DANIEL
Chiar pe Nebucadneţar!
Când poporul Israel
A păcătuit,
Domnul n-a mai fost cu el,
Şi l-a părăsit.
Nebucadneţar a-nvins
Pe poporul Israel;
Mulţi prizonieri a prins
Şi i-a dus cu el…
Câţiva erau între ei
Credincioşi, curaţi:
Daniel şi cu cei trei
Prieteni devotaţi.
Nebucadneţar spunea
Că l-a-nvins pe Israel
Pentru că Marduk era
Mai puternic şi mai vrednic
Decât Dumnezeu din cer.
Însă Dumnezeu dorea
Să-nţelegă împăratul
Că problema cea mai grea
O constituia păcatul.
Pe evrei i-a-nvins păcatul,
Şi nu zeii surzi şi muţi.
Numai tu eşti vinovatul
Când de Domnul nu asculţi!
O, ce mult ar fi dorit
Dumnezeu prin al Său Har
Ca să-l vadă mântuit
Planul trebuia-mplinit
Prin cei patru credincioşi,
Care s-au şi dovedit
Mereu drepţi şi curajoşi.
***
Împăratul s-a mirat
Când el i-a examinat
Pe cei patru robi evrei:
Nimeni nu era ca ei!
Ei erau frumoşi la trup,
Căci nu se hrăneau din toate;
N-atingeau cu niciun chip
Cărnuri idolatre;
Nici de vin îmbătător
Nu duceau vreun dor…
Împăratul trebuia
Chiar atunci să vadă
Cum că Dumnezeu lucra,
Şi în El să creadă.
1
***
Într-o noapte, Dumnezeu
I-a trimis un vis
Ca să-l mai “trezească”…
Dar în zori, i-a fost chiar greu
Să şi-l amintească…
Nimenea din vrăjitori
N-a putut să-i spună
Acel vis îngrozitor,
Şi, cu inimă haină,
A vrut să-i omoare
Pe cei ce n-au fost în stare
Visul să i-l tâlcuiască.
Dar vedenia cerească
L-a găsit pe Daniel
Vrednic s-o primească,
Şi i-a tâlcuit-o el:
Chip de aur şi argint
Împăratul a văzut
Bronz şi fier; şi fier cu lut
Şi apoi o piatră mare
Lovind chipul la picioare…
Împăratul se-ngrozi:
Capul de-aur era el,
Apoi alte-mpărăţii
Ce cădeau la fel…
Cum?
Babilonul lui cel mare
Aveau să-l învingă?
Şi apoi alte popoare
Urmau să se stingă?
Şi apoi ce este oare
Piatra cea nemuritoare
Care mult se va întinde
Şi pământul va cuprinde??
“Împărate, conteneşte
Cu mândria ta deşartă
Şi păcatul ce te-orbeşte!
Iată Domnul te iubeşte,
Te primeşte şi te iartă!”
***
Însă Nebucadneţar
Şi mai mult s-a răzvrătit:
Nici n-a ascultat măcar…
Chip înalt a construit,
Aur tot – şi nu doar capul
Ca în visul nedorit…
Şi-a cerut să i se-nchine
Toţi, fără deosebire!
Iar când tinerii evrei
Chipului nu s-au plecat,
Tare s-a mai mâniat…
Însă Domnu-a fost cu ei
Şi din flăcări i-a salvat.
Atunci el a fost convins
Că tot Domnul e mai tare
Şi în cerul necuprins
E-Mpăratul cel mai mare!
2
O, dacă s-ar fi păstrat După Nebucadneţar
Tot mereu cu-acelaşi gând! A urmat curând la tron
Dar cu vremea a uitat, Împăratul Belşaţar
Şi-a ajuns curând, curând, Să conducă-n Babilon.
Lângă boi, cu ei păscând
Iarbă, şapte ani la rând… Nu-i păsa de-mpărăţie,
Doar de chef şi veselie…
Şi atunci văzu şi el Şi în toiul unei nopţi
Cât de bun e zarzavatul Apăru un cap de mână
Şi legume fel şi fel, Care i-a-ngrozit pe toţi
Cum mânca şi Daniel, Cu o scriere străină…
Şi-acum parcă era altul,
Înţelept şi chibzuit “Mene, tekel, upfarsin”
Şi de Domul mântuit. Era scris în evreieşte,
Şi el, îmbătat de vin,
Şi atunci a dat poruncă Deodată se trezeşte,
În a sa împărăţie Şi degrab’ îşi amineşte
Numai Domnului s-aducă De-nţeleptul Daniel,
Toţi, slăvire şi-nchinare, Şi îi spune că-l plăteşte
Căci doar El e-n veşnicie Dacă-i tâlcuieşte el…
Împăratul cel mai mare!
Vestea-i proastă, aşadar:
Împăratul cântărit
Pe al cerului cântar,
Prea “uşor” a fost găsit!

Numărat şi cântărit,
Şi regatul împărţit
Între duşmanii perverşi,
Între mezi şi între perşi…

Asta este sigur soarta

Celor răi şi păcătoşi,
Însă Domnul are alta
*** Pentru cei dreptcredincioşi!
3
***
Darius medul l-a iubit
Pe evreul Daniel
Darius nu l-a izgonit!
Prim ministru-a fost tot el.
Dar colegii îl urau
Şi pe capul lui stăteau:
Ar fi vrut ca să găsească
Vreun motiv ca să-l pârască…
Dar nimica n-au găsit,
Orişicât s-au ostenit!
El era cinstit în toate
Şi n-avea deloc păcate.
Şi atunci cel rău le-a dat
O idee diavolească:
Preamăritul împărat
Un decret să poruncească
Şi în vreme de o lună
Toţi supuşii când se-adună
Numai lui să se închine,
Altfel nu va fi prea bine!
Va fi vai şi vai de ei:
Vor fi aruncaţi la lei…
Împăratul linguşit,
Linguşit şi păcălit,
A semnat şi-a sigilat!
Era lege tuturor:
Mezilor şi perşilor,
Fără şanse de schimbat!
Darius n-a putut schimba
Legea cu-ntărit temei,
Daniel de-acum era
Jos în groapă dat la lei…
Noaptea-aceea, Darius
N-a putut dormi defel:
Şi când noaptea grea s-a dus,
Alergă la Daniel:
Daniele, dragul meu,
Hai degrabă să-mi răspunzi:
Oare Dumnezeul tău
Te-a păzit de lei flămânzi?
“Împărate, leii tăi
Nu sunt chiar aşa de răi!
Căci din cerul larg deschis
Un înger veni la mine,
Gura leilor a-nchis,
Şi acum mi-e foarte bine!”
Împăratul fericit
Dar şi foarte mâniat,
Cu glas tare a vorbit
Şi altă poruncă-a dat:
Să-i dea pe oamenii răi
Ca mâncare pentru lei!
4
***
Lecţia o ştim mai bine
După-această povestire:
Groapa ce-o sapi pentru altul
Este tocmai pentru tine;
Iar cei buni, ca Daniel,
Nu vor fi răniţi defel.
La Domnului venire,
Parte au de mântuire.

Tu, cum ai să fii găsit

Când ai să fii cântărit?
Bun sau rău? Uşor sau greu?
De-l priveşti pe Daniel
Şi eşti credicios ca el,
De-orice rău vei fi păzit
Şi de Domnul mântuit!