decât copiii unui umil cerşetor.
Dacă e aşa, atunci, trecându-mi în revistă felul meu de a
gândi şi vorbi, de a mă purta şi lucra, oare pot eu spune că sunt un vrednic fiu al lui
Dumnezeu şi frate şi următor al lui Cristos? (I. Miclea, Ecouri din veşnicie, vol. II, Blaj,
1945, pass.) În botez, prin gura naşului, am declarat că mă lepăd de Satana, de toate
poftele, trufia şi lucrările lui , şi mă unesc cu Cristos şi cred în El ca în Împăratul şi
Dumnezeul meu, adică mă supun poruncilor Lui.
Dar, începând din momentul când am ajuns la anii priceperii, cum mi-am ţinut
oare acest întreit jurământ: de lepădare de Satana, de mine însumi, şi de unire cu Cristos.
O, de câte ori am rupt alianţa cu El, Împăratul meu, şi am pactat cu principele
întunericului, ascultând de momelile lui care, prin firea mea pornită spre rău, mă îndemna
să mă conduc nu după decalogul Părintelui meu, ci după maximele morbide ale lumii! Şi,
astfel, pângărindu-mă mi-am pierdut demnitatea de fiu al lui Dumnezeu şi dreptul la
moştenirea cerească.
Să folosim prilejul sărbătorii pentru a ne examina cum ne-am îndeplinit până
acum angajamentele făcute la botez şi, căindu-ne pentru infidelităţile comise, să ne
reînnoim hotărârea de a ne pune toate simţurile, facultăţile, energiile, viaţa noastră întreagă
în slujba Împăratului Cristos, unindu-ne astfel tot mai strâns cu El. Şi, ca să progresăm în
această unire, să nu ne mărginim la rugăciune şi la primirea mai deasă a Sfintelor Taine, ci
să facem zilnic şi o scurtă meditaţie, punând accentul pe examenul de conştiintă, mijlocul
sigur prin care ne putem vedea ca într-o oglindă cum stăm faţă de Dumnezeu şi aproapele,
la ce cotă ne găsim în urcuşul spre desăvârşire, ce piedici ne opresc în ascensiunea noastră,
şi ce măsuri avem de luat spre a le înlătura. Numai practicând zilnic acest examen ne vom
putea păstra vii în conştiinţă nobleţea de fii ai lui Dumnezeu-Tatăl şi fraţi ai lui Cristos,
precum şi obligaţia ce decurge din ea, aceea de a ne îmbrăca în virtuţile Lui: "Câţi în
Cristos v-aţi botezat, în Cristos v-aţi şi îmbrăcat." Amin.
VORBE ÎNŢELEPTE
Ce ai face în ultimele cinci minute?
Într-o zi, Sf. Ioan Bosco a pus la câţiva dintre copiii pe care îi avea în oratoriul
său următoarea întrebare: „Dacă ai şti că peste cinci minute vei muri, ce ai vrea să faci în
aceste cinci minute?”
Unul dintre copii a răspuns:
- „Eu m-aş spovedi repede că să-mi pot mântui sufletul.”
Un altul i-a răspuns:
- „Eu aş da înapoi ceea ce am furat ca să mi se poată ierta păcatul.”
Iar Dominic Savio, un băieţel care doar la 14 ani moare şi ajunge sfânt, răspunde:
- „Eu m-aş juca în continuare.”
- „Cum, îl întreabă Don Bosco, dacă ai şti că peste cinci minute ai muri, tu
te-ai juca în continuare?”
- „Da, i-a răspuns Dominic Savio, pentru că eu tot timpul sunt pregătit pentru
moarte.”
