SPERANȚA

DUCEȚI-VĂ ÎN TOATĂ LUMEA ȘI PROPOVĂDUIȚI EVANGHELIA!

Noiembrie 2022
Anul 8, Nr. 105

CUM SĂ ÎMBĂTRÂNIM FRUMOS

Cornel Ghiță

CU DUMNEZEU, CU OAMENII LUI DUMNEZEU, PENTRU OAMENI!

Speranța - Noiembrie 2022 - Melbourne, Australia
 „SPERANȚA” - REVISTĂ EDITATĂ DE BISERICILE BAPTISTE ROMÂNE DIN AUSTRALIA
ECHIPA DE CONSILIERI SPIRITUALI: PENTRU DETALII, CORESPONDENȚII:
Gelu Bondor, Biserica Adelaide Adrian Buzgău, Biserica Maranata 0433766376
Dorel Brândaș, Biserica Harul Gheorghe Bedreag, Biserica Maranata 0490345608
Ioan Bușan, Biserica Perth Daniela Hălmăjan, Biserica Speranța 0405574219
Daniel P. Nicolici, Biserica Speranța Luiza Cîmpean, Biserica Tabor 0448 483 500
Traian Secară, Biserica Maranata Leon Curelușa, Biserica Betania 0414333225
Nelu Albu, Biserica Harul 0449590887
Viorel Sabou, Biserica Adelaide 08 83878393

ECHIPA EDITORIALĂ: Adresa Redacției:

Costul unui abonament pe 1 an: $40.00
Constantin Oprănescu, Ioan Ciobotă – Radio Vocea 35 Reid Street, Brown Hill,
CONT: Romanian Speranta Association Inc.
Evangheliei Timișoara, Aneta Oprănescu. 3350 Victoria, Australia.
National Australia Bank,
Coordonator tehnic, printing, expediere email și facebook: Telefon: 0423 659 724,
BSB - 083214, CONT Nr. – 879530941
Adrian Buzgău. Telefon: 0433766376 sperantaaus@gmail.com

Popas în casa olarului

Păstor Dorel Brîndaș, Biserica Harul Melbourne

Oamenii de știință au păreri diferite despre ceea ce este
omul. Unii zic că facem parte din familia maimuțelor, fiind
animale de uscat care avem capacitatea de a comunica,
având creierul mai mare și mai complex. Alții spun că am
venit în lumea aceasta la întâmplare. Aristotel a spus că
„omul este un animal social”. Dar dacă ne apropiem cu
smerenie de Dumnezeul nostru și I-am pune această
întrebare: „Doamne, cine sunt eu?”, iată ce ne-ar spune
Dumnezeu: „Omule, tu ești creatura mâinilor mele,
capodopera Mea!” Şi ar mai spune Domnul: „Pentru că ești
așa de important pentru Mine Eu L-am dat pe Fiul Meu
pentru mântuirea ta, ești de mare valoare pentru Mine!”
Ieremia, proorocul lacrimilor, s-a luptat și el cu aceste
întrebări: „Cine este omul și unde merge el?”. Iată ce spune
Ieremia:
„Cuvântul vorbit lui Ieremia din partea Domnului şi care
sună astfel: ’Scoală-te şi coboară-te în casa olarului; acolo
te voi face să auzi cuvintele Mele!’ Când m-am coborât în
casa olarului, iată că el lucra pe roată. Vasul pe care-l făcea
n-a izbutit – cum se întâmplă cu lutul în mâna olarului.
Atunci, el a făcut un alt vas, cum i-a plăcut lui să-l facă. Şi
Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel: ’Nu pot Eu să fac cu
voi ca olarul acesta, casă a lui Israel?’, zice Domnul. ’Iată,
cum este lutul în mâna olarului, aşa sunteţi voi în mâna
Mea, casă a lui Israel!’.” (18:1-6)
Dragii mei, olarul din acest text este cel mai important. El
este cel care modelează lutul, ia decizii dacă lutul este bun,
dacă vasul făcut arată bine și dacă nu este pe placul lui îl
reformează până când arată așa cum vrea el. Noi toți
suntem lucrarea mâinilor lui Dumnezeu, El este olarul, iar
noi suntem lutul. Dumnezeu ne-a plănuit înainte ca lumea
să existe; Dumnezeu este Arhitectul, El este Meșterul, El
este Olarul. Cu dragoste El vrea să ne modeleze pe fiecare
dintre noi. Înainte ca vasul să ia o formă oarecare, lutul
trebuie să fie zdrobit, frământat ca să devină maleabil
pentru a fi lucrat. Așa face Dumnezeu și cu noi: ne
frământă, ne zdrobește uneori până la punctul când
devenim maleabili în mâinile Lui. Acest proces de multe ori
nu este plăcut, este dureros dar, în felul acesta Dumnezeu
modelează viețile noastre și caracterul nostru până când
devenim materialul potrivit pe roata olarului.
Citim în Cartea Genezei că
noi am fost creați din
țărână și bineînțeles va veni o vreme când cu toții ne von
întoarce în țărână. Deci dacă am fost creați din țărână,
Dumnezeu poate să prelucreze această țărână și să facă din
ea vase de cinste și vase de folosință. Dar problema nu este
întotdeauna la Dumnezeu, ci de multe ori este la noi. Aș
vrea să aduc un cuvânt de încurajare pentru noi toți.
Domnul spune: „Iată, cum este lutul în mâna olarului, aşa
sunteţi voi în mâna Mea, casă a lui Israel!” (v.6) Frați și
surori, dacă suntem în mâna lui Dumnezeu suntem în
siguranță. Această mână poate să facă ceea ce vrea cu
mine, ceea ce este cel mai bine pentru viața mea. Isaia
spune așa: „Dar, Doamne, Tu eşti Tatăl nostru; noi suntem
lutul şi Tu olarul, care ne-ai întocmit: suntem cu toţii
lucrarea mâinilor Tale.” (Isaia 64:8) Nu am venit la
întâmplare în lumea aceasta, suntem creatura mâinilor lui
Dumnezeu și, când ne uităm unii la alți, să-L vedem pe
Dumnezeu în fiecare dintre noi. Chiar dacă ne-a creat
diferiți unul de altul, pe fiecare dintre noi este amprenta lui
Dumnezeu. Noi suntem lutul, El este olarul. Amin!
În mâinile olarului fiecare dintre noi suntem o lucrare de
artă, o creație unică, după cum a hotărât Dumnezeu. Iar
Dumnezeu, Olarul, ne-a făcut pe fiecare diferiți și ne-a dat
lucrări diferite. După ce vasele sunt modelate, ca să poată fi
folosite, sunt așezate frumos într-o cameră specială, la foc,
la o anumită temperatură. Fiecare tip de lut trebuie supus
la temperatura lui. Şi noi, ca să devenim ceea ce vrea
Dumnezeu, credința noastră trebuie să fie încercată prin
foc. Este adevărat că temperatura în focul încercării diferă
la fiecare dintre noi. Dumnezeu a pus la încercare oameni
mari din Scriptură. Unul dintre aceștia a fost Iosif. El
rămâne fără familie, ajunge în închisoare, dar el rămâne
credincios lui Dumnezeu. Dumnezeu îl testează pe Iov care
era un om credincios. Îi ia tot ce are, îi ai bogăția, chiar și
copiii și rămâne singur și bolnav pe o grămadă de gunoi.
Chiar și soția lui îi spune: „Mai are rost? Bleastămă-L pe
Dumnezeu și mori!” Dar Iov rămâne credincios în focul
încercării.
Alături de acești oameni mari ai Scripturii, Dumnezeu ne
testează și pe noi. Cuptorul vieții, pietrele și stâncile de pe
cale ar trebui să ne facă pe fiecare dintre noi mai puternici.

Speranța - Noiembrie 2022 - Melbourne, Australia

În capitolul 19 din Cartea proorocului Ieremia citim că
Domnul îl trimite din nou pe Ieremia în casa olarului. Îi
spune să cumpere de acolo un vas de pământ pe care să-l
spargă înaintea bătrânilor poporului și înaintea preoților,
anunțând hotărârea Domnului de a zdrobi cetatea și
poporul în același fel, „fără să poată fi făcut la loc”. (v.11)
Oare nu ați văzut niciodată oameni zdrobiți, oameni
zdrobiți în fața mormântului celui drag, zdrobiți în urma
unor tragedii ale păcatului? Dar am o veste bună:
Dumnezeu, Marele meșter olar, chiar dacă vasul e spart,
chiar dacă cioburile sunt împrăștiate, El poate reface vasul
zdrobit. Indiferent de păcatele tale, indiferent de eșecurile
vieții, vasul prețios al vieții tale poate să fie refăcut prin
pocăință. Dumnezeu poate să refacă vasul vieții noastre și
să facă din el un vas de cinste, un vas de folosință.
Să ne reîntoarcem la întrebarea pe care am pus-o la
început: „Şti de unde vii?” Dar mai este o întrebare:
„Şti și unde te duci?” Dacă Dumnezeu ne-ar spune astăzi:
„Până aici”, unde ne vom duce? Dragi tineri, știu că voi
încă nu vă gândiți unde vă veți duce, dar este bine să vă
gândiți și fiecare să dea un răspuns la această întrebare:
„Unde mă duc?” Dacă lumea aceasta se va sfârșii astăzi,
chiar ști unde te duci? Sunt unii care spun: „Mă duc acolo
unde se vor duce toți” - răspunsul acesta este greșit. Eu
vreau să mă duc acolo unde domnește Dumnezeu! Eu
vreau să mă întâlnesc cu Fiul Său, cu Acela care Şi-a dat
viața pentru mine. Eu vreau să mă duc în Împărăția lui
Dumnezeu și am siguranța că voi ajunge acolo, dar nu prin
meritele mele, nu prin faptele mele, ci pentru că Fiul lui
Dumnezeu mi-a spălat păcatele la cruce. Eu știu unde mă
duc!
Dacă s-ar sfârși omenirea în seara aceasta, ști unde te
duci? Aș vrea să putem cu toții să Îi mulțumim Domnului
pentru că destinația noastră este Împărăția lui Dumnezeu.

Dacă Dumnezeu vrea să fiu

fericit, de ce mai sufăr?
John Piper

Această întrebare se referă la boli cronice, căsătorii dificile, pierderea unui

copil - totuși Dumnezeu nu-și dorește ca eu să fiu fericit? Desigur că
Dumnezeu dorește ca tu să fii fericit! Pe termen lung, cu adevărat și foarte
profund. Chiar și acum, chiar și prin circumstanțe prezente.

Romani 8:31-32 zice așa: „Ce vom spune deci despre aceste lucruri? Dacă
Dumnezeu este pentru noi, cine va fi împotriva noastră?! El, care nu Şi-a
cruţat propriul Său Fiu, ci L-a dat pentru noi toţi, cum nu ne va da, împreună
cu El, toate lucrurile?” Acest verset spune că din moment ce Dumnezeu a plătit prețul infinit de mare, prin Fiul Său, pentru
tine, crezi că El nu te va susține în întregime și nu îți va asigura tot ce ai nevoie? Și după aceea continuă și ne întreabă „Cine ne
va despărţi pe noi de dragostea lui Cristos? Necazul sau strâmtorarea sau prigonirea sau foametea sau lipsa de îmbrăcăminte
sau primejdia sau sabia?” Cum bine știm există și în zilele noastre creștini persecutați și chiar uciși.
Apostolul Pavel scrie romanilor că și prin aceste situații noi „suntem mai mult decât biruitori prin Acela care ne-a iubit.” Dar
că, pentru ca noi să fim fericiți, mai mult decât biruitori, trebuie să înțelegem că biruitorul își are dușmanii aplecați, supuși la
picioarele lui. Deci suferința, foametea, sabia, persecuțiile, iată-le - cucerite, la picioarele mele. „Mai mult decât biruitori”, nu
înseamnă că doar le am supuse la picioarele mele, ci aceste lucruri chiar îmi slujesc. Ele nu sunt doar în lanțuri, în închisoare.
Ele îmi slujesc. Aceste lucruri: persecuția, pierderile de tot felul, pe cât de dureroase și supărătoare ar fi, sunt robii mei.
Dumnezeu le rezolvă pe toate în așa fel încât ele să lucreze pentru binele nostru. Acel bine care reiese din acele circumstanțe,
este fundamentul fericirii mele. Nu este în aceste circumstanțe.

Este adevărat că se varsă o mulțime de lacrimi, dar Isus Însuși a fost un om al durerii și obișnuit cu suferința. Apostolul Pavel
spune „întristați, și totdeauna veseli”. Eu cred că Pavel mereu plângea și mereu era fericit. Cum ar fi putut să nu plângă, când
mereu era bătut, spatele lui trebuie să fii arătat ca un jeleu, deoarece el a trecut de 5 ori prin 39 de lovituri de bici pe spatele
său și apoi s-a vindecat în aproape toate modurile posibile. Acest om a trăit cu un „țepuș” în carnea lui, probabil pe spatele
lui, în ochii lui, în mintea lui și mereu a avut dușmani peste tot în jurul lui și totuși el a spus „Bucurați-vă în Domnul! Iarăși zic,
bucurați-vă!”

