Împlinește planul lui Dumnezeu

Textul biblic: Iona 1:1-17

Versetul cheie: Isaia 6:8
Ideea centrală a lecției: Dumnezeu așteaptă ca noi să avem o atitudine de ascultare în raport cu poruncile Lui
și o dorință de împărtășire a Cuvântului Lui în raport cu cei nemântuiți.
Scopul lecției: Să te încurajeze să fii un mesager al Cuvântului lui Dumnezeu pentru cei care au nevoie să audă
Vestea Bună a împăcării cu Tatăl.

Mesajele profeților Vechiului Testament au descris uneori evenimente care urmau să aibă loc în viitor
(de exemplu, profețiile legate de nașterea, viața, moartea și învierea lui Mesia) dar de cele mai multe ori
Dumnezeu le-a dat prorocilor un mesaj adresat celor din vremea lor. Evenimentele din Cartea Iona au avut loc
în secolul al VIII-lea î.C., în timpul domniei lui Ieroboam al II-lea, împăratul Israelului. Singura referire la acest
profet în afara scrierii lui o găsim în 2 Împărați 14:25. Iona a fost contemporan cu Isaia, Amos, Osea și Mica.
Dr. H.L. Willminghton spunea că această carte este una dintre cele trei ale Vechiului Testament pe care
Satan le urăște într-un mod deosebit, și anume:
1. Cartea Geneza, pentru că ne prezintă întruparea Domnului Isus din sămânța femeii (Geneza 3:15).
2. Cartea Daniel, pentru că ne prezintă a doua venire a Domnului Isus (Daniel 7:9-12).
3. Cartea Iona, pentru că ne vorbește (într-o formă tipologică) despre moartea și învierea Domnului Isus
(Iona cap. 2, comparativ cu Matei 12:38-41).

1. Acceptă stăpânirea lui Dumnezeu în viața ta (1:1-3)

Mult timp cartea profetului Iona a constituit un prilej de dezbatere pro și contra. Unii au combătut
conținutul ei, posibilitatea ca o persoană să fie înghițită de un pește, să trăiască în pântecele lui timp de trei zile
și apoi să fie aruncat afară în viață. Alții au combătut relatarea dramatică a pocăinței întregii cetăți Ninive în
urma predicii lui Iona.
Spune: Scopul studiului nostru nu este acela de a căuta argumente în favoarea cărții Iona. Noi plecăm de
la convingerea și credința că Dumnezeul nostru, care are toată puterea în cer și pe pământ, a putut face toate
aceste lucruri descrise de către prorocul Iona.
Iona nu se încadrează în tiparele obișnuite ale profeților din Vechiul Testament. Prin modul său de
comportament el a fost un profet atipic și neobișnuit printre ceilalți profeți.
În primul rând, Iona este un profet mai degrabă prin ceea ce este, decât prin ceea ce spune. Mesajul său a
fost, de altfel, foarte scurt. Natura sa profetică ni se descoperă mai degrabă prin lucrarea și efectele ei, decât prin
cuvintele spuse.
În al doilea rând, Iona este singurul profet despre care ni se spune că a încercat să fugă (fără succes)
departe de fața lui Dumnezeu. Prin neascultarea și împietrirea inimii față de voia lui Dumnezeu, Iona a
reprezentat tipologic răzvrătirea lui Israel.
În al treilea rând, Iona este unic și prin faptul că istoria se încheie fără a descrie și pocăința sa. În Vechiul
Testament putem întâlni alți mari oameni ai lui Dumnezeu ca Avraam, Iacov, David sau Ilie, care au avut și ei
momente de slăbiciune sau cădere, dar Biblia ne prezintă și pocăința și maturizarea lor spirituală. În cazul lui
Iona însă cartea lui se încheie brusc, fără a ne prezenta pocăința și îndreptarea lui (care credem că au fost).
Versetul doi ne prezintă un adevăr fundamental al Scripturii. Păcatul omului este o ofensă, în primul
rând, îndreptată împotriva lui Dumnezeu. El nu este nepăsător față de felul de viață al oamenilor și dacă
Dumnezeu nu ne pedepsește ori de câte ori păcătuim, aceasta se datorează doar milei și răbdării Lui.
Spune: Sunt momente în istorie când răbdarea lui Dumnezeu ajunge la capăt iar judecata și pedeapsa
urmează să se reverse asupra unui individ, a unei familii sau a unei națiuni. Situații asemănătoare care
menționează limita răbdării lui Dumnezeu întâlnim și în alte locuri în Sfânta Scriptură: a) uciderea lui Abel de
către Cain: Glasul sângelui fratelui tău strigă din pământ la Mine (Geneza 4:10); b) distrugerea generației lui
Noe prin potop: Domnul a văzut că răutatea omului era mare pe pământ (Geneza 6:5); c) distrugerea Sodomei
și Gomorei prin foc: Strigătul împotriva Sodomei și Gomorei s-a mărit (Geneza 18:20); d) păcatul poporului din
vremea lui Ezra: greșelile noastre au ajuns până la ceruri (Ezra 9:6); e) pedepsirea celor lacomi de avere: Și
strigătele secerătorilor au ajuns la urechile Domnului oștirilor (Iacov 5:4).
 Discută cu participanții expresia departe de fața Domnului (v. 3). Este ceea ce Iona a încercat să facă.
Întreabă: Cum trebuie înțeleasă această expresie? Putem noi oare fugi departe de fața lui Dumnezeu?
Roagă-l pe unul dintre participanți să citească Psalmul 139:7-10 iar pe un altul, Ieremia 23:23, 24.
Ambele texte ne spun că, de Dumnezeu nu putem fugi și nu ne putem ascunde.
Întreabă: Oare Iona, prorocul Domnului, nu cunoștea această realitate? Pot fi date două explicații:
a) Iona, cu toate că era conștient de inutilitatea gestului său, a încercat să fugă în direcția opusă pentru că
îi era frică. Asirienii erau renumiți pentru cruzimea lor, astfel că gândul de a se aduce să vestească judecata
iminentă a lui Dumnezeu asupra lor, l-a făcut probabil să se teamă pentru viața lui.
b) Iona s-a comportat ca și un ultra-naționalist. Asiria era deja o forță de temut în timpul său. Asiria a
fost națiunea care a cucerit Israelul în 722 î.C. și a dus poporul în robie. Se poate ca Iona, când a auzit la cine îl
trimite Dumnezeu cu acest mesaj, nedorind ca ninivenii să se pocăiască în urma vestirii lui și în felul acesta
pedeapsa divină să fie amânată, să fi refuzat să îndeplinească porunca primită.
Indiferent care a fost motivul, cert este că Iona nu a ascultat de porunca lui Dumnezeu. Dar la fel de
adevărat este și faptul că de fața lui Dumnezeu nu ne putem ascunde. Când devenim conștienți de faptul că
Dumnezeu este prezent peste tot, vom gândi, vorbi și acționa diferit.

