Eşti şi tu orb?

Ioan 9:1-41
Timp de 51 de ani Bob Edens a fost orb. În toţi aceşti ani el nu a văzut absolut deloc.
După toată această perioadă, un chirurg foarte priceput, în urma unei operaţii foarte
laborioase, a reuşit să-i redea vederea. Pentru prima oară în viaţa lui, Bob Edens a putut să
vadă. Dintr-odată lumea pe care încerca doar să şi-o imagineze până atunci, a putut căpăta
cu adevărat formă şi culoare. Iată câteva din primele lui afirmaţii:
„Nu mi-am putut imagina niciodată că galbenul este atât de... galben. Dar culoarea
roşie este culoarea mea favorită. Nu mi-am închipuit că roşul este atât de frumos. Pot acum
să văd şi răsăritul lunii! Dar nimic nu se compară cu răsăritul şi apusul soarelui! Şi stelele
care strălucesc pe cer în timpul nopţii sunt minunate! Voi, care le-aţi văzut tot timpul, nu
realizaţi ce minunate sunt toate acestea când le vezi pentru prima oară în viaţă!
Sunt multe lucruri pe care le luăm ca atare în viaţă, uitând să mulţumim pentru ele
Celui care ni le-a dat. Una din aceste mari binecuvântări este capacitatea de a vedea. Câţi
dintre noi i-am mulţumit în aceasă dimineaţă lui Dumnezeu că ne-am trezit, am deschis ochii
şi am văzut bine în jurul nostru? Puteam să ne trezim în beznă, să nu mai vedem absolut
nimic! Dumnezeu însă ne-a dăruit şi astăzi o nouă zi în care să vedem toate frumuseţile
creaţiei Lui! Slăvit să-I fie Numele!
În acelaşi timp însă, sunt mii, zeci de mii de oameni în lumea în care trăim dar care nu
văd nimic cu ochii aceştia fizici. Câtă durere în viaţa lor! Cât de tristă este fiecare zi!

Textul care a fost citit ne vorbeşte despre un orb din naştere. Lucrul acesta îl afirmă
chiar părinţii lui, atunci când au fost chestionaţi de farisei: Drept răspuns, părinţii lui au zis:
Ştim că acesta este fiul nostru şi că s-a născut orb (v. 20). Teribil lucru, să te naşti orb! Să nu
ai nici măcar o zi sau o oră cel puţin din viaţă în care să fi avut vedere!
Probabil că părinţii lui s-au bucurat atât de mult atunci când s-a născut şi când şi-au dat
seama că este băiat. S-au gândit: „În sfârşit, vom avea un ajutor în casă. Va creşte mare, ne va
ajuta la munca câmpului, va aduce bani în casă!” După câteva luni însă ceea ce la început
părea doar o îngrijorare, a devenit o realitate: copilul lor se născuse orb. Nu ştim ce au gândit
părinţii lui în acele momente. Cu siguranţă însă că viaţa lor s-a schimbat radical. Copilul care
părea a fi o speranţă, devenise o povară.
Ne putem închipui apoi ce chin a fost copilăria lui. Auzea joaca şi râsetele celorlalţi
copii dar el nu putea lua parte la ele. Universul lui era limitat la camera şi curtea în care se
deplasa bâjbâind.
Într-o seară, petrecându-şi ca de obicei timpul singur într-un colţ al camerei, şi-a auzit
părinţii discutând în şoaptă în celălalt colţ al camerei. Nu a înţeles nimic dar a tresărit când a
auzit pronunţându-i-se numele. A înţeles că despre el se discută şi dintr-odată, inima i s-a
umplut de speranţă: „Probabil că vor să-mi facă mâine un cadou!” A doua zi dimineaţă, tatăl
l-a chemat şi au plecat împreună la drum. La un moment dat, tatăl lui s-a oprit şi i-a spus să se
aşeze jos. Nu ştia unde se află dar a înţeles că este într-un loc circulat al cetăţii, pentru că
auzea multe voci în jurul lui. Apoi a auzit vocea tremurândă a tatălui care i-a zis: „Dragul
meu, de astăzi înainte te voi aduce în acest loc ca să-ţi câştigi şi tu existenţa. Pentru că eşti
orb, singurul mod de a trăi pentru tine este să cerşeşti de pomană celor care trec pe lângă tine!
Seara voi veni să te aduc înapoi acasă!”
Atunci a înţeles acest copil discuţia părinţilor lui. Şi astfel şi-a început el viaţa de
adolescent, cerşind după ajutor pe strada principală a oraşului.

