Apreciază mila lui Dumnezeu

Textul biblic: Iona 3:1-4:11

Versetul cheie: Evrei 3:12, 13
Ideea centrală a lecției: Dumnezeu așteaptă ca oamenii să ia în serios avertismentul Lui privind judecata
păcatelor și să-I răspundă prin căință de păcate și împlinirea voii Sale.
Scopul lecției: Să te ajute înțelegi că mila lui Dumnezeu trebuie să te conducă la pocăință și ascultare de
poruncile Lui.

1. Ascultă Cuvântul lui Dumnezeu (3:1-9)

Dumnezeu i-a vorbit lui Iona pentru a doua oară (v. 1). Dăruindu-i lui Iona o nouă oportunitate de a duce
la îndeplinire însărcinarea primită, Dumnezeu ne dă un exemplu al milei și răbdării Lui.
Întreabă: De ce Dumnezeu continuă să se folosească de un prooroc neascultător și încăpățânat? Noi am fi
înclinați mai degrabă să-l acuzăm pe Iona pentru comportamentul lui, în loc să-i oferim o a doua oportunitate de
slujire. Dumnezeu însă acționează diferit. El nu Și-a schimbat planul și Cuvântul vestit, din cauza unui slujitor
neascultător și rebel. Mai mult, Dumnezeu n-a schimbat slujitorul. Acum, după ce trece prin școala disciplinării
lui Dumnezeu, Iona este gata să asculte de porunca Stăpânului său.
Spune: Într-un mod asemănător Dumnezeu lucrează în viețile noastre. Faptul că-I purtăm Numele în
această lume nu este doar o mare cinste, ci și o mare responsabilitate. Datoria noastră este să împlinim tot ceea
ce El ne cere. De multe ori ne comportăm la fel ca Iona; atunci Dumnezeu intervine în viața noastră pentru a ne
corecta și a ne conduce spre îndeplinirea voii Lui.
Atunci când Dumnezeu vorbește, omul trebuie să ia seama și să răspundă. Mesajul Lui nu poate fi ignorat,
acesta e un semn de nebunie spirituală. Oamenii din Ninive n-au rămas nepăsători față de avertismentul
transmis prin Iona. Versetul cinci ne spune că oamenii din Ninive au crezut în Dumnezeu. Convinși de Duhul
Sfânt ei au primit mesajul și s-au smerit înaintea lui Dumnezeu: au vestit un post, și s-au îmbrăcat cu saci, de la
cei mai mari până la cei mai mici.
Întreabă: Ce putem învăța de la pocăința ninivenilor?
În primul rând, putem vedea valoarea postului (au vestit un post). Postul nu înseamnă doar abținere de la
mâncare și băutură, ci un timp în care prioritare în viața noastră devin disciplinele spirituale și părtășia cu
Dumnezeu (vezi Matei 6:16-18).
În al doilea rând, putem înțelege valoarea smereniei (și s-au îmbrăcat cu saci). Gestul simboliza umilința
lor. Atunci când greșești înaintea lui Dumnezeu și El te avertizează prin Cuvântul Său, cea mai potrivită
atitudine a inimii tale este apropierea de El cu smerenie și pocăință.
În al treilea rând, putem observa atitudinea lor colectivă. Părerea de rău a caracterizat toate clasele sociale
din Ninive (de la cei mai mari până la cei mai mici; vezi și vs. 6-9).
Aceste semne au marcat începutul unei treziri spirituale. Pocăința reală, părerea de rău, recunoașterea
oficială a vinovăției și credința în Dumnezeu, sunt semnele unei treziri spirituale autentice.
Subliniază importanța rugăciunii în viața credinciosului în orice vreme. Îndeamnă-i pe participanți să-și
analizeze viața de rugăciune. Subliniază consecințele unei pocăințe adevărate. În cazul ninivenilor n-au fost
doar cuvinte, au fost și fapte. Apelul împăratului este elocvent în acest sens: să se întoarcă de la calea lor cea
rea și de la faptele lor de asuprire (v. 8).

