Smerește-te înaintea lui Dumnezeu

Textul biblic: Iona 2:1-10

Versetul cheie: Psalmul 46:11
Ideea centrală a lecției: Dumnezeu ascultă rugăciunea celor care se apropie de el cu o inimă smerită și cu un
duh zdrobit.
Scopul lecției: Să te ajute să înțelegi importanța unei atitudini smerite atunci când te apropii de Dumnezeu în
rugăciune.

Smerenia este starea în care ne vedem așa cum suntem și în care recunoaștem că singurul care ne poate
ajuta este doar Dumnezeu. Iona a trecut și el prin școala smereniei. În pântecele peștelui Iona a înțeles că a
greșit împotriva lui Dumnezeu și că are nevoie de El și de ajutorul Lui.
Această lecție ne introduce în școala smereniei prin care suntem trecuți de Dumnezeu. Chiar dacă este o
școală grea, roadele ei sunt binecuvântate pentru viața noastră spirituală. Când suntem smeriți de Domnul
înțelegem două adevăruri spirituale: cine suntem cu adevărat și ce așteaptă Dumnezeu de la noi.

1. Smerenia te conduce la pocăință (2:1-6)

Versetul întâi ne descrie o altă față și o altă stare a lui Iona, mult diferită de cea din capitolul precedent:
Iona s-a rugat Domnului, Dumnezeului său, din pântecele peștelui. În burta peștelui Iona a avut parte de o
importantă lecție spirituală pe care a trebuit să o învețe. El a înțeles imposibilitatea împotrivirii față de voia și
planul lui Dumnezeu. Omul nu se poate lupta cu Dumnezeu și să iasă învingător. Atunci când Dumnezeu are un
scop cu viața noastră, El are metodele și resursele suficiente să-Și ducă la îndeplinire planul.
Dumnezeu avea un plan cu Iona în pofida încăpățânării și împotrivirii lui, iar pentru a-i înfrânge
împotrivirea, l-a trecut prin școala disciplinării. Iona a realizat cât de nebunește lucrase, încercând să fugă
departe de fața lui Dumnezeu; acum, sosise momentul pocăinței și al apelului la mila și îndurarea Stăpânului
său.
Cele trei zile petrecute de Iona în pântecele peștelui au fost, cu siguranță, cele mai groaznice zile din
viața lui. Versetul doi începe cu cuvintele: În strâmtorarea mea am strigat către Domnul. Slujitorul Domnului a
trebuit să ajungă într-o situație imposibilă, ca să se întoarcă cu toată inima spre Dumnezeu.
Atunci când ne rugăm cu credință și dintr-o inimă sinceră, Dumnezeu ne aude și ne răspunde. Iona, deși
era prorocul lui Dumnezeu, a avut nevoie să înțeleagă acest adevăr extraordinar: am strigat, și mi-ai auzit glasul
(v 2). Noi nu avem un Dumnezeu care să nu ne audă atunci când strigăm către El (vezi 1 Împărați 18:25-39).
Domnul nostru ne aude și ne ascultă atunci când venim înaintea Lui prin rugăciune. Mai mult, El ne
îndeplinește dorințele, atunci când sunt după voia Lui. Dumnezeu dorește întotdeauna tot ce este mai bine
pentru viața noastră.

Ai un timp special de părtășie zilnică cu Dumnezeu, în care să stai înaintea Cuvântului Lui și să te rogi
pentru creștere și biruință spirituală?

2. Smerenia te conduce înapoi la Dumnezeu (2:7, 8)

Situațiile critice din viața omului, cele în care din punct de vedere omenesc nu mai există soluții, îi
determină pe oameni să se întoarcă cu fața spre Dumnezeu pentru a-I cere ajutorul. La fel s-a întâmplat și în
viața lui Iona. Dacă capitolul întâi ni-l prezintă pe Iona fugind departe de fața lui Dumnezeu, capitolul al doilea
ni-l prezintă pe același om fugind spre Dumnezeu și apelând la ajutorul Lui: Când îmi tânjea sufletul în mine,
mi-am adus aminte de Domnul (v. 7). Dumnezeu nu vrea să ne aducem aminte de El doar în momentele grele
prin care trecem, ci în fiecare zi fața noastră să fie îndreptată spre El în supunere și ascultare.
Drama prin care Iona trecea, l-a făcut să-și vadă adevărata stare, să se smerească înaintea lui Dumnezeu
și să se întoarcă cu întreaga ființă spre El. Când citim această carte vedem lucrarea harului și a providenței
divine pe mai multe planuri în paralel și în același timp. Sunt salvați niște marinari prinși într-o furtună
devastatoare (capitolul întâi). Este salvată o cetate și toți locuitorii ei, care trăiau în necunoașterea lui Dumnezeu
și în păcat (capitolul trei). În același timp însă este salvat un slujitor al lui Dumnezeu îndărătnic (capitolul doi).
În înțelepciunea și providența Sa Dumnezeu lucrează în același timp pe aceste trei planuri: în viața marinarilor,
a lui Iona și în viața ninivenilor.
 Ești un creștin mândru sau smerit? Citește 2 Samuel 22:28 și 1 Petru 5:6. Te regăsești între cei
menționați în aceste versete?

