Beneficiile înțelepciunii

Textul biblic: Proverbe 1:1-7; 2:1-9; 3:1-8

Versetul cheie: Proverbe 3:5, 6
Ideea centrală a lecției: Viața trăită în concordanță cu înțelepciunea divină revelată poate fi o sursă nesecată de
binecuvântări.
Scopul lecției: Să te încurajeze să te bucuri de beneficiile punerii în practică a înțelepciunii dăruite de
Dumnezeu.

Începem studiul unei noi cărți din Biblie. Cartea Proverbele face parte din cărțile sapiențale (de
înțelepciune) ale Scripturii. Scopul acestei cărți este nu doar o acumulare de învățătură practică, necesară vieții
de zi cu zi, cât mai ales înțelegerea dimensiunii spirituale a înțelepciunii, ca o revelație divină descoperită de
Dumnezeu celor care se tem de El.
Vremurile în care trăim, caracterizate de o generație de oameni neinteresați de înțelepciune, ne obligă la
o aplecare atentă asupra bogăției de cuvânt conținute în această carte biblică, iar apoi la o aplicare consecventă a
Cuvântului revelat în umblarea noastră zilnică.

1. Calea înțelepciunii (1:1-7)

Spune: Primul pasaj din Cartea Proverbelor subliniază beneficiile dobândirii înțelepciunii. Un om
înțelept este o persoană care aplică principiile divine în vederea luării unor decizii în viața zilnică. În termenii
lumii de astăzi cunoașterea a devenit un sinonim al puterii. Oamenii care au cea mai mare cunoaștere se
consideră ca fiind oamenii care au cea mai mare putere. Cartea aceasta însă ne spune un lucru uitat sau cel puțin
desconsiderat de către cei mai mulți dintre oameni, și anume: adevărata înțelepciune este cunoașterea lui
Dumnezeu. Ca atare, putem spune fără să greșim că această carte este foarte potrivită pentru vremurile în care
trăim.
Scopul acestor pilde este bine conturat în versetul 2: pentru cunoașterea înțelepciunii și învățăturii,
pentru înțelegerea cuvintelor minții. Sunt date aici două motive.
Primul dintre ele este „cunoașterea înțelepciunii și învățăturii”. Termenul „înțelepciune” include atât
învățătura cât și abilitatea de a lua decizii corecte în momentele oportune ale vieții. O persoană înțeleaptă știe
cum să-și orânduiască viața și cum să trăiască în conformitate cu principiile Cuvântului lui Dumnezeu.
Spune: Biblia ne atrage atenția că înțelepciunea își are rădăcina într-o relație corectă cu Dumnezeu.
Sensul pe care Sfânta Scriptură îl dă înțelepciunii este diferit de cel secular. În limbajul secular, termenul
„înțelepciune” este asociat cu cel de „inteligență”, „pricepere” (vezi Geneza 41:8). În limbajul biblic,
înțelepciunea ține de natura lui Dumnezeu (vezi Isaia 31:2) și devine o trăsătură de caracter a unei persoane care
decide să-și orânduiască viața în acord cu poruncile lui Dumnezeu. A trăi în înțelepciune înseamnă a aplica
principiile adevărului divin la fiecare situație concretă din viață.
Al doilea motiv este „înțelegerea cuvintelor minții”. Mintea are și ea un limbaj al ei. În diferite situații
ale vieții, omul are atitudini diferite. Scopul proverbelor și al pildelor este de a dărui o învățătură minții omului,
ca să știe ce să facă în împrejurările prin care trece.
Versetul 4 menționează două categorii distincte care au nevoie de înțelepciune: cei neîncercați, lipsiți de
experiență, cei cu o judecată necoaptă (vezi 1:22) și cei tineri. Pentru cei din prima categorie, consecința
dobândirii înțelepciunii este „agerime de minte” (v. 4), adică capacitatea de a discerne între bine și rău. Pentru
cei din a doua categorie, rezultatul este „cunoștință și chibzuință” (v. 4), adică cunoaștere și disciplină, stăpânire
de sine, maturitate.
Aceste cuvinte se adresează uneia și aceleași categorii, dar în limbajul specific evreiesc care repetă
aceeași idee prin alte cuvinte. Versetul 4 subliniază nevoia tinerilor de înțelepciune. Un tânăr lipsit de
experiență adesea este incapabil să discearnă adevărata natură a oamenilor sau a împrejurărilor. Scopul
proverbelor are în vedere stimularea agerimii minții, necesară în luarea unor decizii în viață. Ea însă nu este
suficientă. Adevărata înțelepciune nu este doar agerime, ci și cunoaștere și mai ales chibzuință, adică
capacitatea de a folosi într-un mod corect și moral cunoștințele și capacitățile intelectuale.
Spune: Cuvântul „știință” în limba ebraică înseamnă mai mult decât o cunoaștere intelectuală. Știința
sau înțelepciunea include o dimensiune experimentală și apoi, una relațională. Prorocul Osea ne vorbește despre
supărarea lui Dumnezeu datorită lipsei de cunoaștere dumnezeiască din viața poporului Său (vezi Osea 4:1, 6).
Cu toate că poporul avea o cunoaștere intelectuală despre Dumnezeu, cu toate că erau religioși și plini de râvnă
atunci când era vorba de ținerea datinilor religioase, viața lor spirituală reflecta lipsa unei cunoașteri adevărate
și mai ales a unei relații personale cu Dumnezeu.
Adevărul central ne este dat în versetul 7: Frica de Domnul este începutul științei. În jurul lui este
construită întreaga carte, al cărei scop este conducerea cititorilor pe drumul descoperirii fricii de Dumnezeu.

