Ilustraţii

pentru pastori
♣

Caietul # 19
Asociaţia Pastorală

1
Ilustraţii pentru pastori, caietul nr. 19,
Trad.: Cristina Ruţă
1. Îmbogăţire prin dăruire
În ultima parte a sec. 17, predicatorul german
pietist August H. Francke a înfiinţat un orfelinat
pentru copiii abandonaţi din Halle. Într-o zi,
Franckle era în nevoie disperată de fonduri pentru
continuarea lucrării sale, când, o văduvă creştină,
săracă, a venit la uşa lui şi l-a rugat să o ajute cu
un ducat (monedă de aur). Din cauza situaţiei
financiare personale, Frankle a fost nevoit să îi
spună, politicos şi cu părere de rău, că nu o poate
ajuta. Descurajată, femeia a început să plângă.
Mişcat de lacrimile ei, Franckle a rugat-o să aştepte
acolo cât timp el se va ruga în camera alăturată. În
timp ce Frankle cerea călăuzirea lui Dumnezeu, a
simţit că Duhul Sfânt dorea să revină asupra
refuzului de a ajuta femeia. Astfel, cu încredere că
Dumnezeu va purta de grijă şi nevoilor lui, a dat
văduvei banii ceruţi. Două dimineţi mai târziu, a
primit o scrisoare de mulţumire de la văduvă care îi
mărturisea că în urma generozităţii lui, s-a ruga
Domnului să Îşi reverse binecuvântarea asupra
orfelinatului. În aceeaşi zi, Frankle a primit 12
ducaţi de o doamnă bogată şi alţi doi, de la un
prieten din Suedia. Deja considera că a fost prea
răsplătit pentru gestul său, însă nu a trecut mult
timp şi i s-a comunicat că orfelinatul urma să
primească 500 de piese de aur din veniturile
proprietăţii prinţului Lodewyk van Wurtenburg. La
auzul acestei veşti, Frankle a plâns cu
recunoştinţă. Prin sacrificiul făcut pentru a ajuta o
văduvă nevoiaşă, Frankle s-a îmbogăţit, nicidecum
nu a sărăcit.
2. Dăruirea zecimii
J. L. Kraft, care ani de-a rândul a dăruit în jur de
25% din profit, pentru diverse cauze creştine,
spunea: „Singura investiţie care mi-a adus mereu
profituri tot mai mari au fost banii pe care i-am dat
Domnului.”
J.D. Rockefeller spunea: „Nu aş fi reuşit niciodată
să dau zecime din primul meu milion de dolari dacă
nu aş fi dat zecime din primul meu salariu de 1,5
dolari pe săptămână.”
3. Dăruirea
Dăruieşte cât trăieşti, ca să ştii la cine ajung
darurile tale.
4. Dăruirea
Dumnezeu judecă ceea ce dăm prin prisma celor
pe care păstrăm.
5. Nesocotinţă
Necazul este că prea mulţi oameni cheltuiesc bani
pe care încă nu i-au câştigat pe lucruri de care nu
au nevoie ca să impresioneze persoane pe care nu
le agreează.
6. Zecimea
W.A. Criswell povesteşte despre un tânăr ambiţios
care i-a spus pastorului că I-a promis Domnului a
zecea parte din venit. Împreună s-au rugat ca
Dumnezeu să binecuvânteze cariera tânărului. La
acea dată, tânărul câştiga 40 de dolari pe
săptămână şi dăruia zecime 4 dolari. După câţiva
ani, când venitul lui ajunsese la 500 de dolari pe
săptămână, l-a sunat pe pastor să îl întrebe dacă
nu poate fi dezlegat de făgăduinţa lui, căci îl costa
prea mult. Pastorul a răspuns: „Nu prea văd cum ai
putea fi dezlegat de făgăduinţa ta, însă Îl putem
ruga pe Dumnezeu să îţi reducă venitul la cei 40 de
dolari din care nu aveai nici o problemă să dăruieşti
zecimea.”
7. Despre dătători şi daruri
Grupul de vârstă care dăruie în scopuri caritabile
cel mai mare procent din venit (4,4%): 65 -77 de
ani.
Grupul de vârstă care dăruie în scopuri caritabile
cel mai mic procent din venit (1,2%): 18-24 de ani.
În America, în anul 1991, familiile sărace au dăruit
5,5% din venitul lor, în timp ce familiile bogate s-au
dispensat de 2,9%.
8. Slava lumii
Unii au ajuns mândri şi insolenţi pentru că aveau o
pană frumoasă la pălărie, călăreau un cal deosebit
sau erau gătiţi cu haine frumoase. Cine nu vede
nebunia acestora? Dacă există vreo fală în astfel
de lucruri, aceasta revine păsării, calului şi
croitorului. – Sf. Francisc de Sales.
9. Soli Deo Gloria
J.S. Bach spunea: „Muzica nu trebuie să aibă altă
finalitate şi alt ţel decât slava lui Dumnezeu şi
înviorarea sufletului.”
10. Ţinta determină calea
Creştinii fără ţinte sunt ca Alice în Ţara Minunilor,
care ajungând la o bifurcaţie şi neştiind pe care
drum să apuce, a întrebat pisica Cheshire:
„Pisicuţă Cheshire...vrei să îmi spui pe care drum
ar trebui să merg de-aici înainte?” „Depinde foarte
mult unde vrei să ajungi.”, a răspuns pisica. „Nu am
o ţintă anume.”, a răspuns Alice. „Păi, atunci, nu
are nici o importanţă pe care drum vei apuca.”
11. Maximă
Cei mai mulţi nu ştiu ce-şi doresc cu adevărat, însă
sunt siguri că nu au.
12. Ţintă fără săgeţi
Mulţi au o ţintă extraordinară în viaţă, însă nu şi
săgeţi.
2
13. Cheia depăşirii obstacolelor
Dr. Ari Kiev de la Universitatea Cornell a observat
că din momentul în care oamenii hotărăsc să îşi
concentreze întreaga energie asupra unui obiectiv
clar, încep să depăşească cele mai dificile
obstacole. Concluzia: „Stabilirea unui obiectiv
reprezintă o cheie a unei vieţi împlinite.”
14. Greşeala cui?
Omul să fie o gafă a lui Dumnezeu....sau
Dumnezeu, o gafă a omului? – Friederich
Nietzsche
15. Concluzia unui ateu
H.G. Wells nu a fost o persoană deosebit de
religioasă, însă după ce a cercetat istoria rasei
omeneşti şi a studiat existenţa umană, a ajuns la o
concluzie interesantă: „Religia este lucrul dintâi şi
cel de pe urmă şi până când omul Îl descoperă pe
Dumnezeu şi este găsit de El, nu are nici un
căpătâi. Da, îşi are prietenii lui, apropiaţii lui,
crâmpeiele de onoare, însă toate acestea îşi
găsesc locul şi viaţa îşi capătă sensul doar în
relaţia cu Dumnezeu.