2. Acceptă disciplinarea lui Dumnezeu în viața ta (Iona 1:4-17)

Când ne uităm în Sfânta Scriptură, putem deosebi două modalități prin care Dumnezeu aduce judecata
asupra oamenilor. Prima formă a judecății divine este disciplinarea. Deși mulți oameni o văd ca o formă de
pedeapsă, în realitate disciplinarea este un semn al dragostei lui Dumnezeu față de copiii Săi. A doua formă a
judecății divine este abandonul. Biblia descrie părăsirea omului de către Dumnezeu o lăsare a lui în voia minții
blestemate și neregenerate, starea în care Duhul lui Dumnezeu nu se mai luptă cu firea pământească (vezi
Romani 1:24, 26, 28).
În cazul profetului Iona avem de-a face cu prima situație, judecata lui Dumnezeu prin disciplinare.
Văzând încăpățânarea robului Său, Stăpânul creației se folosește de mare, de vânturi și de peștii mării pentru a-i
da o lecție prorocului răzvrătit.
Spune: Comportamentul lui Iona ilustrează bine portretul unei persoane care se împotrivește stăpânirii
depline a lui Dumnezeu. Nesupunerea și răzvrătirea însă aduc disciplina divină. Dumnezeu are toată puterea să
înfrângă orice împotrivire, și o face atunci când El are un plan cu viața noastră. De multe ori și comportamentul
nostru este la fel ca cel al lui Iona. Refuzăm să luăm aminte la ceea ce Dumnezeu ne poruncește în vremuri de
pace și prosperitate, iar atunci El aduce în viața noastră încercări și lipsuri, ca să ne capteze atenția și să ne facă
sensibili la poruncile și planul Lui.
Versetul nouă ne prezintă mărturisirea de credință a lui Iona: Sunt evreu și mă tem de Domnul,
Dumnezeul cerurilor, care a făcut marea și uscatul! „Teamă” aici are sensul de „reverență”, „închinare”. Chiar
dacă în acele momente fugea de Dumnezeu, Iona continua să se închine și să creadă în El.
Cea mai rușinoasă stare pentru un slujitor spiritual este să fie mustrat pentru comportamentul lui de
oameni care nu-L cunosc pe Dumnezeu. Versetul zece ne descrie o astfel de situație: Pentru ce ai făcut lucrul
acesta? Și citim în continuare: oamenii aceia știau că fugea de fața Domnului, pentru că le spusese el.
Spune: Cel mai important lucru pe care-l putem vedea în acest capitol și în întreaga istorie este voia
suverană a lui Dumnezeu. Oricât de mult a încercat Iona să nu asculte, mâna lui Dumnezeu l-a urmărit și a fost
peste viața lui. Înainte ca el să se urce pe corabie spre Tars, Dumnezeu pregătise deja furtuna și peștele prin care
urma să-l salveze. Cea mai bună cale rămâne întotdeauna cea a ascultării necondiționate de voia lui Dumnezeu.