3. Smerenia te conduce la mulțumire (2:9)

Versetul nouă conține încheierea rugăciunii lui Iona. După ce și-a început rugăciunea printr-o
exprimare a disperării și lipsei de siguranță (v. 2: din mijlocul locuinței morților am strigat), trecând apoi într-
un alt registru, cel al încrederii necondiționate în Dumnezeu (v. 4: Dar iarăși voi vedea Templul Tău cel sfânt),
în care își exprimă siguranța în ajutorul divin (v. 6: dar Tu m-ai scos viu din groapă, Doamne, Dumnezeul meu),
acum Iona încheie rugăciunea într-o notă de mulțumire și recunoștință (v. 9: Eu însă Îți voi aduce jertfe ca un
strigăt de mulțumire).
Ultimele cuvinte ale rugăciunii sunt: Mântuirea vine de la Domnul. Sunt două aspecte pe care le putem
vedea aici. În primul rând, faptul că Autorul mântuirii este întotdeauna Dumnezeu. Omul nu poate oferi
mântuire. Oamenii care aleargă la alți oameni pentru a primi mântuire sfârșesc prin a fi înșelați. Pe de altă parte,
expresia sintetizează întregul mesajul al Cuvântului lui Dumnezeu. Biblia ne descoperă o triplă dimensiune a
mântuirii: cea temporară, cea spirituală și mai ales, cea veșnică. Iona S-a încrezut în Dumnezeu în ceea ce
privește mântuirea lui fizică din burta peștelui. De asemenea, S-a încrezut în El și în ceea ce privește mântuirea
lui spirituală. Dar, mai ales, S-a încrezut în Dumnezeu ca fiind Singurul care poate dărui mântuire eternă.

Ai primit darul mântuirii lui Dumnezeu, oferit prin Fiul Său Isus Cristos? Îi mulțumești pentru acest dar
în fiecare zi? Cea mai frumoasă expresie a mulțumirii tale este trăirea unei vieți care să-i aparțină în întregime
Lui!

4. Smerenia aduce izbăvire (2:10)

Versetul zece începe cu cuvintele: Domnul a vorbit peștelui. Dincolo de miracolul în sine (întreaga
creație ascultă de glasul Creatorului) avem aici și o lecție importantă pe care trebuie să o învățăm. Nu întâlnim
niciun caz în Sfânta Scriptură în care să ni ne spună că Dumnezeu a dat o poruncă și universul creat de El a
refuzat să o ducă la îndeplinire. La porunca Lui măgărița i-a vorbit lui Balaam, peștele l-a vărsat pe Iona pe
pământ, marea s-a liniștit, vântul a încetat. Întreaga creație ne vorbește despre necesitatea și importanța
ascultării și despre valoarea rămânerii sub autoritatea divină. În schimb, cel care continuă să nu asculte de glasul
Domnului este omul. Aceasta este una din marile probleme cu care se confruntă generația noastră și anume,
nesocotirea oricărei forme de autoritate, în mod special autoritatea lui Dumnezeu.
Fiecare dintre noi moștenim în firea noastră pământească germenii neascultării. În viața copiilor lui
Dumnezeu se dă o luptă permanentă între ascultarea de glasul lui Dumnezeu și ascultarea de firea pământească
(Romani 7:14-25). Neascultarea poate fi biruită doar printr-o viață trăită în supunere și dedicare lui Dumnezeu.

Îți place să trăiești o viață de ascultare: a) față de părinți; b) față de autoritățile Statului; c) față de
Dumnezeu; d) față de rânduielile bisericii? Dacă nu, înseamnă că trăiești în păcat. Ai nevoie de pocăință și de o
înțelegere biblică a nevoii intrării sub autoritate.