Page | 1
 Au urmat apoi ani caracterizaţi doar de singurătate, batjocură şi respingere. Nimeni nu
era interesat de un orb. Singurii lui prieteni adevăraţi erau probabil câinii vagabonzi. Chiar şi
părinţii lui încet-încet s-au obişnuit cu ideea că fiul lor nu este decât un cerşetor orb.
Această istorie este una plină de tristeţe şi durere până la un anumit punct, pentru că ne
relatează viaţa lipsită de orizont a unui orb din naştere. Aş vrea însă să înţelegem cu adevărat
scopul menţionării acestei istorii şi a vindecării acestui om. Eu cred că au fost mulţi alţi orbi
vindecaţi de Domnul Isus în timpul misiunii Sale publice. De ce Ioan consideră că această
vindecare este mai importantă de cât altele?
Cred că lucrul acesta se datorează unui aspect mult mai important pe care Domnul Isus
îl evidenţiază aici. Oricât de groaznic este să fii orb fizic, există o orbire cu efecte mult mai
devastatoare pentru fiinţa umană decât orbirea fizică, şi aceasta este orbirea spirituală.
Uitaţi-vă la încheierea acestei istorii, pentru că de acolo aş vrea să plecăm: Unii din
Fariseii care erau lângă El, când au auzit aceste vorbe, I-au zis: „Doar n-om fi şi noi orbi”!
„Dacă aţi fi orbi” le-a răspuns Isus, „n-aţi avea păcat; dar, acum ziceţi: „Vedem”. Tocmai
de aceea, păcatul vostru rămâne!” (v. 40, 41).
Cu alte cuvinte, fariseii I-au replicat Domnului Isus: „Noi nu suntem orbi fizic”.
Răspunsul Lui a fost: „Aşa e, problema voastră nu este orbirea fizică, ci orbirea spirituală. Şi
lucrul cel mai trist este că nu vreţi să recunoaşteţi lucrul acesta. De aceea, Eu nu pot rezolva
problema orbirii voastre şi voi rămâneţi în continuare sub stăpânirea păcatului!”
Oricât de ciudate vi s-ar părea cuvintele mele, aş vrea să vă spun că în locul acesta, din
perspectiva lui Dumnezeu sunt doar două categorii: oameni care au fost cândva orbi spiritual
dar au venit la Domnul Isus şi au căpătat prin har vederea sufletească şi mântuirea şi oameni
care continuă încă să fie orbi spiritual.
Nu ştiu din care categorie faci parte. Dacă faci parte din prima categorie slăveşte-L pe
Dumnezeu pentru că S-a îndurat de tine. Dacă faci parte din a doua categorie, aş vrea să-ţi
spun că astăzi este ziua în care Domnul Isus trece prin cetatea ta, te-a văzut în starea
spirituală în care te găseşti şi vrea să-ţi vină în ajutor (v. 1).
Înainte de a accepta ajutorul Lui, trebuie să înţelegi foarte bine ce anume cauzează
orbire spirituală. În textul nostru, Domnul Isus ne vorbeşte despre patru cauze reprezentate
prin patru tipologii de personaje cu care El intră în contact.

1. Ucenicii – orbirea spirituală cauzată de prejudecată

Atunci când Domnul Isus împreună cu ucenicii l-au întâlnit pe acest orb, prima reacţie a
ucenicilor a fost una de prejudecată: Ucenicii Lui L-au întrebat: Învăţătorule, cine a
păcătuit: omul acesta sau părinţii lui, de s-a născut orb?” (v. 2)
Înainte de a merge mai departe, aş vrea să vă spun că reacţia ucenicilor se încadrează
perfect în tiparul de gândire evreiesc. Conform învăţăturii rabinice, Dumnezeu pedepseşte sau
dimpotrivă, răsplăteşte pe oameni, în funcţie de ceea ce fac.
Conform acestei interpretări, boala, suferinţa sau moartea sunt întotdeauna consecinţa
păcatului, pe când viaţa lungă, bogăţia şi sănătatea sunt întotdeauna consecinţa unei vieţi
binecuvântate de Dumnezeu. Acesta era tiparul de gândire din acea vreme şi ucenicii
căzuseră şi ei în aceeaşi capcană de a se conforma acestui tipar.
Atunci când judecăm astfel lucrurile, ajungem să gândim în felul următor:
a) Oamenii bogaţi sunt aşa pentru că fac doar ce este bine.
b) Oamenii săraci sunt aşa pentru că fac ce este rău împotriva lui Dumnezeu.
c) Necazurile, suferinţa fizică prelungită sau moartea subită a unei persoane sunt
întodeauna semne ale pedepsei lui Dumnezeu.
Nu vi se pare atât de asemănătoare judecata ucenicilor cu judecata multor oameni din
zilele noastre? „I-a luat foc casa? Înseamnă că merita. Cine ştie ce păcate a făcut?” „Are

