Înțelepciunea integrității în slujirea lui Dumnezeu

Textul biblic: Proverbe 16:17-24; 20:25; 28:4-7, 12-14; 29:18

Versetul cheie: Psalmul 106:3
Ideea centrală a lecției: Chemarea la slujire este adresată de Dumnezeu tuturor copiilor Săi. Ea trebuie auzită
și însușită, împlinind toate cerințele divine, pentru ca slujirea să fie primită de El.
Scopul lecției: Să ne încurajeze la slujire, înțelegând importanța și necesitatea integrității vieții noastre, pentru
ca lucrarea pe care o facem pentru Dumnezeu să fie primită de El.

1. Slujește-L pe Dumnezeu dintr-o inimă smerită (16:17-24)

Spune: În ultimul studiu din cartea Proverbele ne uităm la darul divin al înțelepciunii necesar în slujirea
spirituală. Lucrul acesta este de o mare importanță în generația noastră, în care constatăm cu surprindere și
durere faptul că sunt mulți oameni care au pretenția să slujească în biserică fără a avea însă chemarea, caracterul
și caracteristicile înțelepciunii spirituale necesare slujirii.
Întreabă: De ce nu mai este apreciată în zilele noastre calea despre care vorbește Solomon în prima parte
a versetului 17: Calea oamenilor fără prihană este să se ferească de rău? Atrage atenția asupra unui real
pericol pentru bisericile din vremea noastră și anume, promovarea în slujire a unor persoane care au carismă dar
sunt lipsite de caracter, au succes dar nu trăiesc în sfințenie, devin autoritari dar nu stau sub nicio autoritate, sunt
la modă, promovați, admirați, dar în spatele tuturor acțiunilor lor, ceea ce-i conduce este mândria și promovarea
imaginii de sine.
Trăirea în neprihănire trebuie să fie singura opțiune de viață pentru un copil al lui Dumnezeu. Ea nu
trebuie să fie privită ca o excepție (cum, din nefericire se întâmplă cel mai des în zilele noastre), ci ca o regulă.
David constata și el cu durere în generația lui acest aspect: Vino în ajutor, Doamne, căci se
duc oamenii evlavioși,
pier credincioșii dintre fiii oamenilor! (Psalmul 12:1)
Subliniază valoarea smereniei în viața unui om înțelept, așa cum reiese din acest pasaj.
În primul rând, smerenia înțeleptului îl păzește de cădere (vs. 17b-19). Cei mândri se prăbușesc în
capcana propriei lor mândrii, dar cei smeriți sunt păziți de cădere și pot să rămână în picioare în vederea slujirii.
Ceea ce validează o slujire înțeleaptă pentru Dumnezeu este duhul smereniei. Doar așa slujirea este primită de
El ca o jertfă de bun miros.
În al doilea rând, smerenia înțeleptului își recunoaște limitele, căutând tot timpul să se îmbogățească din
și prin Cuvântul lui Dumnezeu (v. 20). Citirea lui nu este suficientă, dacă nu este însoțită de meditare (cugetare)
și împlinire (încredere în Domnul). Încrederea este un proces care se naște în urma cunoașterii și înțelegerii.
Unde-L descoperim pe Domnul cel mai bine? Este adevărat că însușirile Lui, puterea Lui și dumnezeirea Lui le
putem descoperi în creație (Romani 1:20) dar cea mai bună sursă de cunoaștere este Cuvântul Lui (Psalm
119:105).
În al treilea rând, smerenia înțeleptului se manifestă în felul lui de vorbire (vs. 21-24). O vorbire
înțeleaptă își are originea într-o inimă înțeleaptă (vs. 21, 23), cuvintele înțeleptului sunt un „izvor de viață” (v.
22) și sunt ca un leac alinător pentru suflet (v. 24). Biblia subliniază puterea cuvântului rostit și rolul pe care
cuvintele noastre îl au. Smerenia în vorbire este o probă foarte bună a înțelepciunii unui om. Un om înțelept nu-
și va folosi vorbirea pentru a răni, bârfi sau manipula pe cei din jur. Dimpotrivă, cuvintele lui vor ridica și vor
întări pe cei slabi.
Întreabă: Care este cea mai mare piedică în calea smereniei? Eul nostru. Eului nu-i place să se
smerească. El vrea tot timpul să fie în centrul atenției, să fie apreciat și încurajat, să fie promovat și răsplătit, să
nu fie mustrat sau disciplinat. Creștinul înțelept va știi și va avea puterea să-și țină eul smerit, pentru ca în felul
acesta slujirea lui să fie primită înaintea lui Dumnezeu.

