decembrie 2012 - ianuarie 2013

Darurile întrupării
Pentru ce mulțumește Isus?
Recunoașterea autorității În lucrarea sa, îl surprindem pe Isus mulțumind pentru trei lucruri:
pentru pâinea cu care a hrănit mulțimile (Matei 15.36, Marcu 8.6, Ioan
sau recunoașterea care
6.11), pentru că Lazăr urma să fie înviat din morți (Ioan 11.41), și
autorizează? pentru paharul de la ultima Cină (Matei 26.26, Marcu 14.23, Luca
22.17). Isus mulțumește lui Dumnezeu pentru pâinea cu care a hrănit
Nașterea și învierea
mulțimile, pentru viață din morți, și pentru iertarea păcatelor.
Credincioși Domnului $ Când mulțumești cuiva pentru ceva recunoști ajutorul lui în
legătură cu acel lucru. Așa vedem în viața lui Isus lucrurile în care
până la capăt (III)
lucrând împreună cu Tatăl, i-a mulțumit pentru ajutor și conlucrare.
Basmul „creștinismului“ $ În aceste împrejurări se vede atât conlucrarea dintre cei doi, cât
și recunoștința Fiului față de ajutorul Tatălui. De asemenea se pot
postmodern vedea domeniile în care oamenii au avut nevoie de ajutorul Fiului:
hrană, viață, iertare. Acestea trebuie să fie motivele recunoștinței
Ioan Ștef (1926-2012)
noastre față de Fiul și față de Tatăl.
Din viața bisericilor