4
ADOREMUS
Parohia Greco –Catolică nr. 1 Tg Mureş
Str. Cuza Vodă nr 8
BISERICA SF. NICOLAE
Preot Paroh Flavius Miheţ
4 IANUARIE 2009 Săptămâna 11
În marea tulburată a acestei vieţi Isus Euharistic să fie Farul sclipitor
care să ne conducă la portul sigur al mântuirii şi să reverse asupra
întregului an razele Sale de lumină şi bucurie, de pace şi iubire!
Botezul Înainteamergătorului este cel al pocăinţei. Domnul
Isus Cristos, deşi nu avea nevoie de iertare, a binevoit să intre în
râul Iordanului şi să primească botezul lui Ioan. Ne-am întrebat
vreodată de ce? Botezul creştin ne invită să murim pentru păcat şi
ne introduce în viaţa harului divin.
Propunere:
Să medităm asupra semnificaţiei botezului primit .
Iată Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii.
El este Acela despre care am zis: În urma mea vine
un Om care mă depăşeşte, căci El era mai înainte
de mine. Eu nu-L cunoşteam, dar pentru aceia am
venit să botez cu apă, ca El să fie arătat lui Izrael.
Botezul Domnului
"Acesta este Fiul Meu cel iubit întru care bine am voit."(Matei III,17)
Botezul Domnului este manifestarea lui Dumnezeu în Omul-Cristos, adică
punerea în lumină a faptului că Omul adevărat născut în ieslea din Bethleem este totodată
şi Dumnezeu adevărat, în una şi aceeaşi persoană divină, Isus Cristos. De aceea, Botezul
Domnului se mai numeşte şi Arătarea Domnului sau Teofanie - apariţia lui Dumnezeu -,
sau Epifanie, adică arătarea sub forma omenească a lui Dumnezeu. Pentru ca lumea care
L-a văzut copil în iesle, ca pe un copil oarecare, nu cumva, sedusă de aparenţe, să creadă
că Isus Cristos nu e decât un om şi nimic mai mult, El îşi arată astăzi dumnezeirea Sa,
demonstrând în faţa unei mulţimi dintre cele mai împestriţate - ostaşi, mercenari, saducei,
farisei, vameşi, oameni de rând, ucenici ai Sfântului Ioan Botezătorul - adevărul
fundamental al religiei noastre, acela că El, care astăzi Se botează în Iordan, este Fiul lui
Dumnezeu, născut din veci din Tatăl, Dumnezeu adevărat şi om adevărat în una şi aceeaşi
persoană, divină: Isus Cristos, Mântuitorul trimis în lume.
El primeşte botezul din mâna lui Ioan Botezătorul, dar acest botez nu era un botez
adevărat, ci doar o chemare la pocăinţă, pocăinţă de care Isus nu avea nevoie fiind El
Dumnezeu, iar, dacă totuşi se smereşte primind acest semn al păcatului, o face spre a Se
arăta astfel în mod public lumii ca Dumnezeu adevărat şi Mântuitorul făgăduit şi pentru a
ne demonstra, prin pilda Sa de smenerie, necesitatea purificării prin pocăinţă spre a putea
intra în împărăţia spirituală anunţată de El.
Botezul Domnului este însă nu numai o chemare la pocăinţă, la reînnoirea vieţii,
ci totodată şi momentul solemn când Isus, sfinţind apa prin contactul Său cu ea, şi dându-i
putere curăţătoare de păcate, întemeiază Sfânta Taină a Botezului, Taină care, dimpreună
cu celelalte şase Taine, izvorăşte din coasta lui Isus mort pe Cruce, vărsând în suflete viaţa
divină a harului sfinţilor şi ridicându-l, astfel, pe om la demnitatea de fiu al lui Dumnezeu
şi tabernacol al Sfintei Treimi.
Iată de ce, vom folosi acest prilej spre a medita asupra misterului Sfântului Botez.
