci când vei face aceste două lucruri,
Dumnezeu Tatăl te va ierta de toate păcatele tale trecute, prezente și viitoare, îți va oferi viață
veșnică, o inimă care să îl iubească și Duhul Sfânt care să te însoțească. „Veniți la Mine...”
spune Hristos.
Textul ne îndreaptă acum privirile spre a explora cum jugul lui Hristos ne poate aduce
odihnă. Versetul 28: „Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă.”
Hristos ne cheamă, noi care suntem trudiți și împovărați. Acum, cuvântul ”împovărați” în
original este la diateza reflexivă, adică „Veniți la mine, toți cei trudiți și care vă
împovărați...”, care vă suprasolicitați singuri, care vă îngreunați singuri. Isus ne spune că
împovărarea noastră, cea mai mare parte din ea, ne-o facem singuri. „Și eu vă voi da
odihnă”, literal din greacă ar suna „Și eu vă voi odihni.” Isus nu ne dă pachetul cu odihnă ca
mai apoi să putem pleca, ci El Însuși ne odihnește.
„Odihnă”: cuvântul ne duce înapoi chiar la începutul lumii. Geneza 2:3: „Dumnezeu a
binecuvântat ziua a şaptea şi a sfinţit-o, pentru că în ziua aceasta S-a odihnit de toată
lucrarea Lui pe care o zidise şi o făcuse.” Ce vrea să însemne faptul că Dumnezeu S-a
odihnit? Înseamnă că Dumnezeu a încetat din toate activitățile Sale? Dumnezeu a trecut într-o
stare de neutralitate? Nu, odihna lui Dumnezeu se referă la faptul că Dumnezeu a intrat în

Concluzie:

Domnul este blând și smerit cu inima, de aceea, El nu ne va pune un jug ce nu îl putem duce.
Caracterul Său nu îl va lăsa să ne chinuiască punând pe noi o greutate imposibilă de dus.
Pentru că El este blând și smerit cu inima, ne va oferi un jug bun și o sarcină ușoară, așa cum
ne spune în versetul 30.