SFANTUL MACARIE DE LA OPTINA – SFATURI DUHOVNICESTI

PENTRU MIRENI: Sa nu umblam dupa mangaieri si desfatari harice,

sa ne socotim slugi netrebnice!
cuvantul-ortodox.ro/sfantul-macarie-de-la-optina-sfaturi-duhovnicesti-pentru-mireni-sa-nu-umblam-dupa-mangaieri-

trebuie-sa-ne-socotim-slugi-netrebnice/ October 11, 2011

Sfaturi pentru mireni

(extrase)

“(…) Smerenia atra​ge asupra noastra mila lui Dumnezeu si ajutor in treburile noastre.
Mangaierea duhovniceasca pe care ati dobandit-o nu poate sa ramana neschimbata
pentru mult timp: ea este trimisa din cand in cand, ca sa fim intariti in ispite; cei care au

1/16
agonisit smerenia se desfateaza mai mult de ea, insa, oricum, harul lui Dumnezeu ii
cerceteaza si pe ei cu ispite, potrivit masurii lor, ca nu cumva in urma primirii mangaierilor
duhovnicesti sa se mandreasca. Cu atat mai mult noi, cei neputin​ciosi, avem nevoie de focul
ispitelor, ce arde ma​racinii patimilor noastre.

Va tulburati ca in timpul rugaciunii nu va pu​teti aduna gandurile, ci va imprastiati. Sa stiti ca

rugaciunea fara imprastiere este partea celor de​savarsiti, iar noi, cei neputinciosi, care ne
aflam in lupta cu patimile, trebuie sa ne adunam gan​durile ce ratacesc, si sa ne smerim
atunci cand ne bantuiesc gandurile, si sa nu ne tulburam nicide​cum, pentru ca tulburarea
ii da vrajmasului pu​tere sa se inarmeze si mai mult impotriva noas​tra, pe cand smerenia
il alunga. Daca am avea intotdeauna rugaciune curata, fara imprastie​re, tot n-am scapa
de gandurile slavei desarte si mandriei, pe care vrajmasul le-ar aduce negresit asupra
noastra. Aduceti-va aminte ca Dumne​zeu primeste rugaciunea celor smeriti.

Intrebati ce rugaciuni sa cititi zi de zi. Nestiind care este situatia din casa dumneavoastra,
care va sunt indeletnicirile si puterile, nu va pot spune intocmai – dar daca va vine la
indemana va propun urmatoarele: dimineata sa cititi rugaciunile diminetii, iar daca aveti timp
– o catisma sau o slava; seara – rugaciunile celor ce merg spre somn-de-a lungul zilei,
dimineata sau seara, canonul Maicii Domnului si cel al ingerului pazitor; sambata – acatistul
Maicii Domnului, iar duminica acatistul lui Iisus, cate un capitol din Apostol si din Evanghelie,
precum si cateva metanii. Toate acestea sa le savarsiti cu smerenie, fara sa ganditi: „ bine
fac”, cum gandea fariseul. Daca in urma unor piedici sau chiar si din lenevire nu reusiti sa
impliniti vreo parte din aceasta pravila, nu trebuie nicidecum sa va tulburati, sa va
trandaviti si sa cadeti cu duhul, ci trebuie sa va smeriti si sa va socotiti mai prejos decat
toti“.

“Dupa cum spuneti, va intristeaza sa vedeti ca aveti o inima atat de rea: or, cele scrise mai
inainte va arata ca atunci cand ne vedem ranile ne smerim, vrand-nevrand, ne pocaim si
capatam mila lui Dumnezeu. Daca vi s-ar parea ca aveti o inima buna, cu aceasta paruta
mangaiere ochii launtrici s-ar amagi si, rezemandu-va pe paruta dumneavoastra
corectitudine duhovniceasca, ati cadea usor in trufie, care orbeste ochii sufletului, lucru
de care Domnul sa va fereasca. Este neaparata nevoie de lupta: prin lupta ne cunoastem pe
noi insine, ne cunoastem puterile si devenim iscusiti, incercati”.

