Un aluat înăcrit şi durerea unui suflet zbuciumat

9. A mai spus şi pilda aceasta pentru unii care se încredeau în ei înşişi că sunt
neprihăniţi şi dispreţuiau pe ceilalţi.
10. "Doi oameni s-au suit la Templu să se roage; unul era fariseu, şi altul vameş.
11. Fariseul stătea în picioare şi a început să se roage în sine astfel: "Dumnezeule, Îţi
mulţumesc că nu sunt ca ceilalţi oameni, hrăpăreţi, nedrepţi, preacurvari sau chiar ca
vameşul acesta.
12. Eu postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din toate veniturile mele."
13. Vameşul stătea departe şi nu îndrăznea nici ochii să şi-i ridice spre cer; ci se bătea
în piept şi zicea: "Dumnezeule, ai milă de mine, păcătosul!"
14. Eu vă spun că mai degrabă omul acesta s-a coborât acasă socotit neprihănit decât
celălalt. Căci oricine se înalţă va fi smerit; şi oricine se smereşte va fi înălţat."
(Matei 18:9-14)

"Luaţi seama şi păziţi-vă de aluatul fariseilor şi al saducheilor." Matei 16:6

Trăirea duplicitară e asemenea cancerului. Acţionează precum lepra şi-l

direcţionează pe om imediat pe drumul spre iad. Iar acel om ar putea chiar
crede că va primi răsplătiri cereşti. Un astfel de om poate fi chiar un bun
predicator, un lider creştin veritabil sau, pur şi simplu, un frate de treabă. El e
atît de plin de rîvnă pentru lucrarea Domnului, pentru a sluji, pentru a
conduce închinarea!... Predicile lui ar putea face ca să ţi se umple ochii de
lacrimi sau să izbucneşti în laude la adresa lui Dumnezeu. Cuvintele lui pline
de înflăcărare spuse din suflet, efectiv au cercetat biserica în ultimul timp.

Frate, trebuie să ne mai pocăim, să ne dedicăm mai mult Domnului, să

începem să citim cu consecvenţă Cuvîntul lui Dumnezeu. Duhul Sfînt ne
cercetează, vrea să ne schimbăm cu adevărat vieţile, pentru că fratele are
ungere, vorbele lui chiar ne-au cercetat.

Şi acel frate, poate fi foarte bine un fariseu pur sînge. El poate vorbi cu multă
convingere despre Dumnezeu, despre viaţa de credinţă, iar sufletul lui să fie
plin de mizerii şi mucegai. Şi adesea prefăcuţii religioşi reuşesc să-i convingă
pe creştinii obişnuiţi de propria lor bunătate şi credincioşie. Ceea ce reuşesc ei
este să interpreteze cu desăvîrşire rolul de slujitori în biserică. Cine ştie să facă
acest lucru va trece întotdeauna ca un om foarte apreciat de comunitatea de
credincioşi. Şi dacă mai ştie să predice pentru a gîdila urechile ascultătorilor,
şi la asta el se pricepe de minune, atunci să nu îndrăznească cineva să-i aducă
vreo critică.

O caracteristică bine definită a omului-fariseu este că el ştie să-şi securizeze

viaţa cu activităţi bune:
Ce poate fi mai duhovnicesc decît citirea Cuvîntului lui Dumnezeu şi
meditarea la ce ai citit în dimineaţa respectivă! Stînd în Cuvînt omul aude
glasul lui Dumnezeu pentru inima lui şi află cum să-şi trăiască viaţa.
Dumnezeu îi vorbeşte prin Scriptură. Puţine lucruri sînt mai adînci ca aceasta.
În acest fel şi tu îl poţi cunoaşte pe Dumnezeu şi să fii călăuzit de El. Cînd
mintea îţi este umplută cu versete din Biblie, în acea zi n-o să te mai mînii
cum ai obiceiul, o să ştii să vorbeşti frumos, să fii mai altruist, să ai acea PACE
de SUS care îţi inundă sufletul. Dacă în fiecare zi alergăm numai după
lucrurile lumeşti, atunci Dumnezeu nu se mai poate apropia de noi. Trebuie
să ne oprim din alergăturile noastre, să ne facem linişte în adînc, pentru că
vocea Duhului Sfînt e asemenea unui susur blînd.

Dar noi trebuie să punem în practică ceea ce citim din Biblie - rugîndu-ne
pentru cei aflaţi în suferinţă, bătrîni, singuri. Rugăciunea e un aspect cheie în
viaţa de credinţă - fără ea nu putem respira. În acest fel noi păstrăm o relaţie
strînsă cu Dumnezeu, astfel îl cunoaştem pe El. În mod spiritual, prin
rugăciune noi reînnodăm canalul de comunicare cu cerul, canal care s-a rupt
la Cădere. Mai mult de atît, prin rugăciune noi ducem o luptă spirituală
împotriva diavolului. Chemăm puterile cereşti să dejoace planurile celui rău
în viaţa noastră sau ale fraţilor. Şi această luptă trebuie să o ducem cu tot
sufletul - să punem deoparte timp, să credem că Dumnezeu aşteaptă
implicarea noastră, rîvna noastră, sacrificiul nostru...

