TEOLOGIA ÎNCHINĂRII

...închinătorii adevărați se vor închina Tatălui în duh și în adevăr; fiindcă

astfel de închinători dorește și Tatăl.

Ioan 4:23

CUPRINS

LECȚIA 1: CE ESTE ÎNCHINAREA?

LECȚIA 2: DUMNEZEUL CĂRUIA NE ÎNCHINĂM

LECȚIA 3: ÎNCHINAREA AUTENTICĂ

LECȚIA 4: ÎNCHINAREA PRIN RUGĂCIUNE

LECȚIA 5: ÎNCHINAREA PRIN CÂNTARE

LECȚIA 6: ÎNCHINAREA DE LA CORTUL ÎNTÂLNIRII

LECȚIA 7: ÎNCHINAREA COLECTIVĂ

LECȚIA 8: SERVICIILE PUBLICE DE ÎNCHINARE

INTRODUCERE
 Dacă relaţia omului cu Dumnezeu ar trebui sumarizată într-un singur cuvânt, atunci
cu siguranţă acesta ar fi închinarea. Dumnezeu spunea poporului Său că Tempul
trebuia să fie locul închinării, iar Mântuitorul spunea că Tatăl doreşte închinători. Cei
care au încercat să se închine au observat că Dumnezeu preţuieşte închinarea, o
răsplăteşte, dar este şi pretenţios în primirea ei.

LECȚIA 1 CE ESTE ÎNCHINAREA ?

I. PRIORITATEA ÎNCHINĂRII
A. Închinarea are prioritate în Scriptură.
1. Apoc. 14:7 – “El zicea cu glas tare: „Temeţi-vă de Dumnezeu, şi daţi-I slavă, căci a
venit ceasul judecăţii Lui; şi închinaţi-vă Celui ce a fãcut cerul şi pământul, marea
şi izvoarele apelor!”
Biblia descoperă închinarea drept o prioritate. Isus în învăţăturile Sale o prezintă ca
o prioritate – Ioan 4:23, 24.
Dar vine ceasul, şi acum a şi venit, când închinătorii adevăraţi se vor închina Tatălui în duh şi în adevăr, fiindcă
astfel de închinători doreşte şi Tatăl. Dumnezeu este Duh; şi cine se închină Lui trebuie să I se închine în duh şi în
adevăr.”

2. Mat. 4:10 – “„Pleacă, Satano” i-a răspuns Isus. „Căci este scris: „Domnului,
Dumnezeului tău să te închini şi numai Lui să-I slujeşti.”
Atitudinea noastră în toate activităţile zilnice trebuie să fie una de închinare
Domnului. Noi ne închinăm Domnului prin ceea ce facem.

B. Închinarea este prioritatea bisericii

1. Închinarea este prima prioritate a bisericii deoarece prima prioritate a bisericii
trebuie să fie Dumnezeu. Nu este vorba aici despre o instituţie religioasă, ci despre
poporul lui Dumnezeu.
2. Prioritatea bisericii este să-şi înalţe Capul. Hristos este Capul bisericii şi este
responsabilitatea bisericii de a-şi înalţa / glorifica / mări Capul.
3. Biserica este chemată să se închine.
Fiindcă am primit, dar, o împărăţie care nu se poate clătina, să ne arătăm
mulţumitori şi să aducem astfel lui Dumnezeu o închinare plăcută, cu evlavie şi
cu frică, fiindcă Dumnezeul nostru este „un foc mistuitor”. Evrei 12:28, 29

C. Închinarea a fost o prioritate pentru Isus

1. Matei 22:37– “Isus i-a rãspuns: „Sã iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tãu, cu toatã
inima ta, cu tot sufletul tãu, şi cu tot cugetul tãu.”
Este cea mai mare poruncă şi cea dintâi poruncă. Această poruncă face ca închinarea
să fie o prioritate universală. Este prima şi cea mai mare poruncă în Noul Legământ şi
prima poruncă a Legii în Vechiul Legământ.
Apoc. 15:4 – “Cine nu se va teme, Doamne, şi cine nu va slãvi Numele Tãu? Cãci
numai Tu eşti Sfânt, şi toate Neamurile vor veni şi se vor închina înaintea Ta, pentru
cã judecãţile Tale au fost arãtate!”
2. În rugăciune Isus ne-a învăţat să ne închinăm.
Luca 11:2 - " El le-a zis: „Când vã rugaţi, sã ziceţi: Tatãl nostru care eşti în ceruri!
Sfinţeascã-se Numele Tãu; vie Împãrãţia Ta; facã-se voia Ta, precum în cer, aşa şi
pe pãmânt.”
Înainte de a cere, inainte de orice altceva, trebui sa ne inchinam inaintea Lui, sa
intram in prezenta Lui.

II. SCOPUL ÎNCHINĂRII - De ce ne închinăm?

1. Datorită a cine este El: Creator. El este vrednic de închinarea noastră datorită
transcendenţei Sale, unicităţii şi sfinţeniei Sale.
2. Datorită a ceea ce a făcut pentru noi. El ne-a creat şi ne-a salvat , de aceea ne
închinăm Lui.
3. Pentru a ne supune voii Tatălui ceresc.
Ioan 4:23, 24 – “Dar vine ceasul, şi acum a şi venit, când închinãtorii adevãraţi se
vor închina Tatãlui în duh şi în adevãr; fiindcã astfel de închinãtori doreşte şi Tatãl.
Dumnezeu este Duh; şi cine se închinã Lui, trebuie sã I se închine în duh şi în
adevãr.”
4. Pentru a-L binecuvânta şi onora. Închinarea este pentru Domnul. Este o atitudine
şi o acţiune lipsită de egoism îndreptată către Domnul.
a) Nu ne închinăm pentru a ne face pe placul emoţiilor noastre şi nu ne închinăm
pentru a ne simţi bine. Ne închinăm pentru a-I face Domnului pe plac
b) Nu noi suntem destinatarii închinării. Închinarea adevărată nu este
egocentristă. Atunci când Îi adresăm întreaga noastră închinare Domnului noi
putem să beneficiem de prezenţa Lui. El ne vorbeşte, ne vindecă, ne dă
răspunsuri la nevoile noastre, ne dă inspiraţie, ne descoperă semnificaţie
Cuvântului Său.
5. Pentru că Îl iubim. El înseamnă atât de mult pentru noi. Inimile nosatre sunt
încărcate, pline de adorare, apreciere pentru El.
6. Datorită a ceea ce face El pe pământ. Datorită evenimentului Cristos: moartea
Sa, învierea Sa şi reînoarcerea Sa.
7. Pentru a ne apropia de El.
a) Atât în închinarea prin rugăciune cât și în închinarea prin muzică noi
descoperim prezenţa Sa
b) Psalmul 100:2 – “Slujiţi Domnului cu bucurie, veniţi cu veselie înaintea Lui.”
c) Psalmul 22:3 – “Totuşi Tu eşti Cel Sfânt, şi Tu locuieşti în mijlocul laudelor
lui Israel.“

III. PORTRETUL / IMAGINEA ÎNCHINĂRII

A. Închinarea este…
1. Dăruire către Dumnezeu. Închinătorii sunt dăruitori. Ei dau laude, finanţe,
dragoste, timp etc. Ne adunăm nu numai să primim, ci să dăruim mai întâi.
2. Proclamarea a cine este El. Noi proclamăm şi cântăm atributele Sale (bun, sfânt,
neprihănit, credincios, dragoste) într-o atitudine de închinare. Aceasta Îl glorifică
şi Îl măreşte pe Dumnezeu atât în faţa oamenilor cât şi în faţa îngerilor.
3. O atitudine a inimii: o atitudine care este exprimată prin adorare, laudă şi
recunoştinţă. Doar pentru că am postura de închinare (cu mâinile ridicate) nu
înseamnă neapărat că mă închin. Închinarea începe în inimă şi din prisosul inimii
vorbeşte gura. Apoi trupul nostru exprimă închinarea din inima noastră.
Închinarea se naşte în inimă şi este exprimată de gura şi trupul nostru!
4. Dragoste exprimată. Închinarea este determinată de dragostea noastră, se
datorează relaţiei pe care noi o avem cu Dumnezeu.
Sinceritatea nu este suficienta (fariseul-sincer si vamesul)
5. A vorbi despre lucrarea lui Cristos şi a o demonstra. Prin închinarea noi
aducem trecutul în prezent. Cum? Amintindu-ne, repetând în minţile noastre şi
aducând în faţa ochilor noştri suferinţele Domnului. Ne amintim unii altora ce a
făcut Cristos pentru noi prin cântece, predici, care sunt acte ale închinării, dacă
acolo există o atitudine de închinare.
6. Atât un sentiment subiectiv cât şi o activitate obiectivă. O anumită formalitate
goală de orice semnificaţie sau sentimente neexprimate nu este închinare. Dacă
îmi ţin sentimentele ascunse în interior aceasta s-ar putea să nu fie exprimare.
Dacă există dragoste pentru Domnul în inima ta, o vei exprima. Dragostea
întotdeauna se cere a fi exprimată.
Formalismul gol nu înseamnă închinare. Închinarea adevărată conţine exprimarea
sentimentele mele faţă de Domnul.
7. O întâlnire între Dumnezeu şi poporul Său. Nu doar un monolog în care noi să-
I vorbim, ci o comunicare în ambele sensuri între noi şi Domnul.

B. Închinarea NU este…
1. ...doar muzică. Muzica în sine nu este închinare. Aptitudinile muzicale în ele
însele nu sunt aptitudine de închinare. Instrumentele muzicale nu sunt folosite
numai pentru închinare faţă de Domnul. Anumite tempo-uri şi acorduri nu sunt
închinare. Inima face ca un cântec să fie închinare, nu stilul de muzică.
Mulţi muzicieni din lume cântă la instrumente, dar asta nu înseamnă că ei se
închină Domnului. Doar a cânta nu înseamnă neapărat că te închini.
Ex. David, Elisei
2. ...doar laudă. Lauda este o jertfă a credinţei. Indiferent ce simţi, tu poţi spune: “Te
laud, Doamne, Îţi mulţumesc pentru ce ai făcut.” pentru că pe acestea le primim
prin credinţă.
Ceea ce sta in spatele cuvintelor si a laudei conteaza.
 LECȚIA 2

DUMNEZEUL CĂRUIA NE ÎNCHINĂM

LA DUMNEZEU TATAL

Valoarea inchinarii este determinata de obiectul inchinarii. Toti oamenii se inchina

la ceva. Nu putem alege daca ne inchinam sau nu, insa putem alege obiectul acestei
inchinarii. Cand a fost ispitit, Isus a declarat exclusivitatea lui Dumnezeu ca obiect al
inchinarii noastre.

„Pleaca Satano, i-a raspuns Isus. Caci este scris: „Domnului Dumnezeului tau sa te
inchini si numai Lui sa-I slujesti.” – Matei 4:10

De asemenea, in Apocalipsa, ingerul care il calauzea pe Ioan i-a spus foarte ferm:
„...Lui Dumnezeu inchina-te. Caci marturia lui Isus este duhul prorociei” – Apoc.
19:10.

LA DUMNEZEU FIUL

“Filip i-a zis: Doamne, arata-ne pe Tatal si ne este de-ajuns. Isus i-a zis: De
atata timp sunt cu voi si nu M-ai cunoscut, Filipe? Cine M-a vazut pe Mine, a vazut
pe Tatal- Ioan 14: 8

APOCALIPSA.

LA DUMNEZEU DUHUL SFANT

“Daca Ma iubiti, paziti poruncile Mele. Si Eu voi ruga pe Tatal si El va va da un alt

Mangaietor, ca sa ramana cu voi in veci; si anume, Duhul adevarului pe care lumea
nu-L poate primi, pentru ca nu-L vede si nu-L cunoaste; dar voi Il cunoasteti, caci
ramane cu voi si va fi in voi.” - Ioan 14:15-17
Duhul Sfant este Dumnezeu.

INCHINAREA GRESITA

 Închinare înaintea dumnezeilor falși

  Închinare la îngeri
Nimeni să nu vă răpească premiul alergării, făcându-şi voia lui însuşi, printr-o
smerenie şi închinare la îngeri, amestecându-se în lucruri pe care nu le-a văzut,
umflat de o mândrie deşartă, prin gândurile firii lui pământeşti... Col.2:18

 Închinare la sfinți
Petru la Corneliu, Pavel la vindecarea ologului din nastere
 Închinare adusă lui Dumnezeu, reprezentându-l pe Dumnezeu sub forme
gresite, Exod 32:7-9, vitelul de aur a luat locul lui
Dumnezeu. Minimalizarea divinitatii.

 Închinare adusă lui Dumnezeu dupa criterii alese de inchinator

- Saul, 1 Sam. 13:9-13

- Anania si Safira, Fapte 5:1-10

 Închinare adusă lui Dumnezeu, corecta sub aspectul formei, dar cu о

atitudine greșită
Cain
Isaia 1:11-15 nelegiuirea unită cu sărbătoarea, numai cu o parte a trupului cinsteşti pe
El
Osea 6:4-6 D-zeu doreşte mai mult bubătate şi cunoştinţă de El decât jertfe şi arderi
de tot;
Amos 5:21-24 nu jertfe, sărbători, daruri, viţei, cintări, ci dreptate şi neprihănirea;
 LECȚIA 3

ÎNCHINAREA AUTENTICĂ

Cum ar trebui să ne comportăm în timpul închinării?

Care ar trebui să fie atitudinea noastră?
Care este responsabilitatea noastră în calitate de închinători faţă de Creatorul nostru?

PRINCIPII FUNDAMENTALE

1.Închinarea noastră este adresată lui Dumnezeu. Suntem chemaţi să ne

închinăm într-un mod care Îl va onora pe El. Nu este vorba numai de forma
închinării, ci, mai ales, de conţinutul închinării. Închinarea noastră trebuia să-L laude
pe El, să-L înalţe pe Cristos, să vorbească despre ce a făcut El. În centrul închinării
noastre este Persoana Lui.
2. Este reponsabilitatea noastră de a-I răspunde.
Dacă Domnul înseamnă ceva pentru mine, atunci I-o voi spune în închinare.
Dumnezeu ne iubeşte şi se aşteaptă ca şi noi să-I răspundem Lui cu afecţiune.
3.Închinarea este relaţie.
Este o interacţiune, noi comunicăm cu El. Relatie TATA – fiu.

