Beneficiile învierii (Învierea Domnului Isus)

Textul biblic: Luca 24:13-35

Versetul cheie: 1 Corinteni 15:19, 20
Ideea centrală a lecției: Învierea Domnului Isus Cristos reprezintă fundamentul credinței noastre.
Scopul lecției: Să te motiveze la o înțelegere corectă a semnificației învierii Domnului Isus Cristos urmărind
influența, impactul și importanța majoră a acestui eveniment unic din istoria omenirii.

1. Impactul învierii asupra personalității umane (24:13-24)

Spune: Apariția Domnului Isus după înviere pe drumul către Emaus reprezintă prima dintre cele trei
apariții relatate în evanghelia după Luca. De asemenea, Luca este singurul evanghelist care alocă un spațiu
semnificativ pentru relatarea acestui eveniment. Acțiunea prezentată are loc în prima zi a săptămânii, după
descoperirea faptului că mormântul în care fusese așezat Isus Cristos era gol.
Versetul 13 prezintă doi dintre ucenicii Domnului care mergeau dinspre Ierusalim spre Emaus.
Identitatea lor a trezit numeroase speculații în decursul timpului. Dacă unul dintre ei a fost identificat în
persoana lui Cleopa (v. 18), numele celuilalt a rămas necunoscut. Iată câteva din variantele sugerate de
comentatori. Origen l-a identificat cu Simeon. Ambrosie l-a numit Amaon. Teofilact l-a asociat cu Luca.
Ceea ce știm cu siguranță este faptul că el nu era unul dintre apostoli, pe baza relatării din versetul 33.
Nici localizarea satului nu poate fi făcută cu precizie, având ca element de recunoaștere doar distanța
aproximativă dintre Ierusalim și Emaus. Important este faptul că cei doi erau interesați și vorbeau între ei
despre evenimentele care au avut loc în ultimele zile (v. 14).
Versetul 15 surprinde momentul apariției Domnului Isus Cristos în mijlocul lor, iar versetul 16
ilustrează un fapt semnificativ cu privire la acest moment: ochii lor erau împiedicați să-L cunoască. Forma
pasivă a expresiei sugerează faptul că Dumnezeu este Cel care i-a împiedicat pe cei doi ucenici să-L
recunoască pe Fiul Său. Exegeții biblici susțin că tocmai acest fapt i-a permis Domnului Isus să-i învețe
despre necesitatea morții și învierii Sale, prezentate ca o împlinire deplină a Vechiului Testament.
Versetul 17 prezintă, pe de-o parte, întrebarea Domnului Isus, iar pe de altă, parte reacția celor doi
ucenici. Faptul că întrebarea viza în mod direct vorbele pe care le-au spus, i-a determinat pe ucenici să se
oprească din drum și să ia atitudine față de poziția interlocutorului lor.
Deși se prezintă sub forma unei întrebări, versetul 18 reprezintă, în mod indirect, o dovadă
importantă cu privire la răspândirea informațiilor referitoare la răstignirea Domnului Isus Cristos. El nu le-a
dat un răspuns la prima parte a întrebării, ci la cea de-a doua, arătându-se interesat de cunoașterea
evenimentelor care au avut loc. Astfel, în versetele următoare se va face referire atât la felul în care s-au
derulat evenimentele, cât și la modalitatea în care acestea au împlinit așteptările ucenicilor și ale apropiaților
Domnului Isus Cristos.
Spune: Fiul lui Dumnezeu este caracterizat în versetul 19 prin identitatea Lui pământească (Isus din
Nazaret) și prin lucrarea Sa desăvârșită. Combinația ce se regăsește în expresia prooroc puternic în fapte și
cuvinte mai apare și în alte pasaje nou testamentale: Romani 15:18; Coloseni 3:17; 2 Tesaloniceni 2:17.
Continuarea acestei expresii demonstrează faptul că lucrarea lui Cristos a avut o valoare semnificativă atât
înaintea lui Dumnezeu, cât și înaintea oamenilor. Vina pentru cele întâmplate a fost asociată în mod exclusiv
liderilor religioși din vremea aceea (v. 20), fără a se face referire la implicarea romanilor.
Prima parte a versetului 21 ilustrează perspectiva politică pe care ucenicii o aveau cu privire la
evenimentele ce s-au desfășurat cu puțin timp în urmă. Pentru ei, izbăvirea era sinonimă cu eliberarea de sub
autoritatea romanilor, neînțelegând dimensiunea spirituală a lucrării săvârșite de către Fiul lui Dumnezeu.
Dacă această stare a generat tristețe în inima lor, informațiile cu privire la dispariția lui Cristos din mormânt
i-a condus spre o atitudine de uimire (v. 22).
Spune: Sublinierea faptului că mormântul în care fusese așezat Fiul lui Dumnezeu era gol are o
valoare semnificativă în contextul Evangheliei după Luca, subliniind atât biruința dobândită de Domnul Isus
Cristos prin înviere, cât și nevoia ființei umane de a fi influențată în mod benefic, la nivelul întregii
personalități, de acest eveniment semnificativ și unic din istoria omenirii.

