1

TEOLOGIA
ÎNCHINĂRII

...închinătorii adevărați se vor închina Tatălui în duh și în adevăr; fiindcă

astfel de închinători dorește și Tatăl.

Ioan 4:23
 2

CUPRINS

INTRODUCERE

LECȚIA 1: CE ESTE ÎNCHINAREA?

LECȚIA 2: DUMNEZEUL CĂRUIA NE ÎNCHINĂM

LECȚIA 3: ÎNCHINAREA AUTENTICĂ

LECȚIA 4: ÎNCHINAREA PRIN RUGĂCIUNE

LECȚIA 5: ÎNCHINAREA PRIN CÂNTARE

LECȚIA 6: ÎNCHINAREA DE LA CORTUL ÎNTÂLNIRII

LECȚIA 7: ÎNCHINAREA COLECTIVĂ

LECȚIA 8: SERVICIILE PUBLICE DE ÎNCHINARE

INTRODUCERE
 3

Dacă relaţia omului cu Dumnezeu ar trebui sumarizată într-un singur cuvânt, atunci cu siguranţă
acesta ar fi închinarea. Dumnezeu spunea poporului Său că Tempul trebuia să fie locul închinării, iar
Mântuitorul spunea că Tatăl doreşte închinători. Cei care au încercat să se închine au observat că
Dumnezeu preţuieşte închinarea, o răsplăteşte, dar este şi pretenţios în primirea ei.
Pe El nu Îl interesează doar o închinare în linii generale, ci este atent la cele mai mici detalii.
Nu Îl impresionează o închinare de suprafață, ci dorește o închinare de profunzime.
El binecuvântează închinarea colectivă, dar privește la inima fiecărui închinător în parte.
Slujirea fără atitudinea închinării este doar activitate religioasă fără impact spiritual.
Formele de închinare variază, sunt diverse, dar reverența închinării trebuie să fie deplină și constantă.
Atât închinarea privată cât şi cea publică au anumite cerinţe care sunt stabilite de Cel care primeşte
închinarea şi nu de închinător.
Flacăra închinării trebuie să ardă permanent într-un creștin, așa cum la Cortul Întâlnirii focul de la altar
nu avea voie să se stingă. Leviticul 6:13

Focul să ardă necurmat pe altar şi să nu se stingă deloc.

Avem o închinare autentică?

Dorim să creştem calitatea închinării noastre?
Suntem interesaţi doar de închinarea din Casa Domnului, de închinarea publică şi oficială sau ne
interesează toate domeniile vieţii?
Apostolul Pavel spunea că tot ce facem trebuie făcut ca pentru Domnul şi pentru slava Sa. În alte
cuvinte, tot ceea ce face un creştin trebuie să fie parte din închinarea adusă Domnului. Cred că este
bine să ne aducem aminte că atunci când am fost răscumpăraţi noi ne-am închinat viaţa Domnului Isus.
Având în vedere că suntem ai Lui 24 de ore din 24, să trăim în aşa fel încât ceea ce spunem şi facem să
fie parte dintr-o închinare autentică, una de calitate maximă. Astfel de închinători sunt doriţi, iubiţi şi
răsplătiţi de Tatăl.

Închinarea are de-a face cu cine suntem noi, vorbește despre cine
sau ce este Dumnezeul nostru și despre cum alegem să trăim.
Închinarea este un lucru simplu, dar învăluit în mister. Închinarea
are de-a face cu Dumnezeu Însuși, care are o singură față, arătată în
persoana și lucrarea singurului Său Fiu, dar are de-a face și cu lumea în
care închinarea are o mie de fețe…
HAROLD M. BEST – Închinarea neîncetată

LECȚIA 1
 4

CE ESTE ÎNCHINAREA ?
Funcţionarea şi misiunea bisericii cuprinde cinci direcţii diferite:
 închinarea
 părtăşia
 ucenicia(funcția didactică)
 evanghelizarea
 slujirea semenilor(caritatea)

Închinarea este prima din responsabilităţile noastre.

Oamenii nu înţeleg pe deplin ce este închinarea și din acest motiv şi-au creat tot felul de substitute.
Una dintre cele mai mari nevoi ale bisericii este învăţătura despre închinare şi apoi restabilirea unei
închinări autentice.
Există o închinare adevărată şi o închinare falsă.
Sunt foarte mulţi închinători, dar e foarte puţină închinarea autentică. Închinarea e scopul lui Dumnezeu,
nevoia omului şi misiunea bisericii
 La ce ne gândim atunci când auzim cuvântul „închinare"?
1. O starea duhovnicească?
2. Respect pentru cineva mai mare?
3. Declaraţii de laudă?
4. Templu, haine?
5. Forme (ceremonii, liturghii, tradiţii)?
6. Obiecte ajutătoare (icoane, crucea, tămâie, instrumente muzicale, ornamente în casa de rugăciune)?

Inchinarea este piatra pretioasă pierduta a Bisericii evanghelice (A. W. Tozer).

Inchinarea este raspunsul activ pe care il dam lui Dumnezeu, prin care declarăm vrednicia Sa.
Inchinarea nu este pasiva, ci este participativa. Inchinarea nu este о dispozitie sufleteasca, ci
este un raspuns, nu un sentiment ci o declaraţie. (Ronald Alen şi Gordon Borror)
Inchinarea este adoratie pura, este inaltarea spiritului nostru rascumparat spre Dumnezeu, ca о
contemplare a desavirsirii Sale sfinte
Inchinarea este celebrarea intensa a lui Dumnezeu in maretia gloriei Sale, intr-o asemenea
maniera incit „meritul" Sau devine norma si inspiratie pentru trairea umana
(Harold Best) – teza cărţii Închinarea neîncetată, este că noi oamenii suntem într-o continuă
închinare. În orice moment al vieţii, prin tot ce facem, gândim şi suntem aducem închinare lui
Dumnezeu. Închinarea este revărsarea continuă a tot ce sunt eu, tot ce fac eu şi tot ce voi deveni
eu în lumina unui Dumnezeu pe care l-am ales sau care mă alege.
Ideea fundamentală a închinarii este recunoașterea si răspunsul.  
Recunoaștem persoana lui Dumenzeu în toată splendoarea Sa (Ps 95.1-7) și îi răspundem cu supunere,
adorare și prin slujire activă.

Vom descoperi cât de importantă este închinarea pentru Domnul şi responsabilitatea pe care fiecare
credincios o are de a face din închinare o prioritate a vieţii sale. În această sesiune vom răspunde la
trei întrebări:
 5

1. Cât de importantă este închinarea? – Prioritatea

2. De ce ne închinăm? – Scopul
3. Ce este închinarea? – Portretul, Imaginea

I. PRIORITATEA ÎNCHINĂRII

A. Închinarea are prioritate în Scriptură.

1. Apoc. 14:7 – “El zicea cu glas tare: „Temeţi-vă de Dumnezeu, şi daţi-I slavă, căci a venit ceasul
judecăţii Lui; şi închinaţi-vă Celui ce a fãcut cerul şi pământul, marea şi izvoarele apelor!”
Biblia descoperă închinarea drept o prioritate. Isus în învăţăturile Sale o prezintă ca o prioritate – Ioan
4:23, 24.

2. Datoria supremă a creaţiei este să se închine Creatorului.

3. Mat. 4:10 – “„Pleacă, Satano” i-a răspuns Isus. „Căci este scris: „Domnului, Dumnezeului tău să te
închini şi numai Lui să-I slujeşti.”
Atitudinea noastră în toate activităţile zilnice trebuie să fie una de închinare Domnului. Noi ne
închinăm Domnului prin ceea ce facem.

B. Închinarea este prioritatea bisericii

1. Închinarea este prima prioritate a bisericii deoarece prima prioritate a bisericii trebuie să fie
Dumnezeu. Nu este vorba aici despre o instituţie religioasă, ci despre poporul lui Dumnezeu.
Închinarea este o prioritate pentru poporul lui Dumnezeu deoarece este o prioritate pentru
Dumnezeu.
2. Prioritatea bisericii este să-şi înalţe Capul. Hristos este Capul bisericii şi este responsabilitatea
bisericii de a-şi înalţa / glorifica / mări Capul.
3. Biserica este chemată să se închine.
Fiindcă am primit, dar, o împărăţie care nu se poate clătina, să ne arătăm mulţumitori şi să
aducem astfel lui Dumnezeu o închinare plăcută, cu evlavie şi cu frică,
fiindcă Dumnezeul nostru este „un foc mistuitor”. Evrei 12:28, 29
4. În Geneza, Adam a căzut când nu s-a închinat lui Dumnezeu. În Apocalipsa, întreaga istorie
culminează cu un serviciu de închinare veşnic în prezenţa Dumnezeului nostru cel glorios.
5. A. W. Tozer, în cartea sa Închinarea: giuvaerul care lipseşte din Biserica Evanghelică a spus că
scopul lui Dumnezeu în trimiterea Fiului Său să moară, să învie şi să stea la dreapta Lui “a fost ca
El să poată restaura giuvaerul care lipsea, giuvaerul închinării, ca noi să ne întoarcem şi să facem
lucrul pentru care am fost creaţi: să ne închinăm Domnului în splendoarea sfinţeniei, să ne
petrecem timpul într-o uimire plină de admiraţie şi adoraţie faţă de Dumnezeu, simţind aceasta şi
exprimând-o. Suntem aici pentru a fi mai întâi închinători şi abia apoi slujitori.”

C. Închinarea a fost o prioritate pentru Isus

1. Matei 22:37– “Isus i-a rãspuns: „Sã iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tãu, cu toatã inima ta, cu tot
sufletul tãu, şi cu tot cugetul tãu.”
Este cea mai mare poruncă şi cea dintâi poruncă. Această poruncă face ca închinarea să fie o prioritate
universală. Este prima şi cea mai mare poruncă în Noul Legământ şi prima poruncă a Legii în Vechiul
Legământ.
Apoc. 15:4 – “Cine nu se va teme, Doamne, şi cine nu va slãvi Numele Tãu? Cãci numai Tu eşti Sfânt,
şi toate Neamurile vor veni şi se vor închina înaintea Ta, pentru cã judecãţile Tale au fost arãtate!”
2. În rugăciune Isus ne-a învăţat să ne închinăm.
Luca 11:2 - " El le-a zis: „Când vã rugaţi, sã ziceţi: Tatãl nostru care eşti în ceruri! Sfinţeascã-se
Numele Tãu; vie Împãrãţia Ta; facã-se voia Ta, precum în cer, aşa şi pe pãmânt.”
Înainte de a cere, ar trebui să-L cinstim.
 6

II. SCOPUL ÎNCHINĂRII - De ce ne închinăm?

1. Datorită a cine este El: Creator. El este vrednic de închinarea noastră datorită transcendenţei Sale,
unicităţii şi sfinţeniei Sale.
2. Datorită a ceea ce a făcut pentru noi. El ne-a creat şi ne-a salvat , de aceea ne închinăm Lui.
3. Pentru a ne supune voii Tatălui ceresc.
Ioan 4:23, 24 – “Dar vine ceasul, şi acum a şi venit, când închinãtorii adevãraţi se vor închina Tatãlui
în duh şi în adevãr; fiindcã astfel de închinãtori doreşte şi Tatãl. Dumnezeu este Duh; şi cine se
închinã Lui, trebuie sã I se închine în duh şi în adevãr.”
Coloseni 3:17 – “Şi orice faceţi, cu cuvântul sau cu fapta, sã faceţi totul în Numele Domnului Isus, şi
mulţumiţi, prin El, lui Dumnezeu Tatãl.”
Orice facem cu cuvântul sau cu fapta în Numele Lui este închinare.
4. Pentru a-L binecuvânta şi onora. Închinarea este pentru Domnul. Este o atitudine şi o acţiune
lipsită de egoism îndreptată către Domnul.
a) Nu ne închinăm pentru a ne face pe placul emoţiilor noastre şi nu ne închinăm pentru a ne simţi
bine. Ne închinăm pentru a-I face Domnului pe plac şi atunci când facem aşa El ne poate atinge
emoţiille şi stările noastre sufleteşti şi ne face să avem bucurie, uşurare, curaj şi optimism.
b) Nu noi suntem destinatarii închinării. Închinarea adevărată nu este egocentristă. Atunci când Îi
adresăm întreaga noastră închinare Domnului noi putem să beneficiem de prezenţa Lui. El ne
vorbeşte, ne vindecă, ne dă răspunsuri la nevoile noastre, ne dă inspiraţie, ne descoperă
semnificaţie Cuvântului Său.
5. Pentru că Îl iubim. El înseamnă atât de mult pentru noi. Inimile nosatre sunt încărcate, pline de
adorare, apreciere pentru El.
6. Datorită a ceea ce face El pe pământ. Datorită evenimentului Cristos: moartea Sa, învierea Sa şi
reînoarcerea Sa.
7. Pentru a ne apropia de El.
a) Atât în închinarea prin rugăciune cât și în închinarea prin muzică noi descoperim prezenţa Sa
(prezenţa Sa manifestată vs. omniprezenţa Sa)
b) Psalmul 100:2 – “Slujiţi Domnului cu bucurie, veniţi cu veselie înaintea Lui.”
c) Psalmul 22:3 – “Totuşi Tu eşti Cel Sfânt, şi Tu locuieşti în mijlocul laudelor lui Israel.“
El este întronat, El şade pe laudele poporului Său. Lauda devine un tron. Când ne închinăm, laudele
noastre devin un tron pe care Dumnezeu şade şi domneşte, conduce universul.
Împărăţia Lui se arată şi prezenţa Lui este descoperită. În acel loc în care ne închinăm Dumnezeu
domneşte, nu numai în inimile şi vieţile nostre, ci şi în atmosfera în care noi Îl lăudăm. Unde Îl onorăm
pe Isus Cristos acolo El devine proeminent.

III. PORTRETUL / IMAGINEA ÎNCHINĂRII

A. Închinarea este…
1. Dăruire către Dumnezeu. Închinătorii sunt dăruitori. Ei dau laude, finanţe, dragoste, timp etc. Ne
adunăm nu numai să primim, ci să dăruim mai întâi.
dar s-au dat mai întâi pe ei înşişi Domnului, şi apoi nouă, prin voia lui Dumnezeu. 2 Cor. 8:5
2. Proclamarea a cine este El. Noi proclamăm şi cântăm atributele Sale (bun, sfânt, neprihănit,
credincios, dragoste) într-o atitudine de închinare. Aceasta Îl glorifică şi Îl măreşte pe Dumnezeu
atât în faţa oamenilor cât şi în faţa îngerilor. Este foarte important să ne închinăm public.
Închinarea publică arată ataşamentul şi devotamentul nostru faţă de Isus, arată faptul că nu ne este
ruşine de El!
3. O atitudine a inimii: o atitudine care este exprimată prin adorare, laudă şi recunoştinţă. Doar
pentru că am postura de închinare (cu mâinile ridicate) nu înseamnă neapărat că mă închin.
Închinarea începe în inimă şi din prisosul inimii vorbeşte gura. Apoi trupul nostru exprimă
închinarea din inima noastră. Închinarea se naşte în inimă şi este exprimată de gura şi trupul nostru!
 7

4. Dragoste exprimată. Închinarea este determinată de dragostea noastră, se datorează relaţiei pe

care noi o avem cu Dumnezeu. Închinarea nu este numai o atitudine pentru că orice atitudine din
inimă se cere a fi exprimată.
Cuvântul cheie aici este “dragoste” iar accentul nu trebuie să cadă pe exprimarea ei. Eu pot să am o
anumită exprimare, dar căreia să-I lipsească conţinutul, înţelesul ei, şi atunci nu sunt decât o aramă
sunătoare şi un chimval zângănitor.
Dragostea agape este cea care conferă înţeles exprimării noastre, dragostea face ca exprimarea
noastră să fie închinare, dragostea îi dă pasiune.
Închinarea nu este spectacol, cântarea nu este închinare, plecăciunile în genunchi nu sunt închinare,
ridicarea mâinilor nu este închinare. Acestea toate în ele însele nu sunt închinare, nu sunt esenţa
închinării. Ele sunt doar expresii ale închinării. Ele sunt exprimări ale dragostei noastre pentru
Dumnezeu.
5. A vorbi despre lucrarea lui Cristos şi a o demonstra. Prin închinarea noi aducem trecutul în
prezent. Cum? Amintindu-ne, repetând în minţile noastre şi aducând în faţa ochilor noştri
suferinţele Domnului. Ne amintim unii altora ce a făcut Cristos pentru noi prin cântece, predici,
care sunt acte ale închinării, dacă acolo există o atitudine de închinare.
6. Atât un sentiment subiectiv cât şi o activitate obiectivă. O anumită formalitate goală de orice
semnificaţie sau sentimente neexprimate nu este închinare. Dacă îmi ţin sentimentele ascunse în
interior aceasta s-ar putea să nu fie exprimare. Cineva ar putea spune: “O, Domnul îmi vede inima,
El ştie că Îl iubesc, de ce ar mai trebui să I-o mai şi spun?”
Este adevărat că Dumnezeu ne cunoaşte inima mai bine decât ne-o cunoaştem noi, dar dacă
Domnul înseamnă ceva pentru tine I-o vei spune. Dacă există dragoste pentru Domnul în inima ta,
o vei exprima. Dragostea întotdeauna se cere a fi exprimată. Ex. – Ioan 3:16
Formalismul gol nu înseamnă închinare. Închinarea adevărată conţine exprimarea sentimentele
mele faţă de Domnul care înseamnă atât de mult pentru mine.
7. O întâlnire între Dumnezeu şi poporul Său. Nu doar un monolog în care noi să-I vorbim, ci o
comunicare în ambele sensuri între noi şi Domnul.

B. Închinarea NU este…
1. ...doar muzică. Muzica în sine nu este închinare. Aptitudinile muzicale în ele însele nu sunt
aptitudine de închinare. Instrumentele muzicale nu sunt folosite numai pentru închinare faţă de
Domnul. Anumite tempo-uri şi acorduri nu sunt închinare. Inima face ca un cântec să fie închinare,
nu stilul de muzică.
Mulţi muzicieni din lume cântă la instrumente, dar asta nu înseamnă că ei se închină Domnului.
Doar a cânta nu înseamnă neapărat că te închini. Acţiunea trebuie să aibă în ea atitudinea de
închinare. Dacă acea muzică este plină de semnificaţie şi mesaj către Domnul atunci ea este
închinare. Ceea ce face din muzica ta închinare este atitudinea ta în acea muzică. Cuvintele pe care
le rostim când cântăm sunt foarte importante.

2. ...doar laudă. Lauda este o jertfă a credinţei. Indiferent ce simţi, tu poţi spune: “Te laud, Doamne,
Îţi mulţumesc pentru ce ai făcut.” pentru că pe acestea le primim prin credinţă. Închinarea este
bazată pe dragoste, lauda este un act de ascultare.
Recunoştinţa şi lauda sunt bazate pe faptele lui Cristos, în timp ce închinarea este bazată pe
Persoana Sa. Tu nu iubeşti prin credinţă. Ori iubeşti, ori nu iubeşti. Închinarea (dragostea) are
nevoie de semnificaţie. Lauda este un act de război spiritual. Închinarea este un act de intimitate cu
Dumnezeu.

LECȚIA 2
 8

DUMNEZEUL CĂRUIA NE ÎNCHINĂM

Oamenii sunt făpturi inchinatoare. Dumnezeu ne-a facut sa fim asa. Toti oamenii se inchina la ceva.
De-a lungul istoriei civilizatiile s-au inchinat la soare, luna, si stele, in timp ce altele, cum se intampla
si astazi, venerau animale, broaste sau serpi. Oamenii zilelor noastre au mai degraba idoli mentali
decat facuti din metal. Sunt venerate sporturile, sexul, posesiunile, si cunostintele.