„Scrieti ca v-ati impacat cu gandul ca va trebui sa purtati razboi cu propriile patimi pana la
sfarsitul vietii. Da, este nevoie neaparat: chiar si Sfintii Parinti, atata timp cat nu ajunsesera la
nepatimire si la pacea desavarsita, aveau cu totii razboiul lor; prin acest razboi ne
cunoastem neputinta si asezarea sufleteasca rea, si ajungem, de nevoie, sa ne smerim.
Dumneavoastra insa vreti nu numai sa fiti buna si sa nu aveti nimic rau, ci sa va si vedeti cu
2/16
desavarsire buna. A vrea sa fii bun este o dorinta de laudat, insa contemplarea propriilor
calitati este deja hrana pentru orgoliu.

Chiar daca am implini toate poruncile lui Dumnezeu, toti trebuie sa

ne socotim slugi netrebnice – iar noi, cu toate ca avem multe
neajunsuri, nu gandim astfel despre noi insine, si de aceea ne
tulburam in loc sa ne smerim. Dumnezeu nu ne da putere sa-I
implinim poruncile tocmai ca sa nu ne inaltam, ci sa ne smerim si sa
dobandim chezasia smereniei: cand aceasta va fi in noi, atunci si
virtutile vor fi in noi statornice, si smerenia nu ne va lasa sa ne
ingamfam. Si atunci, de ce vi se pare ingrozitor sa va ganditi ca
atunci cand va comparati cu oamenii cei mai buni vedeti in
dumneavoastra o multime de lucruri rele? Daca ne vedem pacatele
(lucru pentru care Il si rugam pe Domnul: „da-mi sa-mi vad gresalele
mele”), suntem nevoiti sa ne smerim, pe cand vazandu-ne virtutile ne
ingamfam. Lauda omeneasca nu vatama atunci cand nu ne indulcim de ea – iar daca o
primim cu placere, atunci, dupa cuvantului Sfantului Isaac, „lucratorul nu are plata”.

Cu privire la citirea acatistului intrebati: „Daca nu apuc sa-l citesc la vremea potrivita, pot sa
citesc la lucru, sezand?” La aceasta va voi raspunde ca nu trebuie sa faceti asa ceva: oare
citirea acatistului este ca darile, care se cer de la oameni cu strictete si pe care pana nu le
platesti, nu esti linistit? Nicidecum: Dumnezeu vrea de la noi libertate. Daca se intampla sa
nu indepliniti citirea la vremea cuvenita, pocaiti-va si socotiti-va, cu smerenie, datornica,
dar nu va tulburati; asa va fi mai bine decat daca veti citi acatistul cum se va nimeri, iar
apoi va va fura gandul ca ati indeplinit si deja nu mai sunteti datoare, iar de smerenie veti
uita. Or, se stie ca inima infranta si smerita Dumnezeu nu o va urgisi (Ps. 50, 18); de asemenea,
si Maica lui Dumnezeu va primi dorinta dumneavoastra si smerita recunoastere a propriei
neputinte mai bine decat ar primi indeplinirea cu tulburare.

Greutatile si imprejurarile intristatoare prin care treceti, care va ranesc inima, nu trebuie sa
va duca la cartire. Pe calea vietii este neaparata nevoie de ele, ca vointa si libertatea noastra
sa fie puse la incercare: nu ne va fi de nici un folos daca vom avea intotdeauna belsug de
mangaiere, fie aceasta duhovniceasca sau lumeasca”.