I. INTIMITATEA ÎNCHINĂRII
Marta si Maria, aceleasi cuvinte, alta relatie.

1. Intimitatea este mai importantă decât lucrarea.

Maria a ales “partea mai bună”. Uneori slujirea ne distrage de la a ne închina Lui.
Activitatea şi ocupaţia sunt inamicii intimităţii. Intimitatea este o alegere care trebuie
făcută.

2. Intimitatea este antidotul pentru frică, anxietate.

Luca 10:41 - “Drept rãspuns, Isus i-a zis: „Marto, Marto, pentru multe lucruri te
îngrijorezi şi te frãmânţi tu,”
Inchinarea ne introduce in prezenta Domnului, acolo cade orice povara
II. INTENSITATEA ÎNCHINĂRII

Închinarea intensă: șapte cuvinte care încadrează intensitatea

1. Este EXTREMĂ
a) Apoc. 3:15,16 – “ Ştiu faptele tale: cã nu eşti nici rece, nici în clocot. O, dacã ai fi
rece sau în clocot!
Dar, fiindcã eşti cãldicel, nici rece, nici în clocot, am sã te vãrs din gura Mea.”
Acesta este un avertisment foarte serios.
b) Luca 10:27 – “El a rãspuns: „Sã iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tãu, cu toatã
inima ta, cu tot sufletul tãu, cu toatã puterea ta şi cu tot cugetul tãu; şi pe aproapele
tãu ca pe tine însuţi.”

2. Cere EMOŢII în suflet

Maria si Marta
a) Psalmul 103:1 – “Binecuvânteazã, suflete, pe Domnul, şi tot ce este în mine sã
binecuvânteze Numele Lui cel Sfânt!”

3. Necesită ENTUZIASM în cuvinte

a) “Aleluia” este strigătul cuiva care este entuziasmat de Dumnezeu. Înseamnă “a te
lăuda, a celebra zgomotos. Acest cuvânt este folosit pentru a exterioriza un
sentiment interior de ENTUZIASM, EXUBERANŢĂ şi EXALTARE.
b) Apoc. 19:1,3 – “ Dupã aceea am auzit în cer ca un glas puternic de gloatã multã,
care zicea: „Aliluia! A Domnului, Dumnezeului nostru, este mântuirea, slava,
cinstea şi puterea! Şi au zis a doua oarã: „Aliluia!.. Fumul ei se ridicã în sus în
vecii vecilor!”

4. Necesită EXCLAMAŢII
- Exprimarea a ceea ce simti in inuma: bucurie, treistete, amaraciune
5. Necesită EFORT
a) Psalmul 100:4. Noi suntem cei care facem primul pas aici!
b) Psalmul 117:1. Înseamnă a te adresa cu un ton ridicat, puternic.
c) Psalmul 100:2

6. Necesită EXEMPLU
a) Isus este închinătorul perfect şi El este mentorul nostru.
Luca 10:21 – “În ceasul acela, Isus S-a bucurat în Duhul Sfânt şi a zis: „Tatã,
Doamne al cerului şi al pãmântului; Te laud pentru cã ai ascuns aceste lucruri de cei
înţelepţi şi pricepuţi, şi le-ai descoperit pruncilor. Da, Tatã, fiindcã aşa ai gãsit cu
cale Tu.”
b) David este exemplul nostru vechi testamental de închinător cu inima neîmpărţită.
2 Samuel 6:13-16

7. Necesită EXERCIȚIU, perseverență

Psalmi 119:164 De şapte ori pe zi Te laud, din pricina legilor Tale celor drepte.

1. IMAGINEA ÎNCHINĂRII ADEVĂRATE

A. Închinarea începe în fiecare persoană individual.

Nu vine de la echipa de închinare sau de la instrumentişti. Închinarea începe în inima
fiecăruia. Dumnezeu este mai interesat de condiţia inimii celor ce vin la închinarea
publică decât de poziţia mâinilor. El este mai interesat de atitudinea interioară de
închinare decât de expresia exterioară a acesteia. El este mai interesat de închinarea
privată, când nu te vede nimeni, decât de închinarea publică, care poate fi
contrafăcută.

B. Tatăl nu caută în primul rând închinare, ci închinători.

Ioan 4:23 – “Dar vine ceasul, şi acum a şi venit, când închinãtorii adevãraţi se vor
închina Tatãlui în duh şi în adevãr; fiindcã astfel de închinãtori doreşte şi Tatãl.”
Domnul caută închinători: oameni care se vor da pe ei înşişi lui Dumnezeu.
Romani 12:1 – “Vã îndemn, deci, fraţilor, pentru îndurarea lui Dumnezeu, sã aduceţi
trupurile voastre ca o jertfã vie, Sfântã, plãcutã lui Dumnezeu: aceasta va fi din
partea voastrã o slujbã duhovniceascã.”
Suntem îndemnaţi să ne prezentăm întregul nostru trup, nu doar vocile noastre.
C. Lauda şi închinarea trebuie să fie continue.

Psalmul 145:1,2 – “Te voi înãlţa, Dumnezeule, Împãratul meu, şi voi binecuvânta
Numele tãu în veci de veci. În fiecare zi Te voi binecuvânta, şi voi lãuda Numele Tãu
în veci de veci.”

Psalmul 145:” – “În fiecare zi Te voi binecuvânta, şi voi lãuda Numele Tãu în veci
de veci.”
Rugati-va neicetat.

D. Unde şi cum Îl lăudăm nu ar trebui să depindă de circumstanţe

1. Habacuc 3:17,18 – “Cãci chiar dacã smochinul nu va înflori, viţa nu va da nici
un rod, rodul mãslinului va lipsi, şi câmpiile nu vor da hranã, oile vor pieri din
staule, şi nu vor mai fi boi în grajduri, eu tot mã voi bucura în Domnul, mã voi
bucura în Dumnezeul mântuirii mele!”
2. 1 Tesaloniceni 5:18 – “Mulţumişi lui Dumnezeu pentru toate lucrurile; cãci
aceasta este voia lui Dumnezeu, în Hristos Isus, cu privire la voi.”

E. Lauda trebuie să fie atât privată cât şi publică

1. Psalmul 149:5 – “Sã salte de bucurie credincioşii Lui îmbrãcaţi în slavã, sã
scoatã strigãte de bucurie în aşternutul lor!”
2. Psalmul 35:28 – “Şi atunci limba mea va lãuda dreptatea Ta, în toate zilele va
spune lauda Ta.”

Efeseni 5:20 – “Mulţumiţi totdeauna lui Dumnezeu Tatãl, pentru toate lucrurile, în
Numele Domnului nostru Isus Hristos.”
Psalmul 34:1 – “(Un psalm alcãtuit de David, când a fãcut pe nebunul în faþa lui
Abimelec, şi a plecat izgonit de el.) Voi binecuvânta pe Domnul în orice vreme; lauda
Lui va fi totdeauna în gura mea.”

2. PERSPECTIVA UNUI ÎNCHINĂTOR ADEVĂRAT

A. Închinătorii doresc să se apropie de Dumnezeu. Ei vor să petreacă timp cu

Domnul. Cu cât mai mult ne închinăm şi cu cât mai mult Îl întâlnim pe
Dumnezeu, cu atât mai mult vom vrea să ne închinăm.
B. Închinătorii doresc să-I facă plăcere Tatălui.
1 Corinteni 10:31 – “Deci, fie cã mâncaţi, fie cã beţi, fie cã faceţi altceva: sã faceţi
totul pentru slava lui Dumnezeu.”

3. CARACTERISTICI ALE UNUI ÎNCHINĂTOR

A. Închinătorii sunt cu inima neîmpărţită.

Dumnezeu nu se multumeste cu firimituri, sau cu bugati din noi
B. Închinătorii sunt emoţionali.
Luca 10:27 – “El a rãspuns: „Sã iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tãu, cu toatã inima
ta, cu tot sufletul tãu, cu toatã puterea ta şi cu tot cugetul tãu; şi pe aproapele tãu ca
pe tine însuþi.”
A-L iubi pe Dumnezeu cu tot sufletul include emoţiile noastre. Închinarea nu este
ceva interiorizat sau intelectualizat, ci este ceva experimental şi expresiv, cald şi
vibrant, cu o inimă neîmpărţită şi emoţională.

C. Închinătorii sunt expresivi.

Trupul nostru este sursa puterii noastre. Dumnezeu este onorat când ne aducem
trupurile ca o “jertfă vie” (Rom.!2:1). Suntem chemaţi să-L glorificăm pe Dumnezeu
cu tot ce suntem

D. Închinătorii sunt concentraţi.

Inchinare cere concentrare, atentia noastra, tot ce suntem noi.

E. Închinătorii iniţiază închinare în alţii.

Închinătorii sunt contagioşi. Datorită dăruirii lor în închinare ei înflăcărează pe alţii.
F. Închinătorii au un duh zdrobit.
Psalmul 51.16,17 – “Dacã ai fi voit jertfe, Ţi-aş fi adus: dar Ţie nu-Ţi plac arderile-
de-tot. Jertfele plãcute lui Dumnezeu Sunt un duh zdrobit: Dumnezeule, Tu nu
dispreţuieşti o inimã zdrobitã şi mâhnitã.”

LECȚIA 4

ÎNCHINAREA PRIN RUGĂCIUNE

1. Aspecte ale rugăciunii

a) Rugăciunea este o necesitate şi nu o opţiune
În Matei 6:7 Domnul spunea “când vă rugaţi…”. Rugăciunea este un trebuie şi nu o
opţiune. Rugăciunea este o poruncă a lui Dumnezeu.
Este obligatory?! – este obligatoriu sa mananci?!
b) Rugăciunea este o întâlnire cu Dumnezeul cel Sfânt
A te ruga nu înseamnă a îndeplini un ritual anume, a urmări respectarea cu
rigurozitate a unui şablon sau a unei proceduri liturgice. Adevărata rugăciune este o
întâlnire cu Dumnezeul cel sfânt. Rugăciunea nu este un exerciţiu religios, un
monolog spiritual, ci rugăciunea este o întâlnire reală cu Dumnezeu, comuniune şi
confruntare cu Dumnezeu.

c) Rugăciunea este loialitate faţă de Dumnezeu

Rugăciunea este o expresie a loialităţii faţă de Dumnezeu. Omul credincios lui
Dumnezeu se roagă şi devine şi mai credincios. Nu poţi rămâne credincios lui
Dumnezeu fără să continui să te înnoieşti zi de zi prin rugăciune.
Prin rugăciune primim putere ca să biruim ispitele. Rugăciunea ne ține trează
conştiinţa şi simţul moral. Prin rugăciune ne exprimăm dependenţa noastră faţă de
Dumnezeu şi recunoaştem că nu putem răzbi fără ajutorul Său.

d) Rugăciunea este un mod de viaţă

În 1 Tes 5:18 Pavel spunea „rugaţi-vă neîncetat”. Credinciosul trebuie să se roage
zilnic. Cineva spunea că o zi fără rugăciune este o zi fără binecuvântare, iar o viaţă
fără rugăciune este o viaţă fără putere. Creştinii puternici sunt creştinii puternici în
rugăciune.

2. Importanța rugăciunii

Rugăciunea este unul dintre cele mai importante aspecte ale vieţii de credinţă. Cu
toate acestea nici un aspect al vieţii de credinţă nu cred că e mai neglijat ca cel al
rugăciunii. Avem oameni care sunt gata să vorbească ore în şir despre rugăciune,
avem cursuri academice despre rugăciune, o mulţime de cărţi, seminarii speciale
pentru rugăciune, dar cu toate acestea suntem aşa de săraci în experienţa rugăciunii.
Primul pas in a invata sa te rogi – SA TE ROGI
Nimeni nu se va ridica niciodată mai presus decât viaţa sa de rugăciune. Leonard
Ravenhill

3. Ce aduce rugăciunea în viaţa noastră?

Ne preschimbă. A te ruga înseamnă a te preschimba.

Ne sensibilizează inima la urmarea voii lui Dumnezeu.
Ne ascute urechea la călăuzirea Duhului.
Ne aduce Cuvântul lui Dumnezeu aproape - îmi îndrept rugăciunea şi aştept
Ne aduce puterea Duhului pentru a birui ispitele şi pe Diavolul.
Dă consistenţă vieţii noastre cu Dumnezeu.
Este calea pentru rezolvarea problemelor noastre – cereţi şi vi se va da
Declanşează puterea lui Dumnezeu pentru binele celor pentru care ne rugăm –
rugăciunea de mijlocire

4. Locul de rugăciune

David s-a rugat și în templu dar și în peșteră

Iona din pântecele peştelui
Habacuc: locul meu de strajă
Isus mergea în locuri pustii
Petru: pe acoperiş
Pavel: căuta locul de rugăciune
Ioan: eram în Duhul (pe o insulă)
Matei 6,5-6: Întoarcerea în Odăiţă

5. Piedici în calea rugăciunii

Am auzit pe mulţi credincioşi spunând : „îmi este greu să mă rog, mi se pare că

Domnul nu mă ascultă. Rugăciunea pentru mine este o corvoadă. Nu simt nici o
împlinire atunci când mă rog. Am impresia că rugăciunea mea nu se ridică mai sus de
tavan”.
În Scriptură avem prezentate mai multe obstacole care pot împiedica rugăciunile
noastre:

a. Necredinţa

În Iacov 1:6-7 avem „Dacă vreunuia dintre voi îi lipseşte înţelepciunea, s-o ceară de
la Dumnezeu, care dă tuturor cu mână largă şi fără mustrare, şi ea îi va fi dată. Dar s-
o ceară cu credinţă, fără să se îndoiască deloc: pentru că cine se îndoieşte, seamănă
cu valul mării, turburat şi împins de vânt încoace şi încolo. Un astfel de om să nu se
aştepte să primească ceva de la Domnul, căci este un om nehotărât şi nestatornic în
toate căile sale”.
b. Religie fără relaţie cu Dumnezeu

Lipsa unei relatii personale cu Dumnezeu

c. Păcatul

Isaia 59:1-2 „Nu, mâna Domnului nu este prea scurtă ca să mântuiască, nici
urechea Lui prea tare ca să audă, ci nelegiuirile voastre pun un zid de despărţire
între voi şi Dumnezeul vostru; păcatele voastre vă ascund Faţa Lui şi-L împiedecă
să vă asculte!”.

