GÂNDUL LUI HRISTOS

Adam, în Eden, avea mintea lui Hristos, divinul si umanul erau uniti, fara pacat.
Acesta era scopul etern al lui Dumnezeu, vezi Viata lui Isus, pag. 139: «Scopul lui Dumnezeu
din veacurile vesnice a fost ca fiecare fiinta creata, de la serafimul luminos si sfânt pâna la
om, sa fie un templu în care Creatorul sa locuiasca. »
Apoi a venit Satana care si-a prezentat ispitele prin pofta, prin carne. Adam si Eva au
renuntat la mintea lui Hristos, la felul de a gândi al lui Dumnezeu, care era în ei, acceptând
sugestiile si calauzirea celeilalte minti. Au devenit astfel sclavii acesteia si asa suntem noi
toti. Din cauza pacatului, inima omului a devenit întunecata si pervertita de rele si nu a mai
fost un templu potrivit pentru Creator, vezi Ieremia 17:9: „Inima omului este nespus de
înselatoare si de deznadajduit de rea, cine poate s-o cunoasca?”
Hristos a fost facut în asemanarea carnii pacatoase, dar mintea lui a fost mintea lui
Hristos, pe care o avea si Adam când a fost ispitit. În suferinta si în ispitirea din pustie, El a
luptat si a biruit pofta, zdrobind capul sarpelui, adica mintea diavolului, vezi Geneza 3:15:
Samânta femeii va zdrobi capul sarpelui, iar acesta îi va zdrobi calcâiul, adica: Satana
porneste ispitirea din carne, vezi 1 Ioan 2: 16-17. El ajunge la minte prin carne. Dumnezeu
ajunge la carne prin minte. Prin pofta ochilor, pofta firiii pamântesti si laudarosia vietii,
Satana ne atrage mintile ca sa cedam, vezi Romani 7: 7,8 si Iacov 1: 14, 15. Când mintile
noastre raspund si noi îndragim acel lucru, pacatuim. Dar înainte ca atractia sa fi fost
îndragita, nu este vorba de pacat. Este ispita, dar nu este pacat. Lupta împotriva carnii este
dusa pe tarâmul gândurilor si acolo se câstiga sau se pierde lupta. Satana gaseste în inimile
omenesti anumite lucruri prin care poate câstiga un loc unde sa-si puna piciorul. O anumita
dorinta pacatoasa îndragita este mijlocul prin care ispitele îsi vor manifesta puterea.
Romani 8: 3-4 arata ca puterea satanei a fost înfrânta în om, prin înfrângerea poftei.
Singurul lucru pe care cel rau l-a putut face fata de Hristos, a fost sa-I prezinte atractiile
carnii, sa-L ispiteasca în carne. El nu a putut sa-I atinga mintea. Dar Hristos atinge mintea
satanica în care consta vrajmasia si o zdrobeste. În Isus Hristos, mintea lui Dumnezeu este
readusa fiilor oamenilor si Satana este înfrânt: „Prin întruparea Domnului Hristos în natura
omeneasca, Dumnezeu locuieste în corp omenesc si, prin harul salvator, inima omului
devine din nou templul  Sau.” (Viata lui Isus pag. 140) Binecuvântarea este ca Satana poate
lucra acum doar asupra carnii. El poate stârni dorintele carnale, dar mintea lui Hristos
vegheaza si spune: nu, nu. Legea lui Dumnezeu este cea care este respectata, iar trupul
firesc trebuie sa se supuna.
Hristos a venit în aceeasi carne ca a noastra, dar cu o minte care si-a pastrat
integritatea împotriva oricarei ispite. El a luat natura omului cu posibilitatea de a cadea
sub ispita si S-a bazat pe puterea divina pentru sprijin. Nici macar printr-un gând nu a
putut fi determinat sa intre sub puterea ispitelor Satanei. El a adus acea minte divina
fiecarui om de pe pamânt. De aceea, fiecare om, prin alegere, poate avea acea minte
divina care învinge pacatul în carne, vezi 1 Ioan 5:20: „Fiul lui Dumnezeu a venit si ne-a dat
pricepere” si 1 Corinteni 2:16: „Noi însa avem gândul lui Hristos.” Prin aceasta minte
divina, El a osândit pacatul în carne, punând vrajmasia sub picioare si tinând-o acolo, vezi 1

1
Ioan 3:8: „Fiul lui Dumnezeu S-a aratat ca sa nimiceasca lucrarile diavolului.” În El este
biruinta noastra si totul este sa avem acea minte care era si în El, vezi Romani 8: 12-15; 1
Ioan 3:9. Divinitatea si omenescul se unesc din nou când mintea divina a lui Isus Hristos
ramâne în trupul omenesc prin credinta dumnezeiasca a lui Isus.