Inchinarea poarta cu ea un mare pericol, si anume ca inchinatorul tinde sa devina ca cel caruia i se
inchina. Astfel ca nu putem sa ne inchinam oricui oricum. Cei pentru care imoralitatea a devenit un
dumnezeu au devenit ei insisi persoane autoindulgente si pline de pofte. Cei care venereaza sportul sau
idolatrizeaza sportivii au deveniti fani inraiti. Culturile care au venerat un zeu crud, aspru, au devenit
ele insele crude si singeroase. Fie ca ne place sau nu, noi, oamenii, devenim ca cel caruia ne inchinam.

„Idolii lor sunt argint si aur, facuti de maini omenesti. Au gura, dar nu vorbesc, auochi, dar nu vad, au
urechi, dar nu aud, au nas, dar nu miroase, au maini, dar nu pipaie, picioare, dar nu merg. Nu scot
nici un sunet din gatlejul lor. Ca ei sunt cei ce-i fac.” Psalmul 115:4-8

In acest pasaj este vorba de mai mult decat simpla construire a unor idoli. Nu numai ca omul a
confectionat o reprezentare vizibila a zeilor lui, dar, lucru mai important, omul a format si conceptele
care erau asociate cu acele zeitati. Cu alte cuvinte, ei si-au confectionat mai intai un dumnezeu in
mintea lor, era un produs al imaginatiei lor. Formindu-si singuri proprii dumnezei, nu aveau alta sansa
decat sa devina ca ei.

Acest fapt ar fi dezastruos daca nu am avea puterea sa ne alegem obiectul inchinarii noastre. Noi nu
„cadem” in inchinare deodata si fara stirea si voia noastra. Nu „ni se intampla” sa ne inchinam, nu
suntem coplestiti deodata de o spiritualitate subita care ne controleaza si domina emotiile. Inchinarea
incepe ca un act al vointei noastre. In urma deciziei vointei noastre de a ne inchina, incep si
sentimentele sa curga.

Valoarea inchinarii este determinata de obiectul inchinarii. Asa cum am spus, inchinarea este o
nevoie intrinseca, inerenta naturii umane. Toti oamenii se inchina la ceva. Nu putem alege daca ne
inchinam sau nu, insa putem alege obiectul acestei inchinarii. Cand a fost ispitit, Isus a declarat
exclusivitatea lui Dumnezeu ca obiect al inchinarii noastre.

„Pleaca Satano, i-a raspuns Isus. Caci este scris: „Domnului Dumnezeului tau sa te inchini si numai
Lui sa-I slujesti.” – Matei 4:10

De asemenea, in Apocalipsa, ingerul care il calauzea pe Ioan i-a spus foarte ferm: „...Lui Dumnezeu
inchina-te. Caci marturia lui Isus este duhul prorociei” – Apoc. 19:10.

Venerarea banilor, a posesiunilor, sportului, sportivilor, a educatiei, sexului, poftei, caselor, sau
pamanturilor este idolatrie ipso facto – prin chiar acest fapt. La fel, venerarea muzicii, sentimentelor,
personalitatilor crestine, sau chiar a muzicii de lauda si inchinare este idolatrie.

Inchinarea idolatra are loc, fie catre idoli din metal sau idoli mentali, de fiecare data cand dragostea
noastra este revarsata spre ceva care nu este Dumnezeu – Singurul vrednic de inchinarea noastra.
 9

Intr-adevar, avem libertatea de a ne alege obiectul inchinarii noastre. Alegerea noastra determina ce fel
de persoana vom deveni. Alegerea noastra spune ceva despre noi insine. De aceea trebuie sa facem o
alegere inteleapta.

Inchinarea la Dumnezeul adevarat se deosebeste total de inchinarea la zei. Aceasta din urma nu aduce decat
dezamagire, frustrare si lipsa de speranta deoarece inchinatorii lor nu stiu daca darul lor a fost sau nu acceptat
sau daca cerinta lor a fost ascultata. Ei nu au confirmarea participarii dumnezeului lor in inchinare.
Dumnezeul adevărat ne cheamă la El:
“Cheama-Ma si-ti voi raspunde; si iti voi vesti lucruri mari si nepatrunse, pe care nu le cunosti.” -
Ieremia 33:3.
“Veniti la Mine toti cei truditi si impovarati si eu va voi da odihna sufletelor voastre.” - Matei 11:28

Nu te poti închina Lui Dumnezeu la un nivel mai înalt decât conceptul tău de Dumnezeu.

Indiferent cat de motivati am fi, conceptul nostru de Dumnezeu va determina inchinarea

noastra. Cu cat Il cunoastem mai mult pe El, cu atat mai inalta si profunda va fi inchinarea noastra.
Conceptiile noastre despre Dumnezeu vor determina modul in care ne apropiem de El. Daca nu vedem
in El decat dreptate, judecata, si razbunare, raspunsul nostru fata de El va fi o anxietate obsedanta
permanenta ca nu suntem destul de buni ca sa-L multumim. Daca vedem neprihanirea, dragostea si
grija lui Dumnezeu pentru noi, raspunsul nostru va fi iubitor si tandru. Daca ii vedem mila, iertarea, si
harul, atunci avem indrazneala sa venim la El asa cum suntem, fara sa incercam vreo “cosmetizare”
prin fortele proprii.

Pentru a-L cunoaste pe Dumnezeu avem nevoie atat de cunoasterea modului incare El S-a revelat in
Scriptura, cat si de experienta trairii zilnice alaturi de El.
Deci, cine este acest Dumnezeu caruia ma inchin?

El ni s-a descoperit prin Numele Lui:

“Si Dumnezeu a zis lui Moise: EU SUNT CEL CE SUNT. Si El a zis: Vei spune copiilor lui
Israel: Cel ce se numeste EU SUNT m-a trimis la voi.” - Exod 3:14

Dumnezeu incearca sa transmita urmatoarele lui Moise si poporului: “Nu pot sa fiu mai putin
decat cine sunt. Nici nu am nevoie sa fiu mai mult decat sunt. Eu sunt ceea ce sunt total separat de ceea
ce sunteti voi. Nu sunt altul pentru ca nu am nevoie sa fiu decat ceea ce sunt. Ceea ce sunt Eu este
suficient. Nu e nevoie sa ma rugati sa fiu mai mult decat sunt pentru ca ceea ce sunt, sunt.
Dintotdeauna am fost EU SUNT. Intotdeauna voi fi EU SUNT. Chiar acum EU SUNT.”
Tot ceea ce vrea Dumnezeu este sa fie cine este El, EL INSUSI. Numele fundamental al lui
Dumnezeu in Biblie este YHWH, numele nepronuntabil cu care se prezinta Dumnezeu.

“Doamne, Dumnezeul nostru, cat de minunat este Numele Tau pe tot pamintul!” -
Psalmul 8:1

YHWH este numele tainic al lui Dumnezeu. Teologii L-au numit tetragramatonul secret. Este
considerat singurul nume al lui Dumnezeu care se refera la esenta lui Dumnezeu.
Acest nume secret al lui Dumnezeu era considerat atat de sacru, incat evreii nici nu-L
pronuntau, iar atunci cand scribii transcriau Biblia, de fiecare data, inainte de a scrie acest cuvant, se
imbaiau, isi schimbau hainele, si luau o pana de scris noua care nu mai fusese folosita. Dupa ce scriau
acest cuvant, pana era distrusa, deoarece era considerata prea sacra pentru a mai scrie cuvinte
obisnuite, iar ei se imbracau din nou cu hainele lor obisnuite de lucru.
 10

Cuvantul “Domnul”, care Il inlocuieste pe YHWH, apare de 6800 de ori in Scriptura. In unele
locuri, acest Nume de nerostit al lui Dumnezeu este tradus prin termenul “Iehova”. Este putin probabil
ca va afla cineva cum suna acest Nume, avand in vedere ca evreii niciodata nu L-au pronuntat.

Numele compuse sunt numele de legamant ale lui Dumnezeu prin care El Isi descopera progresiv o
noua fateta a naturii, caracterului si gloriei Lui.

Iehova-Iire - “Domnul va purta de grija”.

“Si Avraam a pus locului aceluia numele: Domnul va purta de grija.” - Geneza 22:14

Iehova-Rafa - “Domnul, vindecatorul nostru.”

“Caci Eu sunt Domnul care te vindeca.” - Exod 15:26

Iehova-Nisi - “Dumnezeu, steagul meu.”

“Si Moise a zidit un altar si i-a pus numele Domnul este steagul meu.” - Exod 17:15
In timpul luptei, steagul indica soldatilor locul unde se afla conducatorul lor pe care trebuie sa-l
urmeze. Nu steagul trebuie sa vina la noi, ci noi trebuie sa urmam steagul.

Iehova-Macadesh - “Dumnezeu, sfintirea noastra.”

“Vorbeste copiilor lui Israel si spune-le: Sa tineti cu adevarat Sabatele Mele, pentru ca acestea vor fi
intre Mine si intre voi, de-a lungul generatiilor, un semn, ca sa cunoasteti ca Eu sunt Domnul care va
sfinteste.” - Exod 31:13
Chiar in mijlocul cerintelor Legii, care sublinia lipsa de sfintenie a omului, Dumnezeu s-a
declarat pe Sine Insusi ca fiind sfintenia noastra.

Iehava-Salom - “Domnul pacii.”

“Atunci Ghedeon a zidit acolo un altar si i-a pus numele: Iehova-Salom (Domnul pacii): altarul acesta
este si astazi la Ofra, care apartine familiei lui Abiezer.” - Judecatori 6:24

Iehova-Roi - “Domnul este Pastorul meu”.

“Domnul este Pastorul meu, nu voi duce lipsa de nimic.” - Psalmul 23:1

Iehova-Tsidkenu - “Dumnezeu, neprihanirea noastra”.

“In zilele Lui, Iuda va fi mantuit si Israel va locui in siguranta; si iata Numele pe care i-L vor da:
Domnul, Neprihanirea noastra.” - Ieremia 23:6
Contextul acestui pasaj vorbeste despre pastorii rai care imprastie oile si a caror viata este nelegiuita.
Domnul intervine si se declara pe El Insusi drept neprihanirea noastra, starea noastra de dreptate.
“Caci Domnul este drept, El iubeste dreptatea. Cei drepti vor vedea fata Lui.” - Psalmul 11:7

Iehova-Sama - “Dumnezeu este prezent”.

“...Si din ziua aceea numele cetatii va fi: Domnul este acolo.” - Ezechiel 48:35
Dumnezeu isi declara prezenta in cetatea pe care El o construieste. In prezent, El Isi construieste
biserica Sa. El este prezent in mijlocul Ei.

Mai sunt si alte nume pe care Dumnezeu Si le-a revelat prorocilor, cum ar fi:
“Caci un Copil ni s-a nascut, un Fiu ni s-a dat, si domnia va fi pe umarul Lui. Il vor numi
minunat, sfetnic, dumnezeu tare, parintele vesniciilor, print al pacii.” - Isaia 9:6.

Cum se descrie Dumnezeu pe Sine?

 11

De vreme ce Il putem cunoaste pe Dumnezeu numai prin revelatie, orice descrierea pe care
Dumnezeu Si-o face Lui Insusi este valabila. Pe muntele Sinai, dupa primirea Legii, Moise L-a rugat
pe Dumnezeu sa il lase sa-L vada. Dupa ce ii spune ca niciun om nu ar putea sa traiasca dupa ce L-ar
vedea pe El, Dumnezeu ii arata o frantura din ultimile sclipiri ale gloriei Sale. Apoi ii da o definitei
succinta care surprinde esenta lui Dumnezeu:

“Si Domnul a trecut pe dinaintea lui si a proclamat: Domnul, Domnul Dumnezeu este milos si
plin de har, incet la manie, plin de bunatate si credinciosie, care isi tine dragostea pana in mii de
generatii de oameni, iarta faradelegea, nedreptatea si pacatul, si care nu socoteste pe cel vinovat drept
nevinovat, si pedepseste faradelegea parintilor in copii si in copiii copiilor lor pana la a treia si a
patra generatie!” - Exod 34:6,7

Cât de încurajator este să ne apropiem de Dumnezeu! El este:

Milos,
Plin de har, indurator,
Incet la manie,
Abundent in dragoste,
Imbelsugat in fidelitate,
Statornic in dragoste pentru mii de generatii,
Gata sa ierte faradelegea,
Gata sa ierte nedreptatea,
Gata sa ierte pacatul,
Drept - “nu socoteste pe cel vinovat drept nevinovat”.

Cum am putea sa nu ne inchinam unui asemenea Dumnezeu? Cum am putea sa predicam un alt
Dumnezeu decat Cel care se declara El Insusi ca este?
Toate aceste metafore si imagini folosite pentru a-L descrie pe Dumnezeu nu se compara cu
revelarea lui Dumnezeu in Isus Cristos.

“Si Cuvantul S-a facut trup si a locuit printre noi, si noi am privit gloria Lui, o glorie
intocmai ca gloria singurului nascut din Tatal, plin de har si de adevar.” - Ioan 1:14

Isus a devenit Dumnezeu in carne si oase. Dupa venirea Sa in lume, Dumnezeu a devenit
tangibil. Invatam despre natura lui Dumnezeu privind la natura lui Isus. El a spus ca face numai ce Il
vede pe Tatal facand si spune numai ce Il aude pe Tatal spunand. El le-a spus ucenicilor atunci si ne
spune si noua acum “Eu si Tatal una suntem” - Ioan 10:30.
Intr-un dialog cu Filip, Isus explica mai in detaliu aceasta afirmatie:

“Filip i-a zis: Doamne, arata-ne pe Tatal si ne este de-ajuns. Isus i-a zis: De atata timp sunt cu
voi si nu M-ai cunoscut, Filipe? Cine M-a vazut pe Mine, a vazut pe Tatal. Cum dar zici tu: Arata-ne
pe Tatal? Nu crezi ca Eu sunt in Tatal si Tatal este in Mine? Cuvintele pe care vi le spun Eu, nu le spun
de la Mine Insumi, ci Tatal, care locuieste in Mine, El face lucrarile Lui. Credeti-Ma ca Eu sunt in
Tatal si Tatal este in Mine; credeti cel putin pentru lucrarile acestea.” - Ioan 14: 8-11

“Si iata ca vei ramane insarcinata, si vei naste un fiu, si ii vei pune numele Isus. El va fi
mare, si va fi chemat Fiul Celui Preainalt; si Domnul, Dumnezeu Ii va da tronul tatalui Sau David. Si
El va domni peste casa lui Iacov in veci, si imparatia Lui nu va avea sfarsit.” - Luca 1:31-33

Ingerul Gabriel i-a spus Mariei care va fi numele copilului. In acest nume, Isus Cristos, avem
mantuire, speranta, alinare, pace, putere, eliberare, bucurie.
In fata acestui Nume toate puterile iadului devin inactive, sunt suspendate, sunt reduse la
tacere.
 12

In acest Nume avem vindecare pentru trupul, sufletul si duhul nostru.

In acest Nume avem viata dupa moarte. Isus S-a identificat cu noi, in moartea Sa, si a devenit
inainte mergatorul nostru, deschizatorul nostru de drum. El, Unul dintre noi, a invins lumea si diavolul,
iar acum sta la dreapta lui Dumnezeu Tatal si mijloceste pentru noi.

Mai exista o revelatie a lui Dumnezeu care imbogateste si infuzeaza viata in inchinarea noastra.
Este revelatia Duhului Sfant! La inaltarea Sa, Domnul Isus a promis ca Il va trimite pe Duhul Sfant
care va locui in credinciosi.

“Daca Ma iubiti, paziti poruncile Mele. Si Eu voi ruga pe Tatal si El va va da un alt

Mangaietor, ca sa ramana cu voi in veci; si anume, Duhul adevarului pe care lumea nu-L poate primi,
pentru ca nu-L vede si nu-L cunoaste; dar voi Il cunoasteti, caci ramane cu voi si va fi in voi.” - Ioan
14:15-17

Turnarea Duhului Sfant a inceput in ziua Cincizecimii si continua si astazi! Dumnezeu nu se

mai afla numai in cer! El traieste in noi si este prezent in vietile credinciosilor prin intermediul Duhului
Sfant.

Esenta inchinarii este cunoasterea Lui Dumnezeu: Inchinarea este pura sau infama, dupa cum
inchinatorul nutreste gânduri inalte sau josnice despre Dumnezeu (A.W. Tozer).
(argumentele existentei lui D-zeu si atributele Sale)

Dimensiuni ale inchinarii

- exterioara - cum ne comportam fata de cei din jur (exemplu Rom. 14:18 „Cine slujeste
[latreuo] lui Hristos in felul acesta, este placut lui Dumnezeu si cinstit de oameni").
- interioara - implica comportarea noastra personala, Ef. 5:8-10.
- verticala - atitudinea fata de Dumnezeu in inchinare, Evrei 13:15-16

- inchinarea include adorare: recunoastem, declaram si ne bucuram de ceea ce este Dumnezeu,

de ceea ce a facut si face pentru noi.
- inchinarea include actiune: cooperare cu Dumnezeu prin puterea Duhului Sfant anuntand
eliberarea care El о face.

Moduri gresite de inchinare, determinate de necunoasterea Dumnezeului adevarat:

 Închinare înaintea dumnezeilor falși

Rom. 1:18-23 (analizeaza consecintele)
Iov 31:24-28
Fapte 17:29
Coloseni 3:5

 Închinare la îngeri
Nimeni să nu vă răpească premiul alergării, făcându-şi voia lui însuşi, printr-o smerenie şi închinare
la îngeri, amestecându-se în lucruri pe care nu le-a văzut, umflat de o mândrie deşartă, prin
gândurile firii lui pământeşti... Col.2:18

 Închinare la sfinți
“Si m-am aruncat la picioarele lui ca sa ma inchin lui, dar el mi-a zis: Fereste-te sa faci una ca asta!
Eu sunt slujitor al tau si al fratilor tai care au marturia lui Isus. Inchina-te lui Dumnezeu! Caci
marturia lui Isus este duhul profetiei.” - Apocalipsa 19:10
 13

 Închinare adusă lui Dumnezeu, reprezentându-l pe Dumnezeu sub forme gresite, Exod
32:7-9, vitelul de aur a luat locul lui
Dumnezeu. Minimalizarea divinitatii.
- Dumnezeu nu vrea, nu permite sa fie redus la о imagine, Exod 20:4-5.

 Închinare adusă lui Dumnezeu dupa criterii alese de inchinator

- Nadab si Abihu, Lev. 10:1-2
- Saul, 1 Sam. 13:9-13
- Uza, 2 Sam. 6:1-7
- Anania si Safira, Fapte 5:1-10
NB! În NT trebuie să fim atenţi cum aducem jertfe, cum alcătuim programul de închinare.

 Închinare adusă lui Dumnezeu, corecta sub aspectul formei, dar cu о atitudine greșită
Cain
Isaia 1:11-15 nelegiuirea unită cu sărbătoarea, numai cu o parte a trupului cinsteşti pe El
Osea 6:4-6 D-zeu doreşte mai mult bubătate şi cunoştinţă de El decât jertfe şi arderi de tot;
Amos 5:21-24 nu jertfe, sărbători, daruri, viţei, cintări, ci dreptate şi neprihănirea;
Maleahi 1:6-10 cinste, frică, ceea ce-I mai bun nu animalele cele mai rele.
 14

LECȚIA 3

ÎNCHINAREA AUTENTICĂ
Cum ar trebui să ne comportăm în timpul închinării?
Care ar trebui să fie atitudinea noastră?
Care este responsabilitatea noastră în calitate de închinători faţă de Creatorul nostru?
Uneori nu realizăm că Dumnezeu se aşteaptă la un anumit comportament de la noi când ne închinăm.
Pentru a răspunde la aceste întrebări trebuie să stabilim nişte principii fundamentale.

