GENEZA 44

ÎNDEMN LA LAUDĂ ȘI ÎNCHINARE

Îmi doresc ca pentru momentul de laudă și închinare să ne concentrăm pe versetul 16 și să

scoatem motive de laudă și închinare din el.

După cum am citit, Iosif a dat poruncă economului său să pună din nou argintul fiecăruia în
sacii cu merinde pe care îi aveau și paharul său de argint în sacul lui Beniamin. Aceștia își văd
de drum, însă economul vine după ei și le spune că unul din ei a furat paharul de argint al lui
Iosif. Prin urmare, sunt controlați, iar paharul se găsește la Beniamin. Reacția lor a fost una de
jale, o jale atât de mare încât și-au rupt hainele de pe ei. Aceștia sunt aduși în fața lui Iosif, iar
Iuda, vorbind în numele fraților săi spune: „Iuda a răspuns: ‚Ce să mai spunem domnului
nostru? Cum să mai vorbim? Cum să ne mai îndreptăţim? Dumnezeu a dat pe faţă
nelegiuirea robilor tăi. Iată-ne robi* ai domnului nostru: noi şi acela la care s-a găsit
paharul.’”

Cred că unul dintre cele mai grele lucruri în viață este să admitem că am greșit, că am
păcătuit. De ce? Pentru că trebuie să călcăm pe mândria noastră, pe orgoliul nostru și trebuie
să ne smerim în fața celuilalt pe care, de multe ori, îl considerăm mai prejos decât noi.

Totuși, printr-o sforțare a voinței, oamenii reușesc să facă și acest lucru, reușesc să își
recunoască vinovăția în fața celui păgubit. Însă, în viața oricărui om necredincios există o
relație în care nu doar că nu vrea să își recunoască vinovăția, dar nici nu poate să își
recunoască vinovăția, iar relația aceea este între el și Dumnezeu. Omul necredincios nu doar
că nu vrea să își recunoască vinovăția înaintea lui Dumnezeu, dar nici nu poate să își
recunoască vinovăția pentru că omul necredincios este mort în greșelile și păcatele lui, așa că
nu stă în puterea lui să facă ceva pentru împăcarea sa cu Dumnezeu.

Tocmai de aceea sufletele noastre, care acum sunt mântuite, ar trebui să îl laude pe Dumnezeu
în momentele următoare. Dumnezeu, într-un mod absolut liber, fără să fie constrâns de nimeni
și nimic, a ales să își arate îndurarea față de noi, trimițând Duhul Sfânt care să ne nască din
nou, să ne scoale din morți, să ne aducă la viață ca să putem veni înaintea Lui, înaintea Tatălui
și să spunem precum Iuda a spus lui Iosif: „Ce să mai spun Domnului meu? Cum să mai
vorbesc? Cum să mă îndreptățesc înaintea Ta? Dumnezeule, ai dat pe față nelegiuirile mele.
Acum că m-ai mântuit, văd în ce întuneric trăiam, văd cât de departe eram de Tine, văd cât de
mult nu îmi doream să mă gândesc la Tine sau să simt ceva bun față de Tine. Acum văd,
pentru că m-ai adus la viață.”

Pentru ce îl lăudăm pe Dumnezeu? Îl lăudăm pentru faptul că ne-a mântuit prin moartea
ispășitoare a lui Hristos pentru păcatele noastre, trimițând Duhul Sfânt care să ne facă
conștienți de vinovăția noastră înaintea Lui, de păcatele pe care le-am comis împotriva Lui. Să
îl lăudăm pe Dumnezeu pentru aceasta.
ÎNDEMN LA POCĂINȚĂ

Pasajul nostru de azi, vorbește despre testul pocăinței. Tema întregului capitol vorbește
despre un test la pocăinței.

