Harul Şi Cele Două Legăminte

16.03.2021 18.
Harul şi cele două legăminte |
18. Harul şi cele două legăminte

3 Votes
De memorizat: “Căci prin har ați fost mântuiți, prin credință. Și aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui
Dumnezeu. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni.” Efeseni 2,8-9.
Introducere: Harul1) este iubirea și mila veșnică, nemeritată a lui Dumnezeu cu care S-a întors către omenirea
căzută în păcat, hotărând, pregătind și desăvârșind prin Isus Hristos salvarea omenirii.
Legământul2) este o înțelegere intervenită între două părți care prevede condițiile și îndatoririle fiecăruia ce
decurg din legământ.
“Legământul lui Dumnezeu – prin amplasarea sa – este o formă mai profundă a legăturii personale decât un
contract și nu trebuie confundat cu nici o formă a înțelegerilor negociate. În legământul harului, viața bisericii
este înrădăcinată în taina elecției divine a poporului ales și arată către destinul istoriei umane în Împărăția
veșnică a lui Dumnezeu. Chiar din cauza acestei legături personale, intime cu Dumnezeu, el este un dar cu
promisiune, el implică o datorie, adică participarea responsabilă în viața de servire a comuniunii legământului
cu Dumnezeu. De aceea între începutul (creațiunea) și între ținta (eschatologia) faptelor mărețe ale lui
Dumnezeu, Biblia redă – generație după generație – descrierea despre Dumnezeu și poporul Său într-o luptă
Confidențialitate și cookie-uri: acest site folosește cookie-uri. Dacă continui să folosești acest site web, ești de acord cu utilizarea lor.
dramatică. Acțiunea trece prin trei acte: 1. guvernarea dreaptă a lui Dumnezeu și rebeliunea poporului
Pentru a afla m ai m ulte, inclusiv cum să controlezi cookie-urile, uită-te aici: Politică cookie-uri
Închide șiSău
acceptă
https://sabatismos.wordpress.com/materiale-de-studiu/doctrinele-biblice-azs-3/18-harul-si-cele-doua-legaminte/ 1/12
16.03.2021 18. Harul şi cele două legăminte |
(Legea și păcatul nostru); 2. judecarea noastră și răscumpărarea prin harul lui Dumnezeu (Hristos și noua
noastră ființă); 3. recreerea noastră prin Spiritul lui Dumnezeu, prin revenirea noastră la responsabilitatea
legământului (biserica, misiunea ei și chemarea noastră creștină)”.3)
“După cum Biblia ne prezintă două legi, una neschimbătoare și eternă, alta provizorie și temporară, la fel
există și două legăminte. Legământul harului a fost încheiat cu omul în Eden, – după cădere – i s-a dat
făgăduința divină că sămânța femeii va zdrobi capul șarpelui. Legământul acesta a oferit iertarea și harul
ajutător al lui Dumnezeu tuturor oamenilor în vederea ascultării lor viitoare, prin credința în Hristos. De
asemenea, le-a promis și viață veșnică, condiționată de credincioșia față de Legea lui Dumnezeu. Astfel au
primit patriarhii nădejdea mântuirii.”4)
I. Legământul cel vechi
1. Când și cu cine a fost încheiat vechiul legământ? Exod 19,4-8.
Notă: Biblia este alcătuită din două mari capitole: din Vechiul și Noul Testament. Ele nu sunt opuse unul
altuia, ci se completează reciproc. Vechiul legământ reprezintă alegerea lui Israel ca popor al lui Dumnezeu.
Noul legământ vizează alegerea bisericii noutestamentale, adică chemarea la existență a trupului lui Hristos.
2. Care sunt caracteristicile de bază ale vechiului legământ?
a) S-a bazat pe făgăduința omului: Exod 24,3.7.
b) A fost ratificat cu sângele animalelor: Exod 24,4-8; Evrei 9,19-22.
c)Pentru
Legea a mfost
a afla temeiul
ai m ulte, inclusivlegământului: Exod 34,28;
cum să controlezi cookie-urile, Deut.
uită-te aici: 9,9.
Politică cookie-uri
Închide și acceptă