Page | 2
cancer? L-a bătut Dumnezeu!” „Şi-a pierdut locul de muncă? Aşa-i trebuie, să se pocăiască!”
„S-a dus la pocăiţi? Îl va bate Dumnezeu că şi-a trădat religia strămoşească!”
Oare n-am fost şi noi tentaţi uneori să judecăm în acelaşi fel lucrurile? Aş vrea să vă
spun că ori de câte ori am făcut-o, acesta este un semn al orbirii spirituale. Am să vă dau un
singur text din Biblie care ne arată cât de greşită este gândirea de acest gen (Psalmul 73).
La acest tip fals de judecată, Domnul Isus vine cu corectura necesară: Isus a răspuns:
N-a păcătuit nici omul acesta, nici părinţii lui; ci s-a născut aşa, ca să se arate în el lucrările
lui Dumnezeu” (v. 3).
Nu ştiu dacă realizăm pe deplin forţa acestor cuvinte. Adică, pot să mă nasc orb din
naştere şi acest lucru să nu fie o pedeapsă, ci o modalitate prin care Dumnezeu să-Şi facă pe
deplin lucrarea şi să-Şi arate măreţia? Da, ne-o spune Însuşi Domnul Isus. Sunt lucruri care
vin ca şi consecinţă a păcatelor noastre, dar sunt multe alte lucruri, rele la prima vedere, dar
care au ca şi scop final glorificarea lui Dumnezeu în faţa întregului univers (cazul Iov).
Atunci când încep să văd oamenii şi evenimentele istoriei prin prisma Scripturii şi nu a
prejudecăţilor acestei lumi, dintr-odată mi se schimbă întreaga percepţie asupra vieţii.
Cu mai mulţi ani în urmă Bob şi Jan Smutherman, angajaţi ai Organizaţiei
Internaţionale de traducere a Bibliei Wycliff, au fost desemnaţi să traducă Biblia în dialectul
populaţiei Macuna, un trib de indigeni care locuieşte în junglele Columbiei. Fiul şefului de
trib a fost cooptat şi el în acest proiect pentru a ajuta traducerea. Fiecare porţiune din
Scriptură a fost verificată de câteva ori, pentru ca astfel să fie eliminate toate greşelile.
După cinci ani de muncă susţinută, Evamghelia după Ioan a fost finalizată şi gata
pentru tipărire. Când primele exemplare ale Evangheliei au fost duse pentru a fi citite, întreg
tribul s-a adunat în cerc în centrul satului şi au făcut linişte.
Fiul şefului de trib era în mijloc şi le citea cu voce tare mesajul Evangheliei. Când a
ajuns la istoria din capitolul 9 şi când a citit versetul 3: „ci, s-a născut aşa, ca să se arate în
el lucrările lui Dumnezeu”, bătrânul şef de trib s-a ridicat în picioare, a întins mâna dreaptă
semn că are ceva foarte important de zis, şi a rostit aceste cuvinte: „De azi înainte, nimeni
nu mai are voie să-şi omoare copiii în tribul nostru”. Acei oameni sălbatici credeau până
atunci, conform religiei lor păgâne, că copiii care se năşteau cu anumite handicapuri erau
blestemaţi, astfel că îi părăseau după naştere în junglă pentru a fi mâncaţi de fiare.
Noi nu suntem sălbatici. Ne-am născut într-o ţară creştină şi totuşi, milioane de copii au
fost omorâţi în ţara noastră după Revoluţie în numele libertăţii mamei de a decide. Noi nu
suntem sălbatici. Şi totuşi, în multe cazuri suntem orbi spiritual, atunci când îi judecăm pe cei
de lângă noi doar prin prisma tradiţiei sau a prejudecăţilor.
Poate că şi tu eşti o persoană stăpânită de prejudecăţi. Te uiţi în dreapta sau te uiţi în
stânga şi te vezi mult mai bun decât mulţi alţii din jurul tău. Poate că-ţi spui în gând: „Cutare?
Da, el trebuie să se pocăiască, că ştiu eu ce face. Eu însă nu mă pot compara cu el, pentru că
eu nu am făcut nimic pentru care să mă pocăiesc”. Dragul meu suflet, dacă gândeşti în
termenii aceştia aş vrea să-ţi spun că încă eşti orb spiritual, ca atare, a zis Domnul Isus,
păcatul rămâne peste tine. Rupe aceste legături ale unei judecăţi false, vezi-ţi adevărata stare
şi vino cu pocăinţă înaintea lui Dumnezeu, cerându-i iertare!

