EVLAVIE (2).

 În 1 Timotei 5:4 acest cuvânt este folosit în sensul de grijă datorată unei mame văduve sau unei
bunici (cf. lat. pietas, „pietate filială"). Verbul este eusebeo, un termen datând din perioada elenistică şi folosit
frecvent pentru a descrie îndeplinirea actelor de închinăciune religioasă (vezi Faptele Apostolilor 17:23), care arată
că, pentru Pavel, grija pentru rudeniile văduve face parte din datoria religioasă a creştinului. Lucrul acesta este de
înţeles în lumina poruncii a cincea şi a faptului că prin aceasta creştinul uşurează biserica de responsabilitatea
întreţinerii văduvelor în cauză.
Substantivul corespunzător, eusebeia, tradus de obicei „evlavie", apare de 14 ori în Epistolele pastorale şi 2
Petru (în altă parte apare o singură dată în Faptele Apostolilor 3:12) şi este un termen cuprinzător pentru practicarea
religiei personale a creştinului, închinarea înaintea lui Dumnezeu şi slujirea Lui şi ascultarea reverentioasă de legile
Lui. Când este folosit la plural, cuvântul indică acte specifice de pietate (2 Petru 3:11). Eusebeia creştină îşi are
izvorul în darul divin al unui principiu de viaţă şi al unei puteri de viaţă (2 Petru 1:3; 2 Timotei 3:5), care la rândul
ei este acordată prin şi împreună cu acceptarea prin credinţă a darului adevărului mântuitor (1 Timotei 3:16: „taina"
- secretul revelat - din care izvorăşte „evlavia" este mesajul Evangheliei lui Cristos cel întrupat şi care domneşte).
Adevărul Evangheliei este „potrivit cu evlavia" (1 Timotei 6:3; Tit 1:1), şi aceasta este o caracteristică a sa, adică,
evlavia este rezultatul natural şi necesar al primirii Evangheliei, aşa încât lipsa de evlavie a celor care se declară
creştini, este dovada că ei nu au primit-o cu adevărat în inima lor (cf. 2 Timotei 3:2-8; Tit 1:16; 2 Petru 2:19-22).
Orice învăţătură aşa-zis evanghelică ar trebui pusă la încercare întrebându-ne dacă duce la evlavie, adică, dacă
impune în mod adecvat cerinţele lui Dumnezeu şi dacă dă dovadă în mod corect de darul înnoirii în Cristos,
singurul din care poate izvorî evlavia (2 Timotei 3:5-8).
Biblia priveşte din mai multe puncte de vedere complementare evlavia pe care o imprimă în mintea
omenească. VT o numeşte „*frica de Dumnezeu" sau „frica de Domnul" (de peste 30 de ori), arătând în felul acesta
că adevărata evlavie îşi are rădăcina într-o atitudine de reverenţă, spunere şi ascultare de Dumnezeu. NT o numeşte
„ascultarea Evangheliei" sau „adevărului" (Romani 10:16; Galateni 5:7; 2 Tesaloniceni 1:8; 1 Petru 1:22; cf.
Romani 6:16) şi în felul acesta caracterizează evlavia ca un răspuns la revelaţie. Dintr-un alt punct de vedere,
privită ca menţinerea unei stări de separare de lume şi de consacrare pentru Dumnezeu, NT o numeşte simplu
*„sfinţenie" (hagiamos, hagiosyne:vezi 1 Tesaloniceni 4:3; Evrei 12:14; 2 Corinteni 7:1; 1 Tesaloniceni 3:13; etc.).
Cristos ne-a învăţat că „lucrarea lui Dumnezeu", singura cerinţă divină cuprinzătoare în care sunt cuprinse toate
„lucrările lui Dumnezeu" este credinţa în El (Ioan 6:28 ş.urm.); evlavia creştină înseamnă pur şi simplu trăirea prin
această credinţă şi punerea ei în practică. În consecinţă, Ioan caracterizează evlavia pe care o cere şi pe care o
acceptă Dumnezeu şi scoate în evidenţa cele două trăsături care îi sunt esenţiale şi distinctive - credinţa în Cristos şi
dragostea pentru creştini (1 Ioan 3:22-24).
