Evanghelia adevărată

Textul biblic: Galateni 2:1-21

Versetul cheie: Galateni 2:16
Ideea centrală a lecției: Comportamentul nostru trebuie să reflecte adevărul Evangheliei pe care-o
mărturisim altora.
Scopul lecției: Să te încurajeze să trăiești în adevăr, la fel cum vorbești despre adevărul Cuvântului lui
Dumnezeu.

Într-o zi, un băiețel a întrebat-o pe mama sa: „Mamă, tu crezi că tata este un bun creștin?” Mama lui i-
a răspuns: „Da, dragul meu, cred că tatăl tău este un bun creștin. Dar, de ce mă întrebi?” „Pentru că l-am
auzit ieri, când s-a supărat, vorbind urât”. „Dragul meu”, i-a răspuns mama acestui copilaș, „tatăl tău este un
bun creștin, dar să știi că de data aceasta a păcătuit, pentru că și creștinii buni mai păcătuiesc. Noi însă trebuie
să ne luptăm cu păcatul, ca să nu cădem pradă lui, nu-i așa?”
De multe ori și noi trecem prin situații asemănătoare, când trebuie să ne cerem iertare pentru vorbele
pe care le-am spus sau faptele pe care le-am făcut într-o clipă de neveghere.
Această lecție este o chemare la trăire în adevărul Cuvântului lui Dumnezeu. Pentru exemplificare
avem descris un episod din viața apostolului Pavel, care a rămas de partea adevărului Evangheliei în orice
împrejurare sau circumstanțe. De asemenea, această lecție ne introduce în marea doctrină a justificării numai
prin credință, una din „pietrele de temelie” ale credinței creștine.

1. Predică o singură Evanghelie (Galateni 2:1-10)

La patrusprezece ani de la convertire apostolul Pavel călătorește pentru a doua oară la Ierusalim
(prima sa vizită fiind cea menționată în 1:18). De data aceasta el este însoțit de doi dintre colaboratorii săi:
Barnaba și Tit. Scopul noii vizite nu ne este dezvăluit. În schimb, Pavel ne dezvăluie cauza: în urma unei
descoperiri (v. 2). Afirmația ne indică modul de viață al apostolului Pavel. El a făcut fiecare pas din viață
doar prin călăuzirea Duhului Sfânt (vezi Faptele Apostolilor 16:9, 10; 18:9, 10; 23:11; 27:23-25).
Mesajul capitolului continuă să fie unul de apărare, atât pentru Pavel, apostol chemat nu de oameni, ci
de Dumnezeu, cât și pentru Evanghelia propovăduită. Discuția despre erezia iudaizatorilor începută în
capitolul precedent continuă și-n acest capitol. Probabil că la Ierusalim au fost destui din cei care i-au
contestat apostolia și predicarea, lucruri care-l fac să afirme: le-am arătat Evanghelia, pe care o
propovăduiesc eu între neamuri (v. 2).
Iudaizatorii sunt numiți de către apostolul Pavel frați mincinoși, furișați și strecurați printre noi, ca să
pândească slobozenia pe care o avem în Cristos Isus, cu gând ca să ne aducă la robie (v. 4). Cuvintele
descriu ipocrizia iudaizatorilor (iudei încreștinați), care încercau să pervertească Evanghelia Domnului Isus și
mai ales, doctrina justificării prin credință. Apostolul Pavel trage un semnal de alarmă cu privire la
identitatea lor („frați mincinoși”) și comportamentul lor („furișați”, „strecurați”, „ca să pândească”).
Imaginea este a unor intruși, sabotori spirituali (vezi Matei 7:15; Fapte 20:29, 30; 1 Timotei 1:19, 20).
E nevoie și-n zilele noastre de vestitori ai Cuvântului lui Dumnezeu care să predice Evanghelia fără să
se uite la fața omului, fără să țină seamă de curentul principal de opinie sau să se lase intimidați de cei care-i
combat, atunci când acestea se fac în discordanță cu Cuvântul lui Dumnezeu. Pavel și-a înțeles foarte bine
lucrarea la care a fost chemat de Dumnezeu și pentru a duce la bun sfârșit misiunea încredințată, n-a dat
vreodată înapoi.

Care este mesajul pe care-l transmite felul tău de viață în cursul săptămânii? Este diferit de cel pe
care-l transmiți duminica, atunci când mergi la biserică? Dacă da, ia aminte la exemplul apostolului Pavel și
pocăiește-te de o atitudine de duplicitate spirituală.

