Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Introducere
1
William Webster, Autoritatea Scripturii, (http://www.voxdeibaptist.org/autoritatea_scripturii.htm, 4:30, 5
octombrie 2007 )
2
Carl F.H. Henry, Dumnezeu revelaţie si autoritate, vol4, (Oradea, Ed. Cartea Creştina,1999), p42
3
Dicţionar Biblic, (Oradea, Ed. Cartea Creştina, 1995), p11
O altă definire a autorităţii Bibliei este spusă de Millard J. Erikson în
cartea Teologie creştină, unde afirmă: „Prin autoritatea Bibliei noi înţelegem
că Biblia, ca expresie a voii lui Dumnezeu pentru noi, posedă dreptul suprem
de-a definii ce trebuie să credem şi cum trebuie să ne comportăm.” 4
El mai afirma şi următoarele:
„Dumnezeu Însuşi este autoritatea ultimă in probleme
religioase. El are dreptul acesta, atât in virtutea a cine
este El, cât şi virtutea a ceea ce face El. El are dreptul
să stabilească etalonul pentru credinţă şi practică. Totuşi
în problemele majore El nu-şi exercită autoritatea prin
crearea unei cărţi, Biblia. Prin urmare, pentru că ne transmite
mesajul Lui, Biblia are aceiaşi autoritate pe care s-ar
5
aştepta Dumnezeu sa I-o recunoaştem dacă ne-ar vorbi în persoană.”
La rândul său John Stott in cartea Să înţelegem Biblia, el defineşte
autoritatea Bibliei in felul următor:
„ Puterea sau greutatea pe care o posedă Scriptura
din pricina a ceea ce este, şi anume revelaţia divină
dată prin inspiraţie divină. Dacă ea este un cuvânt
de la Dumnezeu, atunci ea are autoritate asupra oamenilor
pentru că în spatele oricărui cuvânt rostit se află persoana
care-l rosteşte. Vorbitorul (caracterul, cunoştinţele si poziţia Lui)
determină modul in care oamenii îi vor asculta Cuvântul. Deci
Cuvântul lui Dumnezeu poartă autoritatea lui Dumnezeu.” 6
4
Millard J. Erikson, Teologie creştină, vol 1,( Oradea, Ed. Cartea Creştină, 1998), p259
5
Millard J. Erikson, Teologie creştină, vol 1, (Oradea, Ed. Cartea Creştină, 1998), p264
6
John Stott, Să înţelegem Biblia, (Romanian Aid Fund, 1993), p146
şi inimii sale. Omul, crezul si Biserica sunt toţi
supuşi autorităţii Scripturii. Dumnezeu a vorbit,
noi trebuie să ne supunem.
Eternul aşa vorbeşte Domnul este standardul nostru”.7
Ca o concluzie, putem observa ca in majoritatea definiţiilor,
Dumnezeu este recunoscut ca fiind autoritatea finală, dar nu este de neglijat
faptul că El îşi exercita autoritatea lui prin Scriptură.
Biblia prezintă declaraţia lui Dumnezeu, şi este, prin urmare, un
model al Credinţei. Daca s-ar cuveni sa credem afirmaţiile unui om onest, cu
cat mai mult ar trebui sa le credem pe cele ale lui Dumnezeu adevărat. Prin
respingerea acesteia, noi L-am face pe Dumnezeu mincinos. Când numim un
semen mincinos, înseamnă a-l insulta pentru caracterul lui vicios. Această
insultă I-o atribuim noi lui D-zeu atunci când refuzăm autoritatea Cuvântului
Său.
2. Tipuri de autoritate
7
Henry Clarence Thiessen, Prelegeri de Teologie sistematică, (Romanian Aid Fund, 1979), p73
2.2 Autoritate delegată
Concluzie
Cu ceea ce aş vrea să rămânem din lucrarea pe care am
prezentat-o aici, este exact ceea ce spune James Packer:
Autoritatea biblică decurge din inspiraţie...autoritatea
ei emană din faptul ca e Cuvântul Său... „Aşa
vorbeşte Domnul”- Viaţa de credinţa şi ascultare e
fondată pe recunoaşterea acestei afirmaţii: ceea ce
spune Scriptura, spune Dumnezeu. Cristos nu poate
domni ca şi Domn în inima unui om care nu acceptă
domnia Scripturii peste duhul său şi peste conştiinţa
sa. Dacă vreţi să-l onoraţi pe Cristos şi Tatăl Său,
aplecati-va inaintea Scripturii sfinte în care Tatăl
depune mărturie despre Fiul prin Duhul!14
12
Vasile Talpoş, Studiu Introductiv în legea, istoria şi poezia Vechiului Testament,( Bucureşti, Ed.
Didactică şi Pedagogică R.A)
13
Augustini Aurelii, Confesiuni,(Bucureşti, Ed. Humanitas,2007)
14
James Packer, Les mots en question, (Grace et verite,1991), p.34`