Revista Bisericilor Baptiste Române din Statele Unite și Canada

www.romanianbaptists.org
 Darurile întrupării
Sorin Sabou (El Roi RBC, Chicago)
Venirea Lui în lume nu a fost o trecere
simplă: A venit, a luat la cunoştinţă ce-i
aici şi a trecut mai departe. Nicidecum.
Textul pe care l-am citit ne descrie o cu
Editorial
totul şi cu totul altă intenţie. A venit şi
are o întrebare: „Mă primeşti sau mă
respingi?“ Prima parte a Cuvântului citit
discută lucrurile acestea. Ce avem în
versetul 11 şi 12 este un rezumat al
întregii Evanghelii după Ioan. Ştim că
această carte are un prolog – capitolul
1 de la versetul 1 până la versetul 18 –,
dar are şi un epilog: capitolul 21,
aşadar ceva pentru început şi ceva de
încheiere, iar între aceste două porţiuni
mai sunt altele două. De la capitolul 1:19 şi până
la sfârşitul capitolului 12 avem cartea semnelor,
iar apoi, de la capitolul 13 până la capitolul 20,
avem cartea gloriei. Este o descriere în detaliu a
ceea ce s-a întâmplat în viaţa lui Isus când ceasul
proslăvirii a sosit. Din acest punct de vedere, ce
se întâmplă până la începutul capitolului 12 este
rezumat în capitolul 1:11: „A venit la ai Săi, şi ai
Săi nu L-au primit.“ Iar ceea ce se întâmplă de la
capitolul 13 până la capitolul 20 este rezumat în
versetul 12: „Dar tuturor celor ce L-au primit, […]
le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu.“
$ Aşadar, din acest punct de vedere avem în
Evanghelie o notă tristă, negativă, aceea a
respingerii. Dar avem şi o notă a bucuriei,
plăcută, pozitivă, care derivă din faptul că Cel
care a venit a fost acceptat de unii.
Să ne analizăm fiecare dintre noi: care ne este
atitudinea faţă de Cel care S-a coborât la noi? Să
nu pierdem nici o clipă din vedere că El este din
veşnicii. Acolo era împreună cu Tatăl. El este
divin, şi numai în El este viaţa şi
lumina, viaţa veşnică şi revelaţia, cunoaşterea.
Vizavi de aceste lucruri pe care le aduce cu El,
fiecare om este confruntat cu întrebarea Lui: „Mă
primeşti sau Mă respingi?“ Respingerea, aşa cum
este descrisă în continuare în Evanghelie, constă
într-o rămânere pe mai departe în întuneric.
Primirea aduce transformare. Şi, într-un limbaj
foarte, foarte abrupt – pe care Mântuitorul îl
foloseşte în capitolul 9 –, este o transformare de
la a fi un fiu al Celui rău, al Diavolului, la a ajunge
un fiu al Tatălui – dintr-un copil al Diavolului, un
copil al lui Dumnezeu! Ce schimbare uluitoare!
$ Din ceea ce avem din cartea lui Ioan, a fi
născut din Dumnezeu, a fi născut din apă şi din
Duh, a fi născut din Duh, este acelaşi lucru. Sunt
expresii sinonime, care vin să surprindă
profunzimea transformării acelui om care
primeşte Cuvântul – Cuvântul care era la început,
care era cu Dumnezeu, care era Dumnezeu, în
care era viaţa, în care era lumina. Aceasta este
transformarea pe care o aduce El! Totul se
reînnoieşte! Viaţa din el, din acel om, ţâşneşte
apoi înspre alţii, se revarsă înspre alţii. Este omul
care-L vede pe Dumnezeu, aşa cum a fost ajutat
Filip, mai târziu, în capitolul 10, să înţeleagă:
„Cine M-a văzut pe Mine L-a văzut pe Tatăl.“
$ Ceea ce aduce Cuvântul îl pune pe om într-
o situaţie de decizie. Nu există cale de mijloc. Nu
se poate să nu te pronunţi cu privire la El. Nota
tragică este în versetul 11 – să te duci la ai tăi şi
să nu fii primit! Aşa cum un părinte s-ar duce la
copiii lui, iar copiii lui i-ar închide uşa. Ilustraţia
aceasta ne ajută să surprindem tragedia din
sufletul lui Cristos. „Cei pe care i-am adus la
existenţă trăiesc, lucrează, ei, a căror viaţă
 Luminătorul 12, 2012 - 01, 2013
depinde în întregime de Mine, dar ei... nu Mă
primesc – mă resping, uneltesc şi Mă omoară.“
Bucuria deosebită este că foarte mulţi şi din locul
acesta au avut o altă atitudine: L-au primit, au
experimentat şi continuă să experimenteze
transformarea pe care o aduce El.
$ Ceea ce avem de la versetul 14 până la
sfârşitul textului citit vine şi explică din anumite
puncte de vedere transformarea care are loc.
Primele cuvinte din versetul 14 sunt unice în
Biblie. Nu le mai găsim nicăieri. Sunt unice în
toată literatura. „Cuvântul S-a făcut trup.“ Dacă
Evanghelia după Ioan a fost scrisă sau trimisă la
Efes, o afirmaţie ca şi aceasta, pentru un cititor
grec, păgân, a avut implicaţii răvăşitoare. A fost
nevoie să-şi regândească tot ceea ce credea el
despre trup. Învăţaţii vremii, în special, a căror
învăţătură o cunoaştem din discursurile lui
Socrate, aşa cum le-a consemnat Platon,
3
vorbeau despre trup lucruri total pe dos, ultra-
negative. Ei credeau că dacă cineva vrea să-L
vadă pe Dumnezeu, bunătatea lui Dumnezeu,
adevărul suprem, frumuseţea extraordinară a lui
Dumnezeu, efortul pe care trebuie să-l facă
persoana respectivă este în următorii termeni: să
caute să-şi separe tot mai mult sufletul de trup.
Adică, să caute încă din vremea de acum să
experimenteze moartea într-un mod anticipat. Iar
atunci când o va experimenta în mod final bucuria
va fi deplină, pentru că în calea cunoaşterii nu va
mai există bariera trupului. Trupul este ca o
temniţă, şi sufletul vede adevărul, realitatea,
numai printre nişte zăbrele. Şi s-avem un Cuvânt
care vorbeşte despre Dumnezeul care Se face
trup! Acest lucru nu este doar respingător, ci este
scandalos! Ceea ce este o temniţă, ceea ce este
o piedică, ceea ce este în final rău şi de care ar
trebui scăpat este asumat de Dumnezeu.
$ Ştim din contextul Noului Testament că
această afirmaţie, „Cuvântul S-a făcut trup“,
trebuie înţeleasă într-un mod asemănător cu
ceea ce avem în Filipeni, capitolul 2, sau
Coloseni, capitolul 1. Atunci când se vorbeşte
despre asumarea naturii umane de către Fiul lui
Dumnezeu, prin aceasta se spune în primul rând
că El S-a smerit. A renunţat la slavă, la putere, la
mărire, la înălţare şi a venit în slăbiciune, S-a
făcut om, a luat chip de rob. Terminologia este
dură, extremă; este similară cu ce avem din
partea apostolului Pavel atât în Romani 1:3, cât
în Romani 8:3. Şi într-un loc şi în altul ni se
spune: „Fiul lui Dumnezeu, din sămânţa lui David,
după trup“. Iar în Romani 8:3 merge un pas şi mai
departe şi spune că, deoarece Legea n-a putut
avea succes, din cauza firii pământeşti,
Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Său într-o fire sau
într-un trup asemănător trupului păcătos. Îl
vedem pe Fiul că Se umileşte, şi intră în lume şi
devine muritor, pentru ca viaţa, pentru ca lumina,
pentru ca dreptul de a fi un copil al lui Dumnezeu
să fie realităţi pentru toţi oamenii. A trebuit ca El
4 Luminătorul 12, 2012 - 01, 2013
să renunţe la anumite lucruri, să le micşoreze şi
să vină pentru a ni le putea comunica mai clar.
Chiar întrupat El rămâne Cuvânt. De fapt, în felul
acesta ceea ce are să ne spună despre
Dumnezeu poate spune cu mai mare uşurinţă.
$ Fiecare dintre noi cunoaştem acea ilustraţie
cu muşuroiul de furnici. Stai, ca om, şi te uiţi la un
muşuroi în care se mişcă furnică peste furnică,
fiecare cu munca ei, cu osteneala ei, şi, dacă-ţi
pui întrebarea: cum aş putea să comunic acestor
furnici că mâine vine gospodarul cu plugul şi se
strică locuinţa lor? cum le-aş putea spune
aceasta?, vei vedea că nu ai cum, decât dacă te
faci furnică. Intrarea în lumea furnicilor ajută la
comunicare.
Dumnezeu a venit în
lumea noastră
pentru că astfel ne
putea spune mai
uşor ceea ce avea
de spus.
$ Dar, dacă El,
î n t r u p a t fi i n d , a
rămas Cuvânt, adică
a putut aduce o
descoperire mai
bună, mai clară, mai
pe înţelesul nostru
limitat, în acelaşi timp
Ioan este atent şi spune: S-a întrupat, dar tot
Dumnezeu a rămas. Ioan arată lucrul acesta într-
un mod unic, propriu lui – foloseşte un cuvânt
care pentru noi astăzi nu spune mare lucru.
Expresia este următoarea: „A locuit printre noi.“
La ce ne gândim când auzim aceste cuvinte? Ne
gândim la vecinul, fie de la un etaj mai sus, fie de