d. Lipsa dragostei şi a înţelepciunii în familie

1Petru 3:7 « Bărbaţilor, purtaţi-vă şi voi, la rândul vostru, cu înţelepciune cu

nevestele voastre, dând cinste femeii ca unui vas mai slab, ca unele cari vor moşteni
împreună cu voi harul vieţii, ca să nu fie împiedecate rugăciunile voastre ».

e. Resentimentele

Marcu 11:25-26 « Şi, când staţi în picioare de vă rugaţi, să iertaţi orice aveţi
împotriva cuiva, pentru ca şi Tatăl vostru care este în ceruri, să vă ierte greşelile
voastre. Dar dacă nu iertaţi, nici Tatăl vostru care este în ceruri nu vă va ierta
greşelile voastre ».
f. Aglomerarea vieții cu activități

Efeseni 5:16 „Răscumpăraţi vremea căci zilele sunt rele”. Trăim într-una dintre cele
mai grăbite generaţii. Prea mulţi dintre noi am devenit atât de ocupaţi încât nu mai
avem timp personal cu Dumnezeu.
Dă lui Dumnezeu cel mai bun timp al zilei

g. Egoismul

Iacov 4:3 „Cereţi şi nu căpătaţi, pentru că cereţi rău, cu gând să risipiţi în plăcerile
voastre”.

h. Spiritul nemulţumitor

1Tes 5,18 - mulţumiţi lui Dumnezeu pentru toate lucrurile Un spirit nemulţumitor nu
va primi nimic de la Dumnezeu
i. Împotrivirea Diavolului

1Pet 5,8-9 „Fiţi treji, şi vegheaţi! Pentru că potrivnicul vostru, diavolul, dă târcoale
ca un leu care răcneşte, şi caută pe cine să înghită. Împotriviţi-vă lui tari în credinţă,
ştiind că şi fraţii voştri în lume trec prin aceleaşi suferinţe ca voi”.1 Petru 5:8-9

6. Condiţiile rugăciunii eficace Iacov 5:15-18

Credinţă 5:15
Compasiune (în mijlocire) 5: 16
Concentrare 5:16b (fierbinte)
Cuget curat 5:16c
Consecvență 5:17, 18

7. Poziţia potrivită a corpului în timpul rugăciunii

Biblia nu recomandă o poziţie şablon. În biblie avem rugăciuni făcute:

În picioare – Neem. 9,4-5; Mc 11,25
Şezând jos: 1Cronici 17,16; Luca 10,13; 1Regi 18,42
Îngenuncheat: Luca 22,41; Dan 6,10
Îngenuncheat cu mâinile ridicate 2 Cron 6:13
Aşezat în pat: Ps 63,6
Plecat până la pământ: ex 34,8; ps 95,6
Culcat cu faţa la pământ: 2Sam 12,16; Mat 26,39
Cu mâinile ridicate spre cer: Ps 28,2; Is 1,15; 1Tim 2,8
Nu poziţia pe care o are corpul în rugăciune este semnificativă, ci poziţia pe care o
are inima.

LECȚIA 5
 ÎNCHINAREA PRIN CÂNTARE

Care este rolul muzicii în Împărăţia lui Dumnezeu? Ce loc are muzica în slujirea
Domnului? Care este rolul muzicianului în această Împărăţie condusă de un Creator
cosmic. Vom descoperi principiile care operează în Împărăţia lui Dumnezeu prin
muzică şi rezultatele supranaturale pe care muzica Sa le aduce.
În Împărăţia Sa, Isus – Împăratul nostru, decretează ce muzică trebuie să fie cântată.
Atunci când Îşi comandă muzica, El o şi împuterniceşte. Dumnezeu vrea să-şi
reveleze prezenţa prin muzica creştină, în special prin laudă şi închinare.

I. IMPORTANȚA LUCRĂRII MUZICALE (slujirea care se realizează prin

muzică)
De ce lucrarea muzicală?

A. Folosirea muzicii în Împărăşia lui Dumnezeu este scripturală.

1 Cronici 15:6 – “Şi David a zis cãpeteniilor Leviţilor sã aşeze pe fraţii lor
cântãreţi cu instrumente de muzicã, cu lãute, arfe şi ţimbale, şi sã sune din ele
cântãri rãsunãtoare, în semn de bucurie.”
David a poruncit folosirea instrumentelor de muzică: instrumente de muzică
răsunătoare, instrumente de percuţie, cu coarde, precum şi de suflat. Toate erau
destinate pentru a produce sunete de bucurie.
Împărăţia lui Dumnezeu este pace, neprihănire şi bucurie în Duhul Sfânt, deci bucuria
şi veselia între credincioşi la întâlnirile de inchinare publică sau rugăciune, precum şi
în viaţa de zi cu zi, este o manifestare a Împărăţiei.
Neemia 8:10 – “Ei le-au zis: „Duceţi-vã de mâncaţi cãrnuri grase şi beţi bãuturi
dulci, şi trimiteţi câte o parte şi celor ce n-au nimic pregãtit, cãci ziua aceasta este
închinatã Domnului nostru; nu vã mâhniţi, cãci bucuria Domnului va fi tãria
voastrã.”
Evrei 1:8,9 – “pe când Fiului I-a zis: „Scaunul Tãu de domnie, Dumnezeule, este în
veci de veci; toiagul domniei Tale este un toiag de dreptate: Tu ai iubit neprihãnirea
şi ai urât nelegiuirea: de aceea, Dumnezeule, Dumnezeul Tãu Te-a uns cu un
untdelemn de bucurie mai pe sus decât pe tovarãşii Tãi.”
Isus Însuşi a primit o ungere de bucurie mai mare decât oricine altcineva. Bucuria
Domnului este tăria noastră. Biserica ar trebui să fie un loc al bucuriei, iar muzica
este o parte a acestei bucurii.

B. Folosirea muzicii este o lucrare poruncită de Dumnezeu.

1. 2 Cronici 29:25 –“ A pus pe Leviţi în Casa Domnului cu chimvale, alãute şi arfe,
dupã rânduiala lui David, lui Gad, vãzãtorul împãratului, şi proorocului Natan;
cãci astfel era porunca Domnului, datã prin proorocii Sãi.”
Dumnezeu a poruncit folosirea instrumentelor de muzică în laudă şi închinare. A fost
ideea Domnului! El vrea ca noi să le folosim pentru lauda şi gloria Lui.
2. Psalmul 81:1-2 – “(Cãtre mai marele cântãreţilor. De cântat pe Ghitit. Un psalm
al lui Asaf.) Cântaţi cu veselie lui Dumnezeu, care este tãria noastrã! Înãlţaţi strigãte
de bucurie Dumnezeului lui Iacov!
Cântaţi o cântare, sunaţi din tobã, din arfa cea plãcutã şi din alãutã!”

II. TRĂSĂTURILE LUCRĂRII MUZICALE ÎN ÎMPĂRĂŢIA LUI

DUMNEZEU

A. Lucrare de putere
1. Puterea supranaturală a prezenţei lui Dumnezeu este în muzica pe care El o
comandă.
2. Dumnezeu umple lauda şi închinarea cu prezenţa Sa.
Psalmul 22:3 – “Totuşi Tu eşti Cel Sfânt, şi Tu locuieşti în mijlocul laudelor lui
Israel.”
Yaw-shab (ebr.)= a sta jos, a locui, a rămâne; a se stabili, a zăbovi, a întârzia
Tehillah (ebr.)= laudă spontană concretă
A şedea este o postură de guvernare. El stă, şade acolo şi nu se grăbeşte să plece.
Unde? În mijlocul laudelor poporului Său. Şi când Dumnezeu guvernează într-un loc
acolo este puterea Sa. De aceea în timpul laudei şi închinării au loc vindecări,
eliberări, oamenii sunt mântuiţi şi umpluţi cu Duhul Sfânt deoarece prezenţa lui
Dumnezeu vine prin acea muzică.
În Texas, USA, s-a făcut un studiu: vine roua din pământ sau cade din cer? S-a
descoperit că nu vine nici din cer, nici din pământ, ci că atunci când toate condiţiile
sunt potrivite toate elementele din rouă îşi face prezenţa. Biblia spune că unde sunt
doi sau trei adunaţi în Numele Lui, El este acolo, dar nu întotdeauna este evident, nu
întotdeauna îi discernem prezenţa şi-L simţim. Doar atunci când condiţiile sunt
potrivite, când lauda şi închinarea schimbă atmosfera, atunci El se descoperă pe Sine,
deşi El era deja prezent acolo.
Dumnezeu vrea ca muzicienii să iasă în faţă şi să cânte nu numai nişte cântece
speciale sau de mărturie. El vrea ca noi să invocăm prezenţa Sa, iar în acea prezenţă
este putere. Aceasta nu se referă doar la instrumentişti, muzicieni, ci la toţi creştinii.
Duhul Sfânt vrea să cânte prin tine.

B. Lucrare profetică
1. II Împăraţi 3:14 – “Elisei a zis: „Viu este Domnul oştirilor, al cãrui slujitor sunt,
cã, dacã n-aş avea în vedere pe Iosafat, împãratul lui Iuda, pe tine nu te-aş bãga
deloc în seamã, şi nici nu m-aş uita la tine. Acum aduceţi-mi un cântãreţ cu arfa.”
Şi pe când cânta cântãreþul din arfã, mâna Domnului a fost peste Elisei.”
În acest caz, muzica a adus ungerea profetică a lui Dumnezeu peste Elisei.
2. Slujire de a prooroci.
1 Cronici 25:1-7
a) erau deprinşi la cântarea Domnului.
b) meşteri
c) sub autoritate

C. Lucrare de război spiritual

1. Duşmanii sunt învinşi atunci când cântăreţii Împărăţiei cântă laude.
Iosua 6:20 – “Poporul a scos strigãte, şi preoții au sunat din trâmbițe. Când a auzit
poporul sunetul trâmbiţei, a strigat tare, şi zidul s-a prãbuşit; poporul s-a suit în
cetate, fiecare drept înainte. Au pus mâna pe cetate”
La sunetul trâmbiţei poporul a strigat şi zidul s-a prăbuşit. La fel şi în viaţa noastră,
lauda doboară întăriturile întunericului.
2. II Cronici 20:22 – “În clipa când au început cântãrile şi laudele. Domnul a pus o
pândã împotriva fiilor lui Amon şi ai lui Moab şi împotriva celor din muntele Seir,
care veniserã împotriva lui Iuda. Şi au fost bãtuţi.”
3. Minuni au loc atunci când ne închinăm lui Dumnezeu deoarece prezenţa lui
Dumnezeu este revelată.
Fapte 16:25-30
În urma acestui serviciu de închinare sunt mântuiţi oameni. Deşi erau în închisoare
bătuţi, legaţi, flămânzi, în frig şi umezeală, Pavel şi Sila nu au fost împiedicaţi să se
închine Domnului şi de a-L preamări.

D. Lucrare de eliberare
1. Eliberare de duhuri rele.
I Samuel 16:23 – “Şi când duhul trimis de Dumnezeu venea peste Saul, David lua
arfa şi cânta cu mâna lui; Saul rãsufla atunci mai uşor, se simţea uşurat, şi duhul cel
rãu pleca de la el.”

E. Un râu al Duhului Sfânt

Duhul Sfânt este un duh al cântării duhovnicești. El cântă prin oameni. În Coloseni
3:16 suntem învăţaţi să cântăm cântări duhovniceşti. Cântările duhovniceşti sunt
cântările Duhului Sfânt.
a) - prin David
II Sam. 23:1, 2 - "Iatã cele din urmã cuvinte ale lui David. Cuvântul lui David,
fiul lui Isai, cuvântul omului care a fost înãlţat sus de tot, cuvântul unsului
Dumnezeului lui Iacov, cuvântul cântãreţului plãcut al lui Israel.”
b) – prin credincioşi
Efes. 5:18-20
c) Geneza 4:21 – “Numele fratelui sãu era Iubal: el a fost tatãl tuturor celor ce
cântã cu alãuta şi cu cavalul.”
Iubal=să curgă, să aducă
În numele Său se găseşte o semnificaţie profundă. Muzicienii crează o curgere şi
aduc un duh în atmosferă. Iubal este tatăl tuturor cântăreţilor, fie laici, fie sfinţi.
Cântăreţii lumii aduc prin cântecele lor un duh / spirit de violenţă, răzrătire,
răzbunare, un duh senzual. Cântăreţii creştini aduc un alt fel de duh. Este un duh
al prezenţei Domnului. Este Duhul Sfânt.
 Este important să remarcăm efectul muzicii. Chiar în bisericile noastre, uneori
muzica poate aduce un duh de pesimism, autocompătimire, neputinţă, chiar
necredinţă. Din nou, cuvintele pe care le cântăm au o mare importanţă.

F. Lucrare a prezenţei lui Dumnezeu

1. Când muzicienii Împărăţiei cântă, semne, minuni şi lucruri supranaturale se
întâmplă.
II Cronici 5:12-14 – “şi toţi Leviţii care erau cântãreţi: Asaf, Heman, Iedutun, fiii şi
fraţii lor, îmbrãcaţi în in subţire, stãteau la rãsãritul altarului cu chimvale, alãute şi
arfe, şi aveau cu ei o sutã douãzeci de preoţi care sunau din trâmbiţe; -
şi când cei ce sunau din trâmbiţe şi cei ce cântau, unindu-se într-un glas ca sã
mãreascã şi sã laude pe Domnul, au sunat din trâmbiţe, chimvale şi celelalte
instrumente, şi au mãrit pe Domnul prin aceste cuvinte: „Cãci este bun, cãci
îndurarea Lui ţine în veci!” în clipa aceea, casa, şi anume Casa Domnului, s-a
umplut cu un nor.
Preoţii n-au putut sã mai stea acolo ca sã facã slujba, din pricina norului; cãci slava
Domnului umpluse Casa lui Dumnezeu.”
Preoţii n-au mai putut sta în templu datorită prezenţei copleşitoare a lui Dumnezeu.
2. Când muzicienii Împărăţiei cântă, ei realizează o slujire cerească.
a) Apoc. %:8-14
b) Apoc. 14:2,3
c) Apoc. 15:2,3
NOTĂ: Nu există nici o menţiune în Scriptură care să ateste prezenţa instrumentelor
în iad. Numai în rai, în prezenţa lui Dumnezeu, sunt instrumente muzicale şi cântecul
prezente. Cerul este locul unde se dă petrecerea!!