16. Principiul lui G. Mueller
George Mueller (1805-1898) a ridicat multe
orfelinate în Ashley Down, Anglia. Fără un venit
regulat, acesta s-a încrezut în Dumnezeu pentru
banii şi hrana necesare întreţinerii a sute de copii
fără adăpost şi al căror prieten în Hristos s-a făcut.
Un om cu o credinţă radiantă, ani de-a rândul a
păstrat pe biroul său, la vedere, aceste cuvinte
care i-au adus mângâiere, putere şi încredere: „El
îţi poartă de grijă.” Muller credea că aceasta era
esenţa textului de la 1Pet. 5:7 şi pe acest adevăr
şi-a sprijinit credinţa în ajutorul divin. La sfârşitul
vieţii a recunoscut că niciodată Domnul nu i-a
trecut cu vederea nevoile.
17. Caracterul lui Dumnezeu văzut în copii
În timpul războiului de 30 de ani din Europa (1618-
1648), regele Suediei, Gustav Adolph, a căzut
răpus în timp ce armata sa obţinea victoria în
bătălia de la Lutzen, Germania. Suedia a fost
copleşită de durere, iar oficialii guvernamentali s-au
întrunit pentru a stabili modalitatea de guvernare a
ţării. Unii au sugerat conversia la forma de
conducere republicană, alţii au considerat că acum,
coroana trebuia să meargă la regele Poloniei, vărul
lui Adolph. Cancelarul Suediei s-a ridicat şi a spus:
„Să încetăm cu astfel de vorbe despre republici şi
regi ai Poloniei. În mijlocul nostru se află
moştenitoarea lui Gustav, în vârstă de 6 ani.” Unii
au protestat că nu au văzut-o niciodată. Cancelarul
le-a răspuns: „Aşteptaţi şi am să v-o prezint.” Şi
imediat a adus-o în încăpere pe Cristina, fiica
regelui, şi a aşezat-o pe tron. Unul dintre
reprezentaţi, mai suspicios, s-a apropiat de fetiţă şi
a privit-o cu atenţie, după care s-a întors către
adunare şi a spus: „Priviţi acesta nas, aceşti ochi,
această bărbie. În trăsăturile acestui copil văd
trăsăturile marelui Gustav. Este chiar fiica regelui
nostru!” Atunci toţi cei prezenţi au izbucnit în ovaţii:
„Trăiască Cristina, regina Suediei!”
18. Existenţa lui Dumnezeu
Cineva ar putea susţine că un poem nu este nimic
mai mult decât nişte mâzgăleli negre pe o foaie de
hârtie albă. Şi un astfel de argument ar pute suna
destul de convingător în urechile unora care nu ştiu
să citească. Apoi tipăritura ar putea fi examinată la
microscop, pentru a se stabili compoziţia hârtiei şi
tuşului, iar concluzia unei atare investigaţii nu va
afirma niciodată realitatea poemului. Cei care pot
citi, însă, vor insista în continuare că poemul există
cu adevărat.
20. Logica necredinţei
Să ne imaginăm o familie de şoricei care toată
viaţa au trăit în cutia unui pian. Lumea le era
inundată de muzica ce le umplea întunericul cu
sunet şi armonie. La început şoriceii au fost
impresionaţi. Gândul că era Cineva care crea
muzica – chiar dacă nevăzut ochilor lor – le oferea
mângâiere şi îi umplea de uimire. Le făcea plăcere
să se gândească la Marele Interpret pe care nu îl
puteau vedea. Până într-o zi când un şoricel mai
îndrăzneţ a mers mai sus decât ceilalţi, după care
s-a întors adâncit în gânduri. Descoperise cum
anume era creată muzica. Corzile erau secretul:
corzi bine întinse, de lungime diferite şi care
produceau sunetul prin vibraţii. Se impunea o
revizuire a vechilor lor credinţe. De-acum doar
vechii conservatori mai puteau crede în Interpretul
nevăzut. Mai târziu, un alt explorator a venit cu
informaţii suplimentare conform cărora, ciocănelele
erau secretul: multe ciocănele care loveau corzile.
Aceasta era o teorie şi mai complicată şi se părea
că toate datele indicau faptul că trăiau într-o lume
matematică şi mecanică. Interpretul nevăzut a
ajuns să fie considerat un mit şi nimic mai mult.
Însă pianistul a continuat să cânte.
21. Domnul este bogat
Misionarul Hudson Taylor avea încredere absolută
în credincioşia lui Dumnezeu. Iată ce găsim scris în
jurnalul lui: „Tatăl nostru cel ceresc este foarte
priceput. El ştie foarte bine că în fiecare dimineaţă,
copiii lui se trezesc cu un apetit robust....şi timp de
40 de ani, în pustie, a putut să acopere nevoile a 3
milioane de israeliţi. 3 milioane de misionari nu va
trimite El în China, însă chiar dacă, şi tot ar avea
posibilităţi vaste de a le acoperi nevoile...Bizuiţi-vă
pe El, căci lucrarea lui Dumnezeu făcută după voia
lui Dumnezeu nu va duce niciodată lipsă de
purtarea de grijă a lui Dumnezeu.”
3
22. Panteism
În timp ce fiul meu, Doug, se uita la lună, a întrebat:
„Mami, Dumnezeu se găseşte şi în lună?” I-am
explicat că Dumnezeu se găseşte pretutindeni. „Şi
în burtica mea?” „Da, într-un fel...”, i-am răspuns,
neştiind prea bine unde duceau întrebările
acestea... La care Doug îmi comunică: „Dumnezeu
ar vrea o banană...”
23. Intuiţie
Un pastor a primit un telefon de la o biserică ce se
oferea să îi plătească un salariu de 4 ori mai mare
decât cel actual. Fiind un om credincios, pastorul
nostru a petrecut mult timp în rugăciune pentru a
afla voia lui Dumnezeu. Nu mult după aceea,
cineva l-a întâlnit pe stradă pe fiul cel mic al
pastorului şi l-a întrebat: „Ştii ceva de ce anume va
face tatăl tău până la urmă?” „Păi, tata încă se mai
roagă, dar mama a început să facă bagajele.”
24. Zvonistică
Unii nu cred nimic dacă nu le este spus clar şi cu
voce tare, iar alţii nu cred decât ce le este şoptit la
ureche.
25. Anatomia bârfei
Bârfa este microbul cel mai de temut. Nu are nici
picioare şi nici aripi, ci numai cozi, majoritatea pline
de „bolduri înveninate”.
26. Trăieşte cum îţi place
Cineva l-a întrebat pe Martin Luther, în legătură cu
doctrina biblică a îndreptăţirii: „Este adevărat că
acum omul poate trăi aşa cum îi place?”. „Da, este
adevărat.” „Spuneţi-mi, ce vă face plăcere?”
Augustin a fost marele predicator al harului din sec.