pe palier cu noi, fie din aceeaşi clădire. Şi cu asta
am dat pagina. Dar, lucrurile nu stau deloc aşa!
De fapt, o traducere mai exactă a acestui cuvânt,
a locuit, ar fi „şi-a ridicat cortul printre noi“ sau „şi-
a înălţat cortul“ –, depinde cum numiţi acea
acţiune în care pui băţ lângă băţ şi întinzi prelata.
$ În context biblic, a spune că Dumnezeu vine
şi-Şi face cortul printre oameni nu se poate să nu
te ducă cu gândul la cartea Exod (v. Exod 25:8, 9:
„Cortul lui Dumnezeu în mijlocul poporului“). În
felul acesta Dumnezeul cerului şi al pământului a
putut locui între oameni. Când ai în minte Exod
25:8 şi Ioan 1:14, nu se poate să nu vezi cum s-a
schimbat cortul. Dacă Dumnezeu înainte locuia în
cort, şi apoi în Templul care a fost zidit de către
Solomon, citind Ezechiel 11: 23 aflăm că: „înainte
ca poporul să fie dus în robia babiloniană, am
văzut slava Domnului părăsind Templul şi ieşind
din cetate“. Însă vine apoi Ioan şi ne spune: a
venit din nou! Şi-a făcut cortul printre noi! Dar a
rămas Dumnezeu
chiar dacă a coborât
la noi.
$ Ioan este un
meşter iscusit la
cuvinte. Când
foloseşte un cuvânt
în momente cheie,
prin acel cuvânt
trebuie să înţelegi
mai multe lucruri.
Rădăcina verbului
tradus în limba
română cu „a-ţi face
cortul“ sau „a-ţi ridica
un cort“ face trimitere şi la un alt fenomen din
Vechiul Testament, acela prin care Dumnezeu Îşi
arată slava. Avem descrierea acestui fenomen în
cartea Exod, în continuarea textului citat mai sus,
şi, de asemenea, în 1 Împăraţi capitolul 8, unde ni
se vorbeşte despre sfinţirea Templului lui
Solomon. Cortul şi Templul nu erau doar locul în
care locuia Dumnezeu, ci erau şi locul în care
puteai vedea slava lui Dumnezeu. Termenul din
Vechiul Testament este shekina. A fost ceva
similar cu ceea ce a experimentat Pavel pe
drumul spre Damasc. Era la prânz, dar soarele
nu s-a comparat cu strălucirea Fiului înviat al lui
 Luminătorul 12, 2012 - 01, 2013
Dumnezeu. Ioan ne vorbeşte de ambele aspecte,
pe ambele le are în vedere: a locuit şi I-am văzut
slava.
$ Desigur, ne putem gândi la evenimente din
viaţa Mântuitorului în care ucenicii au fost
confruntaţi cu lucrul acesta. Poate cel mai evident
este Schimbarea la faţă. Şi acolo este un joc de
cuvinte: au văzut transformarea – haina Lui era
mai albă decât zăpada –, iar Petru zice: „Hai să
facem nişte corturi!“ Când Dumnezeu Se
coboară, El locuieşte acolo. Să rămânem aici,
pentru că e deosebit! Ioan
spune lucrurile acestea
despre Cel care a venit
aici jos, dar a rămas
Cuvânt, a rămas
Dumnezeu.
$ Întotdeauna când
intri cu discursul în lucruri
atât de delicate nu se
poate să nu răstorni altele.
Dacă spui că adevăratul
cort sau loc în care-L
găseşti pe Dumnezeu e
Cristos, aceasta înseamnă
că cel de dinainte este gol
şi că a fost înlocuit. Tot ce
urmează mai departe are
într-o oarecare măsură un
caracter polemic. Ioan
spune că „Legea a fost
dată prin Moise, dar harul
şi adevărul au venit prin Cristos“. Însă nu se
opreşte aici, ci merge mai departe şi zice:
„Nimeni n-a văzut vreodată pe Dumnezeu.“ Ştiţi
unde bate Ioan când spune aceasta? Există în
Scripturi, în Exod 33, o cerere a lui Moise. El Îi
spune Domnului: „Doamne, arată-Mi slava Ta!
Vreau să Te văd!“ Iar Domnul îi răspunde:
„Nimeni nu Mă poate vedea şi să rămână în viaţă.
Totuşi împlinesc parţial cererea ta. Voi veni să Mă
vezi, dar nu-Mi vei vedea faţa, ci Mă vei vedea pe
5
dinapoi“(v. Exod 33:18-23). Când Isaia îşi dă
seama că slava Domnului e în locul în care se
află el, ştiţi ce spune? „Vai de mine, am văzut
slava Domnului, şi eu sunt un om cu buze
necurate: urmează să mor!“ Iar îngerul vine cu
cărbunele de pe altar şi îi curăţă buzele (v. Isaia
6:5-7). Prin aceasta, Ioan pune din nou în
contrast două lucruri. Nimeni nu L-a văzut pe
Dumnezeu, nici măcar Moise, nici măcar Isaia.
Dar ştiţi ce spune despre Cristos? Nu doar că L-a
văzut, ci şi că El este de la pieptul lui Dumnezeu.
Nu doar că-L văd, ci sunt în
relaţie cu El. Aşadar, ceea
ce a adus Cuvântul întrupat
depăşeşte tot şi înlocuieşte
tot – tot ce a fost înainte.
$ Potrivit cu toate aceste
lucruri, într-o zi a unui
belşug atât de mare, a unei
abundenţe atât de
covârşitoare, ce-ar trebui să
facem noi? Dacă L-am
respins, să nu-L mai
respingem. Numai în El
este viaţa. Numai în El este
lumina. Numai în El Îl pot
întâlni pe Dumnezeu.
Numai în El Îl pot vedea pe
Dumnezeu. Numai
primindu-L pe El – şi acest
lucru este uimitor – pot fi
născut din Dumnezeu!
Acestea sunt beneficiile, acestea sunt darurile
extraordinare ale întrupării. Pe acestea am vrut
să le împărtăşim în ziua de astăzi! De ele doresc
să avem toţi parte! Nu se oferă discriminator. Se
oferă la fel pentru toţi. Condiţia este una singură:
Să-L primeşti pe Cel care ţi le poate da. Acela
este Unul singur: Cuvântul făcut trup, Fiul lui
Dumnezeu născut în staul, venit la noi, pentru
noi. ▲
 Recunoașterea autorității
Studiu istoric
sau recunoașterea care
autorizează?
Daniel Brânzei (Bethel RBC, Los Angeles)
Recunoșterea autorității sau
recunoașterea care autorizează ?
Una din cele mai triste întâlniri din
Australia a fost cu un tânăr aflat în
vizită din România. M-a oprit după un
servici de seară și am stat îndelung de
vorbă despre “inspirația“ Bibliei.
Convins de niște teologi mai noi din
România sau de noi răsuciri ale unor
teologi mai vechi, foarte simpaticul
meu interlocutor m-a întrebat:
“Și dacă în afara cuvintelor lui Isus și a celor
grăite de Ioan sau Petru, ucenici de aproape ai
Mântuitorului, toate celelalte scrieri canonice sunt
doar niște păreri personale ale lui Pavel sau
rezultatul stărilor lui sufletești și relațiilor lui cu
diferite grupuri de credincioși din primul veac?“
Am încercat să mă reazăm pe canonicitatea
Bibliei, dar mi-a spus că Sinoadele au hotărât așa
și s-ar putea foarte bine ca Sinoadele să nu fi
avut dreptate. Sau, dacă Sinoadele au dreptul să
hotărască, atunci credem în revelația progresivă
și asta îl face pe el să creadă că teologia este un
flux continuu, cu teologi mult mai complexi și mai
complecți care au scris în veacurile de după
închiderea canonului. Deci, Biserica trebuie
privită ca autoritate supremă în materie de
teologie, nu Scriptura, cum susțin evanghelicii.
Urmarea firească ar fi că toți evanghelicii sunt
“învechiți“ și închistați în învățăturile Bisericii din
primul secol, refuzând să ia în seamă celelalte
învățături publicate de Biserica istorică de-a
lungul secolelor.
Mi-a citat foarte elocvent din scrierile unor oameni
cu totul remarcabili din istoria bisericii europene,
oameni care au reușit să pătrundă filosofia înaltă
și să postuleze adevăruri cu mult deasupra
scrierilor lui Pavel. Părerea lui, cât am înțeles-o
eu, era că nu ne putem opri la textul Noului
Testament ca la ceva normativ și absolut,
păgubindu-ne singuri de progresul revelației
primite prin acești teologi ai Bisericii istorice.
M-am speriat la început, pentru că nu știam
despre astfel de vânturi stârnite în teologia
română și printre teologii din România. Omul era
foarte inteligent și mi-a devenit în foarte scurt
timp foarte simpatic.
Nu cred că ceea ce i-am spus atunci a fost nici
clar și nici convingător. Eram obosit după o seară
de studiu și total luat prin surprindere de subiectul
ridicat de el. Ne-am despărțit promițând că ne
vom ruga unul pentru celălalt. Eu am făcut-o și m-
am gândit mereu la un răspuns mai bun pe care i
l-aș fi putut da atunci.
Fără să vreau să reinventez oul lui Columb, iată o
ilustrație care mi-a venit în minte și vă rog pe voi
să trageți voi concluziile care derivă din ea.
În ceea ce privește autoritatea Sinoadelor care au
stabilit canonul Sfintelor Scripturi:
Să ne închipuim că fiecare dintre noi primește o
sumedenie de scrisori în poștă. Majoritatea sunt
corespondențe amicale cu prieteni și rude. Printre
 Luminătorul 12, 2012 - 01, 2013 7

