L e c t o r u n i v. d r.

D I N U M O G A
Universitatea Emanuel din Oradea

În urma studiilor făcute la Seminarul Teologic din Londra în anii 90, m-am
întors în Oradea unde am continuat să slujesc ca editor și traducător la
editura Făclia. În același timp am început colaborarea cu Universitatea
Emanuel din Oradea în cadrul Școlii de Teologie Practică Emanuel.
Pentru mine Universitatea Emanuel reprezintă răspunsul lui Dumnezeu la
rugăciunile membrilor Bisericii Creștine Baptiste Emanuel din Oradea.
UEO e mai mult decât o universitate; e întruchiparea unei viziuni pe care
dorim s-o trăim pentru gloria lui Dumnezeu. Contribuția mea la bunul mers
al acestei universități sper să fie una motivatoare, edificatoare și una care să
servească pentru studenți și cadrele didactice drept exemplu de trăire
creștină autentică. Sunt căsătorit cu Lidia și împreună îl avem ca fiu pe
Andrei căsătorit cu Ligia.
N U P I E R D E Ț I O P O R T U N I TĂȚ I L E
DE A-L SLUJI PE DUMNEZEU
Creștinii sunt convinși că la cârma istoriei acestei lumi este Dumnezeu. De acest lucru ne conving, cel
puțin, Sfintele Scripturi. În Biblie găsim adesea texte care ilustrează foarte frumos acest adevăr.

De la începutul existenței omului intenția lui Dumnezeu a fost să-l binecuvânteze. Dumnezeu a pregătit o
grădină și a creat toate condițiile necesare pentru ca omul să se folosească de toate oportunitățile și
circumstanțele pe care i le oferea viața pentru a trăi armonios cu familia lui și în pace și comuniune cu
Dumnezeu.

Dar în viața omului a intervenit păcatul. Păcatul a stricat mersul lucrurilor între Dumnezeu și om. Omul
n-a mai fost călăuzit doar de gânduri sfinte și drepte. Faptele lui au început să fie păcătoase. Omul nu și-a mai
dorit să aleagă să facă numai voia lui Dumnezeu. Astfel a pierdut, rând pe rând, ocazia de a trăi plenar numai
pentru Dumnezeu. Chiar și atunci când Dumnezeu lucra în mod convingător pentru el ca să-l binecuvânteze și
să-l învețe, omul nu sesiza acest lucru, nu înțelegea că i se oferă oportunitatea de a-l sluji pe Dumnezeu ca să
se poată bucura apoi de binecuvântările Lui.
1. Oportunități primite de la Dumnezeu

În toate vremurile istoriei Dumnezeu a vrut să-l binecuvânteze pe om și să se folosească de el în măsura în care
acesta s-a pus la dispoziția Lui și s-a folosit de oportunitățile pe care i le-a pus El la dispoziție pentru a-L sluji.
Unui om ca Ezra, din timpul Vechiului Testament, Dumnezeu i-a dat ocazia să întoarcă pe Israel din robie în
Ierusalim unde să rezidească Casa lui Dumnezeu. Lui Ezra i s-a dat oportunitatea să lucreze în vederea refacerii vieții
de închinare în Israel. El a avut oportunitatea să vegheze asupra bunului mers al lucrărilor de la Templu. Să pună
temelia zidurilor, să organizeze cântarea și lauda de la Casa Domnului.