d) A fost condiționat: Deut. 31,16-17.
Notă: În Vechiul Testament, corespondentul poporului ales este cuvântul “AM” în contrast cu “GOI” ceea ce
înseamnă popor păgân. Din cauza apostaziei Israelului, Dumnezeu a prezis scoaterea lui din statutul de popor
ales. Profeția cea mai semnificativă în acest sens este exprimată prin denumirile simbolice ale copiilor
proorocului Osea: Iezreel (Dumnezeu împrăștie), Lo Ruchama (Neiubită) și Lo ami (Nu-i poporul Meu), Osea
1,4-9. Decăderea poporului ales este foarte expresiv ilustrată de creșterea în gravitație a celor trei denumiri, el
ajungând de la statutul privilegiat de “popor ales” (Am) la “situația punctului zero” (H.W. Wolff), de a nu mai
fi poporul Lui (Lo Ruchama).
II. Legământul cel nou
1. Cine este expresia legământului veșnic al harului? Isaia42,1-7.
Notă: “Înainte de a se fi așezat temeliile pământului, Tatăl și Fiul Se uniseră într-un legământ pentru
răscumpărarea omului, dacă el ar fi fost biruit de Satana. El dăduse mâna într-un solemn legământ că Hristos
Se va face garant pentru neamul omenesc. Legământul acesta fusese împlinit în Hristos. Când strigase pe
cruce: “S-a sfârșit!”, El Se adresase Tatălui. Înțelegerea fusese împlinită. Acum El zise: “Tată, S-a sfârșit. Am
împlinit voia Ta, o, Dumnezeul Meu! Am săvârșit lucrarea de răscumpărare. Dacă dreptatea Ta este
satisfăcută ‘vreau ca și aceia pe care Mi i-ai dat să fie cu Mine acolo unde sunt Eu’ (Ioan 19,30; 17,24).”5)
2. Cine au mai fost incluși în acest legământ al harului? Osea 6,7; Gen. 9,12-13; 15,18.
Notă: În primul text, traducătorul n-a sesizat că aici “adam” este nume propriu (Adam) și nu comun (om),
fapt intuit de Gala Galaction în traducerea sa: “Ci ei – întocmai ca Adam au călcat legământul Meu”.
3. Care sunt caracteristicile de bază ale noului legământ?
a) Se bazează pe făgăduințe mai bune: Evrei 8,6.9.
b) A fost ratificat cu sângele lui Hristos: Luca 22,20; Evrei 7,22.
c) Legea Morală a rămas temeiul și al acestui legământ: Evrei 8,10.
Notă: În ce constă diferența celor două legăminte în privința temeiului lor? Foarte simplu: Vechiul Testament
poate fi caracterizat prin “legea pe lespezile de piatră”, iar Noul Testament prin “legea în inimă”.
“Prin ascultarea Lui desăvârșită, El a făcut cu putință oamenilor să asculte de Legea lui Dumnezeu. Când ne
supunem lui Hristos, inima noastră se unește cu inima Lui, voința noastră se cufundă în voința Lui, cugetele
noastre sunt robite Lui; atunci noi trăim viața Lui. Atunci Domnul privește asupra noastră și vede nu haina de
frunze de smochin, ci propriul veșmânt al dreptății Sale, care este desăvârșita ascultare de Legea lui
Dumnezeu.”6)
4. Enumeră câteva din deosebirile fundamentale existente între cele două legăminte.
Vechiul legământ
1. Încheiat cu poporul Israel.
2. Încheiat în mod temporar.
3.Confidențialitate
Ratificat cu sângeleacest
și cookie-uri: animalelor.
site folosește cookie-uri. Dacă continui să folosești acest site web, ești de acord cu utilizarea lor.
4. Încheiat pe baza promisiunii oamenilor.
5. A avut un om ca mijlocitor.
6. Caracterizat prin legea de pe lespezi.
7. Semnul exterior al legământului era circumciziunea.
8. Conținea prevederi temporare și ceremoniale ce arătau spre venirea Mântuitorului.
Noul legământ
1. Încheiat între Tatăl și Fiul.
2. Încheiat pentru veșnicii.
3. Ratificat cu sângele lui Isus Hristos.
4. Încheiat pe baza promisiunilor “mai bune” ale lui Dumnezeu.
5. Are Mijlocitor divin.
6. Caracterizat prin legea din inimă.7. Semnul exterior al legământului este botezul.
8. Conține orânduiri de aducere aminte care se referă la marele act al ispășirii.