2. Umblă drept înaintea tuturor (Galateni 2:11-14)

Versetul 11 ne descrie problema care apăruse în Biserica din Antiohia: Dar când a venit Chifa în
Antiohia, i-am stat împotrivă în față, căci era de osândit. Încă o dată putem vedea influența distrugătoare
asupra Bisericii de atunci a iudaizatorilor. Chiar și apostolul Petru a căzut în cursa întinsă de ei. Erau oare
două Evanghelii, cea propovăduită de Petru și cea propovăduită de Pavel? Nicidecum și lucrul acesta reiese
foarte clar în acest pasaj. Evanghelia este una singură, cea a Domnului Isus Cristos.
 Atitudinea apostolului Pavel (v. 14: Când i-am văzut eu că nu umblă drept după adevărul
Evangheliei, i-am spus lui Chifa în fața tuturor) nu denotă mândrie spirituală sau atitudine necolegială față de
ceilalți colegi apostoli, dimpotrivă, probează integritatea caracterului lui Pavel. Când a fost vorba de persoana
lui, de recunoașterea meritelor personale, el n-a reacționat ci a preferat să rabde și să se roage. Când a fost
vorba de adevărul Evangheliei însă, apostolul Pavel a fost gata să lupte fără nicio rezervă pentru adevăr!
Mulți creștini sunt gata să reacționeze imediat și să se lupte atunci când este vorba de numele lor sau
de interesele lor particulare și sunt temători și dispuși mai degrabă să facă concesii decât să lupte, atunci când
vine vorba de apărarea adevărului Cuvântului lui Dumnezeu. Lucrarea lui Dumnezeu și Evanghelia
Împărăției trebuie să fie prioritățile vieții și slujirii noastre.

Pot să recunoască cei din jurul tău un model demn de urmat în felul tău de viață?

3. Trăiește prin credință doar pentru Dumnezeu (Galateni 2:15-21)

Discuția apostolului Pavel despre justificarea doar prin credință vine în continuarea combaterii ereziei
iudaizatorilor. Vorbind despre Lege, care reprezintă totalitatea poruncilor date de Dumnezeu, el aduce în
discuție faptul că ascultarea de Lege (adică faptele Legii) nu pot să ne justifice înaintea lui Dumnezeu: pentru
că nimeni nu va fi socotit neprihănit prin faptele Legii (v. 16).
Evanghelia deformată a iudaizatorilor susținea că, pe lângă credința în jertfa Domnului Isus, fiecare
persoană care voia să fie justificată, adică să fie socotită neprihănită înaintea lui Dumnezeu, trebuia să mai
facă ceva: să țină Legea și să îndeplinească toate condițiile ei (Sabatul, circumcizia, sărbătorile etc.). Lucrul
acesta însă năștea în mintea omului nu numai ideea că el trebuie să facă ceva pentru a fi socotit neprihănit,
dar și ideea mult mai periculoasă și falsă de altfel că jertfa Domnului Isus de la Calvar nu ar fi suficientă
pentru îndreptățirea omului înaintea lui Dumnezeu și că credința în El nu ar fi suficientă în vederea primii
neprihănirii.
Conștient fiind de pericolul tolerării unor învățături neadevărate apostolul Pavel s-a ridicat cu curaj să
combată această doctrină străină de învățătura Evangheliei propovăduită de Isus Cristos și de apostoli. În
sprijinul învățăturii adevărate el folosește de mai multe ori pronumele personal „noi” la plural: Noi suntem
iudei din fire (v. 15); Totuși, fiindcă (noi) știm... (v. 16); Dar dacă, în timp ce (noi) căutăm să fim... (v. 17).
Folosirea pluralului indică unitatea de gândire și consensul care exista între apostoli în privința justificării
prin credință și nu prin fapte.
La Golgota Domnul Isus nu a murit pentru păcatele Lui. El este singura Persoană care a trăit pe
pământ fără a călca în vreun fel Legea lui Dumnezeu. El a împlinit într-un chip desăvârșit Legea, pentru ca în
felul acesta să ne poată mântui prin moartea Lui pe noi oamenii incapabili să împlinim Legea. Moartea Lui a
fost pentru nelegiuirile noastre în raport cu Legea lui Dumnezeu. La Golgota Fiul lui Dumnezeu a murit
pentru păcatele noastre.

Cele două pietre de temelie ale religiei creștine sunt harul lui Dumnezeu și moartea Domnului Isus
Cristos. Evanghelia creștină este Evanghelia harului lui Dumnezeu. Credința creștină este credința în
Domnul Isus Cristos Cel crucificat. (John Stott)