Deci da, Dumnezeu dorește ca tu să fii fericit, dar El nu te face fericit prin circumstanțele prin care treci, ci chiar prin El însuși.
Te face fericit prin intermediul Evangheliei. Te face fericit în și prin circumstanțe. Dar aceste lucruri cer credință. Este vorba de
o credință enormă în faptul că Dumnezeu e bun, că El este de partea noastră, că El folosește toate aceste lucruri pentru
fericirea noastră profundă de acum și pentru fericirea noastră perfectă și neîntinată pentru totdeauna în veacul viitor.

Sursa: Resurse Creștine

3
Speranța - Noiembrie 2022 - Melbourne, Australia
Despre femeia angajată: Depinde
Păstor Teofil Ciortuz, Prima Biserică Baptistă Română
La o privire atentă,
interesată, Biblia nu
spune multe despre
femeia angajată „în
câmpul muncii”, după
jargonul deceniilor
trecute. Liniștea
așternută peste acest
subiect se datorează
faptului că această
realitate ține mai mult
de perioada istorică în care ne aflăm și mai puțin de
timpurile biblice. Atunci, mai demult, femeia era
„angajată” în gospodărie, în jurul cortului sau al
locuinței familiei; acum, de la femeie se așteaptă să
aibă un rol activ atât acasă cât și în societate. Dacă
este creștină, femeia trebuie să adauge la activitățile
ei și rolul de femeie activă în Biserică și în comunitate.
Aceasta este imaginea complicată a timpului în care
trăim.
Ca păstor, privesc peste femeile din adunare. Unele
muncesc foarte mult, având și funcții de conducere,
supraveghind echipe de muncitoare, ceea ce le dă
responsabilități și bătăi de cap suplimentare.
Veniturile pe care soțiile le aduc în familie ajută la
plătirea ratelor, la asigurarea finanțelor pentru
investiții sau pentru călătorii cu familiile lor. Alte
femei muncesc cu program limitat, pentru că situația
lor financiară le permite. Bărbații muncesc așa cum au
făcut-o întotdeauna, cu normă întreagă, casele le sunt
plătite, copiii sunt la casele lor, iar ele, mamele, mai
lucrează o zi sau două pe săptămână, doar ca un
hobby sau ca o modalitate de a mai ieși din casă.
Sistemul muncii în Australia permite astfel de
aranjamente. Alte femei au copii de vârstă școlară și,
pentru o vreme, ele, mamele, sunt casnice.
De ce nu sunt toate femeile casnice, așa cum era
odată, în vremurile biblice, sau cum încă mai sunt în
societăți agrare precum comunitățile amish din
Statele Unite? Dacă ar fi să îmi țin acasă soția și cele
trei fete adulte, oare ce le-aș da de lucru? Nu am
grădină, nici animale, nici război de țesut, nici lână de
tors. Lumea s-a schimbat și, odată cu ea, s-a schimbat
și societatea. Industrializarea și modernizarea au
deschis calea pentru un alt fel de societate în care,
alături de bărbați, pe câmpul de muncă, este loc și
pentru femei. Așa cum se știe, sunt domenii
4
Speranța - Noiembrie 2022 - Melbourne, Australia
economice în care prezența femeilor este dominantă
și, pe bună dreptate, dorită.
În plus, au crescut și cerințele sau pretențiile. De la
cort s-a trecut la casă, de la casă la vilă, sau la mai
multe case. Toate trebuie plătite, nu cu bani cash, ci
în rate. Deplasarea la și de la locul de muncă nu se
mai face cu căruța familiei, ci cu mașini, câte una
pentru fiecare membru al familiei. Mașinile trebuie
plătite, întreținute și alimentate și, după un timp,
trebuie schimbate cu un model mai nou și, firește,
mai scump. Stresul în care ne zbatem cere perioade
de relaxare. În societatea australiană, periodic, avem
timp de odihnă. Omul nu poate funcționa în același
ritm, la nesfârșit, fără să clacheze. Excursiile sau
ieșirile costă; într-o zi de relaxare la ocean sau la
munte sau unde vrei tu, cheltui cam cât ai câștigat
într-o zi de lucru, sau poate mai mult.
De curând am încheiat o serie scurtă de predici pe
poemul din Proverbe 31. Reacția normală a femeilor
care mă ascultă ar trebui să fie exasperare. Cine le
poate face pe toate? Care femeie poate, într-o
singură zi, să îmbrace toate aceste roluri? Femeia din
acel text este soție, mamă, femeie de afaceri,
gospodină cu slugi în subordine, țesătoare,
investitoare, designer, binefăcătoare, confidentă,
comerciantă și, în toate și peste toate, este și
credincioasă cu teamă de Dumnezeu. Și, să
presupunem că se găsește o supra-femeie care le face
pe toate acestea; atunci bărbatul ei ce mai face? Doar
„șade la porțile cetății”? Este textul din Proverbe 31
chemarea lui Dumnezeu pentru femeie?
Răspunsul simplu îl dau într-un singur cuvânt:
depinde. Depinde de perioada vieții pe care o
parcurgi.
În primul an după nuntă, soția ar trebui să fie
„veselită” de bărbatul ei. (Deuteronom 24:5) Relația
dintre cei doi trebuie așezată pe baze mai bune decât
a munci cu scopul „să ne plătim datoriile făcute cu
nunta”. Este vremea cunoașterii, a ajustărilor, a
punerii bazelor spirituale pentru noua unitate creată.
Este timpul în care el și ea să devină una. „Veselirea”
nu exclude munca în gospodărie sau în societate, ci o
așează într-o perspectivă subsidiară, subordonată
obiectivului major la care Dumnezeu face referire prin
Legea lui Moise. Apoi vin copiii!
(Va urma)
 Acum este rândul nostru
Duminică 2-Oct-2022 Fratele păstor Teofil
Ciortuz împreună cu fratele Iacobiță Cerbu și
orchestra primei Biserici Baptiste din
Australia au vizitat Biserica Maranata și au
adus laude Domnului prin instrumente.
Fratele păstor Teofil Ciortuz a predicat
cuvântul Domnului încurajându-i pe frați să
păstreze credința curată ca a înaintașilor
noștri, amintindu-ne că acum este rândul
nostru. Iată o secvență din predică:

Privind în urmă, la ultima sută de ani, la ceea

ce s-a întâmplat de când au început Bisericile
Baptiste în România, ar trebui să ne fie de învățătură. Părinții și bunicii noștri au făcut o treabă foarte bună,
suntem a treia sau a patra generație de credincioși care avem istoricul acesta. Niște oameni care începând din
zorii secolului 20 au primit credința, s-au întors la Domnul și au format Bisericile acestea în care noi am ajuns să
creștem, cu coruri, orchestre și cu închinarea care ne-a fost transmisă, cu valorile pe care Biserica, cu ajutorul lui
Dumnezeu, le-a pus în noi. Iată că între timp au trecut 100 de ani.

Acum este rândul nostru! Istoria nu ne iartă și timpul trece peste noi. Bunicul meu a fost primul care s-a întors la
credință, dar acum eu sunt bunic. Eram într-o vară împreună cu bunicul meu în carul tras de vaci când a plouat
deasupra satului. Bunicul și-a pus haina lui peste mine, eu fiind copil de șase ani. Când s-a oprit ploaia și a apărut
curcubeul, bunicul nu mi-a spus despre cum e cu refracția și reflecția luminii, despre spectrul luminii. Nu, bunicul a
spus: „Dumnezeu a promis că niciodată nu va mai potopi lumea aceasta cu apă și a pus curcubeul pe cer ca un
semn”. Asta știu de atunci de când aveam șase ani. Acum eu sunt bunic. Acum este rândul meu. Ce-i spun
nepotului meu? Nu pot sta cu gura închisă; dacă nu-i spun eu acum, ce va spune el mai departe, în generația
următoare? Nu va spune despre bunicul meu, ci despre bunicul lui.

Acum este rândul nostru, că dacă trăim pentru pământul acesta care va arde, pentru lumea aceasta care se
distruge, fără să avem perspectiva veșniciei, suntem dintre cei mai nenorociți oameni. De aceea să facem ceea ce
spune psalmistul: „Ce am auzit, ce ştim, ce ne-au povestit părinţii noştri, nu vom ascunde de copiii lor, ci vom vesti
neamului de oameni care va veni laudele Domnului, puterea Lui şi minunile pe care le-a făcut”.(Psalm 78:3,4) Şi
acest lucru îl putem face numai prin mila și prin harul lui Dumnezeu și, de asemenea, prin felul în care noi ne
punem la dispoziția lui Dumnezeu.
Adrian Buzgău
Foto: corespondent Iacob Cerbu

5
Speranța - Noiembrie 2022 - Melbourne, Australia
Gâște în ogradă
Valentin Popovici

Erau la țară în ogradă,

Nu chiar departe de la stradă,
Un cârd de gâște foarte grase,
Și foarte, foarte gălăgioase.

Să zboare...? Vai, nici pomeneală!

(N-ar fi făcut așa greșeală).
Aveau coteț, aveau mâncare,
La ce nevoie să mai zboare?

Se legănau ca la paradă,
Întreaga lume să le vadă.
Umblau mai toată ziulica,
Tot căutând unde-i păpica.

Și cam așa mi-aduc aminte:

Mergea gâscanul înainte,
Și gâștele veneau agale,
Aplaudate cu urale.

Cumva dacă vedeau spre seară

Un stol de gâște care zboară,
Le aruncau câte-o privire
Cu nepăsare și uimire.

Dădeau din aripi, umblând roată

Când începeau să se mai bată ...Mă-ntreb, eu n-am ajuns ca ele?
Altfel, niciun folos din toate Am aripi, dar ce fac cu ele?
Decât să dea vârtos din coate. Mai simt a Cerului chemare?
De ce nu mă înalț spre Soare?

Nu cumva mi-a furat pământul

Chemarea dată de Preasfântul?
Și inima de ce nu-mi cântă?
De ce la Domnul nu se-avântă?

Că nu-s făcut pentru gunoaie,

Pentru cotețe, mușuroaie;
Ci pentru zbor la înălțime,
În părtășiile sublime...

Ridică-mă, o, scump Isuse,

La slăvile Tale nespuse;
Din lumea plină de păcate,
La har ceresc și libertate!