O analiză completă a evlaviei în NT ar trebui să includă exprimarea practică a credinţei într-o viaţă de
pocăinţă, de împotrivire faţă de ispită şi păcat; ar trebui să se exprime într-o viaţă de rugăciune, de mulţumire şi de
apropiere respectuoasă de Cina Domnului; în cultivarea speranţei, dragostei, generozităţii, bucuriei, stăpânirii de
sine, îndelungii răbdări şi mulţumirii; în urmărirea cinstei, neprihănirii şi binelui altora în toate relaţiile umane; în
respectul pentru autoritatea constituită în mod divin în biserică, stat, familie. Toate aceste atitudini şi practici sunt
poruncite de Dumnezeu şi fi aduc glorie.
„Fereşte-te de basmele lumeşti şi băbeşti. Caută să fii evlavios. Căci deprinderea trupească este de puţin folos, pe
când evlavia este folositoare în orice privinţă, întrucât ea are făgăduinţa vieţii de acum şi a celei viitoare.” 
INTRODUCERE:Am ramas surprins sa observ cat de mult doreste Dumnezeu oamenii evalviosi 
„„Ce să-ţi fac, Efraime? Ce să-ţi fac, Iudo? Evlavia voastră este ca norul de dimineaţă şi ca roua care trece curând.”
(Osea 6:4)
„Vino în ajutor, Doamne, căci se duc oamenii evlavioşi, pier credincioşii dintre fiii oamenilor.” (Psalmi 12:1)
„vânzători, obraznici, îngâmfaţi; iubitori mai mult de plăceri decât iubitori de Dumnezeu; având doar o formă de
evlavie, dar tăgăduindu-i puterea. Depărtează-te de oamenii aceştia.” (2 Timotei 3:4-5)
„zadarnicele ciocniri de vorbe ale oamenilor stricaţi la minte, lipsiţi de adevăr şi care cred că evlavia este un izvor
de câştig. Fereşte-te de astfel de oameni.” (1 Timotei 6:5)
„şi ne învaţă s-o rupem cu păgânătatea şi cu poftele lumeşti şi să trăim în veacul de acum cu cumpătare, dreptate şi
evlavie,” (Tit 2:12)
Doresc sa va vorbesc in aceste momente despre ;
I.CE ESTE EVLAVIA?
-Piosenie,religiozitate,cucernicie
1. Este o trasatura de caracter manifestata in purtarea cuiva.
-Acesta este pios,cu respect cu teama de Dumnezeu
- Este omul care a inteles profund ca este chirias pe acest pamanat si totul 
depinde numai de Dumnezeu.
2.Este o stare de reverenta si respect continuu fata de Dumnezeu si de tot ce a  
creat El .  
3.Nu este numai un simntamant de respect si veneratie ci implica o viata de 
ascultare activa care trebuie sa corespunda acestui respect.
4.Este o stare launtrica ,interioara profunda creata de intelegerea adanca si adevarata despre caracterul lui
Dumnezeu si felul sau de lucru
II.DE CE ESTE IMPORTANTA EVLAVIA?
1. Ii este placuta lui Dumnezeu si creeaza dependenta de Dumnezeu
„Sfinţii care sunt în ţară, oamenii evlavioşi, sunt toată plăcerea mea.” (Psalmi 16:3)
2.Ne ajuta sa avem relatii sanatoase cu Dumnezeu si cu semenii
3.Ne ajuta in toate privintele
4.Ii putem castiga pe oameni pentru Hristos 
III.CARE ESTE RISCUL EVLAVIEI?
Prigonirea
„De altfel, toţi cei ce voiesc să trăiască cu evlavie în Hristos Isus vor fi prigoniţi.” (2 Timotei 3:12)
IV.CUM PUTEM SA AVEM ACEASTA STARE?