În vremea noastră Dumnezeu ne dă și nouă oportunități de a-L sluji

pe El şi Biserica Lui, oportunități de a veghea asupra lucrării Bisericii.
La o anumită vârstă ai ocazia să fii învățător, sau dirijor de cor, sau
cântăreț în lucrarea bisericii. Poate ai ocazia să vizitezi un bolnav, ai ocazia
să-i vorbești cuiva despre Dumnezeu, ai ocazia să întorci pe cineva pe
calea credinței.
Dumnezeu oferă credincioșilor oportunități de slujire. Întrebările pe
care vă îndemn să ni le punem fiecare sunt următoarele: Avem noi
capacitatea de a recunoaște aceste oportunități? Suntem noi gata să
prindem fiecare ocazie pe care o avem pentru a-L sluji pe Dumnezeu și
Biserica Lui? Ne întrebăm apoi dacă știm să ne folosim de aceste
oportunități? Din păcate de prea multe ori ne scapă cele mai frumoase
oportunități pe care ni le oferă Dumnezeu pentru a fi folositori lucrării Lui
din această lume.
Iată ce se poate întâmpla! Apare ocazia să-L slujești pe Dumnezeu,
iar tu, fie nu recunoști acea ocazie, din pricina alergării tale după lucrurile
pământești, fie că o recunoști, dar nu vrei să te folosești de ea.
 Este bine să reținem următorul lucru important: Ocazia de a-L sluji pe Dumnezeu este trecătoare.
De cele mai multe ori nu te întâlneşti de două ori cu aceeaşi ocazie. De cele mai multe ori este
imposibil ca prin propriile eforturi să reproduci a doua oară combinațiile şi circumstanțele sub care ți s-a
oferit de prima dată o anumită ocazie.
De exemplu: Ești într-un anume loc și se ivește ocazia să-i vorbești cuiva despre credința ta. Dacă
n-o faci în acel moment, mai târziu n-o mai poţi face deloc. Conversaţia se scurge şi n-o mai poţi aduce
acolo unde era când o puteai face de prima dată. Există cuvinte pe care dacă nu le rostești într-un
anume moment, nu le mai poți rosti niciodată în aceleași circumstanțe.
Sunt credincioși care trec prin cuptorul încercărilor şi a suferinţei. Sunt momente când le poţi sluji
şi îi poți încuraja. Și sunt zile când, şi dacă vrei, nu mai poți face aceste lucruri.
Creșterea în sfințenie, apropierea de Dumnezeu şi cunoașterea Lui sunt un rod pe care trebuie să
îl culegi atunci când necazul îţi încearcă credinţa. Necazurile vin peste noi și pentru a ne apropia mai
mult de Dumnezeu şi pentru a ne arăta mai mult tăria credinței noastre.
Sunt momente când Domnul caută oameni care să vegheze asupra Bisericii. Dacă nu ne punem
la dispoziție în acele momente, în timp ce noi șovăim, deliberăm, ne tot dăm explicații, oportunitatea
trece şi devine imposibil să mai faci ceea ce puteai face deja.
De multe ori ne mulțumim să spunem: „Nu m-am rugat azi, dar o voi face mâine; n-am citit azi
Biblia, dar recuperez mâine. Azi n-am stat cu grijă în Casa Domnului, dar voi fi mai atent data viitoare. La
Cina Domnului am venit nepregătit, dar mă voi pregăti mai bine pentru următoarea Cină.
Și slujirea bună pe care o puteam face azi, îmi propun s-o fac altădată. Mărturia bună pe care o
puteam aduce azi, o voi aduce altădată.
Şi timpul trece şi ne tot promitem că vom fi credincioşi mai buni, mai evlavioşi, mai iertători, mai
plini de dragoste pentru lucrare, dar în realitate noi nu facem ceea ce ne oferă Domnul să facem.
În felul acesta pierdem ocazii după ocazii când putem fi mai credincioși lui Dumnezeu. În felul
acesta trec anii când este important să ne opunem ispitei, tentaţiei şi ne tot consolăm că data viitoare
vom fi mai atenţi. Dar e foarte probabil că vom pierde şi următoarea ocazie. De obicei neglijența de azi
devine mâine o neglijență şi mai mare. Şi uite aşa bătăliile mari ale credinţei se duc fără tine.
E adevărat că vor fi şi alte ocazii, dar poate niciuna la fel de specială ca prima. Unul dintre textele Noului Testament care
ilustrează cu multă putere acest adevăr este cel din Evanghelia după Matei capitolul 26, de la versetul 36 la 46.