6
Speranța - Noiembrie 2022 - Melbourne, Australia
„De data aceasta ce am făcut?”
de Diana Eunice Perez (născută Balint)
M-am născut și am crescut în Melbourne. De mică am
fost dusă de părinți la una din Bisericile române. La
școală am avut prietene necredincioase, doar una
mergea la Biserica română.
După ani de zile, când am terminat școala, am început să
lucrez la un centru de copii din cartierul unde locuiam.
La început a fost mai greu, dar, cu timpul, a devenit o
plăcere să lucrez cu copiii care mă iubeau. Eram
respectată și iubită de colegele de lucru, care mi-au
devenit bune prietene.
Într-o zi, cu doi ani în urmă, colega cu care lucram la
grupa mare de copii a plecat în altă zonă a orașului și a
trebuit să părăsească locul de muncă. Nu era
credincioasă, dar mă respecta și împărțeam lucrul egal.
De acum, fiind singură în clasă, cu mulți copii, aveam
nevoie de cineva care să mă ajute. Directoarea mi-a
prezentat o tânără de vârsta mea care urma să lucreze
cu mine. La început totul părea că e normal. După ce au
trecut două sau trei săptămâni, colega mea îmi tot
spunea ce a făcut ea cu partenera ei în weekend și mă
întreba ce am făcut eu sâmbătă seara, dacă am fost pe
la cluburi de noapte. M-a chemat să merg și eu cu ea și
cu prietena ei, cu care trăia, ca să ne distrăm. Eu i-am
spus că eu nu merg în locurile acelea, pentru că eu,
duminica, merg cu mama mea la Biserică, sunt
credincioasă și am ales să-mi trăiesc altfel viața.
Începând de atunci mă jignea mereu și râdea de mine,
spunând că numai bătrânii se duc la Biserică și că, dacă
nu mă duc în locuri unde se bea și se dansează, voi
rămâne singură. Pe lângă toate acestea, colega mea nu
lucra, mă punea pe mine să fac lucrul cel mai greu. Eu nu
ziceam nimic, nu o jigneam, făceam tot ce îmi cerea,
crezând că așa se va face și ea mai bună și eu trebuie să
fiu pentru ea un exemplu. Veneam acasă tristă și obosită
și povesteam mamei totul, iar ea mă îndemna să mai
rabd pentru că va aduce Domnul izbăvirea într-o zi, să ne
rugăm cu credință pentru că avem promisiunea că
Dumnezeu ne ascultă și ne poate scoate din necazuri și
probleme.
A fost într-o dimineață de luni ziua când cred că Domnul
a vrut să îmi testeze credința mea în El. Am venit la lucru
și colega mea îmi spune: „Eu sunt ocupată cu un grup de
copii aici, tu ia cartea aceasta și citește celuilalt grup de
copii în partea cealaltă a clasei”. Eu am luat cartea și am
făcut ochii mari când am văzut ce fel de carte mi-a dat!
În carte era povestea unei doamne care, împreună cu
„soția” ei, duceau fetița la parc. Eu știam că nu e bine și
că Domnul mă vede dacă citesc copiilor o astfel de carte.
Chiar în duminica ce trecuse, la serviciul de dimineață,
fratele păstor ne spusese cum să educăm copiii și să le
spunem ce ne învață Biblia despre familie.
Mă gândeam că dacă mă tem de colega mea mai mult
decât de Dumnezeu nu este bine, dar, în același timp,
mi-aș putea pierde serviciul după nouă ani de muncă în
7
Speranța - Noiembrie 2022 - Melbourne, Australia
Mărturie
același centru. M-am
rugat Domnului și am
zis: „Doamne, Tu ai
avut milă de Iosif și l-
ai scos din groapă; ai
milă și de mine!” Am
lăsat cartea pe care ea
mi-a dăduse și am ales
o altă carte, una
frumoasă, în care o
mamă și un tată își ducea copiii la grădina zoologică.
Colega mea m-a auzit că citesc din altă carte, a venit la
mine și m-a întrebat de ce am schimbat cartea,
acuzându-mă că sunt rasistă. Eu i-am explicat ce cred eu
despre familie, i-am spus că am citit despre familie în
Biblie și că așa am fost educată, acasă, de părinții mei, și
la Biserică.
În ziua următoare am fost chemată la biroul directoarei;
dânsa m-a avertizat că, pentru moment, voi fi doar
penalizată, dar trebuie să fiu atentă cum și ce vorbesc
pentru că putem fi dați în judecată și pot să-mi pierd
serviciul. Eu i-am răspuns că nu este nicio problemă; eu
și mama ne vom ruga pentru problema aceasta și
Dumnezeu mă va ajuta. Zâmbind, directoarea mi-a spus
că ea nu crede în rugăciuni și că e curioasă ce vom
rezolva noi cu rugăciunea. Eu și mama am continuat să
ne rugăm cu credință că Dumnezeu, care a făcut lucruri
mari pentru noi în trecut, poate să facă lucruri mari
pentru noi și acum, pentru că El nu se schimbă.
De atunci au trecut vreo trei luni și, într-o zi, sunt
chemată din nou la biroul directoarei. Eu, puțin
îngrijorată, o întreb: „De data aceasta ce am făcut?” Ea
spune: „Nu ai făcut nimic rău; vreau însă să te întreb
dacă tu și mama ta vă mai rugați ca totul să se rezolve și
să nu-ți pierzi serviciul”. I-am spus că noi continuăm să
ne rugăm, chiar dacă va trebui să așteptăm mai mult
timp. Directoarea mi-a spus: „Eu nu am crezut că
rugăciunile voastre vor ajuta la ceva, dar văd că
Dumnezeul la care te-ai rugat te-a ascultat”. Eu nu
înțelegeam ce vrea să spună cu asta, dar doamna
directoare mi-a spus: „Vezi această hârtie?” Mi-a dat-o
ca s-o citesc. MARE ȘI BUN ESTE DUMNEZEU! Colega
mea își dăduse demisia din serviciu. A fost o mare
bucurie pentru mine și pentru mama mea pentru că
Domnul S-a îndurat de noi și m-a scăpat din necaz.
Prin această mărturie vreau să încurajez pe toți cei care
trec prin situații de acest fel: nu vă rușinați că sunteți
copiii Domnului! Fiți un exemplu bun pentru colegii
voștri, în vorbire, în trăire și, dacă trebuie să suferim
pentru credința noastră, să nu descurajați! Domnul este
cu noi și ne poate scăpa din orice necaz. „El face lucruri
mari și minunate, minuni fără număr!”
SLAVĂ DOMNULUI PENTRU TOATE!
BISERICA BAPTISTĂ SPERANȚA, MELBOURNE

Pe data de 12 septembrie 2022 a venit pe lume, în familia David

și Matilda Ansa, o fetița cu numele Zelia. Dumnezeu să îi
binecuvânteze cu har și pace, sănătate, belșug și o viață cu
Domnul Isus Cristos. Păstorul Bisericii Baptiste Speranța, Daniel
P. Nicolici, împreună cu soția Nuți Nicolici, au vizitat această
tânără familie care s-a alipit de curând de Biserica Speranța.

Păstorul Daniel P. Nicolici a participat la numirea fetiței într-un

cadru festiv tradițional din Nigeria, țara de unde vin părinții
David și Matilda. Binecuvântarea Domnului a fost chemată în
rugăciune peste micuța Zelia. Au participat membrii din familia
David și Matilda Ansa.

DOMNUL ISUS L-A GĂSIT PE FLAVIUS CARE A

RĂSPUNS CHEMĂRII LA MÂNTUIRE

În data de 23 Octombrie 2022, la Biserica Baptistă

Speranța, tânărul Flavius Chiriac a mărturisit
credința în Domnul Isus Cristos primind botezul în
apă după care a urmat rugăciunea păstorilor Teofil
Ciortuz și Daniel P. Nicolici, cu punerea mâinilor
pentru umplerea cu Duhul Sfânt.
Corul Primei Biserici
În luna Ianuarie, 2022, pentru prima dată, Flavius a
pășit în Biserica Speranța. Domnul Isus a cercetat
inima lui Flavius într-un mod personal, lucru care a
determinat convingerea, dorința și decizia lui de a
merge înainte cu credință și încredere în a încheia
legământul botezului.
Duhul Sfânt a determinat hotărârea lui Flavius în
Biserica Speranța și cu câteva săptămâni înaintea
botezului, Biserica a avut bucuria să-l vadă pe
Flavius venind în față ca să mărturisească credința
în Domnul Isus, pocăința prin mărturisire publică și
citirea psalmului 51, apoi cererea să fie botezat.
Flavius împreună cu Ovidiu și
Daniela Hălmăjan Astăzi Biserica a fost în sărbătoare. Am avut ca
oaspeți pe păstorul Teofil Ciortuz, corul și frați de la
Prima Biserică Baptistă Română. Au adus laudă
Domnului corul și grupul Emanuel de la Prima
Biserică și corul Bisericii Speranța. Un mesaj de
încurajare a adus fratele Dani Baleț. Au predicat
păstorul Teofil Ciortuz și păstorul Daniel P. Nicolici,
păstorul Bisericii Speranța.
Familia Filip, de asemenea, a adus laudă Domului,
iar fratele Puiu Ionescu a recitat o poezie proprie:
„Pe trepte sufletești”.
Mulțumim lui Dumnezeu pentru această zi
Grupul coral Speranța minunată. Îi mulțumim pentru acest suflet mântuit
Corespondentă Daniela Hălmăjan, Biserica Baptistă Speranța prin Jertfa Domnului Isus de la Calvar.
8
Speranța - Noiembrie 2022 - Melbourne, Australia
 BISERICA PENTICOSTALĂ
PHILADELPHIA, MELBOURNE
18/8 BISERICA GLORIA - BUJAC, ARAD
23/8 BISERICA POARTA CERULUI
GRUIA - MEHEDINȚI
BISERICA GLORIA - BUJAC, ARAD
Speranța - Noiembrie 2022 - Melbourne, Australia
Poarta Cerului + Biserica Philadelphia
17 - 31 August 2022
Gabi Izsak Florin Pau
Misiunea creștină „Poarta Cerului”, împreuna cu Biserica
Penticostală Philadelphia Melbourne, au organizat în perioada
17-31 August, servicii de evanghelizare în mai multe localități din
țara noastră, România. Fratele Florin Pau, Președintele Misiunii
„Poarta Cerului” și fratele păstor Dr. Gabi Izsak, păstorul
coordonator BPR Philadelphia, au slujit împreună cu fratele
Daniel Dinescu și echipa de cântăreți, predicând Evanghelia
Domnului nostru Isus Cristos și depunând mărturii personale.
Evanghelizările s-au desfășurat în Cortul întâlnirii „Poarta Cerului”
sau în locașurile Bisericilor din:
5 județe: Arad, Cluj, Alba, Caraș-Severin, Ialomița
7 localități: Arad, Florești, Sînmiclăuși, Gruia, Curtici, Bocșa,
Florești.
Au fost 12 servicii divine în 14 zile.
Pentru a desfășura cât mai eficient această lucrare au fost
parcurși peste 3745 km. Au fost distribuite peste 90 de Biblii. În
urma acestei campanii de evanghelizare, zeci de persoane au ieșit
în față pentru rugăciunea prin care L-au primit pe Domnul Isus ca
Mântuitor personal; au fost vindecate prin puterea Domnului.
Suntem recunoscători Domnului pentru însoțire și călăuzire.
Mulțumim fraților din Australia care ne-au susținut în rugăciune și
au contribuit financiar la aceasta nobilă lucrare. Slăvit să fie
Domnul pentru toate.
„DIN EL, PRIN EL, ȘI PENTRU EL SUNT TOATE LUCRURILE.
A LUI SĂ FIE SLAVA ÎN VECI! AMIN.” (ROMANI 11:36)
A consemnat Păstor Dr. Gabi Izsak
BISERICA GLORIA - BUJAC, ARAD
9
 Cum să îmbătrânim Frumos
Lidia Crișan
„Niște străini îi mănâncă puterea și el nu-și dă seama;
îl apucă bătrânețea și el nu-și dă seama” (Osea 7:9)
Am întâlnit în ultima săptămână o femeie care era tare
nemulțumită că în cei 64 de ani pe care îi are nu a reușit să
facă tot ce și-a propus în viață, pentru că are un soț bolnav
de care trebuie să aibă grijă în permanență, de mai bine de
24 de ani. Unii oameni sunt supra grijulii că nu au făcut tot
ce voiau, pe când altora nu le pasă de ceea ce lasă în urmă.
Ceea ce proorocul Osea ne spune este cam același lucru.
Putem trece prin viață fără a ne da seama, nu numai de ce
se întâmplă în jurul nostru, dar nici măcar de ceea ce se
întâmplă în viața proprie.
Nu știu cum gândesc alții, dar eu gândesc că de la un om
bătrân, de vârsta a patra (copil, tânăr, adult și bătrân),
avem anumite așteptări. Și aceasta datorită faptului că cei
bătrâni au o experiență mai îmbogățită și îndelungată a
vieții decât cea a unui tânăr sau a unui copil. Dar
bătrânețea este percepută diferit de oameni. Nu este o
graniță definită între vârste, și chiar unii bătrâni se simt
tineri și în putere. Aduceți-vă aminte de Caleb (Iosua
14:11) și de Moise (Deuteronom 34:7). Un om este
considerat bătrân indiferent de vârstă atunci când și-a
pierdut pofta de viață. Orice vârstă își are frumusețea ei, și
dezavantajele ei. Vârsta pensionării le permite unora mai
mult timp pentru ei înșiși și pentru acele activități pe care
le-au amânat până la ieșirea la pensie: pescuit, vânătoare,
pictură, călătorii în alte țări, etc. Și cum am spus,
bătrânețea are și dezavantajele ei: La bătrânețe apar boli
pe care nu le-am avut la tinerețe, condiția fizică se
deteriorează și aceasta duce la o dependență de alte
persoane și la creșterea frustrărilor. Calitatea vieții la
bătrânețe este mai scăzută, fie din pricina lipsei de
sănătate, fie datorită posibilităților financiare mai limitate.
Unii trăiesc cu frica de moarte, alții cu regretul unei vieți
neîmplinite. Unii sunt nedoriți chiar de propria lor familie și
marginalizați și de societate. Și, în cel mai rău caz, unii își
pierd total memoria.
Ce ne spune Biblia despre anotimpul bătrâneții? Cum se
poate îmbătrâni frumos? Versetul de mai sus ne-a spus că
unii îmbătrânesc și nu își dau seama. Dar la ce ar trebui să
luăm seama noi, care suntem în această categorie de
vârstă? Osea ne spune nu ce trebuiau oamenii din vremea
lui să facă, ci ceea ce nu făceau și astfel grăbeau
îmbătrânirea. Și ceea ce făceau este că se ocupau de multe
alte lucruri decât cele care ar fi trebuit: în versetul 6 – le
ardea inima după curse, versetul 7- nici unul din ei nu Mă
cheamă, versetul 10 - tot nu se întorc la Dumnezeul lor,
nici când au fost pedepsiți. Omul care nu ascultă de
Dumnezeu îmbătrânește înainte de vreme.
Patriarhul Iacov
Dar ce ne învață Cuvântul? Fiecare dintre noi ne putem
evalua propria viață atunci când am trecut pragul
bătrâneții. Îl avem, de exemplu, pe patriarhul Iacov. Când a
fost întrebat de Faraon: „Care este numărul zilelor vieții
10
Speranța - Noiembrie 2022 - Melbourne, Australia
tale?”, el răspunde: „Zilele anilor călătoriei mele sunt de
130 de ani. Zilele anilor vieții mele au fost puține la număr
și rele, și nu au atins zilelor anilor vieții părinților mei, în
timpul călătoriei lor.” (Geneza 47:8-9) Avraam trăise 175
de ani, Isaac 180 de ani. După această întâlnire a lui Iacov
cu Faraon, el a mai trăit 17 ani și a murit la 147 de ani.
Iacov ne spune că în călătoria lui prin viață a avut zile
puține și rele. Și nu a greșit când a spus aceasta, dacă stăm
să citim istoria vieții lui. Da, a avut parte de multe necazuri
cu copiii pe care Dumnezeu i-a dat, toate fiind în planul lui
Dumnezeu cu un scop, condiția fizică i s-a deteriorat: „ochii
îi erau îngreuiați de bătrânețe” (o condiție fizică moștenită
de la Isaac, tatăl lui), dar mintea i-a rămas ageră și întreagă
până și-a dat duhul. Avea un discernământ clar și a
binecuvântat pe fiecare din fiii lui potrivit cu caracterul lor,
pe care l-a cunoscut așa de bine după înclinațiile fiecăruia.
Patriarhul Iacov a îmbătrânit frumos, după o viață greu
încercată.
Împăratul David
Un alt caracter biblic care a îmbătrânit frumos a fost și este
împăratul David. În 1 Împărați 2:1 citim: „David se apropia
de clipa morții și a dat îndrumări fiului său Solomon,
zicând: `Eu plec pe calea pe care merge toată lumea.
Întărește-te și fii om`.” Nu se putea un sfat mai înțelept
decât acesta. În 1 Cronici începând cu cap 22, îl găsim pe
David poruncind lui Solomon să zidească o casă pentru
Dumnezeul lui Israel, casă pe care el nu a putut-o zidi
pentru că a vărsat prea mult sânge. David a făcut multe
pregătiri înainte de moarte: în primul rând l-a pus împărat
pe Solomon, a pregătit materialele de construcție pentru
Templu, i-a dat lui Solomon planul casei pe care el l-a
primit de la Dumnezeu, a făcut numărătoarea Leviților și
le-a încredințat fiecăruia slujbe specifice, a instituit slujirea
la Templu, s-a rugat pentru popor și pentru tânărul
împărat.
Viața lui David nu a ajuns nici jumătate din vârsta lui Iacov.
Dar deși a avut parte de o viață zbuciumată, totuși a avut o
viață împlinită. Dumnezeu spune despre David că „a fost
omul după inima lui Dumnezeu”, pentru că a împlinit toate
voile lui Dumnezeu. (Fapte 13:22)
Doresc acum să ne îndreptăm atenția asupra câtorva
persoane din Noul Testament.
Zaharia
În Luca 1:7 îl găsim pe Zaharia, unul din preoții care încă
mai slujea la Templu deși era înaintat în vârstă.
Evanghelistul Luca face în dreptul lui această mențiune:
„Amândoi (el și soția lui) erau neprihăniți înaintea lui
Dumnezeu și păzeau fără pată toate poruncile și rânduielile
Domnului!” Iată un model pe care-l putem copia noi, cei ce
suntem la capătul călătoriei, dacă nu am făcut-o până
acum.
Nu există pensionare când este vorba de slujirea lui
Dumnezeu. El a fost găsit de Îngerul Domnului în Templu la
ceasul tămâierii, când i s-a adus vestea că rugăciunile i-au
fost ascultate, după o viață întreagă de rugăciune pentru
un copil. Ce frumos este să îmbătrânești frumos ca și cuplu.
Ei, poate că după o anumită vârstă, s-au resemnat și au
acceptat voia lui Dumnezeu. Dar Dumnezeu nu a uitat de ei
și i-a surprins, când poate s-au așteptat cel mai puțin.
Simeon
Simeon a fost „un om”, ne spune evanghelistul, dar care
„ducea o viață sfântă și era cu frica lui Dumnezeu. El
aștepta mângâierea lui Israel (pe Mesia) și Duhul Sfânt era
peste el!” (Luca 2:23) Ce frumos! Era înaintat în vârstă, dar
tot mai nădăjduia în promisiunile lui Dumnezeu. Duhul
Sfânt îl înștiințase că nu va muri înainte ca să vadă pe
Cristos. Iată un „om”, un simplu om care a avut nu numai o
vedere fizică perfectă, dar și o viziune corectă cu privire la
planul lui Dumnezeu. Citim despre aceasta în cântarea lui
Simeon (Luca 2:29-35).
Ana
Tot în acest capitol o găsim pe văduva Ana, care era
proorociță. „Ea era înaintată în vârstă (avea 84 de ani), dar
nu se depărta de Templu și zi și noapte slujea lui Dumnezeu
cu post și rugăciuni.” (Luca 2:37) Ea trăise cu bărbatul ei
doar șapte ani și după moartea lui nu s-a mai recăsătorit.
Deși văduvă, ea a respectat prioritățile corecte în viața ei.
Poate că ea a făcut multe lucruri la tinerețea ei, dar nu sunt
pomenite decât trei: mersul la Templu, postul și
rugăciunea, îndeletniciri pe care toți ar trebui să le avem la
orice vârstă.
Elifaz, îi spune lui Iov și prietenilor lui, că „nu vârsta aduce
înțelepciune, ci duhul Celui Atotputernic dă priceperea” (Iov
32:8-9). Și este foarte adevărat că numai frica de Domnul
ne dă înțelepciunea de care avem nevoie. Psalmul 92:14-15
adaugă și spune că: „Cei sădiți în Casa Domnului înverzesc
în curțile Dumnezeului nostru. Ei aduc roade și la bătrânețe,
sunt plini de suc și verzi, ca să arate că Domnul este drept,
El Stânca mea, în care nu găsesc nelegiuire”. Proverbul
16:23 ne spune cum se manifestă înțelepciune: „cine are o
90 - Ana Velja
11
Speranța - Noiembrie 2022 - Melbourne, Australia
inimă înțeleaptă își arată înțelepciunea când vorbește și
mereu se văd învățături noi pe buzele lui!” Sunt oameni
bătrâni care vorbesc numai despre ei și necazurile lor și
sunt și oameni bătrâni cu care nu te saturi să vorbești
despre Dumnezeu și lucrările Lui. Înțelepciunea nu este un
cec în alb, ci este o cunoștință de Dumnezeu acumulată
timp de o viață. Ceea ce semănăm în inimă la tinerețe vom
secera la bătrânețe. Frica de Domnul ne călăuzește inima în
căile lui Dumnezeu, așa că atunci când ne apropiem de
capătul de drum să putem fi siguri ca apostolul Pavel că
„ne-am luptat lupta cea bună” și ceea ce ne așteaptă este
„cununa vieții.” (2 Timotei 4:7)
Să ne ferească Dumnezeu să fim ca cei descriși de
proorocul Osea, oameni care trecem prin viață fără a lua
seama că avem un suflet veșnic și fără a căuta pe
Dumnezeu, acum cât se mai poate găsi. Nu ne permite
spațiul să vorbim despre avantajele pe care le au cei ce se
încred în Domnul. Menționez doar un verset: „Da, El îți
satură de bunătăți bătrânețea și te face să întinerești iarăși
ca vulturul” (Psalm 103:5). Când David a vrut să-i
răsplătească prietenului lui, Barzilai pentru binefacerile
făcute, el răspunde: „Câți ani voi mai trăi, ca să mă sui cu
împăratul la Ierusalim? Eu sunt astăzi în vârstă de optzeci
de ani. Pot eu să mai cunosc ce este bun şi ce este rău?
Poate robul tău să mai aibă vreun gust pentru ce mănâncă
şi bea? Pot eu să mai aud glasul cântăreţilor şi
cântăreţelor?” (2 Samuel 19:35) Este adevărat că simțurile
fizice ni se deteriorează, dar viața de credință, umblarea cu
Dumnezeu este un ospăț necurmat.
Părtășia pe care eu o am cu Dumnezeu la vârsta mea nu se
poate compara cu cea de la tinerețe. Firescul este înlocuit
cu duhovnicescul. Gândul morții nu mă neliniștește. Doresc
mai mult ca oricând venirea Domnului și plecarea mea
acasă, la casa veșnică. Am o altă perspectivă a vieții decât
în tinerețe. Lumea nu mai are nicio atracție pentru mine, și
tot ce ea îmi oferă pălește când mă gândesc la slava în care
suntem așteptați.
Cum să îmbătrânim frumos? Trăind frumos pentru Cristos!
În data de 24
Septembrie 2022
Prima Biserică a
sărbătorit împlinirea
frumoasei vârste de
90 de ani a sorei Ana
Velja - Prezentă de la
începuturile Bisericii
și până azi.
Mulți ani sub
binecuvântarea
Domnului Isus
Cristos!
 YOUTH CONNECT, BETANIA, MELBOURNE -
OCTOMBRIE 2022