4-5, şi deşi modul în care a înţeles el doctrina
justificării nu era la fel de acurat ca al
reformatorilor, răspunsul lui la această întrebare a
fost similar cu cel al lui Luther. Augustin spunea că
doctrina îndreptăţiri conduce la maxima: „Iubeşte-L
pe Dumnezeu şi fă ce îţi place.” Dar din cauza
înţelegerii noastre greşite a acestei teme principale
a Evangheliei, pentru mulţi dintre noi afirmaţia lui
Augustin pare un fel de dezlegare la păcătuire,
când de fapt se referă la motivaţia pe care creştinii
trebuie să o aibă pentru faptele lor. Persoana care
a fost îndreptăţită prin harul lui Dumnezeu are o
nouă şi mai înaltă motivaţie întru sfinţenie
autentică, alta decât îndreptăţirea de sine fără
conţinut şi temei ori teama decare sunt conduşi
atâţia dintre oamenii religioşi de astăzi.
27. Credinţa şi frica
În timpul construirii podului Golden Gate, peste
Golful San Franciso, lucrarea a rămas mult în urmă
din cauza morţii a mai multor lucrători care au
căzut de pe schele. Inginerii şi coordonatorii nu
reuşeau să găsească nici o soluţie pentru
prevenirea acestor accidente care ţineau pe loc
lucrarea, până când cineva a venit cu ideea ca o
plasă uriaşă să fie aşezată sub pod. Deşi o astfel
de plasă costa foarte mult, soluţia a fost adoptată.
După fixarea plasei, lucrarea aproape că nu a mai
suferit nici o întrerupere. Un lucrător sau doi s-a
întâmplat să mai cadă în plasă, dar au scăpat
nevătămaţi. Timpul care fusese pierdut în temeri a
fost recuperat prin înlocuirea fricii cu credinţa în
plasa salvatoare. Aşa cum nici noi nu am plătit
nimic pentru dragostea veşnică a lui Dumnezeu,
nimic pentru Fiul Lui, nimic pentru Duhul Lui, nimic
pentru har ori credinţă, nimic pentru odihna
eternă....Ce copleşitor este gândul la diferenţa
incomensurabilă între ceea ce merităm şi ceea ce
primim.
28. Plată, premiu, distincţie şi har
Atunci când cineva munceşte 8 ore şi este plătit
corespunzător cu timpul lucrat, aceasta se
numeşte salariu. Atunci când cineva se află în
competiţie cu alţii şi primeşte un trofeu pentru
reuşita sa, aceasta se cheamă premiu. Atunci când
cuiva îi este recunoscută activitatea sau
performanţele, aceasta se cheamă distincţie. Însă
când cineva nu este capabil să câştige nici salariu,
nici premiu, nu merită nici distincţie şi cu toate
acestea primeşte un dar – iată o descriere foarte
bună a harului nemeritat al lui Dumnezeu.
29. Xerxes şi căpitanul vasului
Se povesteşte că pe drumul spre acasă după o
mare campanie militară purtată în Grecia,
împăratul Xerxes călătorit la bordul unei corăbii
feniciene, împreună cu alţi soldaţi persani. Iată că o
furtună puternică s-a iscat şi căpitanul i-a spus lui
Xerxes că singura şansă de scăpare era să
uşureze încărcătura vasului. Împăratul s-a întors
către tovarăşii lui persani şi le-a spus: „De voi
depinde siguranţa mea. Acum dovediţi-vă preţuirea
pe care o aveţi pentru împăratul vostru.” Şi mai
mulţi s-au închinat înaintea lui şi s-au aruncat peste
bord.
Astfel corabia a reuşit să ajungă cu bine la ţărm.
Imediat Xerxe a ordonat ca o coroană de aur să fie
dată cârmaciului pentru că a reuşit să scape cu
viaţă pe împăratul, după care a dat ordin ca omul
să fie decapitat pentru că a provocat pierderea
atâtor vieţi de persani.
30. Sensul vieţii
În autobiografia sa, jurnalistul Carl Rowan ne
povesteşte despre o profesoară care a avut o
influenţă foarte mare asupra vieţii lui. Iată ce
relatează acesta: „d-ra Thompson s-a apropiat de
dulapul personal din care a scos o coală de hârtie
pe care era scris un text atribuit arhitectului Daniel
Burnham. Am ascultat-o cu atenţie în timp ce îmi
citea: „Nu faceţi planuri mărunte, lipsite de farmecul
care să aţâţe sângele oamenilor şi care probabil nu
vor fi realizate niciodată. Faceţi planuri mari, ţintiţi
4
înalt şi în speranţe şi în fapte. Nu uitaţi că fiii şi
nepoţii voştri vor face lucruri care ne vor umple de
uimire.” La mai mult de 30 de ani de atunci, am
ţinut un discurs în care am spus că Frances
Thompson mi-a instilat încrederea de care aveam
disperată nevoie. Istoria a fost publicată într-un ziar
şi cineva a trimis articolul şi d-rei Thompson.
Aceasta i-a scris lui Rowan: „Nici nu ştii cât de mult
a însemnat pentru mine articolul acesta. Ani de-a
rândul a trebuit să sufăr afirmaţiile fratelui meu cum
că mi-am irosit viaţa, că ar fi trebuit să mă
căsătoresc, să îmi întemeiez o familie. Însă când
am citit afirmaţia ta că am avut un rol în lansarea
carierei tale de ziarist, am luat articolul şi l-am pus
sub ochii fratelui meu. După ce l-a citit, i-am spus:
„Vezi, nu mi-am irosit viaţa chiar de tot, nu crezi?”
31. Lăcomie
Era proprietara unui lan de hoteluri. Deţinea Empire
State Building. Era miliardară. Iar în septembrie
1989, Leona Mindy Rosenthal Helmsley era
condamnată la închisoare pentru evaziune fiscală.
Potrivit unui articol apărut în Time Magazine, era o
avară tiranică ce încerca să îi zdrobească pe toţi
cei din preajmă. Nici o sumă de bani nu era prea
mică pentru a nu merita să lupte pentru ea. La
moartea subită a fiului ei, la numai 40 de ani, a
intentat proces şi a obţinut „partea leului” din
averea care i-ar fi revenit acestuia, echivalând cu
149000 de dolari, celor 4 fii ai decedatului
rămânându-le doar câte 432 de dolari, iar văduvei,
2171 de dolari.
32. Beneficiul crizei
În cartea sa First We Quit Our Jobs, Marilyn J.
Abraham scrie: „Iată ce ne-a povestit un fermier, în
timpul unei excursii: atunci când copacul se simte
ameninţat de foc, secetă sau alt factor distrugător,
se învălătuceşte sub coajă, pentru a se fortifica. Pe
dinafară, această tărie nouă poate să nu fie vizibilă,
căci deseori coaja continuă să prezinte acelaşi
aspect neted. Doar atunci când pomul este tăiat,
luptele sale interioare ies la iveală.” Dumnezeu
poate folosi suferinţa noastră în moduri care nu
sunt vizibile ochilor lumii.
33. Motivaţie
În 1858, misionarul scoţian John G. Paton şi soţia
lui au pornit spre Noile Hebride (în prezent,
Vanuatu). La trei luni de la sosirea pe insula Tanna,
soţia lui Paton a murit. O săptămână mai târziu, fiul
cel mic a murit. Paton era prăbuşit în deznădejde.