PRINCIPII FUNDAMENTALE

Închinarea noastră este adresată lui Dumnezeu. Suntem chemaţi să ne închinăm într-un mod care
Îl va onora pe El. Nu este vorba numai de forma închinării, ci, mai ales, de conţinutul închinării.
Închinarea noastră trebuia să-L laude pe El, să-L înalţe pe Cristos, să vorbească despre ce a făcut El. În
centrul închinării noastre este Persoana Lui. Cuvintele pe care le rostim sunt îndreptate către
Dumnezeu şi vorbesc despre El
2 Corinteni 5:9, 15 – “De aceea ne şi silim sã-I fim plãcuţi, fie cã rãmânem acasã fie cã suntem
departe de casã. Şi El a murit pentru toţi, pentru ca cei ce trãiesc, sã nu mai trãiascã pentru ei înşişi,
ci pentru Cel ce a murit şi a înviat pentru ei.”
Este reponsabilitatea noastră de a-I răspunde.
Dacă Domnul înseamnă ceva pentru mine, atunci I-o voi spune în închinare. Dumnezeu ne iubeşte şi se
aşteaptă ca şi noi să-I răspundem Lui cu afecţiune.
Închinarea este relaţie. De aceea are nevoie de un răspuns. Este o interacţiune, noi comunicăm cu El. Haideți
să facem o analogie cu modul în care comunicăm verbal unii cu alții. Cu toții suntem
de acord că putem folosi aceleași cuvinte pentru a exprima gânduri și sentimente în moduri total
diferite!
Spre exemplu, dacă o soție își întreabă soțul: „Mă iubești?” iar el răspunde cu un iz de
plictiseală în voce: „Da, dragă, te iubesc.”, va fi ea încântată de acest răspuns? Ceea ce el a spus este
CORECT declarativ, este FRUMOS estetic, dar o spune într-un MOD care CONTRAZICE sau
SUBMINEAZĂ mesajul cuvintelor. Cuvintele nu sunt suficiente în ele însele! TONUL,
MUZICALITATEA vocii vor TRADUCE sensul adevărat al cuvintelor rostite! Același răspuns al soțului putea fi dat
folosind și o tonalitate de reproș, violentă. Ar fi fost receptat doar textul? Sigur
că nu. Violența răspunsului ar fi anulat din nou frumusețea cuvintelor.

I. INTIMITATEA ÎNCHINĂRII
Intimitatea cu Dumnezeu este prima prioritate. Trebuie ca în vieţile noastre să existe intimitate înainte
de slujire.
Dacă stăm cu Dumnezeu în intimitate, în închinare, atunci putem alerga cu El în lucrare. Nu putem să
evanghelizăm, predicăm sau să mărturisim eficient fără să avem o viaţă de închinare. Atunci când
petrecem mai mult timp cu Domnul El se atinge de duhul nostru, atitudinile noastre, comportamentul
nostru. Devenim tot mai mult ca şi Cristos şi căpătăm o conştienţă a ceea ce Domnul doreşte în diferite
momente.
Luca 10: 38-42. Marta şi Maria trăiau în Betania împreună cu fratele lor Lazăr. Ei erau pentru Isus
aproape ca o familie, un cămin. Marta era cea mai în vârstă din familie. Era practică şi realistă. Maria
era cea care, cu câteva zile înainte de moartea lui Isus, I-a uns picioarele lui Isus cu parfum scump şi I
le-a şters cu părul ei.
 15

Isus este în al treilea an al slujirii Sale. Este anul opoziţiei. Se află la aproximativ 3 km de Ierusalim şi
în şase luni va fi ucis.
Intimitatea cuprinde câteva aspecte interesante.

1. Intimitatea este mai importantă decât lucrarea.

Maria a ales “partea mai bună”. Uneori slujirea ne distrage de la a ne închina Lui. Activitatea şi
ocupaţia sunt inamicii intimităţii. Intimitatea este o alegere care trebuie făcută. Nu suntem atraşi în
intimitate în mod natural.

2. Intimitatea este antidotul pentru frică, anxietate.

Luca 10:41 - “Drept rãspuns, Isus i-a zis: „Marto, Marto, pentru multe lucruri te îngrijorezi şi te
frãmânţi tu,”
Când petrecem timp cu Isus primim pace şi odihnă şi lucrurile sunt puse în perspectiva corectă. Maria
a ales să stea lângă Isus. Marta era preocuaptă, probabil, să facă o bună impresie.
Cei cu deficienţă în intimitatea cu Domnul …
1. Vor avea un spirit reclamagiu – “Doamne, nu-Ţi pasă?”
2. Nu vor avea reverenţă faţă de autoritate. Marta L-a mustrat pe Domnul.
3. Vor avea un spirit egoist - “sora mea m-a lăsat singură să slujesc.”
4. Vor fi poruncitori – spune-i…”
5. Concentraţi pe lucruri în loc de relaţii
6. Mânaţi de sentimente

Slujirea este foarte importantă în viaţa noastră de creştini. Isus Însuşi nu a venit sa I se slujească, ci
El să slujească şi să-şi dea viaţa răscumpărare pentru mulţi – Marcu 10:45. Şi totuşi, slujirea nu trebuie
să devină un scop în sine şi nu trebuie să ne întoarcă de la a sta în prezenţa Domnului, a medita, a ne
închina.
Dacă suntem îngrijoraţi cu privire la un lucru cel mai rău lucru pe care îl putem face este să ne
hrănim din acea îngrijorare, să ne gândim la ea. Cel mai bun lucru este să alergăm în locul nostru
privat, secret unde putem fi numai noi şi Dumnezeu.

3. Trei lucruri care vor dezvolta intimitatea:

a) Apropierea de Dumnezeu. Maria era foarte aproape de Isus, la picioarele Lui. O putem face prin
rugăciune, laudă, meditaţie.
b) Concentrare asupra lui Dumnezeu. Maria Îi sorbea cuvintele.
c) Comunicare cu Dumnezeu

Ce NU este suficient în a dezvolta intimitatea cu Domnul:

1. Recunoaşterea lui Cristos. Isus a intrat în casa Martei, ea I-a spus “Doamne” – Matei 7:22,23.
2. Activitatea pentru Dumnezeu – “Depăratţi-vă de la Mine voi lucrătorii fărădelegii…”.
3. Cerinţe îndreptate către Dumnezeu – “Doamne…”.
 16

II. INTENSITATEA ÎNCHINĂRII

Intensitate spirituală. Lui Dumnezeu Îi place fervoarea în rugăciune şi laudă. El vrea ca noi să fim
generoşi în dărnicia noastră şi fervenţi în credinţă, El vrea o închinare din abundenţă, o dragoste
generoasă, bogată şi o pasiune în rugăciune.

Închinarea intensă: șapte cuvinte care încadrează intensitatea

1. Este EXTREMĂ
a) Apoc. 3:15,16 – “ Ştiu faptele tale: cã nu eşti nici rece, nici în clocot. O, dacã ai fi rece sau în
clocot!
Dar, fiindcã eşti cãldicel, nici rece, nici în clocot, am sã te vãrs din gura Mea.”
Acesta este un avertisment foarte serios.
b) Luca 10:27 – “El a rãspuns: „Sã iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tãu, cu toatã inima ta, cu tot
sufletul tãu, cu toatã puterea ta şi cu tot cugetul tãu; şi pe aproapele tãu ca pe tine însuţi.”
c) 1 Cronici 16:23-27
d) Psalmul 150:2

2. Cere EMOŢII în suflet

a) Luca 10:27
b) Psalmul 103:1 – “Binecuvânteazã, suflete, pe Domnul, şi tot ce este în mine sã binecuvânteze
Numele Lui cel Sfânt!”
Domnul Îşi găseşte plăcerea în sentimentele noastre exprimate înaintea Lui, în pasiune şi fervoarea
noastră. Dumnezeu ne-a creat capabili să exprimăm sentimente extreme. Nu fi zgârcit în închinare. Nu-
ţi ascunde emoţiile.

3. Necesită ENTUZIASM în cuvinte

a) “Aleluia” este strigătul cuiva care este entuziasmat de Dumnezeu. Înseamnă “a te lăuda, a celebra
zgomotos. Acest cuvânt este folosit pentru a exterioriza un sentiment interior de ENTUZIASM,
EXUBERANŢĂ şi EXALTARE.
b) Apoc. 19:1,3 – “ Dupã aceea am auzit în cer ca un glas puternic de gloatã multã, care zicea:
„Aliluia! A Domnului, Dumnezeului nostru, este mântuirea, slava, cinstea şi puterea! Şi au zis a
doua oarã: „Aliluia!.. Fumul ei se ridicã în sus în vecii vecilor!”

4. Necesită EXCLAMAŢII
a) Apoc. 4:11
b) Apoc. 5:12

5. Necesită EFORT
a) Psalmul 100:4. Noi suntem cei care facem primul pas aici!
b) Psalmul 117:1. Înseamnă a te adresa cu un ton ridicat, puternic.
c) Psalmul 100:2
d) Iacov 4:8. Uneori Dumnezeu se ascunde pentru ca doar cei care cu adevărat vor o relaţie să se
apropie. Este nevoie de efort să ne apropiem de Dumnezeu, uneori.
e) 1 Cronici 13:8

6. Necesită EXEMPLU
a) Isus este închinătorul perfect şi El este mentorul nostru.
 17

Luca 10:21 – “În ceasul acela, Isus S-a bucurat în Duhul Sfânt şi a zis: „Tatã, Doamne al cerului şi
al pãmântului; Te laud pentru cã ai ascuns aceste lucruri de cei înţelepţi şi pricepuţi, şi le-ai
descoperit pruncilor. Da, Tatã, fiindcã aşa ai gãsit cu cale Tu.”
AGALLIAO (gr.)= a fi excesiv de bucuros, a se bucura nespus.
Isus a demostrat o intensă exuberanţă emoţională.
Evrei 1:9 – “Tu ai iubit neprihãnirea şi ai urât nelegiuirea: de aceea, Dumnezeule, Dumnezeul Tãu
Te-a uns cu un untdelemn de bucurie mai pe sus decât pe tovarãşii Tãi.”
b) David este exemplul nostru vechi testamental de închinător cu inima neîmpărţită.
2 Samuel 6:13-16

7. Necesită EXERCIȚIU, perseverență

Psalmi 119:164 De şapte ori pe zi Te laud, din pricina legilor Tale celor drepte.

Verset de memorat: Luca 10:27

III. INTEGRITATEA ÎNCHINĂRII

Pe întreg cuprinsul Globului are loc o reînnoire a închinării. Domnul ne conduce înspre un nou nivel
de închinare vibrantă, personală şi plină de pasiune. Descoperim astfel necesitatea ca fiecare creştin să-
şi dezvolte o viaţă de închinare intimă cu Dumnezeu. Vom descoperi cum să ne dezvoltăm şi să ne
menţinem acest stil de viaţă de închinare şi nu doar să “mergem la închinare” duminica.

1. IMAGINEA ÎNCHINĂRII ADEVĂRATE

A. Închinarea începe în fiecare persoană individual.

Nu vine de la echipa de închinare sau de la instrumentişti. Închinarea începe în inima fiecăruia.
Dumnezeu este mai interesat de condiţia inimii celor ce vin la închinarea publică decât de poziţia
mâinilor. El este mai interesat de atitudinea interioară de închinare decât de expresia exterioară a
acesteia. El este mai interesat de închinarea privată, când nu te vede nimeni, decât de închinarea
publică, care poate fi contrafăcută.
Noi nu vre să fim doar muzicieni creştini, ci închinători.

B. Tatăl nu caută în primul rând închinare, ci închinători.

Ioan 4:23 – “Dar vine ceasul, şi acum a şi venit, când închinãtorii adevãraţi se vor închina Tatãlui în
duh şi în adevãr; fiindcã astfel de închinãtori doreşte şi Tatãl.”
Domnul caută închinători: oameni care se vor da pe ei înşişi lui Dumnezeu.
Romani 12:1 – “Vã îndemn, deci, fraţilor, pentru îndurarea lui Dumnezeu, sã aduceţi trupurile voastre
ca o jertfã vie, Sfântã, plãcutã lui Dumnezeu: aceasta va fi din partea voastrã o slujbã
duhovniceascã.”
Suntem îndemnaţi să ne prezentăm întregul nostru trup, nu doar vocile noastre. Oamenii sunt fiinţe
dinamice, mereu în schimbare, cu sentimente, trăiri şi emoţii variate. La fel este şi închinarea pe care o
dau aceşti oameni: mereu ceva nou, proaspăt, nu un ritual sau o liturghie.

C. Lauda şi închinarea trebuie să fie continue.

Evrei 13:15 – “Urmãriţi pacea cu toţi şi sfinţirea, fãrã care nimeni nu va vedea pe Domnul.”
Psalmul 145:1,2 – “Te voi înãlţa, Dumnezeule, Împãratul meu, şi voi binecuvânta Numele tãu în veci
de veci. În fiecare zi Te voi binecuvânta, şi voi lãuda Numele Tãu în veci de veci.”

De ce să ne închinăm Lui întotdeauna? El niciodată nu S-a schimbat, este Acelaşi. Niciodată nu Îşi
schimbă atitudinea faţă de noi, nici gândurile şi planurile Lui.
 18

Dacă m-a iubit când am fost mântuit, cu siguranţă mă iubeşte şi acum. Dacă El a fost vreodată
vrednic să primească închinarea atunci El este vrednic şi astăzi şi întotdeauna. Gloria Lui niciodată nu
descreşte. Împărăţia Lui nu are sfârşit. Îndurarea Lui ţine pentru totdeauna. El, cel de azi, este acelaşi
cel de ieri şi acelaşi cel de mâine.
1. Psalmul 145:” – “În fiecare zi Te voi binecuvânta, şi voi lãuda Numele Tãu în veci de veci.”
Vedem aici inima unui închinător.

D. Unde şi cum Îl lăudăm nu ar trebui să depindă de circumstanţe

1. Habacuc 3:17,18 – “Cãci chiar dacã smochinul nu va înflori, viţa nu va da nici un rod, rodul
mãslinului va lipsi, şi câmpiile nu vor da hranã, oile vor pieri din staule, şi nu vor mai fi boi în
grajduri, eu tot mã voi bucura în Domnul, mã voi bucura în Dumnezeul mântuirii mele!”
2. 1 Tesaloniceni 5:18 – “Mulţumişi lui Dumnezeu pentru toate lucrurile; cãci aceasta este voia lui
Dumnezeu, în Hristos Isus, cu privire la voi.”
Primul pas în stabilirea unei vieţi constante de laudă şi mulţumire este luarea acestei decizii: “ Voi
lăuda pe Dumnezeu şi voi fi mulţumitor întotdeauna.”.

E. Lauda trebuie să fie atât privată cât şi publică

1. Psalmul 149:5 – “Sã salte de bucurie credincioşii Lui îmbrãcaţi în slavã, sã scoatã strigãte de
bucurie în aşternutul lor!”
2. Psalmul 35:28 – “Şi atunci limba mea va lãuda dreptatea Ta, în toate zilele va spune lauda Ta.”
Întrebarea nu este “unde” sau “când”, ci “cine” şi “cum”.
În Ioan 4:23 Isus arată că nu locul unde se aduce închinare este important, ci cum aducem această
închinare.
Efeseni 5:20 – “Mulţumiţi totdeauna lui Dumnezeu Tatãl, pentru toate lucrurile, în Numele Domnului
nostru Isus Hristos.”
O viaţa de laudă este rezultatul VOINŢEI noastre, nu emoţiiilor noastre.
Psalmul 34:1 – “(Un psalm alcãtuit de David, când a fãcut pe nebunul în faþa lui Abimelec, şi a
plecat izgonit de el.) Voi binecuvânta pe Domnul în orice vreme; lauda Lui va fi totdeauna în gura
mea.”

2. PERSPECTIVA UNUI ÎNCHINĂTOR ADEVĂRAT

A. Închinătorii doresc să se apropie de Dumnezeu. Ei vor să petreacă timp cu Domnul. Cu cât mai
mult ne închinăm şi cu cât mai mult Îl întâlnim pe Dumnezeu, cu atât mai mult vom vrea să ne
închinăm.
B. Închinătorii doresc să-I facă plăcere Tatălui.
1 Corinteni 10:31 – “Deci, fie cã mâncaţi, fie cã beţi, fie cã faceţi altceva: sã faceţi totul pentru slava
lui Dumnezeu.”

3. CARACTERISTICI ALE UNUI ÎNCHINĂTOR

A. Închinătorii sunt cu inima neîmpărţită.

Luca 10:27
Închinătorul descris de Biblie este extrem de generos în a da din timpul său, sentimente, atitudini şi
energie.

B. Închinătorii sunt emoţionali.

Luca 10:27 – “El a rãspuns: „Sã iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tãu, cu toatã inima ta, cu tot sufletul
tãu, cu toatã puterea ta şi cu tot cugetul tãu; şi pe aproapele tãu ca pe tine însuþi.”
A-L iubi pe Dumnezeu cu tot sufletul include emoţiile noastre. Închinarea nu este ceva interiorizat sau
intelectualizat, ci este ceva experimental şi expresiv, cald şi vibrant, cu o inimă neîmpărţită şi
emoţională.
 19

C. Închinătorii sunt expresivi.

Luca 10:27 – “…cu toată puterea ta…”
Trupul nostru este sursa puterii noastre. Dumnezeu este onorat când ne aducem trupurile ca o “jertfă
vie” (Rom.!2:1). Suntem chemaţi să-L glorificăm pe Dumnezeu cu trupul nostru – 1 Corinteni 6:20.

D. Închinătorii sunt concentraţi.

Luca 10:27 – “…cu tot cugetul tău…”
Ei sunt conştienţi de Dumnezeu.

E. Închinătorii iniţiază închinare în alţii.

Închinătorii sunt contagioşi. Datorită dăruirii lor în închinare ei înflăcărează pe alţii.

F. Închinătorii au un duh zdrobit.

Psalmul 51.16,17 – “Dacã ai fi voit jertfe, Ţi-aş fi adus: dar Ţie nu-Ţi plac arderile-de-tot. Jertfele
plãcute lui Dumnezeu Sunt un duh zdrobit: Dumnezeule, Tu nu dispreţuieşti o inimã zdrobitã şi
mâhnitã.”

“Închinarea este expresia unei vieţi complet predate lui Dumnezeu. Închinarea noastră este la fel de
puternică ca şi vieţile noastre.” – LaMar Boschman
 20

LECȚIA 4

ÎNCHINAREA PRIN RUGĂCIUNE

1. Definirea rugăciunii
Nu este un lucru tocmai uşor să defineşti ce este rugăciunea. În esenţă, rugăciunea este
comunicarea noastră cu Dumnezeu. Rugăciunea este mărturisirea neputinţei noastre şi a altora, în
Numele Domnului Isus, înaintea ochilor iubitori ai unui tată care ştie, înţelege, mângâie şi răspunde.

a) Rugăciunea este o necesitate şi nu o opţiune

În Matei 6:7 Domnul spunea “când vă rugaţi…”. Rugăciunea este un trebuie şi nu o opţiune.
Rugăciunea este o poruncă a lui Dumnezeu. A nu te ruga înseamnă a neglija voia lui Dumnezeu.
Pentru suflet rugăciunea este necesară ca aerul pentru trup. Dacă plămâni nu mai respiră trupul moare.
Tot aşa dacă cine nu se mai roagă cade. Secretul oricărei căderi este în primul rând lipsa de rugăciune.

b) Rugăciunea este o întâlnire cu Dumnezeul cel Sfânt

A te ruga nu înseamnă a îndeplini un ritual anume, a urmări respectarea cu rigurozitate a unui şablon
sau a unei proceduri liturgice. Rugăciunea nu este ritualism. Adevărata rugăciune este o întâlnire cu
Dumnezeul cel sfânt. Rugăciunea nu este un exerciţiu religios, un monolog spiritual, ci rugăciunea
este o întâlnire reală cu Dumnezeu, comuniune şi confruntare cu Dumnezeu.
Rugăciunea nu e un timp în care să primim ceva de la Domnul, ci un timp în care, având comuniune
cu Dumnezeu, înţelegem care e voia Sa şi înţelegând ne retragem schimbaţi din această binecuvântată
întâlnire cu Dumnezeul cel Sfânt.

c) Rugăciunea este loialitate faţă de Dumnezeu

Rugăciunea este o expresie a loialităţii faţă de Dumnezeu. Omul credincios lui Dumnezeu se roagă
şi devine şi mai credincios. Nu poţi rămâne credincios lui Dumnezeu fără să continui să te înnoieşti zi
de zi prin rugăciune.
Prin rugăciune primim putere ca să biruim ispitele. Rugăciunea ne ține trează conştiinţa şi simţul
moral. Prin rugăciune ne exprimăm dependenţa noastră faţă de Dumnezeu şi recunoaştem că nu putem
răzbi fără ajutorul Său.

d) Rugăciunea este un mod de viaţă

În 1 Tes 5:18 Pavel spunea „rugaţi-vă neîncetat”. Credinciosul trebuie să se roage zilnic. Cineva
spunea că o zi fără rugăciune este o zi fără binecuvântare, iar o viaţă fără rugăciune este o viaţă fără
putere. Creştinii puternici sunt creştinii puternici în rugăciune.