Cel de-al treilea eveniment „Youth Connect” a avut loc la Biserica Penticostală Română Betania în 15 și 16
octombrie 2022. Tema a fost RĂMÂNEȚI, bazată pe versetul din 1 Ioan 2:6: „Cine zice că rămâne în El trebuie
să trăiască și el cum a trăit Isus”. La acest eveniment a fost invitat Matt Heins, păstorul Bisericii Creștine
Credința și președintele filialei victoriene a Bisericile creștine australiene, precum și păstorul Pavel Moza,
păstorul Ionică Curea și păstorul Mircea Cîmpeanu.
Am slujit Domnului cu cântece de închinare din partea echipei de închinare și a tinerilor din Melbourne, iar
fratele Emanuel Lazăr a avut o mărturie care a mișcat inimile tuturor.

Suntem încântați să anunțăm că următorul eveniment „Youth Connect” va avea loc în Martie 2023.
Detalii suplimentare vor fi anunțate mai aproape de dată.
Dumnezeu să vă binecuvânteze și sperăm să ne vedem acolo!
Corespondentă Luiza Câmpeanu, Biserica Penticostală Tabor

ÎNVIEREA
Christian Dume

Când vocea Ta mă va chema pe nume La timpul de-nviere! Din cenușă

Și niciun pas mai mult nu v-aștepta, Sau din adâncul mărilor albastre;
S-a risipi și bruma mea prin lume, Mă vei striga! Din zgura descompusă,
Dar voi rămâne, Doamne-n mintea Ta. Să mă ridic c-un pas mai sus de astre.

Nu va mai fi nimic știut de mine; Voi învia chemat de Înviere!

Voi fi uitat ca picurii de ploaie. Cu trupul nou, senin voi apărea!
Prins în trecutul timpului ce vine, Ce dulce este această mângâiere:
Mereu prezent când lacrimi curg șiroaie. Că am rămas mereu în mintea Ta.

12
Speranța - Noiembrie 2022 - Melbourne, Australia
Pavele, ești nebun!
Păstor Cornel Ghiță, Biserica Baptistă Maranata, Melbourne

„Iată de ce au pus iudeii mâna pe mine în Templu şi au căutat să mă omoare. Dar, mulţumită ajutorului lui
Dumnezeu, am rămas în viaţă până în ziua aceasta şi am mărturisit înaintea celor mici şi celor mari, fără să mă
depărtez cu nimic de la ce au spus proorocii şi Moise că are să se întâmple, şi anume căci Cristosul trebuie să
pătimească şi că, după ce va fi Cel dintâi din învierea morţilor, va vesti lumină norodului şi neamurilor.
Pe când vorbea el astfel, ca să se apere, Festus a zis cu glas tare: <Pavele, eşti nebun! Învăţătura ta cea multă te
face să dai în nebunie>.” (Fapte 26:21-24)