III. Mântuiți
Pentru a afla m ai prin
m ulte, har
inclusiv cum să controlezi cookie-urile, uită-te aici: Politică cookie-uri
1. Cum poate fi obținută mântuirea? Efes. 2,8.9.
Notă: “Noi datorăm totul harului, harului liber, harului nemărginit. Harul a dispus – prin legământ – înfierea
noastră. Harul a realizat, în Mântuitorul, răscumpărarea noastră, înnoirea noastră și admiterea noastră la
moștenirea cu Hristos. Descoperiți acest har și altora!”7)
2. Ascultarea de poruncile lui Dumnezeu constituie un merit pentru dobândirea mântuirii? Luca 17,10.
Notă: “Condițiile vieții veșnice, sub har, sunt exact aceleași care au fost și în Eden – neprihănire desăvârșită,
armonie cu Dumnezeu, desăvârșită conformare față de principiile Legii Sale… Nimeni dintre noi nu poate
împlini aceste cerințe. Fiecare poruncă sau ordin dat de Dumnezeu conține câte o făgăduință foarte sigură
care stă la baza poruncii. Dumnezeu a luat măsuri ca noi să putem deveni asemenea Lui, și El va împlini
aceasta pentru toți care nu interpun voința lor, zădărnicind astfel harul Său.”8)
Monahismul medieval spera să obțină merite pentru mântuire prin ascentism. Ei căutau dreptatea divină care
să le confere drepturi pentru veșnicie, recunoscându-le meritele. În concepția lor aproape că și Evanghelia a
devenit o lege rigidă ce se rezuma la fapte meritorii. Călugărul Martin Luther se zbătea zi și noapte să caute un
Dumnezeu milostiv. Și L-a găsit. Când harul divin i-a iluminat sufletul zbuciumat, în noua sa viziune despre
legământul de har, chiar și Legea lui Dumnezeu a devenit Evanghelie. El a înțeles că orice ar face păcătosul să
răspundă dragostei pline de har a lui Dumnezeu, în nici un fel nu poate merita mântuirea. Pentru că
mântuirea este acordată din har acelora care au primit răscumpărarea prin Hristos și s-au supus lucrării
harului divin.
Repetiție
1.Pentru
Ce înțelegem prin
a afla m ai m ulte, harul
inclusiv cumlui Dumnezeu?
să controlezi cookie-urile, uită-te aici: Politică cookie-uri
Răspuns: Harul este iubirea și mila veșnică, nemeritată a lui Dumnezeu cu care S-a întors către omenirea
căzută în păcat, hotărând pregătirea și desăvârșind prin Isus Hristos salvarea omenirii.
2. Ce este legământul harului?
Răspuns: Legământul harului este înțelegerea din veșnicii a Trinității, prin care S-au legat că, în caz de invazie
a păcatului, păcătoșii să fie salvați prin acordarea harului mântuitor.
3. Există doar un singur legământ?
Răspuns: Nu, deoarece Scriptura ne vorbește despre un legământ vechi și unul nou.
4. Care au fost părțile participante la încheierea vechiului legământ?
Răspuns: Vechiul legământ a fost încheiat între Dumnezeu și poporul Israel.
5. Dacă legământul nou este din veșnicii, pentru ce îi spunem, totuși, că este “nou”?
Răspuns: Vechiul legământ a fost încheiat și ratificat la Sinai. Noul legământ a fost încheiat în veșnicii, dar
ratificat prin moartea lui Hristos, deci mai târziu decât cel de la Sinai. Vechiul legământ și-a pierdut
valabilitatea când a fost ratificat cel nou.
6. Ce loc ocupă Legea Morală în cele două legăminte?
Răspuns: Legea Morală este expresia cerințelor divine în ambele legăminte. În vechiul legământ a fost săpată
pe table, în noul
Confidențialitate legământ
și cookie-uri: este
acest site săpată
folosește în inimă
cookie-uri. și scrisă
Dacă continui în mintea
să folosești celor
acest site web, ești salvați.
de acord cu utilizarea lor.
7. Dacă mântuirea se va da prin har, ce rost mai are supunerea față de Legea lui Dumnezeu?
Răspuns: Ascultarea de Dumnezeu este dovada primirii harului, altfel harul lui Dumnezeu ar deveni “har