2. Importanța rugăciunii
Rugăciunea este unul dintre cele mai importante aspecte ale vieţii de credinţă. Cu toate acestea nici
un aspect al vieţii de credinţă nu cred că e mai neglijat ca cel al rugăciunii. Avem oameni care sunt
gata să vorbească ore în şir despre rugăciune, avem cursuri academice despre rugăciune, o mulţime
de cărţi, seminarii speciale pentru rugăciune, dar cu toate acestea suntem aşa de săraci în experienţa
rugăciunii.
În vremea noastră sunt prea puţini oameni consacraţi vieţii de rugăciune.
Nimeni nu se va ridica niciodată mai presus decât viaţa sa de rugăciune.
Cât te rogi atâta eşti din punct de vedere spiritual.
 21

Creştinismul nostru este sărac, difuz, amestecat şi uneori searbăd pentru că rugăciunile noastre sunt
ca şi creştinismul nostru. Nu poţi vorbi de o lucrare a lui Dumnezeu puternică fără să ai în mijlocul
acelei lucrări oameni puternici în rugăciune. Cred că cea mai mare nevoie a bisericilor noastre este să
descoperim secretul rugăciunii adevărate.
Taina rugăciunii, spunea cineva este rugăciunea în taină. Suntem cum suntem pentru că vorbim prea
mult oamenilor şi prea puţin lui Dumnezeu. Poate că prea mult vorbim oamenilor despre Dumnezeu
în timp ce lui Dumnezeu îi spunem prea puţin despre oamenii cărora le vorbim.
Grija cea mai mare a Diavolului este să ne oprească rugăciunile, să ne împiedice să îngenunchem
înaintea Celui Atotputernic. După cum cineva spunea, s-ar prea putea ca Diavolului să nu-i fie
teamă de cele mai multe predici, dar să-i fie teamă de clipele de rugăciune. Experienţele trecute
arată că îşi mobilizează toate armatele lui să lupte împotriva poporului lui Dumnezeu atunci când
acesta se roagă.
Rugăciunea dă consistenţă vieţii noastre spirituale. Fără rugăciune suntem anemici şi goi, vulnerabili
şi irelevanţi în mesajele noastre. Trezirea spirituală vine atunci când poporul lui Dumnezeu se roagă.
Nu există misiune eficientă fără rugăciune. Nu poate exista o mişcare de plantare de biserici eficientă
fără o viaţă de rugăciune consistentă. Strategiile, planificările, cercetarea câmpului de misiune sunt de
bună seamă necesare, dar fără rugăciune niciodată nu vom fi în stare să câştigăm lupta spirituală pentru
mântuirea sufletelor.
Domnul nostru Isus ne-a lăsat aşa de clar exemplul unei vieţi de rugăciune eficiente.
Luca ne spune că uneori atunci când ucenicii se duceau la culcare, Domnul Isus se ducea să se roage
- după cum îi era obiceiul.
Rugăciunea a fost o prioritate pentru apostolii Domnului şi pentru Biserica Primară.
De-a lungul istoriei marii oameni ai lui Dumnezeu s-au rugat.
Despre John Wesley se spune că se ruga zilnic de la patru la şase dimineaţa, Luther se ruga şi el două
ore pe zi iar C. Simion se ruga cinci ore zilnic.
David Brainerd spunea „îmi place să fiu singur în căsuţa mea, unde pot petrece mult timp în
rugăciune”
Împăratul David scria: „mi-aduc aminte de tine în aşternutul meu” Ps 63,6
Leonard Ravenhill spunea că un predicator care nu se roagă cel puţin o oră pe zi nu face nici cât o
ceapă degerată, şi cred că avea dreptate.
Mulţi oameni cred în puterea rugăciunii, şi le place să audă despre ea dar prea puţini se roagă.
Rugăciunea face diferenţa. Trezirea spirituală vine atunci când poporul lui Dumnezeu se roagă.

3. Ce aduce rugăciunea în viaţa noastră?

Ne preschimbă. A te ruga înseamnă a te preschimba.

Ne sensibilizează inima la urmarea voii lui Dumnezeu.
Ne ascute urechea la călăuzirea Duhului.
Ne aduce Cuvântul lui Dumnezeu aproape - îmi îndrept rugăciunea şi aştept
Ne aduce puterea Duhului pentru a birui ispitele şi pe Diavolul.
Dă consistenţă vieţii noastre cu Dumnezeu.
Este calea pentru rezolvarea problemelor noastre – cereţi şi vi se va da
Declanşează puterea lui Dumnezeu pentru binele celor pentru care ne rugăm – rugăciunea de mijlocire

4. Locul de rugăciune

David s-a rugat și în templu dar și în peșteră

Iona din pântecele peştelui
Habacuc: locul meu de strajă
Isus mergea în locuri pustii
Petru: pe acoperiş
Pavel: căuta locul de rugăciune
 22

Ioan: eram în Duhul (pe o insulă)

Matei 6,5-6: Întoarcerea în Odăiţă

Este absolut necesar să redescoperim importanţa şi frumuseţea vieţii în odăiţă. Isus a vorbit despre
întoarcerea în odăiţă.
Adevărata viaţă de rugăciune este cea din odăiţă.
Cine nu se roagă în odăiţa lui nu se roagă cu adevărat. Odăiţa este un loc dar este şi o stare
Rugăciunea în public fără cea din odăiţă este făţărnicie
Paralelă între v.5 şi v.6

Există un paralelism strâns între cele 2 versete. Isus face aici o antiteză între modelul fariseric de
rugăciune şi modelul autentic

Adevărata rugăciune presupune următorii paşi:

Rugăciunea impune o persoană dedicată – tu

Rugăciunea necesită un timp stabilit – când te rogi
Rugăciunea necesită un loc potrivit – intră în odăiţa ta
Rugăciunea cere o stare potrivită – încuie-ţi uşa
Rugăciunea se adresează persoanei potrivite – roagă-te Tatălui tău
Rugăciunea nu este pentru mica publicitate – care vede în ascuns
Rugăciunea este însoţită de răsplată – îţi va răsplăti

5. Piedici în calea rugăciunii

Am auzit pe mulţi credincioşi spunând : „îmi este greu să mă rog, mi se pare că Domnul nu mă ascultă.
Rugăciunea pentru mine este o corvoadă. Nu simt nici o împlinire atunci când mă rog. Am impresia că
rugăciunea mea nu se ridică mai sus de tavan”.
Uneori acest lucru este adevărat. În viaţa noastră de rugăciune pot apărea obstacole care, într-adevăr,
să împiedice rugăciunile noastre. Există lucruri care pot strica părtăşia noastră cu Dumnezeu.

În Scriptură avem prezentate mai multe obstacole care pot împiedica rugăciunile noastre:

a. Necredinţa

În Iacov 1:6-7 avem „Dacă vreunuia dintre voi îi lipseşte înţelepciunea, s-o ceară de la Dumnezeu, care
dă tuturor cu mână largă şi fără mustrare, şi ea îi va fi dată. Dar s-o ceară cu credinţă, fără să se
îndoiască deloc: pentru că cine se îndoieşte, seamănă cu valul mării, turburat şi împins de vânt încoace
şi încolo. Un astfel de om să nu se aştepte să primească ceva de la Domnul, căci este un om
nehotărât şi nestatornic în toate căile sale”.
Cu siguranţă că necredinţa este una din piedicile majore în calea rugăciunilor noastre.

b. Religie fără relaţie cu Dumnezeu

Multe biserici sunt pline de oameni religioşi care nu au nici o relaţie personală cu Dumnezeu.

Relaţia aceasta poate fi garantată numai de credinţa personală în Domnul Isus. Cărturarii şi fariseii se
rugau adesea şi cu toate acestea nu aveau o relaţie personală cu Dumnezeu. Ei erau oameni religioşi.
Pentru ei rugăciunea era o îndatorire religioasă şi nu o expresie a părtăşiei lor cu Dumnezeu.
 23

c. Păcatul

Isaia 59:1-2 „Nu, mâna Domnului nu este prea scurtă ca să mântuiască, nici urechea Lui prea tare ca
să audă, ci nelegiuirile voastre pun un zid de despărţire între voi şi Dumnezeul vostru; păcatele
voastre vă ascund Faţa Lui şi-L împiedecă să vă asculte!”.
Dumnezeu este sfânt şi cine vrea să se apropie de el trebuie să se sfinţească. Păcatul rupe părtăşia cu
Dumnezeu. Dacă vrem să avem părtăşie cu un Dumnezeu sfânt şi desăvârşit, atunci trebuie să ne
curăţim înaintea lui.

d. Lipsa dragostei şi a înţelepciunii în familie

1Petru 3:7 « Bărbaţilor, purtaţi-vă şi voi, la rândul vostru, cu înţelepciune cu nevestele voastre, dând
cinste femeii ca unui vas mai slab, ca unele cari vor moşteni împreună cu voi harul vieţii, ca să nu fie
împiedecate rugăciunile voastre ».

Există o legătură strânsă între eficienţa în rugăciune şi relaţiile inter-personale. Rugăciunea afectează
relaţiile noastre şi relaţiile noastre afectează rugăciunea şi capacitatea noastră de a ne ruga. Noi nu
putem fi în armonie cu Dumnezeu când nu suntem în armonie cu familia noastră.

e. Resentimentele

Marcu 11:25-26 « Şi, când staţi în picioare de vă rugaţi, să iertaţi orice aveţi împotriva cuiva, pentru
ca şi Tatăl vostru care este în ceruri, să vă ierte greşelile voastre. Dar dacă nu iertaţi, nici Tatăl
vostru care este în ceruri nu vă va ierta greşelile voastre ».
Spiritul neiertător este una din piedicile principale în rugăciune. Resentimentele ne blochează accesul
la Dumnezeu.

Noi putem continua să fim oameni religioşi şi chiar să facem rugăciuni insistente dar dacă purtăm cu
noi resentimente atunci rugăciunile noastre sunt blocate.

f. Aglomerarea vieții cu activități

Efeseni 5:16 „Răscumpăraţi vremea căci zilele sunt rele”. Trăim într-una dintre cele mai grăbite
generaţii. Prea mulţi dintre noi am devenit atât de ocupaţi încât nu mai avem timp personal cu
Dumnezeu.
Oamenii din ce în ce sunt tot mai ocupaţi cu tot felul de activităţi pământeşti şi de cele mai multe ori
secundare, şi rămâne din ce în ce tot mai puţin timp pentru părtăşia cu Dumnezeu.
Dă lui Dumnezeu cel mai bun timp al zilei

g. Egoismul

Iacov 4:3 „Cereţi şi nu căpătaţi, pentru că cereţi rău, cu gând să risipiţi în plăcerile voastre”.
Prima rugăciune din Biblie este egoistă: Gen 15,2, D-ne ce-mi vei da? Rugăciunile noastre sunt
egoiste: modelul Tatăl nostru
Marea problemă este că avem o generaţie de creştini egoişti şi manipulatori. Am învăţat metodele
lumii şi am încercat să le amestecăm cu metodele Tatălui.
Mulţi creştini iniţiază idei şi planuri fără ca mai înainte să-L consulte pe Dumnezeu şi apoi când nimic
nu mai merge bine vin şi cer puterea lui Dumnezeu peste ceva al lor, peste ceva în care Dumnezeu nu a
avut un cuvânt de spus. Uneori ceea ce facem este că înmânăm Tatălui o listă cu ceea ce credem noi că
ar trebui să facem şi nu ne asigurăm că acele lucruri sunt cele pe care Dumnezeu vrea să le facem.
 24

h. Spiritul nemulţumitor

1Tes 5,18 - mulţumiţi lui Dumnezeu pentru toate lucrurile Un spirit nemulţumitor nu va primi nimic de
la Dumnezeu

i. Împotrivirea Diavolului

1Pet 5,8-9 „Fiţi treji, şi vegheaţi! Pentru că potrivnicul vostru, diavolul, dă târcoale ca un leu care
răcneşte, şi caută pe cine să înghită. Împotriviţi-vă lui tari în credinţă, ştiind că şi fraţii voştri în lume
trec prin aceleaşi suferinţe ca voi”.1 Petru 5:8-9
Diavolul se opune rugăciunii, îţi aduce aminte de probleme nerezolvate, imagini derutante şi
ispititoare, îţi fură gândurile.
Creează probleme, sună telefonul etc
Îţi creează o stare de respingere a rugăciunii, oboseală, plictiseală

Concluzie:
Adevărul este că ne confruntăm cu multe piedici care obstrucţionează viaţa noastră de rugăciune.
Unele piedici ne vor lăsa să facem rugăciuni dar ne vor opri să ne rugăm cu adevărat. Altele efectiv vor
căuta să ne facă nici să nu mai facem rugăciuni.
Voia lui Dumnezeu este ca noi să dăm la o parte orice piedică şi să fim cu adevărat oameni ai
rugăciunilor ascultate.

6. Condiţiile rugăciunii eficace Iacov 5:15-18

Credinţă 5:15
Compasiune (în mijlocire) 5: 16
Concentrare 5:16b (fierbinte)
Cuget curat 5:16c
Consecvență 5:17, 18

7. Poziţia potrivită a corpului în timpul rugăciunii

Biblia nu recomandă o poziţie şablon. În biblie avem rugăciuni făcute:

În picioare – Neem. 9,4-5; Mc 11,25
Şezând jos: 1Cronici 17,16; Luca 10,13; 1Regi 18,42
Îngenuncheat: Luca 22,41; Dan 6,10
Îngenuncheat cu mâinile ridicate 2 Cron 6:13
Aşezat în pat: Ps 63,6
Plecat până la pământ: ex 34,8; ps 95,6
Culcat cu faţa la pământ: 2Sam 12,16; Mat 26,39
Cu mâinile ridicate spre cer: Ps 28,2; Is 1,15; 1Tim 2,8
Nu poziţia pe care o are corpul în rugăciune este semnificativă, ci poziţia pe care o are inima.
Totuși, nu avem nici o referinţa la rugăciunea pe spate – vezi căderile pe spate contemporane

8. Cum să mă rog măcar un ceas?

Problema noastră e că nu ştim cum să zăbovim în prezenţa lui Dumnezeu. Viaţa noastră de rugăciune
trebuie să fie consistentă.
Pentru a putea să se rogi o oră ai nevoie de următoarele lucruri fundamentale
 O decizie
 Un interval de timp pus de o parte
 Un loc în care să te rogi
 Un plan de acţiune
 25

a) Citirea şi meditarea asupra Scripturii

Înainte de a citi, roagă-te ca să poţi înţelege

Citeşte şi meditează – umpleţi mintea cu Cuvântul lui Dumnezeu
Meditarea la Scriptură te va ajuta să intri în prezenţa lui Dumnezeu

b) Lauda şi închinarea

Laudă pentru cea ce face Domnul – lucrarea lui

Laudă pentru ceea ce este Domnul – persoana lui
Dedicare şi consacrare pentru Domnul

Modelul de rugăciune Tatăl nostru:

Tată – revelaţia, accesibilitatea la El
Nostru – relaţia cu noi
Care eşti în ceruri – lauda
Sfinţească-se numele tău – predarea şi consacrarea

c) Mijlocirea

Ce e mijlocirea? Rugăciune pentru alţii:

Pentru conducători – 1Tim2,2
Pentru nemântuiţi – Luca 23,34
Pentru nou-convertiţi 2Tes 1,11
Pentru toţi sfinţii – Ef 6,18
Pentru cei căzuţi de la credinţă – 1Ioan 5,16
Pentru lucrătorii creştini – Efeseni 6,19
Pentru duşmani - Matei 5,44 o Pentru cei bolnavi – Iacov 5
Când mijlociţi în rugăciune pentru o persoană sau o problemă subliniaţi cât mai multe detalii A nu te
ruga pentru alţii este păcat -1Sam 12,23

d) Cererea
Aici ne referim la rugăciunea pentru noi înşine Pâinea noastră
Ne rugăm pentru nevoile noastre pământeşti

e) Mulţumirea şi adorarea

f) Aşteptarea şi încrederea - Ps 5,8

 26

LECȚIA 5

ÎNCHINAREA PRIN CÂNTARE

Care este rolul muzicii în Împărăţia lui Dumnezeu? Ce loc are muzica în slujirea Domnului? Care
este rolul muzicianului în această Împărăţie condusă de un Creator cosmic. Vom descoperi
principiile care operează în Împărăţia lui Dumnezeu prin muzică şi rezultatele supranaturale pe care
muzica Sa le aduce.
În Împărăţia Sa, Isus – Împăratul nostru, decretează ce muzică trebuie să fie cântată. Atunci când Îşi
comandă muzica, El o şi împuterniceşte. Dumnezeu vrea să-şi reveleze prezenţa prin muzica
creştină, în special prin laudă şi închinare.

I. IMPORTANȚA LUCRĂRII MUZICALE (slujirea care se realizează prin muzică)

De ce lucrarea muzicală?

A. Folosirea muzicii în Împărăşia lui Dumnezeu este scripturală.

1 Cronici 15:6 – “Şi David a zis cãpeteniilor Leviţilor sã aşeze pe fraţii lor cântãreţi cu
instrumente de muzicã, cu lãute, arfe şi ţimbale, şi sã sune din ele cântãri rãsunãtoare, în semn
de bucurie.”
David a poruncit folosirea instrumentelor de muzică: instrumente de muzică răsunătoare,
instrumente de percuţie, cu coarde, precum şi de suflat. Toate erau destinate pentru a produce sunete
de bucurie.
Împărăţia lui Dumnezeu este pace, neprihănire şi bucurie în Duhul Sfânt, deci bucuria şi veselia
între credincioşi la întâlnirile de inchinare publică sau rugăciune, precum şi în viaţa de zi cu zi, este
o manifestare a Împărăţiei.
Neemia 8:10 – “Ei le-au zis: „Duceţi-vã de mâncaţi cãrnuri grase şi beţi bãuturi dulci, şi trimiteţi
câte o parte şi celor ce n-au nimic pregãtit, cãci ziua aceasta este închinatã Domnului nostru; nu vã
mâhniţi, cãci bucuria Domnului va fi tãria voastrã.”
Evrei 1:8,9 – “pe când Fiului I-a zis: „Scaunul Tãu de domnie, Dumnezeule, este în veci de veci;
toiagul domniei Tale este un toiag de dreptate: Tu ai iubit neprihãnirea şi ai urât nelegiuirea: de
aceea, Dumnezeule, Dumnezeul Tãu Te-a uns cu un untdelemn de bucurie mai pe sus decât pe
tovarãşii Tãi.”
Isus Însuşi a primit o ungere de bucurie mai mare decât oricine altcineva. Bucuria Domnului este
tăria noastră. Biserica ar trebui să fie un loc al bucuriei, iar muzica este o parte a acestei bucurii.

B. Folosirea muzicii este o lucrare poruncită de Dumnezeu.

1. 2 Cronici 29:25 –“ A pus pe Leviţi în Casa Domnului cu chimvale, alãute şi arfe, dupã
rânduiala lui David, lui Gad, vãzãtorul împãratului, şi proorocului Natan; cãci astfel era
porunca Domnului, datã prin proorocii Sãi.”
Dumnezeu a poruncit folosirea instrumentelor de muzică în laudă şi închinare. A fost ideea
Domnului! El vrea ca noi să le folosim pentru lauda şi gloria Lui.
2. Psalmul 81:1-2 – “(Cãtre mai marele cântãreţilor. De cântat pe Ghitit. Un psalm al lui Asaf.)
Cântaţi cu veselie lui Dumnezeu, care este tãria noastrã! Înãlţaţi strigãte de bucurie Dumnezeului
lui Iacov!
 27

Cântaţi o cântare, sunaţi din tobã, din arfa cea plãcutã şi din alãutã!”