1.Prin invatatura sanatoasa a Cuvantului lui Dumnezeu-
„Dacă învaţă cineva pe oameni învăţătură deosebită, şi nu se ţine de cuvintele sănătoase ale Domnului nostru Isus
Hristos şi de învăţătura care duce la evlavie,” (1 Timotei 6:3)
2.Prin exercitiu sau deprindere 
„Dacă o văduvă are copii sau nepoţi de la copii, aceştia să se deprindă să fie evlavioşi, întâi faţă de cei din casa lor,
şi să răsplătească ostenelile părinţilor, căci lucrul acesta este plăcut înaintea lui Dumnezeu.” (1 Timotei 5:4)
„De aceea, daţi-vă şi voi toate silinţele ca să uniţi cu credinţa voastră fapta; cu fapta, cunoştinţa; cu cunoştinţa,
înfrânarea; cu înfrânarea, răbdarea; cu răbdarea, evlavia;” (2 Petru 1:5-6)
3.Prin a o cauta
„Fereşte-te de basmele lumeşti şi băbeşti. Caută să fii evlavios.” (1 Timotei 4:7)
„Iar tu, om al lui Dumnezeu, fugi de aceste lucruri, şi caută neprihănirea, evlavia, credinţa, dragostea, răbdarea,
blândeţea.” (1 Timotei 6:11)
INCHEIERE:
„Dumnezeiasca Lui putere ne-a dăruit tot ce priveşte viaţa şi evlavia, prin cunoaşterea Celui ce ne-a chemat prin
slava şi puterea Lui,” (2 Petru 1:3)
„Fereşte-te de basmele lumeşti şi băbeşti. Caută să fii evlavios.” (1 Timotei 4:7)
De fapt, acelaşi principiu este subliniat şi de către David, în Psalmul 32, când zice: ,,De aceea orice om
evlavios să se roage Ţie la vreme potrivită! Şi chiar de s-ar vărsa ape mari, pe el nu-l vor atinge de loc.”
(v6) Dumnezeu ascultă rugăciunile făcute doar de către oamenii evlavioşi. Oamenii neevlavioşi se roagă în
zadar. Rugăciunile lor sunt o simplă pierdere de timp. Ele nu se ridică mai presus de tavan, şi vai multe
astfel de rugăciuni se rostesc de către creştinii de astăzi. Eu nu vreau să fiu un astfel de om al rugăciunii.
Eu vreau ca rugăciunile mele să fie ascultate. Dar pentru aceasta, Dumnezeu îmi spune că trebuie să fiu
evlavios.
Pentru început, aş vrea să spun că evlavia este un concept general, cuprinzător, şi acesta vizează relaţia
noastră cu Dumnezeu. Noţiunea de evlavie are sens doar în contextul relaţiei noastre cu Dumnezeu.
Termeni similari cu evlavia sunt: pietate, cucernicie. A fi evlavios înseamnă a lua în serios relaţia cu
Dumnezeu, şi a te raporta la El, aşa cum cere natura şi caracterul Său. În continuare aş dori, ca folosindu-
ne de Cuvântul lui Dumnezeu, să definim mai concret şi precis ce este evlavia.
1. În primul rând, evlavie înseamnă a rezolva în mod corect problema păcatului.
Lucrul pe care Dumnezeu îl urăşte cel mai mult este păcatul. Prin urmare, a lua în serios relaţia cu
Dumnezeu, presupune îndepărtarea din viaţa noastră, a păcatului.
Noi deja am citat versetul 6 din Psalmul 32, în care David afirmă că Domnul ascultă doar rugăciunile
oamenilor evlavioşi, dar haideţi să observăm ce este înaintea versetului 6: ,,Ferice de cel cu fărădelegea
iertată, şi de cel cu păcatul acoperit! Ferice de omul, căruia nu-i ţine în seamă Domnul nelegiuirea, şi în
duhul căruia nu este viclenie! câtă vreme am tăcut, mi se topeau oasele de gemetele mele necurmate.
Căci zi şi noapte mâna Ta apăsa asupra mea; mi se usca vlaga cum se usucă pământul de seceta verii.
Atunci Ţi-am mărturisit păcatul meu, şi nu mi-am ascuns fărădelegea. Am zis: Îmi voi mărturisi Domnului
fărădelegile! Şi Tu ai iertat vina păcatului meu. De aceea orice om evlavios să se roage Ţie la vreme
potrivită! Şi chiar de s-ar vărsa ape mari, pe el nu-l vor atinge de loc.” (1-6) A fi evlavios înseamnă a avea
fărădelegea iertată şi păcatul acoperit. Dar aceasta se întâmplă doar atunci când în duhul nostru nu există
viclenie. Câtă vreme tăcem şi ne ascundem fărădelegea, spre a nu fi descoperiţi de către cei din jur, mâna
Domnului este împotriva noastră, ni se topesc oasele şi ni se usucă vlaga, ne minţim pe noi, îi minţim pe
alţii şi încercăm să-L minţim şi pe Dumnezeu. Această atitudine nu are nimic în comun cu evlavia. Însă când
ne mărturisim păcatul şi ne pocăim de fărădelegile noastre, primim iertare, devenim fericiţi, sinceri şi
evlavioşi. În acel moment Dumnezeu ne ascultă şi rugăciunile.
