Smerește-te înaintea lui Dumnezeu

Textul biblic: Iona 2:1-10

Versetul cheie: Psalmul 46:11
Ideea centrală a lecției: Dumnezeu ascultă rugăciunea celor care se apropie de el cu o inimă smerită și cu un
duh zdrobit.
Scopul lecției: Să te ajute să înțelegi importanța unei atitudini smerite atunci când te apropii de Dumnezeu în
rugăciune.

1. Smerenia te conduce la pocăință (2:1-6)

În primul capitol nu se pomenește despre vreo rugăciune făcută de Iona. Nu citim că Iona s-ar fi rugat
Domnului, atunci când a decis să fugă departe de fața lui Dumnezeu la Tars. Mai mult, nu citim că el s-ar fi
rugat nici măcar atunci când corabia în care se găsea era în pericol de a se scufunda, pentru că în acest caz
corăbierul nu i-ar fi cerut explicit acest lucru (vezi cererea din 1:6 - Scoală-te și cheamă pe Dumnezeul tău). Dar
acum, după ce Iona ajunge în burta peștelui, el începe să strige către Dumnezeu după ajutor. A trebuit să ajungă
în această situație dramatică pentru a apela la arma rugăciunii.
Spune: De multe ori și noi semănăm cu Iona în această privință. Sunt mulți creștini care încep să strige
către Dumnezeu doar după ce ajung pe un pat de spital, după ce rămân fără locul de muncă sau după ce are loc o
tragedie în familia lor. Rugăciunea nu trebuie privită doar ca un „colac de salvare”, la care să apelăm în
momentele dificile ale vieții noastre. Rugăciunea trebuie să fie esența vieții noastre de credință, caracteristica de
bază a slujirii și a relației noastre cu Dumnezeu, o prioritate a închinării noastre zilnice și o manifestare a
dependenței noastre de Dumnezeu.
Subliniază importanța rugăciunii. Despre rugăciune se spune că este „cenușăreasa” vieții de închinare a
creștinului, în sensul că este puțin apreciată și mai puțin folosită. Creștinii de astăzi nu se mai roagă aproape
deloc, sau dacă se roagă, o fac de multe ori într-un mod superficial. Absența rugăciunii în viața personală, în
familie sau în biserică are consecințe spirituale ireparabile, conducând la pierderea puterii și faliment.
S.D. Gordon spunea: Avem nevoie de timp pentru rugăciune, fără grabă, zilnic, timp suficient pentru a
uita de ceas. Nu mă refer la acest gen de rugăciune: ne trezim dimineața în ultimul moment, ne îmbrăcăm poate
în grabă, apoi îngenunchem pentru câteva clipe ca să ne simțim cu conștiința împăcată; nu, nu așa. Nu mă
refer la acea rugăciune înainte de culcare, când ești obosit, epuizat și pe jumătate băgat în pat și atunci îți
amintești să cauți un verset în Scriptură, să îngenunchezi pentru câteva clipe; nu la așa ceva mă refer. Și
acestea sunt bune la timpul lor... Însă acum vreau să-ți spun următorul lucru: ia-ți timp când mintea este
proaspătă și ageră, iar duhul receptiv, ca să te rogi și să meditezi... Dacă vrem să devenim mijlocitori pricepuți
și să știm să ne rugăm suficient de simplu, trebuie să ne punem zilnic deoparte un timp de liniște și singurătate.
Acolo în singurătate Iona a început să strige către Dumnezeu și a făcut-o din toată inima lui. Iona a
transformat burta peștelui într-o cămăruță de rugăciune, din care și-a înălțat glasul către Dumnezeu. Cel mai bun
loc pentru rugăciune este locul în care ai nevoie de prezența și protecția divină în viața ta, iar acesta reprezintă
fiecare pas din viață.
Prin rugăciunea sa Iona ne vorbește despre faptul că: a) orice loc în care ne găsim poate fi transformat
într-o „cămăruță” de rugăciune; nu doar la biserică sau acasă ne putem ruga lui Dumnezeu; noi ne putem ruga și
atunci când mergem, când suntem la locul nostru de muncă sau când călătorim; b) nu trebuie să ajungem într-o
situație limită, la fel ca Iona, ca să începem să ne rugăm. Rugăciunea trebuie să fie continuă, clădită pe
cunoaștere și credință.
Spune: Iona descrie situația dificilă în care ajunsese prin cuvintele „mijlocul locuinței morților”. În
limba ebraică termenul este Șeol. În Vechiul Testament Șeol este descris ca fiind locuința tuturor celor morți
(vezi Iov 30:23). A coborî încă din timpul vieții în Șeol era văzut ca fiind o pedeapsă pentru mari păcate (vezi
Numeri 16:30, 33). Dincolo de această perspectivă generală asupra Șeolului, Dumnezeu ne este prezentat în
Cartea Psalmilor ca având putere inclusiv asupra locuinței morților (vezi Psalmul 30:3; 139:8). Iona nu ajunsese
fizic acolo, însă starea în care se găsea, întunericul profund, condițiile, toate acestea îi creau sentimentul că
ajunsese de viu în locuința morților.