Se simţea teribil de singur, în mijlocul acelor
sălbatici care nu îi arătau nici o fărâmă de simpatie.
Iată ce scria el: „Doar cei care au avut parte de un
întuneric ca de miez de noapte mă pot înţelege.
Cât îi priveşte pe ceilalţi, ar fi cu totul în zadar să
încerc să le descriu suferinţa mea... Dacă nu ar fi
fost Domnul şi părtăşia cu El...mi-aş fi pierdut
minţile şi aş fi murit.”
34. Curajul de a accepta criza
Într-o predică recentă, Bill Hybels ne povesteşte
despre o prietenă a cărui fiică se născuse cu un
handicap mental. Erau zile în care se simţea
copleşită de tristeţe, aşa cum este şi cea despre
care iată ce i-a scris lui Hybels: „Uneori simt că nu
mai pot... Ultimul val de suferinţă m-a lovit anul
trecut, înainte de cea de-a 16-a aniversare a fiicei
mele. Pe măsură ce ziua se apropia, gândul mă
purta numai la toate acele lucruri de care fiica mea
nu va avea parte niciodată. Ce am făcut atunci?
Ceea ce iarăşi şi iarăşi am învăţat să fac: am făcut
ceea ce eu cred că este singurul lucru care poate
cuceri durerea: am cuprins-o în suflet. .. Am plâns
şi am plâns şi am plâns şi am privit drept în faţă
durerea care îmi stătea înainte.”
Cei care îşi acceptă simţămintele şi le exprimă
liber, fac primul pas spre speranţă.”
35. Mereu în sus
Ajuns la vârsta de 95 de ani, Pablo Casals a fost
întrebat de un reporter: „Domnule Casals, aţi
împlinit 95 de ani şi sunteţi cel mai mare
violoncelist din toate timpurile. De ce mai exersaţi 6
ore pe zi?” La care Pablo Casals a răspuns:
„Pentru că eu cred că fac progrese.”
36. Când încetezi să mai studiezi?
În cursul unei discuţii, la o cină festivă, tânăra de
lângă Albert Einstein l-a întrebat pe fizicianul cu
părul nins: „Dumneavoastră cu ce vă ocupaţi?” „M-
am consacrat studiului fizicii.” Fata l-a privit cu ochi
mari de uimire: „Adică vreţi să spuneţi că la vârsta
dumneavoastră încă mai studiaţi fizica? Eu am şi
terminat-o, anul trecut.”
37. Vindecare de psihiatru
Un bărbat intră într-un bar, cere un pahar de bere
pe care imediat îl azvârle pe faţa barmanului.
Repede ia un prosop şi începe să îl şteargă pe
faţă, în timp ce îşi cere scuze: „Îmi pare rău...vă rog
să mă iertaţi....vedeţi, dumneavoastră, e ca o
obsesie pe care nu o pot controla...nu ştiu ce să
mai fac.” „Aţi face bine să găsiţi o soluţie. Oricum,
fiţi sigur că vă voi ţine minte şi nu vă voi mai servi
până când nu vă veţi fi tratat problema”. Au trecut
câteva luni până când omul nostru şi-a făcut din
nou apariţia la bar. A cerut o bere, dar barmanul a
refuzat să îl servească. Omul nostru i-a explicat că
a fost la psihiatru şi că şi-a rezolvat problema.
Convins în cele din urmă, barmanul i-a pus înainte
un pahar de bere. Omul a luat paharul şi .... a
zvârlit berea pe faţa stupefiată a omului. „Parcă
ziceaţi că v-aţi vindecat!” „Aşa şi este. Continui s-o
fac, însă nu mă mai simt vinovat pentru aceasta!”
38. Vinovăţia
5
Vinovăţia este asemenea lumii roşii care clipeşte
pe bordul maşinii. Ai două alternative: ori opreşti ca
să rezolvi problema, ori strici beculeţul.
39. Mesaje subliminale – obiceiuri
Anual americanii cheltuiesc 50 de milioane pe
casete cu mesaje subliminale care să îi ajute să
reuşească orice, de la îmbunătăţirea imaginii de
sine, la lăsarea de fumat. Cât priveşte verdictul
Comisiei Naţionale de Studii, cu privire la aceste
tehnici, din 1992, este clar şi deloc subliminal:
mesajele subliminale nu au nici un efect şi nu
conferă puterea transformatoare pe care o promit.
40. Obiceiuri
La început, obiceiurile sunt ca pânza de păianjen,
apoi, ca funia.
41. Obiceiurile şi sănătatea
Studiile au arătat că o îmbunătăţire imediată a
sănătăţii va convinge mai multe persoane să îşi
schimbe obiceiurile, decât ar face-o o ameninţare
îndepărtată.
42. Obiceiurile, ca limbaj
Deja nu ne mai mirăm de uşurinţa cu care un copil
de 3-4 anişori învaţă o limbă străină, doar din
auzite, fără asistenţă de specialitate. Şi cu toate
acestea, suntem foarte reticenţi în a admite faptul
că un copil de aceeaşi vârstă poate prinde atitudini
şi prejudecăţi inconştiente, fără a-i fi predate, şi nu
de puţine ori acestea îi rămân mai mult timp în
minte, decât cele învăţate la şcoală.
43. Obiceiul
Obiceiul este ca o funie; în fiecare zi mai împletim
un fir în ea, până când ajunge indestructibilă.
44. Cum să luptăm împotriva obiceiurilor
Obiceiul este obicei şi nu oricine îl poate goni pe
fereastră; în schimb poate fi momit pe scări, câte o
treaptă, câte o treaptă, până la uşă şi afară!
45. Obiceiurile
Obiceiul este asemenea unui pat confortabil, în
care este uşor să te bagi, dar greu să ieşi.
46. Fericire
Potrivit experţilor doar 20% dintre americani sunt
fericiţi. Probabil că aceşti experţi ar fi de acord cu
definiţia dată de psihiatrul Thomas Szasz, fericirii:
„Fericirea este o condiţie imaginară, în trecut
atribuită de cei vii celor morţi, în prezent, de regulă
atribuită de adulţi copiilor, iar de copii, adulţilor.”
47. Împăratul nefericit
Sunt 50 de ani de când sunt împărat, domnind pe
timp de pace sau de război, iubit de supuşi, urât de
duşmani, respectat de aliaţi. Bogăţii sau onoruri,
putere şi plăceri, toate mi-au stat la dispoziţie şi
nici o binecuvântare pământească nu a lipsit fericirii
mele. Şi în aceste condiţii, am numărat cu atenţie
zilele de fericire curată şi adevărată de care am
avut parte: 14 în total! Omule, nu-ţi pune nădejdea
în lumea de aici! Abdalrahman, în Declinul şi
căderea Imperiului Roman.
48. Frica pradă fericirea
Un bătrân a fost întrebat ce anume i-a răpit cel mai
şi cel mai mult din bucuria vieţii. Acesta a răspuns:
„Lucrurile care nu s-au întâmplat niciodată!” Cineva
menţiona aceste trei secrete ale fericirii: (1) nu te
agita – El te iubeşte (Ioan 13:1), (2) Nu te pierde cu
firea – El te sprijineşte (Psa. 139:10); (3) nu te
agita – El te susţine (Psa. 121:5).