G. Lucrare de învăţare a Cuvântului lui Dumnezeu

1. Coloseni 3:16 – “Cuvântul lui Hristos sã locuiascã din belşug în voi în toatã
înţelepciunea. Învãţaţi-vã şi sfãtuiţi-vã unii pe alţii cu psalmi, cu cântãri de laudã
şi cu cântãri duhovniceşti, cântând lui Dumnezeu cu mulţumire în inima voastrã.”
2. Cântăreţii şi muzicienii Împărăţiei citesc şi studiază Cuvântul lui Dumnezeu. Când
aceştia slujesc, muzica este plină de Cuvântul lui Dumnezeu. Este plină de adevăr
şi de principiile Împărăţiei.

H. Lucrare de evanghelizare
Ex.: Pavel şi Sila – familia temnicerului a fost mântuită.
II Sam.22:50 – “De aceea Te voi lãuda printre neamuri, Doamne! Şi voi cânta
spre slava Numelui Tãu.”
Rom. !5:9 – “şi ca Neamurile sã slãveascã pe Dumnezeu, pentru îndurarea Lui,
dupã cum este scris: „De aceea Te voi lãuda printre Neamuri, şi voi cânta
Numelui Tãu.”

Verset de memorat: Coloseni 3:16

III. SEMNIFICAȚIA CÂNTECULUI NOU

Este cu adevărat necesar să cântăm în mod spontan Domnului în închinarea noastră

particulară sau în cea publică? Nu este suficient să cântăm cântece pe care alţii le-au
scris? De ce trebuie să şi improvizăm atunci când cântăm? Nu putem să cântăm doar
cântecele care sunt în cartea de cântări sau la proiector?
În continuare ne vom uita la importanţa şi puterea cântecului nou.

CÂNTECUL NOU
Cântecul nou este genul de cântec pe care fiecare creştin ar trebui să-l cânte şi este o
parte necesară a închinării noastre particulare şi publice. În acest cântec este putere
supranaturală.
Scriptura ne instruieşte să cântăm “cântece noi”.
Psalmul 40:3 – “Mi-a pus în gurã o cântare nouã, o laudã pentru Dumnezeul nostru.
Mulţi au vãzut lucrul acesta, s-au temut, şi s-au încrezut în Domnul.”
Isaia 42: 10 – “Cântaţi Domnului o cântare nouã, cântaţi laudele Lui pânã la
marginile pãmântului, voi care mergeţi pe mare şi cei ce locuiţi în ea, ostroave şi
locuitorii lor!”
Trebuie să ne învăţăm / deprindem să cântăm cântări noi. Cum? Practicând acest tip
de cântec.
Este un cântec nou, proaspăt, original. Este un cântec complet nou, unic. Duhul Sfânt
ne poate şi vrea să ne dea aceste cântări.

Toţi credincioşii ar trebui să cânte!

1. Efeseni 5. 18-20 – “Nu vã îmbãtaţi de vin, aceasta este destrãbãlare. Dimpotrivã,
fiţi plini de Duh. Vorbiţi între voi cu psalmi, cu cântãri de laudã şi cu cântãri
duhovniceşti, şi cântaţi şi aduceţi din toatã inima laudã Domnului. Mulţãmiţi
totdeauna lui Dumnezeu Tatãl, pentru toate lucrurile, în Numele Domnului nostru
Isus Hristos.”
Muzica este intrinsecă fiecărui credincios. Fiecare credincios din Împărăţie este un
cântăreţ.
2. Muzician / cântăreţ = unul care compune şi cântă muzică.
a) Psalmul 40:3 – a cânta un cântec nou este compoziţie.
b) Psalmul 100:2 – “Slujiţi Domnului cu bucurie, veniţi cu veselie înaintea Lui.”
– aceasta este punerea în practică.
3. Unii se consideră inapţi de a cânta datorită calităţii slabe a vocilor lor.
a) Dumnezeu ascultă mai întâi calitatea inimii şi apoi calitatea vocii.
1 Sam. !6:7 – “Şi Domnul i-a zis lui Samuel: „Nu te uita la înfãţişarea şi
înãlţimea staturii lui, cãci l-am lepãdat. Domnul nu se uitã la ce se uitã omul;
omul se uitã la ceea ce izbeşte ochii, dar Domnul se uitã la inimã.”
b) Cei care conduc închinarea trebuie să fie “meşteri, deprinşi la cântarea
Domnului” şi sub autoritate.
I Cronici 25:6, 7 – “Toţi aceştia erau sub cârmuirea pãrinţilor lor pentru
cântarea în Casa Domnului, şi aveau chimvale, alãute şi arfe pentru slujba Casei
 lui Dumnezeu. Asaf, Iedutun şi Heman lucrau sub poruncile împãratului. Erau în
numãr de douã sute optzeci şi opt, cuprinzându-se în acest numãr şi frații lor
deprinşi la cântarea Domnului, toţi cei ce erau meşteri.

Psalmul 22:3 – “Totuşi Tu eşti Cel Sfânt, şi Tu locuieşti în mijlocul laudelor

(tehillah) lui Israel.”
Cuvântul ebraic tehillah este definit în Psalmul 40:3 – “…o cântare nouă, o
laudă…”
Dumnezeu a ales să locuiască în tehillah.

ESTE PUTERE ÎN CÂNTECUL NOU

II Cronici 20:21 – “Apoi în învoire cu poporul, a numit nişte cântãreţi cari,
îmbrãcaţi cu podoabe sfinte, şi mergând înaintea oştirii, lãudau pe Domnul şi ziceau:
„Lãudaţi pe Domnul, cãci îndurarea Lui ţine în veac!”
Împăratul Iosafat a pus cântăreţii să cânte, şi când ei au început laudele – tehillah –
Dumnezeu a pus o pândă, a realizat a ambuscadă împotriva celor trei armate care se
luptau cu Israel.
DUHUL SFÂNT CÂNTĂ - Cântări duhovniceşti.
Ode pneumatikos = cântece duhovniceşti / spirituale cântările Duhului.
1. Ode – odă sau incantaţie care nu a fost repetată înainte; de multe ori înseamnă o
rimă adresată lui Dumnezeu cu un sentiment nobil. Este un termen general pentru
orice cuvinte cântate.
2. Pneumatikos – ne-carnal, eteric, spirit, respiraţie, nematerial. Întotdeauna
transmite ideea de invizibilitate şi de putere. Este un cuvânt folosit mai mult după
Cincizecime.

Duhul Sfânt este un duh care cântă.

1. El vrea să cânte prin tine. Când Duhul Sfânt se revarsă El este interesat în cântare,
să cânte. Cântecele duhovniceşti sunt un semn al umplerii cu Duhul Sfânt. Când
eşti plin de Duhul Sfânt eşti plin de cântec.
2. Cuvântul lui Dumnezeu este cartea Lui de cântări. Să ne amintim Psalmul 149:6.
3. Pavel a sumarizat importanţa Duhului Sfânt atunci când a zis: “Ce este de fãcut
atunci? Mã voi ruga cu duhul, dar mã voi ruga şi cu mintea; voi cânta cu duhul,
dar voi cânta şi cu mintea.”
Să nu ne fie frică să cântăm laude spontane în timpul închinării atât particulare cât şi
publice. Totul să se facă în armonie.
Ioan 7:38,39 - “Cine crede în Mine, din inima lui vor curge râuri de apã vie, cum
zice Scriptura.”
Spunea cuvintele acestea despre Duhul pe care aveau sã-L primeascã cei ce vor
crede în El. Cãci Duhul Sfânt încã nu fusese dat, fiindcã Isus nu fusese încã
proslãvit.”
Isus vorbeşte aici de Duhul Sfânt. El face ca ceea ce iese din adâncul inimii noastre,
din centrul fiinţei noastre (din duhul nostru) să fie ca nişte râuri şi izvoare de apă vie
atât pentru noi cât şi pentru alţii.
 Scopul nostru în închinare nu este doar să cântăm câteva cântece, ci să intrăm în
prezenţa Lui. Cântecul nou este una dintre cheile de a experimenta prezenţa
manifestată a Domnului. Să nu ne grăbim în închinare, ci să ne luăm un timp în care
să-I cântăm Domnului propriile noastre cântece. Acestea constituie o apropiere de
Domnul mult mai intimă şi personală. Să ne exprimăm sentimentele noastre înaintea
Domnului în închinare.

CÂNTECUL NOU A ÎNSOŢIT APROAPE FIECARE TREZIRE

SPIRITUALĂ

a. Moise, Miriam – sora lui, Samuel, David, Solomon, Isaia, Chenania, Zaharia,
Ieremia, Ţefania, Fii lui Core, Iosafat, Asaf, Heman, Iedutun, Maria, Isus
b. Primii creştini au cântat acest cântec
c. Istoria ne arată că trezirile spirituale au fost însoţite de o revigorare a muzicii în
biserică. Cântecul nou nu este o exprimare carismatică, nici penticostală, nici
baptistă, catolică sau ortodoxă. Este pur şi simplu o exprimare creştină biblică. Acesta
este cântecul în care locuieşte Dumnezeu.
Verset de memorat: Psalmul 149:5-9

LECȚIA 6

ÎNCHINAREA DE LA CORTUL ÎNTÂLNIRII

Revelaţia pe care Dumnezeu a dat-o în Scriptură, începând cu VT, referitoare la El

Însuşi, este e revelaţie progresivă. Dumnezeu a fost văzut în fulger, tunet, fum, dar,
mai târziu, El a început să-şi dea nume de revelaţie: Iehova-Rafa, Iehova-Nissi,
Iehova-Tsidkenu, Iehova-Şama, El-Roi etc. În fiecare nume există o revelaţie
progresivă a caracterului Său, a naturii Sale.
De asemenea El s-a descoperit succesiv în anumite locașuri de închinare:
1. Cortul lui Moise
2. Cortul lui David
3. Templul lui Solomon
4. Biserica Lui Hristos

1. CORTUL LUI MOISE

Cortul lui Moise este primul lucru pe care Dumnezeu i-l cere lui Moise pentru ca
omul şi Dumnezeu să aibă părtăşie. Nu a fost ideea lui Moise sau a poporului Israel,
ci a lui Dumnezeu. Când Dumnezeu i-a vorbit lui Moise, El i-a zis să înceapă cu
chivotul legământului. Când noi ne apropiem de Dumnezeu,începem de la intrare
până în Sfânta Sfintelor, dar Dumnezeu a început din interior spre uşă, spre ieşire.
Cortul lui Moise era tronul vizibil al lui Dumnezeu pe Pământ. El mărturisea despre
sfinţenia lui Dumnezeu şi despre păcătoşenia omului era un loc al împăcării.
Este interesant de remarcat faptul că, deşi Moise a fost instruit în toată înţelepciunea
Egiptului, în toate artele şi ştiinţele, printre care era şi muzica, Dumnezeu nu i-a dat
lui revelaţia cu privire la instaurarea închinării prin muzică. El i-a dat această
înţelegere lui David.

A. Articolele de mobilier

1. Curtea Exterioară – luminată de lumina naturală

Aici găsim altarul de aramă care este un tip al lui Cristos. Când un om aducea
pentru jertfă un miel, preotul examina mielul şi nu omul. Când noi am venit la crucea
lui Cristos şi am recunoscut jertfa substituţionară / înlocuitoare a lui Cristos pentru
noi, Dumnezeu nu ne-a examinat pe noi. El a examinat Mielul şi pentru că Mielul a
fost acceptat noi am fost acceptaţi.
Ligheanul este un tip al botezului în apă şi al curăţirii şi spălării zilnice pe care o face
Cuvântul.
Exista o intrare / o uşă făcută din in de patru culori, reprezentând cele patru
evanghelii: purpuriu, cărămiziu, alb şi albastru – Exod 27:16.
a) Purpuriu – Regalitate – reprezintă evanghelia după Matei care a fost scrisă
evreilor. Îl portretiza pe Cristos ca şi Împărat.
b) Cărămiziu – Slujitorul care suferă – reprezintă evanghelia după Marcu. A fost
scrisă creştinilor romani care erau sub persecuţie severă. Îl înfăţişează pe Isus ca şi
Slujitor.
c) Alb – Fiul Omului – reprezintă evanghelia după Luca ce a fost scrisă grecilor
pentru a-L prezenta pe Domnul Isus ca şi Fiu al Omului.
d) Albastru – Fiul lui Dumnezeu – reprezintă evanghelia după Ioan care a fost
adresată lumii întregi pentru a-L declara pe Isus Cristos ca fiind Fiul lui
Dumnezeu.

2. Locul Sfânt – luminat de sfeşnicul de aur

Găsim trei piese de mobilier aici:
Masa pentru punerea înainte este un tip al părtăşiei cu Cristos prin cina Domnului.
Sfeşnicul de aur este un tip al umplerii noastre cu Duhul Sfânt. Era reumplut
dimineaţa şi seara.
Altarul tămâierii / de aur simbolul vieţii de rugăciune.
Apoc. 5:8 – “Când a luat cartea, cele patru fãpturi vii şi cei douãzeci şi patru de
bãtrâni s-au aruncat la pãmânt înaintea Mielului, având fiecare câte o alãutã şi
potire din aur, pline cu tãmâie, care Sunt rugãciunile sfinţilor.”
Apoc. 8:3-5 – “ Apoi a venit un alt înger, care s-a oprit în faţa altarului, cu o
cãdelniţã din aur. I s-a dat tãmâie multã, ca s-o aducã, împreunã cu rugãciunile
tuturor sfinţilor, pe altarul din aur, care este înaintea scaunului de domnie. Fumul de
tãmâie s-a ridicat din mâna îngerului înaintea lui Dumnezeu, împreunã cu
rugãciunile sfinţilor.
Apoi îngerul a luat cãdelniţa, a umplut-o din focul de pe altar, şi l-a aruncat pe
pãmânt. Şi s-au stîrnit tunete, glasuri, fulgere şi un cutremur de pãmânt.”