Vedem în capitolul precedent că toate s-au terminat cu bine: frații lui Iosif și Iosif au stat la
masă, având părtășie unii cu alții și textul ne spune că s-au și veselit, au râs împreună, însă
Iosif n-a vrut să se oprească acolo. El le-a mai pregătit fraților săi un ultim test, test care să
dovedească faptul că ei cu adevărat s-au pocăit de caracterul lor păcătos și de inima lor
necurată.

Iosif vrea să vadă dacă frații săi cu adevărat s-au pocăit. El nu voia o unitate falsă în familie,
el nu voia o părtășie fără o bază sănătoasă, așa că îi mai supune pe frații lui la încă un test, și
versetul 1 ne spune că Iosif a dat poruncă economului ca să umple sacii fraților săi cu
merinde, însă a mai adăugat el astfel: „Să pui şi paharul meu, paharul de argint, la gura
sacului celui mai tânăr...”

Ce voia Iosif să facă de fapt? Ei bine, voia să vadă dacă frații vor sări în apărarea lui
Beniamin la găsirea paharului de argint sau dacă se vor dezice de el și îl vor da economului să
fie pedepsit, la fel cum l-au dat cu anii în urmă, pe el să fie vândut în Egipt. Voia să vadă dacă
atitudinea lor s-a schimbat față de cel mai iubit frate din familie, față de cel mai tânăr din
familie sau dacă caracterul lor a rămas la fel ca atunci când l-au vândut pe el.

Așa că Iosif îi lasă să se depărteze un pic de cetate, iar mai apoi își trimite economul ca să le
spune astfel: „Pentru ce aţi răsplătit binele cu rău? De ce aţi furat paharul din care bea
domnul meu şi de care se slujeşte pentru ghicit? Rău aţi făcut că v-aţi purtat astfel.”

La care ei răspund astfel: „Domnule, pentru ce vorbeşti astfel?” Acum, ei trebuiau să se

gândească că li s-a mai întâmplat asta o dată și chiar au găsit argint în sacii lor. „Să ferească
Dumnezeu pe robii tăi să fi săvârşit o asemenea faptă!” – Un semn al pocăinței fraților lui
Iosif este faptul că aceștia au început să folosească mai des cuvântul ”Dumnezeu”, ”Elohim”.

Vedeți dumneavoastră, un semn al mântuirii noastre, a pocăinței noastre, a fost că am început

să vorbim din ce în ce mai mult despre Dumnezeu. Înainte să fim mântuiți nu îl doream pe
Dumnezeu în mintea noastră și pe buzele noastre, însă din momentul în care am fost născuți
din nou, cuvinte precum: Dumnezeu, Isus, cruce, mântuire, Duhul Sfânt, Biblie, Biserică,
cuvinte precum acestea, au început să apară din ce în ce mai mult pe buzele noastre.
Întrebarea este: cât de mult le mai folosim în conversațiile noastre? Care sunt cuvintele spre
care mintea noastră este aplecată?

Iată ce spun frații lui Iosif încontinuare: „Să moară acela dintre robii tăi la care se va găsi
paharul şi noi înşine să fim robi ai domnului nostru!”, iar versetul 12 spune: „şi paharul a
fost găsit în sacul lui Beniamin”. Întrebarea este: cum vor reacționa frații lui Iosif față de
Beniamin? Se vor dezice de el? Îl vor certa și îi vor spune: „Ai furat așa că meriți să mori sau
să fi sclav.” Versetul 13: „Ei şi-au rupt hainele...”. Au disperat în momentul acela, erau
distruși și cu inima zdrobită gândindu-se că fratele lor va ajunge sclav în Egipt. Deja l-au
vândut pe un frate în Egipt ca sclav, nu-și mai doreau să ajungă încă unul sclavul egiptului.
Așa cum Iacov și-a rupt hainele de jale pentru Iosif, la fel și frații lui Iosif au ajuns să își rupă
hainele de jale pentru Beniamin. Iată deja primul semn clar al pocăinței lor din pasajul acesta,
însă semnele nu se opresc doar aici.