Aşadar, a fi evlavios presupune să-ţi asumi responsabilitatea pentru păcatele înfăptuite, să fi sincer cu
tine, cu Dumnezeu şi cu semenii, chiar dacă aceasta implică şifonarea imaginii publice, construite cu multă
grijă, să ai smerenia necesară mărturisirii păcatului şi hotărârea necesară renunţării la acesta.
2. În al doilea rând, evlavia are de a face cu faptele noastre nu cu formele.
În 2 Cronici 32:32 găsim scris: ,,Celelalte fapte ale lui Ezechia, şi faptele lui evlavioase, Sunt scrise în
vedenia proorocului Isaia, fiul lui Amoţ, în cartea împăraţilor lui Iuda şi Israel.” Care sunt aceste fapte
evlavioase ale lui Ezechia? Să cităm doar câteva versete: ,,El a făcut ce este plăcut înaintea Domnului,
întocmai cum făcuse tatăl său David. A îndepărtat înălţimile, a sfărîmat stâlpii idoleşti, a tăiat Astarteele,
şi a sfărîmat în bucăţi şarpele din aramă, pe care-l făcuse Moise, căci copiii lui Israel arseseră până atunci
tămâie înaintea lui: îl numeau Nehuştan. El şi-a pus încrederea în Domnul, Dumnezeul lui Israel; şi dintre
toţi împăraţii lui Iuda, care au venit după el sau care au fost înainte de el, n-a fost nici unul ca el. El s-a
alipit de Domnul, nu s-a abătut de la El, şi a păzit poruncile pe care le dăduse lui Moise Domnul.”
(2Împ.18:3-6)
Despre un alt împărat al lui Iuda, deasemenea găsim scris: ,,Celelalte fapte ale lui Iosia, şi faptele lui
evlavioase, făcute aşa cum porunceşte Legea Domnului, cele dintâi şi cele de pe urmă fapte ale lui, Sunt
scrise în cartea împăraţilor lui Israel şi Iuda.” (2Cr.35: 26-27) Faptele evlavioase sunt faptele făcute aşa
cum cere Legea Domnului. Evlavia are de a face cu atitudinea pe care o avem faţă de Legea Domnului. Iată
atitudinea lui Iosia la găsirea cărţii Legii: ,,Când a auzit împăratul cuvintele din cartea legii, şi-a sfîşiat
hainele. Şi împăratul a dat porunca aceasta preotului Hilchia, lui Ahicam, fiul lui Şafan, lui Acbor, fiul lui
Mica, lui Şafan, logofătul, şi lui Asaia, slujitorul împăratului: Duceţi-vă şi întrebaţi pe Domnul pentru mine,
pentru popor şi pentru Iuda, cu privire la cuvintele cărţii acesteia care s-a găsit; căci mare este mânia
Domnului, care s-a aprins împotriva noastră, pentru că părinţii noştri n-au ascultat de cuvintele cărţii
acesteia, şi n-au împlinit tot ce ne este poruncit în ea.” (2Împ.22:11-13)
Neemia se ruga lui Dumnezeu cu următoarele cuvinte: ,,Adu-Ţi aminte de mine, Dumnezeule, pentru
aceste lucruri, şi nu uita faptele mele evlavioase făcute pentru Casa Dumnezeului meu şi pentru lucrurile
care trebuiesc păzite în ea!” Citind cartea lui Neemia, putem observa faptele evlavioase ale acestuia: post,
lacrimi şi rugăciune pentru starea jalnică în care se găsea rămăşiţa lui Iuda din Ierusalim, renunţare la locul
său confortabil din Susa, şi alăturare la poporul Domnului, implicare în munca de rezidire a zidurilor
dărâmate ale cetăţii, îndepărtarea piedicilor şi curselor întinse de Sambalat şi Tobia, renunţarea la dreptul
dregătorului în favoarea poporului, mustrarea celor care asupreau pe fraţii lor, curăţirea de păcat şi
separarea poporului de femeile străine.