2. Vecinii – orbirea spirituală cauzată de îndoială

Ce s-a întâmplat cu acest om după ce a fost vindecat de Domnul Isus? Textul ne spune
că s-a întors la el acasă. Aici însă a avut parte de o primire neaşteptată: Vecinii şi cei ce-l
cunoscuseră mai înainte ca cerşetor, ziceau: „Nu este acesta cel ce şedea şi cerşea?” Unii
ziceau: „El este.” Alţii ziceau: „Nu, dar seamănă cu el.” Şi el însuşi zicea: Eu sunt. (v. 8, 9).
Oamenii care-l cunoşteau de ani de zile şi care ştiau foarte bine starea acelui om, când
l-au văzut vindecat au avut îndoieli cu privire la autenticitatea acelei schimbări. Probabil că

Page | 3
unii dintre ei chiar au gândit ceva de genul: „Cred că a jucat teatru toată viaţa. Ne-a dus pe
toţi de nas ca să-l ajutăm. N-a fost niciodată orb cu adevărat”.
Câţi dintre noi nu suntem la fel îndoielnici în dimineaţa aceasta?! „Oare, cei îmbrăcaţi
în haine albe s-au pocăit cu adevărat? Doar ştim noi cine erau înainte! Ştim noi mai bine cine
sunt pocăiţii.”
Boala „vecinilor” este o boală nu numai foarte periculoasă, ci şi foarte contagioasă.
Înainte de revoluţie, mi-aduc aminte că am fost întrebat de câteva ori la şcoală, când aflau că
eram pocăit: „Tu eşti baptist? Am auzit că voi vă adunaţi noaptea şi stingeţi lumina şi faceţi
tot felul de prostii acolo!”
Nu cumva şi credinţa ta se bazează pe informaţii primite la colţul străzii, sau pe bancă
în faţa casei, spuse la ureche cu un zâmbet de subânţeles: „Ştii tu ce fac pocăiţii? Stai că-ţi
spun eu!” În faţa realităţii minunii Domnului Isus, vecinii dau din coate, privesc cu îndoială şi
spun cu jumătate de gură: „Nu prea cred că lucrul acesta este posibil”.
Dragul meu suflet, nu lăsa ca îndoiala să-ţi orbească sufletul şi să te împiedice să vii la
Domnul Isus. Nu lăsa ca gândul care vine de la cel rău şi care-ţi spune: „Degeaba, eu nu mă
pot schimba. Eu aşa mor!” să te împiedice să-L primeşti pe Domnul Isus în viaţa ta ca Domn
şi Mântuitor. Vino aşa cum eşti la El, şi vei primi în schimb eliberare de păcat şi împăcare cu
Dumnezeu Tatăl.

