Strigătele la poarta judecătorului nedrept

1. Isus le-a spus o pildă, ca să le arate că trebuie să se roage necurmat şi să nu se lase.

2. El le-a zis: "Într-o cetate era un judecător care de Dumnezeu nu se temea, şi de
oameni nu se ruşina.
3. În cetatea aceea era şi o văduvă care venea des la el şi-i zicea: "Fă-mi dreptate în
cearta cu pârâşul meu."
4. Multă vreme n-a voit să-i facă dreptate. Dar, în urmă, şi-a zis: "Măcar că de
Dumnezeu nu mă tem, şi de oameni nu mă ruşinez,
5. totuşi, pentru că văduva aceasta mă tot necăjeşte, îi voi face dreptate, ca să nu tot
vină să-mi bată capul."
6. Domnul a adăugat: "Auziţi ce zice judecătorul nedrept?
7. Şi Dumnezeu nu va face dreptate aleşilor Lui care strigă zi şi noapte către El, măcar
că zăboveşte faţă de ei?
8. Vă spun că le va face dreptate în curând. Dar când va veni Fiul omului, va găsi El
credinţă pe pământ?"
(Luca 18:1-8)

"În vremea aceea, eu, Daniel, trei săptămîni am fost în jale. N-am mîncat deloc
bucate alese, nu mi-a intrat în gură nici carne, nici vin, şi nici nu m-am uns
deloc, pînă s-au împlinit cele trei săptămîni.

În a douăzecişipatra zi a lunii întîi, eram pe malul rîului celui mare, care este
Hidechel (Tigru). Am ridicat ochii, m-am uitat, şi iată că acolo stătea un om
îmbrăcat în haine de in, şi încins la mijloc cu un brîu de aur din Ufaz. Trupul
lui era ca o piatră de hrisolit, faţa îi strălucea ca fulgerul şi ochii îi erau nişte
flăcări ca de foc; dar braţele şi picioarele semănau cu nişte aramă lustruită, şi
glasul lui tuna ca vuietul unei mari mulţimi. Eu, Daniel, am văzut singur
vedenia; dar oamenii care erau cu mine n-au văzut-o; totuşi au fost apucaţi de
o mare spaimă, şi au luat-o la fugă ca să se ascundă!

Eu am rămas singur, şi am văzut această mare vedenie. Puterile m-au lăsat,

culoarea mi s-a schimbat, faţa mi s-a sluţit, şi am pierdut orice vlagă. Am auzit
glasul cuvintelor lui, am căzut leşinat cu faţa la pămînt. Şi iată că o mînă m-a
atins, şi m-a aşezat tremurînd pe genunchii şi mîinile mele.

Apoi mi-a zis: "Daniele, om prea iubit şi scump, fii cu luare aminte la
cuvintele, pe care ţi le voi spune acum, şi stai în picioare în locul unde eşti;
căci acum sînt trimis la tine!" După ce mi-a vorbit astfel, am stătut în picioare
tremurînd.

El mi-a zis: "Daniele, nu te teme de nimic! Căci cuvintele tale au fost ascultate
din cea dintîi zi, cînd ţi-ai pus inima ca să înţelegi, şi să te smereşti înaintea
Dumnezeului tău, şi tocmai din pricina cuvintelor tale vin eu acum! Dar
căpetenia împărăţiei Persiei mi-a stat împotrivă douăzecişiunu de zile; însă
iată că Mihail, una din căpeteniile cele mai de seamă, mi-a venit în ajutor, şi
am ieşit biruitor acolo lîngă împăraţii Persiei. Acum vin să-ţi fac cunoscut ce
are să se întîmple poporului tău în vremurile de apoi, căci vedenia este cu
privire tot la acele vremuri îndepărtate." Daniel 10:2-14