 Ezechel 28:12-14
 12
„Fiul omului, fă un cântec de jale* asupra împăratului Tirului şi spune-i: ‘Aşa vorbeşte Domnul Dum-
nezeu: «Ajunseseşi la cea mai înaltă desăvârşire, erai plin de înţelepciune** şi desăvârşit în frumuseţe.
 * Ezec 27:2; ** Ezec 27:3; Ezec 28:3;
 13
Stăteai în Eden*, grădina lui Dumnezeu, şi erai acoperit cu tot felul de pietre scumpe: cu sardonix, cu
topaz, cu diamant, cu crisolit, cu onix, cu iaspis, cu safir, cu rubin, cu smarald şi cu aur; timpanele** şi flautele
erau în slujba ta, pregătite pentru ziua când ai fost făcut.
 * Ezec 31:8; Ezec 31:9; ** Ezec 26:13;
 14
Erai un heruvim* ocrotitor, cu aripile întinse; te pusesem pe muntele** cel sfânt al lui Dumnezeu şi um-
blai prin mijlocul pietrelor scânteietoare.

-
- Dumnezeu doreste inchinatori in Duh si in Adevar

II. TRĂSĂTURILE LUCRĂRII MUZICALE ÎN ÎMPĂRĂŢIA LUI DUMNEZEU

A. Lucrare de putere
1. Puterea supranaturală a prezenţei lui Dumnezeu este în muzica pe care El o comandă.
2. Dumnezeu umple lauda şi închinarea cu prezenţa Sa.
Psalmul 22:3 – “Totuşi Tu eşti Cel Sfânt, şi Tu locuieşti în mijlocul laudelor lui Israel.”
Yaw-shab (ebr.)= a sta jos, a locui, a rămâne; a se stabili, a zăbovi, a întârzia
Tehillah (ebr.)= laudă spontană concretă
A şedea este o postură de guvernare. El stă, şade acolo şi nu se grăbeşte să plece. Unde? În mijlocul
laudelor poporului Său. Şi când Dumnezeu guvernează într-un loc acolo este puterea Sa. De aceea
în timpul laudei şi închinării au loc vindecări, eliberări, oamenii sunt mântuiţi şi umpluţi cu Duhul
Sfânt deoarece prezenţa lui Dumnezeu vine prin acea muzică.
În Texas, USA, s-a făcut un studiu: vine roua din pământ sau cade din cer? S-a descoperit că nu
vine nici din cer, nici din pământ, ci că atunci când toate condiţiile sunt potrivite toate elementele
din rouă îşi face prezenţa. Biblia spune că unde sunt doi sau trei adunaţi în Numele Lui, El este
acolo, dar nu întotdeauna este evident, nu întotdeauna îi discernem prezenţa şi-L simţim. Doar
atunci când condiţiile sunt potrivite, când lauda şi închinarea schimbă atmosfera, atunci El se
descoperă pe Sine, deşi El era deja prezent acolo.
Dumnezeu vrea ca muzicienii să iasă în faţă şi să cânte nu numai nişte cântece speciale sau de
mărturie. El vrea ca noi să invocăm prezenţa Sa, iar în acea prezenţă este putere. Aceasta nu se
referă doar la instrumentişti, muzicieni, ci la toţi creştinii. Duhul Sfânt vrea să cânte prin tine.

B. Lucrare profetică
1. II Împăraţi 3:14 – “Elisei a zis: „Viu este Domnul oştirilor, al cãrui slujitor sunt, cã, dacã n-aş
avea în vedere pe Iosafat, împãratul lui Iuda, pe tine nu te-aş bãga deloc în seamã, şi nici nu m-
aş uita la tine. Acum aduceţi-mi un cântãreţ cu arfa.” Şi pe când cânta cântãreþul din arfã,
mâna Domnului a fost peste Elisei.”
În acest caz, muzica a adus ungerea profetică a lui Dumnezeu peste Elisei.
2. Slujire de a prooroci.
1 Cronici 25:1-7
a) erau deprinşi la cântarea Domnului.
 28

b) meşteri
c) sub autoritate

C. Lucrare de război spiritual

1. Duşmanii sunt învinşi atunci când cântăreţii Împărăţiei cântă laude.
Iosua 6:20 – “Poporul a scos strigãte, şi preoții au sunat din trâmbițe. Când a auzit poporul
sunetul trâmbiţei, a strigat tare, şi zidul s-a prãbuşit; poporul s-a suit în cetate, fiecare drept
înainte. Au pus mâna pe cetate”
La sunetul trâmbiţei poporul a strigat şi zidul s-a prăbuşit. La fel şi în viaţa noastră, lauda doboară
întăriturile întunericului.
2. II Cronici 20:22 – “În clipa când au început cântãrile şi laudele. Domnul a pus o pândã
împotriva fiilor lui Amon şi ai lui Moab şi împotriva celor din muntele Seir, care veniserã
împotriva lui Iuda. Şi au fost bãtuţi.”
3. Minuni au loc atunci când ne închinăm lui Dumnezeu deoarece prezenţa lui Dumnezeu este
revelată.
Fapte 16:25-30
În urma acestui serviciu de închinare sunt mântuiţi oameni. Deşi erau în închisoare bătuţi, legaţi,
flămânzi, în frig şi umezeală, Pavel şi Sila nu au fost împiedicaţi să se închine Domnului şi de a-L
preamări.

D. Lucrare de eliberare
1. Eliberare de duhuri rele.
I Samuel 16:23 – “Şi când duhul trimis de Dumnezeu venea peste Saul, David lua arfa şi cânta cu
mâna lui; Saul rãsufla atunci mai uşor, se simţea uşurat, şi duhul cel rãu pleca de la el.”

E. Un râu al Duhului Sfânt

Duhul Sfânt este un duh al cântării duhovnicești. El cântă prin oameni. În Coloseni 3:16 suntem
învăţaţi să cântăm cântări duhovniceşti. Cântările duhovniceşti sunt cântările Duhului Sfânt.
a) - prin David
II Sam. 23:1, 2 - "Iatã cele din urmã cuvinte ale lui David. Cuvântul lui David, fiul lui Isai,
cuvântul omului care a fost înãlţat sus de tot, cuvântul unsului Dumnezeului lui Iacov, cuvântul
cântãreţului plãcut al lui Israel.”
b) – prin credincioşi
Efes. 5:18-20
c) Geneza 4:21 – “Numele fratelui sãu era Iubal: el a fost tatãl tuturor celor ce cântã cu
alãuta şi cu cavalul.”
Iubal=să curgă, să aducă
În numele Său se găseşte o semnificaţie profundă. Muzicienii crează o curgere şi aduc un duh în
atmosferă. Iubal este tatăl tuturor cântăreţilor, fie laici, fie sfinţi. Cântăreţii lumii aduc prin
cântecele lor un duh / spirit de violenţă, răzrătire, răzbunare, un duh senzual. Cântăreţii creştini
aduc un alt fel de duh. Este un duh al prezenţei Domnului. Este Duhul Sfânt.
Este important să remarcăm efectul muzicii. Chiar în bisericile noastre, uneori muzica poate
aduce un duh de pesimism, autocompătimire, neputinţă, chiar necredinţă. Din nou, cuvintele pe
care le cântăm au o mare importanţă.

F. Lucrare a prezenţei lui Dumnezeu

1. Când muzicienii Împărăţiei cântă, semne, minuni şi lucruri supranaturale se întâmplă.
 29

II Cronici 5:12-14 – “şi toţi Leviţii care erau cântãreţi: Asaf, Heman, Iedutun, fiii şi fraţii lor,
îmbrãcaţi în in subţire, stãteau la rãsãritul altarului cu chimvale, alãute şi arfe, şi aveau cu ei o
sutã douãzeci de preoţi care sunau din trâmbiţe; -
şi când cei ce sunau din trâmbiţe şi cei ce cântau, unindu-se într-un glas ca sã mãreascã şi sã laude
pe Domnul, au sunat din trâmbiţe, chimvale şi celelalte instrumente, şi au mãrit pe Domnul prin
aceste cuvinte: „Cãci este bun, cãci îndurarea Lui ţine în veci!” în clipa aceea, casa, şi anume
Casa Domnului, s-a umplut cu un nor.
Preoţii n-au putut sã mai stea acolo ca sã facã slujba, din pricina norului; cãci slava Domnului
umpluse Casa lui Dumnezeu.”
Preoţii n-au mai putut sta în templu datorită prezenţei copleşitoare a lui Dumnezeu.
2. Când muzicienii Împărăţiei cântă, ei realizează o slujire cerească.
a) Apoc. %:8-14
b) Apoc. 14:2,3
c) Apoc. 15:2,3
NOTĂ: Nu există nici o menţiune în Scriptură care să ateste prezenţa instrumentelor în iad. Numai
în rai, în prezenţa lui Dumnezeu, sunt instrumente muzicale şi cântecul prezente. Cerul este locul
unde se dă petrecerea!!

G. Lucrare de învăţare a Cuvântului lui Dumnezeu

1. Coloseni 3:16 – “Cuvântul lui Hristos sã locuiascã din belşug în voi în toatã înţelepciunea.
Învãţaţi-vã şi sfãtuiţi-vã unii pe alţii cu psalmi, cu cântãri de laudã şi cu cântãri duhovniceşti,
cântând lui Dumnezeu cu mulţumire în inima voastrã.”
2. Cântăreţii şi muzicienii Împărăţiei citesc şi studiază Cuvântul lui Dumnezeu. Când aceştia
slujesc, muzica este plină de Cuvântul lui Dumnezeu. Este plină de adevăr şi de principiile
Împărăţiei.

H. Lucrare de evanghelizare
Ex.: Pavel şi Sila – familia temnicerului a fost mântuită.
II Sam.22:50 – “De aceea Te voi lãuda printre neamuri, Doamne! Şi voi cânta spre slava
Numelui Tãu.”
Rom. !5:9 – “şi ca Neamurile sã slãveascã pe Dumnezeu, pentru îndurarea Lui, dupã cum este
scris: „De aceea Te voi lãuda printre Neamuri, şi voi cânta Numelui Tãu.”

Verset de memorat: Coloseni 3:16

III. SEMNIFICAȚIA CÂNTECULUI NOU

Este cu adevărat necesar să cântăm în mod spontan Domnului în închinarea noastră particulară
sau în cea publică? Nu este suficient să cântăm cântece pe care alţii le-au scris? De ce trebuie să şi
improvizăm atunci când cântăm? Nu putem să cântăm doar cântecele care sunt în cartea de cântări
sau la proiector?
În continuare ne vom uita la importanţa şi puterea cântecului nou.

CÂNTECUL NOU
Cântecul nou este genul de cântec pe care fiecare creştin ar trebui să-l cânte şi este o parte necesară
a închinării noastre particulare şi publice. În acest cântec este putere supranaturală.
Scriptura ne instruieşte să cântăm “cântece noi”.
 30

Psalmul 40:3 – “Mi-a pus în gurã o cântare nouã, o laudã pentru Dumnezeul nostru. Mulţi au
vãzut lucrul acesta, s-au temut, şi s-au încrezut în Domnul.”
Isaia 42: 10 – “Cântaţi Domnului o cântare nouã, cântaţi laudele Lui pânã la marginile
pãmântului, voi care mergeţi pe mare şi cei ce locuiţi în ea, ostroave şi locuitorii lor!”
Trebuie să ne învăţăm / deprindem să cântăm cântări noi. Cum? Practicând acest tip de cântec.
Este un cântec nou, proaspăt, original. Este un cântec complet nou, unic. Duhul Sfânt ne poate şi
vrea să ne dea aceste cântări.

Toţi credincioşii ar trebui să cânte!

1. Efeseni 5. 18-20 – “Nu vã îmbãtaţi de vin, aceasta este destrãbãlare. Dimpotrivã, fiţi plini de
Duh. Vorbiţi între voi cu psalmi, cu cântãri de laudã şi cu cântãri duhovniceşti, şi cântaţi şi
aduceţi din toatã inima laudã Domnului. Mulţãmiţi totdeauna lui Dumnezeu Tatãl, pentru
toate lucrurile, în Numele Domnului nostru Isus Hristos.”
Muzica este intrinsecă fiecărui credincios. Fiecare credincios din Împărăţie este un cântăreţ.
2. Muzician / cântăreţ = unul care compune şi cântă muzică.
a) Psalmul 40:3 – a cânta un cântec nou este compoziţie.
b) Psalmul 100:2 – “Slujiţi Domnului cu bucurie, veniţi cu veselie înaintea Lui.” – aceasta este
punerea în practică.
3. Unii se consideră inapţi de a cânta datorită calităţii slabe a vocilor lor.
a) Dumnezeu ascultă mai întâi calitatea inimii şi apoi calitatea vocii.
1 Sam. !6:7 – “Şi Domnul i-a zis lui Samuel: „Nu te uita la înfãţişarea şi înãlţimea staturii lui,
cãci l-am lepãdat. Domnul nu se uitã la ce se uitã omul; omul se uitã la ceea ce izbeşte ochii,
dar Domnul se uitã la inimã.”
b) Cei care conduc închinarea trebuie să fie “meşteri, deprinşi la cântarea Domnului” şi sub
autoritate.
I Cronici 25:6, 7 – “Toţi aceştia erau sub cârmuirea pãrinţilor lor pentru cântarea în Casa
Domnului, şi aveau chimvale, alãute şi arfe pentru slujba Casei lui Dumnezeu. Asaf, Iedutun şi
Heman lucrau sub poruncile împãratului. Erau în numãr de douã sute optzeci şi opt,
cuprinzându-se în acest numãr şi frații lor deprinşi la cântarea Domnului, toţi cei ce erau
meşteri.

Psalmul 22:3 – “Totuşi Tu eşti Cel Sfânt, şi Tu locuieşti în mijlocul laudelor (tehillah) lui Israel.”
Cuvântul ebraic tehillah este definit în Psalmul 40:3 – “…o cântare nouă, o laudă…”
Dumnezeu a ales să locuiască în tehillah.

ESTE PUTERE ÎN CÂNTECUL NOU

II Cronici 20:21 – “Apoi în învoire cu poporul, a numit nişte cântãreţi cari, îmbrãcaţi cu podoabe
sfinte, şi mergând înaintea oştirii, lãudau pe Domnul şi ziceau: „Lãudaţi pe Domnul, cãci
îndurarea Lui ţine în veac!”
Împăratul Iosafat a pus cântăreţii să cânte, şi când ei au început laudele – tehillah – Dumnezeu a pus
o pândă, a realizat a ambuscadă împotriva celor trei armate care se luptau cu Israel.
DUHUL SFÂNT CÂNTĂ - Cântări duhovniceşti.
Ode pneumatikos = cântece duhovniceşti / spirituale cântările Duhului.
1. Ode – odă sau incantaţie care nu a fost repetată înainte; de multe ori înseamnă o rimă adresată
lui Dumnezeu cu un sentiment nobil. Este un termen general pentru orice cuvinte cântate.
2. Pneumatikos – ne-carnal, eteric, spirit, respiraţie, nematerial. Întotdeauna transmite ideea de
invizibilitate şi de putere. Este un cuvânt folosit mai mult după Cincizecime.
 31

Duhul Sfânt este un duh care cântă.

1. El vrea să cânte prin tine. Când Duhul Sfânt se revarsă El este interesat în cântare, să cânte.
Cântecele duhovniceşti sunt un semn al umplerii cu Duhul Sfânt. Când eşti plin de Duhul Sfânt
eşti plin de cântec.
2. Cuvântul lui Dumnezeu este cartea Lui de cântări. Să ne amintim Psalmul 149:6.
3. Pavel a sumarizat importanţa Duhului Sfânt atunci când a zis: “Ce este de fãcut atunci? Mã voi
ruga cu duhul, dar mã voi ruga şi cu mintea; voi cânta cu duhul, dar voi cânta şi cu mintea.”
Să nu ne fie frică să cântăm laude spontane în timpul închinării atât particulare cât şi publice. Totul
să se facă în armonie.
Ioan 7:38,39 - “Cine crede în Mine, din inima lui vor curge râuri de apã vie, cum zice Scriptura.”
Spunea cuvintele acestea despre Duhul pe care aveau sã-L primeascã cei ce vor crede în El. Cãci
Duhul Sfânt încã nu fusese dat, fiindcã Isus nu fusese încã proslãvit.”
Isus vorbeşte aici de Duhul Sfânt. El face ca ceea ce iese din adâncul inimii noastre, din centrul
fiinţei noastre (din duhul nostru) să fie ca nişte râuri şi izvoare de apă vie atât pentru noi cât şi
pentru alţii.

Scopul nostru în închinare nu este doar să cântăm câteva cântece, ci să intrăm în prezenţa Lui.
Cântecul nou este una dintre cheile de a experimenta prezenţa manifestată a Domnului. Să nu ne
grăbim în închinare, ci să ne luăm un timp în care să-I cântăm Domnului propriile noastre cântece.
Acestea constituie o apropiere de Domnul mult mai intimă şi personală. Să ne exprimăm
sentimentele noastre înaintea Domnului în închinare.

CÂNTECUL NOU A ÎNSOŢIT APROAPE FIECARE TREZIRE SPIRITUALĂ

a. Moise, Miriam – sora lui, Samuel, David, Solomon, Isaia, Chenania, Zaharia, Ieremia, Ţefania,
Fii lui Core, Iosafat, Asaf, Heman, Iedutun, Maria, Isus
b. Primii creştini au cântat acest cântec
c. Istoria ne arată că trezirile spirituale au fost însoţite de o revigorare a muzicii în biserică.
Cântecul nou nu este o exprimare carismatică, nici penticostală, nici baptistă, catolică sau ortodoxă.
Este pur şi simplu o exprimare creştină biblică. Acesta este cântecul în care locuieşte Dumnezeu.
Verset de memorat: Psalmul 149:5-9
 32

LECȚIA 6

ÎNCHINAREA DE LA CORTUL ÎNTÂLNIRII

Revelaţia pe care Dumnezeu a dat-o în Scriptură, începând cu VT, referitoare la El Însuşi, este e
revelaţie progresivă. Dumnezeu a fost văzut în fulger, tunet, fum, dar, mai târziu, El a început să-şi
dea nume de revelaţie: Iehova-Rafa, Iehova-Nissi, Iehova-Tsidkenu, Iehova-Şama, El-Roi etc. În
fiecare nume există o revelaţie progresivă a caracterului Său, a naturii Sale.
De asemenea El s-a descoperit succesiv în anumite locașuri de închinare:

1. Cortul lui Moise

2. Cortul lui David
3. Templul lui Solomon
4. Biserica Lui Hristos

1. CORTUL LUI MOISE

Cortul lui Moise este primul lucru pe care Dumnezeu i-l cere lui Moise pentru ca omul şi
Dumnezeu să aibă părtăşie. Nu a fost ideea lui Moise sau a poporului Israel, ci a lui Dumnezeu.
Când Dumnezeu i-a vorbit lui Moise, El i-a zis să înceapă cu chivotul legământului. Când noi ne
apropiem de Dumnezeu,începem de la intrare până în Sfânta Sfintelor, dar Dumnezeu a început din
interior spre uşă, spre ieşire.
Cortul lui Moise era tronul vizibil al lui Dumnezeu pe Pământ. El mărturisea despre sfinţenia lui
Dumnezeu şi despre păcătoşenia omului era un loc al împăcării.
Este interesant de remarcat faptul că, deşi Moise a fost instruit în toată înţelepciunea Egiptului, în
toate artele şi ştiinţele, printre care era şi muzica, Dumnezeu nu i-a dat lui revelaţia cu privire la
instaurarea închinării prin muzică. El i-a dat această înţelegere lui David.