ești extraordinar, om important, mare, dar dacă

În pasajul citat Apostolul Pavel își prezintă cuvântul său
de apărare. El împărtășește mărturia întoarcerii lui la
Domnul, experiența lui, prin care a ajuns să-L cunoască
pe Domnul Isus. Apoi el începe să-L vestească pe
Cristos, cum că El este Mesia Cel promis, că El a fost
răstignit, dar Dumnezeu L-a înviat a treia zi. Pavel
vestește Evanghelia, iar Festus, după ce aude toate
acestea, spune: „Ești nebun!” Să ne amintim că Pavel
spune că Evanghelia este o nebunie pentru cel care
este pe calea pierzării. Să ne uităm în Cuvânt și să
vedem cine este nebun și cine este înțelept din
perspectiva lui Dumnezeu. Un om pe care Dumnezeu îl
numește neînțelept sau nebun, este:
1. Omul care caută aprecierea și laudele oamenilor,
chiar împotriva ascultării de Dumnezeu.
Imaginați-vă scena pe care o avem în capitolul 26 din
Faptele Apostolilor. Aici îl găsim pe împăratul Agripa,
Berenice, guvernatorul Festus și cele mai importante
personalități din Cezarea. Ei au intrat cu mult alai, iar
toți oamenii ziceau despre ei: „Aceștia sunt oamenii
importanți, oamenii care au succes, oamenii pe care
să-i luăm ca modele de viață!” Şi undeva, în fața lor,
era bătrânul Pavel, în lanțuri, un om mic de statură,
care nu avea nimic care să atragă atenția. Oricine
dintre oamenii care erau acolo ar fi spus: „Omul acesta
este un nimeni, probabil că va fi condamnat la moarte”.
Dar, din perspectiva lui Dumnezeu, acest om va străluci
ca stelele în veșnicie.
Ceea ce eu doresc să înțelegem cu toții este că ceea ce
trebuie să conteze pentru noi este părerea lui
Dumnezeu. Oamenii din jur pot spune despre tine că
13
Speranța - Noiembrie 2022 - Melbourne, Australia
Dumnezeu nu spune despre tine acest lucru, nu
contează ce spune o lume întreagă, pentru că
aprecierile lumii țin o clipă și apoi vei fi uitat, iar când
vei pleca din lumea aceasta vei ajunge în locul acela
teribil despre care Biblia spune că acolo este plânsul și
scrâșnirea dinților. Domnul Isus spunea într-o pildă
despre un om bogat, de succes, căruia i-a rodit țarina
foarte mult. El și-a făcut grânare mai mari. Probabil că
toți spuneau: „Iată un om descurcăreț, un om bun!”
Acestui om Domnul i-a spus: „Nebunule!” Biblia ne
învață că este un om neînțelept acela care caută să-i
impresioneze pe oameni, care caută aprecierile
oamenilor, chiar împotriva ascultării de Dumnezeu.
Aceștia au fost Berenice, împăratul Agripa, Festus, care
se bucurau de laudele oamenilor, împreună cu
demnitarii prezenți la judecarea lui Pavel. Mulți oameni
fac aceeași greșeală și astăzi. Le pasă așa de mult de
aprecierile celor din jur, dar nu le pasă ce gândește
Dumnezeu despre ei. Aș vrea să ne uităm fiecare în noi
înșine și să vedem de ce suntem mai preocupați, de
părerea celor din jur sau de ceea ce gândește
Dumnezeu. O, dacă am fi preocupați de ceea ce
gândește Domnul am fi mai puțin preocupați față de
ceea ce gândesc oamenii din jur. Apostolul Pavel a trăit
în felul acesta. De aceea el spune Corintenilor: „Puțin
îmi pasă dacă sunt judecat de voi sau de un scaun
omenesc de judecată. Cel ce mă judecă este Domnul”.
Despre oamenii cărora le pasă mult mai mult de ceea
ce gândesc oamenii, despre cei care sunt preocupați
să-i impresioneze pe oameni, și nu le pasă de ceea ce
gândește Dumnezeu despre ei, despre acești oameni
Dumnezeu spune că sunt nebuni.
2. Omul pe care Dumnezeu îl numește nebun pune
mai mare preț pe lucrurile materiale decât pe cele
spirituale.
Oamenii pot avea înțelepciune omenească, dar dacă Îl
scoți pe Dumnezeu din minte, din inimă, și ai impresia
că sufletul tău își găsește împlinirea în ceea ce lumea
poate să ofere, cum a fost cazul omului căruia i-a rodit
țarina, nu ești un om înțelept. El a spus: „Suflete, ai
multe bunătăți strânse pentru mulți ani; odihnește-te,
mănâncă, bea și veselește-te.” (Luca 12:19) Acestui om
Dumnezeu i-a spus: „Nebunule!” Este un cuvânt tare,
dur, dar aceasta este realitatea. Dragii mei, este natura
omului și toți oamenii care se nasc pe pământ aleargă,
trudesc și cred că ceea ce este important este ceea ce
lumea poate oferi: poziție socială, lucruri materiale.
Dar toate acestea ne fac să uităm de Dumnezeu, să
nesocotim Cuvântul lui Dumnezeu, în dorința de a
obține lucrurile acestei vieți, în dorința de a ajunge
undeva mai sus, chiar dacă calc în picioare pe alții, chiar
dacă fac lucruri nepermise, doar să ajung mai sus.
Atunci diavolul pune în gândul oamenilor aceste
cuvinte: „Suflete, bucură-te de toate acestea, ești
fericit!” Sufletul nu se hrănește cu aceste lucruri
lumești, sufletul nostru își găsește fericirea și împlinirea
cu Dumnezeu Însuși. Noi avem nevoie de lucrurile
materiale și acestea pot să fie un dar de la Dumnezeu,
de care ne bucurăm și suntem mulțumitori. Domnul
Isus spune: „Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu
și neprihănirea Lui, și toate aceste lucruri vi se vor da pe
deasupra.” (Matei 6:33)
Uită-te atent la modul cum îți trăiești viața. Dacă dai
importanță lucrurilor din lume și nu-ți pasă de
Dumnezeu, atunci e o mare problemă, dar dacă cel mai
important lucru este relația ta cu Dumnezeu, dacă te
preocupă cum să fii mai sfânt în fiecare zi, acesta este
un semn că ești un om înțelept, un copil al lui
Dumnezeu.
3. Omul care trăiește pentru plăcerile lumii.
Cuvântul lui Dumnezeu le numește plăcerile de o clipă
ale păcatului. Privind la împăratul Agripa, la Berenice,
sora lui, oameni care trăiau în păcat urmând firul
generațiilor trecute, privind la toți mai marii vremii
aceleia, dacă ai fi avut acces la programul lor, ai fi văzut
că își petreceau viața în chefuri și în petreceri
păcătoase. Ei considerau că aceasta este cu adevărat
viața - plăceri de o clipă ale păcatului. Dar după clipa
aceea păcatul te înfășoară și ajungi să îți dai seama că
ești cufundat în noroi, nu mai poți să ieși de acolo, te
duce la moarte. Biblia spune că este neînțelept cel care
trăiește pentru plăcerile de o clipă ale păcatului și
nesocotește Cuvântul lui Dumnezeu. Dumnezeu îl
numește pe un astfel de om nebun.
Modul în care un om definește succesul spune dacă el
este înțelept sau nu. Dacă ai fi întrebat oamenii din
vremea aceea și dacă întrebi oamenii de astăzi și din
toate timpurile, toți ar spune același lucru. Pe vremea
de atunci oamenii spuneau: „Împăratul este cel care
are succes, Berenice, Festus, ofițerii... aceștia au
succes!” Şi dacă i-ai fi întrebat: „Dar ce ziceți de Pavel?”
Ei ar fi răspuns: „E nebun! A avut așa un privilegiu să se
nască cetățean roman, a avut privilegiul să învețe la
picioarele celui mai important rabin din Israel, a avut
succes să ajungă chiar în sanhedrin. Şi dintr-o dată
renunță la tot pentru că i s-a părut lui că a auzit ceva.
Acum este urât de mai marii lui Israel, nu mai are
poziție, confort; și de ce? Să se ducă să vestească pe
Cristos! Iar acum, la bătrânețe este în închisoare, în
lanțuri, împreună cu tâlharii, e nebun, și-a pierdut
mintea!” Așa ar fi spus toți oamenii din vremea aceea
care nu aveau frică de Dumnezeu. Dar Dumnezeu
spune: „El este robul Meu!”.
A cui părere contează pentru tine, dragul meu? Lumea
spune că succes au cei care sunt sus, cei care au mai
multe case, mai mulți bani, poziție mai înaltă în
societate. Dumnezeu spune că oameni de succes sunt
cei care au credință, cei care trăiesc în ascultare de
Dumnezeu, care sunt buni, care sunt iertători, care Îl
cunosc pe Dumnezeu. Succes au aceia al căror nume
este scris în Cartea vieții. Dragul meu, este numele tău
scris în Cartea vieții? Fiecare ar trebui să poată să
răspundă la această întrebare. Dacă tu crezi din toată
inima că Isus este Fiul lui Dumnezeu, care a murit
pentru tine, dacă în fiecare zi trăiești în ascultare de El,
dacă Îl iubești și dorești tot mai mult să fii ca și Isus
Cristos, înseamnă că tu ești copil de Dumnezeu,
înseamnă că Duhul lui Dumnezeu este în tine. Nu este
așa de important ce serviciu ai, nu contează ce spun
oamenii din jurul tău - dacă ești de succes sau nu - ceea
ce este important este că Dumnezeu se uită la tine și
spune: „Tu ești copilul Meu preaiubit, ți-am scris
numele în Cartea vieții!” A cui părere contează pentru
tine?
(Vom continua în ediția următoare cu: „Cine sunt cei
înțelepți - înțelepciunea începe cu întoarcerea la
Dumnezeu!”)

BOUGHT WITH A PRICE WITH BEN PRICE

Spreading the Gospel - From Beni Micuț

Yes, I spoke to Jata, a Sikh man, who was educated in

India at a western school and he heard the Gospel there.
He believed that everyone’s religion should be
respected. I challenged him with the thought that Jesus
is the only deity that stepped into humanity to feel with
our sufferings and offer us a model for righteous living
and sacrificial love.