Parcă nu acesta e Dumnezeul care ni-l închipuim - El care ţine toate lucrurile
în mîini, care e Suveran şi e atotputernic. Aşa este dumnezeul filosofilor şi al
teologilor, dar nu e şi Dumnezeul lui Daniel. Fiul lui Dumnezeu se luptă în
cîmp deschis cu diavolul, căpetenia împărăţiei Persiei şi, în cele din urmă iese
biruitor - pentru că arhanghelul Mihail îi vine în ajutor. Şi lupta Fiului lui
Dumnezeu a început pentru că Daniel a ales să-şi amărască sufletul mijlocind
pentru poporul lui aflat în robie. În cer se porneşte un război pe viaţă şi pe
moarte, cînd oamenii lui Dumnezeu nu se lasă doborîţi de ispite şi greutăţi.

Rugăciunea lui Daniel a fost ascultată, bătălia a fost cîştigată cu greu şi el a

primit răspuns. Dar de ce nu au fost ascultate şi strigătele evreilor deportaţi în
lagăre? De ce au fost atîtea mascare la începutul secolului XX, fără ca acei
oameni să fie salvaţi? Am sentimentul că, în timpul consolidării nazismului şi
în epoca comunismului, Dumnezeu a fost învins. Lupta Lui cu răul nu a dat
aproape nici un rezultat şi diavolul a ieşit învingător. Durerea celor care au
fost persecutaţi şi martirizaţi e atît de bine descrisă în Apocalipsa 6:9-11 -
Dumnezeu nu le răspunde frămîntării lor, ci le spune că sunt iubiţi, şi că
odată va veni ziua cînd li se va face dreptate.

"Cînd a rupt Mielul pecetea a cincea, am văzut sub altar sufletele celor care
fuseseră junghiaţi din pricina Cuvîntului lui Dumnezeu, şi din pricina
mărturisirii pe care o ţinuseră. Ei strigau cu glas tare, şi ziceau: "Pînă cînd
Stăpîne, Tu, care eşti sfînt şi adevărat, zăboveşti să judeci şi să răzbuni sîngele
nostru asupra locuitorilor pămîntului?"

Fiecăruia din ei i s-a dat o haină albă, şi li s-a spus să se mai odihnească
puţină vreme, pînă se va împlini numărul tovarăşilor lor de slujbă şi al fraţilor
lor, care aveau să fie omorîţi ca şi ei."

Asta e, cred eu, cea mai adîncă şi răscolitoare durere pe care o au cei care au
de suferit pe acest pămînt - cînd vor fi răzbunate chinurile pe care le-au
îndurat? Cînd cei care au fost închişi şi torturaţi în timpul comunismului văd
că foştii securişti încă ocupă posturi cheie în societatea actuală, atunci se
petrece o nelegiuire mare cît o întreagă galaxie. Cum poate trăi un fost deţinut
politic cînd vede la televizor pe cel ce i-a înegrit viaţa dînd sfaturi naţiunii şi
călăuzind-o spre integrarea în Uniunea Europeană?

Îi pedepseşte Dumnezeu pe astfel de oameni sau nu? Dacă da, de ce zăboveşte

atît de mult?

Elifaz - "Adu-ţi aminte, te rog: care nevinovat a pierit? Care oameni

neprihăniţi au fost nimiciţi?
După cîte am văzut eu, numai cei ce ară fărădelegea şi seamănă nelegiuirea îi
seceră roadele!
Aceia pier prin suflarea lui Dumnezeu, nimiciţi de vîntul mîniei Lui.
Mugetul leilor încetează, dinţii puilor de lei sînt zdrobiţi!"

"El înalţă pe cei smeriţi, şi izbăveşte pe cei necăjiţi.

El nimiceşte planurile oamenilor vicleni, şi mîinile lor nu pot să le
împlinească.
El prinde pe cei înţelepţi în viclenia lor, şi planurile oamenilor înşelători sunt
răsturnate:
dau peste întuneric în mijlocul zilei, bîjbîie ziua nameaza mare ca noaptea.
Astfel, Dumnezeu ocroteşte pe cel slab împotriva ameninţărilor lor, şi-l scapă
din mîna celor puternici.
Aşa încît nădejdea sprijineşte pe cel nenorocit, iar fărădelegea îşi închide gura.