A. Articolele de mobilier

1. Curtea Exterioară – luminată de lumina naturală

Aici găsim altarul de aramă care este un tip al lui Cristos. Când un om aducea pentru jertfă un
miel, preotul examina mielul şi nu omul. Când noi am venit la crucea lui Cristos şi am recunoscut
jertfa substituţionară / înlocuitoare a lui Cristos pentru noi, Dumnezeu nu ne-a examinat pe noi. El a
examinat Mielul şi pentru că Mielul a fost acceptat noi am fost acceptaţi.
Ligheanul este un tip al botezului în apă şi al curăţirii şi spălării zilnice pe care o face Cuvântul.
 33

Exista o intrare / o uşă făcută din in de patru culori, reprezentând cele patru evanghelii: purpuriu,
cărămiziu, alb şi albastru – Exod 27:16.
a) Purpuriu – Regalitate – reprezintă evanghelia după Matei care a fost scrisă evreilor. Îl portretiza
pe Cristos ca şi Împărat.
b) Cărămiziu – Slujitorul care suferă – reprezintă evanghelia după Marcu. A fost scrisă creştinilor
romani care erau sub persecuţie severă. Îl înfăţişează pe Isus ca şi Slujitor.
c) Alb – Fiul Omului – reprezintă evanghelia după Luca ce a fost scrisă grecilor pentru a-L
prezenta pe Domnul Isus ca şi Fiu al Omului.
d) Albastru – Fiul lui Dumnezeu – reprezintă evanghelia după Ioan care a fost adresată lumii
întregi pentru a-L declara pe Isus Cristos ca fiind Fiul lui Dumnezeu.

2. Locul Sfânt – luminat de sfeşnicul de aur

Găsim trei piese de mobilier aici:
Masa pentru punerea înainte este un tip al părtăşiei cu Cristos prin cina Domnului.
Sfeşnicul de aur este un tip al umplerii noastre cu Duhul Sfânt. Era reumplut dimineaţa şi seara.
Altarul tămâierii / de aur simbolul vieţii de rugăciune.
Apoc. 5:8 – “Când a luat cartea, cele patru fãpturi vii şi cei douãzeci şi patru de bãtrâni s-au
aruncat la pãmânt înaintea Mielului, având fiecare câte o alãutã şi potire din aur, pline cu tãmâie,
care Sunt rugãciunile sfinţilor.”
Apoc. 8:3-5 – “ Apoi a venit un alt înger, care s-a oprit în faţa altarului, cu o cãdelniţã din aur. I s-
a dat tãmâie multã, ca s-o aducã, împreunã cu rugãciunile tuturor sfinţilor, pe altarul din aur, care
este înaintea scaunului de domnie. Fumul de tãmâie s-a ridicat din mâna îngerului înaintea lui
Dumnezeu, împreunã cu rugãciunile sfinţilor.
Apoi îngerul a luat cãdelniţa, a umplut-o din focul de pe altar, şi l-a aruncat pe pãmânt. Şi s-au
stîrnit tunete, glasuri, fulgere şi un cutremur de pãmânt.”

3. Locul Preasfânt – luminat de gloria lui Dumnezeu

Aici se afla chivotul legământului care conţinea tablele Legii, un vas cu mană şi toiagul lui Aaron
care înfrunzise. Între heruvimi, deasupra scaunului milei, locuia shekinah – norul prezenţei lui
Dumnezeu.
a) Legea – noi suntem călăuziţi de Cuvânt
b) Vasul cu mană – noi suntem susţinuţi de Cuvânt
c) Toiagul lui Aaron – suntem aduşi al viaţă prin Cuvânt

De ce am studiat aceste lucruri? Pentru că David a luat Chivotul Legământului şi l-a scos afară
din Sfânta Sfintelor, l-a dus pe muntele Sion şi l-a pus într-un cort fără nici un voal sau perdea
despărţitoare. Apoi a organizat cântăreţii să cânte acolo neîntrerupt pe schimburi. El a făcut toate
acestea fiind în voia lui Dumnezeu. Perdeaua nu mai era! Astfel cortul lui David este un tip, o
umbră a bisericii Nou-Testamentale, a închinării nou-testamentale.

B. Atitudini și înzestrări necesare la Cort

• DĂRNICIE Exod 35:21/36:6/ 38:8

• HĂRNICIE Exod 35: 25, 26

 34

• ABILITĂȚI Exod 36: 1,2

• ASCULTARE până la cele mai mici detalii Exod 39: 43

• REVERENȚĂ (ținuta preoților Exod 28:42,43)

• ÎNCHINARE prin jertfe - cartea Leviticul

C. Călătoria Chivotului
Când Israel, ca şi naţiune, se muta, Chivotul întotdeauna era cărat pe umerii preoţilor.
Numeri 7:9 – “Dar n-a dat nici unul fiilor lui Chehat, pentru cã, dupã cum cereau slujbele lor, ei
trebuiau sã ducã lucrurile sfinte pe umeri.”
De ce pe umeri? Umărul este simbolul guvernării, domniei.
Isaia 9:6 – “Cãci un Copil ni s-a nãscut, un Fiu ni s-a dat, şi domnia va fi pe umãrul Lui; Îl vor
numi: „Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Pãrintele veşniciilor, Domn al pãcii.”

1. Chivotul în pribegia prin pustie

a) Numeri 10:33-36 – “Ei au plecat de la muntele Domnului, şi au mers trei zile; chivotul
legãmântului Domnului a pornit înaintea lor, şi a fãcut un drum de trei zile, ca sã le caute un
loc de odihnã. Norul Domnului era deasupra lor în timpul zilei, când porneau din tabãrã.
Când pornea chivotul, Moise zicea: „Scoalã-Te, Doamne, ca sã se împrãştie vrãjmaşii Tãi, şi
sã fugã dinaintea Feţei Tale cei ce Te urãsc!” Iar când îl aşezau, zicea: „Întoarce-Te, Doamne,
la zecile de mii ale miilor lui Israel!”
A fost o călătorie de trei zile pentru a căuta un loc de odihnă pentru poporul Israel.

b) Numeri 14:44 – “Ei s-au îndãrãtnicit şi s-au suit pe vârful muntelui; dar chivotul legãmântului
şi Moise n-au ieşit din mijlocul taberii.”
Chivotul reprezintă prezenţa manifestată a lui Dumnezeu. Fără ea ei au fost bătuţi.

2. Chivotul în Ţara Promisă

a) Chivotul desparte râul Iordan. Acesta era ieşit din matcă, malurile lui erau inundate. Era un
timp nepotrivit pentru a-l trece. Când au intrat preoţii în apă cu chivotul pe umeri râul a încetat
să mai curgă şi s-a întors îm amonte până la un oraş numit Adam la o depărtare de 32 km.
Iosua 3:15-17 – “Când preoţii, care duceau chivotul, au ajuns la Iordan, şi când li s-au muiat
picioarele în marginea apei, cãci Iordanul se varsã peste toate malurile lui în tot timpul secerişului,
apele care se pogoarã din sus s-au oprit, şi s-au înãlţat grãmadã, la o foarte mare depãrtare de
lângã cetatea Adam, care este lângã Ţartan; iar cele ce se pogorau spre marea câmpiei, care este
marea Sãratã, s-au scurs de tot. Poporul a trecut în faþa Ierihonului. Preoţii care duceau chivotul
legãmântului Domnului s-au oprit pe uscat, în mijlocul Iordanului, în timp ce tot Israelul trecea pe
uscat, pânã a isprãvit tot poporul de trecut Iordanul.”

b) Chivotul este pus între muntele Ebal şi muntele Garizim Iosua 8: 33

 35

Muntele Ebal – muntele blestemului

Muntele Garizim – muntele binecuvântării
Binecuvântarea lor în Ţara Promisă depindea de ascultarea lor, de supunerea lor faţă de Cuvântul lui
Dumnezeu.
Ascultarea este cea mai înaltă formă de închinare.

c) Iosua aşează Chivotul în Silo. Silo se afla în centrul Canaanului.

Iosua 18:1 – “Toatã adunarea copiilor lui Israel s-a strâns la Silo, şi au aşezat acolo Cortul
Întâlnirii. Ţara era supusã înaintea lor.”
Aici, în faţa Chivotului a fost împărţită ţara seminţiilor lui Israel prin aruncarea sorţului.

d) Chivotul la Betel, Judecători 20: 26,27. În cartea judecători Chivotul este menţionat o singură
dată. În acea epocă fiecare făcea ce-I plăcea, ce era corect în ochii lui.
e) Chivotul la Silo, 1 Samuel 4:4 în timpul lui Eli şi al fiilor săi. Judecata cade asupra casei lui Eli
şi a fiilor lui. Filistenii fură Chivotul iar Dumnezeu Îşi întoarce spatele către Israel şi către
Cortul lui Moise de la Silo.1 Samuel 2:23-36; 4:11,17 psalmul 78: 60,61
f) Chivotul în timpul lui Samuel – luat de la Eben Ezer NEÎNȚELEGEREA cu privire la chivot
- la Asdod în templul lui Dagon, zeul naţional al filistenilor. Asdod=întăritură. Judecata vine
peste Asdod. 1 Samuel 5: 1-7 SFIDAREA chivotului
- la Gat: 1 Samuel 5:8,9; 6:17
- la Ecron: 1 Samuel 5:10-12
- la Bet-Șemeş CURIOZITATEA cu privire la chivot
- la Chiriat – Iearim: casa lui Abinadab1 Samuel 6:21; 7:2 INDIFERENȚA față de chivot
- la Ghibeea (ocazional) : 1 Samuel 14:1-3, 15-19
- în casa lui Obed – Edom (adus din casa lui Abinadab) 2 Samuel 6:1-11; 1 Cronici 13: 9-14;
15:1-3, 12-19 NERESPECTAREA INSTRUCȚIUNILOR
- în cortul lui David: 2 Samuel 6: 12-17 RESTABILIREA LOCULUI ȘI ROLULUI chivotului
- în templul lui Solomon: 1 Împăraţi 8:5-9 (în chivot erau doar cele două table de piatră)

II. CORTUL LUI DAVID

Timp de 100 de ani, pe perioada în care Samuel a fost judecător, pe perioada domniei lui Saul şi în
primii 20 de ani de domnie ai lui David, Chivotul Legământului a fost neglijat. David vrea acum să
aducă înapoi în Israel gloria şi prezenţa lui Dumnezeu la locul care i se cuvenea de drept.

A. David a urmat ordinea divină dată în Cuvântul lui Dumnezeu

În procesul aducerii Chivotului Legământului din casa lui Obed – Edom, pe care Dumnezeu îl
binecuvântase nespus, în cortul ridicat de David pe muntele Sion, cu preoţii, muzicienii şi cântăreţii,
există o ordine divină pe care o găsim în 1 Cronici 15.
v4-15 – ordinul preoţilor şi leviţilor
v16-24 – ordinul muzicienilor
Din studiui acestor pasaje, se pare că ordinea era următoarea:

David, împăratul, conducea şi deschidea drumul

urmau bătrânii lui Israel şi căpeteniile
marii preoţi Ţadoc şi Abiatar
 36

după ei, 862 de leviţi

apoi, 7 trompetişti,
Chivotul Legământului,
cântăreţi şi muzicieni,
urmaţi de mulţimile lui Israel
David, ca şi tip / umbră a lui Cristos, este consacrat pentru trei lucruri:
1. martor pentru lume
2. lider al poporului – Isus este Păstorul oilor
3. comandatul unei armate – Isus este Capul Bisercii
B. Preotul Abiatar
Este fiul lui Ahimelec şi nepotul lui Fineas. Ţadoc este descendentul lui Eleazar şi a slujit la Cortul
lui Moise care s-a aflat pentru o vreme pe înălţimea Gabaon.
Abiatar este singurul preot care a scăpat fugind atunci când Doeg Edomitul, la ordinul lui Saul, a
ucis 85 de preoţi la Nob. El a fugit la David luând cu el efodul. Abiatar a trebuit să treacă trei teste:
1. Testul pustiei. Abiatar i-a fost credincios lui David atunci când acesta a fost vânat de regele Saul
timp de mai mulţi ani.
2. Testul Absalom. Când Absalom, fiul lui David, a încercat să uzurpe tronul tatălui său, Abiatar
i-a rămas loial lui David.
3. Testul Adonia. Când Adonia, al patrulea fiu al lui David, a încercat să uzurpe tronul şi să se
încoroneze rege, Abiatar i-a fost necredincios lui David şi s-a alăturat rebeliunii. Datorită
acestui fapt el a pierdut slujirea preoţească.
Ţadoc a rămas credincios lui David astfel că Dumnezeu aduce linia preoţească în casa lui Ţadoc.
Lecţia pe care o învăţăm noi este foarte clară: Dumnezeu vrea credincioşie.
1 Împăraţi 2:26, 27, 35
Vedem aici importanţa credincioşiei, a loialitaţii. Este foarte important să fim loiali autorităţii
delegate a lui Dumnezeu.

C. Obed – Edom = Slujitorul din Edom

Ne vom uita la supunerea şi atitudinea lui Obed-Edom.
În Amos 9:11,12 se face referire la rămăşiţa Edomului.
Obed-Edom nu era un răzvrătit care-şi caută folosul propriu. El avea un duh de cooperare. Chivotul
Legământului a stat în casa lui timp de trei luni. Toată familia sa şi tot ce avea legătură cu familia sa
a fost deosebit de binecuvântat datorită prezenţei Chivotului în casa lui. Ar fi putut să spună
“chivotul a stat la mine trei luni şi nu vreau să plece!” datorită binecuvântării. Dar el a recunoscut
că acesta nu era scopul ultim al lui Dumnezeu, ci doar o etapă trecătoare.

D. Jertfe în timpul aducerii Chivotului la Ierusalim

2 Samuel 6:13 – “Când cei ce duceau chivotul Domnului au fãcut şase paşi, au jertfit un bou şi un
viţel gras.”
Cei şase paşi par să arate spre cele şase locuri în care se aflase Chivotul Legământului în timpul
pribegiei lui: Asdod, Gat, Ecron, Bet-Şemeş, Chiriat-Iearim şi Ghibea.
În această procesiune de dedicare au sacrificat câteva mii de animale. Fiecare din aceste jertfe arăta
spre Calvar. Este interesant şi semnificativ faptul că odată ce Chivotul Legământului a fost aşezat
în Cortul lui David, singurele jertfe de aici înainte au fost de laudă, închinare, bucurie şi
recunoştinţă.

E. Mical – sunt eu o parte a soluţiei sau a problemei?

 37

2 Samuel 6:16, 20-23

Acesta era punctul culminant al vieţii lui David. El aducea înapoi în Israel prezenţa, puterea şi
majestatea lui Dumnezeu după 100 de ani de uitare şi neglijare. Şi totuşi, în mijlocil acestei mari
festivităţi, a muzicii, a bucuriei şi a veseliei Mical nu era parte a acestui grup, ea nu era în unitate.
Biblia spune că atunci când l-a văzut pe David, soţul ei, sărind de bucurie înaintea Domnului l-a
dispreţuit în inima ei. Rezultatul: a rămas stearpă, infertilă, fără copii – o ruşine mare în Israel.
Putem spune că nu poate exista un creştin critic, nemulţumit, cârtitor, care murmură şi care să nu fie
sterp. Aceşti oameni sunt neroditori în vieţile lor. Aceste biserici sunt neroditoare şi lipsite de
impact. Primii oameni care se oferă voluntari în biserică sunt cei care practică recunoştinţa, lauda şi
închinarea. Seminţia lui Iuda a fost prima în aproape tot ce citim în Cuvântul lui Dumnezeu.

F. David acţionează ca Rege şi ca Împărat

El purta un efod de lână, obiect al îmbrăcăminţii preoţeşti şi simbol al neprihănirii. A ridicat cortul
în care a pus Chivotul la fel cum şi Moise făcuse cu mulţi ani în urmă. David a rostit binecuvântări
şi a oficiat în preoţia aronică, după care a împărţit pâine, vin şi carne poporului – un timp de
comuniune şi părtăşie.
La închina trebuie sa slujim cu ceea ce ne-a dat Dumnezeu, cu uneltele Lui, in Lucrarea, slujba si cu
darul primit, nu oricum.
G. Două corturi în existenţă
1. Cortul lui Moise pe înălţime Gabaon: 2 Cronici 1 :1-6
2. Cortul lui David pe muntele Sion
Mai târziu : Templul lui Solomon pe muntele Moria: 2 Cronici 3:1
Timp de aproape 40 de ani avem două corturi în existenţă. Preotul Ţadoc şi ceilalţi preoţi continuau
ritualurile şi ordinea ceremonială la Cortul lui Moise. Templul restaurat al lui Zorobabel, şi apoi
Ezra şi Neemia, nu au avut niciodată Chivotul Legământului. Templul lui Irod, de aemenea, avea un
Loc Preasfânt gol.
Ultima dată când Chivotul este menţionat este în Ieremia 3:16 – “Când vã veţi înmulţi şi veţi
creşte în ţarã, în zilele acelea, zice Domnul, nu se va mai vorbi de chivotul legãmântului Domnului,
şi nu-i va mai veni nimãnui în gând, nu-şi vor mai aduce aminte de el, nu-i vor mai simţi lipsa, şi
nici nu vor mai face altul.”
Chivotul Legământului a dispărut în vremea lui Ieremia odată cu distrugerea Ierusalimului şi a
templului de către Nebucadneţar, împăratul Babilonului.

H. Contrastul dintre Cortul lui Moise şi Cortul lui David

Cortul lui Moise

1. Localizare: muntele Gabaon – 1 Cronici 16:37- 4. Linişte, nici un fel de muzică

42; 21:29

5. Numai marele preot se putea apropia de

2. Bază de funcţionare: Legea, faptele Chivot
6. Jertfe animale zilnice pentru păcat

3. Format din trei spaţii: Curtea Exterioară,

Locul Sfânt, Locul Preasfânt Cortul lui David
 38

Format dintr-o singură încăpere cu Chivotul

Localizare: muntele Sion – Psalmul 132:13 Legământului în mijloc. Perdeaua despărţitoare
înlăturată – vălul a fost rupt la moartea lui Isus.

Bază de funcţionare: harul, credinţa. Legea Ordin al cântăreţilor şi muzicienilor instaurat de

ceremonială a fost lăsată de-o parte temporar – David. Laudă şi închinare zgomotoasă şi sunete
Psalmul 32:1; 51: 16, 17 pline de veselie.

Jertfe spirituale zilnice. După dedicarea Cortului

nu s-au mai adus jertfe animale.

Distincţia majoră dintre Cortul lui Moise şi Cortul lui David era că în Cortul lui David nu se afla
nici o perdea despărţitoare. În Cortul lui Moise numai marele preot intra în Sfânta Sfintelor în Ziua
Ispăşirii, Yom Kippur. Acolo el stropea sângele animalului sacrificat pe scaunul milei.