Unirea divinului cu umanul este una dintre cele mai mari taine, precum si cel mai
pretios adevar al planului de mântuire: 1 Timotei 3: 16; Efeseni 3:17; Coloseni 1: 27.
«Hristos a venit sa ne faca partasi la natura divina, iar viata Sa declara ca umanul
combinat cu divinul, nu comite pacat. Cei care-si pun încrederea în Hristos nu vor fi
robiti nici unui obicei sau tendinta ereditara sau cultivata.» (Divina vindecare, pag. 156)
În Romani 7: 14-24 este descris omul convins de pacat, dar nu convertit, în care
carnea stapâneste si conduce mintea pe carari gresite, chiar împotriva vointei omului. Cei
care sunt firesti umbla dupa lucrurile carnii, adica mintea urmeaza pacatului. Mintea carnii
este gândirea lucrurilor eu-lui. În 1 Corinteni 9: 26-27 este descris omul duhovnicesc, în care
mintea detine controlul, vezi Romani 8: 1-2, 9. Mintea lui Isus stapâneste asupra trupului,
iar acesta se supune si este tinut în supunere, vezi Romani 12: 2 si Efeseni 4: 22-24.
Mintea care este în noi, mintea eu-lui nu poate sa alunge eu-l din ea. Prin Duhul
Sfânt, prezenta reala a lui Isus este cu noi si El ne aduce mintea si credinta Sa. Când mintea
Lui dumnezeiasca patrunde în noi (prin credinta si alegere din partea noastra), ne putem goli
de eu-l nostru cel rau si, prin aceeasi putere dumnezeiasca, mintea lui Dumnezeu în Isus, ne
pazeste de puterea ispitei.
E. White scrie despre pilda nuntii fiului de împarat din Matei 22:1-14, aratând ca
prin casatorie este reprezentata unirea dintre divin si uman, iar haina de nunta reprezinta
caracterul pe care trebuie sa-l aiba toti cei ce vor fi considerati pregatiti pentru a participa
ca oaspeti la nunta. (Parabolele Domnului Hristos, pag; 229)
Pentru a ne da mintea Sa, care renunta la Sine, Isus S-a golit de Sine si I-a permis
numai lui Dumnezeu Tatal sa lucreze în El, vezi Ioan 5: 19, 30 si 14: 10, 11. Deci, ce anume
L-a tinut sa nu pacatuiasca? Puterea lui Dumnezeu Tatal L-a tinut, vezi Ioan 8:29. Hristos a
depins în permanenta de Tatal.
El nu Si-a manifestat natura Sa divina, nici în neprihanire, caci atunci am fi avut
exemplul manifestarii Eu-lui Sau divin. Pentru ca noi, care suntem condusi de eu-l nostru
rau , sa putem fi goliti de acest eu, Cel divin a renuntat la Sine, S-a predat lui Dumnezeu
Tatal si a anihilat orice manifestare a persoanei Lui neprihanite, chiar si atunci când a fost
abuzat, maltratat, înjosit si acuzat pe nedrept, când ar fi putut sa împrastie acea gloata
turbata, prin manifestarea divinitatii Sale. El Si-ar fi putut ajuta natura Lui umana sa nu
simta efectele distructive ale bolii, revarsând vitalitate si vigoare neatinsa de decadere din
natura Sa divina spre cea umana.