Iov 4:7-10, 5:11-16

Răspunsul lui Iov - " Cînd mă gîndesc, mă înspăimînt, şi un tremur îmi apucă
tot trupul:
Pentru ce trăiesc cei răi? Pentru ce îi vezi îmbătrînind şi sporind în putere?
Sămînţa lor se întăreşte cu ei şi în faţa lor, odraslele lor propăşesc sub ochii
lor.
În casele lor domneşte pacea, fără umbră de frică; nuiaua lui Dumnezeu nu
vine să-i lovească.
Taurii lor sînt plini de vlagă şi prăsitori, juncanele lor zămislesc şi nu leapădă.
Îşi lasă copiii să se împrăştie ca nişte oi, şi copiii se zbenguiesc în jurul lor.
Cîntă cu sunet de tobă şi de arfă, se desfătează cu sunete de caval.
Îşi petrec zilele în fericire, şi se pogoară într-o clipă în locuinţa morţilor.
Şi totuşi ziceau lui Dumnezeu: "Pleacă de la noi. Nu voim să cunoaştem căile
Tale.
Ce este Cel Atot puternic ca să-I slujim? Ce vom cîştiga dacă-I vom înălţa
rugăciuni?
Ce! Nu sînt ei în stăpînirea fericirii? - Departe de mine sfatul celor răi - dar de
multe ori se întîmplă să li se stingă candela, să vină sărăcia peste ei, să le dea
şi lor Dumnezeu partea lor de dureri în mînia Lui,
Să fie ca paiul luat de vînt,
Ca pleava luată de vîrtej?"

Iov 21:6-17

Prietenii lui Iov veneau cu o teologie foarte corectă - cei răi sunt pedepsiţi de
Dumnezeu şi poate chiar şi Iov suferă acum din cauza vreunei nelegiuiri a
lui... Dar Iov nu filtrează realitatea după închipuirile lui, ci spune lucrurile aşa
cum sînt ele în realitate.

Această garanţie a fericirii pe care o proclamă prietenii lui Iov pare în acord
perfect cu caracterul lui Dumnezeu. El e drept şi va pedepsi pe cei răi şi va
răsplăti pe cei neprihăniţi cu fericire şi bogăţii. De fapt, pentru asta se merită
să fii cu Dumnezeu - el te va ocroti şi îţi va umple desaga cu bunătăţi.

"Cel ce stă sub ocrotirea Celui Prea Înalt,

şi se odihneşte la umbra Celui Atotputernic,
zice despre Domnul: "El este locul meu de scăpare şi cetăţuia mea,
Dumnezeul meu în care mă încred!"
Da, El te scapă de laţul vînătorului,
de ciumă şi de pustiirile ei.
El te va acoperi cu penele Lui,
şi te vei ascunde sub aripile Lui.
căci scut şi pavăză este credincioşia Lui!
Nu trebuie să te temi nici de groaza din timpul nopţii,
nici de săgeata care zboară ziua,
nici de ciuma, care umblă în întuneric,
nici de molima, care bîntuie ziua în amiaza mare. (...)
Pentru că zici: "Domnul este locul meu de adăpost!"
şi faci din Cel Prea Înalt turnul tău de scăpare,
de aceea nici o nenorocire nu te va ajunge,
nici o urgie nu se va apropia de cortul tău."

Psalmul 91:1-6,9,10

În realitate, în spatele acestei glorificări a lui Dumnezeu este dorinţa perversă

a oamenilor religioşi de a-şi construi aici, pe pămînt castele cu binecuvîntarea
şi ajutor de sus. Pe ei nu-i interesează războiul, de multe ori nedrept, pe care
Dumnezeu îl duce împotriva diavolului. Dorinţele lor sînt îndreptate numai
spre confort spiritual.