În una din convorbirile pe care Isus le va avea mai târziu cu fariseul Nicodim - cu
acel ucenic care venea pe ascuns, noaptea, la Mântuitorul -, după ce Nicodim îşi
mărturiseşte credinţa în misiunea dumnezeiască a Mântuitorului, acesta îi zice: "Adevăr,
adevăr îţi grăiesc, de nu se va naşte cineva de sus, nu va putea vedea Împărăţia lui
Dumnezeu". La aceste cuvinte, Nicodim, rămas pe cât de mirat pe atât de încurcat,
întreabă: "Cum poate cineva să se nască fiind bătrân? Oare poate să intre a doua oară în
pântecele mamei sale şi să se nască?" Isus insistă: "Adevăr, adevăr îţi grăiesc: De nu se va
naşte cineva din apă şi din spirit, nu va putea intra în Împărăţia lui Dumnezeu. Ce este
născut din trup, trup este, şi ce este născut din spirit, spirit este. Nu te mira că ţi-am zis:
Trebuie să vă naşteţi de sus" (Ioan III, 3-5).
Este, aşadar, cum nu se poate mai limpede că, în acest dialog cu Nicodim, Isus
proclamă necesitatea absolută a unei naşteri spirituale - de sus - pentru toţi oamenii,
naştere care are loc prin apă şi prin Spirit, deci prin Sfântul Botez, care este poarta de
intrare în Împărăţia cerurilor, adică în Biserica lui Cristos, care începe aici pe pământ prin
Biserica luptătoare, şi se desăvârseşte în cer, prin Biserica triumfătoare.
Sfântul Botez este prefigurat în Testamentul Vechi prin ritualul circumciziunii
sau tăierii împrejur, căci după cum pruncul tăiat împrejur devenea membru al poporului
ales, tot astfel, acum, în Noul Testament, cel botezat devine membru al noului popor ales,
al Bisericii lui Cristos.
Protopărinţii noştri, cum bine ştim, prin păcatul lor au pierdut nu numai pentru ei
ci şi pentru întreaga posteritate, darul suprafiresc al harului sfinţilor care i-a ridicat peste
starea lor firească de simple creaturi la starea suprafirească de fii adoptivi ai lui Dumnezeu
şi moştenitori ai fericirii Lui. Cuvântul veşnic al lui Dumnezeu, întrupându-se, a reparat în
locul nostru ofensa pricinuită lui Dumnezeu-Tatăl. Prin sângele Său vărsat pe Cruce, El
ne-a redobândit dreptul de fii ai lui Dumnezeu şi moştenitori ai Cerului, drept pe care ni-l
împărtăşeşte prin spălarea cu apa Sfântului Botez, slujba pe care Mântuitorul a
încredintat-o Apostolilor îndată după Învierea Sa, când, insuflându-le puterea Spiritului
Sfânt, le-a poruncit: "(...) mergând, învăţati toate neamurile, botezându-le în numele
Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Spirit (...)" (Matei XXVIII, 19).
2
Aşadar, în Sfântul Botez, prin Cristos, ne altoim din nou în firea dumnezeiască. Şi după
cum mlădiţa nobilă altoită în pomul pădureţ transformă seva sălbatică a acestuia în sevă
nobilă, producând fructe bune de consumat, tot astfel, dar de astă dată printr-un proces
invers, Cristos, trunchiul nobil, în care ne-am altoit, noi, mlădţtele cele sălbatice, ne
comunică seva vieţii Sale divine, care ne transformă, ne asimilează, ne face asemenea Lui,
adică ne îndumnezeieşte, ne face părtaşi firii Sale - consortes Dei naturae, cum spune
Sfântul Petru -, astfel încât faptele noastre nu mai sunt omeneşti, ci teandrice (divino-
umane), ca şi ale lui Cristos. El, în care suntem grefaţi, şi care lucrează în noi, cu concursul
nostru, le imprimă valoare meritorie supranaturală, divină, adică le face apte de a ne
câştiga fericirea cerească. Fără păstrarea şi sporirea acestei vieţi divine primite în botez,
prin trăirea conform poruncilor divine, noi nu suntem în stare să aducem nici un rod bun
pentru mântuire, deoarece păcatul de moarte ne taie legătura organică cu Cristos izvorul
vieţii divine din noi. Acest adevăr ni-l subliniază însuşi Isus când, asemănându-se pe Sine
cu viţa, ne zice: "Rămâneţi în Mine si Eu rămân în voi. Precum mladita nu poate aduce
rod de la sine de nu va fi în viţă, tot aşa şi voi de nu veţi fi în Mine. Eu sunt viţa, voi
mlădţtele. Cel ce locuieşte în Mine, şi Eu în el, acela mult rod aduce: căci fără de Mine nu
puteţi face nimic" (Ioan XV, 4-5).