În 2 Timotei 3:5 apostolul Pavel îl avertizează pe Timotei că va veni o vreme, în care creştinii, nu vor mai fi
dispuşi să-şi arate evlavia lor prin fapte ci prin forme: ,,având doar o formă de evlavie, dar tăgăduindu-i
puterea. Depărtează-te de oamenii aceştia.” Mă întreb, oare nu cumva trăim noi aceste vremuri? Mulţi
dintre creştinii moderni, au încheiat capitolul faptelor, considerându-le ca pe ceva aparţinând unei epoci
apuse numite, pe nedrept, de către ei ,,Legalism”, şi răstălmăcind doctrina Harului, au început să-şi
exprime evlavia prin forme şi manifestări mai mult sau mai puţin carismatice. Dar astfel de manifestări nu
au cu nimic mai multă putere, ca cele ale prorocilor lui Baal, dacă nu au acoperire în fapte de evlavie ca
ale lui Ezechia, Iosia, Neemia şi mulţi alţii.
3. În al treilea rând, evlavie înseamnă frică de Domnul.
Unul din prietenii lui Iov, i-a adresat acestuia următoarele cuvinte: ,,Tu nimiceşti chiar şi frica de
Dumnezeu, nimiceşti orice simţire de evlavie faţă de Dumnezeu.” Evident, Elifaz avea o părere greşită
despre Iov, dar el ne dă o definiţie corectă a evlaviei. Conform cuvintelor sale, evlavia este o simţire
lăuntrică pe care o ai faţă de Dumnezeu şi care te împiedică să păcătuieşti. Evlavia este acel sentiment
lăuntric de respect şi veneraţie pe care o ai faţă de Cea mai pură fiinţă din univers, şi care îţi inspiră
teama de a nu o întrista.
Evlavia poate fi foarte bine observată în cuvintele lui Iosif, atunci când a fost ispitit de către nevasta lui
Potifar: ,,Cum aş putea să fac eu un rău atât de mare şi să păcătuiesc împotriva lui Dumnezeu?” (Gen.39:9)
4. În al patrulea rând, evlavia este o caracteristică a închinării noastre înaintea lui Dumnezeu.
În Evrei 12: 28-29, Cuvântul lui Dumnezeu ne învaţă: ,,Fiindcă am primit, deci, o împărăţie, care nu se
poate clătina, să ne arătăm mulţumitori, şi să aducem astfel lui Dumnezeu o închinare plăcută, cu evlavie
şi cu frică; fiindcă Dumnezeul nostru este un foc mistuitor”. Evlavia este acea atitudine de grijă şi de
atenţie, când te apropii de Dumnezeu, ca nu cumva să o faci fără reverenţa sau respectul cuvenit.
Argumentul pentru a aduce o astfel de închinare lui Dumnezeu este acesta: ,,fiindcă Dumnezeul nostru este
un foc mistuitor”. Când aud de expresia ,,foc mistuitor” mă duc cu gândul la Moise care atunci când s-a
apropiat de rugul aprins, a auzit cuvintele: ,,Nu te apropia de locul acesta; scoate-ţi încălţămintele din
picioare, căci locul pe care calci este un pământ Sfânt.” (Ex.3:5), sau la Nadab şi Abihu, cei doi fii ai lui
Aron, care au fost mistuiţi de focul Domnului, pentru că au îndrăznit să intre în prezenţa Lui într-un mod
neevlavios. De aceea, Solomon spune în Eclesiastul 5:1: ,,Păzeşte-ţi piciorul, când intri în Casa lui
Dumnezeu, şi apropie-te mai bine să asculţi, decât să aduci jertfa nebunilor; căci ei nu ştiu că fac rău cu
aceasta.”, iar Pavel îl îndemna pe Timotei: ,,Îţi scriu aceste lucruri cu nădejde că voi veni în curând la
tine. Dar dacă voi zăbovi, să ştii cum trebuie să te porţi în casa lui Dumnezeu, care este Biserica
Dumnezeului celui viu, stâlpul şi temelia adevărului. Şi fără îndoială, mare este taina evlaviei.”
(1Tim.3:14-16)
Înaintea lui Dumnezeu nu poţi să te prezinţi oricum. Chiar fiinţele cereşti: îngeri, heruvimi, serafimi şi cei
douăzeci şi patru de bătrâni, se închină lui Dumnezeu cu toată evlavia, cu atât mai mult trebuie să facem
lucrul acesta noi fiinţele afectate de păcat.