ieftin”, deoarece ar fi acceptat fără răspunsul credinței.
8. În acest caz, ascultarea de poruncile lui Dumnezeu nu constituie, totuși, un merit personal pentru mântuire?
Răspuns: Nu, deoarece chiar dacă am împlinit cerințele lui Dumnezeu în mod desăvârșit, am face numai ceea
ce eram datori să facem ca să nu cădem din har din cauza păcatului, care este neascultare.
Concluzii dogmatice
Legământul harului, ca o categorie teologică, apare în avanscena doctrinei creștine ori de câte ori biserica
creștină se simte serios angajată în dramatica confruntare dintre Dumnezeu și păcat. Faptul acesta este ușor
de înțeles deoarece legământul poartă și un caracter de alianță. În astfel de situații – mai mult sau mai puțin
cruciale – biserica redescoperă legământul harului ca expresie a alegerii ei și își reasumă sarcinile ce-i revin
din participarea la acest legământ.
Revelația se împarte în două legăminte numite testamente. Între ele nu există deosebire în esență, ci doar în
menire și durată. Vechiul Testament se raportează la Noul Testament, ca și pregătirea la faptul împlinit, ca și
făgăduința la împlinirea ei sau ca umbra la realitate. Dar, de fapt, este vorba de un singur legământ esențial,
cel al harului, a cărui realizare cunoaște mai multe etape intermediare în istoria salvării. Unitatea
legămintelor este tot atât de perfectă cum ar fi unirea într-un bloc monolit a pozitivului și a negativului unui
basorelief. Vechiul Testament este purtătorul făgăduinței mesianice, iar Noul Testament este vestea bună a
realizării ei. Punctul culminant al Vechiului Testament este Isaia53, profeția despre robul suferind al
Domnului, dar acesta marchează punctul cel mai adânc al Evangheliei din Noul Testament (Efes. 3,18), unde a
coborât Dumnezeu în harul Lui ca să ne mântuiască.
Legământul harului diferă de orice fel de contract realizat prin negociere. Dumnezeu este partea donatoare, iar
omul cea primitoare. În acest legământ nu operează principiul obligativității și al părtășiei reciproce, ca în
cazul “DO ut DES”-ului9) din religia păgână romană. Omul – ca parte în legământul harului – nu poate nici
“răscumpăra”, nici “merita” mântuirea. El este pus în situația de a decide dacă acceptă sau dacă refuză harul
oferit de legământul veșnic al lui Dumnezeu.
Adventiștii de Ziua a Șaptea cred că acceptarea harului divin este un act voluntar al creației, iar dovada – sau
mai degrabă roadele – acceptării harului se manifestă în credința cu care îl primim pe Isus Hristos ca
Mântuitor personal și în răspunsul credinței, adică în presupunerea izvorâtă din dragoste față de voința lui
Dumnezeu. Totodată ei cred că nici credința, nici supunerea nu sunt meritorii.
Concluzii etice
Mântuirea prin har ridică, inevitabil, problema raportului dintre credință și fapte. Credința este o categorie
teologică din domeniul dogmatic, iar faptele aparțin de domeniul etic. În Noul Testament, apostolul Pavel este
reprezentantul credinței, am putea să spunem că el este dogmaticianul noului legământ, iar apostolul Iacov, ca
propovăduitor al faptelor, este eticianul acestuia. Dar ei nu se contrazic, cum greșit susțin unii teologi, ci se
completează reciproc, deoarece vorbesc despre două aspecte diferite ale vieții creștine. Iacov scrie despre
credința moartă (cea care nu are fapte), iar Pavel vorbește despre faptele moarte (cele care nu izvorăsc din
credință). După cum am văzut, ambele, împreună, dovedesc acceptarea harului mântuitor.
Legământul
Confidențialitateharului ridică
și cookie-uri: problema
acest site acceptării
folosește cookie-uri. omului
Dacă continui în legământul