2. Smerenia te conduce înapoi la Dumnezeu (2:7, 8)

 Poți să evidențiezi cu această ocazie manifestările dragostei lui Dumnezeu în viața lui Iona.
În primul rând, Dumnezeu îl disciplinează. Cele trei zile și trei nopți petrecute în pântecele peștelui
reprezintă disciplinarea lui de către Dumnezeu. A fost un timp în care Iona și-a putut analiza viața,
comportamentul, relația sa cu Dumnezeu. A fost un timp de reflecție și meditație. Sub mâna lui Dumnezeu, Iona
s-a smerit și s-a pocăit, și-a recunoscut greșelile și falimentele. Dar și această disciplină a fost o dovadă a iubirii
și purtării de grijă a lui Dumnezeu, care nu L-a părăsit în aceasta stare.
Subliniază importanța introspecției. Dacă nu-ți faci timp să stai față în față cu propria ta persoană, să-ți
analizezi viața și acțiunile, vine o vreme când intervine Dumnezeu în viața ta pentru a te determina să-ți faci
timp pentru aceasta.
În al doilea rând, Dumnezeu aduce în viața lui Iona situații în care să aprindă din nou pasiunea pentru
rugăciune și părtășie: Când îmi tânjea sufletul în mine... rugăciunea mea a ajuns până la tine (v. 7). Iona devine
conștient de faptul că acum rugăciunea lui era diferită de rugăciunile anterioare. Când treci prin școala
disciplinării lui Dumnezeu, redescoperi frumusețea și puterea vieții de rugăciune și înțelegi că și această cale
extremă de re-apropiere a ta de Domnul este tot o dovadă a iubirii Lui față de tine
În al treilea rând, Dumnezeu îl ajută pe Iona să redescopere frumusețea închinării adevărate: Cei ce se
lipesc de idoli deșerți, îndepărtează îndurarea de la ei (v. 8). Când nu mai are nimic pe care să se sprijine, el se
întoarce cu toată ființa spre Domnul. Iona recunoaște că nu există alt Domn în afara Lui. În situații dramatice
din viață omul se întoarce cu fața spre Dumnezeu și își recunoaște dependența de El.

3. Smerenia te conduce la mulțumire (2:9)

Subliniază importanța mulțumirii. Mulțumirea este starea cea mai plăcută lui Dumnezeu. Ea este o
recunoaștere a atributelor dumnezeiești aplicate la viața de zi cu zi.
Spune: Oamenii au o percepție îngustă asupra mulțumirii. Ei mulțumesc doar pentru lucrurile bune care
li se întâmplă în viață. Perspectiva umană asupra vieții, împarte lucrurile sau evenimentele în bune sau rele. Din
perspectiva lui Dumnezeu însă discutăm doar despre voia și planul Lui cu privire la viața noastră. În felul
acesta, uneori ceea ce ni se pare a fi rău este spre binele nostru și invers. De aceea, creștinii trebuie să aibă
puterea să-I mulțumească lui Dumnezeu pentru toate lucrurile, știind că toate fac parte din planul lui Dumnezeu
cu viața lor.
Iona a putut să-I mulțumească lui Dumnezeu doar după ce a trecut prin școala grea a disciplinării. Dar
trebuia să treacă pe acolo, pentru că Dumnezeu nu se putea folosi de un proroc care pierduse din vedere
importanța recunoașterii suveranității divine peste viața lui. Atunci când omului îi merg toate din plin, uită să-I
mulțumească lui Dumnezeu. Atunci, în dragostea Lui față de om, Dumnezeu îl trece prin școala disciplinării, ca
să-l determine să se întoarcă cu fața spre El și să-l învețe lecția mulțumirii.

4. Smerenia aduce izbăvire (2:10)

Dacă capitolul întâi începe „Cuvântul Domnului i-a vorbit lui Iona...”, Iona rămânând insensibil față de
cuvântul primit, capitolul al doilea se încheie într-un mod asemănător („Domnul a vorbit peștelui...”). Vedem
însă că peștele a ascultat de porunca lui Dumnezeu. Pasajul scoate în evidență contrastul dintre neascultarea
omului și ascultarea peștelui de cuvântul Domnului. Peștele a făcut exact cum i-a poruncit Dumnezeu. Este
adevărat însă și faptul că menționarea istoriei exact cum a fost ea de către protagonistul ei (Iona), fără să treacă
cu vederea falimentul propriu, este dovada pocăinței lui ulterioare și reale. Este ca și cum Iona ne-ar spune:
„Citiți și învățați din propria mea istorie a neascultării, ca să nu-mi repetați greșelile.”
Subliniază importanța ascultării de poruncile lui Dumnezeu. În final Domnul a adus izbăvire în viața
slujitorului Său pentru că îl iubea, pentru că avea un plan cu el și pentru că slujitorul s-a pocăit. Eliberarea a
venit pe fondul pocăinței și smereniei. Iona a experimentat înălțarea fizică (din fundul mării și din burta peștelui
la suprafață) dar și spirituală (din starea de răzvrătire, spre cea de supunere și ascultare), probând încă o dată
adevărul Scripturii cu privire la harul divin înălțător acordat celor care se smeresc (Iacov 4:6; 1 Petru 5:5, 6).