3. Locul Preasfânt – luminat de gloria lui Dumnezeu

Aici se afla chivotul legământului care conţinea tablele Legii, un vas cu mană şi
toiagul lui Aaron care înfrunzise. Între heruvimi, deasupra scaunului milei, locuia
shekinah – norul prezenţei lui Dumnezeu.
a) Legea – noi suntem călăuziţi de Cuvânt
b) Vasul cu mană – noi suntem susţinuţi de Cuvânt
c) Toiagul lui Aaron – suntem aduşi al viaţă prin Cuvânt

De ce am studiat aceste lucruri? Pentru că David a luat Chivotul Legământului şi l-a

scos afară din Sfânta Sfintelor, l-a dus pe muntele Sion şi l-a pus într-un cort fără
nici un voal sau perdea despărţitoare. Apoi a organizat cântăreţii să cânte acolo
neîntrerupt pe schimburi. El a făcut toate acestea fiind în voia lui Dumnezeu.
Perdeaua nu mai era! Astfel cortul lui David este un tip, o umbră a bisericii Nou-
Testamentale, a închinării nou-testamentale.

B. Atitudini și înzestrări necesare la Cort

• DĂRNICIE Exod 35:21/36:6/ 38:8

• HĂRNICIE Exod 35: 25, 26

• ABILITĂȚI Exod 36: 1,2

• ASCULTARE până la cele mai mici detalii Exod 39: 43

• REVERENȚĂ (ținuta preoților Exod 28:42,43)

• ÎNCHINARE prin jertfe - cartea Leviticul

C. Călătoria Chivotului
Când Israel, ca şi naţiune, se muta, Chivotul întotdeauna era cărat pe umerii preoţilor.
Numeri 7:9 – “Dar n-a dat nici unul fiilor lui Chehat, pentru cã, dupã cum cereau
slujbele lor, ei trebuiau sã ducã lucrurile sfinte pe umeri.”
De ce pe umeri? Umărul este simbolul guvernării, domniei.
Isaia 9:6 – “Cãci un Copil ni s-a nãscut, un Fiu ni s-a dat, şi domnia va fi pe umãrul
Lui; Îl vor numi: „Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Pãrintele veşniciilor, Domn al
pãcii.”

1. Chivotul în pribegia prin pustie

a) Numeri 10:33-36 – “Ei au plecat de la muntele Domnului, şi au mers trei zile;

chivotul legãmântului Domnului a pornit înaintea lor, şi a fãcut un drum de trei
zile, ca sã le caute un loc de odihnã. Norul Domnului era deasupra lor în timpul
zilei, când porneau din tabãrã.
Când pornea chivotul, Moise zicea: „Scoalã-Te, Doamne, ca sã se împrãştie
vrãjmaşii Tãi, şi sã fugã dinaintea Feţei Tale cei ce Te urãsc!” Iar când îl aşezau,
zicea: „Întoarce-Te, Doamne, la zecile de mii ale miilor lui Israel!”
A fost o călătorie de trei zile pentru a căuta un loc de odihnă pentru poporul Israel.

b) Numeri 14:44 – “Ei s-au îndãrãtnicit şi s-au suit pe vârful muntelui; dar chivotul
legãmântului şi Moise n-au ieşit din mijlocul taberii.”
Chivotul reprezintă prezenţa manifestată a lui Dumnezeu. Fără ea ei au fost bătuţi.

2. Chivotul în Ţara Promisă

a) Chivotul desparte râul Iordan. Acesta era ieşit din matcă, malurile lui erau
inundate. Era un timp nepotrivit pentru a-l trece. Când au intrat preoţii în apă cu
chivotul pe umeri râul a încetat să mai curgă şi s-a întors îm amonte până la un
oraş numit Adam la o depărtare de 32 km.
Iosua 3:15-17 – “Când preoţii, care duceau chivotul, au ajuns la Iordan, şi când li s-
au muiat picioarele în marginea apei, cãci Iordanul se varsã peste toate malurile lui
în tot timpul secerişului, apele care se pogoarã din sus s-au oprit, şi s-au înãlţat
grãmadã, la o foarte mare depãrtare de lângã cetatea Adam, care este lângã Ţartan;
iar cele ce se pogorau spre marea câmpiei, care este marea Sãratã, s-au scurs de tot.
Poporul a trecut în faþa Ierihonului. Preoţii care duceau chivotul legãmântului
Domnului s-au oprit pe uscat, în mijlocul Iordanului, în timp ce tot Israelul trecea pe
uscat, pânã a isprãvit tot poporul de trecut Iordanul.”

b) Chivotul este pus între muntele Ebal şi muntele Garizim Iosua 8: 33

Muntele Ebal – muntele blestemului
Muntele Garizim – muntele binecuvântării
Binecuvântarea lor în Ţara Promisă depindea de ascultarea lor, de supunerea lor faţă
de Cuvântul lui Dumnezeu.
Ascultarea este cea mai înaltă formă de închinare.

c) Iosua aşează Chivotul în Silo. Silo se afla în centrul Canaanului.

Iosua 18:1 – “Toatã adunarea copiilor lui Israel s-a strâns la Silo, şi au aşezat acolo
Cortul Întâlnirii. Ţara era supusã înaintea lor.”
Aici, în faţa Chivotului a fost împărţită ţara seminţiilor lui Israel prin aruncarea
sorţului.

d) Chivotul la Betel, Judecători 20: 26,27. În cartea judecători Chivotul este

menţionat o singură dată. În acea epocă fiecare făcea ce-I plăcea, ce era corect în
ochii lui.
e) Chivotul la Silo, 1 Samuel 4:4 în timpul lui Eli şi al fiilor săi. Judecata cade
asupra casei lui Eli şi a fiilor lui. Filistenii fură Chivotul iar Dumnezeu Îşi întoarce
spatele către Israel şi către Cortul lui Moise de la Silo.1 Samuel 2:23-36; 4:11,17
psalmul 78: 60,61
f) Chivotul în timpul lui Samuel – luat de la Eben Ezer NEÎNȚELEGEREA cu
privire la chivot
- la Asdod în templul lui Dagon, zeul naţional al filistenilor. Asdod=întăritură.
Judecata vine peste Asdod. 1 Samuel 5: 1-7
SFIDAREA chivotului
- la Gat: 1 Samuel 5:8,9; 6:17
- la Ecron: 1 Samuel 5:10-12
- la Bet-Șemeş CURIOZITATEA cu
privire la chivot
- la Chiriat – Iearim: casa lui Abinadab1 Samuel 6:21; 7:2 INDIFERENȚA față
de chivot
- la Ghibeea (ocazional) : 1 Samuel 14:1-3, 15-19
- în casa lui Obed – Edom (adus din casa lui Abinadab) 2 Samuel 6:1-11; 1
Cronici 13: 9-14; 15:1-3, 12-19 NERESPECTAREA
INSTRUCȚIUNILOR
- în cortul lui David: 2 Samuel 6: 12-17 RESTABILIREA LOCULUI ȘI
ROLULUI chivotului
- în templul lui Solomon: 1 Împăraţi 8:5-9 (în chivot erau doar cele două table de
piatră)

II. CORTUL LUI DAVID

Timp de 100 de ani, pe perioada în care Samuel a fost judecător, pe perioada domniei
lui Saul şi în primii 20 de ani de domnie ai lui David, Chivotul Legământului a fost
neglijat. David vrea acum să aducă înapoi în Israel gloria şi prezenţa lui Dumnezeu
la locul care i se cuvenea de drept.
A. David a urmat ordinea divină dată în Cuvântul lui Dumnezeu
În procesul aducerii Chivotului Legământului din casa lui Obed – Edom, pe care
Dumnezeu îl binecuvântase nespus, în cortul ridicat de David pe muntele Sion, cu
preoţii, muzicienii şi cântăreţii, există o ordine divină pe care o găsim în 1 Cronici
15.
v4-15 – ordinul preoţilor şi leviţilor
v16-24 – ordinul muzicienilor
Din studiui acestor pasaje, se pare că ordinea era următoarea:

David, împăratul, conducea şi deschidea drumul

urmau bătrânii lui Israel şi căpeteniile
marii preoţi Ţadoc şi Abiatar
după ei, 862 de leviţi
apoi, 7 trompetişti,
Chivotul Legământului,
cântăreţi şi muzicieni,
urmaţi de mulţimile lui Israel
David, ca şi tip / umbră a lui Cristos, este consacrat pentru trei lucruri:
1. martor pentru lume
2. lider al poporului – Isus este Păstorul oilor
3. comandatul unei armate – Isus este Capul Bisercii
B. Preotul Abiatar
Este fiul lui Ahimelec şi nepotul lui Fineas. Ţadoc este descendentul lui Eleazar şi a
slujit la Cortul lui Moise care s-a aflat pentru o vreme pe înălţimea Gabaon.
Abiatar este singurul preot care a scăpat fugind atunci când Doeg Edomitul, la
ordinul lui Saul, a ucis 85 de preoţi la Nob. El a fugit la David luând cu el efodul.
Abiatar a trebuit să treacă trei teste:
1. Testul pustiei. Abiatar i-a fost credincios lui David atunci când acesta a fost vânat
de regele Saul timp de mai mulţi ani.
2. Testul Absalom. Când Absalom, fiul lui David, a încercat să uzurpe tronul tatălui
său, Abiatar
i-a rămas loial lui David.
3. Testul Adonia. Când Adonia, al patrulea fiu al lui David, a încercat să uzurpe
tronul şi să se încoroneze rege, Abiatar i-a fost necredincios lui David şi s-a
alăturat rebeliunii. Datorită acestui fapt el a pierdut slujirea preoţească.
Ţadoc a rămas credincios lui David astfel că Dumnezeu aduce linia preoţească în casa
lui Ţadoc.
Lecţia pe care o învăţăm noi este foarte clară: Dumnezeu vrea credincioşie.
1 Împăraţi 2:26, 27, 35
Vedem aici importanţa credincioşiei, a loialitaţii. Este foarte important să fim loiali
autorităţii delegate a lui Dumnezeu.

C. Obed – Edom = Slujitorul din Edom

Ne vom uita la supunerea şi atitudinea lui Obed-Edom.
În Amos 9:11,12 se face referire la rămăşiţa Edomului.
Obed-Edom nu era un răzvrătit care-şi caută folosul propriu. El avea un duh de
cooperare. Chivotul Legământului a stat în casa lui timp de trei luni. Toată familia sa
şi tot ce avea legătură cu familia sa a fost deosebit de binecuvântat datorită prezenţei
Chivotului în casa lui. Ar fi putut să spună “chivotul a stat la mine trei luni şi nu
vreau să plece!” datorită binecuvântării. Dar el a recunoscut că acesta nu era scopul
ultim al lui Dumnezeu, ci doar o etapă trecătoare.

D. Jertfe în timpul aducerii Chivotului la Ierusalim

2 Samuel 6:13 – “Când cei ce duceau chivotul Domnului au fãcut şase paşi, au jertfit
un bou şi un viţel gras.”
Cei şase paşi par să arate spre cele şase locuri în care se aflase Chivotul Legământului
în timpul pribegiei lui: Asdod, Gat, Ecron, Bet-Şemeş, Chiriat-Iearim şi Ghibea.
În această procesiune de dedicare au sacrificat câteva mii de animale. Fiecare din
aceste jertfe arăta spre Calvar. Este interesant şi semnificativ faptul că odată ce
Chivotul Legământului a fost aşezat în Cortul lui David, singurele jertfe de aici
înainte au fost de laudă, închinare, bucurie şi recunoştinţă.

E. Mical – sunt eu o parte a soluţiei sau a problemei?

2 Samuel 6:16, 20-23
Acesta era punctul culminant al vieţii lui David. El aducea înapoi în Israel prezenţa,
puterea şi majestatea lui Dumnezeu după 100 de ani de uitare şi neglijare. Şi totuşi, în
mijlocil acestei mari festivităţi, a muzicii, a bucuriei şi a veseliei Mical nu era parte a
acestui grup, ea nu era în unitate. Biblia spune că atunci când l-a văzut pe David,
soţul ei, sărind de bucurie înaintea Domnului l-a dispreţuit în inima ei. Rezultatul: a
rămas stearpă, infertilă, fără copii – o ruşine mare în Israel. Putem spune că nu poate
exista un creştin critic, nemulţumit, cârtitor, care murmură şi care să nu fie sterp.
Aceşti oameni sunt neroditori în vieţile lor. Aceste biserici sunt neroditoare şi lipsite
de impact. Primii oameni care se oferă voluntari în biserică sunt cei care practică
recunoştinţa, lauda şi închinarea. Seminţia lui Iuda a fost prima în aproape tot ce
citim în Cuvântul lui Dumnezeu.

F. David acţionează ca Rege şi ca Împărat

El purta un efod de lână, obiect al îmbrăcăminţii preoţeşti şi simbol al neprihănirii. A
ridicat cortul în care a pus Chivotul la fel cum şi Moise făcuse cu mulţi ani în urmă.
David a rostit binecuvântări şi a oficiat în preoţia aronică, după care a împărţit pâine,
vin şi carne poporului – un timp de comuniune şi părtăşie. El, de fapt, prevestea
slujirea lui Isus Cristos, Fiul lui David, care este mai mare decât David – un “Preot în
veac după rânduiala lui Melhisedec.”

G. Două corturi în existenţă

1. Cortul lui Moise pe înălţime Gabaon: 2 Cronici 1 :1-6
2. Cortul lui David pe muntele Sion
Mai târziu : Templul lui Solomon pe muntele Moria: 2 Cronici 3:1
Timp de aproape 40 de ani avem două corturi în existenţă. Preotul Ţadoc şi ceilalţi
preoţi continuau ritualurile şi ordinea ceremonială la Cortul lui Moise. Templul
restaurat al lui Zorobabel, şi apoi Ezra şi Neemia, nu au avut niciodată Chivotul
Legământului. Templul lui Irod, de aemenea, avea un Loc Preasfânt gol.
Ultima dată când Chivotul este menţionat este în Ieremia 3:16 – “Când vã veţi
înmulţi şi veţi creşte în ţarã, în zilele acelea, zice Domnul, nu se va mai vorbi de
chivotul legãmântului Domnului, şi nu-i va mai veni nimãnui în gând, nu-şi vor mai
aduce aminte de el, nu-i vor mai simţi lipsa, şi nici nu vor mai face altul.”
Chivotul Legământului a dispărut în vremea lui Ieremia odată cu distrugerea
Ierusalimului şi a templului de către Nebucadneţar, împăratul Babilonului.

H. Contrastul dintre Cortul lui Moise şi Cortul lui David

Cortul lui Moise

Localizare: muntele Sion – Psalmul
1. Localizare: muntele Gabaon – 1 132:13
Cronici 16:37-42; 21:29

Bază de funcţionare: harul, credinţa.