Multe legături ale întunericului au fost rupte de marii oameni ai rugăciunii,

oameni pentru care Dumnezeu a însemnat totul.

Dar mai presus de toate, ce poate fi mai minunat decît lauda - lauda la adresa
lui Dumnezeu. El e stăpînul Universului şi merită să-L înălţăm prin
rugăciunile noastre. Puterea Lui, dragostea Lui infinită, delicateţea Lui,
sfinţenia Lui - toate acestea sîntem chemaţi să le proclamăm prin rugăciunile
noastre. Cum am putea să tăcem cînd toată creaţia Îi aduce un prinos de laude
lui Dumnezeu. Şi e important să ne gîndim la dragostea lui Dumnezeu cînd
sîntem apăsaţi, să medităm la sfinţenia Lui cînd sîntem ispitiţi -

El e un foc mistuitor şi deasupra a toate - "din El, prin El şi pentru El sînt toate
lucrurile."

Nu e minunat ca zi de zi să nu laşi mintea să se frămînte cu îngrijorările vieţii,

ci să-ţi umpli sufletul cu laude, cu rugăciune, Cuvîntul lui Dumnezeu. În felul
acesta viaţa ta va fi numai una de biruinţă.

........
Fariseul crede că dacă are mintea îndreptată spre lucruri bune, atunci, în mod
automat şi el este bun. Nu contează dacă prin mintea lui îi trec gînduri
murdare - vorba lui Luther: "nu poţi opri păsările să zboare deasupra capului
tău, important e ca ele să nu-şi facă cuiburi." În definitiv, noi sîntem oameni şi
mai greşim, şi chiar dacă greşim, avem la Tatăl un mijlocitor.

În acest fel, omul se obişnuieşte să aibă în el şi lucruri stricate şi lucruri

spirituale. El a învăţat să nu dea prea mare importanţă celor stricate, ci să-şi
îndrepte sufletul spre cele bune. Ispitele n-ai cum să le opreşti; gînduri de
poftă tot îţi vin în minte - important e să te străduieşti ca, imediat ce îţi vin în
minte gînduri rele să te gîndeşti la cuvinte din Scriptură, să meditezi la ce ai
citit în timpul tău de părtăşie.

Dacă îi spui unui astfel de om că mintea lui trebuie să fie asemenea unui pîrîu
de munte, el îţi va spune:
1) că n-ai cum să nu mai greşeşti
2) doar Dumnezeu îţi poate curăţa viaţa, tu n-ai să reuşeşti prin forţe proprii.
3) inima noastră e deznădăjduit de rea: "cînd vreau să fac binele, răul este lipit
de mine. Fiindcă după omul din lăuntru îmi place Legea lui Dumnezeu, dar
văd în mădularele mele o altă lege, care se luptă împotriva legii primite de
mintea mea, şi mă ţine rob legii păcatului, care este în mădularele mele."
Romani 7:21-23

Dacă viaţa unui fariseu e ca un pom cu roade stricate, el va avea resurse ca să

dea cu vopsea acele roade, şi ele să pară coapte, bune de mîncat. Ceea ce
înaintea lui Dumnezeu e stricăciune, el o va numi slăbiciune şi, cu timpul, se
va obişnui să accepte ceea ce nu poate schimba în viaţa lui.

Pocăinţa autentică nu înseamnă vorbe - ci e acea amărăciune cînd nu te sfieşti

să-ţi vezi nelegiuirile, ascunse în cele mai îndepărtate colţuri. Oamenii
autentici nu se plîng de milă şi nu găsesc justificări, ci chiar îndreaptă ce au de
îndreptat. Ei învaţă că a trăi cu Dumnezeu înseamnă să nu accepţi nici un fel
de compromisuri. În acest fel va ajunge un om incomod pentru cei din jurul
lui, vorbele lui nu se vor potrivi aşteptărilor rezonabile.

Un om care s-a întors cu adevărat la Dumnezeu, va şti că schimbările care le

are de făcut sînt dureroase şi că Cel ce l-a chemat să tragă la jug nu se
mulţumeşte cu promisiuni sau intenţii bune. Pocăinţa e amarul unui om care a
renunţat la viaţa siropoasă pentru o viaţă aspră, plină de curse şi greutăţi. El e
pregătit să fie de partea lui Dumnezeu, chiar dacă asta ar însemna ca toţi să fie
împotriva lui.
"Este bine pentru om să poarte un jug în tinereţea lui. Să stea singur şi să tacă,
pentru că Domnul i l-a pus pe grumaz; să-şi umple gura cu ţărînă, şi să nu-şi
piardă nădejdea." Plîngerile lui Ieremia 3:27-29