Din cele spuse rezultă că unirea noastră cu Dumnezeu Tatăl în Cristos prin Botez
este o legatură vitală. Când aceasta se rupe prin păcat, dispare şi viaţa divină din noi,
murim sufleteşte. Dar mai rezultă că, născându-ne, prin apa Botezului, din Dumnezeu,
devenim în mod real fiii Lui şi fraţii mai mici ai lui Cristos. Şi, deşi această filiaţie nu este
naturală, ci o adopţiune - căci fiu natural al lui Dumnezeu este singur Cristos -, totuşi ea nu
este ca o simplă adopţiune legală, prin care copilul nu primeşte de la Tatăl adoptiv decât
numele şi moştenirea, dar nimic din firea lui, din sângele lui, ci o adopţiune supranaturală,
deoarece copilul primeşte însăşi viaţa lui Dumnezeu, devine părtaş firii Lui, e îndumnezeit,
devine una cu El, aşa precum metalul încins în flacără devine asemenea focului, încât,
privindu-le, cu greu le putem deosebi unul de altul, şi după cum două bucăţi de ceară
contopite devin una. Iată de ce Sfântul Ioan Evanghelistul, apostolul iubirii, în întâia sa
epistoăa catolică, c.III, v.1, zice: "Vedeţi ce fel de dragoste ne-a dat nouă Tatăl, ca fii ai lui
Dumnezeu să ne numim: şi suntem." Deci, în botez, nu primim pur şi simplu numai un
nume nou, acela de creştin, ci primim însăşi realitatea vieţii divine, filiaţia divină. Nu
numai ne numim fii, ci suntem cu adevărat. Suntem creştinaţi - Cristi nati, născuţi din
Cristos; am intrat în familia lui Dumnezeu, devenind fiecare un alt Cristos, fiu al Sfintei
Treimi. Iată de ce Isus repetă cuvintele rostite către cei din Testamentul Vechi: "Eu am zis:
Dumnezei sunteţi." Dumnezei prin participare, prin împărtăşirea firii Sale, deci fraţi mai
mici ai lui Isus Cristos.
De aceea putem spune că, în momentul botezului nostru, deşi cu simţurile nu am
perceput, deasupra noastră s-au pronunţat, că şi asupra lui Isus, cuvintele: "Acesta este Fiul
Meu cel iubit, întru care bine am voit" (Matei III, 17). Din acel moment am devenit şi
reprezentanţii lui Cristos, astfel că, vrând-nevrând, chipul Său îl purtăm cu noi
pretutindeni, pentru că s-a întipărit în mod neşters în fiinţa noastră spirituală. Pe Cristos îl
onorăm când îl copiem în gândurile şi conduita noastră, şi tot pe El îl dispreţuim când
purtarea noastră nu corespunde cu pilda vie pe care El ne-a lăsat-o.
Este oare totdeauna vie în mine credinţa şi conştiinţa acestei nobile înrudiri cu Dumnezeu,
primită în Botez? Şi, drept consecinţă, mă port conform demnităţii acesteia? Noblesse
oblige. Copiii unui principe ori şef de stat trebuie să aibă cu totul alte maniere
3