2. Fii recunoscător pentru îndurarea lui Dumnezeu (3:10-4:11)

Când Dumnezeu a văzut această schimbare S-a căit de răul pe care se hotărâse să li-l facă, și nu l-a făcut
(3:10). Termenul a se căi descrie reacția lui Dumnezeu față de pocăința oamenilor din Ninive.
Întreabă: Cum trebuie să înțelegem această expresie? Expresia Dumnezeu S-a căit... și nu l-a făcut, nu
vrea să ne transmită ideea unei greșeli făcute de Dumnezeu, o schimbare a gândirii Lui în urma unei decizii
anterioare greșite, ci o schimbare în domeniul acțiunii lui Dumnezeu de pedepsire a cetății Ninive (vezi și
Ieremia 18:7-10). Chiar dacă Dumnezeu hotărăște să pedepsească pe cineva pentru păcatele lui, pocăința sinceră
a acelei persoane poate determina o schimbare în ducerea la îndeplinire a justiției divine. Această schimbare nu
este un semn al nehotărârii lui Dumnezeu ci, dimpotrivă, e dovada milei și îndurării Lui față de omul păcătos
(vezi Ezechiel 18:20-32).
 Spune: Rugăciunea lui Iona, cu toate că era făcută într-o stare sufletească nepotrivită, este o recunoaștere
a naturii și a caracterului lui Dumnezeu. Versetul doi conține o mărturie extraordinară: Căci știam că ești un
Dumnezeu milos și plin de îndurare, îndelung răbdător, și bogat în bunătate, și că te căiești de rău!
Atrage atenția asupra celor cinci caracteristici ale lui Dumnezeu, menționate de Iona în rugăciunea sa.
Prima caracteristică este mila. Mila lui Dumnezeu este răspunsul Lui la neputința și suferința noastră. Ea este
oferită în dar celor care nu o merită. A doua caracteristică este îndurarea. Iona ne spune că Dumnezeu este plin
de îndurare, și el a văzut-o dăruită unui popor idolatru, care, la auzul mesajului privind judecata lui Dumnezeu,
s-au pocăit de păcatele lor. A treia caracteristică menționată este răbdarea. Din nou Iona folosește un adjectiv la
superlativ: îndelung răbdător. Îndelunga răbdare a lui Dumnezeu i-a salvat pe niniveni de la moarte, și l-a
păstrat în viață pe Iona. A patra caracteristică este bunătatea. Și de data aceasta, Iona folosește o expresie care
ne descrie natura lui Dumnezeu: bogat în bunătate. Bogăția bunătății divine este pusă în opoziție cu zgârcenia
bunătății omenești. Omul oferă bunătate limitată doar celor care îi răspund în același fel. Bunătatea lui
Dumnezeu este oferită și celor buni și celor răi. Bunătatea omului este trecătoare. Bunătatea lui Dumnezeu este
veșnică (Căci Domnul este bun: bunătatea Lui ține în veci - Psalmul 100:5). Ultima caracteristică menționată de
Iona este părerea de rău (Te căiești de rău). Pocăința ninivenilor L-a determinat pe Dumnezeu să nu mai dea
curs acțiunii de pedepsire a lor. Aceasta este dovada milei și îndelungii Lui răbdări față de cei păcătoși.
Subliniază expresia lui Iona: Căci știam că ești... . El știa că Dumnezeu are toate aceste atribute. Iona era
unul din beneficiarii milei, îndurării, răbdării și bunătății lui Dumnezeu. El însuși ar fi meritat să fie pedepsit
pentru neascultare și răzvrătire; în schimb, primise o a doua oportunitate de a-L sluji pe Stăpânul Său și de a-I
duce la îndeplinire planul.
Spune: Mulți creștini se aseamănă cu Iona în această privință. Ar vrea ca îndurările și binecuvântările lui
Dumnezeu să fie doar pentru ei, nu și pentru alții. Ar vrea să fie singurii beneficiari ai milei și bunătății divine.
Subliniază întrebarea adresată lui Iona în versetul 9: Bine faci tu de te mânii...? Este justificată mânia
noastră în orice împrejurare? Mânia nu ar trebui să fie prezentă în viața unui copil al lui Dumnezeu. Mânia are o
conotație negativă în Sfânta Scriptură. Într-un mod tendențios, unii creștini invocă pentru ieșirile lor violente
mânia lui Dumnezeu. Mânia divină este răspunsul sfințeniei lui Dumnezeu la răutatea și necinstirea Numelui
Lui (vezi Romani 1:18; Apocalipsa 6:16, 17) și nu o răbufnire necontrolată, rezultată dintr-o atitudine egoistă și
mândră. Dimpotrivă, Biblia ne avertizează în această privință că mânia omului nu lucrează neprihănirea lui
Dumnezeu (Iacov 1:19, 20).
Spune: De multe ori ne regăsim în atitudinea lui Iona față de voia lui Dumnezeu. Uneori cârtim împotriva
voii Lui, nu suntem de acord cu ea, ne împotrivim și chiar ne mâniem. Cu toate acestea Dumnezeu continuă să
lucreze cu multă răbdare și bunătate la viețile noastre. Ce Dumnezeu minunat avem! Ar trebui să-I fim
mulțumitori pentru planul Său cu noi și pentru modul minunat prin care și-l duce la îndeplinire pas cu pas,
trecându-ne și prin școala disciplinării.
Spune: Iona rămâne unul dintre personajele cele mai greu de descifrat ale Bibliei. Istoria lui ne vorbește
mai degrabă despre încăpățânare, răzvrătire și mânie, adică aspectele negative ale caracterului său, decât despre
trăsăturile lui pozitive. Și cu toate acestea, Iona în cele din urmă s-a pocăit cu adevărat. Iar ca dovadă este
tocmai această carte auto-biografică, necosmetizată, în care Iona își mărturisește deschis propriul faliment.
Probabil că Iona și-a scris istoria cu un dublu scop. În primul rând, a făcut-o la îndemnul și sub călăuzirea
Duhului Sfânt, iar lucrul acesta trimite deja spre pocăința lui ulterioară. În al doilea rând, modul în care Iona își
descrie trăsăturile negative ale caracterului, fără să ne ascundă nimic, ne face să credem că cel care scria acum
era un om smerit, a cărui singură intenție era transmiterea unei avertizări clare urmașilor săi: Învățați din
propriile mele greșeli, ca să nu treceți pe același drum.