14
Speranța - Noiembrie 2022 - Melbourne, Australia
IMPACT!
(secvența din predică)
Păstor Corneliu Tuchlei,
Biserica Penticostală, Sydney
Dumnezeu ne-a chemat nu să
impresionăm lumea ci să facem o lucrare cu impact în lume.
Diferența dintre a impresiona și a avea impact este că a
impresiona vine din motivația mândriei. Anania și Safira au
văzut că ucenicii își vindeau averile și aduceau la picioarele
apostolilor costul lor, și s-au gândit: „Ce, noi suntem mai
prejos? Să vindem și noi, dar să oprim o parte din câștig”.
Dorința lor a fost să-i impresioneze pe ceilalți. (Fapte 5:1-11)
Apostolul Pavel scrie în Coloseni 2:1: „Vreau, în adevăr, să ştiţi
cât de mare luptă duc pentru voi, pentru cei din Laodiceea şi
pentru toţi cei ce nu mi-au văzut faţa în trup”. El scria unor
oameni care nici măcar nu-l văzuseră la față. Dragii mei, noi
astăzi vrem să fim văzuți, să avem cât mai multe Like-uri pe
facebook atunci când postăm ceva, să facem fotografii unde să
apărem în plin plan, și toate acestea vin din dorința de a
impresiona.
Dragii mei, Domnul Isus când a făcut ceva nu a făcut din
dorința de a impresiona pe cineva, ci pentru a avea impact. În
seara Cinei, când erau cu toții adunați și se întrebau oare cine
va spăla picioarele, Domnul Isus s-a ridicat și a făcut lucrul
acesta și asta a avut impact viața ucenicilor, care mai târziu
s-au smerit la rândul lor: „Dacă Fiul lui Dumnezeu a făcut
aceasta, cu atât mai mult noi...” În zilele noastre, dacă dai ceva
de mâncare cuiva nu este prea mult, nu impresionezi cu asta
pe nimeni, dar omul acela se întreabă: „Oare de ce ai făcut
lucrul acesta?” Această întrebare vine de la faptul că am avut
un impact în viața acelui om, care va privi spre cer, va mulțumi
lui Dumnezeu, se va apropia de Dumnezeu. Dorința mea și
rugăciunea mea este ca viața noastră să aibă impact pentru
mulți din jurul nostru, chiar într-un mod nevăzut, și în mod
special pentru cei din familiile noastre.
Domnul Isus Cristos să aibă primul loc în viața noastră, El să ne
conducă în tot adevărul prin harul Lui, căci numai așa vom
primi intrare liberă în Locul Preasfânt, unde ne vom întâlni cu
slava lui Dumnezeu.
15
Speranța - Noiembrie 2022 - Melbourne, Australia
HOME CONNECT
Biserica Penticostală
Tabor, Melbourne
La inițiativa păstorului Mircea Cîmpeanu, de la
Biserica Penticostală Tabor, Melbourne, s-a format
un grup de credincioși care și-au propus să vină în
ajutorul tinerilor care s-au înstrăinat oarecum de
Biserică. Este vorba de tinerii care depășesc vârsta
de 21 de ani și care nu se mai pot acomoda cu
adunările de tineret ale Bisericii, unde sunt mai
mulți copii și adolescenți.
Unii dintre acești tineri s-au izolat chiar și de
familiile din care provin, sunt singuri, și-au închis
viața, s-au depărtat de Dumnezeu, și această izolare
este foarte periculoasă la această vârstă, când sunt
înconjurați de tot felul de informații și învățături
străine de Dumnezeu.
Biserica le vine în ajutor vizitându-i acolo unde
locuiesc, apropiindu-se sufletește de acești tineri. Le
vine în ajutor aducându-le speranța Cuvântului lui
Dumnezeu și arătându-le dragostea frățească,
dezinteresată, dragoste de părinți, de frați și surori.
La un interval de două săptămâni se fac vizite la
locuințele celor care vor să țină legătura cu Biserica
sau care vor să audă un sfat, o încurajare, o
rugăciune.
Păstorul Mircea Cîmpeanu face apel la toți cei care
sunt în nevoie de a discuta probleme de viață, de
familie, oricine dintre acești tineri despărțiți de
familie, de Biserică, izolați în lumea nesiguranței zilei
de mâine:
„Nu sunteți singuri, nu sunteți uitați. Sunteți iubiți
de Cel care este iubire, și care S-a jertfit pe cruce
pentru ca noi să trăim. Nu sunteți singuri, părinții
voștri se roagă și vă așteaptă. Biserica lui Isus Cristos
este alături de voi. Îndrăzniți, cereți ajutor!”
De asemenea păstorul Mircea Cîmpeanu face apel la
oricine cunoaște un astfel de tânăr care are nevoie
de un astfel de ajutor. Indiferent în ce parte a
orașului Melbourne se află, este gata să vină să
aducă un cuvânt de speranță, de mângâiere și să
dea o mână de ajutor oricui are nevoie.
„Când strigă cei fără prihană, Domnul aude şi-i
scapă din toate necazurile lor.
Domnul este aproape de cei cu inima înfrântă şi
mântuieşte pe cei cu duhul zdrobit”.
(Psalm 34:17,18)
GENERALUL
Din cartea „Mărturii, etc...” de Costică Oprănescu
Biserica Baptistă Perth, WA. Anul 1999
.............................................
V enirea Generalului (aşa o să-l numesc) a făcut mare
vâlvă printre români, atât pocăiţi, ortodocşi cât şi
necredincioşi. Avea ce să spună Generalul, avea tolba plină,
ţinea asistenţa încordată. Fusese un mare om de stat în
Rusia comunistă. Dumnezeu a avut nevoie de un astfel de
om care avea acces în înalta societate rusă. A dus cuvântul
lui Isus unor înalţi demnitari din Partidul Comunist. Atunci
când le-a pus o Biblie pe birou ei au împins-o în lături cu
stiloul, neavând curaj s-o atingă. Îi spuneau:
- Ia, tovarăşe, de aici cartea asta mică, neagră...
- Ia-o tu, tovarăşe, îi povăţuia Generalul.
- Eu nu ating cartea asta mică şi neagră, se scutura
celălalt.
Avea multe de spus Generalul.
Duminică seara. Am umplut maşina de câteva ori şi... am
descărcat-o la Biserica Shilo. Ultima încărcătură – cea mai
periculoasă, dinamită – Ion Fermierul, Vintilă Cojoc şi
Mihu. Ne-am instalat pe bancă, pe la jumătatea Bisericii,
unul lângă altul. Aşa cum stăteam am închis ochii şi mă
rugam: „Doamne, primeşte sufletele astea trei, care stau
lângă mine. Ai milă de ei şi eliberează-i de puterea
Diavolului...” Aşa cum stăteam, cu ochii închişi, în ochiul
drept mi-a apărut o ţeastă de animal, lungă, cu găuri negre
în ochi. M-a atacat, iar eu mi-am tras capul pe spate şi
m-am cutremurat, dar nu mi-a fost frică. Eram în Casa
Domnului, în Biserica lui Cristos, printre sfinţii Lui. Înaintea
mea era Generalul lui Cristos, care a început o puternică
predică despre familie, copii, părinţi, soţie, soţ. La un
moment dat, Vintilă Cojoc a început să înjure. Mihu râdea,
Ion Fermierul râdea şi el. Generalul a tăcut, i-a privit.
Vintilă Cojoc s-a sculat în picioare înjurând. Generalul a
înălţat mâna spre direcţia noastră şi a strigat cu glas de
tunet:
- Duh necurat, în numele lui Isus Cristos, îţi poruncesc să
nu mai scoţi o vorbă. Stai jos, îţi poruncesc! Câţiva au
strigat:
- Amin, Aleluia!
Vintilă Cojoc a stat jos şi a amuţit. Peste o clipă Mihu iese
afară, apoi Ion Fermierul, apoi Vintilă Cojoc pe vârful
picioarelor.
Generalul priveşte peste Biserică:
- Să ne rugăm pentru aceste suflete. Toată Biserica se
ridică în picioare. Şapte sute de oameni au început să se
roage Domnului şi El va răspunde la timpul Lui. Nu ştiu de
unde, Gogu, copilul meu, a venit lângă mine, în stânga
mea. Şi Cuvântul Domnului răsuna în Biserică, despre iad şi
scaunul de domnie al satanei aflat sub mausoleul lui Lenin,
la Moscova; despre subteranele Moscovei, care ascundeau
taine milenare, printre care Cartea lui Enoh; despre
prezenţa diavolului în steagul roşu, comunist; despre cum
Hruşciov a păscut iarbă ca boul; despre moarte şi despre
16
Speranța - Noiembrie 2022 - Melbourne, Australia
viaţă. Apoi a vorbit despre Isus – Mântuitorul tuturor. Când
a chemat poporul la pocăinţă eu am închis ochii şi mă
rugam pentru cei trei prieteni care erau acum afară, în
întuneric. Apoi am deschis ochii şi am privit în jur. Gogu nu
mai era lângă mine, era pe genunchi printre cei ce
răspunseseră la chemarea Domnului. Eu mă rugasem
pentru alţii, Domnul S-a rugat pentru copilul meu. Iată-l şi
pe Gogu, la vârsta de zece ani înaintea Domnului.
Mulţumescu-Ţi Ţie, Doamne, pentru mare mila Ta. Iată că
l-ai scăpat de chinurile vieţii prin care am trecut eu. Lanţul
blestemului a fost rupt.
Generalul a mişcat spiritele românilor din Perth. A lăsat în
urmă o carte pentru cei ce nu au venit la Biserică să-l
asculte. Înainte să plece l-am rugat să meargă cu mine la
Mihu, să se roage pentru el, şi a mers. Când l-a văzut, i-a
spus direct:
- Omule, Dumnezeu te iubeşte, Duhul Sfânt este de
partea ta. Nu ştiu de ce, dar Duhul Sfânt te iubeşte...
S-a rugat pentru el, l-a încurajat, l-a sfătuit ca un părinte,
apoi am plecat. În maşină m-a întrebat când a căzut Mihu.
- În România, i-am răspuns. Noi l-am trimis să se însoare
acolo şi el s-a apucat de băut.
- Este femeia asta creştină? mă întreabă el.
- Nu, dar sperăm s-o aducă la credinţă când va veni aici.
El s-a uitat lung la mine, a ezitat o clipă apoi mi-a spus
franc:
- Bă, voi l-aţi nenorocit, l-aţi împins în braţele diavolului.
A început să-mi curgă sudoare rece pe la tâmple, cred că
m-am albit la faţă căci el s-a grăbit să adauge:
- Totuşi, Domnul vă iartă că voi aţi vrut să faceţi bine şi
din necunoştinţă aţi făcut rău. Domnul vă iartă, nu te teme.
Apoi mi-a desluşit din Scripturi că ce a făcut Mihu este
păcat, încheind o căsătorie cu o femeie necredincioasă, că
aşa, şi aşa... şi aşa... mi-am dat seama că sunt foarte
necunoscător în ale Scripturii.
În ziua aceea, Generalul a mâncat la noi, la prânz, de fapt
se făcuse ora patru. Aneta a pregătit mâncări ca la marile
restaurante, dar el abia s-a atins de mâncare, şi mie îmi
pierise pofta, eram trist şi îngrijorat. La despărţire,
Generalul mi-a mai spus o dată:
- Nu te teme, Domnul te iartă, nu te descuraja, nu
abandona lupta. Duhul Sfânt este cu tine.
O singură dată l-am mai întâlnit pe Generalul evanghelist.
Nu l-am lăsat să plece fără să-l vadă pe prietenul meu John
Boboc. Pe vremea aceea aveam mare încredere în oameni,
eram legat de oameni. Când am aflat că păstorul meu vrea
să-și ia concediu pentru câteva luni m-am simţit părăsit în
pustiu, o mare frică m-a apucat. Probabil că el a înţeles, că
nu a mai plecat. Eram tare legat de oameni şi le atribuiam
unora puteri miraculoase.
(continuare la pag. 18)
CU DUMNEZEU ÎN SUBTERANĂ
de Richard Wurmbrand - 1909-2001
(Reprodus cu permisiunea fratelui Mihai Wurmbrand)
MAICA VERONICA ȘI PETRACHE LUPU DE LA MAGLAVIT
Î
n ziua următoare Iosif a lucrat în
camera 4, camera muribunzilor,
cum făcea adesea acum. Când
ne-am întâlnit seara, mi-a spus:
„Vreau mai mult decât orice pe
lume să fiu creştin”. L-am botezat
cu un pic de apă dintr-o cană de
tinichea, rostind „în numele Tatălui
şi al Fiului şi al Sfântului Duh”.
Amărăciunea din inimă îi dispăruse
complet.
În ziua plecării, m-a îmbrăţişat.
Avea lacrimi în ochi. A spus:
„Dumneavoastră m-aţi ajutat ca şi
cum mi-aţi fi fost tată. Acum stau
pe propriile-mi picioare fiindcă îl am
pe Dumnezeu”. După mulţi ani
ne-am reîntâlnit. Era un bun
creştin. Purta cu mândrie pe obraz
cicatricea pe care cândva o
detestase.
Administratorii închisorii noastre
s-au eliberat curând de spaima ce-i
cuprinsese la moartea lui Stalin.
Avuseseră loc tulburări grave în
lagărele de muncă silnică din
Siberia, iar ei erau hotărâţi să nu
dea niciun semn de slăbiciune.
Vechile restricţii au fost
reactualizate şi au fost impuse şi
altele noi. Cu toate protestele
doctoriţei, ferestrele au fost
închise, ba, pe deasupra, şi vopsite.
Le puteam deschide de două
degete numai noaptea, când nu ne
Speranța - Noiembrie 2022 - Melbourne, Australia
vedeau gardienii. Vara, căldura şi
miasmele erau oribile.
În afara închisorii suferinţele
Bisericii au fost sporite. De la
preoţii ortodocşi recent arestaţi am
auzit că patriarhia devenise în
întregime o unealtă a partidului.
Una dintre cele mai condamnabile
fapte ale sale a fost tratamentul la
care a supus-o pe Maica Veronica,
o călugăriţă venerată în toată
România. Cu ani în urmă, pe când
era o fată analfabetă de la ţară,
Veronica a declarat că a avut o
viziune în care Fecioara Măria i-a
apărut pe o câmpie şi i-a spus ca pe
locul acela să fie înălţată o
mânăstire. După ce credincioşii au
aflat de acele apariţii repetate,
daniile au curs, iar multe fete s-au
călugărit. În anii care au urmat,
altarul Sfintei Fecioare a devenit un
loc de pelerinaj asemenea grotei de
la Lourdes.
După venirea comuniştilor, legenda
potrivit căreia Maica Domnului
avea să mântuiască România a
căpătat o nouă semnificaţie. Într-o
zi a sosit un cleric de rang înalt de la
Patriarhie, într-o maşină neagră,
luxoasă, şi l-a destituit pe preotul
de la Biserica mânăstirii. După
câteva pahare de vin, la masă, le-a
spus călugăriţelor că-şi pierdeau
timpul pregătindu-se pentru viaţa
de apoi. Era mai bine să plece şi
să-şi ia partea de plăceri în lume.
Nu este neapărat nevoie să renunţe
la ele pentru fericirea viitoare, căci
omul le poate avea pe amândouă.
Călugăriţele şi-au astupat urechile
la auzul vorbelor lui şi au refuzat să
părăsească viaţa monastică. Dar
vizita a fost urmată de o descindere
a Securităţii. Surorile care n-au vrut
să-şi calce jurământul au fost
ruşinos maltratate şi, în cele din
urmă, mânăstirea a fost închisă.
Vestea a cutremurat întreaga
Românie: pentru o vreme partidul a
17
fost neliniştit. Maica Veronica a fost
supusă unor presiuni intense într-o
închisoare secretă şi determinată să
facă mărturisirea că viziunea ei
fusese o halucinaţie. După eliberare
s-a măritat. Aşa s-a încheiat
povestea acestui Lourdes
românesc.
O altă lovitură pentru credincioşi a
fost soarta lui Petrache Lupu,
cunoscut sub numele de „ciobanul
sfânt” de la Maglavit. În timp ce-şi
păştea oile, cu mulţi ani în urmă, i
se arătase un bătrân care i-a spus
că este Dumnezeu şi i-a cerut să-i
îndemne pe oameni să construiască
mai multe Biserici şi să dea mai
mulţi bani săracilor. Povestea lui
Lupu a fost crezută, cu toate că
Lupu avea sifilis ereditar şi de-abia
putea vorbi inteligibil.
Când a izbucnit războiul a fost dus
pe front pentru a insufla curaj
trupelor. Soldaţii se îndesau să-i
sărute mâna. El a trecut de la un
sector al frontului la altul,
spunându-le că Dumnezeu le cerea
să omoare cât mai mulţi ruşi. Când
a fost arestat de comunişti,
Petrache Lupu i-a întrebat pe
tovarăşii lui de închisoare când
aveau să vină americanii să-i
salveze. „De ce să-i aşteptăm pe
yankei?” au zis aceştia. „Te va
elibera Moşul dumitale.” El Îl
numea pe Dumnezeu „moş”. Lupu
a chicotit: „Ar face-o cu plăcere, dar
n-are puşcă!”
Multe dintre loviturile pe care
partidul le-a dat religiei au
spulberat superstiţii ale celor
creduli, lăsând adevărata credinţă
mai tare ca oricând. Dar natura
umană este croită în aşa fel încât,
dacă o superstiţie religioasă este
reprimată prea drastic, ea poate fi
înlocuită cu o superstiţie ateistă. În
locul venerării excesive a imaginilor
sfinte, a apărut idolatrizarea lui
Stalin, ucigaş al unor mase de
oameni. Al doilea diavol a fost mai
rău decât primul.
A fost adus un nou lot de deţinuţi şi
unul dintre ei, care fusese rău
bătut, a trimis după mine. Însoţit de
profesorul Gheorghiu, am mers la
el. Era Boris Gorun. Vechiul
sindicalist trecuse prin mai multe
puşcării de când terminase
reeducarea. Zăcea pe pardoseala
de piatră pe care îl aruncaseră
gardienii. Ceilalţi din celulă erau
afară, la plimbare, şi nu-i dăduse
nimeni niciun ajutor până când a
trecut pe acolo Gheorghiu. L-am
aşezat mai comod pe un pat de
scânduri. Sângele închegat făcuse
să i se lipească de corp cămaşa
soioasă. Încet şi cu mult chin i-am
înmuiat-o şi i-am scos-o,
descoperindu-i spinarea brăzdată
de urme de bici mai recente şi mai
vechi. Aşa fusese răsplătit pentru
colaborarea cu reeducatorii, şi aşa
fuseseră răsplătiţi toţi tovarăşii săi
care crezuseră că dobândesc
favoruri de la partid mânuind
măciuca. Deţinuţii au început să
intre, unul după altul, de la
plimbare, şi mulţi îi aruncau lui
Boris priviri de ură şi dispreţ.
„Mi-am făcut-o cu mâna mea”, a zis
bătrânul, în timp ce eu şi Gheorghiu
îi curăţam rănile.
„Ţi-ai primit plata”, a spus unul.
Veni doctorul Ghiţulescu şi-i spuse
lui Boris:
„Trebuie să te ducem în cameră ”.
Mi-am petrecut timpul, cât am
putut de mult, în camera
muribunzilor şi, după câteva zile,
Gorun părea că se reface. Era fericit
să fie din nou înconjurat de
bunătate omenească, deşi, din
orgoliu, n-o recunoştea. A arătat cu
capul către vecinul său, un martor
al lui Iehova:
„Bătrânul Losonczi se roagă pentru
mine. Spune multe rugăciuni pentru
noi amândoi”. Apoi a zis mai tare:
„Losonczi, tu îi spui totul lui
Dumnezeu, nu-i aşa?”
Bătrânul a zis:
„îi cer îndurare pentru noi toţi”.
„Până acum nu ţi-a răspuns nimic”,
a spus Boris. „Te-o fi păcălind; te-o
fi încercând, ca pe Iov!” M-a apucat
de încheietura mâinii:
„Există o explicaţie, nu-i aşa? An de
an oamenii se roagă pentru
libertate, pentru veşti de la ai lor,
pentru un singur prânz care să le
placă. Şi ce obţin? Nimic!” Am zis:
„Când doctorul îţi face un
tratament, nu se întâmplă să-ţi
producă durere? Eu cred că ceea ce
suferim noi poate fi de folos
generaţiilor viitoare. Isus a îndurat
chinul ştiind că aceasta avea să
salveze omenirea”. Losonczi a
intervenit:
„În fiecare zi, în întreaga lume,
oamenii spun rugăciunea Tatăl
nostru, şi afirmă că împărăţia Sa
trebuie să vină. Dar ea nu vine. Şi
eu cred că ştiu şi de ce: din cauză că
oamenii care se roagă nu vor cu
adevărat venirea ei. Ei spun: `vie
împărăţia Ta`, dar nu se roagă din
inimă. Ceea ce vor în realitate este
să revină Regele Mihai, liberalii,
ţărăniştii, legionarii, sau să vină
americanii, sau oricine ar putea să-i
ajute, dar fii sigur că ultimul lucru la
care se gândesc este împărăţia lui
Dumnezeu, cu toate că ar putea-o
dobândi cu siguranţă dacă s-ar
gândi şi la ea şi s-ar strădui pentru
ea. În satul meu s-a făcut o slujbă
pentru săraci. Era toată lumea de
faţă, în afară de un ţăran bogat, a
cărui strană a rămas goală. În timp
ce noi ne gândeam cât de buni
suntem noi în comparaţie cu el, fiul
lui a intrat în Biserică aducând
patru saci cu grâu, pe care i-a lăsat
lângă uşă, zicând: „Tatăl meu
trimite rugăciunea sa”. Omul acela
a făcut ceva pentru a aduce pe
pământ împărăţia lui Dumnezeu.”
............
Am devenit prieten cu Losonczi. Era
un om interesant, al cărui bun-simţ
răzbătea printre straniile opinii pe
care le afirma ca martor al lui
Iehova. Într-o zi, pe când stăteam
de vorbă, m-a întrebat:
„Ştiţi de ce mă aflu eu aici, în
realitate? Cu ani în urmă, am comis
un mare păcat trupesc. M-am
pocăit şi L-am rugat pe Dumnezeu
să-mi dea o suferinţă prin care
să-mi ispăşesc vina. Şi mai am de
ispăşit.”
Losonczi nu era în stare acum să
mai asculte expunerea unei noi
doctrine. Era pe moarte.
„Chiar şi sfinţilor le-a fost greu să-şi
stăpânească pornirile trupeşti”, am
zis eu. „Isus a ştiut acest lucru. El a
ispăşit păcatele noastre, aşa că nu
mai trebuie să ispăşiţi
dumneavoastră.”
El a replicat: „Eu nu pot uita”.
Câteva zile mai târziu, venind în
cameră, am găsit patul lui Losonczi
gol. Murise în timpul nopţii.