smerești înaintea ei și o așezi deasupra tuturor

celorlalte preferințe sau acțiuni ale tale.
Scrierile Noului Testament nu sunt autoritative
pentru că au fost hotărâte de Sinoade, ci au fost
recunoscute de Sinoade pentru că au autoritate
divină.
Scrierile Noului Testament sunt inspirate în
sensul că fiecare iotă din ele este acolo unde a
vrut-o Dumnezeu, chiar și atunci când conținutul
unei anumite expresii este o părere sau o luare
de cuvânt a Diavolului! Sinoadele nu AU DAT
autoritate cărților inspirate, ci doar LE-AU
RECUNOSCUT caracterul INSPIRAT. Prin
aceasta, ele sunt unice, nerepetabile și
necompletabile.
În ceea ce privește autoritatea unor teologi și
teologii apărute după încheierea canonului
Sfintelor Scripturi:
În limbajul și porunca apostolică a lui Ioan din 2
Ioan 7-11, obligația noastră nu este să umblăm
ele se găsește însă într-o zi o scrisoare oficială
după revelații mai recente, ci să RĂMÂNEM în
de la tribunal sau de la guvernatorul Statului.  Ce
ceea ce ni s-a dat odată pentru totdeauna:
vom face cu ea? Fără nici o îndoială că o vom
“Căci în lume s’au răspîndit mulţi amăgitori, cari
pune deoparte și-i vom acorda o atenție aparte.
nu mărturisesc că Isus Hristos vine în trup. Iată
De ce? Pentru că ea reprezintă o comunicare din
amăgitorul, iată Antihristul!  Păziţi-vă bine să nu
partea unei autorități superioare față de care vom
pierdeţi rodul muncii voastre, ci să primiţi o
da socoteală, iar comunicarea și conformarea
răsplată deplină.   Oricine o ia înainte, şi nu
noastră la prevederile scrisorii nu sunt opționale,
rămîne în învăţătura lui Hristos, n’are pe
ci obligatorii. Ce înseamnă asta? Poate însemna
Dumnezeu. Cine rămîne în învăţătura aceasta,
una din două lucruri: sau că recunoaștem
are pe Tatăl şi pe Fiul.  Dacă vine cineva la voi, şi
autoritatea scrisorii sau că recunoașterea noastră
nu vă aduce învăţătura aceasta, să nu-l primiţi în
îi dă autoritate? Ce ar fi dacă am prefera să o
casă, şi să nu-i ziceţi: ,,Bun venit!“  Căci cine -i
neglijăm în detrimentul alteia? Ce s-ar întâmpla
zice: ,,Bun venit!“ se face părtaş faptelor lui rele“.
dată am prefera să-i acordăm alteia o autoritate
Vânturi noi de învățătură au mai fost și vor mai
supremă asupra vieții noastre? Ce s-ar întâmpla
veni. Noi trebuie însă să clădim doar pe “temelia
dacă am da credit sfatului unui prieten care ne-ar
apostolilor și proorocilor“ (Rom. 15:15, 16:25).
sfătui să nu luăm prea în serios scrisorile venite
“… fiind zidiţi pe temelia apostolilor şi proorocilor,
de la tribunal sau de la guvernatorul Statului?
piatra din capul unghiului fiind Isus Hristos“ (Efes.
Vedeți, cam asta cred eu că au făcut Sinoadele.
2:20).
Selecția lor nu A DAT autoritate scrierilor Noului
Orice teolog se validează sau se invalidează prin
Testament, ci doar A RECUNOSCUT autoritatea
confruntarea lui cu textul sacru al Noului
lor. Din momentul în care recunoști o scrisoare cu
autoritate te supui tu însuți acestei autorități, te
8 Luminătorul 12, 2012 - 01, 2013
Testament. Orice altă Evanghelia a fost, este și
trebuie să rămână “ANATEMA“:
“Nu doar că este o altă Evanghelie; dar sînt unii
oameni cari vă tulbură, şi voiesc să răstoarne
Evanghelia lui Hristos.  Dar chiar dacă noi înşine
sau un înger din cer ar veni să vă
propovăduiască o Evanghelie, deosebită de
aceea pe care v’am propovăduit-o noi, să fie
anatema!   Cum am mai spus, o spun şi acum:
dacă vă propovăduieşte cineva o Evanghelie,
deosebită de aceea pe care aţi primit-o, să fie
anatema! “ (Gal 1:7-9).
Dezbatere
Adorian
„ Ve d e ț i , c a m
asta cred eu că
au făcut
Sinoadele.
Selecția lor nu A
DAT autoritate
scrierilor Noului
Te s t a m e n t , c i
doar A Adunările locale.
RECUNOSCUT
autoritatea lor.”
Domnule Daniel,
în afară de
cărțile Canonice, Sinoadele au recunoscut și alte
Adevăruri și Afirmații Teologice ca fiind
autoritative. În bază la ce criteriu selectați
dumneavoastră ceea ce are cu adevărat
autoritate și ceea ce nu? Dacă Sinoadele au
recunoscut și Adevăruri/Afirmații Teologice care
nu au realmente autoritate atunci ce ne
garantează că recunoașterea cărților Canonice ar
fi sigură?
Răspuns:
Foarte bună observație și extrem de pertinentă
întrebare! Ca să o amplific, după o anumită dată
istorică, Sinoadele s-au chiar despărțit și au
început să se certe între ele. Cât putem pune
bază pe autoritatea hotărârilor lor?
În general, la aceste întrebări trebuie să răspundă
cineva care a studiat bine această problemă.
România nu a avut parte de o discuție teologică
publică asemănătoare cu cea care s-a produs în
occident din cauza Reformei (Hus, Luther,
Calvin). Există Sinoade ecumenice care au
publicat hotărări și crezuri cavsi-universal
acceptate, și alte Sinoade care mai mult au
divizat creștinătatea.
până ce va răspunde aici un teolog mai acătării,
părerea mea modestă este că acesta este tocmai
motivul pentru care trebuie să ne oprim la
autoritatea
Scripturii, nu a
Sinoadelor.
Cam aceasta
este și practica
Bisericii în ceea
ce privește
atitudinea față de
“lucrători“ sau
“conducătorii“ din
M u l ț i m e a
RECUNOAȘTE
darul și
CHEMAREA
câtorva care devin apoi diaconi, presbiteri,
păstori. Imediat după aceea, mulțimea
credincioșilor se supune autorității lor. Și pe ei
însă, ca și pe Sinoade, mulțimea îi va verifica
constant prin confruntarea cu adevărul revelat al
Scripturilor. Așă făceau credincioșii din Berea și
au fost lăudați pentru aceasta:
“Iudeii aceştia aveau o inimă mai aleasă decît cei
din Tesalonic. Au primit Cuvîntul cu toată rîvna, şi
cercetau Scripturile în fiecare zi, ca să vadă dacă
ce li se spunea, este aşa“ (Fapte 17:11).
Aceasta este și structura Noului Testament!
Epistolele se împart în două categorii:
 Luminătorul 12, 2012 - 01, 2013
(1) Cele scrise bisericilor (direct, tuturor, de parcă
n-ar fi avut păstori și presbiteri locali! (Care
păstor/preot ar acepta azi ca cineva să scris o
scrisoare membrilor adunării locale, fără șă-i fie
adresată întâi lui?). Bisericile au trebuit să fie,
peste capul conducătorilor locali, așezate direct
sub autoritatea apostolică!
(2) Cele scrise direct lucrătorilor (Timotei, Filimon,
Tit), de parcă ei ar fi fost buricul pământului și ar fi
avut toată autoritatea asupra mulțimii din
adunare.
Sunt convins că Dumnezeu a rânduit așa, ca să
ne arate cum trebuie păstrat echilibrul spiritual
care să ne țină pe
toți lângă adevăr.
Biserica este
chemată șă își
supravegheze
lucrătorii veghând
ca învățătura lor să
fie în conformitate
cu revelația
Scripturii (“să
vorbeasă doar doi
sau trei și ceilalți
să judece“ – 1 Cor.
14:29). Nici
Sinoadele și nici
lucrătorii de azi ai
Bisericilor nu au
voie să se depărteze de “învățătura apostolilor“,
în care “stăruia“ Biserica primară (Fapte 2:42).
Din acest unghi de vedere, orice creștin poate
cenzura, prin verificare, orice hotărâre a unui
Sinod și orice predică sau proorocie a unui
predicator sau păstor. N-avem voie să trecem
“peste ce este scris“.
Nici Sinoadele și nici predicatorii/preoții nu au
voie să susțină “alte Adevăruri/Afirmații Teologice,
cum spuneți dumneavoastră, care să fie în
conflict cu Canonul Scripturilor, despre care au
recunoscut că au Autoritatea inspirației divine.
9
Altfel, Sinoadele s-ar contrazice singure și și-ar
pierde credibilitatea.
Știu că există azi Biserici teritoriale și Biserici
locale, iar lanțul ierarhic de autoritate este diferit
în fiecare organizație sau formă de organizare.
Nu cred însă că avem voie (sau nevoie) să lăsăm
Biserica să se transforme într-o organizație în
care să primeze autoritatea oamenilor. Trebuie
mai degrabă să împiedicăm așa ceva ca să ne
păstrăm independența implicată în
responsabilitatea personală individuală înaintea
lui Dumnezeu. Nimeni nu va merge la Judecăta
finală “în grup“, “cu Biserica“, ci ne vom duce
fiecare în parte.
Nimeni nu se va
putea scuza dând
vina pe Sinoade
sau pe cei ce ne-
au condus. Chiar
și în fața unor
Sinoade de
preoți, un creștin
are dreptul și
obligația să iasă
de sub autoritatea
lor, dacă ceea ce-
i spun sau ce-i
cer ei intră în
conflict cu ceea
ce spuen sau
cere Dumnezeu:
“A doua zi, mai marii norodului, bătrînii şi
cărturarii s’au adunat împreună la Ierusalim, cu
marele preot Ana, Caiafa, Ioan, Alexandru, şi toţi
cei ce se trăgeau din neamul marilor preoţi. …
Drept răspuns, Petru şi Ioan le-au zis: ,,Judecaţi
voi singuri dacă este drept înaintea lui Dumnezeu
să ascultăm mai mult de voi decît de Dumnezeu; 
căci noi nu putem să nu vorbim despre ce am
văzut şi am auzit.“ (Fapte 4:1-19). ▲
 Nașterea și învierea
Florin Vancea (New Life RBC, Hollywood FL)
Craciunul a trecut, pastele urmeaza sa
vina. Acestea sunt cele doua sarbatori
pivotale sau cruciale ale crestinatatii:
Sarbatoarea Nasterii Mantuitorului –
Te o l o g i e
Craciunul; si sarbatoarea inverii
Mantuitorului – Pastele; este proverbiala
expresia ‘la Pasti si la Craciun’. Insa le
pastram separate, la Pasti se predica
despre inviere nu despre nastere, iar la
Craciun se predica despre nastere nu
despre inviere, fiecare isi are specificiul
ei si specialul ei. Merita insa sa ne
intrebam, care este relatia dintre ele,
care este legatura, raportul si
similitudinile dintre nasterea
Mantuitorului si inverea Lui?
Apostolul Pavel face conectia intre nasterea lui
Hristos si invierea Sa cand le aminteste in Romani
1: 3 si 4.
Cred ca acum, cand am suntem intre ele, am trecut
de Craciun si anticipam sarbatoarea Invierii, merita
sa facem efortul sa le privim impreuna si sa
cumulam intervenia speciala a lui Dumnezeu din
aceste doua evenimente care au schimbat istoria
lumii si destinul nostru etern.
1. Nastrea lui Hristos a fost o minune unica si
invierea Sa a fost o minune unica.
Au mai fost nasteri miraculoase dar nu ca a
Domnului Isus, si au mai fost invieri din morti dar nu
ca a Domnului Isus.
Nasterea Sa este unica pt ca El se naste din
fecioara.
Au mai fost nasteri miraculoase dar nimeni nu s-a
mai nascut din fecioara. In Scriptura gasim nasteri
miraculoase ca de exemplu Sara care a nascut la
varsta de 75 de ani dupa ce