49. Fericirea este....
Nu fericirea este scopul vieţii, ci caracterul. – H.W.
Beecher
50. Fericirea – de atins
Fericirea în această lume, atunci când vine, vine în
mod accidental. Fă din ea obiectul căutărilor tale şi
te vei găsi alergând după cai verzi pe pereţi....
Urmăreşte alt obiectiv şi foarte posibil că vei da
peste fericire, fără ca măcar să îţi fi propus.
51. Împietrire
După ce ai trăit o viaţă în cimitir, nu mai plângi
atunci când moare cineva.
52. Ură
Ura este ca un acid: distruge atât vasul în care e
depozitată, cât şi suprafaţa peste care se varsă.
53. Durere de cap
Cauze comune ale durerilor de cap: foamea,
abuzul de medicamente, somn insuficient sau
excesiv, dormitul cu capul sub pernă sau sub
plapumă, schimbarea vremii, condusul maşinii,
renunţarea la cafea.
54. Credinţă
Credinţa că voi fi izbăvit nu este credinţă în
Dumnezeu. Indiferent dacă izbăvirea mea este sau
nu vizibilă, credinţa înseamnă că voi rămâne
neclintit în convingerea că Dumnezeu este iubire.
Sunt lucruri care nu se învaţă decât în cuptorul de
foc. – Oswald Chambers.
55. Pavel şi darul vindecării
Odată cu trecerea timpului, remarcăm un declin în
frecvenţa vindecărilor lui Pavel:
Gal. 4:13-14: Pavel este bolnav.
2Cor. 12:7-10: Pavel este suferind.
Fil. 2:25-30: Epafrodit este bolnav
1Tim. 5:23: Timotei este bolnav (62-63 d.Hr.)
2Tim. 4:20: Trofim este bolnav (64)
56. Ultima problemă de sănătate
6
În 1845k fostul preşedinte John Quincy Adams, a
suferit un atac cerebral. Deşi în anul următor a
revenit în Congresul american, sănătatea sa se
deteriora vizibil. Daniel Webster descrie astfel
ultima sa întâlnire cu Amdams: „Cineva, un prieten,
a intrat şi l-a întrebat cum se simte. Adams a
răspuns: „locuiesc într-un locaş şubred, degradat,
bătut de vânturi şi şubrezit de furtuni şi din câte
văd, proprietarul nu are în plan nici o lucrare de
reparaţie.”
57. Grijă
Nu merge la un medic în al cărui cabinet plantele
sunt lăsate să se usuce.
58. Inima
În Scriptură, inima este termenul care desemnează
cel mai cuprinzător o persoană autentică. Inima
este acea parte a fiinţei noastre în care au loc
deliberarea, decizia, dorirea. Despre inimă s-a spus
că este „locul activităţii spirituale decisive şi
conştiente”, „termenul cel mai cuprinzător pentru
persoană ca întreg, înglobând sentimentele,
dorinţele, pasiunile, gândirea, înţelegerea şi voinţa
acesteia” şi „centrul unei persoane, locul căruia I se
adresează Dumnezeu.”
59. Cunoaşterea cu inima
Ajungem să cunoaştem adevărul nu numai pe
calea raţiunii, dar şi mai mult, cu ajutorul inimii
noastre. – Blaise Pascal
60. Raţiuni ale inimii
Inima îşi are raţiunile ei, necunoscute minţii. –
Blaise Pascal
61. Statistici
În 1991, un sondaj Gallup a arătat că 78% dinte
americani credeau că după moarte, vor ajunge în
cer. Dintre aceştia mulţi erau aproape străini de
rugăciune, studiul biblic, mersul la biserică, ei înşişi
recunoscând că trăiau pentru satisfacţia personală,
iar nu pentru a fi pe placul lui Dumnezeu.
Întrebarea este de ce mai vroiau să ajungă în
ceruri....
62. Marco Polo în China
Aflat pe patul de moarte, Marco Polo, renumitul
călător veneţian, a fost îndemnat de calomniatorii
lui să renege tot ce a spus despre China şi
ţinuturile din Orientul Îndepărtat. Marco Polo a
refuzat, adăugând: „şi nu am spus nici jumătate din
câte am văzut”.
63. Nec plus ultra
În Valladolid, Spania, locul unde a murit Cristofor
Columb, se află un monument comemorând marea
descoperire. Elementul poate cel mai interesant al
acestui monument este statuia unui leu, înfăţişat ca
distrugând unul dintre cuvintele ce alcătuiesc
expresia latină care timp de secole a fost moto-ul
Spaniei: Nec plus ultra (nimic mai mult dincolo).
Anterior călătoriei întreprinse de Columb, spaniolii
credeau că atinseseră capătul pământului.
Cuvântul pe care leul îl distruge este „nec”. Columb
chiar a demonstrat că într-adevăr, era „mai mult
dincolo”.
64. Fărâmituri de fericire
Un om respectat de toţi, cunoscut ca „unchiul
Johnson”, a murit în Michigan la incredibila vârstă
de 120 de ani, care poate că se datora şi viziunii
voioase asupra vieţii. Într-o zi, pe când trebăluia în
grădină, fredona imnuri de laudă. Pastorul său,
care tocmai trecea pe acolo, l-a strigat peste gard:
„Unchiule Johnson, eşti foarte fericit astăzi!” „Da,
aşa e, tocmai mă gândeam că dacă fărâmiturile de
fericire care cad în lumea asta, de la masa
Stăpânului, sunt aşa de gustoase, cum trebuie să
fie atunci felia întreagă când vom proslăviţi!”
65. Câinele de afară
Într-una din cărţile sale, A.M. Hunter, specialist în
Noul Testament, relatează istoria unui muribund
care i-a cerut medicului său creştin să îi spună câte
ceva despre locul în care urma să meargă. Pe
când doctorul încerca să bălmăjească un răspuns,
a auzit ceva zgâriind la uşă.” Imediat doctorului i-a
venit inspiraţia: „Ai auzit zgomotul acela? Este
câinele meu care a rămas jos. Se pare că şi-a
pierdut răbdarea şi a urcat la etaj unde mi-a auzit
vocea. Nu are nici cel mai mic habar de ce anume
este după uşă, însă ştie că eu sunt aici. Ei bine,
cam aşa stau lucrurile şi în cazul tău. Nu cunoşti ce
anume se află dincolo de uşă, însă ştii că Stăpânul
tău este acolo.”