GENERALUL, de Costică Oprănescu (continuare de la pag. 16)

Aşa că l-am chemat pe General să meargă cu mine la John Boboc, să se roage pentru el, să-l ungă cu untdelemn, să-i sufle în
gură, nu ştiu ce să-i facă, doar să-l scape de alcoolul care îl împingea la pierzare şi la distrugerea familiei. Generalul a înţeles
râvna mea nepricepută, dar nu m-a refuzat, şi-a făcut timp pentru prietenul meu John Boboc. Mi-a spus:
- Mergem, frate, să încercăm să scoatem un suflet din foc, cu voia Domnului. Şi ne-am dus. L-am anunţat înainte pe Boboc:
- Bă, vezi că vin cu un prooroc la tine, ăsta te curăţă de toţi demonii şi te face sfânt, să nu te îmbeţi duminica viitoare. Auzi?!
- O.K. Poate s-o lipi ceva şi de mine... a fost răspunsul lui.
Şi ne-am dus. Pe când conduceam maşina pe Benara Road, în apropierea casei lui John Boboc, cine ne iese în cale? Boboc în
persoană! A apărut de nicăieri, pe trotuar, cu capul gol, tuns zero, cu picioarele desculţe şi cu un maiou murdar pe el. S-a uitat
la noi cu ochii rătăciţi şi fruntea încruntată, apoi a dispărut grăbit pe străzile laterale. Încetinisem maşina, mă uitam după el
cum dispare în bălăriile din Lockridge. Generalul văzuse totul, înţelesese. Mi-a zis cu o voce blândă dar autoritară:
- Întoarce maşina, frate Costică, nu poţi să te ţii după omul ăsta, are altă cale acum. Totuşi, la Dumnezeu nimic nu e cu
neputinţă. Întoarce maşina.
Foarte curând după aceea Generalul a plecat şi nu l-am mai văzut niciodată, până-n ziua de azi.

18
Speranța - Noiembrie 2022 - Melbourne, Australia
 19
Speranța - Noiembrie 2022 - Melbourne, Australia
Vocea Martirilor
Asasinul hindus: schimbat prin rugăciune -
(continuare din ediția trecută)
C ând și-a început munca de păstor, Ravan pur și simplu
a ascultat de ceea ce a simțit că Dumnezeu îl cheamă
să facă. El știa destule pentru a împărtăși Evanghelia, dar
nu multe altele. „În acele vremuri, nu aveam idee cum
trebuia să slujesc”, a spus el. „În fiecare săptămână
obișnuiam să predic din orice mi s-a părut potrivit în acel
moment.” La încurajarea altor păstori, Ravan a participat la
un curs de pregătire pentru păstori susținut de VOM. Aici el
a învățat cum să dezvolte ucenici, cum ar trebui să arate o
Biserică și cum să predice. „Înainte obișnuiam să aleg un
verset”, a spus el, „dar ei m-au învățat cum să continui să
predic din anumite pasaje… învățându-i pe credincioși
adevăruri profunde din Biblie. Dacă încep un subiect acum,
rămân pe el până termin.”
Instruirea a schimbat, de asemenea, înțelegerea lui Ravan
despre cum ar trebui să arate creșterea Bisericii. „Ideea
mea de slujire a fost doar să aduc cât mai mulți oameni în
Biserica mea”, a spus el. „Dar mi-am dat seama că atunci
când oamenii au fost mântuiți, trebuia să-i las să-și
întemeieze propria Biserică în satele lor și să permit slujirii
să crească în diferite locuri. Acest lucru mi-a dat dorința să
vizitez satele și să încep celule de rugăciune în diferite
sate”.
Astăzi, Ravan conduce o biserică de 50 până la 60 de
credincioși și are grupuri în alte șase sate. În pauzele de la
lucrările de construcții el vizitează adesea satele pentru a
se ruga cu credincioșii și a-i învăța pe copiii lor.
„Știu, după cum merg lucrurile, că în curând mă voi
confrunta cu mult mai multă opoziție din partea grupurilor
radicale”, a spus el. „Când aveam doar 12 credincioși în
Biserică, ei au încercat să mă oprească. Acum că sunt
aproape 60, în curând va fi mult mai multă opoziție. În zilele
următoare, știu că și slujirea mea va crește.”
AȘTEPTÂND MAI MULTĂ PERSECUȚIE
În 2021, Ravan și alți membri ai Bisericii s-au adunat la casa
unui credincios pentru a sărbători ziua de naștere. În timp
ce erau acolo, RSS a sosit cu poliția și l-a acuzat pe Ravan că
forțează oamenii să se convertească la creștinism. (RSS este
o organizație naționalistă hindusă, afiliată partidului politic
de dreapta aflat la guvernare în India). Amenințând să-i
bată pe credincioși, RSS a făcut presiuni asupra lor. Dar
creștinii le-au spus cu îndrăzneală că vor continua să
meargă la Biserică, indiferent de ce s-ar întâmpla. Poliția nu
l-a arestat pe Ravan, dar membrii RSS au împărtășit
numărul lui de telefon cu alți radicali hinduși. Ravan
primește acum amenințări frecvente, precum și presiuni
constante.
Recent, Ravan a avut ocazia să împărtășească Evanghelia
unuia dintre foștii săi coechipieri RSS, care era un hindus
devotat când Ravan l-a cunoscut. În timpul carantinei din
20
Speranța - Noiembrie 2022 - Melbourne, Australia
4
cauza pandemiei, bărbatul
s-a întors în satul său după ce Marcel Enuică
și-a pierdut locul de muncă în industria turistică. Ravan l-a
ajutat să găsească de lucru la construcții, și în acest proces
a aflat că prietenul său a avut multe probleme de familie.
Amândoi părinții lui sufereau de alcoolism, sora lui era
bolnavă, iar familia avea probleme financiare. Ravan a
povestit omului cum Evanghelia i-a schimbat propria viață.
„Prietenul meu mă cunoștea înainte”, a spus Ravan.
„Văzuse cum trăiam înainte și văzuse cum trăiesc acum.
Asta m-a ajutat să împărtășesc Evanghelia cu el. A acceptat
ceea ce a auzit pentru că văzuse mărturia vieții mele. Acest
lucru i-a permis să accepte cu ușurință și să-L urmeze pe
Domnul.”
Satul în care Ravan și-a plantat Biserica are multe temple
hinduse. Unii pastori care lucraseră înainte acolo au plecat
în cele din urmă din cauza persecuției, dar Ravan a rămas
acolo timp de trei ani. „Dumnezeu ne-a condus minunat”, a
spus el. „Știu că vor fi probleme, dar am încredere că
Dumnezeu ne va proteja indiferent de ce va veni. Asta îmi
dă curajul să-mi continui slujirea în sat.” Ravan speră să
conducă cel puțin o familie la mântuire în fiecare dintre
cele 60 de sate mai mici din apropiere. Deși se așteaptă să
se confrunte cu mai multe persecuții pe măsură ce își
urmărește scopul, el rămâne hotărât. „Există în mine un zel,
așa că indiferent de ce se întâmplă, chiar dacă ajunge până
la punctul de a-mi pierde viața, sunt hotărât să nu dau
înapoi niciodată de la slujirea mea”, a spus el. „Dumnezeu
mi-a dat viață nouă, așadar nu contează chiar dacă voi
muri. Am o povară imensă: să împărtășesc Evanghelia
altora.”
Ravan este sigur că cei din turma lui sunt fermi în credința
lor, dar este dornic să aibă o Biserică permanentă unde să
se poată închina în mod regulat. Știe, totuși, că unii săteni
se opun cu violență. „Ei știu că dacă construim o Biserică
permanentă, slujirea noastră va continua să crească”, a
spus el.
„Ne confruntăm cu multe persecuții, dar când citesc Biblia și
mă rog simt că Dumnezeu îmi vorbește. El mă întărește și
mă conduce. Cu siguranță am învățat că persecuția este o
parte a credinței creștine. Totuși, dorința mea este să nu
renunț niciodată la credința în Domnul Isus Cristos. Am
această dorință de a rămâne mereu credincios Domnului și
să împărtășesc cumva Evanghelia altora. Dumnezeu mi-a
dat viață nouă, așa că nu contează chiar dacă voi muri.”
Pe măsură ce rămâne credincios și își continuă munca prin
persecuții și riscuri, Ravan recunoaște puterea rugăciunii în
viața sa. „Așa cum cineva s-a rugat pentru mine și acea
rugăciune a dus la mântuirea mea”, a spus el, „vă cer să vă
rugați pentru necredincioșii țării mele, chiar dacă nu le
cunoașteți numele.” (va urma)
Marcel Enuică, Regional Relationship Manager -
Victoria, menuica@vom.com.au, +61 457 689 169
De ce nu trebuie creştinii să sărbătorească
Jamie Morgan -- Mărturie
Mulţi creştini din ziua de azi sărbătoresc
Halloween-ul. Vă mărturisesc, când eram o creştină
nou convertită, de Halloween îmi lăsam fiul să meargă
pe la vecini, să ceară dulciuri, conform obiceiului. La
urma urmei, mulţi creştini respectabili făceau la fel,
iar eu, nou convertită fiind, mă gândeam că dacă ei
fac astfel de lucruri, atunci e în regulă, nu? Greşit.
Apropiindu-mă mai mult de Dumnezeu şi cunoscând
mai mult Cuvântul Său, am început să am propriile
convingeri cu privire la Halloween.
Îmi adresam aceste întrebări:
Dumnezeu este un Dumnezeu al vieţii, dar Halloween
se concentrează asupra morţii. Se cuvine ca eu să
particip la o sărbătoare în care oamenii îşi decorează
curţile cu morminte? Biblia ne spune să lăsăm faptele
întunericului (Romani 13:12) şi că lumina nu are nimic
în comun cu întunericul (2 Corinteni 6:14).
Sărbătorirea întunericului este oare ceea ce ar trebui
să facă un fiu al luminii? Personal, am fost eliberată
de frică şi de atacuri de panică şi ştiam că frica este de
la cel rău. Să particip eu la o sărbătoare care are ca
bază frica? Vrăjitoria este clar vrednică de urât pentru
Domnul (Deuteronom 18:10-13). Nu ar trebui să am şi
eu aceeaşi atitudine faţă de ceva ce glorifică
vrăjitoria? Halloween-ul este o sărbătoare mare şi
sacră pentru Wicca (religia oficială a vrăjitoriei). Este
aceasta o sărbătoare pe care creştinii ar trebui să o
sărbătorească alături de adepţii acestei religii? Este
ceva frumos atunci când ne îmbrăcăm copiii în diavoli,
vrăjitori, fantome, etc.? Nu este de fapt demonic?
Aduce Halloween-ul glorie lui Dumnezeu? Nu! Îl
glorifică pe cel rău! Am spus destul.
Aşa că, nou convertită fiind, de numai doi ani, am
răspuns convingerii Duhului Sfânt, m-am pocăit că nu
am trăit pe placul Domnului şi am pus stop sărbătorii
de Halloween. Mai apoi, ca slujitor al lui Dumnezeu,
21
Speranța - Noiembrie 2022 - Melbourne, Australia
observând gradul de distrugere pe care duşmanul îl
aduce în vieţile oamenilor atunci când aceştia îi dau
„un cap de pod.” Sunt mai convinsă că am luat decizia
corectă de a închide uşa în faţa duşmanului prin
această sărbătoare.
Să îţi pui deoparte o zi din an pentru a celebra răul,
întunericul, vrăjitoria, frica, moartea şi demonicul,
înseamnă a-l dispreţui pe Dumnezeu. Punct. Un
creştin care sărbătoreşte Halloween-ul se aseamănă
cu un închinător al satanei, care îşi construieşte o
scenă a Naşterii Mântuitorului cu ocazia Crăciunului şi
care cântă: Bine ai venit, Doamne Isuse! Aceste două
ipostaze pur şi simplu nu se potrivesc. Domnul Isus nu
a avut nimic în comun cu satana (2 Corinteni 6:14) şi
nici noi nu trebuie să avem.
Atunci, ce să facem în acea zi? Să ne ascundem în
pivniţă şi să stingem becurile? Să scoatem familia
afară din casă? Nu, nişte case întunecate ar însemna
victoria celui rău. Unde străluceşte cel mai tare
lumina? În întuneric!
Halloween este acea zi sau seară în care vecinii vin la
uşa ta, aşteptând să primească ceva. Aşa că,
dăruieşte-le pe Isus! Familia noastră a ales să aducă
glorie lui Dumnezeu şi să dea celui rău o lovitură prin
faptul că spune vecinilor Evanghelia. „Voi sunteţi
lumina lumii! Tot aşa să lumineze şi lumina voastră
înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune
şi să-L slăvească pe Tatăl vostru, care este în ceruri.”
(Matei 5:14-16)
Aşa că nu mai căuta motive să ţii şi tu această
sărbătoare lumească, demonică. Nu există confuzie
sau zone gri cu privire la acest subiect. Un urmaş
dedicat al lui Isus Cristos nu trebuie să sărbătorească
Halloween-ul.
Sursa: radiovesteabuna.ro
Carmen Motora