5. În al cincilea rând, evlavie înseamnă dorul după venirea Domnului.
În 2 Petru 3:11-14, Cuvântul lui Dumnezeu ne îndeamnă: ,,Deci, fiindcă toate aceste lucruri au să se strice,
ce fel de oameni ar trebui să fiţi voi, printr-o purtare Sfântă şi evlavioasă, aşteptând şi grăbind venirea
zilei lui Dumnezeu, în care cerurile aprinse vor pieri, şi trupurile cereşti se vor topi de căldura focului? Dar
noi, după făgăduinţa Lui, aşteptăm ceruri noi şi un pământ nou, în care va locui neprihănirea. De aceea,
prea iubiţilor, fiindcă aşteptaţi aceste lucruri, siliţi-vă să fiţi găsiţi înaintea Lui fără prihană, fără vină, şi în
pace.” Evlavia este acel sentiment de dor al Miresei în aşteptarea venirii Mirelui ei. Evlavie înseamnă a
aştepta şi grăbi venirea Domnului printr-o purtare sfântă. Evlavie înseamnă a fi fecioară înţeleaptă, care îşi
pregăteşte candela, având şi ulei în ea, pentru ceasul în care se va auzi strigarea: ,,Iată Mirele, ieşiţi-I în
întâmpinare!”.
6. În al şaselea rând, evlavie înseamnă dragoste faţă de Dumnezeu.
În 2 Petru 1: 5-7 ni se prezintă nişte trepte ale maturităţii spirituale pe care trebuie să urcăm, printre care
şi evlavia: ,,De aceea, daţi-vă şi voi toate silinţele ca să uniţi cu credinţa voastră fapta; cu fapta,
cunoştinţa; cu cunoştinţa, înfrînarea; cu înfrînarea, răbdarea; cu răbdarea, evlavia; cu evlavia, dragostea
de fraţi; cu dragostea de fraţi, iubirea de oameni.” Este de remarcat faptul că evlavia se află înaintea
dragostei de fraţi şi de oameni. Din cât îl cunosc eu pe Dumnezeu şi Biblia, pot să afirm că totdeauna
înaintea dragostei de oameni se află dragostea de Dumnezeu. Cea mai mare poruncă este aceasta: ,,Să
iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu toată puterea ta şi cu tot
cugetul tău; şi pe aproapele tău ca pe tine însuţi.” (Lc.10:27) Aşadar, în textul din Petru, nu s-ar schimba
cu nimic sensul biblic, dacă în locul cuvântului evlavie am pune dragoste de Dumnezeu.
De fapt, toate aceste definiţii pe care le-am dat despre evlavie, nu sunt altceva decât aspecte ale
dragostei de Dumnezeu: A-L iubi pe Dumnezeu presupune a te pocăi de păcat, a-ţi arăta dragostea prin
fapte nu numai prin vorbe, a avea frică sfântă pentru a nu-L întrista, a te apropia de El cu deosebit respect
şi atenţie, şi a fi cuprins de dorul după venirea Domnului Isus.
În concluzie:
Evlavia nu este altceva decât dragoste adevărată faţă de Dumnezeu. În sensul acesta a avut dreptate
Augustin când a spus: ,,Iubeşte-L pe Dumnezeu şi fă ce vrei!”, pentru că atunci când Îl iubeşti pe
Dumnezeu, nu mai poţi face tot ce vrei, sau mai bine zis, nu vrei să faci decât voia Lui. Când Îl iubeşti pe
Dumnezeu, nu mai poţi să păcătuieşti, şi chiar dacă se întâmplă să cazi, te ridici urgent de acolo. Viclenia,
ascunderea păcatului nici nu mai sunt pomenite în viaţa ta. Când Îl iubeşti pe Dumnezeu, nu arăţi lucrul
acesta doar prin vorbe, ci prin fapte evlavioase, pregătite mai dinainte de Dumnezeu ca să umbli în ele.
Când Îl iubeşti pe Dumnezeu ai un sentiment de frică sfântă de a nu face ceva care să-L întristeze, când te
apropii de El o faci cu deosebită atenţie şi respect spre a nu-l necinsti pe Cel de trei ori sfânt, iar în inima
ta porţi necurmat dorul Miresei după venirea Mirelui ei iubit. Rugăciunile acestor oameni capătă răspuns de
la Dumnezeu. Vrei să fi şi tu printre ei?