toata viata n-a putut avea copii.
Dumnezeu l-a dat pe fiul
promisiunii prin Sara nu prin Agar, ca sa se vada
puterea lui Dumnezeu si nu a omului. Rebeca a fost
stearpa pana cand Dumnezeu a intervenit si a
capacitat-o sa nasca. Rahela a fost stearpa pana
cand Dumnezeu a capacitat-o sa nasca. Toate
aceste nasteri au necesitat interventia lui
Dumnezeu pt ca poporul pe care Dumnezeu Il
forma era poporul lui Dumnezeu, si trebuia sa se
vada clar ca nu e initiativa si puterea umana ci
divina. In cazul nasterii Domnului Isus are loc o
minune a minunilor, diferita de orice alta minune,
nimeni nu s-a mai nascut dintr-o fecioara si nimeni
nu se va mai nasate dintr-o fecioara
Invierea Sa este unica pt ca El inviaza si biruie
moartea si pt noi dand mortilor in pacat iertarea si
viata vesnica.
Au mai fost invieri din morti, dar nimeni n-a biruit
moartea pentru totdeauna.
Invierea Sa este unica pentru ca El inviaza si biruie
moartea nu doar pt El insusi ci si pentru noi dand
mortilor in pacat iertarea si viata vesnica, noi vom
invia pt ca El a inviat.
Boldul mortii l-a rupt Hristos, a rupt cornul ei,
puterea ei, a desbracat-o de autoritate
spirituala.“Hristosul inviat nu mai moare…”
Aceasta invierea miraculoasa este indicatorul
invierii spirituale din morti a credinciosilor si
garantia ca intr-o zi si noi vom invia.
Aceste doua evenimente sunt unice pentru ca
Hristos este unic, nimeni n-a fost, nu este si nu va fi
ca si El.
Ambele puncte devin representative pentru
matuirea noastra – mantuirea noastra este numita
 Luminătorul 12, 2012 - 01, 2013
in Noul Testament atat o nastere cat si o inviere.
Noi suntem nascuti din Dumnezeu si implicit inviati
din moartea spirituala la viata spirituala. Asa cum
Hristos prin nastere a intrat din sfera cereasca in
cea pamanteasca, pacatosii prin nastere din nou
intra din sfera pamanteasca in cea cereasca noi
devenim cetateni ai cerului nu dupa moarte ci cand
ne nastem dinnou sau, folosind metafora invierii,
cand suntem inviati din morti in pacat, cum eram, la
viata noua cu Hristos. Viata vesnica nu este o aditie
la viata pamanteasca, cand aceasta se termina ci
este o turnare din viata lui HRistos in sufletele
noastre moarte, care incepe in momentul convertirii
si nu se mai
t e r m i n a
niciodata.
2. Atat la
nasterea
Domnului
Isus cat si la
invierea Sa,
ingerii sunt
prezenti si au
o misiune
speciala.
La ambele
evenimente au
fost martori si
vestitori ingerii –
mesagerii ceresti au anunat atat nasterea cat si
invierea Domnului Isus.
Ingerii au fost implicati in evenimentul nasterii.
Ingerul Gavril a venit la Maria si a anuntat-o; ingerul
l-a instiintat pe Iosif. Ingerii s-au aratat pastorilor pe
campia Betleemului si au vestit nasterea
Mantuitorului.
Ingerii au anuntat si inverea Domnului Isus.
“Si iata ca s-a facut un mare cutremur de pamant;
caci un inger al Domnului s’a pogorat din cer, a
venit si a pravalit piatra dela usa mormantului si a
sezut pe ea. Infatisarea lui era ca fulgerul, si
11
imbracamintea lui alba ca zapada.” Matei. 28: 2, 3.
Ingerul acesta a avut rol de usier. La biserica avem
si usieri,si asa cum le spune si numele, rolul
usierilor este sa stea la usa, sa deschida usa, sa
salute, sa dea un bun venit celor celor ce intra, sa
ghideze pe cei ce intra, in special pe vizitatori spre
un loc in adunare. Responsabilul din fatza este
pastorul, responsabilul din spate este usierul. In
cazul ingerului dela mormant, el era si usier si
predicator. El a tinut prima predica de inviere: “Nu
va temeti; caci stiu ca voi cautati pe Isus, care a
fost rastignit. Nu este aici; a inviat, dupa cum
zisese. Veniti de vedeti locul unde zacea Domnul;”
Mt. 28: 5,6.
Ingerii n-au
intervenit
decat in
situatiile cu
totul si cu totul
s p e c i a l e
aceste doua
evenimente
s u n t
evenimentele
pivotale in care
ingerii sunt
trimisi din cer
sa duca vestea
lor oamenilor
de pe pamant.
Insa ingerii sunt mesageri temporari, ei odata ce
duc vestea oamenilor descarca aceasta
repsonsabilitate asupra celor ce au auzit vestea, si
oamenii devin mesagerii permanenti.
La nasterea Domnului, ingerii au dus vestea
pastorilor, si pastorii au devenit ei insisi mesagerii:
“Dup ace L-au vazut, au istoristi ce li se spunese
despre Prunc. Toti ceice i-au auzit, s’au mirat de
cele ce le spuneau pastorii.” Lc. 2: 17, 18.
La invierea Domnului ingerii au dus vestea femeilor,
si femeile au devenit ele insisi mesagerii invierii pt
ucenici -“…si duceti-va repede de spuneti ucenicilor
12
Lui ca a inviat dintre cei morti. Iata ce El merge
inainatea voastra in Galilea; acolo Il veti vedea. Iata
ca v-am spus lucrul acesta.” Mt. 28: 7.
Ingerii au fost mesageri temporari insa noi suntem
chemati sa fim mesagerii permanenti ai lui Hristos –
in fiecare zi, in fiecare loc, in fiecare situatie.
3. Nasterea este importanta pentrua ca scoate in
evidenta natura Sa umana, invierea este
importanta pt ca scoate in evidenta natura Sa
divina.
1) Nasterea evidentiaza natura umana a lui Hristos.
Hristos a s-a nascut intre oameni pentru ca a
devenit uman.
Cata vreme martorii inverii erau inca in viata in
primul secol a fost oameni care au tagaduit nu
divinitatea lui Hristos ci umanitatea Lui 1Ioan 4: 1-4.
Invierea evidentiaza natura divina a lui Hristos. “…
dovedit cu putere ca este Fiul lui Dumnezeu, prin
invierea mortilor.”v.3.
Invierea din morti este dovada suprema ca Isus
Hristos este divin. Cand scepticii n-au s-au lasat
convinsi de minunile Domnului Isus, ei au cerut un
super-semn care sa valideze identiatea Lui divina.
Domnul Isus le spune despre ‘semnul proorocului
Iona’ adica invierea din morti.
Domnul Isus a avut o dubla identitate si intr-un fel
avem si noi o dubla identiate – suntem atat
Luminătorul 12, 2012 - 01, 2013
pamateni cat si ceresti. Avem o dubla cetatenie – ca
oameni avem vulnerabilitati umane (nevoi fizice,
emotionale, slabiciuni, boli, moarte) insa ca fii ai lui
Dumnezeu noi manifestam trasaturile de character
ale Tatalui noastru ceresc; de aceea Aostolul Pavel
vorbeste omul de afara si omul dinauntru: “De
aceea noi nu cadem de oboseala. Ci chiar daca
omul nostrum de afara se trece, totusi omul nostru
din launtru se inoieste din zi in zi.” 2Cor. 4: 16. Deci
in trecerea timpului partea noastra fizica se
degenereaza, insa partea noastra spirituala se
regenereaza. Lumea pune accentul pe lucurile care
se vad, noi trebuie sa punem accentul pe lucrurile
care nu izbesc ochii, noi suntem chemati sa
investim in cele ce nu se vad acum, dar sunt
vesnice.
4. Nasterea din feciora este operata de puterea
Duhului Sfant si inviarea din morti este operata
de puterea Duhului Sfant.
Duhul Sfant produce trupul lui Mesia in pantecele
fecioarei.
“Ingerul i-a raspuns: ‘Duhul Sfant Se va pogora
peste tine, si puterea Celui Prea Inalt te va umbri.
De aceea Sfantul care Se va naste din tine, va fi
chemat Fiul lui Dumnezeu.” Lc. 1:35.
“Iosife, fiul lui David, nu te teme sa iei la tine pe
Maria, nevasta-ta, caci ce s’a zamislit in ea, este
dela Duhul Sfant.” Mt.1:20.
Luminătorul 12, 2012 - 01, 2013
Duhul Sfant care s-a plimbat la creatie peste ape si-
a energizat creatia dandu-I viata, a fost acelasi Duh
care a energizat pantecele fecioarei si a produs
trupul Mantuitorului, fara sa fie nevoie de interventia
vreunui barbat.
Asa cum trupul lui Adam a fost creat din tarana si
nu procreat, Duhul lui Dumnezeu a creat trupul
celui de-al doilea Adam din celulele fecioarei si n-a
fost procreat.
Acelasi Duh Sfant care a produs trupul lui Hristos in
pantecele fecioarei, il si inviaza din morti; “Si daca
Duhul Celui ce a inviat pe Isus dintre cei morti
locuieste in voi, Cel ce a inviat pe Hristos Isus din
morti, va invia si trupurile voastre muritoare, din
pricina Duhului Sau,
care locuieste in
voi.” Rom. 8:11.
Cel ce a iesit prin
p u t e r e a
dumnezeiasca din
pantecele unei
fecioarei, iese prin
p u t e r e
dumnezeiasca din
p a n t e c e l e
pamantului si din
legaturile mortii.
Duhul Sfant a
facut nasterea noastra din nou si invierea noastra
din morti. Am fost nascuti prin Duhul Sfant ca sa
traim prin Duhul Sfant, am fost inviati prin Duhul
Sfant ca sa traim prin Duhul Sfant.
5. Nasterea arata autoritatea lui Dumnezeu
peste material, Invierea arata autoritatea lui
Dumnezeu peste domeniul spiritual.
Prima este modul de accesare a lui Hristos a vietii
pe pamant, a doua modul de accesare a vietii in
domeniul spiritual si ceresc.
Nasterea ‘materializeaza’ spiritualul - (da un trup
material identiatii spirituale a Fiului lui Dumnezeu.)
13
Numai creaturile pamantesti au o parte materiala,
adica trupul pentru ca este facut din materialul
planetei pe care traim.
Suntem pamanteni nu numai pentru ca traim pe
pamant ci si pt ca suntem facuti din pamant.
In eternintate Hristos n-a avut un trup de carne si
oase, pt ca Dumnezeu este spirit…si cerul este un
domeniu spiritual, adica de o categorie diferita cele
in care noi existam aici pe pamant.
Invierea ‘spiritualizeaza’ materialul.
Trupul Sau a fost material dar a deveint spiritual, a
capatat proprietati spirituale, adica nu mai era
supus legilor la care e supusa materia. Cu acest
trup a iesti din mormanat inainte de deschiderea
mormantului, inainte
ca piatra sa fie
data la o parte.
Cu acest trup a
intrat in casa in
care ucenicii erau
cu usiele inchise,
baricadati, de frica
iudeilor, Domnul a
aparut in prezenta
lor.
Cu acest trup
Domnul Isus a
aparut celor doi in
drum spre Emaus si dupa ce-a ajuns cu ei la
desinatia lor, la cina L-au recunoscut si El s-a facut
nevazut, a disparut din prezenta lor.
Cu acest trup inviat spiritualizat El a invins gravitatia
si s-a-naltat la cer.
*Ambele evenimente demonstreaza autoritatea
absoluta a lui Dumnezeu atat asupra spiritualului
cat si asupta materialului. Dumnezeu patroneaza
ambele domneii – asta ne da incredere, ca
Dumnezeul nostru este stapan si peste duhul
nostrum si peste trupul nostru.
Dumnezeu nu este interesat doar in aspectele pe
care noi le numim ‘spirituale’ ci e interesat si in
14 Luminătorul 12, 2012 - 01, 2013