66. Înălţimi
Alexander Pope, poet englez, 1,37 m
Olga Korbut, gimnastă, Rusia, 1,50 m
Victoria, regina Angliei, 1,52 m
John Keats, poet englez, 1,54 m
St. Francisco de Assisi, întemeietorului ordinului
călugăresc franciscan, 1,55 m
Yuri Gagarin, cosmonaut rus, 1,57 m
Voltaire, scriitor francez, 1,61m
James Madison, preşedinte S.U.A., 1,62 m
Gustav Mahler, compozitor austriac, 1,62 m
Pablo Picasso, pictor spaniol, 1,62 m
7
Haile Selassie, împărat etiopian, 1,62 m
Hirohito, împărat japonez, 1,65 m
Napoleon Bonaparte, împărat francez, 1,67 m
Iosif Stalin, conducător sovietic, 1,67 m
67. Fă măcar ce poţi
Se povesteşte că în cabina de la bordul unui vapor
prins într-o furtună în Atlantic, se afla un pasager,
zăcând aproape mort din pricina răului de mare.
Deodată se auzi strigătul: „Om peste bord!”
Pasagerul nostru şi-a zis în gând: „Dumnezeu să îl
ajute pe amărâtul acela, eu unul nu pot face nimic
pentru el...” Apoi îi veni ideea că ar putea totuşi să
aşeze în dreptul hubloului o lanternă aprinsă.
Ulterior omul acela a fost salvat şi iată ce spunea
el: „Mă afundam în întunericul de afară când lumina
de la un hublou a căzut pe mâna mea şi marinarul
din barca de salvare m-a putut vedea şi trage afară
din apă.”
68. Soluţie în vis
O problemă majoră în proiectarea primei maşini de
cusut a fost locaţia găurii acului. Pe zi ce trecea,
Elias Howe rămânea cu tot mai puţini bani şi tot
mai puţine idei, când, într-o noapte, a avut un vis
ciudat. Se făcea că era condus la locul de execuţie,
pentru că nu reuşise să proiecteze o maşină de
cusut pentru regele dintr-o ţară ciudată. Era
înconjurat de soldaţi, toţi cu suliţe care aveau vârful
găurit. Realizând faptul că aceasta era soluţia la
impasul în care se găsea, a sărit din pat şi imediat
s-a dus în atelierul său. Până la ora 9, în dimineaţa
aceleiaşi zile, Howe a şi finalizat proiectul primei
maşini de cusut, căreia nu-i mai lipsea decât un
vârf de ac corespunzător.
69. Scările de la şa
În 1066 a avut loc una dinte bătăliile cele mai
decisive din istorie. William, ducele Normandiei, a
invadat Anglia, unde îl aştepta un oponent deloc
neînsemnat. Unul dintre motivele încrederii sale
într-o astfel de expediţie era o invenţie recentă de
care englezii nu aveau cunoştinţă: scările şeii.
Călăreţii englezi încă mai foloseau un echipament
care nu le conferea aceeaşi stabilitate ca
harnaşamentul inovator al normanzilor. Acest
articol al harnaşamentului a condus la cucerirea de
către normanzi a Britaniei şi fără el Wihlem nu s-ar
fi aventurat niciodată într-o expediţie atât de
riscantă.
70. Ce poate face un singur vot
În 1645, un singur vot i-a conferit lui Cromwell
controlul asupra Angliei.
În 1649, un singur vot a hotărât execuţia lui Carol I,
regele Angliei.
În 1776, un singur vot a stabilit drept limbă oficială
a Americii, engleza, iar nu germana.
În 1845, un vot a inclus Texasul în Uniunea
Statelor Americane.
În 1868, un singur vot l-a scăpat pe preşedintele
Andrews de trimiterea în instanţă.
În 1875, un singur vot a hotărât trecerea Franţei de
la monarhie la republică.
În 1923, un singur vot i-a conferit lui Hitler controlul
asupra partidului nazist.
În 1960, Richard Nixon a câştigat alegerile
prezidenţiale în faţa lui J.F. Kennedy, la diferenţă
de 1 vot.
71. Împăcare
Într-o seară de anul nou, la Clubul Garrick din
Londra, dramaturgul Frederick Londsdale a fost
rugat de Seymour Hicks să se împace cu un alt
membru. Cei doi avuseseră o altercaţie după care
nu şi-au mai vorbit niciodată. „Trebuie s-o faci,” i-a
spus Hicks lui Londsdale. „Nu se cade să fii
neprietenos într-o asemenea ocazie. Hai, du-te la
el şi urează-i un an nou fericit.” Londsdale s-a dus
atunci la duşmanul lui şi i-a spus: „Îţi doresc un an
nou fericit....unul singur.”
72. Replică
Chirchill, maestrul replicii, şi-a făcut un obicei din a
împuşca oamenii cu propriile gloanţe. Iată ce i-a
răspuns lui George Bernard Show, care îl invitase
la una din premierele pieselor sale. Shaw îi
trimisese 2 bilete, „pentru dumneavoastră şi pentru
un prieten – dacă aveţi vreunul.” Cum Churchill nu
era liber în seara premierei, l-a întrebat pe
dramaturg dacă nu ar putea folosi biletele în seara
următoarei reprezentaţii – „dacă va mai fi vreuna”.
73. Ştiu eu şi e de ajuns!
Se spune că pe când lucra la magnificele fresce de
pe tavanul Capelei Sixtine, Michelangelo a fost
întrebat de un prieten de ce îşi dădea atâta silinţă
cu pictarea unor chipuri care oricum aveau să fie
văzute de la o distanţă considerabilă. „Cine va şti
dacă sunt sau nu fără greşeală?” „Eu.”, a replicat
artistul.
74. Minciuna face mincinoşi
Stuart Briscoe povesteşte cum a fost angajat la o
bancă. Era tânăr şi fără experienţă în ale meseriei.
Într-o zi, şeful lui i-a spus: „Dacă mă sună dl.
Brown, spune-i că nu sunt la birou.” Briscoe a
replicat, „Oh, plănuiţi să ieşiţi undeva?” „Nu, ci pur
şi simplu nu vreau să vorbesc cu el.” „Deci, să
înţeleg că vreţi să mint pentru dumneavoastră?”
Şeful a răbufnit imediat. Stuart s-a rugat şi imediat
a avut inspiraţia să spună: „Atitudinea mea nu ar
trebui să vă supere, ci dimpotrivă, căci dacă sunt
de acord să mint pentru dumneavoastră, ce anume
mă vă reţine să vă mint pe dumneavoastră?”
8
75. Reputaţie
Nu poţi clădi o reputaţie pe ceea ce vei face! –
Henry Ford
76. Prevederea dispreţuită
La 13 iunie 1889, în ziarul din Spokane a apărut un
editorial în care se pleda în favoarea constituirii
unui echipaj de pompieri. Oraşul Seattle tocmai
fusese distrus de un incendiu de proporţie şi ziarul
cu pricina dorea prevenirea unei asemenea
calamităţi. Nici o măsură nu a fost luată. Două luni
mai târziu, oraşul Spokane pierea mistuit de flăcări.
77. Ultima picătură
În timpul celui de-al doilea război mondial,
Abraham Lincoln a făcut afirmaţia că mulţi erau cei
dispuşi să îşi verse ultima picătură de sânge, însă
puţini cei gata să o verse pe prima.
78. Dispreţuirea tinerilor
Copil dornic să dea o mână de ajutor la treburile
din gospodărie, de obicei este „prea mic pentru
asta”.