Textul continuă spunând: „Iosif le-a zis: ‚Ce faptă aţi făcut? Nu ştiţi că un om ca mine are
putere să ghicească?’ Iuda a răspuns: ‚Ce să mai spunem domnului nostru? Cum să mai
vorbim? Cum să ne mai îndreptăţim? Dumnezeu a dat pe faţă nelegiuirea robilor tăi. Iată-
ne robi ai domnului nostru: noi şi acela la care s-a găsit paharul.’”

Aceștia își recunosc vinovăția. Nu și-au recunoscut vinovăția față de Iacov atunci când l-au
vândut în Egipt pe Iosif, însă acum își recunosc vinovăția. Și nu doar că își recunosc
vinovăția, dar nu vor să lase doar pe Beniamin să plătească pentru paguba produsă: „Iată-ne
robi ai domnului nostru: noi şi acela la care s-a găsit paharul.”

2 lucruri aici: în primul rând, uitați ce mare dragoste aveau pentru Beniamin. Voiau să devină
robi până când Iosif îi elibera pe toți. Cum stai cu dragostea pentru aproapele tău? Și poate
îmi spui: „Păi eu îmi iubesc aproapele.” Bun, ești dispus să suferi împreună cu el atunci când
suferă la fel cum frații lui Iosif au fost dispuși să sufere împreună cu Beniamin? Vrei să îi
porți povara? Vedeți ce imagine a bisericii avem aici? Atunci când Beniamin trebuia să
sufere, toți au suferit împreună pentru Beniamin. Această scenă este o ilustrare a versetelor
din 1 Corinteni 12:26-27 „Şi dacă suferă un mădular, toate mădularele suferă împreună cu
el; dacă este preţuit un mădular, toate mădularele se bucură împreună cu el. Voi sunteţi
trupul lui Hristos şi fiecare, în parte, mădularele lui.” Cum stai cu dragostea pentru apropele
tău? Ești o binecuvântare pentru el? Vrei să te implici și să ajuți atunci când are nevoi sau fugi
de toate responsabilitățile pe care le ai ca frate sau soră în Hristos față de aproapele tău?

În al doilea rând, uitați ce imagine a relației noastre cu Dumnezeu este prezentată. Dumnezeu
niciodată nu a fost, nu este și nu va fi vinovat de ceva. Mereu problema va fi la noi. Și dacă ne
uităm în viața noastră vom vedea că au fost momente când nu am acționat față de Dumnezeu
așa cum a acționat Iuda față de Iosif: adică, nu am venit în fața lui Dumnezeu imediat după ce
am păcătuit ca să ne recunoaștem păcatele și să ne pocăim, ci am amânat pocăința și au trecut
ore, probabil la unii, chiar zile și simptomele din Psalmul 32 au început să apară: „Câtă vreme
am tăcut, mi se topeau oasele de gemetele mele necurmate, căci zi şi noapte mâna Ta apăsa
asupra mea; mi se usca vlaga cum se usucă pământul de seceta verii.” Și de abia în aceste
stări am venit să ne pocăim, să ne cerem iertare.

Pentru ce ne pocăim? Simplu:

- mai întâi ne pocăim de lipsa dragostei față de aproapele nostru, de lipsa de implicare și de
ajutorare a aproapelui nostru

- iar în al doilea rând, ne pocăim de faptul că atunci când păcătuim, amânăm să ne cerem
iertare înaintea lui Dumnezeu și să ne pocăim
ÎNDEMN LA CERERE

Ce urmează să auziți de la versetul 18 la final, este o pledoarie a lui Iuda pentru fratele său
mai mic, Beniamin. Într-un fel, această pledoarie ne poate fi exemplu de rugăciune. De ce
spun asta? Vom vedea.