să folosești divin.
acest site web, ești ÎncuVechiul
de acord utilizarea Testament
lor.
circumciziunea însemna intrarea practică în legământul cu Dumnezeu. În Noul Testament i-a luat locul
botezul sau cufundarea, ca un act care exprimă în mod public hotărârea acceptării harului divin. Prin
participarea la Cina Domnului, credinciosul reânnoiește regulat legământul încheiat, căci fiecare participare a
credinței este egală cu asigurarea prezenței lui în legământul harului.
S-a spus că dovada acceptării harului este credința și supunerea. În sens etic, credința exprimă admiterea
suveranității lui Dumnezeu, iar supunerea dovedește admiterea legislației divine.
Note suplimentare teologice
Teologia federală: Încă din secolul V Aureliu Augustin în monumentala sa lucrare “De civitate Dei” a inițiat o
teologie care interpretează viața creștină în “legământul harului”. Ideea a fost reexaminată de reformatorul
elvețian Ioan Calvin, într-o altă operă monumentală, Institutio Religionis Christianae” (1536), care a influențat
în acest sens. – Catehismul din Heidelberg (1536) și Confesiunea din Westminster (1647).
Cel mai mare reprezentant al teologiei federale a fost Johann Koch, pe numele lui latinesc Cocceius (1603-
1669), a cărui lucrare “Sumarul doctrinei despre legământul și testamentul lui Dumnezeu” (1648) a însemnat
prima și serioasa încercare de a reda unitatea istoriei sacre în viziunea legământului harului. Cocceius
deosebește trei legăminte: 1. Legământul operator (foedus operus) înainte de căderea în păcat; 2. legământul
harului (foedus gratiae) de la căderea în păcat și până la revenirea în glorie a lui Isus Hristos; 3. legământul
gloriei (foedus gloriae) din veșnicii. Legământul harului – în concepția lui Cocceius – se împarte, de asemenea,
în trei dispensațiuni: a) Ante legem – înainte de Lege, de la căderea în păcat până la darea legii de la Sinai; b)
Sub lege – sub Lege, de la Moise până la Hristos; c) Post legem – după Lege, de la prima venire până la a doua
venire a lui Hristos. Cocceius a fost caracterizat ca având un caracter amabil și conciliator în timpul disputelor
teologice pe care le-a purtat cu marele lui oponent, Gisbert Voetius (1588-1676). Disputa lor a culminat în
vestita controversă
Confidențialitate despre
și cookie-uri: Sabat
acest site (1655).
folosește ÎnDacă
cookie-uri. interpretarea saacest
continui să folosești alegorică, Cocceius
site web, ești de acord cuautilizarea
văzut lor.
în porunca Sabatului
antitipul lui “foedus gloriae”, susținând că păzirea poruncii a patra, în sens vechitestamental, prezintă
pericolul căderii în autoândreptățire și ar constitui o faptă moartă. Teologii calvinismului scolastic l-au
repudiat pe Cocceius și l-au considerat ca eretic.10) Dar fapt semnificativ, astăzi teologia reformată (în
problema aceasta) mai degrabă poate fi considerată cocceianistă, decât voetianistă.
1) Har: chesed (ebr.), charis (gr.) = har, bunăvoință, amabilitate, dar nemeritat, favoare, avantajare, atenție
miloasă, favoare divină, stare favorizată, recunoștință, stare de mulțumire, grijă pioasă.
2) Legământ: börit (ebr.), diathéké (gr.) = testament, legământ, convenție, contract, înțelegere, dispoziție. În
Vechiul Testament “börit” se repetă de 287 ori (cel mai frecvent în Geneza 27x, Deuteronom 27x și Ieremia
24x); în Noul Testament “diathékŕ” apare de 33 ori.
3) Allen O. Miller în: Malvin Halverson-Arthur Cohen, A. Handboock of Christian Theology, London-Glasgow,
1960, 69.
4) E.G. White, P.P., 370.
5) E.G. White, H.L.L., 611.
6) E.G. White, P.H., 284,285.
7) E.G. White, 6 M., 268.
8) E.G. White, C.M.F., 116.