Ordinea lui Dumnezeu în închinare

Slujirea cântăreţilor şi a cântatului cu vocea – 1 Cronici 15:6-27
Slujirea instrumentiştilor – 1 Cronici 23:5; 25:1-7
Slujirea Leviţilor dinaintea Chivotului – 1 Cronici 16:4, 6, 37. În Cortul lui Moise numai marele
preot făcea. În Cortul lui David toţi Leviţii o făceau.
Slujba de înregistrare – 1 Cronici 16:4; 28:12, 19. Scribii scriau psalmii care se compuneau pentru
a se putea ţine minte.
Slujba de mulţumire – 1 Cronici 16:4, 8, 41
Slujba de laudă – 1 Cronici 16:4, 36
Slujba de bucurie şi veselie – 1 Cronici 16:9; Psalmul 98:5,6
Ridicarea mâinilor – Plângeri 3:41 – “Sã ne înãlţãm şi inimile cu mâinile spre Dumnezeu din cer,
zicând:”
Jertfe spirituale: bucuria, recunoştinţa, lauda
Rostirea de “Amin” – 1 Cronici 16:36

Verset de memorat: Fapte 15:16-18

 39

LECȚIA 7

ÎNCHINAREA COLECTIVĂ
FORMA ŞI FUNCŢIA ÎN ÎNCHINARE

Gândiţi-vă la diversele tipuri de servicii de închinare la care aţi participat. Ce anume s-a întâmplat
în cazul serviciilor respective — ce fel de cântece s-au cântat, ce fel de rugăciuni s-au făcut, cum a
fost predica, cum s-a citit din Scriptură, ce alte evenimente speciale au avut loc etc.? În ce fel v-a
ajutat sau v-a împiedicat serviciul respectiv să vă închinaţi lui Dumnezeu?
Una dintre cele mai controversate chestiuni pentru biserică astăzi este cea a formelor de închinare în
cadrul serviciilor de închinare colectivă a bisericii locale.
Unele biserici preferă un stil liniştit de închinare contemplativă; altele preferă un stil mai
entuziast. În unele biserici nu se folosesc instrumente muzicale; în altele se foloseşte doar orga sau
pianul. În altele se folosesc diverse instrumente, de pildă sintetizatoare, chitare, trompete, viori,
flaute, instrumente de percuţie şi altele. În unele biserici există coruri şi trupe de închinare. În altele
există doar un lider al închinării.
Din păcate, pentru mulţi oameni închinarea în public este doar un ritual sau o datorie de care trebuie
să se achite, fără plăcere, în loc să fie o experienţă înălţătoare.
Pretutindeni în lume vedem înmulţindu-se bisericile la care oamenii vin cu plăcere să participe la
serviciile de închinare deoarece în cadrul acestora se întâlnesc cu Dumnezeu şi cu oamenii Săi.
Atunci când oamenii participă la serviciile de închinare deoarece se simt datori sau pentru că li se
pare că astfel I-ar face lui Dumnezeu o favoare, biserica respectivă nu va creşte prea mult.
Serviciul colectiv de închinare este perioada de timp în care toţi membrii bisericii se adună pentru a
se închina lui Dumnezeu împreună. Este important să înţelegem, înainte ca biserica să înceapă să
ţină servicii de închinare colectivă, care este funcţia închinării pentru a putea alege formele
relevante de închinare care să îndeplinească respectiva funcţie şi care să îi atragă pe oameni pentru a
se întâlni cu Dumnezeul cel viu.
Este important să ne dezvolăm o filozofie a închinării care să ne călăuzească în planificarea şi
pregătirea serviciilor de închinare din biserica locală.

I. FUNCŢIA ÎNCHINĂRII
Închinarea colectivă celebrează locul central pe care Dumnezeu îl ocupă în viaţa bisericii.
 40

Dumnezeu este vrednic de închinarea noastră. El deţine controlul absolut al universului. Are o
dragoste curată faţă de creaţia Sa şi faţă de creaturile Sale. De asemenea, ne-a chemat să facem
parte din familia Sa aici pe pământ. Toate aceste lucruri reprezintă motive suficiente de bucurie şi
celebrare.
Aşadar, închinarea este recunoaşterea cu bucurie a superiorităţii absolute a lui Dumnezeu şi a
bunătăţii Sale morale. Când ne închinăm participăm cu întreaga noastră fiinţă —
cu mintea, voinţa, emoţiile şi trupul nostru, pentru a transmite ceva din bucuria profundă care nu
poate fi pusă în cuvinte obişnuite, dar poate fi înţeleasă cu ajutorul dimensiunii spirituale a fiinţei
noastre.
A. Laude şi mulţumiri aduse lui Dumnezeu
Vedem pretutindeni în Scriptură că oamenilor lui Dumnezeu li se porunceşte să-I aducă laude
şi mulţumiri. Vedem multe cazuri în care personajele biblice Îl cinstesc pe Creatorul lor, de la
Avraam, din cartea Genesei, până la apostolul Ioan în insula Patmos. Atât în ebraică, cât şi în
greacă sunt folosiţi mai mulţi termeni pentru a descrie laudele aduse lui Dumnezeu.
Analizând câţiva dintre aceşti termeni vom înţelege mai bine esenţa, conţinutul şi natura
închinării.

1. Termenii ebraici

♦ Hallal şi tehillah — Hallal este termenul cel mai folosit în Vechiul Testament pentru
a-I aduce laudă lui Dumnezeu. El apare de 88 de ori. Înţelesul său de bază este „a
produce un sunet clar”. Înseamnă totodată „a lăuda, a celebra, a te făli cu, a slăvi
cu...”. Adevărata laudă trebuie să fie un sunet clar şi distinct. Nu trebuie să existe
nici o confuzie cui îi este adresată. Tehillah (derivat din hallal) accentuează
cântatul. Cântăm aducându-I laude lui Dumnezeu.
Uneori cântecele şi imnurile folosite pentru închinare sunt abstracte şi vagi. Cântecele de
închinare trebuie să conţină în mod clar, fără nici o confuzie, laude adresate lui Dumnezeu. (2
Cron. 20:19-22; Ps. 71:8; 107:32).
♦ Zamar — înseamnă „a atinge coardele unui instrument sau a cânta cu instrumente
cu coarde”. Are de asemenea sensul de „a cânta laude acompaniaţi de instrumente
muzicale” (Ps. 9:2; 33:2-3; Ps. 149:3).
♦ Yadah şi Todah — A te închina cu mâinile întinse. A aduce laude sau mulţumiri. A
adora cu mâinile întinse (1 Cron. 16:8; Ps. 97:12; Ps. 99:3).
♦ Shachah — A te prosterna, a cădea cu faţa la pământ, a te închina fizic în semn de
cinstire a persoanei care merită un asemenea respect.

2. Termenii greceşti

♦ proskuneo — a cădea cu faţa la pământ şi a săruta picioarele unuia vrednic de

cinste.
♦ aineo şi epaineo — a-L lăuda pe Dumnezeu (Lc. 19:37; Fapte 2:47; Evrei 13:15;
Apoc. 19:5).
♦ charis şi eucharistia — mulţumiri aduse lui Dumnezeu pentru a ne exprima
recunoştinţa (Lc. 17:16; 1 Tes. 5:18; Apoc. 7:12; 11:17).
♦ humneo — a cânta un imn
♦ psallo — a cânta la un instrument şi cu gura
♦ doxazo — a proslăvi
♦ eulogeo — a binecuvânta şi lăuda

B. O slujbă adusă lui Dumnezeu

Adevărata închinare nu este posibilă fără a ne preda complet viaţa lui Dumnezeu şi fără a trăi
în mod concret respectiva predare slujind altora şi implicându-ne în lucrare. Termenii-cheie
folosiţi în Biblie pentru a descrie această funcţie a închinării sunt:

♦ Abad (ebraică) — a lucra pentru Dumnezeu; a-L sluji pe Dumnezeu; a asculta de

poruncile Sale (Exod. 7:16; Deut. 10:12; 1 Sam. 7:3; 2 Cron. 33:16; Ps. 100:2).
♦ Latreuo (greacă) — a te închina lui Dumnezeu sau a-I sluji (Matei 4.10; Fapte 27:23).
♦ Latreia (greacă) — a-L sluji pe Dumnezeu; a sta înaintea lui Dumnezeu (Rom. 12:1;
Apoc. 7:9-17).

C. Perspectiva lui Isus asupra închinării

În discuţia cu femeia samariteană (Ioan 4), Isus a revelat un adevăr nou despre închinarea
înaintea lui Dumnezeu. El a spus că Dumnezeu nu este preocupat de locul unde ne închinăm
Lui, ci de modul în care ne închinăm Lui (de atitudinea noastră) — în duh şi adevăr.
Pentru a fi primită, închinarea noastră trebuie să conţină ambele elemente. Dacă ne închinăm
doar în duh, riscăm să ne închinăm unui idol sau unei imagini deformate a singurului
Dumnezeu adevărat, deoarece nu-L cunoaştem. Aşa ceva nu-I face plăcere lui Dumnezeu.
Pe de altă parte, dacă ne închinăm doar în adevăr, închinarea noastră va fi rece, fără
dragoste şi fără sentimentul părtăşiei cu Dumnezeu. Nici acest gen de închinare nu Îi este
plăcut Lui. Dumnezeu doreşte să înţelegem adevărul cu mintea şi să ne închinăm Lui din
adâncul inimii.

D. Elementele serviciilor de închinare colectivă

În întreaga istorie a Bisericii, serviciile de închinare colectivă ale bisericilor locale au exprimat
închinarea biblică prin următoarele elemente:
♦ Cântări, imnuri şi piese muzicale — cântarea Cuvântului şi cântece de sărbătoare,
laudă şi mulţumire (concentrarea emoţiilor noastre şi a fiinţei noastre asupra lui
Dumnezeu);
♦ Predica — propovăduirea Cuvântului lui Dumnezeu (concentrarea slujirii noastre
asupra lui Dumnezeu, prin chemarea la ascultarea de El);
♦ Citirea Bibliei — citirea în public a Cuvântului lui Dumnezeu (concentrarea minţii
noastre asupra lui Dumnezeu prin adâncirea în Cuvântul Lui);
♦ Rugăciunea — comunicarea cu Dumnezeu (rugăciuni de laudă, adorare,
mărturisire, mijlocire);
♦ Sacramentele — Cina Domnului, Botezul;
♦ Zeciuielile şi darurile de bunăvoie — dăruirea bunurilor materiale Domnului;
♦ Evenimente speciale — piese muzicale speciale, recitarea unor
poeme, mărturii etc.
Forma pe care o îmbracă aceste elemente poate diferi mult de la o biserică la alta, în funcţie
de particularitățile confesiunii respective şi de cultura locală. De pildă, unele biserici celebrează
Cina Domnului în fiecare săptămână, altele doar într-o duminică din lună. Unele biserici au
întâlniri publice pentru închinare colectivă duminica dimineaţa, altele au întâlniri publice și
dimineața și seara, altele doar în fiecare seară. Muzica folosită pentru închinare diferă mult.
Stabilirea formelor adecvate pentru închinarea colectivă este discutată în continuare.

II. CUM POT FI STABILITE FORMELE ADECVATE DE ÎNCHINARE

Aşa cum am discutat la începutul acestei lecţii şi cum am văzut în Scripturi, există o mare
diversitate de forme de închinare.
Formele alese pentru închinare vor diferi mult de la o zonă geografică la alta sau de la o cultură
la alta. Chiar şi în acelaşi oraş, oameni de vârste diferite, provenind din medii etnice, culturale
sau confesionale diferite, cu diverse niveluri de educaţie, vor prefera diverse modalităţi de
închinare înaintea lui Dumnezeu în public. Formele de închinare alese trebuie să le permită
oamenilor să exprime realitatea credinţei lor în Dumnezeu (adevărul) şi sentimentele pe care
relaţia lor cu Domnul le provoacă în ei (duh).
Formele trebuie să le permită oamenilor să se apropie de Dumnezeu. Din acest motiv pentru
planificarea unui serviciu de închinare este esenţială identificarea modalităţilor naturale de
exprimare a dragostei, bucuriei, încrederii şi intimităţii în relaţii pentru oamenii din zona vizată.
Acestea sunt caracteristicile adevăratei închinări. Închinarea nu trebuie să fie niciodată rece,
formală sau exprimată într-un mod ce contravine naturii şi sentimentelor credinciosului. Ea
trebuie să dea glas simţămintelor noastre faţă de Dumnezeu şi gândurilor noastre faţă de El.

III. TRĂSĂTURILE ÎNCHINARII COLECTIVE

Aşa cum am văzut pe parcursul acestor studii, unul din scopurile Bisericii este de a-L înălţa pe
Domnul. De aceea, închinarea colectivă reprezintă o funcţie importantă a Bisericii. Închinarea în
public nu este doar închinarea indivizilor într-un loc public.
Vechiul Testament şi mai ales cartea Psalmilor ne oferă nenumărate exemple de oameni ai lui
Dumnezeu care se închină în colectiv lui Dumnezeu.
În Noul Testament, multe dintre problemele discutate în epistole au de a face cu practica
închinării colective (de exemplu 1 şi 2 Corinteni). Credincioşii sunt îndemnaţi să nu renunţe la
obiceiul de a se întâlni (vezi Evrei 10:25).
Închinarea colectivă nu este o formă de amuzament. Adunarea nu este audienţa — membrii ei
sunt participanţii. Unele biserici fac greşeala de a trata serviciile de închinare colectivă ca pe
nişte spectacole realizate de specialişti. În astfel de cazuri membrii adunării sunt „audienţa”, iar
liderul închinării şi pastorul sunt „actorii de pe scenă”.
Întreaga adunare trebuie să participe la închinarea colectivă.
Închinarea colectivă Îi aduce slavă lui Dumnezeu, oferă posibilitatea de a se demonstra unitatea
Trupului lui Hristos (Ioan 17; Fapte 2) şi întăreşte Trupul lui Hristos prin practicarea darurilor
duhovniceşti (1 Cor. 12:7 şi urm; Ef. 4:12, 13). Este o mărturie în faţa lumii a prezenţei lui
Dumnezeu în mijlocul poporului Său. Deşi participarea la serviciile de închinare nu este
modalitatea primară de evanghelizare, totuşi Dumnezeu foloseşte închinarea colectivă ca o
modalitate de a atrage oamenii păcătoşi la Sine. Dar această închinare trebuie să fie sinceră, din
inimă, nu doar o rutină sau un ritual.
Calitatea serviciilor de închinare pare să influenţeze creşterea bisericii. Institutul pentru
dezvoltarea bisericii din Germania a efectuat în întreaga lume un studiu al caracteristicilor
bisericilor care cresc. Au fost chestionate peste 1000 de biserici din 32 de ţări de pe cinci
continente. Unul din rezultatele acestui studiu arată că o caracteristică-cheie a bisericilor care
cresc o reprezintă serviciile de închinare înălţătoare şi pline de bucurie. Participanţii la întrunirile
publice ale acestor biserici aşteptau cu nerăbdare să vină la ele, deoarece considerau că în cadrul
lor se întâlnesc cu Dumnezeu şi cu cei ce sunt ai Lui şi se simţeau încurajaţi şi zidiţi în credinţa
lor. În urma respectivelor servicii doreau mai puternic să-L asculte pe Dumnezeu, să-L iubească,
să-L slujească mai mult şi să vorbească despre El şi altora.

IV. CONFUZII ÎN ÎNCHINARE

Dumnezeu caută închinători adevăraţi. Te poţi regăsi în primejdioasa situaţie de a te
închina într-un mod greşit. Nu tot ceea ce se numeşte închinare e recunoscut de Dumnezeu ca
fiind închinare. Există confuzii în închinare. În continuare vom aborda trei asemenea confuzii.
1. Confuzia între formă şi conţinut
Închinarea nu se reduce la forma ei, e mai mult decât ea. Esenţa închinării depăşeşte forma ei.
Forma trebuie să servească funcţiei. Dacă nu e atinsă funcţia, atunci avem o formă fără conţinut.
E doar un chimval zângănitor.
Forma trebuie înnoită pentru a atinge funcţia. Forma trebuie să fie flexibilă. Nu trebuie să
mergem după un şablon stabilit dinainte sau moştenit din tradiţie.
E posibil ca în închinare să vii cu o formă corectă, dar să nu fii un închinător adevărat. Asta
pentru că închinarea nu se rezumă la o formă, fie ea chiar recomandată de Dumnezeu.
Fariseii se rugau, forma era corectă, dar atitudinea lor era greşită. În esenţă închinarea e o
chestiune de inimă şi nu de formă.
Reuşita în închinare nu depinde de corectitudinea ritualului, ci de atitudinea inimii. Poţi păstra
forma dar să pierzi inima. Aceasta a fost greşeala lui Cain. Problema lui Cain nu a fost la forma
închinării, ci la substanţa ei.
Caută să treci dincolo de formalism în închinare, caută să prinzi miezul comuniunii cu
Dumnezeul cel viu. În închinare inima lui Dumnezeu nu este atinsă de tradiţie şi ritualuri
sofisticate, ci de pasiune şi dedicare

2. Confuzia între atmosferă şi adevăr

De multe ori oamenii, în închinare, caută o atmosferă puternică, plină de trăiri intense, emoţii
puternice, mobilizare generală, participare generală. Ne sunt binecunoscute expresiile: „a fost un
har extraordinar”, „aşa ceva nu am mai simţit niciodată”, „am simţit aşa de puternic cercetarea
lui Dumnezeu, fiori au trecut prin toată fiinţa mea”.
Cu siguranţă că atmosfera caldă, plină de pasiune este absolut necesară. Emoţiile îşi au locul
lor bine venit în cadrul unei închinări autentice, dar nu emoţiile reprezintă esenţa. Esenţa
închinării nu se găseşte în zona emoţiilor închinătorului, ci în adevărul închinării.
În dorinţa de atmosferă, oamenii au rătăcit de la adevăr. S-au introdus în închinare practici de
senzaţie: căderi pe spate, râsul sfânt, dansul sfânt, mânuirea şerpilor, tehnici de manipulare
emoţională. Divertismentul a început să fie parte a slujbelor de închinare. Toate acestea au fost
motivate de atingerea şi obţinerea atmosferei. Ei au obţinut căldura atmosferei, dar au pierdut
lumina adevărului. Necazul cel mare e că scopul final era satisfacerea comunităţi servite.
Rătăcirea a constat în aceea că oamenii au încetat să-L mai caute pe Dumnezeu, ei s-au
mulţumit să caute atmosfera. Căutarea unei experienţe în locul căutării lui Dumnezeu este cea
mai obişnuită confuzie din închinarea evanghelică actual.
În închinarea autentică, primordial este adevărul şi nu atmosfera. Atmosfera trebuie să rămână
în cadrul adevărului revelat în Scriptură. Esenţial e ca Dumnezeu să fie mulţumit.

3. Confuzia între activitate religioasă și relație cu Domnul

Ne referim aici la experienţa lui Saul (vezi 1 Samuel 15). El a considerat că acţiunea este
prioritară ascultării, relaţiei. Experienţa lui a fost una dintre cele mai amare. Din cauza acestei
confuzii a fost lepădat de Dumnezeu.
Esenţialul în închinare nu e dat de ceea ce faci ca să te închini, de acţiuni, ci e dat de inima cu
care faci, de atitudinea lăuntrică faţă de Dumnezeu.
Accentul nu cade pe acţiune ci pe relaţie. Nu pe ceea ce faci, ci pe ceea ce eşti tu în relaţia cu
Dumnezeu.
Subliniem aici pericolul activismului în defavoarea relaţiei.
Nu mulţimea sacrificiilor, a lucrărilor, a proiectelor, a activităţilor, jertfelor îl impresionează pe
Dumnezeu, ci primordial pentru Dumnezeu este să avem relaţia personală cu El. Aici e vorba de
comuniune, părtăşie, pasiune şi ascultare. E vorba de devotamentul pe care i-l acordăm şi de
timpul pe care îl petrecem cu Dumnezeu. Activitatea religioasă fără relaţie strânsă cu Dumnezeu,
fără ascultare e la fel de vinovată ca idolatria. Esenţială e viaţa nouă prin Isus. E ascultarea şi
relaţia.

CONCLUZII
Închinarea colectivă este una din funcţiile primare ale Bisericii. Dumnezeu este vrednic de
închinarea noastră. Isus a spus că adevăraţii închinători se vor închina lui Dumnezeu în duh şi
adevăr. Pe parcursul istoriei Bisericii, în timpul întrunirilor publice ale credincioşilor, s-au
cristalizat câteva componente ale serviciilor de închinare, pentru ca aceasta să fie „în duh şi
adevăr”. Aceste componente includ: cântatul cu gura şi cu instrumentele, rugăciunea, lectura
Bibliei, predicarea, sacramentele şi evenimentele speciale. Aceste elemente pot îmbrăca o mare
varietate de forme, în funcţie de fiecare confesiune. Dovezile empirice arată că serviciile de
închinare înălţătoare caracterizează bisericile care cresc.