2 . O p o r t u n i t a t e a p i e rd u t ă î n G r ă d i n a G h e t s i m a n i

Unul dintre cele mai cutremurătoare exemple de oportunitate pierdută a fost cea oferită de Isus ucenicilor în Grădina
Ghetsimani. Textul din Matei 26:36-46 ilustrează adâncimea şi realitatea suferinţelor lui Isus, agonia Lui din momentul acela unic
în viața Lui și a ucenicilor Lui. Suferința lui Isus se simțea în cuvintele Lui, în strigătul Lui de agonie, în lacrimile Lui şi în
rugăciunile Lui. Isus a intrat cu trei dintre ucenicii Lui în Gradina Ghetsimani. Isus a luat împreună cu El pe Petru şi pe cei doi fii
ai lui Zebedei, Iacov şi Ioan. Petru, Iacov şi Ioan formau elita ucenicilor. Textul subliniază două aspecte importante despre Isus.

a) Natura divină a lui Isus – numai Isus poate mântui omul din păcat

Primul aspect ilustrează natura divină a Mântuitorului. Prin expresia „rămâneți aici până Mă voi duce acolo să Mă rog” Isus
arată spre imposibilitatea omului păcătos de a-și aduce contribuția la realizarea planului divin de mântuire.
Separarea Domnului de ucenici a avut o importanță deosebită. În acel moment Isus făcea o deosebire între El, ca Fiu al
lui Dumnezeu, şi oamenii păcătoşi pentru care a venit să moară pe cruce. În acele momente Isus urma să intre în Valea Umbrei
Morţii. Momentele acelea făceau parte din suferinţele Lui pentru cei păcătoşi. Omul păcătos nu joacă niciun rol în planul lui
Dumnezeu de mântuire. El este neputincios, căzut şi incapabil de a se salva. Era nevoie de intervenția lui Dumnezeu. Mântuirea
omului este în totalitate lucrarea lui Dumnezeu. Era nevoie de Fiul Lui, Isus Cristos. Doar El putea intra în suferinţele ispăşitoare
pentru păcat.
 Această autoseparare a lui Isus de ucenici arată spre divinitatea Lui, spre rolul lui de Mântuitor, de jertfă perfectă
pentru mântuire. Mântuirea vine de la Dumnezeu. Omul păcătos care își dorește iertarea păcatelor trebuie să apeleze
la Dumnezeu nu la om.
Primul aspect în acest pasaj ține de dumnezeirea lui Cristos. Mântuirea, scăparea, de iadul veșnic, este realizată
în exclusivitate de Dumnezeu. Omul n-a putut face nimic pentru scăparea lui de sub pedeapsa eternă.
În Epistola lui Pavel către Romani la capitolul 9, versetele 9 și 10 Pavel arată care este singura responsabilitate a
omului pentru a primi mântuirea, spunând: „Dacă mărturisești deci cu gura ta pe Isus ca Domn, şi dacă crezi în inima
ta că Dumnezeu L-a înviat din morţi, vei fi mântuit”. Acesta este primul aspect important.