9) “Adă și ia!” – vrând să exprime că dacă omul și-a îndeplinit obligația sa cultică, și-a prezentat jertfa, atunci
zeitatea este datoare să răspundă prin împlinirea dorinței “partenerului” uman.
10) A.H. Newman, op. cit., II, 576.
Share t his:
 Twitter  Facebook
Apreciază
Fii primul care apreciază asta.
Creează gratuit un site web sau un blog la WordPress.com.

Harul Şi Cele Două Legăminte

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Harul Şi Cele Două Legăminte

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

16.03.2021 18.

Harul şi cele două legăminte |

18. Harul şi cele două legăminte

I. Legământul cel vechi

1. Când și cu cine a fost încheiat vechiul legământ? Exod 19,4-8.

2. Care sunt caracteristicile de bază ale vechiului legământ?

a) S-a bazat pe făgăduința omului: Exod 24,3.7.

b) A fost ratificat cu sângele animalelor: Exod 24,4-8; Evrei 9,19-22.

d) A fost condiționat: Deut. 31,16-17.

II. Legământul cel nou

1. Cine este expresia legământului veșnic al harului? Isaia42,1-7.

3. Care sunt caracteristicile de bază ale noului legământ?

a) Se bazează pe făgăduințe mai bune: Evrei 8,6.9.

b) A fost ratificat cu sângele lui Hristos: Luca 22,20; Evrei 7,22.

c) Legea Morală a rămas temeiul și al acestui legământ: Evrei 8,10.

1. Încheiat cu poporul Israel.

2. Încheiat în mod temporar.

4. Încheiat pe baza promisiunii oamenilor.

6. Caracterizat prin legea de pe lespezi.

7. Semnul exterior al legământului era circumciziunea.

8. Conținea prevederi temporare și ceremoniale ce arătau spre venirea Mântuitorului.

1. Încheiat între Tatăl și Fiul.

2. Încheiat pentru veșnicii.

3. Ratificat cu sângele lui Isus Hristos.

4. Încheiat pe baza promisiunilor “mai bune” ale lui Dumnezeu.

5. Are Mijlocitor divin.

8. Conține orânduiri de aducere aminte care se referă la marele act al ispășirii.

1. Cum poate fi obținută mântuirea? Efes. 2,8.9.

2. Ce este legământul harului?

3. Există doar un singur legământ?

4. Care au fost părțile participante la încheierea vechiului legământ?

Răspuns: Vechiul legământ a fost încheiat între Dumnezeu și poporul Israel.

6. Ce loc ocupă Legea Morală în cele două legăminte?

Note suplimentare teologice

4) E.G. White, P.P., 370.

5) E.G. White, H.L.L., 611.

6) E.G. White, P.H., 284,285.

7) E.G. White, 6 M., 268.

8) E.G. White, C.M.F., 116.

10) A.H. Newman, op. cit., II, 576.

Creează gratuit un site web sau un blog la WordPress.com.

S-ar putea să vă placă și