2. Bază de funcţionare: Legea, faptele
3. Format din trei spaţii: Curtea
Exterioară, Locul Sfânt, Locul
Preasfânt
4. Linişte, nici un fel de muzică
Legea ceremonială a fost lăsată de-o
parte temporar – Psalmul 32:1; 51: 16,
17
Format dintr-o singură încăpere cu
Chivotul Legământului în mijloc.
Perdeaua despărţitoare înlăturată –
vălul a fost rupt la moartea lui Isus.

Ordin al cântăreţilor şi muzicienilor

5. Numai marele preot se putea
apropia de Chivot
6. Jertfe animale zilnice pentru păcat
Cortul lui David
instaurat de David. Laudă şi închinare
zgomotoasă şi sunete pline de veselie.
Jertfe spirituale zilnice. După dedicarea
Cortului nu s-au mai adus jertfe
animale.

Distincţia majoră dintre Cortul lui Moise şi Cortul lui David era că în Cortul lui
David nu se afla nici o perdea despărţitoare. În Cortul lui Moise numai marele preot
intra în Sfânta Sfintelor în Ziua Ispăşirii, Yom Kippur. Acolo el stropea sângele
animalului sacrificat pe scaunul milei.
Ordinea lui Dumnezeu în închinare
Slujirea cântăreţilor şi a cântatului cu vocea – 1 Cronici 15:6-27
Slujirea instrumentiştilor – 1 Cronici 23:5; 25:1-7
Slujirea Leviţilor dinaintea Chivotului – 1 Cronici 16:4, 6, 37. În Cortul lui Moise
numai marele preot făcea. În Cortul lui David toţi Leviţii o făceau.
Slujba de înregistrare – 1 Cronici 16:4; 28:12, 19. Scribii scriau psalmii care se
compuneau pentru a se putea ţine minte.
Slujba de mulţumire – 1 Cronici 16:4, 8, 41
Slujba de laudă – 1 Cronici 16:4, 36
Slujba de bucurie şi veselie – 1 Cronici 16:9; Psalmul 98:5,6
Ridicarea mâinilor – Plângeri 3:41 – “Sã ne înãlţãm şi inimile cu mâinile spre
Dumnezeu din cer, zicând:”
Jertfe spirituale: bucuria, recunoştinţa, lauda
Rostirea de “Amin” – 1 Cronici 16:36

Verset de memorat: Fapte 15:16-18

LECȚIA 7

ÎNCHINAREA COLECTIVĂ

FORMA ŞI FUNCŢIA ÎN ÎNCHINARE

Gândiţi-vă la diversele tipuri de servicii de închinare la care aţi participat. Ce

anume s-a întâmplat în cazul serviciilor respective — ce fel de cântece s-au cântat,
ce fel de rugăciuni s-au făcut, cum a fost predica, cum s-a citit din Scriptură, ce alte
evenimente speciale au avut loc etc.? În ce fel v-a ajutat sau v-a împiedicat serviciul
respectiv să vă închinaţi lui Dumnezeu?
Una dintre cele mai controversate chestiuni pentru biserică astăzi este cea a formelor
de închinare în cadrul serviciilor de închinare colectivă a bisericii locale.
Unele biserici preferă un stil liniştit de închinare contemplativă; altele preferă un
stil mai entuziast. În unele biserici nu se folosesc instrumente muzicale; în altele se
foloseşte doar orga sau pianul. În altele se folosesc diverse instrumente, de pildă
sintetizatoare, chitare, trompete, viori, flaute, instrumente de percuţie şi altele. În
unele biserici există coruri şi trupe de închinare. În altele există doar un lider al
închinării.
Din păcate, pentru mulţi oameni închinarea în public este doar un ritual sau o datorie
de care trebuie să se achite, fără plăcere, în loc să fie o experienţă înălţătoare.
Pretutindeni în lume vedem înmulţindu-se bisericile la care oamenii vin cu plăcere
să participe la serviciile de închinare deoarece în cadrul acestora se întâlnesc cu
Dumnezeu şi cu oamenii Săi. Atunci când oamenii participă la serviciile de închinare
deoarece se simt datori sau pentru că li se pare că astfel I-ar face lui Dumnezeu o
favoare, biserica respectivă nu va creşte prea mult.
Serviciul colectiv de închinare este perioada de timp în care toţi membrii bisericii se
adună pentru a se închina lui Dumnezeu împreună. Este important să înţelegem,
înainte ca biserica să înceapă să ţină servicii de închinare colectivă, care este funcţia
închinării pentru a putea alege formele relevante de închinare care să îndeplinească
respectiva funcţie şi care să îi atragă pe oameni pentru a se întâlni cu Dumnezeul cel
viu.
Este important să ne dezvolăm o filozofie a închinării care să ne călăuzească în
planificarea şi pregătirea serviciilor de închinare din biserica locală.

I. FUNCŢIA ÎNCHINĂRII
Închinarea colectivă celebrează locul central pe care Dumnezeu îl ocupă în viaţa
bisericii.
Dumnezeu este vrednic de închinarea noastră. El deţine controlul absolut al
universului. Are o
dragoste curată faţă de creaţia Sa şi faţă de creaturile Sale. De asemenea, ne-a chemat
să facem
parte din familia Sa aici pe pământ. Toate aceste lucruri reprezintă motive suficiente
de bucurie şi celebrare.
Aşadar, închinarea este recunoaşterea cu bucurie a superiorităţii absolute a lui
Dumnezeu şi a bunătăţii Sale morale. Când ne închinăm participăm cu întreaga
noastră fiinţă —
cu mintea, voinţa, emoţiile şi trupul nostru, pentru a transmite ceva din bucuria
profundă care nu
poate fi pusă în cuvinte obişnuite, dar poate fi înţeleasă cu ajutorul dimensiunii
spirituale a fiinţei
noastre.
A. Laude şi mulţumiri aduse lui Dumnezeu
Vedem pretutindeni în Scriptură că oamenilor lui Dumnezeu li se porunceşte să-I
aducă laude
şi mulţumiri. Vedem multe cazuri în care personajele biblice Îl cinstesc pe
Creatorul lor, de la
Avraam, din cartea Genesei, până la apostolul Ioan în insula Patmos. Atât în
ebraică, cât şi în
greacă sunt folosiţi mai mulţi termeni pentru a descrie laudele aduse lui Dumnezeu.
Analizând câţiva dintre aceşti termeni vom înţelege mai bine esenţa, conţinutul şi
natura
închinării.

1. Termenii ebraici

♦ Hallal şi tehillah — Hallal este termenul cel mai folosit în Vechiul Testament
pentru
a-I aduce laudă lui Dumnezeu. El apare de 88 de ori. Înţelesul său de bază este „a
produce un sunet clar”. Înseamnă totodată „a lăuda, a celebra, a te făli cu, a slăvi
cu...”. Adevărata laudă trebuie să fie un sunet clar şi distinct. Nu trebuie să existe
nici o confuzie cui îi este adresată. Tehillah (derivat din hallal) accentuează
cântatul. Cântăm aducându-I laude lui Dumnezeu.
Uneori cântecele şi imnurile folosite pentru închinare sunt abstracte şi vagi.
Cântecele de închinare trebuie să conţină în mod clar, fără nici o confuzie, laude
adresate lui Dumnezeu. (2 Cron. 20:19-22; Ps. 71:8; 107:32).
♦ Zamar — înseamnă „a atinge coardele unui instrument sau a cânta cu
instrumente
cu coarde”. Are de asemenea sensul de „a cânta laude acompaniaţi de instrumente
muzicale” (Ps. 9:2; 33:2-3; Ps. 149:3).
♦ Yadah şi Todah — A te închina cu mâinile întinse. A aduce laude sau mulţumiri.
A
adora cu mâinile întinse (1 Cron. 16:8; Ps. 97:12; Ps. 99:3).
♦ Shachah — A te prosterna, a cădea cu faţa la pământ, a te închina fizic în semn
de
cinstire a persoanei care merită un asemenea respect.

2. Termenii greceşti

♦ proskuneo — a cădea cu faţa la pământ şi a săruta picioarele unuia vrednic de

cinste.
♦ aineo şi epaineo — a-L lăuda pe Dumnezeu (Lc. 19:37; Fapte 2:47; Evrei 13:15;
Apoc. 19:5).
♦ charis şi eucharistia — mulţumiri aduse lui Dumnezeu pentru a ne exprima
recunoştinţa (Lc. 17:16; 1 Tes. 5:18; Apoc. 7:12; 11:17).
♦ humneo — a cânta un imn
♦ psallo — a cânta la un instrument şi cu gura
♦ doxazo — a proslăvi
♦ eulogeo — a binecuvânta şi lăuda

B. O slujbă adusă lui Dumnezeu

Adevărata închinare nu este posibilă fără a ne preda complet viaţa lui Dumnezeu şi
fără a trăi
în mod concret respectiva predare slujind altora şi implicându-ne în lucrare.
Termenii-cheie
folosiţi în Biblie pentru a descrie această funcţie a închinării sunt:

♦ Abad (ebraică) — a lucra pentru Dumnezeu; a-L sluji pe Dumnezeu; a asculta de

poruncile Sale (Exod. 7:16; Deut. 10:12; 1 Sam. 7:3; 2 Cron. 33:16; Ps. 100:2).
♦ Latreuo (greacă) — a te închina lui Dumnezeu sau a-I sluji (Matei 4.10; Fapte
27:23).
♦ Latreia (greacă) — a-L sluji pe Dumnezeu; a sta înaintea lui Dumnezeu (Rom.
12:1;
Apoc. 7:9-17).

C. Perspectiva lui Isus asupra închinării

În discuţia cu femeia samariteană (Ioan 4), Isus a revelat un adevăr nou despre
închinarea
înaintea lui Dumnezeu. El a spus că Dumnezeu nu este preocupat de locul unde ne
închinăm
Lui, ci de modul în care ne închinăm Lui (de atitudinea noastră) — în duh şi
adevăr.
Pentru a fi primită, închinarea noastră trebuie să conţină ambele elemente. Dacă ne
închinăm
doar în duh, riscăm să ne închinăm unui idol sau unei imagini deformate a
singurului
Dumnezeu adevărat, deoarece nu-L cunoaştem. Aşa ceva nu-I face plăcere lui
Dumnezeu.
Pe de altă parte, dacă ne închinăm doar în adevăr, închinarea noastră va fi rece,
fără
dragoste şi fără sentimentul părtăşiei cu Dumnezeu. Nici acest gen de închinare nu
Îi este
plăcut Lui. Dumnezeu doreşte să înţelegem adevărul cu mintea şi să ne închinăm
Lui din
adâncul inimii.

D. Elementele serviciilor de închinare colectivă

În întreaga istorie a Bisericii, serviciile de închinare colectivă ale bisericilor locale
au exprimat
închinarea biblică prin următoarele elemente:
♦ Cântări, imnuri şi piese muzicale — cântarea Cuvântului şi cântece de
sărbătoare,
laudă şi mulţumire (concentrarea emoţiilor noastre şi a fiinţei noastre asupra lui
Dumnezeu);
♦ Predica — propovăduirea Cuvântului lui Dumnezeu (concentrarea slujirii noastre
asupra lui Dumnezeu, prin chemarea la ascultarea de El);
♦ Citirea Bibliei — citirea în public a Cuvântului lui Dumnezeu (concentrarea
minţii
noastre asupra lui Dumnezeu prin adâncirea în Cuvântul Lui);
♦ Rugăciunea — comunicarea cu Dumnezeu (rugăciuni de laudă, adorare,
mărturisire, mijlocire);
♦ Sacramentele — Cina Domnului, Botezul;
♦ Zeciuielile şi darurile de bunăvoie — dăruirea bunurilor materiale Domnului;
♦ Evenimente speciale — piese muzicale speciale, recitarea unor
poeme, mărturii etc.
Forma pe care o îmbracă aceste elemente poate diferi mult de la o biserică la alta,
în funcţie
de particularitățile confesiunii respective şi de cultura locală. De pildă, unele
biserici celebrează Cina Domnului în fiecare săptămână, altele doar într-o
duminică din lună. Unele biserici au
întâlniri publice pentru închinare colectivă duminica dimineaţa, altele au întâlniri
publice și dimineața și seara, altele doar în fiecare seară. Muzica folosită pentru
închinare diferă mult. Stabilirea formelor adecvate pentru închinarea colectivă este
discutată în continuare.

II. CUM POT FI STABILITE FORMELE ADECVATE DE ÎNCHINARE

Aşa cum am discutat la începutul acestei lecţii şi cum am văzut în Scripturi, există
o mare
diversitate de forme de închinare.
Formele alese pentru închinare vor diferi mult de la o zonă geografică la alta sau de
la o cultură la alta. Chiar şi în acelaşi oraş, oameni de vârste diferite, provenind din
medii etnice, culturale sau confesionale diferite, cu diverse niveluri de educaţie,
vor prefera diverse modalităţi de închinare înaintea lui Dumnezeu în public.
Formele de închinare alese trebuie să le permită oamenilor să exprime realitatea
credinţei lor în Dumnezeu (adevărul) şi sentimentele pe care relaţia lor cu Domnul
le provoacă în ei (duh).
Formele trebuie să le permită oamenilor să se apropie de Dumnezeu. Din acest
motiv pentru
planificarea unui serviciu de închinare este esenţială identificarea modalităţilor
naturale de
exprimare a dragostei, bucuriei, încrederii şi intimităţii în relaţii pentru oamenii din
zona vizată.
Acestea sunt caracteristicile adevăratei închinări. Închinarea nu trebuie să fie
niciodată rece,
formală sau exprimată într-un mod ce contravine naturii şi sentimentelor
credinciosului. Ea trebuie să dea glas simţămintelor noastre faţă de Dumnezeu şi
gândurilor noastre faţă de El.