2. Beneficiile înțelepciunii (2:1-9)

Spune: Sunt trei aspecte importante legate de modul în care putem dobândi înțelepciunea.
În primul rând, înțelepciunea divină se obține prin revelație dumnezeiască și nu prin iscusința sau
strădania gândirii omenești (v. 3). O minte afectată de păcat nu poate primi această înțelepciune, cu toate că ea
este accesibilă tuturor oamenilor. Condiția este o inimă curată și smerită și o minte dornică și sinceră în căutarea
după înțelepciunea care vine de la Dumnezeu.
În al doilea rând, înțelepciunea divină, odată dobândită, conduce mai degrabă spre o cunoaștere
duhovnicească și spirituală a sensului vieții, decât spre una filozofică și academică (v. 5). Această înțelepciune
are mai degrabă rolul de a transforma felul nostru de viață prin cunoașterea scopului vieții, decât în a ne informa
doar cu privire la scopul vieții noastre pe acest pământ.
În al treilea rând, înțelepciunea divină aduce în viața celui care o dobândește două stări spirituale
necesare în relația omului cu Dumnezeu: frica și cunoașterea (v. 5: atunci vei înțelege frica de Domnul și vei
găsi cunoștința lui Dumnezeu). „Frica de Domnul” scoate în evidență respectul, atitudinea noastră în raport cu
Dumnezeu, iar „cunoștința de Dumnezeu” scoate în evidență intimitatea unei relații personale și speciale pe care
omul o dobândește odată cu primirea înțelepciunii care vine de sus.
Începând cu versetul 6, Solomon ne prezintă perspectiva ebraică privind sursa înțelepciunii. Solomon Îl
identifică pe Dumnezeu ca fiind Sursa (v. 6: Căci Domnul dă înțelepciune; din gura Lui iese cunoștință și
pricepere). Doar printr-o relație de părtășie cu El o persoană poate deveni cu adevărat înțeleaptă și poate
experimenta toate beneficiile înțelepciunii.
Spune: Există o legătură strânsă între înțelepciune, neprihănire și credincioșie. Cei care iubesc
înțelepciunea care vine de sus sunt cei umblă în neprihănire și care sunt credincioși (v. 8). Termenul ebraic
folosit aici („hasidim”) poate fi tradus și „fiii credincioși ai Legământului”. Cu alte cuvinte, calea neprihănirii și
a credincioșiei față de Dumnezeu este calea înțelepciunii lui Dumnezeu.

3. Necesitatea înțelepciunii (3:1-8)

Spune: Ultimul pasaj evidențiază un adevăr crucial, dar care, din nefericire, nu-și mai găsește suport în
societatea contemporană: valoarea incontestabilă a învățăturilor părintești (v. 1: Fiule, nu uita învățăturile mele,
și păstrează în inima ta sfaturile mele!) În zilele noastre, copiii pun tot mai puțin preț pe învățătura părinților
lor. Aceasta nu este altceva decât o consecință a păcatului care afectează nu numai viața individului dar și
relațiile inter-umane. Se vorbește tot mai mult de prăpastia dintre generații, iar această opinie, bazată de multe
ori pe idei preconcepute, nu face altceva decât să adâncească și mai mult o criză artificială.
Problema principală este îndepărtarea de Dumnezeu și de înțelepciunea care vine de la El. Solomon a
înțeles că unitatea între generații, între părinți și copii, este posibilă doar prin credința în Dumnezeu și
cunoașterea Lui: Încrede-te în Domnul din toată inima ta; și nu te bizui pe înțelepciunea ta! (v. 5) Atunci când
oamenii au renunțat să mai creadă în Dumnezeu și-au distrus viața personală, familială și comunitară.
Versetul 3 subliniază importanța bunătății și credincioșiei: Să nu te părăsească bunătatea și
credincioșia: leagă-ți-le de gât, scrie-le pe tăblița inimii tale. Cele două calități sunt în raport cu învățătura
despre înțelepciunea lui Dumnezeu. Fără a avea această înțelepciune, nu poți fi cu adevărat bun sau credincios.
În aceeași manieră este evidențiată și în Deuteronom 6:8-9 importanța pe care trebuie să o acordăm Legii și
poruncilor lui Dumnezeu.