3. Fariseii – orbirea spirituală cauzată de o religie moartă

Versetul 13 din textul citit ne spune: L-au adus la Farisei pe cel ce fusese orb mai
înainte. Fariseii reprezentau în acea vreme religia iudaică. Cuvântul şi verdictul lor era
asumat în întregime, fără crâcnire, de toţi iudeii.
Ce este, de fapt, religia? O definiţie scurtă ar fi aceea că religia unui om este
reprezentată de totalul crezurilor acelui om. Cu alte cuvinte, ceea ce crezi şi ceea ce faci te
definesc în religia ta.
Aş vrea să observăm faptul că aceşti fariseii, cu toate că erau oameni foarte religioşi,
care respectau cu stricteţe toate datinile şi poruncile Legii lui Moise, din punct de vedere
spiritual erau orbi în religia lor. Iată concluzia lor după ce l-au cercetat pe acel om:
a) Au pus sub semnul îndoielii minunea făcută de Domnul Isus (v. 18: Iudeii n-au crezut
că fusese orb şi că îşi căpătase vederea, până n-au chemat pe părinţii lui).
b) Au considerat că Domnul Isus este păcătos şi unul care calcă legea strămoşească,
pentru că a făcut o vindecare în ziua de Sabat, o zi de odihnă poruncită prin Lege (v. 16:
Atunci unii din Farisei au început să zică: „Omul acesta nu vine de la Dumnezeu, pentru că
nu ţine Sabatul.” Alţii ziceau: „Cum poate un om păcătos să facă asemenea semne?” Şi era
dezbinare între ei).
Ştiţi care era marea problemă a acestor farisei? Deşi erau sinceri în religia lor, totuşi ei
erau orbi spirituali în religia lor iudaică. Fariseii au fost atât de orbi spiritual încât în faţa unui
lucru nemaivăzut, ca un orb din naştere să fie vindecat, ei au zis: „Nu e corectă lucrarea
pentru că s-a făcut într-o zi de odihnă. Înseamnă că Cel care a făcut-o e un păcătos!”
Dragul meu ascultător, poţi să fii sincer în religia ta şi totuşi să fii în continuare orb
spiritual în acea religie. Dacă tu crezi că ţinerea unei religii, a unor obiceiuri sau a unor
tradiţii sunt lucrurile care te mântuie, nu eu îţi spun, ci Dumnezeu îţi spune prin Cuvântul
Lui, că eşti încă orb spiritual.
Aş vrea doar două versete să citesc în susţinerea acestei afirmaţii, versete pe care
Apostolul Pavel le-a scris cu acelaşi scop iudeilor, care erau mândri de religia lor şi credeau
că singura cale spre mântuire era calea faptelor Legii (citeşte Romani 2:28, 29).
Noi nu avem voie să lăsăm ca tradiţia sau religia noastră să ne orbească atât de tare
încât să refuzăm să venim la Domnul Isus! Singura cale spre mântuire nu este printr-o

Page | 4
Biserică, indiferent care este numele ei, ci prin venirea noastră înaintea Domnului Isus cu
pocăinţă şi prin credinţă. Doar în acest fel ajungi în Împărăţia lui Dumnezeu.
Nu am venit aici să îţi cer să-ţi părăseşti religia care te apropie de Cristos Domnul şi de
Cuvântul Lui, care te face să-L iubeşti pe Dumnezeu mai mult decât lumea acesta şi care te
învaţă să mori faţă de păcat şi să trăieşti doar pentru Dumnezeu. În schimb, te rog să-ţi
părăseşti acea religie care te îndepărtează de Cristos şi te apropie de lume, care te face să fii
la fel ca lumea în vorbire, comportare şi gândire, acea religie care îţi spune: „Eşti bun aşa
cum eşti”. O astfel de religie este una moartă, care niciodată nu te va duce în cer, dimpotrivă,
este o religie care te va duce departe de Dumnezeu!

4. Părinţii – orbirea spirituală cauzată de frică

Ultima categorie menţionată în această istorie este cea a părinţilor acestui orb. În
versetul 22, după ce fariseii le-au cerut punctul de vedere în legătură cu cele întâmplate, acei
părinţi s-au ferit să fie martorii schimbării din viaţa fiului lor. De ce? Pentru că le-a fost frică
de farisei: Părinţii lui au zis aceste lucruri pentru că se temeau de iudei: căci iudeii
hotărâseră acum că, dacă va mărturisi cineva că Isus este Cristosul, să fie dat afară din
sinagogă.
Între eliberarea de frică prin mărturisirea adevărului şi rămânerea sub robia fricii, acei
părinţi au ales drumul fricii. Între bucuria de a mărturisi minunea schimbării din viaţa fiului
lor şi acceptarea de către ceilalţi, ei au preferat acceptarea.
Spune-mi, tu ce preţuieşti mai mult? Poate că în sinea ta recunoşti că acesta este drumul
pe care trebuie să-l urmezi, recunoşti că şi tu trebuie să te pocăieşti, recunoşti că şi tu trebuie
să vii la Domnul Isus, dar, la fel ca acei părinţi odinioară, ţi-e frică să nu fii arătat cu degetul
de ceilalţi, ţi-e frică să nu fii respins de majoritatea, ţi-e frică să nu fii dat afară din biserică.
Fariseii din vremea Domnului Isus hotărâseră să excomunice pe toţi cei care aveau
curajul să spună că Isus este Cristosul, adică pe toţi cei care aveau curajul să spună că Cel
născut în Betleem, fiul lui Iosif şi am Mariei, era de fapt, Fiul lui Dumnezeu.
Nu ştiu care este preţul tăcerii tale. Ştiu însă că acum 2000 de ani, Domnul Isus a murit
pe cruce şi pentru ca ţie astăzi să nu-ţi mai fie frică să te ridici în picioare şi să spui: „De
astăzi, şi eu vreau să-L urmez pe Domnul Isus!”
(istoria pocăinţei bunicii lui Lavinia)

Page | 5