79. Piciorul de lemn
Alexander de Seversky, aviator şi inginer american,
se afla în vizită la spital, la un pilot coleg. Tânărul
tocmai îşi pierduse piciorul, iar Severesky, care de
ceva timp avea un picior de lemn, a încercat să îl
înveselească: „Pierderea unui picior nu e o
nenorocire aşa de mare. Un picior de lemn nu te va
durea niciodată. Convinge-te singur!” Tânărul a dat
curs invitaţiei şi i-a aplicat lui Seversky o lovitură de
baston. „Vezi,” a exclamat Seversky cu un zâmbet
larg pe faţă, „dacă ai fi lovit un picior normal,
nefericitul său posesor ar sta la pat pe puţin 5 zile!”
Şi acestea fiind zise, şi-a luat rămas bun de la
prietenul său şi a plecat. Odată ajuns pe holul
spitalului, s-a prăbuşit de durere: tânărul lovise
piciorul cel bun.
80. Taina arborelui sequoia
În timpul unei excursii în California, ghidul ne-a
atras atenţia că rădăcinile arborelui sequoia se
găsesc foarte aproape de suprafaţă. „Imposibil!”
am exclamat. „Eu am crescut la ţară şi ştiu foarte
bine că dacă rădăcinile nu sunt înfipte adânc,
copacii riscă să fie culcaţi la pământ de vânturile
mai puternice.”
„Nu şi arborii sequoia. Aceştia cresc în crânguri şi
rădăcinile lor se întreţes imediat sub sol. Astfel,
atunci când se porneşte un vânt puternic, arborii de
sequoia se „ţin” unul de celălalt.”
81. Nici o stea
În timpul unor repetiţii la Opera Metropolitan,
marele dirijor Arturo Toscanini a făcut solistei
câteva observaţii critice, dar constructive. Aceasta,
însă, prea mândră ca să accepte ajutorul dirijorului,
a protestat cu mânie: „Eu sunt starul acestei
reprezentaţii!” Toscanini a răspuns cu înţelepciune
şi fermitate: „Doamnă, în cadrul acestei
reprezentaţii nimeni nu este star!”
82. Interpretare
În jurul anului 512 î.Hr., în timp ce Darius I
Persanul îşi conducea armatele la nord de Marea
Neagră, sciţii i-au trimis un mesaj ale cărui
„cuvinte” erau un şoricel, o broască, o pasăre şi 5
săgeţi. Darius şi-a convocat generalii: „Victoria ne
este asigurată. Aceste săgeţi înseamnă că sciţii vor
depune armele; şoarecele înseamnă că ţinutul scit
ne va fi predat; broasca înseamnă că râurile şi
lacurile lor vor fi tot ale noastre, iar armatele scite
vor zbura ca pasările dinaintea noastră.” Însă un
sfetnic al împăratului a intervenit: „Prin aceste
simboluri sciţii vă transmit că doar dacă nu ne
prefacem în păsări ca să zburăm sau în broaşte ca
să ne ascundem în ape sau în şoareci ca să ne
scurmăm adăpostul în pământ, atunci cu toţii vom fi
ucişi de arcaşii sciţi.” Darius a acceptat sfatul şi a
declarat că cea de-a doua interpretare era cea
corectă, după care a dat ordinul de retragere.
83. Apropiere
În curriculum-ul universităţii Iowa figura un curs de
artă care includea un exerciţiu mai puţin obişnuit.
Profesorul venea în clasă cu o sacoşă de plină cu
lămâi pe care le împărţea elevilor. Fiecare elev
trebuia să poarte cu sine zi şi noapte, lămâia
primită, s-o miroasă, s-o pipăie, s-o examineze. Cu
ocazia unei clase de curs ulterioare, profesorul le
cerea să îşi pună toţi lămâile în sacoşă, după care
fiecare trebuia să şi-o identifice. Surprinzător,
majoritatea au reuşit fără nici o dificultate.
84. Familiaritate şi intimitate
Familiaritatea nu este acelaşi lucru cu intimitatea.
Fiecare îşi are valoarea sa în viaţă, mai cu seamă
în viaţa de familie, însă una nu poate ţine locul
celeilalte. În căsătorie, familiaritatea este aproape
iminentă; se instalează aproape imperceptibil.
Intimitatea este de regulă mai greu de atins.
Familiaritatea aduce un grad de confort şi de
destindere. Intimitatea doreşte cu nesaţ după o mai
profundă înţelegere şi apreciere personală.
85. Implicare
În pădure ar fi linişte deplină, dacă nu ar mai cânta
decât păsările maestre.
86. Valoarea obstacolelor
În 1832, inginerul francez Ferdinand Marie Lesseps
se afla într-un voiaj pe Mediterana, când unul dintre
pasageri s-a îmbolnăvit şi întreg vasul a intrat în
carantină. Lesseps era o persoană dinamică, astfel
că incidentul s-a dovedit a fi o mare frustrare. Însă
orele în şir petrecute la bordul vasului izolat, i-au
oferit şansa de a citi memoriile lui Charles le Pere,
cel care investigase posibilitatea construirii unui
9
canal de la Marea Roşie la Mediterana. În urma
acestei lecturi, Lesseps a început să elaboreze în
minte un plan detaliat pentru construirea Canalului
de Suez. 30 de ani mai târziu, canalul a fost
finalizat sub conducerea lui Lesseps, dovedindu-se
a fi o construcţie de mare valoare. Până la urmă
carantina s-a dovedit a fi profitabilă.
87. Curaj
Ani de-a rândul sir Walter Scott a dominat peisajul
literar britanic. Nimeni nu putea scrie la fel ca el.
Apoi au început să apară scrierile Lordului Byron,
iar măreţia lor a devenit imediat evidentă. Nu peste
mult timp, un critic anonim a făcut elogiul poeziilor
lui Byron într-o publicaţie londoneză şi declara că
în prezenţa acestor lucrări strălucite ale geniului
poetic, Scott nu mai putea fi considerat poetul de
frunte al Angliei. Ulterior s-a descoperit să acel
critic anonim nu era altul decât însuşi Sir Walter
Scott!
88. Mântuitor înainte de toate
D.M. Stearns predica în Philadelphia. La încheierea
serviciului divin, un necunoscut s-a apropiat de el şi
i-a spus: „Nu sunt de acord cu modul în care vorbiţi
despre cruce. Consider că în loc de a pune
accentul pe moartea lui Isus, ar fi mult mai bine
dacă L-aţi predica pe Isus, Învăţătorul şi exemplul
nostru.” Stearns a replicat: „Dacă vi L-aş prezenta
pe Isus în acest mod, aţi fi dispus să Îl urmaţi?” „Cu
siguranţă că da.”, a răspuns necunoscutul, fără
ezitare. „Bine...Hai să facem primul pas. Isus nu a
păcătuit. Puteţi afirma aceasta şi în dreptul
dumneavoastră?” Omul nostru se arătă surprins şi
oarecum derutat. „Categoric că nu, ştiu foarte bine
şi recunosc că păcătuiesc.” La care Stearns i-a
spus: „Atunci în primul şi primul rând aveţi nevoie
de un Mântuitor, iar nu de un exemplu!”