modul cum lucram, si in modul cum cheltuim vulnerabil in fatza ispitei, si agresiv cu cei mai slabi
banii, si in modul cum ne relaxam, etc. …)

6. Nasterea arata umilinta Sa, invierea arata 7. Nasterea este punctul de plecare, invierea
Gloria Sa. este linia de sosire.
– nasterea ne arata portretul gingasiei, invierea Domnul Isus este Capetenia si Desavarsirea
portretul grandorii. credintei noastre, adica Cel ce incepe si cel ce
Hristos S-a coborat in lumea mortii prin nastere. – sfarseste procesul mantuirii
un copilas dragalas, gingas si vulnerabil. Hristos a avut o nastere unica, a avut o viata unica,
Hrisos S-a inatat biruitor peste moarte prin inviere. a avut o moarte unica si a avut o inviere unica.
– un razboinic biruitor si invincibil. Prima profetie mesianica o face Dumnezeu cand da
“De aceea este zis: ‘S’a suit sus, a luat robia verdictul impotriva sarpelui la excomunicarea
roaba, si a dat daruri omului din Eden:
oamenilor.’ Si acest: “Vrasmasie voi une
‘S-a suit’, ce intre tine si femeie,
insemneaza decat intre samanta ta si
ca inainate Se samanta ei. Aceasta
pogorase in partile iti va zdrobi capul, si
mai de jos ale tu ii vei zdrobi
pamantului? Cel ce calcaiul.” Genesa 3:
S’a pogorat, este 15
acelas cu acel ce s’a Prin nasterea Fiul lui
suit mai pe sus de Dumnezeu devine
toate cerurile, ca sa samanta femeii, iar
umple toate lucurile.” prin inviere El
Ef. 4: 8-10. zdrobste capul
In nastere El se face sarpelui.
minuscul prin inviere Nasterea implineste
ne-arata ca este prima parte a acesti
magnific. profeti mesianice
In nasterea se vede cat de vulnerabil se face El, in pentru ca Hristos devine prin nastere ‘samanta
inviere se vede cat de victorios este El. femeii’, invierea implineste a doua parte a acestei
Invatam de-aici modul cum Hristos a impletit profetii pt ca Hristos in invierea Sa opereaza
gingasia cu grandoarea, trebuie sa stim sa ne ‘zdrobirea capului’ sarpelui.
facem mici cum s-a facut El prin nastere, si in El este vrednic de ascultare totala si de adorare
acelasi timp trebuie sa invatam sa fim luptatori sincera.
bravi, si victoriosi, cum s-a facut El prin inviere. Cu Pentru noi nasterea dinou este punctual de plecare,
semenii care au nevoie de noi trebuie sa fim plini de adica startul vietii spirituale pe care ne-a dat-o
gingasie, insa cand ne confruntam cu ispita, si Hristos, insa invierea din morti la a doua Sa venire
ispititorul trebuie sa fim categorici, bravi, curajosi, va fi punctual de sosire in totala si finala implinire a
fermi, ofensivi, neclintiti, victoriosi. (@nu invers… tuturor promisiunilor lui Dumnezeu pentru noi. ▲
Credincioși Domnului
până la capăt (III)
Petru Popovici (Gwinnett RBC, Atlanta)

Ascultare
3. Necesitatea perseverării e văzută din Cel credincios poartă răspundere de
răspunderea ce o are cel mântuit, cel creșterea sa spirituală. Pentru
credincios. creștere e necesară hrănirea și
Biblia spune că cel credincios fiind ființă liberă, e activitatea. În Evrei 5.12 este scris:
responsabil de comportarea și acțiunile sale, de „Voi, care de mult trebuia să fiți
felul cum se supune Duhului Sfânt. Noi trebuie, învățători… aveți nevoie de lapte, nu de
clipă de clipă, să trăim în conformitate cu voia hrană tare. Și oricine nu se hrănește
Lui. Cristos Domnul trebuie să trăiască în mod decât cu lapte… este un prunc. Dar
real în noi. Atunci El ne „dă și voința și hrana tare este pentru oameni mari,
înfăptuirea“ (Fil. 2.13). Apostolul Pavel spunea că pentru aceia a căror judecată s-a
orice gând îl face rob ascultării de Cristos (2 Cor. deprins prin întrebuințare să
10.5). Aceasta era o acțiune a lui. deosebească binele de rău.“ Dacă ești
creștin pipernicit, tu ești de vină, nu
Dumnezeu, tu trebuia
să crești în har și în
toate privințele (2 Pet.
3.18; Efeseni 4.15).
Apostolul Petru ne dă
metoda: „De aceea,
dați-vă și voi toate
silințele ca să uniți cu
credința voastră fapta;
cu fapta, cunoștința;
cu cunoștința,
înfrânarea; cu
înfrânarea, răbdarea;
cu răbdarea, evlavia;
cu evlavia, dragostea
de frați; cu dragostea
de frați, iubirea de
oameni… Dar cine nu
are aceste lucruri este
orb, umblă cu ochii
 16 Luminătorul 12, 2012 - 01, 2013

putrezirea; sau
semănăm în Duhul
și vom secera viața
veșnică (Gal. 6.8).

închiși și a uitat că a fost curățit de vechile lui
păcate.“ Unirea acestor lucruri, însușirea lor în
omul cel nou, este în răspunderea noastră. Ți-ai
dat tu, „toate silințele“ în privința aceasta? Dacă
nu, e de rău. Dacă le avem, ne întărim chemarea,
alegerea și „ni se va da din belșug intrare în
Împărăția veșnică a Domnului și Mântuitorului
nostru (2 Pet. 1.9-11).
Noi purtăm răspundere de calitatea vieții
noastre. Domnul Isus a zis: „Voi sunteți sarea
pământului. Dar dacă sarea își pierde gustul…
atunci nu mai este bună de nimic decât să fie
aruncată afară și călcată în picioare de
oameni“ (Mat. 5.13). Cei ce zic că odată mântuit,
ești mântuit, ai devenit sare a pământului, deci,
nu mai poți fi lepădat. Dar Domnul Isus spune că
e posibil. Noi suntem cei ce purtăm răspundere în
privința calității vieții noastre. Să nu amestecăm
sarea cu petrol sau cu alte necurățenii.
Noi purtăm răspundere de ceea ce semănăm.
Semănăm în firea pământească, atunci secerăm
Noi purtăm
răspundere de
mântuirea primită,
dacă o dăm sau nu
și altora. Apostolul
Pavel spunea: „Vai
de mine dacă nu
p r e d i c
Evanghelia“ (1 Cor.
9.16). În Evrei 2.2 e
scris către cei
mântuiți: „Cum vom
scăpa noi, dacă
stăm nepăsători față
de o mântuire așa de mare?“ Suntem
răspunzători de felul cum ne îndeplinim slujba.
Lui Arhip și lui Timotei, apostolul Pavel le cerea
să-și îndeplinească bine slujba (Col. 4.17). Iar
despre „mai marii voștri“ în Evrei 13.17, se spune
că „au să dea socoteală.“
Noi purtăm răspundere de lenevia sau
hărnicia noastră. În pilda talanților din Mat.
25.14-30, Domnul Isus spune că hărnicia este
răsplătită, iar inactivitatea, lenevia în cele
spirituale, e pedepsită. Cel ce avusese un talant,
era robul Stăpânului, dar n-a lucrat cu el, de
aceea a fost aruncat în întunericul de afară, unde
e plânsul și scrâșnirea dinților. El a fost robul
stăpânului și n-a trăit în desfrâu sau în beții, ci
doar n-a activat. Fiecare mântuit a primit har, ce
faci cu el, îl zădărnicești sau îl dăruiești și altora?
(2 Cor. 6.1).
Noi suntem responsabili de felul materialelor
ce le folosim în lucrare. Unii folosesc aur, argint,
pietre scumpe, lucruri create de Dumnezeu; alții
 Luminătorul 12, 2012 - 01, 2013
clădesc lemn, fân, trestie, lucruri cultivate de om.
În Ziua Judecății lucrarea fiecăruia va fi testată
prin foc. Dacă lucrarea lui arde, el pierde
răsplata. Cuvintele că el va fi mântuit ca prin foc,
nu vorbesc de unul care a trăit în toate păcatele
și care la urmă totuși e mântuit. Nu, ci de unul
care în lucrare a folosit mijloace firești, omenești.
Să fim cu grijă ce clădim.
Noi purtăm răspundere de veghere, nu Domnul.
În Luca 21.34-36, avem cuvintele: „Luați seama
al voi înșivă, ca nu cumva să vi se îngreueze
inimile cu îmbuibare de mâncare și băutură și cu
îngrijorările vieții acesteia, și astfel ziua aceea să
vină peste voi fără veste, ca un laț… Vegheați
dar, în tot timpul și rugați-vă ca să aveți putere și
să scăpați de toate acestea care se vor întâmpla,
și să stați în picioare înaintea Fiului Omului.“ Deși
Dumnezeu ne păzește, cuvintele acestea pun
toată răspunderea asupra noastră în ce privește
vegherea.
Noi purtăm răspundere de credincioșia până
la capăt față de Domnul. Domnul vrea aceasta,
ne cere, dar nu ne forțează. În Apoc. 2.10 este
17
scris: „Fii credincios până la moarte și-ți voi da
cununa vieții.“ Dumnezeu ne prezervează în har,
dar noi purtăm răspundere să stăruim în har până
la capăt.
Noi purtăm răspunderea de a fi biruitori.
Trebuie să luăm „toată armătura.“ Cel ce va birui,
va fi răsplătit și Domnul spune: „Nu-i voi șterge
nicidecum numele din cartea vieții“ (Apoc. 3.5).
Această frază ne dă de înțeles că numele celor
înfrânți de vrăjmașul va fi șters din cartea vieții.
Gloria, fericirea veșnică e numai pentru biruitori.
„Cel ce va birui va moșteni aceste lucruri“ (Apoc.
21.7). Dumnezeu nu vrea copii înfrânți, ci biruitori,
dar trebuie să vrem și noi aceasta. Dreapta
Domnului câștigă biruința împotriva lui Goliat, dar
David a trebuit să fie gata să lupte. E o adevărată
minunăție cum El vrea să ne facă părtași la
biruințele sale. Dar noi suntem direct răspunzători
de purtarea bătăliei! (va urma) ▲
Apologetică Basmul „creștinismului“
postmodern
Costel Ghioancă (Biserica Baptistă Nr.1 Emanuel, Dej)
Basmele își au rolul lor bine definit:
ne-au fermecat copilăria, ne-au purtat
într-o lume în care totul este posibil și
au stârnit în noi stări și emoții pe
care, probabil, le vom ține minte toată
viața. Ce legătură văd între basm și
„creștinismul” postmodern? Din
păcate, nu tocmai una fericită...
Aș aborda două elemente specifice
vremurilor pe care le trăim: foamea
dupăspiritualitate  (atenție, nu după
Dumnezeu!) și foamea după ceea ce
este  instant. Combinarea celor două,
duce la o spiritualitate instantă care
se poate găsi numai în basmul pe care eu nu aș
vrea să-l trăiesc. Să clarificăm termenii:
- Spiritualitatea  postmodernă înseamnă o
deschidere spre pluralism și toleranță. Toți au
câte o parte de adevăr, a ține numai „o cale”
înseamnă să fii îngust, și, poate cel mai
important, este nevoie de o spiritualitate
sentimentalistă cu accent pe trăiri intense, emoții
și experiențe.
-  În privința  instantului    nu e de spus prea mult:
de la calculatoarele care se mișcă tot mai rapid
până la mega-industria fast food-ului, învățăm să
Luminătorul 12, 2012 - 01, 2013 19