2. Slujește-L pe Dumnezeu dintr-o inimă împlinitoare (20:25)

Atrage atenția asupra promisiunilor făcute dar care nu mai sunt împlinite. Acest verset subliniază faptul
că un om înțelept este un om de cuvânt, care-și respectă toate promisiunile, care nu-și ia cuvântul înapoi.
Înțelepciunea care vine de sus este ilustrată aici prin succesiunea corectă între gândire și vorbire. Înainte
de a spune ceva, de a face o promisiune, omul înțelept se gândește la implicațiile cuvintelor sale și nu promite
ceva fără să fie sigur că și poate onora promisiunea făcută. Ca și o constatare dureroasă dar cu un iz ironic la
adresa unei anumite categorii de oameni, circulă în vremea noastră un proverb care spune: „Noi lucrăm, nu
gândim.” Un om înțelept întotdeauna va gândi mai întâi și abia apoi va lucra, în felul acesta existând o unitate
între ceea ce gândește și ceea ce spune sau face.
Întreabă: Care sunt câteva din aspectele împlinirii menționate în Cuvântul lui Dumnezeu?
Noi suntem chemați să împlinim o juruință făcută (Deuteronom 23:23; Psalmul 116:14, 18). Omul
înțelept se ține de cuvânt în deciziile pe care le-a luat înaintea lui Dumnezeu. Se subînțelege că deciziile trebuie
să fie în conformitate cu Cuvântul Domnului, nu în afara lui. Orice decizie care are în vedere sfințirea noastră,
lupta cu păcatul și firea pământească, slujirea în Casa Domnului și perseverența în cunoașterea Lui, trebuie
împlinită. Întreabă: Care sunt juruințele pe care i le-ai făcut Domnului și de care nu te-ai ținut de cuvânt?
Noi suntem datori să împlinim Cuvântul scris și voia lui Dumnezeu (Deuteronom 6:24; 29:29; Luca
11:28). Sfânta Scriptură nu ne-a fost dăruită pentru informarea noastră, ci pentru formarea caracterelor noastre
și modelarea vieții noastre în asemănare cu Domnul Isus. Cel care lucrează în noi în acest proces de modelare al
vieții este Duhul Sfânt. El folosește instrumentul Cuvântului pentru a lucra la transformarea noastră interioară.
Un om înțelept se supune Cuvântului lui Dumnezeu, pentru că este spre binele lui veșnic și sănătatea lui
interioară.
Noi suntem datori să împlinim lucrarea care ne-a fost încredințată (1 Corinteni 4:2; 2 Timotei 4:5). A fi
găsit „credincios în lucrul încredințat” înseamnă a duce la bun sfârșit lucrarea spirituală pe care Dumnezeu ți-a
dat-o (vezi și Coloseni 4:17). Creștinii care încep o lucrare și o abandonează aduc un deserviciu Împărăției lui
Dumnezeu și își dezonorează Stăpânul. Modelul nostru de slujire este Domnul Isus, Care ne-a iubit până la
capăt (Ioan 13:1) și Și-a isprăvit cu bine lucrarea încredințată de Tatăl (Ioan 19:30).

3. Slujește-L pe Dumnezeu dintr-o inimă ascultătoare (28:4-7; 29:18)

Spune: Noi asociem ascultarea cu imaginea unui copil în raport cu părintele său. Termenul „ascultare”
este des întâlnit în Sfânta Scriptură ilustrând relația dintre om și Dumnezeu. Neascultarea este descrisă ca fiind
un păcat care aduce în final separare de Creatorul nostru și condamnare la moarte veșnică. De fapt, putem spune
fără să greșim că neascultarea, la fel ca mândria, este rădăcina tuturor păcatelor.
Subliniază cuvântul „lege” care apare menționat de câteva ori în acest paragraf (vs. 4, 7). Lumea aceasta
este guvernată de legi nescrise și legi scrise. Scopul legii este de a păstra ordine în mijlocul haosului creat de
Satan prin păcatul neascultării. Nu există ordine fără lege. Absența legii nu înseamnă libertate, ci anarhie. Omul
nu este liber să facă ce vrea; aceasta nu este independență, ci întronarea eului care duce în final la răzvrătire
spirituală. În schimb, omul este cu adevărat liber în perimetrul legilor stabilite de Dumnezeu. Scopul legii nu
este subordonarea și distrugerea omului, ci dimpotrivă, ele au în vedere binecuvântarea lui prezentă și eternă.
Întreabă: Care este porunca cea mai mare din Biblie care le subscrie pe toate celelalte? Citește Matei
22:35-40. Iubirea față de Dumnezeu și față de aproapele nostru se vede în măsura ascultării de El.

4. Slujește-L pe Dumnezeu dintr-o inimă curată (28:12-14)

Spune: În ultimul rând, slujirea unui om înțelept înaintea lui Dumnezeu este caracterizată de o inimă
curată. Curăția de inimă se probează prin trăirea în neprihănire (v. 12), mărturisirea falimentelor (v. 13) și
trăirea sub autoritatea lui Dumnezeu (v. 14).
Întreabă: La ce fel de frică face Solomon referință în expresia „omul care se teme necontenit” (v. 14a)?
Este ușor de înțeles faptul că referința nu este la persoanele care au diferite fobii, care sunt stăpânite de frică și
care sunt incapabile să ia decizii din cauza sentimentului de teamă. Aici referința este la frica de Domnul. Omul
fericit este cel care devine înțelept ca urmare a temerii de a nu-L întrista pe Dumnezeu prin felul de viață.
Această persoană va trăi în așa fel încât Dumnezeu să privească cu plăcere la felul lui de viață.