b ) N a t u r a u m a n ă – I s u s n e v re a c u E l î n s l u j i re

Dar al doilea aspect este la fel de important ca primul pentru că el ne îndreaptă atenția spre subiectul temei
noastre din acest material.
Ce se întâmplă de acum încolo ne îndreaptă privirile spre Isus ca om; spre natura Lui umană. Isus îi ia cu El pe
cei trei ucenici. Ca om avea nevoie de ei. Cel ce urma să sufere era Cristos, Fiul lui Dumnezeu, dar era şi omul perfect
Isus. Isus a suferit ca oricare alt om. Chiar dacă a fost Dumnezeu, insultele şi bătăile romanilor L-au afectat ca pe
oricare alt om. Scriitorul Epistolei către Evrei, la capitolul 4, versetul 15 spune: „Căci noi n-avem un Mare Preot care să
n-aibă mile de suferinţele noastre; ci unul care în toate lucrurile a fost ispitit ca şi noi, dar fără păcat.”
În natura Sa de om nu ne surprinde că Isus a lut cu El în grădină pe acești trei ucenici. Pentru că era om, pe
lângă hrană, odihnă, îmbrăcăminte şi adăpost El avea nevoie de părtășie cu cei apropiați Lui. În Ghetsimani
Dumnezeu le dă ucenicilor unica ocazie de a „rămână să vegheze împreună cu El” (Mat 26:38). Ucenicii n-au putut
face nimic pentru mântuirea lor, dar puteau fi acolo ca să vegheze cu El, ca să fie un sprijin pentru Domnul lor. Tot ce
le-a cerut Isus a fost „să rămână acolo şi să vegheze împreună cu El”.
Isus Îi cheamă pe cei trei la părtăşia cu El în suferinţele Lui. „Rămâneţi aproape de Mine şi vegheaţi împreună cu
Mine” ne aminteşte că suntem chemați să ne identificăm cu El, slujindu-L pe El. Isus se identifică cu noi ca să ne
răscumpere, noi suntem chemaţi să ne identificăm cu El slujindu-L sau chiar suferind pentru El.
 În relaţia aceea a ucenicilor cu Isus, acestora li s-a dat unica ocazie de a-L sluji pe Cel ce urma să
realizeze Mântuirea lor.
Ce au făcut însă ucenicii? Ei bine, în loc să vegheze împreună cu Isus ni se spune că Isus „a venit
la ucenici şi i-a găsit dormind” (Mat 26:40). Li se îngreuiaseră ochii de somn. (Mat 26:43). Și ce le-a spus
Domnul? Cu blândețe le-a spus aceste cuvinte: „Un ceas n-aţi putut veghea împreună cu Mine?” (Mat
26:40) „Dormiţi de acum şi odihniţi-vă” (Mat 26:45). M-aţi fi putut sluji, dar ați pierdut ocazia!
O oportunitate unică, dar din cauza nevegherii au pierdut-o. Au pierdut cea mai specială ocazie
de a sta în părtăşie si veghere împreună cu Mântuitorul oamenilor. Au pierdut acea extraordinară
binecuvântare. Era un har care le-a fost dat numai lor. Şi din cauză că n-au vegheat, toată planeta
cunoaște astăzi ce oportunitate extraordinară au pierdut acești trei ucenici. Ucenicii au avut multe alte
oportunităţi de a-L sluji pe Domnul lor, chiar oportunitatea de a muri ca martiri, pe care n-au pierdut-o,
dar nici una ca aceea din Grădina Ghetsimani.

În concluzie…
Vreau să învățăm din acest text că în viață Dumnezeu ne oferă şi nouă ocazii speciale când îl putem sluji. Un adevăr
important pe care este bine să-l reținem este acesta: Dumnezeu Își face lucrarea cu mine sau fără mine. Însă nu știu de ce
Dumnezeu mă vrea pe mine şi te vrea pe tine implicat în toate aspectele lucrării Sale.
Ne dorim noi să prindem orice oportunitate de a-L sluji pe Domnul şi Biserica Lui aici pe pământ?
Bisericile sunt amorțite pentru că cei mai mulţi credincioşi sunt prinşi de nepăsare. Mulți nici măcar nu regretă oportunitățile
pierdute de a-L sluji pe Dumnezeu şi de a veghea asupra vieții lor de credință, dar vor regreta acest lucru în cer. În cer vor regreta
toate momentele când l-ar fi putut sluji pe Domnul, şi toate momentele când ar fi putut veghea mai mult asupra vieții lor.
Cristos S-a identificat cu noi păcătoşii şi ne-a răscumpărat din păcatele noastre. Să ne identificăm şi noi cu El şi cu Biserica
Lui. Cine sunt cei ce Îl pot sluji pe Mântuitorul? Sunt cei ce sunt ai Lui. Haideţi să nu pierdem nicio ocazie de a fi mai buni, de a
veghea asupra bunului mers al vieții omului pe pământ.
Fiți atenți la oportunitățile pe care vi le oferă Dumnezeu. Le puteți pierde, sau le puteți folosi. Faceți tot ce vă stă în putere
să nu le pierdeți, ca să câștigați marile binecuvântări ale lui Dumnezeu.
str. Nufărului, nr. 87, Oradea, jud. Bihor, 410577
T: 0040 359 405 603, contact@emanuel.ro
www.emanuel.ro