În primul rând, observați vă rog cum își începe pledoaria Iuda: „Te rog, domnul meu, dă voie
robului tău să spună o vorbă domnului meu şi să nu te mânii pe robul tău! Căci tu eşti ca
Faraon.” Iuda nu spune: „Auzi, hai să îți spun eu cum stă treaba. Oi fi tu ca faraon, dar noi
suntem din comunitatea legământului, așa că lasă-ne liberi.” Nu, ci Iuda vine în smerenie, o
calitate ce nouă ne cam lipsește în rugăciuni. Venim la Dumnezeu ca și cum nu doar că
merităm să primim ceva din partea lui, dar este obligat să ne binecuvânteze. Fraților, cred că
trebuie să recâștigăm smerenia în rugăciunile noastre pentru că nu este nimic ce am cere și am
merita din partea lui Dumnezeu.

Ba chiar mai mult, Iuda vine cu smerenie în fața lui Iosif, recunoscându-i statutul: „tu ești ca
Faraon”. Iuda știa că nu poate vorbi oricum cu cineva de statutul faraonului. Dacă noi l-am
cunoaște mai mult pe Dumnezeu, cu siguranță și atitudinea de smerenie va apărea în
rugăciunile noastre. Cu cât vom fi mai conștienți de cine este Dumnezeu, cu atât mai mult
vom fi mai conștienți de cine suntem noi în fața Lui și cum ar trebui să ne raportăm față de El.

Mai departe, pledoaria lui Iuda se desfășoară amintindu-i lui Iosif de cuvintele sale. Versetul
19: „Domnul meu a întrebat pe robii săi...”, versetul 21: „Tu ai spus robilor tăi...” și versetul
23 aceleași cuvinte ca în versetul 21. Deci atunci când ne rugăm și dorim să îi cerem lui
Dumnezeu ceva ce avem nevoie atât din punct de vedere fizic cât și spiritual, trebuie să îi
”reamintim” (în ghilimele) lui Dumnezeu de promisiunile Sale față de noi. Nu că El ar avea
nevoie să i se aducă aminte, ci atunci când îi spunem lui Dumnezeu promisiunile Sale pe care
ni le-a făcut, de fapt ne aducem nouă aminte de promisiunile Lui și în timp ce ne aducem
aminte de promisiunile Lui inima noastră începe încet, încet să se transforme, să fie vindecată,
să se sfințească. Inima noastră se reașează în poziția în care ar trebui să fie.

Totuși, acest pasaj nu funcționează doar ca model de rugăciune. De fapt, aș spune că acest
pasaj are ca scop a ne arăta și a ne aminti imaginea înlocuirii noastre cu Hristos înaintea lui
Dumnezeu. Versetul 33: „Îngăduie dar, te rog, robului tău să rămână în locul băiatului, ca
rob al domnului meu, iar băiatul să se suie înapoi cu fraţii săi.” Hristos ne-a luat locul.
Hristos a ispășit în locul nostru pentru ca noi să nu fim sfâșiați, a murit în locul nostru pentru
ca noi să trăim, a suferit pedeapsa în locul nostru pentru ca noi să ne bucurăm o veșnicie, a
plătit cu viața în locul nostru pentru ca noi să nu mai murim niciodată, S-a făcut rob în locul
nostru pentru ca noi să fim liberi, a satisfăcut mânia lui Dumnezeu în locul nostru pentru a
avea parte de dragostea eternă a lui Dumnezeu, a coborât în locurile din adânc în locul nostru
pentru ca noi să ne suim în cele mai de sus locuri.

Însă El nu doar a murit, nu doar a suferit, ci a înviat a treia zi, S-a înălțat la ceruri și mijlocește
pentru noi înaintea lui Dumnezeu așteptându-ne în slavă. Slavă Lui!

Ce anume cerem lui Dumnezeu?

- cerem ca inimile noastre să fie smerite în rugăciune

- cerem ca El să ni se facă cât mai cunoscut pentru ca trăirea noastră să fie una cât mai sfântă

- și de asemenea, îi mulțumim pentru că din veșnicie a hotărât ca Hristos să ne înlocuiască, ca

prin înlocuirea lui Hristos cu noi, noi să fim a-I Lui, iar El al nostru.