Era praznic la Ierusalim. Isus merge la sărbătoare. Însă știe că mai întâi are ceva de făcut.
Ar fi putut intra în Ierusalim pe oricare dintre cele zece porți. El alege Poarta Oilor.
Poarta pe care intrau oile pentru jertfe la Templu. Undeva, aici, este o oaie rătăcită,
rănită și disperată. Așa că alege Betesda și dintre cele cinci pridvoare, unul anume.
Pridvoarele gem de bolnavi. Orbi, șchiopi, uscați, neputincioși. Ar fi putut alege să
serbeze, nu să umble printre ei... Însă Isus știe că o oaie a Lui e pe aici.

Toți așteaptă o apă tămăduitoare care este tulburată doar din când în când de un înger.
Câți sunt vindecați? Puțini! Doar primul dintre mulți ce se aruncă disperați în apă. Și
mereu ies grămadă să aștepte tulburarea. Doar un strigăt de bucurie, din când în când. În rest, deznădejde, teamă,
lăcomie, așteptare, egoism.

Isus îi vede pe toți. Le știe durerea. Însă mai știe că este cineva acolo ce nu mai poate nimic. Nici să se arunce în
apă. Doar zace. Zace trist. Zace de multă vreme, resemnat. De așa mult timp, încât nu mai crede. Isus pe el îl
caută. Știe că apa tulburată nu mai poate fi leac pentru el. Nici țintă. Nici crez.

„Vrei să te faci sănătos?” Altfel, Isus îl întreabă: Mai vrei asta? Mai crezi? Mă vezi?
Slăbănogul își numără în gând durerile și nu știe pe care s-o spună: e pierdut în mulțime, bolnav, bun de nimic,
zace fără rost și speranță. De multă vreme doar lâncezește... vede apa tulburată la un pas de el și nici asta nu îi e
de folos, nu poate nimic. Ce să-I răspundă lui Isus? Toate-s răni deschise, sângerânde. Toate dor tare, însă una
doare cumplit: este singur! Una umbrește tot: este abandonat. Așa că răspunde :
„Doamne... n-am pe nimeni...”

Lui Isus îi plânge inima. Singurătatea lui răsună în toată Betesda ca un croncănit urât de păsări răpitoare.
Isus știe însă că el e oaia rătăcită, pentru care nu poate merge la praznic. Nu-i dă pace, o oaie bolnavă rănește
inima Lui de Păstor. Și o vindecă! Imediat. Slăbănogul trăiește, umblă și nu mai e singur! Acum știe un lucru: este
oaia Lui! De aceea intră în Templu.

Așa e Isus. Străbate mulțimi de bolnavi. Străbate Betesde, pridvoare, ape tulburate, Poarta Oilor, pentru mine... și
pentru tine. Nu-L lasă inima să sărbătorească fără mine. Și nici fără tine. Așa că Îl aud șoptind:
„Vrei să te faci sănătoasă?"
„Doamne, nu am pe nimeni...”
Și răspunsul este în fața mea.
El nu poate sărbători fără mine!
Trăiesc sănătos, umblu, stau în Templu cu El! Amândoi sărbătorim praznice! Și e mare bucurie.
Tu ce răspunzi, „Vrei să te faci sănătos?”

Sora Ani Pop, cea mai vârstnică

98 - Ani Pop membră a Primei Biserici Baptiste
Române din Australia, a împlinit
frumoasa vârstă de 98 de ani.

Cu această ocazie, un grup de 21 de

frați și surori au sărbătorit alături de
dânsa, sâmbătă 15 Octombrie. Ne-am
bucurat să vedem cum Dumnezeu a
ținut-o credincioasă și sănătoasă până
la această vârstă înaintată și am
încredințat-o de dragostea noastră.
Păstor Teofil Ciortuz

22
Speranța - Noiembrie 2022 - Melbourne, Australia
 Ştergarul de Costache
La cina cea de Paşte, în camera de sus,
înconjurat de-apostoli, S-a aşezat Isus.
Se revărsa din sfeşnic o galbenă lumină
pe azimele calde, pe mielul... fără vină...
Era plăcut prilejul. Şi toate pregătite.
Dar, vai, uitase gazda o slugă a trimite,
un rob sau o copilă, ca, dup-a vremii lege,
cureaua de pe glezne pe rând să le-o dezlege,
să le aline talpa de colbul de pe drum.
Şi-acum cei doisprezece, sfielnic oarecum,
se întrebau în cuget: Cum vor şedea la rugă?
Sau cine îşi va pune ştergarul cel de slugă?
O, iată-i cum se-ncruntă, privind cu tulburare
când vasele cu apă, când praful pe picioare.
Şi Duhul îi întreabă, cu şoapta Lui uşoară:
— N-ai vrea să-ţi pui tu, Petre, ştergarul astă seară?
— Chiar eu?... Nu şade bine. Eu doar sunt mai bătrân.
— Dar tu? Tu cel mai tânăr? — Eu stau lângă Stăpân...
— Dar tu? întreabă Duhul acuma pe Andrei.
— Chiar eu?... Sunt cel din urmă la Domnul între ei?
— Dar tu ce ţii doar punga? — Eu am făcut de-ajuns.
Am cumpărat merinde. Şi mielul l-am străpuns...
— Tu, Toma, nu vrei oare să fii tu cel ce spală?
— Sunt trist. Se luptă-n mine o umbră de-ndoială...
— Dar tu, Matei? Tu, Filip? Dar tu, Tadeu? Dar tu...?
Şi-n fiecare cuget răspunsul a fost: Nu.
Atunci, lăsându-Şi brâul şi haina-ntr-un ungher,
S-a ridicat Stăpânul Cel coborât din Cer
Şi-nfăşurând ştergarul, S-a aplecat uşor
să-Şi spele ucenicii, ca rob al tuturor.
De-atunci pe apa vremii, atâţia ani s-au dus.
Şi-acum — a câta oară? — Se-aşază iar Isus
să-ntrebe, tot prin Duhul, pe cei ce-L înconjoară:
— N-ai vrea să-ţi pui tu, Gheorghe, ştergarul astă seară?...
Tu, soră Mărioară? Tu, Radu? Tu, Mihai?...
Frumos va fi odată acolo sus în Rai!
23
Speranța - Noiembrie 2022 - Melbourne, Australia
Ioanid
Dar azi sunt mii de-amaruri. Necazul greu se curmă.
Nu vrei, în lumea asta, să fii tu cel din urmă?
E bun un vas de cinste, dar trebuie şi-un ciob!
Nu vrei să fii tu, frate, al fraţilor tăi rob?
Sunt răni neîngrijite, sunt mucuri ce se sting,
batiste-n care lacrimi în taină se preling,
sunt văduve bolnave, bătrâni fără putere,
sunt oameni singuratici, lipsiţi de mângâiere,
sunt prunci rămaşi acasă, cu-o mamă în spital,
bolnavi care aşteaptă-un salvator semnal.
Se cere osteneală şi jertfă uneori.
Şi nopţi de priveghere şi iarăşi muncă-n zori.
Nu mânui Cuvântul, când harul nu ţi-e dat,
cât mătura şi acul şi rufa de spălat,
cât cratiţa, toporul şi roata la fântână,
ciocanu-n tabla casei şi-n gard la vreo bătrână.
Să stai de veghe noaptea la câte-un căpătâi,
să-ntorci cu greu bolnavul, să rabzi şi să mângâi;
să-l scoţi apoi la soare şi să-i alini amarul.
... Nu vrei cu Mine, frate, să-ţi înfăşori ştergarul?
— Chiar eu?... Nu şade bine. Eu doar sunt mai bătrân.
— Chiar eu?... Eu sunt prea tânăr. Eu stau lângă
Stăpân...
— Chiar eu?... Eu nu am vreme. Eu am făcut de-ajuns.
— Chiar eu? — Chiar eu? Se-aude acelaşi trist răspuns.
Şi-atunci, lăsând să-I cadă cununa Lui şi haina,
iubirii fără margini trăindu-i iarăşi taina,
încet — a câta oară? — Se-apleacă iar Isus
şi, plin de-atâtea gânduri, ştergarul iar Şi-a pus.
Şi-aşa cum o mlădiţă se-apleacă lângă trunchi,
Stăpânul omenirii Se-apleacă în genunchi.
La jugul fără slavă Isus iar Se-njugă,
El, Împăratul Vieţii, din nou e rob şi slugă.
Veniţi, leproşi ai lumii, murdari de-ai ei ţărână!
Isus vă spală iarăşi cu propria Sa mână!
Veniţi, voi ce-n păcate nădejdea vi se frânge!
Isus vă spală astăzi cu propriul Său sânge!...
*
Voi, fraţi, goniţi mândria, visările şi somnul!
Luaţi cu drag ştergarul alăturea de Domnul!
Şi nu uitaţi: pe cale, orice lucrare-i bună;
dar cine ia ştergarul, acela ia cunună!
 Youth connect, Betania, Melbourne - Octombrie 2022

, ,

, .( 110:3)
Păstor Mircea Cîmpeanu
Păstor Pavel Moza
24
Speranța - Noiembrie 2022 - Melbourne, Australia