Să îndrăznească cineva să le spună că, de fapt, Dumnezeu nu ne ţine pe

palme, că viaţa poate fi nedreaptă, că El nu ne garantează fericirea pe acest
pămînt şi că a fi slujitorul Lui îţi poate aduce frustrări adînci!
Şi dacă Dumnezeu, în esenţă, nu face dreptate pe pămînt aleşilor Săi, El va
face aceasta la sfîrşitul veacului. Aşa stă scris în parabola neghinei. Acum e
vremea ca grîul să crească odată cu neghina. Şi totuşi, să aşteptăm pînă la
judecata finală iar răul să se răspîndească pe pămînt cu viteza sunetului? Dacă
sîntem nedreptăţiţi, pentru ce trebuie să ne rugăm fără încetare şi să nu ne
lăsăm? Totuşi, ce putem primi de la El? Vom primi măcar cîteva grame de
dreptate?

"Şi Dumnezeu nu va face dreptate aleşilor Lui, care strigă zi şi noapte către El,
măcar că zăboveşte faţă de ei?" Luca 18:7

Dar CUM Doamne vei face Tu dreptate? Pentru ce să mai am eu credinţă,

dacă nu văd că Tu acţionezi iar cei răi se lăfăie în răutatea lor?

Şi dacă nu Dumnezeu, ci oamenii sînt, în primul rînd datori să facă dreptate

pe pămînt?

"Dumnezeu i-a binecuvîntat, şi Dumnezeu le-a zis: "Creşteţi, înmulţiţi-vă,

umpleţi pămîntul şi supuneţi-l." Genesa 1:28a

Dacă omul e chemat să supună pămîntul, trăind sub autoritatea lui

Dumnezeu, atunci să nu mai aruncăm toată vina asupra lui Dumnezeu atît
timp cît judecătorii, procurorii, forţele de ordine nu-şi fac datoria. Dacă într-o
ţară domneşte nelegiuirea şi oamenii se supun sistemului, atunci ce ar putea
face Dumnezeu?

Observ că Dumnezeu a creat acestă lume în chip desăvîrşit şi i-a spus omului:
ai grijă de casa aceasta - păzeşte-o pentru că ar putea fi atacată! Răul era
infiltrat în lume şi, de aceea, Adam a fost chemat să fie cu ochii-n patru. Tot la
fel, într-o ţară, responsabilii principali sînt autorităţile care au datoria de a
face dreptate, fără să aştepte o intervenţie miraculoasă din altă realitate.

Ţările occidentale au preferat să se îngrijească de propriile treburi cînd Hitler

se înarma, şi apoi au colaborat cu un diavol ca să-l învingă pe dictatorul
german. Dacă într-o ţară un jurnalist îşi bate joc de etnia romă, şi el nu e
pedepsit; dacă un grup etnic e luat în rîs la posturile publice - atunci în acea
democraţie se înfiripă o tumoare. Dacă reprezentanţii unui oraş iniţiază
investiţii de lux inutile, în timp ce şcoli din mediul rural suferă de frig şi
mucegai, şi nimeni nu ia atitudine, atunci cum mai aşteptăm să se facă
dreptate?
Poate aceasta să se clădească fără efort, aşa, ca un lucru de nimic? Degeaba ne
rugăm lui Dumnezeu, dacă eu sau tu nu acţionăm, dacă ne e prea lene să
tragem un semnal de alarmă, că aici, în acest loc sînt lucruri foarte putrede.

Şi Dumnezeu nu e dispus să spună STOP cursului istoriei şi să încheie

socotelile pentru că cei responsabili au alte preocupări mai importante decît
să facă ordine în casa lor. Da, Dumnezeu a suportat în secolul XX două
regimuri totalitare, dar pedeapsa va fi cruntă pentru cei care au ales să stea în
nepăsare cînd cei de dincolo de Cortină îşi chinuiau sufletele.

Dar cînd va veni Fiul omului, va găsi El dreptate pe pămînt?