Dar El S-a smerit pe Sine prin faptul ca a luat natura omului. Ba mai mult, S-a umilit
si ca om, suportând insulta, ocara, acuzatiile nedrepte si abuzul. Nu a murit ca un erou în
ochii lumii, încarcat cu onoruri, ca cei care mor în lupta. A murit ca un criminal condamnat ,
atârnat între cer si pamânt – o moarte chinuitoare a rusinii îndelungate, expus batjocurii si
ironiei unei multimi decazute, împovarate de crime si rautate. A fost socotit în rândul

2
calcatorilor de lege, iar rudele Lui de sânge L-au renegat, 10 dintre ucenici L-au parasit,
unul L-a tradat, iar altul s-a lepadat de El. A fost silit sa vada sabia care strapungea inima
mamei Lui, care asista la umilirea Sa. A îndurat crucea si a dispretuit rusinea. Le-a socotit
de mica importanta fata de rezultatele lucrarii Lui nu numai în favoarea acestei frânturi de
lume, ci în favoarea întregului univers. A facut aceasta pentru ca si noi sa ne putem smeri
înaintea lui Dumnezeu, vezi Filipeni 2: 5-8. Când vom fi batjocoriti si persecutati, acea minte
divina care era în El si care ne-a fost data, ne va tine ascuns eu-l nostru firesc, eu-l nostru
pacatos si vom lasa totul în seama lui Dumnezeu. În felul acesta este distrusa vrajmasia în noi
„Orice ademenire a raului, careia oamenii gasesc ca este atât de greu sa I se opuna,
a fost pusa înaintea Fiului lui Dumnezeu într-o masura cu atât mai mare, cu cât caracterul
Sau era mult superior omului cazut. Când Adam a fost abordat de ispititor, era neatins de
pacat. Dar timp de 4000 de ani, omenirea a degenerat atât la înfatisare, cât si în tarie
fizica, iar ca valoare morala s-a deteriorat. Pentru a ridica omul cazut, Hristos trebuia sa
ajunga la el acolo unde se afla. El a îmbracat natura umana si a purtat infirmitatile si
degeberarea omenirii.” (Viata lui Isus, capitolul Introducere)
Câta lupta, câta rautate, câta formalitate si mândrie, câte eforturi sunt facute pentru
a înalta omul si a se slavi pe sine, în timp ce Domnul slavei S-a umilit, a suferit agonia
si moartea rusinoasa pe cruce pentru noi!
„Sa aveti în voi gândul acesta care era si în Hristos”: noi trebuie sa fim atât de supusi
puterii lui Dumnezeu si influentei Duhului Sfânt, încât gândurile noastre sa fie în totalitate
controlate si sa avem în totalitate biruinta; nici macar impulsul sa nu apara. Putem obtine
aceasta, „facând rob orice gând ascultarii de Hristos”, vezi 2 Corinteni 10: 5.
Luca 17: 21: „Împaratia lui Dumnezeu este înauntrul vostru.” Hristos locuieste în
inima noastra, prin credinta, si El este Împaratul. Legea lui Dumnezeu, legea împaratiei este
scrisa în inima. Unde este Împaratul si legea împaratiiei, acolo este împaratia. În camaruta
secreta a inimii, la radacina, la izvorul gândurilor, acolo pe unde a intrat pacatul în om –
acolo Îsi asaza tronul sau Hristos, acolo Legea lui Dumnezeu este scrisa de catre Duhul
Sfânt; acolo împaratul îsi afirma autoritatea si îsi elaboreaza principiile guvernarii Sale si
face ca ele sa fie împlinite în viata omului duhovnicesc, vezi Ieremia 31: 33; Ezechiel 36: 26,
27. Astfel, dupa cum pacatul a stapânit dând moartea, tot asa si harul domneste, vezi
Romani 5: 21.
Dumnezeu vrea sa Se înoarca în acel loc din trupul omenesc din care pacatul L-a
îndepartat. Dar El nu poate veni la noi însine, deoarece noi nu putem suporta prezenta Lui.