III. TRĂSĂTURILE ÎNCHINARII COLECTIVE

Aşa cum am văzut pe parcursul acestor studii, unul din scopurile Bisericii este de
a-L înălţa pe
Domnul. De aceea, închinarea colectivă reprezintă o funcţie importantă a Bisericii.
Închinarea în
public nu este doar închinarea indivizilor într-un loc public.
Vechiul Testament şi mai ales cartea Psalmilor ne oferă nenumărate exemple de
oameni ai lui Dumnezeu care se închină în colectiv lui Dumnezeu.
În Noul Testament, multe dintre problemele discutate în epistole au de a face cu
practica închinării colective (de exemplu 1 şi 2 Corinteni). Credincioşii sunt
îndemnaţi să nu renunţe la obiceiul de a se întâlni (vezi Evrei 10:25).
Închinarea colectivă nu este o formă de amuzament. Adunarea nu este audienţa —
membrii ei sunt participanţii. Unele biserici fac greşeala de a trata serviciile de
închinare colectivă ca pe nişte spectacole realizate de specialişti. În astfel de cazuri
membrii adunării sunt „audienţa”, iar liderul închinării şi pastorul sunt „actorii de
pe scenă”.
Întreaga adunare trebuie să participe la închinarea colectivă.
Închinarea colectivă Îi aduce slavă lui Dumnezeu, oferă posibilitatea de a se
demonstra unitatea
Trupului lui Hristos (Ioan 17; Fapte 2) şi întăreşte Trupul lui Hristos prin
practicarea darurilor
duhovniceşti (1 Cor. 12:7 şi urm; Ef. 4:12, 13). Este o mărturie în faţa lumii a
prezenţei lui
Dumnezeu în mijlocul poporului Său. Deşi participarea la serviciile de închinare
nu este
modalitatea primară de evanghelizare, totuşi Dumnezeu foloseşte închinarea
colectivă ca o
modalitate de a atrage oamenii păcătoşi la Sine. Dar această închinare trebuie să fie
sinceră, din
inimă, nu doar o rutină sau un ritual.
Calitatea serviciilor de închinare pare să influenţeze creşterea bisericii. Institutul
pentru dezvoltarea bisericii din Germania a efectuat în întreaga lume un studiu al
caracteristicilor
bisericilor care cresc. Au fost chestionate peste 1000 de biserici din 32 de ţări de
pe cinci continente. Unul din rezultatele acestui studiu arată că o caracteristică-
cheie a bisericilor care cresc o reprezintă serviciile de închinare înălţătoare şi pline
de bucurie. Participanţii la întrunirile publice ale acestor biserici aşteptau cu
nerăbdare să vină la ele, deoarece considerau că în cadrul lor se întâlnesc cu
Dumnezeu şi cu cei ce sunt ai Lui şi se simţeau încurajaţi şi zidiţi în credinţa lor. În
urma respectivelor servicii doreau mai puternic să-L asculte pe Dumnezeu, să-L
iubească, să-L slujească mai mult şi să vorbească despre El şi altora.

IV. CONFUZII ÎN ÎNCHINARE

Dumnezeu caută închinători adevăraţi. Te poţi regăsi în primejdioasa situaţie de a
te
închina într-un mod greşit. Nu tot ceea ce se numeşte închinare e recunoscut de
Dumnezeu ca
fiind închinare. Există confuzii în închinare. În continuare vom aborda trei
asemenea confuzii.

1. Confuzia între formă şi conţinut

Închinarea nu se reduce la forma ei, e mai mult decât ea. Esenţa închinării
depăşeşte forma ei.
Forma trebuie să servească funcţiei. Dacă nu e atinsă funcţia, atunci avem o formă
fără conţinut.
E doar un chimval zângănitor.
Forma trebuie înnoită pentru a atinge funcţia. Forma trebuie să fie flexibilă. Nu
trebuie să mergem după un şablon stabilit dinainte sau moştenit din tradiţie.
E posibil ca în închinare să vii cu o formă corectă, dar să nu fii un închinător
adevărat. Asta
pentru că închinarea nu se rezumă la o formă, fie ea chiar recomandată de
Dumnezeu.
Fariseii se rugau, forma era corectă, dar atitudinea lor era greşită. În esenţă
închinarea e o chestiune de inimă şi nu de formă.
Reuşita în închinare nu depinde de corectitudinea ritualului, ci de atitudinea
inimii. Poţi păstra forma dar să pierzi inima. Aceasta a fost greşeala lui Cain.
Problema lui Cain nu a fost la forma închinării, ci la substanţa ei.
Caută să treci dincolo de formalism în închinare, caută să prinzi miezul comuniunii
cu
Dumnezeul cel viu. În închinare inima lui Dumnezeu nu este atinsă de tradiţie şi
ritualuri
sofisticate, ci de pasiune şi dedicare

2. Confuzia între atmosferă şi adevăr

De multe ori oamenii, în închinare, caută o atmosferă puternică, plină de trăiri
intense, emoţii
puternice, mobilizare generală, participare generală. Ne sunt binecunoscute
expresiile: „a fost un
har extraordinar”, „aşa ceva nu am mai simţit niciodată”, „am simţit aşa de
puternic cercetarea
lui Dumnezeu, fiori au trecut prin toată fiinţa mea”.
Cu siguranţă că atmosfera caldă, plină de pasiune este absolut necesară. Emoţiile
îşi au locul lor bine venit în cadrul unei închinări autentice, dar nu emoţiile
reprezintă esenţa. Esenţa închinării nu se găseşte în zona emoţiilor închinătorului,
ci în adevărul închinării.
În dorinţa de atmosferă, oamenii au rătăcit de la adevăr. S-au introdus în
închinare practici de
senzaţie: căderi pe spate, râsul sfânt, dansul sfânt, mânuirea şerpilor, tehnici de
manipulare
emoţională. Divertismentul a început să fie parte a slujbelor de închinare. Toate
acestea au fost
motivate de atingerea şi obţinerea atmosferei. Ei au obţinut căldura atmosferei, dar
au pierdut
lumina adevărului. Necazul cel mare e că scopul final era satisfacerea comunităţi
servite.
Rătăcirea a constat în aceea că oamenii au încetat să-L mai caute pe Dumnezeu,
ei s-au
mulţumit să caute atmosfera. Căutarea unei experienţe în locul căutării lui
Dumnezeu este cea
mai obişnuită confuzie din închinarea evanghelică actual.
 În închinarea autentică, primordial este adevărul şi nu atmosfera. Atmosfera
trebuie să rămână în cadrul adevărului revelat în Scriptură. Esenţial e ca Dumnezeu
să fie mulţumit.

3. Confuzia între activitate religioasă și relație cu Domnul

Ne referim aici la experienţa lui Saul (vezi 1 Samuel 15). El a considerat că
acţiunea este
prioritară ascultării, relaţiei. Experienţa lui a fost una dintre cele mai amare. Din
cauza acestei
confuzii a fost lepădat de Dumnezeu.
Esenţialul în închinare nu e dat de ceea ce faci ca să te închini, de acţiuni, ci e dat
de inima cu care faci, de atitudinea lăuntrică faţă de Dumnezeu.
Accentul nu cade pe acţiune ci pe relaţie. Nu pe ceea ce faci, ci pe ceea ce eşti tu în
relaţia cu Dumnezeu.
Subliniem aici pericolul activismului în defavoarea relaţiei.
Nu mulţimea sacrificiilor, a lucrărilor, a proiectelor, a activităţilor, jertfelor îl
impresionează pe
Dumnezeu, ci primordial pentru Dumnezeu este să avem relaţia personală cu El.
Aici e vorba de
comuniune, părtăşie, pasiune şi ascultare. E vorba de devotamentul pe care i-l
acordăm şi de
timpul pe care îl petrecem cu Dumnezeu. Activitatea religioasă fără relaţie strânsă
cu Dumnezeu, fără ascultare e la fel de vinovată ca idolatria. Esenţială e viaţa nouă
prin Isus. E ascultarea şi relaţia.

CONCLUZII
Închinarea colectivă este una din funcţiile primare ale Bisericii. Dumnezeu este
vrednic de închinarea noastră. Isus a spus că adevăraţii închinători se vor închina
lui Dumnezeu în duh şi adevăr. Pe parcursul istoriei Bisericii, în timpul întrunirilor
publice ale credincioşilor, s-au cristalizat câteva componente ale serviciilor de
închinare, pentru ca aceasta să fie „în duh şi adevăr”. Aceste componente includ:
cântatul cu gura şi cu instrumentele, rugăciunea, lectura Bibliei, predicarea,
sacramentele şi evenimentele speciale. Aceste elemente pot îmbrăca o mare
varietate de forme, în funcţie de fiecare confesiune. Dovezile empirice arată că
serviciile de
închinare înălţătoare caracterizează bisericile care cresc.

ÎNTREBĂRI PENTRU MEDITAŢIE, RECAPITULARE ŞI APLICARE

♦ De ce este important să se strângă credincioşii laolaltă pentru a se închina
împreună lui
Dumnezeu? Care este scopul închinării colective?
♦ De ce serviciile de închinare „înălţătoare” contribuie la creşterea bisericii? Care
sunt
elementele constitutive ale unui serviciu de închinare „înălţător”?
♦ Ce înseamnă să te închini Domnului îmbrăcat cu podoabe sfinte (1 Cron. 16:29)?
Care sunt
convingerile bisericii sau confesiunii din care faci parte în privinţa prosternării cu
faţa la
pământ şi a îngenuncherii în rugăciune — sunt acestea funcţii sau forme ale
închinări (Ps.
95:6)? Dacă sunt forme, care este funcţia?
♦ Care este convingerea bisericii sau confesiunii din care faci parte cu privire la
ridicarea
mâinilor în închinare — este o funcţie sau o formă (1 Tim. 2:8)? Dacă este o
formă, care este
funcţia?

PLAN DE ACŢIUNE
♦ Efectuaţi un studiu inductiv având ca temă închinarea în pasajele din Apocalipsa
4:8-11 şi
5:9-14. Răspundeţi la întrebările: cine, ce, când, unde, de ce şi cum.
♦ Notaţi-vă felul în care oamenii din zona în care sunteți îşi exprimă în mod natural
dragostea, bucuria şi frățietatea în relaţii.
♦ Care dintre formele de mai sus sunt potrivite pentru a vă închina lui Dumnezeu în
serviciile publice de închinare?
Care nu ar fi potrivite pentru grupul de oameni vizat?

LECȚIA 8

SERVICIILE PUBLICE DE ÎNCHINARE

Unul din principalele scopuri ale existenţei bisericii locale este acela de a-L
înălţa pe Domnul.
Închinarea colectivă este o poruncă şi o vedem împlinită de oamenii lui Dumnezeu
din Biblie. Este o mărturie în faţa lumii a realităţii lui Dumnezeu în mijlocul
nostru.
În lecţia anterioară s-a discutat funcţia închinării, elementele constitutive ale unui
serviciu colectiv de închinare şi modul în care pot fi stabilite formele adecvate ale
închinării. Această lecţie discută rolul liderului (echipei) închinării, calităţile pe
care acesta trebuie să le aibă, şi oferă linii călăuzitoare pentru conducerea şi
planificarea unui serviciu de închinare.

I. ROLUL LIDERULUI ÎNCHINĂRII

Rolul liderului închinării este de a coopera cu liderii bisericii în vederea

planificării serviciilor
colective de închinare. În plus, liderul închinării va conduce serviciul propriu-zis
de închinare.
Această responsabilitate include numirea şi coordonarea oamenilor care vor
răspunde de
diversele elemente constitutive ale serviciului de închinare, de pildă de cântări,
rugăciune,
strângerea dărniciilor, predică, Cina Domnului etc.
În unele Biserici, liderul închinării şi pastorul bisericii este una şi aceeaşi
persoană. În alte biserici, liderul închinării este un membru al echipei de conducere
a bisericii şi conlucrează îndeaproape cu pastorul în vederea planificării şi
pregătirii serviciilor de închinare colectivă. De regulă, în acest caz pastorul este cel
care pregăteşte şi ţine predica, împarte cina şi botează, în timp ce liderul închinării
pregăteşte şi conduce celelalte elemente ale serviciului de închinare (cântările,
rugăciunile, strângerea dărniciilor, evenimentele speciale etc.).
Când nu există un lider al închinării, pastorul răspunde de toate aceste
componente ale serviciului de închinare. O asemenea organizare este adecvată
bisericilor mici, dar dacă biserica va creşte din punct de vedere numeric, este de
presupus că Dumnezeu a pregătit printre membrii ei lideri talentaţi care pot
conduce închinarea, de aceea este de dorit ca pastorul să le încredinţeze o parte din
responsabilităţi. În felul acesta el nu va avea pe umerii săi o povară prea mare şi va
crea totodată posibilitatea dezvoltării unor noi lideri în biserică.

II. CALITĂŢILE UNUI LIDER AL ÎNCHINĂRII

Liderul închinării trebuie să întrunească condiţiile spirituale minime cerute de la
orice alt lider al
bisericii (de pildă, învăţători la Şcoală duminicală, liderii unui grup-celulă etc.); în
unele biserici,
liderului închinării i se cere să întrunească toate condiţiile spirituale ale unui
prezbiter. Liderii
închinării trebuie să realizeze importanţa lucrării lor. Ei trebuie să conducă
închinarea într-un mod în care atenţia oamenilor să nu fie atrasă spre ei înşişi, ci să
se îndrepte spre Dumnezeu.
Pe lângă condiţiile de natură spirituală, un lider bun al închinării trebuie să mai
îndeplinească şi
următoarele condiţii:

A. Să fie un închinător
Un om chemat să conducă pe alţii în închinare, trebuie să fie el însuşi un om care I
se
închină lui Dumnezeu şi ştie cum să facă lucrul acesta.
Nu poţi să îi conduci pe alţii într-o activitate pe care nu o cunoşti. O asemenea
persoană trebuie să practice în mod regulat închinarea în viaţa sa personală.

B. Să aibă talent muzical

Un lider bun al închinării trebuie să fie talentat din punct de vedere muzical. Este
necesar, în
special, talentul de a conduce cântările — cu gura sau cu instrumentele. Totodată,
trebuie să
poată organiza modul de folosire a fondului muzical etc. În Vechiul Testament,
închinarea era
condusă de muzicieni talentaţi.

C. Să aibă sensibilitate spirituală

Un lider bun al închinării trebuie să fie sensibil la călăuzirea Duhului Sfânt.
Închinarea trebuie
să fie condusă de Duhul Sfânt. Liderul închinării trebuie să discearnă glasul Duhul
Sfânt şi să
conducă închinarea în consecinţă.