rostim la unison un singur cuvânt: „repede”! În de Dumnezeu, a avut răbdare să crească, dând
zilele noastre, răbdarea devine o virtute tot mai la o parte gunoaiele lumii și alegând ca hrană
rară și mai prețioasă decât multe comori. „orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu”.
$ Iată, acum, basmul „creștinismului” Și nu doar că a crescut El Însuși, dar prin
postmodern: ne confruntăm cu „credincioși” lucrarea de la Golgota poate să-i crească pe toți
giganți care „cresc într-un an cât alții în zece”. Ei cei ce cred în El până când vor fi asemenea Lui.
se hrănesc pe apucate, cu hrană plină de Veste bună: acesta nu e basm, e realitate!
„hormoni de creștere”: cărți „eliberatoare”,
conferințe „de trezire”, predicatori „duhovnicești”,
emisiuni „revelatoare”, lideri „carismatici”, muzică
„de bucurie” și câte altele... Nu mai e nicio mirare
că hrănindu-ne cu o hrană intoxicată cu „hormoni
de creștere” – cei ce asigură
spiritualitatea instantă –
ajungem să trăim un basm, dar
unul al cancerului, al
putreziciunii pe interior și, în
final, nu cu happy end, ci unul al
morții.
$ Scurtătura propusă de
basm este extrem de atractivă:
fără prea multă rugăciune, fără
post, fără citirea Scripturii, fără
renunțarea zilnică la sine, fără
i u b i r e a v r ă j m a ș i l o r, f ă r ă
dărnicie, fără smerenie, fără
lupta cu „păcatele mici” și fără
mult din ce înseamnă drumul
lung al sfințirii.
$ Singura alternativă
posibilă rămâne încă răbdarea,
calea îngustă și încrederea în
harul lui Dumnezeu. Rămâne să
ne hrănim cu „pâinea noastră
cea de toate zilele”, trecând prin
toate etapele creșterii spirituale,
așa cum rânduiește Dumnezeu.
Până și despre Domnul Isus se
s p u n e c ă  „ . . . c r e ș t e a î n
înțelepciune, statură și har,
înaintea lui Dumnezeu și a
oamenilor...” (Luca 2:52). El, Fiu
 Ioan Ștef (1926 - 2012)
Benjamin Cocar (Luther Rice University & Seminary)
Pastorul Ioan Ștef a plecat la Domnul în
Biografie
dimineața zilei de 4 Decembrie 2012.
După cîteva zile de la cele două căderi,
fratele a fost internat în spital și în două
săptămâni a încheiat alergarea pe partea
aceasta de lume. Ioan Ștef s-a născut la
Mărăuș în județul Arad. La numai 14 ani a
plecat la Mediaș pentru a învăța lucratul în
sticlă și cristal. Fratele lui mai mare,
Sever era deja acolo. La Mediaș, în
centrul României, fratele Ștef a fost parte
din grupul de credincioși baptiști, care au
format prima biserică din oraș. A și dacă merge la pușcărie pentru acest lucru, să
participat la adunare și a învățat Cuvântul
Lui Dumnezeu. A primit mântuirea și a
început slujirea. A făcut tot ce a trebuit în adunare.
A cântat, a predicat, a slujit. După stagiul militar, Ioan
Ștef s-a căsătorit cu Cornelia Coman. Domnul le-a
dăruit pe Daniela și toți trei erau ai Domnului. Dânsul
a ajuns meșter în arta cristalului și a oglinzilor cu
argint si ornamente de cristal. Într-o seară însă,
soluția de nitrat de argint a explodat și i-a ars cornea
la ochiul drept, iar la stângul a lăsat cicatrice care a
deformat cornea. Părea că totul s-a întunecat și s-a
sfârșit. Sora Cornelia a fost un sprijin puternic, care l-
a încurajat în acei ani grei și Dumnezeu le-a dat harul
sa fie păstrată o parte din vedere la ochiul stâng.
Mulți nu l-au priceput când el ignora pe cei din
dreapta lui, el însă nu vedea doar înainte și la stânga.
Ochiul drept a rămas opacifiat până în clipa când l-a
văzut pe Domnul în slavă, abia atunci s-a deschis!
Dumnezeu însă nu s-a oprit să lucreze la viața fratelui
Ștef, și cu un singur ochi, și acela deformat, a
continuat să citească Biblia, dar rugăciunea a devenit
centrală în viața dânsului. A lucrat la cristal si a
produs lucrări de artă cu un singur ochi. A fost prins
în valul trezirilor din anii 60 și împreună cu frați și
surori din Mediaș, Târnăveni, Viișoara, Câmpia Turzii,
Târgu-Mureș, Sighișoara, au trăit ani de înălțimi
spirituale. Era „pocăința pocăiților!” În anii 70, după
ce biserica crescuse puțin și erau zile de har, au venit
inundațiile care au avariat clădirea bisericii. Atunci a
început o altă luptă. Autoritățile de atunci au aprobat
repararea clădirii stricate de ape. Uniunea Baptistă
de atunci l-a îndemnat pe fratele Ștef să asculte și să
nu se pună rău cu autoritățile. Dânsul s-a rugat și era
în cumpănă, până când sora Ștef a decis că riscul
merită luat și spunea să construiască o nouă biserică,
meargă! Au pornit la lucru și în anul 1974 s-a
inaugurat noua clădire a bisericii din Mediaș. Fratele
Ștef era păstor, Ioan Cozma secretar, Marginean,
Chiciudean, Corcheș și alții erau parte din comitetul
de atunci. Au fost zile de har și de glorie. Lumea
venea să vadă clădirea și Duhul Lui Dumnezeu lucra
la mântuirea multor oameni. În anii 80, Dumnezeu a
vizitat biserica de la Mediaș cu un nou suflu
evanghelistic și mulți s-au întors la Domnul. Fratele
Ștef a încercat un tratament în Franța, dar nu au
reușit să repare ochiul drept. Apoi în Anglia, doctorii
au reușit să fixeze ochelari care să prindă părțile
neafectate de arsură a ochiului stâng, lucru ce l-a
ajutat să conducă mașina și chiar în Detroit să obțină
carnet de conducere! Lucrul a mers bine la Mediaș
până prin 1985, când presiunile securității orașului
Mediaș, ale Uniunii Baptiste și a unor oameni care nu
l-au înțeles pe fratele Ștef, au determinat familia
dânsului să plece în Statele Unite. A lăsat biserica
în mâna Domnului și a celor trei frați pe care i-a
ordinat, Toader Mărginean, Friederich Schneider și
Gigi Dobrin, care este pastorul bisericii din Mediaș.
Tony Stroia din Detroit, vechi prieten al fratelui Ștef, a
 Luminătorul 12, 2012 - 01, 2013 21