89. Numele lui Isus
Domnul Isus Hristos este desemnat în Biblie prin
intermediul a 256 de nume şi motivul ar putea fi
faptul că El se găseşte infinit deasupra capacităţii
de exprimare a tuturor acestor nume.
90. Mărturia creştinilor
Iată ce scria unui prieten, un muribund din sec. 3:
„Aceasta este o lume rea, peste măsură de rea.
Dar iată că în mijlocul ei am descoperit un popor
liniştit şi curat, cunoscător al unei taine însemnate.
Oamenii aceştia au descoperit o bucurie de mii de
ori mai bună decât orice desfătare ce ţine de viaţa
aceasta păcătoasă. Sunt dispreţuiţi şi persecutaţi,
dar nici că le pasă. Sunt stăpânii sufletelor lor; au
biruit lumea. Aceşti oameni sunt creştini – iar eu
sunt unul dintre ei.”
91. Îndreptăţire
Roy Gustafson ne oferă cea mai bună ilustraţie a
îndreptăţirii. Se povesteşte că în Anglia trăia un om
care s-a îmbarcat împreună cu Rolls Royce-ul său,
cu destinaţia Europa. În timp ce conducea prin
Europa, iată că ceva s-a întâmplat la motorul
maşinii. Imediat a trimis o telegramă la uzinele
Rolls Royce, în care le solicita ajutorul.
Conducerea uzinei a trimis un mecanic cu primul
avion. Mecanicul a reparat maşina, după care s-a
întors în Anglia, iar omul nostru şi-a reluat
călătoria, nu fără să se întrebe cât avea să îl coste
intervenţia. Odată revenit în ţară, a trimis o
scrisoare la uzină, cu întrebarea cât datora pentru
reparaţie. Iată răspunsul pe care l-a primit: „Stimate
domn, în registrele noastre nu apare nici o notă
cum că o maşină Rolls Royce ar fi suferit vreo
defecţiune.” Vedeţi, aceasta este îndreptăţirea.
92. Faptele Legii şi faptele credinţei
Se pune întrebarea: cum poate avea loc
îndreptăţirea, fără faptele Legii, deşi Iacob ne
spune că „credinţa fără fapte este moartă”? Ca
răspuns, apostolul face distincţia între lege şi
credinţă, slovă şi har. „Faptele legii” sunt acele
fapte făcute fără credinţă şi fără har, prin legea
care obligă la înfăptuirea lor din frică sau interes, în
vederea câştigării unor avantaje temporare.
„Faptele credinţei” însă, sunt acele fapte împlinite
în spiritul libertăţii, din dragoste de Dumnezeu şi
pot fi împlinite doar de aceia care sunt îndreptăţiţi
prin credinţă.
O maimuţă poate imita gesturile unui om, însă
aceasta nu îi va conferi automat statut de om.
Dacă maimuţa ar deveni om nu ar fi nici în virtutea
faptelor prin care mimează comportamentul uman,
ci în virtutea unui act al lui Dumnezeu, ceea ce e
cu totul altceva. Odată ce e fiinţă omenească,
maimuţa va împlini faptele omeneşti într-o manieră
corespunzătoare şi de acum fiind fiinţă omenească,
nu ar avea nici un merit în aceea că se comportă
ca o fiinţă omenească!
Pavel nu spune că credinţa nu îşi are faptele ei, ci
că îndreptăţeşte fără faptele legii. Ca atare,
îndreptăţirea nu necesită faptele legii, ci o credinţă
vie care împlineşte aceste fapte. – Luther.
93. Amabilitate
Amabilitatea face omul plăcut. Dacă vrei să
cucereşti lumea, topeşte-o şi nu o zdrobi cu
ciocanul.
94. Nonviolenţa
Nonviolenţa este răspunsul la problemele politice şi
morale cruciale ale timpului nostru. Omul trebuie să
învingă opresiunea şi violenţa fără a recurge la
opresiune şi violenţă. Omul trebuie să elaboreze o
metodă de rezolvare a tuturor conflictelor care să
nu facă uz de violenţă şi represiune.
95. Efectul Legii
Este adevărat că Legea nu poate constrânge pe
nimeni să mă iubească, însă îi poate opri pe ceilalţi
10
de la a mă linşa, ceea ce pentru mine nu este deloc
lipsit de importanţă. – Martin Luther King, jr.
96. Întuneric şi lumină
Întunericul nu poate alunga întunericul :numai
lumina poate face aceasta. Ura nu poate alunga
ura: numai iubirea poate face aceasta. Ura
sporeşte ura, violenţa sporeşte violenţa, asprimea
sporeşte asprimea. Reacţia în lanţ a răului – ura
zămislind ură, războaiele zămislind războaie –
trebuie întreruptă ori ne vom prăbuşi în abisul
întunecat al anihilării. – Martin Luther King, jr.
97. Biserica şi statul
Biserica trebuie să nu uite că nu este nici stăpânul,
nici sluga statului, ci mai degrabă, conştiinţa
statului. Biserica trebuie să fie călăuză şi critic al
statului, dar niciodată o unealtă a acestuia. Dacă
biserica nu îşi recapătă zelul profetic, va ajunge un
club social lipsit de relevanţă şi fără autoritate
morală sau spirituală. – Martin Luther King, jr.
98. Ultimele cuvinte
Fizicianul şi chimistul englez Michael Faraday
(1791-1867) a fost întrebat dacă s-a gândit
vreodată cu ce se va ocupa în viaţa viitoare. După
puţin timp de gândire, Faraday a răspuns: „Voi fi cu
Hristos şi asta va fi suficient.”
99. Ultimele cuvinte
Herman Lange, creştin german, urma să fie
executat de nazişti în timpul celui de-al doilea
război mondial. Şi în noaptea de dinainte de ziua
execuţiei, Lange a scris un bilet pentru părinţii lui,
în care le spunea că era stăpânit de două
sentimente: „În primul rând, mă găsesc într-o
dispoziţie veselă, în al doilea rând sunt cuprins de
o mare nerăbdare.” După care urmează
frumoasele cuvinte: „În Hristos mi-am pus mereu
credinţa şi astăzi această credinţă în El este mai
fermă ca oricând.” La final îşi îndemna părinţii să
citească Noul Testament, în care vor găsi
mângâiere. „Pe orice pagină vă veţi opri privirea,
veţi afla mare bucurie pentru harul care ne face
copii ai lui Dumnezeu. Şi ce rău s-ar putea abate
asupra unui copil al lui Dumnezeu? Sau de ce m-
aş teme? Dimpotrivă, nu putem decât să ne
bucurăm!”
100. Ultimele cuvinte
...adresate de pe rug, de Latimer, tovarăşului său
de martiriu, Ridley:
„Mângâie-te, frate Ridley, şi îmbărbătează-te, căci
în această zi vom aprinde în Anglia, prin harul
Domnului, o aşa lumină care, nădăjduiesc, nu va fi
stinsă niciodată...Tată din ceruri, primeşte-mi
sufletul!”
11