D. Să fie smerit
Un lider bun va căuta întotdeauna „să se ascundă în spatele lui Hristos”. El trebuie
să îşi
poată stăpâni emoţiile, pentru a nu le lăsa să interfereze cu desfăşurarea serviciului.
Nimic nu
distruge mai repede o atmosferă spirituală de închinare decât un lider egoist care
caută să se
scoată pe sine în evidenţă. Întotdeauna liderul trebuie să caute să îndrepte atenţia
oamenilor
asupra lui Dumnezeu.
E. Să aibă capacitatea de a-i conduce pe alţii în închinare
Un lider bun al închinării nu trebuie „să se piardă în închinare”. Un exemplu des
întâlnit în
acest sens este cel al liderului închinării care îşi închide ochii şi pare să uite de ceea
ce se
întâmplă în jur. Liderul închinării trebuie să urmărească ceea ce se întâmplă în
adunare şi să
îi încurajeze pe toţi membrii acesteia să participe. Un om poate să se închine şi
totodată să
rămână sensibil la ceea ce se întâmplă în jurul său. În acelaşi timp, liderul trebuie
să rămână
deschis faţă de călăuzirea Duhului Sfânt şi să exercite o influenţă plăcută în timpul
serviciului.

III. LINII CĂLĂUZITOARE PENTRU CONDUCEREA SERVICIULUI

DE ÎNCHINARE

Pentru a conduce un serviciu de închinare este nevoie de talent, sensibilitate la

călăuzirea Duhului Sfânt şi experienţă. Fără îndoială, forma pe care o va îmbrăca
serviciul de închinare va fi influenţată de particularitățile confesiunii din care faci
parte şi de experienţele tale anterioare. Există însă câteva linii călăuzitoare de bază
care, dacă sunt aplicate, pot contribui la calitatea serviciului de închinare, ajutându-
i pe credincioşi să se apropie de Dumnezeu într-un mod plăcut Lui.
A. Tema
Este benefică alegerea unei teme de bază care să fie reflectată apoi în toate
componentele
serviciului — cântări, predici, rugăciuni etc.

B. Tranziţiile
Legăturile dintre componentele serviciului sunt importante. Rostind câteva cuvinte
potrivite,
gândurile adunării se vor îndrepta mai uşor de la un subiect la altul, iar trecerea de
la
participare la ascultare activă, de la reflecţie la acţiune, va fi mai lină.
Liderul închinării trebuiesă fie sensibil la ceea ce face Dumnezeu şi, dacă este
cazul, să facă schimbări din mers.
Totodată, piesele muzicale reprezintă o modalitate bună de a trece de la un element
component la altul, asigurând fluenţă serviciului.
 De exemplu, după mai multe cântări ritmate de laudă, muzicienii pot interpreta la
instrumente
un scurt interludiu muzical cu ajutorul căruia să se facă trecerea de la lauda
biruitoare la
meditaţia liniştită, pregătind adunarea pentru nişte piese mai liniştite sau pentru
rugăciune
sau pentru o altă componentă a închinării.

C. Ordinea elementelor constitutive

Este logică succesiunea elementelor serviciului de închinare?
De exemplu, când trebuie programată predica: înainte sau după rugăciune?
Cina Domnului va fi sărbătorită la început,la mijloc sau la sfârşitul serviciului?
Care este proporţia între timpul petrecut în picioare şi şezând, între ascultare şi
participare etc.? Unele confesiuni au tipare de închinare care dictează practic
ordinea elementelor serviciului de închinare.

D. Cântările — muzica
Cântatul cu gura şi cu instrumentele sunt formă importantă a închinării care le
permite
oamenilor să se închine lui Dumnezeu exprimându-şi sentimentele. Există o mare
varietate
de muzică „sacră” — atât tradiţională, cât şi contemporană. Iată câteva lucruri care
trebuie
avute în considerare în alegerea pieselor muzicale pentru închinarea colectivă:

1. Dificultatea acestora
Alegeţi cântări care sunt relativ uşor de învăţat şi cântat. Ele trebuie cunoscute bine
de
echipa care conduce închinarea. Când doriţi să învăţaţi un cântec nou, repetaţi-l pe
parcursul mai multor întâlniri, astfel încât adunarea să aibă timp să îl înveţe bine.
De
asemenea, nu introduceţi mai mult de două cântări noi într-un singur serviciu de
închinare. Este dificil ca oamenii să se concentreze asupra închinării lui Dumnezeu
dacă
atenţia lor este acaparată de învăţarea unei piese noi. Oamenii trebuie să aibă la
îndemână textul cântărilor; folosiţi în acest scop cărţi de cântări sau un
videoproiector cu
ajutorul căruia să afişaţi textul acestora. În felul acesta participarea va creşte.

2. Varietatea
Încercaţi să includeţi un amestec de muzică clasică şi contemporană, dacă lucrul
acesta este posibil. Când una din confesiunile mai importante din Estonia a decis
revizuirea cărţii de cântări, la începutul anilor ‘90, comitetul însărcinat să facă
lucrul
acesta a căutat să includă cele mai frumoase imnuri tradiţionale şi să adauge
totodată
imnurile contemporane care deveniseră parte a serviciului de închinare colectivă a
noilor
biserici înfiinţate.
În felul acesta s-a construit o punte între diferenţele existente în stilul de închinare
mai vechi al bisericilor tradiţionale şi cel al bisericilor recent înfiinţate.

3. Atmosfera
Încercaţi să creaţi o atmosferă variată. Puteţi alege un cântec de celebrare la
început şi
un cântec de biruinţă la sfârşit, în timpul serviciului selectând cântări mai liniştite.
Piesele
instrumentale pot fi folosite pentru a face trecerea de la celebrare la contemplare şi
înapoi la celebrare. Procedând astfel, serviciul va avea fluenţă şi nu va părea
„fragmentat”.

4. Instrumentele muzicale
Instrumentele muzicale au fost folosite în mod frecvent în Scriptură pentru a I se
aduce
lui Dumnezeu laude şi închinare. Instrumentele pe care le vedem în Vechiul
Testament
(harpa, trâmbiţa, lira etc.) erau instrumente obişnuite pentru oamenii din acea
vreme.
Orga, pianul sau chitara nu au nimic sacru în ele însele.
O biserică mică din Bosnia Herţegovina a primit şase orgi de la diverse biserici
din Occident, pe considerentul că această biserică trebuie să aibă o orgă pentru a se
putea închina „cum se cuvine”
Domnului. Din nefericire, în biserică nu exista nici un membru care să ştie cînta la
orgă,
aşa că au fost duse în pivniţă. Orga nu este un instrument prea răspîndit în zona
respectivă, de aceea credincioşii nu-l folosesc în serviciile de închinare. Cântăreţii
trebuie „să facă să răsune coardele” instrumentelor lor (Ps. 33:3). Care sunt
membrii
adunării tale cu talent muzical? Ce instrumente sunt populare în zona vizată?
Nu trebuie pus accentul pe talentul muzicienilor, ci pe măreţia şi frumuseţea lui
Dumnezeu.
Tot ceea ce se întâmplă în cadrul serviciului de închinare trebuie să îi ajute pe
oameni să se
apropie de Dumnezeu.

E. Echipamentul
Echipamentul care urmează să fie folosit în timpul serviciului de închinare trebuie
să fie
pregătit şi în stare bună de funcţionare. Sosind mai devreme şi verificând
echipamentul
contribuim la creşterea calităţii serviciului de închinare. Un leptop sau un
videoproiector care nu
funcţionează sau sistemele de amplificare defectuoase îi împiedică pe oameni să se
concentreze.

F. Repetiţiile
Uneori ideea repetiţiilor în vederea închinării stârneşte repulsie. Dar închinarea
este o jertfă
pe care I-o aducem lui Dumnezeu şi trebuie să dorim să-I dăm lui Dumnezeu în
închinarea
noastră colectivă ce avem noi mai bun. Pregătindu-ne temeinic şi repetând piesele
muzicale,
mărturiile, din timpul serviciului de închinare, vom contribui la eficacitatea
acestuia. Atenţia
oamenilor nu va fi distrasă de greşelile pe care le-am putea face. Totodată, în
cadrul
repetiţiilor putem evalua fluenţa serviciului, asigurându-ne că toate elementele sale
constitutive sunt compatibile. Dacă vom stăpâni bine piesele muzicale, ne vom
putea
concentra asupra călăuzirii Duhului Sfânt, şi nu asupra notelor.

G. Rugăciunea
Liderul închinării, liderul bisericii şi alţi participanţi la serviciul de închinare ar
trebui să se
întâlnească înaintea acestuia şi să se roage împreună. Încredinţaţi serviciul
respectiv
Domnului, rugaţi-L să-l binecuvânteze şi cereţi-I ca Duhul Sfânt să vă călăuzească.
Rugaţi-vă
pentru mântuirea necredincioşilor care vor fi prezenţi cerând ca inimile lor să fie
îndemnate
să se pocăiască şi să creadă în Hristos. Rugaţi-vă pentru credincioşi să fie atraşi
spre
Hristos. Rugaţi-vă Domnului să protejeze timpul de închinare de atacurile celui
rău.

IV. EXERCIŢIU DE PLANIFICARE A UNUI SERVICIU DE

ÎNCHINARE

Parcurgând paşii descrişi în continuare, veţi câştiga experienţă în planificarea unui

serviciu de
închinare împreună cu echipa de plantare de biserici.

Pasul 1: Alege o temă

Care va fi tema serviciului de închinare? De regulă, ideea principală a predicii este
potrivită în
acest scop. De exemplu, aţi pregătit o predică din pasajul Efeseni 5:15-21. Ideea
principală a acestui pasaj este: „Dumnezeu doreşte să fim plini de Duhul, deoarece
este un lucru înţelept şi are ca urmare o viaţă plină de bucurie”.
Tema serviciului de închinare respectivă ar putea fi: „Fiţi plini de Duh”. Dacă este
o zi
specială, de exemplu Rusaliile, Crăciunul sau Paştele, tema aleasă va fi legată,
probabil, de
evenimentul respectiv.

Pasul 2: Alegeţi cântările

Ce cântări veţi folosi în timpul serviciului de închinare? Selectaţi-le pe cele care au
legătură
cu tema aleasă, îmbinând muzica tradiţională cu cea contemporană. Asiguraţi-vă că
ritmul
pieselor alese este variat — reflectând atât celebrarea, cât şi contemplarea. Decideţi
dacă
veţi include piese muzicale speciale, un solo vocal sau instrumental, sau dacă vor fi
prezentate mărturii.
Asiguraţi-vă că mărturiile alese au legătură cu tema serviciului.

Pasul 3: Stabiliţi ordinea elementelor serviciului de închinare

Decideţi ora de începere şi încheiere a serviciului. Includeţi toate aspectele acestuia
—
cântările, predica, elementele speciale, rugăciunea, citirea Bibliei etc.

Pasul 4: Precizaţi echipamentul necesar

Faceţi o listă cu echipamentul de care aveţi nevoie în timpul serviciului de
închinare. De pildă:
videoproiector, cărţi de cântări, microfoane, orice alt echipament special etc.
Stabiliţi cine răspunde de pregătirea echipamentului înaintea începerii serviciului şi
de
folosirea acestuia pe parcursul lui.

Pasul 5: Stabiliţi data şi ora repetiţiilor

Stabiliţi când veţi face o repetiţie. Asiguraţi-vă că toţi participanţii află ora şi data
respectivă şi
că pot veni la repetiţie

Pasul 6: Rugaţi-vă pentru serviciul de închinare

Cereţi-I Domnului să conducă El serviciul respectiv. Rugaţi-vă ca inimile
oamenilor să fie
pregătite să se închine Domnului. Rugaţi-vă pentru necredincioşii care vor
participa, ca
inimile lor să fie cercetate. În unele biserici există echipe de rugăciune pentru
serviciul de
închinare, care se roagă în timpul desfăşurării acestuia. Alte biserici au echipe de
rugăciune
care sosesc la biserică mai devreme ca să se roage pentru timpul de închinare.

Pasul 7: Evaluaţi serviciul de închinare

După încheierea serviciului, evaluaţi-l. A fost fluent? Care a fost atmosfera? Ce
trebuie
schimbat? Ce a mers bine şi merită folosit pe viitor? A cercetat Dumnezeu într-un
mod
deosebit adunarea? Au fost oamenii mişcaţi în timpul serviciului de închinare? S-a
convertit
cineva? Folosiţi lucrurile învăţate din această evaluare în planificarea viitoarelor
servicii de
închinare.

CONCLUZII
 Închinarea colectivă reprezintă una dintre principalele funcţii ale bisericii şi
un privilegiu al acesteia.
  Conducerea serviciului de închinare este o responsabilitate importantă care
nu trebuie tratată superficial.
 Un lider priceput al închinării este un dar al lui Dumnezeu dat bisericii.
Asemenea oameni trebuie identificaţi şi încurajaţi să îşi asume responsabili-
tatea.
 Rugăciunea pentru serviciul de închinare şi planificarea adecvată a acestuia
vor contribui la creşterea eficacităţii lui, ajutând adunarea să se închine Cre-
atorului.
 Alegerea unei teme, stabilirea din timp a cântărilor şi a succesiunii di-
verselor elemente ale serviciului de închinare sunt aspecte importante ale
creării unui mediu propice închinării.

ÎNTREBĂRI PENTRU MEDITAŢIE, RECAPITULARE ŞI APLICARE

♦ Există modalităţi de exprimare a trăirilor emoţionale utilizate frecvent în cultura

ta care să
poate fi incluse în serviciul de închinare (de pildă, recitarea poeziilor)? Cum pot fi
ele folosite?
♦ De ce este importantă planificarea serviciului de închinare?
♦ Care ar trebui să fie rolul pastorului în planificarea serviciului de închinare?
♦ Care ar trebui să fie rolul liderului închinării?
♦ Descrie modul în care a decurs un serviciu de închinare care te-a impresionat. Ce
elemente
constitutive ale acestuia au avut cel mai mare impact? Ce anume poţi învăţa din el
şi aplica în
planificarea serviciilor de închinare a bisericii pe care o plantezi?

PLAN DE ACŢIUNE
♦ Planifică un serviciu de închinare. Condu efectiv un asemenea serviciu, iar la
sfârşitul lui,
evaluează-l. Ce anume a mers bine? Ce anume trebuie schimbat? Discută
concluziile la care
ajungi cu mentorul sau coordonatorul tău.
♦ Dacă ai posibilitatea, vizitează şi alte biserici din zona vizată. Observă modul în
care decurge
serviciul de închinare şi formele folosite. Ce anume poţi folosi din lucrurile
învăţate astfel?