facilitat ca biserica din Troy, Michigan, să-l invite pe a dus la odihnă. Niciodată nu s-a schimbat această
fratele Ștef să fie pastor la Detroit. Fratele Lucuța denumire. America nu s-a lipit tare de el, și nici el de
George, Onica Paul, Iulian Butziu, Pavel Bucu, Vasile ea. A locuit împreună cu familia Cocar, familie care i-
Uzoni, George Vidican și alții au aprobat ca fratele să a fost de ajutor până la moarte. Au rămas în urma lui
le fie pastor și așa în Martie 26, 1986, familia Ștef a un frate la Mediaș, Lae Ștef și la București o soră,
emigrat în America. Nu a fost ușor pentru dânsul. Tița. Soția lui, Cornelia Ștef și fiica Daniela cu soțul ei
Mediașul a intrat așa de adânc în sufletul lui, că nu Benjamin au făcut tot ce au putut ca viața dânsului să
cred că a ieșit vre-odată. De fapt, până la moarte, fie ușoară când zilele erau tot mai grele. La serviciile
amintirile dânsului au fost tot de la trezirile de la de priveghiu și înmormântare, au fost pastorii: Pitt
Mediaș. Acolo a fost pocăință, acolo a fost har, acolo Popovici, Titi Cocian, Cornelius Tica, Matei Istudor și
a văzut mâna Domnului Buni Cocar din Chicago.
la lucru. I-a plăcut și Buni a fost bun prieten
Detroitul, și a lucrat cu cu fratele Ștef și fiind și
toată râvna și dragostea neamuri, au depănat
pentru creșterea bisericii. multe taine împreună,
A mers cu plăcere la atât la Mediaș cât și la
W i n d s o r, K i t c h e n e r, București, dar și în
Toronto, New York să America. Gabriel
predice Cuvântul Manea, fost membru în
Domnului. Nu credea că comitetul bisericii din
emigrarea va dura mult. Detroit, a venit să fie
Credea că va veni parte la înmormântare.
vremea să se întoarcă la Ce putem spune? A trăit
Mediaș. Dar în loc de ca un om, a murit ca un
Mediaș, familia s-a mutat sfânt, în liniște, fără
în Atlanta. Aici lucrurile dureri, a încheiat
s-au schimbat pentru lucrarea și a pășit în
dânsul. Sănătatea nu odihna veșnică. A iubit
mai era ca mai înainte, pe Domnul și L-a vestit
vederea îi slăbise în așa cu toată dăruirea. S-a
fel încât cu greu mai rugat pentru pocăința
recunoștea oamenii din pocăiților și a românilor
jur. Se întreba mereu, de ce a trebuit să piardă atât în România cât și în Detroit și Atlanta. Domnul a
vederea. A iubit casa Domnului și până la capăt a murit pentru ei, spunea dânsul, de ce nu îi cheamă la
fost prezent la adunare. S-a rugat mult și a încurajat mântuire? A plecat acasă și acolo va avea toate
pe frați și pe colegi să fie pocăiți și să rămână lângă răspunsurile, el se va odihni, căci faptele lui îl
Domnul. A fost un om sufletist, a ajutat pe cei din jur urmează. Domnul să mângâie familia rămasă, pe
și nu a pretins nimic. A fost un om al rugăciunii și al sora Ștef, pe Daniela, pe Remalian, Carmen,
Cuvântului Lui Dumnezeu. A fost căsătorit cu sora Aletheia, familia Cocar din Chicago, familia Feier,
Ștef pentru șaizeci de ani și trei săptămâni. Nu-i familia Dărăbuț, fam Manea, Bunda, fam. Nicolae și
mirare că sora Ștef îl caută în fiecare zi. Fratele Ioan pe toți care l-au cunoscut pe fratele Ioan Ștef,
Ștef, păstorul de la Mediaș, a încheiat activitatea și s- păstorul de la Mediaș.
 Din viața bisericilor
Botez nou testamental la Phoenix
Ziua de 20 Octombrie 2012 a fost o zi
de sărbătoare pentru biserica baptistă
Lucrare
română ”New Life Romanian Church”
din zona metropolitană Phoenix -
Arizona, când un număr de nouă
tineri au mărturisit public în apa
botezului faptul că au fost mântuiți prin
credința în jertfa Domnului Isus
Cristos și au fost născuți din nou de
Duhul Sfânt. La această sărbătoare
au participat peste 250 de frați, surori
și ascultători ai Cuvântului din biserica
locală, din bisericile surori și români
din area Phoenix. Cu această ocazie,
Cuvântul Evangheliei a fost vestit de către fratele
Liviu Țiplea, păstorul Bisericii Baptiste Române
”Betania” din La Habra (Los Angeles), iar actul
botezului a fost făcut de către fr. păstor Mircea
Filip.
Ne rugăm ca Duhul Domnului să producă roadă
și creștere spirituală în tinerii care s-au botezat,
iar cei ce au ascultat Cuvântul cu această ocazie
să fie mântuiți.
Frații prezbiteri și diaconi de la NLRC
Botez nou testamental la Nashville
Sâmbătă 20 octombrie 2012, prin harul şi
mila lui Dumnezeu, Biserica Baptistă Română din
Nashville a îmbrăcat haine de sărbătoare cu
ocazia unui Botez Nou Testamental.
Luminătorul 12, 2012 - 01, 2013 23

închinare, ale tinerilor şi orchestrei de

mandoline... Pentru momentele de har petrecute
de biserică alături de fraţii musafiri români şi
americani prezenţi într-un număr frumos, dar şi
pentru frumoasa mărturie a întoarcerii la Domnul
a celor doi tineri nu putem spune decât că :
“Domnul este mare şi foarte vrednic de
laudă.” (Psalmul 96:4)
Pastor Timotei Miu

Botez nou testamental la Naples

Deși Biserica Domnului din Naples, Florida este
implicată în procesul construcției primului ei local
de închinăciune, Domnul harului a cercetat cu
mântuirea Sa familia Vasii Otilia și Cristian și
pe Diandra Brisc. La botezul care a avut loc in 21
octombrie 2012.
Cuvântul Domnului a fost vestit de fratele
păstor  Nelu Brisc, iar actul botezului a fost
îndeplinit de fratele păstor Titus Mihet.
Ne-am bucurat cu toţii, împreună cu cerul
întreg alături de Andrew Fiscu şi Celine Tranca,
cei care au încheiat legământul cu Domnul Isus.
În providenţa lui Dumnezeu l-a amvonul
bisericii s-au aflat trei păstori care au slujit de-a
lungul timpului Biserica
din Nashville: Mark
Hobafcovich, Ciprian
Baltă şi Timotei Miu.
Într-o atmosferă
caldă şi binecuvântată
a fost predicat Cuvântul
Sfânt de fraţii păstori
Mark Hobafcovich şi
Ciprian Baltă după care
actul botezului a fost
oficiat de către fraţii
Mark Hobafcovich şi
Timotei Miu.
Evenimentul a
fost încununat de
cântările grupului de
 Conducerea Asociației

Președinte - Dan Paul

Secretar general - Sorin Covaci
Vicepreședinte est - Sorin Sabou
Secretar est - Simion Plăcintă
Vicepreședinte vest - Eusebiu Rusu
Secretar vest - Florin Filip
Vicepreședinte Canada - Ionel
Păsui
Președinte Comisia pastorală- Ioan
Brisc
Membri: Marian Chirla, Nelu
Cintean
Președinte Comisia de misiune -
George Dancea
Membri: Doru Aninoiu, Daniel
Să lași un semn

Traian Dorz
Brânzei
Președinte Comisia de Școală
duminicală - Aurel Mateescu
Membri: Florin Filip, George Bisorca
Să lași un semn pe unde treci,
Casier misiune: Ion Cotârlă Când știi că nu mai vii în veci,
Casier adm.: Cornel Ciba Ca cei ce duc solia ta
S-o poată mai ușor purta.

Sa lași un umblet mai frumos

Editor „Luminătorul“ -
Sorin Sabou
editorluminătorul@gmail.com
Tipar și distribuție - Ioan Știr
Nu uitați să vă abonați la
Luminătorul!
Abonamenul unei reviste este de
$30 pe an.
Abonamentele se fac la Cornel Ciba
2624 Chalet Pl, Chino Hills,
CA 91709
cornel.ciba@gmail.com
Contribuțiile pentru fondul de
misiune se fac la Ion Cotârlă
3015 W. Kilburn Rd., Rochester
Hills, MI 48306
ioncotarla@gmail.com
Cu crucea ta după Hristos,
Ca cei ce vin cu crucea lor
S-o poată duce mai usor.
Sa lași un fel mai nalt adus
De-a suferi pentru Isus,
Ca cei ce-ajung în anii grei
Să sufere frumos și ei.
Să lași un drum adevărat
La cei pe care i-ai chemat,
Ca cei ce-au ascultat ce-ai spus
Să meargă drept după Isus.
Să lași un mai frumos îndemn
În orice grai și-n orice semn,
Ca fii și urmașii tăi
Să-i vezi mai sfinți pe-a vieții căi.
... Atunci, pe urma-ți, fericit,
Călca-vor mulți urmași iubiți,
Iar Sus în Cer la Dumnezeu
De toți vei fi cinstit mereu.