ÎNTREBĂRI PENTRU MEDITAŢIE, RECAPITULARE ŞI APLICARE

♦ De ce este important să se strângă credincioşii laolaltă pentru a se închina împreună lui
Dumnezeu? Care este scopul închinării colective?
♦ De ce serviciile de închinare „înălţătoare” contribuie la creşterea bisericii? Care sunt
elementele constitutive ale unui serviciu de închinare „înălţător”?
♦ Ce înseamnă să te închini Domnului îmbrăcat cu podoabe sfinte (1 Cron. 16:29)? Care sunt
convingerile bisericii sau confesiunii din care faci parte în privinţa prosternării cu faţa la
pământ şi a îngenuncherii în rugăciune — sunt acestea funcţii sau forme ale închinări (Ps.
95:6)? Dacă sunt forme, care este funcţia?
♦ Care este convingerea bisericii sau confesiunii din care faci parte cu privire la ridicarea
mâinilor în închinare — este o funcţie sau o formă (1 Tim. 2:8)? Dacă este o formă, care este
funcţia?

PLAN DE ACŢIUNE
♦ Efectuaţi un studiu inductiv având ca temă închinarea în pasajele din Apocalipsa 4:8-11 şi
5:9-14. Răspundeţi la întrebările: cine, ce, când, unde, de ce şi cum.
♦ Notaţi-vă felul în care oamenii din zona în care sunteți îşi exprimă în mod natural dragostea,
bucuria şi frățietatea în relaţii.
♦ Care dintre formele de mai sus sunt potrivite pentru a vă închina lui Dumnezeu în serviciile
publice de închinare?
Care nu ar fi potrivite pentru grupul de oameni vizat?

LECȚIA 8

SERVICIILE PUBLICE DE ÎNCHINARE

 Unul din principalele scopuri ale existenţei bisericii locale este acela de a-L înălţa pe Domnul.
Închinarea colectivă este o poruncă şi o vedem împlinită de oamenii lui Dumnezeu din Biblie.
Este o mărturie în faţa lumii a realităţii lui Dumnezeu în mijlocul nostru.
În lecţia anterioară s-a discutat funcţia închinării, elementele constitutive ale unui serviciu
colectiv de închinare şi modul în care pot fi stabilite formele adecvate ale închinării. Această
lecţie discută rolul liderului (echipei) închinării, calităţile pe care acesta trebuie să le aibă, şi
oferă linii călăuzitoare pentru conducerea şi planificarea unui serviciu de închinare.

I. ROLUL LIDERULUI ÎNCHINĂRII

Rolul liderului închinării este de a coopera cu liderii bisericii în vederea planificării serviciilor
colective de închinare. În plus, liderul închinării va conduce serviciul propriu-zis de închinare.
Această responsabilitate include numirea şi coordonarea oamenilor care vor răspunde de
diversele elemente constitutive ale serviciului de închinare, de pildă de cântări, rugăciune,
strângerea dărniciilor, predică, Cina Domnului etc.
În unele Biserici, liderul închinării şi pastorul bisericii este una şi aceeaşi persoană. În alte
biserici, liderul închinării este un membru al echipei de conducere a bisericii şi conlucrează
îndeaproape cu pastorul în vederea planificării şi pregătirii serviciilor de închinare colectivă. De
regulă, în acest caz pastorul este cel care pregăteşte şi ţine predica, împarte cina şi botează, în
timp ce liderul închinării pregăteşte şi conduce celelalte elemente ale serviciului de închinare
(cântările, rugăciunile, strângerea dărniciilor, evenimentele speciale etc.).
Când nu există un lider al închinării, pastorul răspunde de toate aceste componente ale
serviciului de închinare. O asemenea organizare este adecvată bisericilor mici, dar dacă biserica
va creşte din punct de vedere numeric, este de presupus că Dumnezeu a pregătit printre membrii
ei lideri talentaţi care pot conduce închinarea, de aceea este de dorit ca pastorul să le încredinţeze
o parte din responsabilităţi. În felul acesta el nu va avea pe umerii săi o povară prea mare şi va
crea totodată posibilitatea dezvoltării unor noi lideri în biserică.

II. CALITĂŢILE UNUI LIDER AL ÎNCHINĂRII

Liderul închinării trebuie să întrunească condiţiile spirituale minime cerute de la orice alt lider al
bisericii (de pildă, învăţători la Şcoală duminicală, liderii unui grup-celulă etc.); în unele biserici,
liderului închinării i se cere să întrunească toate condiţiile spirituale ale unui prezbiter. Liderii
închinării trebuie să realizeze importanţa lucrării lor. Ei trebuie să conducă închinarea într-un
mod în care atenţia oamenilor să nu fie atrasă spre ei înşişi, ci să se îndrepte spre Dumnezeu.
Pe lângă condiţiile de natură spirituală, un lider bun al închinării trebuie să mai îndeplinească şi
următoarele condiţii:

A. Să fie un închinător
Un om chemat să conducă pe alţii în închinare, trebuie să fie el însuşi un om care I se
închină lui Dumnezeu şi ştie cum să facă lucrul acesta.
Nu poţi să îi conduci pe alţii într-o activitate pe care nu o cunoşti. O asemenea persoană trebuie
să practice în mod regulat închinarea în viaţa sa personală.
Viata o inchinare
B. Să aibă talent muzical
Un lider bun al închinării trebuie să fie talentat din punct de vedere muzical. Este necesar, în
special, talentul de a conduce cântările — cu gura sau cu instrumentele. Totodată, trebuie să
poată organiza modul de folosire a fondului muzical etc. În Vechiul Testament, închinarea era
condusă de muzicieni talentaţi.

C. Să aibă sensibilitate spirituală

Un lider bun al închinării trebuie să fie sensibil la călăuzirea Duhului Sfânt. Închinarea trebuie
să fie condusă de Duhul Sfânt. Liderul închinării trebuie să discearnă glasul Duhul Sfânt şi să
conducă închinarea în consecinţă.

D. Să fie smerit
Un lider bun va căuta întotdeauna „să se ascundă în spatele lui Hristos”. El trebuie să îşi
poată stăpâni emoţiile, pentru a nu le lăsa să interfereze cu desfăşurarea serviciului. Nimic nu
distruge mai repede o atmosferă spirituală de închinare decât un lider egoist care caută să se
scoată pe sine în evidenţă. Întotdeauna liderul trebuie să caute să îndrepte atenţia oamenilor
asupra lui Dumnezeu.

E. Să aibă capacitatea de a-i conduce pe alţii în închinare

Un lider bun al închinării nu trebuie „să se piardă în închinare”. Un exemplu des întâlnit în
acest sens este cel al liderului închinării care îşi închide ochii şi pare să uite de ceea ce se
întâmplă în jur. Liderul închinării trebuie să urmărească ceea ce se întâmplă în adunare şi să
îi încurajeze pe toţi membrii acesteia să participe. Un om poate să se închine şi totodată să
rămână sensibil la ceea ce se întâmplă în jurul său. În acelaşi timp, liderul trebuie să rămână
deschis faţă de călăuzirea Duhului Sfânt şi să exercite o influenţă plăcută în timpul serviciului.

III. LINII CĂLĂUZITOARE PENTRU CONDUCEREA SERVICIULUI DE

ÎNCHINARE

Pentru a conduce un serviciu de închinare este nevoie de talent, sensibilitate la călăuzirea

Duhului Sfânt şi experienţă. Fără îndoială, forma pe care o va îmbrăca serviciul de închinare va
fi influenţată de particularitățile confesiunii din care faci parte şi de experienţele tale anterioare.
Există însă câteva linii călăuzitoare de bază care, dacă sunt aplicate, pot contribui la calitatea
serviciului de închinare, ajutându-i pe credincioşi să se apropie de Dumnezeu într-un mod plăcut
Lui.
A. Tema
Este benefică alegerea unei teme de bază care să fie reflectată apoi în toate componentele
serviciului — cântări, predici, rugăciuni etc.

B. Tranziţiile
Legăturile dintre componentele serviciului sunt importante. Rostind câteva cuvinte potrivite,
gândurile adunării se vor îndrepta mai uşor de la un subiect la altul, iar trecerea de la
participare la ascultare activă, de la reflecţie la acţiune, va fi mai lină.
Liderul închinării trebuiesă fie sensibil la ceea ce face Dumnezeu şi, dacă este cazul, să facă
schimbări din mers.
Totodată, piesele muzicale reprezintă o modalitate bună de a trece de la un element
component la altul, asigurând fluenţă serviciului.

De exemplu, după mai multe cântări ritmate de laudă, muzicienii pot interpreta la instrumente
un scurt interludiu muzical cu ajutorul căruia să se facă trecerea de la lauda biruitoare la
meditaţia liniştită, pregătind adunarea pentru nişte piese mai liniştite sau pentru rugăciune
sau pentru o altă componentă a închinării.

C. Ordinea elementelor constitutive

Este logică succesiunea elementelor serviciului de închinare?
De exemplu, când trebuie programată predica: înainte sau după rugăciune?
Cina Domnului va fi sărbătorită la început,la mijloc sau la sfârşitul serviciului?
Care este proporţia între timpul petrecut în picioare şi şezând, între ascultare şi participare etc.?
Unele confesiuni au tipare de închinare care dictează practic ordinea elementelor serviciului de
închinare.

D. Cântările — muzica
Cântatul cu gura şi cu instrumentele sunt formă importantă a închinării care le permite
oamenilor să se închine lui Dumnezeu exprimându-şi sentimentele. Există o mare varietate
de muzică „sacră” — atât tradiţională, cât şi contemporană. Iată câteva lucruri care trebuie
avute în considerare în alegerea pieselor muzicale pentru închinarea colectivă:

1. Dificultatea acestora
Alegeţi cântări care sunt relativ uşor de învăţat şi cântat. Ele trebuie cunoscute bine de
echipa care conduce închinarea. Când doriţi să învăţaţi un cântec nou, repetaţi-l pe
parcursul mai multor întâlniri, astfel încât adunarea să aibă timp să îl înveţe bine. De
asemenea, nu introduceţi mai mult de două cântări noi într-un singur serviciu de
închinare. Este dificil ca oamenii să se concentreze asupra închinării lui Dumnezeu dacă
atenţia lor este acaparată de învăţarea unei piese noi. Oamenii trebuie să aibă la
îndemână textul cântărilor; folosiţi în acest scop cărţi de cântări sau un videoproiector cu
ajutorul căruia să afişaţi textul acestora. În felul acesta participarea va creşte.

2. Varietatea
Încercaţi să includeţi un amestec de muzică clasică şi contemporană, dacă lucrul
acesta este posibil. Când una din confesiunile mai importante din Estonia a decis
revizuirea cărţii de cântări, la începutul anilor ‘90, comitetul însărcinat să facă lucrul
acesta a căutat să includă cele mai frumoase imnuri tradiţionale şi să adauge totodată
imnurile contemporane care deveniseră parte a serviciului de închinare colectivă a noilor
biserici înfiinţate.
În felul acesta s-a construit o punte între diferenţele existente în stilul de închinare mai vechi al
bisericilor tradiţionale şi cel al bisericilor recent înfiinţate.

3. Atmosfera
Încercaţi să creaţi o atmosferă variată. Puteţi alege un cântec de celebrare la început şi
un cântec de biruinţă la sfârşit, în timpul serviciului selectând cântări mai liniştite. Piesele
instrumentale pot fi folosite pentru a face trecerea de la celebrare la contemplare şi
înapoi la celebrare. Procedând astfel, serviciul va avea fluenţă şi nu va părea „fragmentat”.
4. Instrumentele muzicale
Instrumentele muzicale au fost folosite în mod frecvent în Scriptură pentru a I se aduce
lui Dumnezeu laude şi închinare. Instrumentele pe care le vedem în Vechiul Testament
(harpa, trâmbiţa, lira etc.) erau instrumente obişnuite pentru oamenii din acea vreme.
Orga, pianul sau chitara nu au nimic sacru în ele însele.
O biserică mică din Bosnia Herţegovina a primit şase orgi de la diverse biserici din Occident, pe
considerentul că această biserică trebuie să aibă o orgă pentru a se putea închina „cum se cuvine”
Domnului. Din nefericire, în biserică nu exista nici un membru care să ştie cînta la orgă,
aşa că au fost duse în pivniţă. Orga nu este un instrument prea răspîndit în zona
respectivă, de aceea credincioşii nu-l folosesc în serviciile de închinare. Cântăreţii
trebuie „să facă să răsune coardele” instrumentelor lor (Ps. 33:3). Care sunt membrii
adunării tale cu talent muzical? Ce instrumente sunt populare în zona vizată?
Nu trebuie pus accentul pe talentul muzicienilor, ci pe măreţia şi frumuseţea lui Dumnezeu.
Tot ceea ce se întâmplă în cadrul serviciului de închinare trebuie să îi ajute pe oameni să se
apropie de Dumnezeu.

E. Echipamentul
Echipamentul care urmează să fie folosit în timpul serviciului de închinare trebuie să fie
pregătit şi în stare bună de funcţionare. Sosind mai devreme şi verificând echipamentul
contribuim la creşterea calităţii serviciului de închinare. Un leptop sau un videoproiector care nu
funcţionează sau sistemele de amplificare defectuoase îi împiedică pe oameni să se
concentreze.

F. Repetiţiile
Uneori ideea repetiţiilor în vederea închinării stârneşte repulsie. Dar închinarea este o jertfă
pe care I-o aducem lui Dumnezeu şi trebuie să dorim să-I dăm lui Dumnezeu în închinarea
noastră colectivă ce avem noi mai bun. Pregătindu-ne temeinic şi repetând piesele muzicale,
mărturiile, din timpul serviciului de închinare, vom contribui la eficacitatea acestuia. Atenţia
oamenilor nu va fi distrasă de greşelile pe care le-am putea face. Totodată, în cadrul
repetiţiilor putem evalua fluenţa serviciului, asigurându-ne că toate elementele sale
constitutive sunt compatibile. Dacă vom stăpâni bine piesele muzicale, ne vom putea
concentra asupra călăuzirii Duhului Sfânt, şi nu asupra notelor.

G. Rugăciunea
Liderul închinării, liderul bisericii şi alţi participanţi la serviciul de închinare ar trebui să se
întâlnească înaintea acestuia şi să se roage împreună. Încredinţaţi serviciul respectiv
Domnului, rugaţi-L să-l binecuvânteze şi cereţi-I ca Duhul Sfânt să vă călăuzească. Rugaţi-vă
pentru mântuirea necredincioşilor care vor fi prezenţi cerând ca inimile lor să fie îndemnate
să se pocăiască şi să creadă în Hristos. Rugaţi-vă pentru credincioşi să fie atraşi spre
Hristos. Rugaţi-vă Domnului să protejeze timpul de închinare de atacurile celui rău.

IV. EXERCIŢIU DE PLANIFICARE A UNUI SERVICIU DE ÎNCHINARE

Parcurgând paşii descrişi în continuare, veţi câştiga experienţă în planificarea unui serviciu de
închinare împreună cu echipa de plantare de biserici.
Pasul 1: Alege o temă
Care va fi tema serviciului de închinare? De regulă, ideea principală a predicii este potrivită în
acest scop. De exemplu, aţi pregătit o predică din pasajul Efeseni 5:15-21. Ideea principală a
acestui pasaj este: „Dumnezeu doreşte să fim plini de Duhul, deoarece este un lucru înţelept şi
are ca urmare o viaţă plină de bucurie”.
Tema serviciului de închinare respectivă ar putea fi: „Fiţi plini de Duh”. Dacă este o zi
specială, de exemplu Rusaliile, Crăciunul sau Paştele, tema aleasă va fi legată, probabil, de
evenimentul respectiv.

Pasul 2: Alegeţi cântările

Ce cântări veţi folosi în timpul serviciului de închinare? Selectaţi-le pe cele care au legătură
cu tema aleasă, îmbinând muzica tradiţională cu cea contemporană. Asiguraţi-vă că ritmul
pieselor alese este variat — reflectând atât celebrarea, cât şi contemplarea. Decideţi dacă
veţi include piese muzicale speciale, un solo vocal sau instrumental, sau dacă vor fi prezentate
mărturii.
Asiguraţi-vă că mărturiile alese au legătură cu tema serviciului.

Pasul 3: Stabiliţi ordinea elementelor serviciului de închinare

Decideţi ora de începere şi încheiere a serviciului. Includeţi toate aspectele acestuia —
cântările, predica, elementele speciale, rugăciunea, citirea Bibliei etc.

Pasul 4: Precizaţi echipamentul necesar

Faceţi o listă cu echipamentul de care aveţi nevoie în timpul serviciului de închinare. De pildă:
videoproiector, cărţi de cântări, microfoane, orice alt echipament special etc.
Stabiliţi cine răspunde de pregătirea echipamentului înaintea începerii serviciului şi de
folosirea acestuia pe parcursul lui.

Pasul 5: Stabiliţi data şi ora repetiţiilor

Stabiliţi când veţi face o repetiţie. Asiguraţi-vă că toţi participanţii află ora şi data respectivă şi
că pot veni la repetiţie

Pasul 6: Rugaţi-vă pentru serviciul de închinare

Cereţi-I Domnului să conducă El serviciul respectiv. Rugaţi-vă ca inimile oamenilor să fie
pregătite să se închine Domnului. Rugaţi-vă pentru necredincioşii care vor participa, ca
inimile lor să fie cercetate. În unele biserici există echipe de rugăciune pentru serviciul de
închinare, care se roagă în timpul desfăşurării acestuia. Alte biserici au echipe de rugăciune
care sosesc la biserică mai devreme ca să se roage pentru timpul de închinare.

Pasul 7: Evaluaţi serviciul de închinare

După încheierea serviciului, evaluaţi-l. A fost fluent? Care a fost atmosfera? Ce trebuie
schimbat? Ce a mers bine şi merită folosit pe viitor? A cercetat Dumnezeu într-un mod
deosebit adunarea? Au fost oamenii mişcaţi în timpul serviciului de închinare? S-a convertit
cineva? Folosiţi lucrurile învăţate din această evaluare în planificarea viitoarelor servicii de
închinare.
CONCLUZII
 Închinarea colectivă reprezintă una dintre principalele funcţii ale bisericii şi un privilegiu
al acesteia.
 Conducerea serviciului de închinare este o responsabilitate importantă care nu trebuie
tratată superficial.
 Un lider priceput al închinării este un dar al lui Dumnezeu dat bisericii. Asemenea oa-
meni trebuie identificaţi şi încurajaţi să îşi asume responsabilitatea.
 Rugăciunea pentru serviciul de închinare şi planificarea adecvată a acestuia vor contribui
la creşterea eficacităţii lui, ajutând adunarea să se închine Creatorului.
 Alegerea unei teme, stabilirea din timp a cântărilor şi a succesiunii diverselor elemente
ale serviciului de închinare sunt aspecte importante ale creării unui mediu propice înch-
inării.

ÎNTREBĂRI PENTRU MEDITAŢIE, RECAPITULARE ŞI APLICARE

♦ Există modalităţi de exprimare a trăirilor emoţionale utilizate frecvent în cultura ta care să

poate fi incluse în serviciul de închinare (de pildă, recitarea poeziilor)? Cum pot fi ele folosite?
♦ De ce este importantă planificarea serviciului de închinare?
♦ Care ar trebui să fie rolul pastorului în planificarea serviciului de închinare?
♦ Care ar trebui să fie rolul liderului închinării?
♦ Descrie modul în care a decurs un serviciu de închinare care te-a impresionat. Ce elemente
constitutive ale acestuia au avut cel mai mare impact? Ce anume poţi învăţa din el şi aplica în
planificarea serviciilor de închinare a bisericii pe care o plantezi?

PLAN DE ACŢIUNE
♦ Planifică un serviciu de închinare. Condu efectiv un asemenea serviciu, iar la sfârşitul lui,
evaluează-l. Ce anume a mers bine? Ce anume trebuie schimbat? Discută concluziile la care
ajungi cu mentorul sau coordonatorul tău.
♦ Dacă ai posibilitatea, vizitează şi alte biserici din zona vizată. Observă modul în care decurge
serviciul de închinare şi formele folosite. Ce anume poţi folosi din lucrurile învăţate astfel?