De aceea a venit Hristos în trupul nostru si Tatal a locuit cu El. Hristos a putut suporta
prezenta lui Dumnezeu în plinatatea Sa, si astfel ne-a adus plinatatea lui Dumnezeu în
trupul nostru. Este scris despre crestini ca ei sunt „paziti de puterea lui Dumnezeu prin
credinta”, vezi 1 Petru 1: 5. Aceasta se face în Hristos: Noi ne supunem lui Hristos (Iacov
4:7) Hristos locuieste în noi si ne da mintea Lui; (Efeseni 3:17; 1 Ioan 5: 20) Aceasta minte a
lui Hristos face ca eu-l nostru sa stea ascuns, pentru a nu ne manifesta pe noi însine, care
suntem rai si orice manifestare a noastra este pacat. Când mintea lui Hristos ne ascunde,
aceasta da Tatalui posibilitatea de a lucra cu noi si de a ne pazi de pacatuire. În felul

3
acesta, Dumnezeu lucreaza în noi si vointa si înfaptuirea, vezi Filipeni 2: 13. Hristos „este
pacea noastra, care din doi (Dumnezeu si noi) a facut unul si a darâmat zidul de la mijloc
de despartire dintre noi; în trupul Lui a înlaturat vrajmasia... ca sa faca pe cei doi sa fie în el
Însusi un singur om nou, facând astfel pace” Efeseni 2: 14-16) Întodeauna sunt Tatal,
Hristos si noi, pacatosii: Hristos uneste pe Dumnezeu fara pacat cu cel pacatos si în El
Însusi distruge vrajmasia: îndeparteaza eu-l din noi, pentru ca Dumnezeu si noi sa putem fi
una si fiind astfel un singur om nou, în care domneste Dumnezeu, sa fie pace, vezi 2
Corinteni 5: 15-17: „Caci daca este cineva în Hristos, este o faptura noua. Cele vechi s-au
dus. Iata ca toate lucrurile s-au facut noi.” Si pacea lui Dumnezeu care e mai presus de
orice întelegere, ne va pazi inimile si gândurile în Isus Hristos, vezi Filipeni 4:7.
Când noi suntem paziti ca sa nu ne afirmam, nimic nu-L va împiedica pe Dumnezeu
sa Se manifeste în trupul nostru. Aceasta este taina lui Dumnezeu: „Hristos în voi,
nadejdea slavei.” (Coloseni 1: 27; 1 Timotei 3: 16) Astfel, Legea lui Dumnezeu care
reprezinta caracterul Sau este slujita în carnea pacatoasa, prin Isus Hristos. Aceasta
întelegere ne ridica deasupra puterii Satanei si a pacatului, atunci când ne predam acestei
minti divine si o lasam sa ramâna în noi, asa cum a ramas în Isus, Fiul omului, vezi Romani 6:
6. „Stim bine ca omul nostru cel vechi a fost rastignit împreuna cu El, pentru ca trupul
pacatului sa fie dezbracat de puterea lui, în asa fel ca sa nu mai fim robi ai pacatului.” „Am
fost îngropati împreuna cu El, pentru ca, dupa cum Hristos a înviat din morti prin slava
Tatalui, tot asa si noi sa traim o viata noua.” vezi Romani 6:4. Fiind izbaviti de pacat, nu
vom mai sluji pacatului, vezi Romani 6: 11-14 si Galateni 2: 20. Ezitarea, teama de a crede
si a trai conform acestei realitati marete, vine din necredinta si, în sine este pacat.
Marea problema a multor oameni este ca ei nu sunt destul de bolnavi din cauza
pacatului ca sa vrea sa moara fata de eu. Ei sunt bolnavi, poate, datorita anumitor pacate, si
ar vrea sa se opreasca, ar „vrea sa moara” fata de aceste pacate si cred ca au scapat de ele.
Apoi se îmbolnavesc datorita altor pacate si încearca sa scape de ele. Dar ei nu sunt bolnavi
de pacatul în sine, care înseamna despartirea de Dumnezeu, astfel încât sa vrea mai degraba
sa moara, decât sa mai traiasca despartiti de Dumnezeu. Nu se îmbolnavesc destul de
pacatul în sine, încât sa moara fata de pacat.
Ocaziile de a pacatui si de a trai în pacat exista zi de zi. Dar în 2 Corinteni 4: 10,11,
este scris „purtam cu noi, în trupul nostru, omorârea Domnului Isus”, adica „mor zilnic”
sau 1 Corinteni 9: 26, 27.
Coloseni 2: 20 vorbeste despre eliberarea noastra din slujirea pacatului: „Daca ati
murit împreuna cu Hristos fata de cele începatoare ale lumii” (spiritul lumesc si tot ce duce
spre lume – vrajmasia), de ce, ca si cum ati trai înca în lume, va supuneti la porunci ca
acestea...”
Romani 6: 9, 10: „Întrucât stim ca Hristosul înviat din morti nu mai moare; moartea
nu mai are nici o stapânire asupra Lui. Fiindca, prin moartea de care a murit, El a murit
pentru pacat o data pentru totdeauna, iar prin viata pe care o traieste, traieste pentru
Dumnezeu.”