2. Impactul învierii asupra vieții spirituale (24:25-27)

Domnul Isus a identificat adevărata problemă a celor doi ucenici, ce consta în exprimarea unei
credințe parțiale în raport cu profețiile Vechiului Testament. Dacă ar fi avut o credință deplină, atunci nu ar
fi fost nici triști și nici uimiți de evenimentele petrecute. Astfel, ei sunt mustrați cu asprime de către Fiul lui
Dumnezeu în versetul 25.
 Spune: Expresia nepricepuților și zăbavnici cu inima face referire la faptul că ucenicii erau dispuși să
creadă doar aspectele referitoare la glorificarea lui Mesia, dar nu și pe cele ce se refereau la suferințele Lui
(v. 26). Ei n-au înțeles faptul că suferința trebuia să preceadă glorificarea lui Cristos (Marcu 10:45; Romani
3:25-26; 2 Corinteni 5:21; Galateni 3:10-14).
Pentru remedierea stării în care se găseau ucenicii, Domnul Isus a decis să le prezinte în rezumat
învățăturile Scripturii cu privire la propria Sa persoană (v. 27). Expresia în toate Scripturile folosită în acest
context poate fi interpretată în două modalități: cu referire la a treia secțiune a Vechiului Testament ebraic
numită Scrierile, sau cu referire la secțiunile denumite generic Legea și Profeții. Având în vedere amploarea
subiectului prezentat, credem că cea de-a doua variantă este mai plauzibilă.
Spune: Un aspect semnificativ ce poate fi observat în acest context este acela că situațiile ce țin de
dinamica vieții spirituale pot fi remediate cu ajutorul Cuvântului lui Dumnezeu, ce trebuie să reprezinte o
călăuză esențială pentru fiecare dintre noi. De asemenea, este important să nu ignorăm sub nicio formă
Vechiul Testament, ci să studiem Biblia ca un tot unitar.

3. Impactul învierii asupra relaționării la Cel înviat (24:28-35)

Impactul Sfintelor Scripturi în viața celor doi ucenici poate fi observat cu claritate în versetele 28 și
29. Cel care la început era pentru ei un străin, acum devenise un oaspete binevenit în casa lor.
Spune: Versetele 30 și 31 surprind un alt moment semnificativ ce are loc în contextul părtășiei dintre
ucenici și Cristos, pe când stăteau la masă. Conform obiceiului iudaic, pâinea era frântă la rugăciunea de
mulțumire, înainte de servirea mâncării. Domnul Isus Cristos îndeplinește acest obicei, dar în același timp
Dumnezeu decide să deschidă ochii celor doi, care Îl recunosc pe Domnul Isus în postura Marelui lor
Învățător. Unii exegeți biblici consideră că aceste versete fac referire la Cina Domnului, însă argumentarea
lor este foarte sumară, de vreme ce după frângerea pâinii și împărțirea acesteia, Fiul lui Dumnezeu S-a făcut
nevăzut (v. 31).
Versetele 32 și 33 reliefează modalitatea corectă de relaționare inter-umană pe baza părtășiei
creștine. Cei doi își împărtășesc unii altora experiența personală pe care au avut-o prin prezența Domnului
Isus Cristos în mijlocul lor, iar apoi sunt gata să acționeze în același timp pentru a mărturisi și altora veștile
bune care le-au schimbat viața.
Observăm că ei nu mai sunt triști și uimiți ca la început, ci dornici de părtășie cu Cristos, unul cu
celălalt și în relația lor cu ceilalți ucenici. Drumul până la Ierusalim n-a putut fi un obstacol în calea dorinței
lor de părtășie și mărturisire a adevărurilor spirituale pe care le-au experimentat în mod personal (Luca
24:33-35).
Spune: Învierea Fiului lui Dumnezeu nu ne poate lăsa pasivi sub nicio formă. Biruința împotriva
morții și a păcatului dobândită de Domnul Isus Cristos face posibilă reconcilierea relației cu Divinitatea, și
în același timp ne încurajează la o părtășie autentică cu cei din jur, în așteptarea momentului deosebit al
glorificării ființei noastre (1 Corinteni 15:19, 20).