„Imi scrii ca ai descoperit in tine insati o multime de lucruri rele: si ce daca? Cand vedem ceva
rau, suntem nevoiti sa ne smerim si sa ne pocaim inaintea lui Dumnezeu, pe cand daca vom
vedea in noi binele, nu vom fi de laudat. Trebuie sa facem binele, dar sa nu credem ca l-am
facut: sa-l pretuiasca Dumnezeu, nu noi insine; noi trebuie sa ne vedem pacatele noastre
si sa nu-l osandim pe aproapele nostru…”

*
3/16
“Noi vrem sa fim luptatori, aparatori ai Bisericii Ortodoxe – fara indoiala, Dum​nezeu are multi
ca acestia, si nu va ingadui sa fie intunecata lumina adevarului in fiii lui credinciosi: lumina
lumineaza in intuneric, si intunericul n-a cuprins-o (In 1, 5). Judecatile lui Dumnezeu sunt
nepatrunse de mintea noastra: de ce ingaduie El sa fie semanate neghine in graul Sau si
de ce le porunceste ca ele sa creasca pana la seceris?… Cata necredinta era in Israel,
poporul ales, si cat de indelung a rabdat Domnul! Vreme de cate veacuri oamenii,
cufundati in intunericul paganismului, i-au prigonit si i-au chinuit pe fii Bisericii lui
Hristos! Au ridicat capul ereziile – pentru ce? Ca sa se invedereze cei incercati (I Cor. 11,19)!
Si acum se revarsa un suvoi de necredinta – iar de ce ingaduie Dumnezeu sa fie asa, nu
putem intelege, pentru ca cine a cunoscut gandul Domnului sau cine a fost sfetnicul Lui? (Rom.
11, 34). Sa ne incredintam voii lui Dumnezeu, si sa ne rugam, si sa asteptam ajutor de la
El. Cine va ajuta, daca nu Domnul Insusi? Viitorul este ascuns de noi printr-un val de
nepatruns”.

“In ce-i priveste pe necredinciosii care sunt oameni buni, noi

nu putem si nu trebuie sa judecam si sa nu dam nicidecum
frau liber cugetarilor noastre, fiindca judecatile lui
Dumnezeu sunt de nepatruns pentru mintea noas​tra;
trebuie sa le lasam in seama Proniei Lui. El singur stie cum
sa randuiasca corabia lumii si pe fiecare om in parte. In
discutii de amanunt pe aceasta tema sa nu intrati si,
indeobste, sa va feriti de disputele care aduc neindoielnic
vatamare sufletului. Amintiti-va cuvintele Sfintei Scripturi:
credinta fara fapte este moarta, si fapte​le sunt moarte fara
credinta (v. Iac. 2, 20; Efes.2, 8-9). Daca credinciosul vede in
sine ca faptele ii lipsesc, se pocaieste, avand nadejde in mile​le
Mantuitorului nostru Iisus Hristos – si cand avem fapte bune
nu in acestea trebuie sa avem nadejde, ci tot in harul lui
Dumnezeu, care ne ajuta sa le facem, si in suferintele Mantuitorului, Care ne-a
rascumparat cu preacuratul Sau Sange.

Iar despre necredinciosi nu pot sa zic nimic. Daca cineva lucreaza virtutile, puternic este
Domnul sa-l cheme la credinta, cum s-a intamplat cu Cornelie sutasul si cu multi altii. Ar fi
foarte bine ca nu numai sa nu intrati in dispu​te, ci sa va si feriti de tovarasia „liberilor
cugetatori”. Rugati-va lui Dumnezeu sa va pazeasca de cursele vrajmasului, ce cauta
pierzarea oamenilor; rugati cu duh smerit milostivirea Lui sa ne invredniceasca a merge pe
calea adevarata, care este ascunsa in poruncile lui Dumne​zeu, in invatatura apostoleasca, in
randuielile si asezamintele Bisericii, in invatatura Sfintilor Parinti – in toate acestea a lucrat si
lucreaza Duhul Sfant, randuind mantuirea noastra. Straduiti-va sa paziti toate acestea.

4/16
Doriti sa nimiciti trufia si sa agonisiti smerenia: dorinta si vointa dumneavoastra este de
laudat. Trufia este vinovata de toate relele si nenorocirile, pe cand smerenia este
datatoarea si pazitoarea tuturor lucrurilor bune: ele sunt potrivnice una alteia. Trebuie sa
va rugati lui Dumnezeu, cerand ajutorul Lui, fiindca El a zis: fara de Mine nimic nu veti putea
face (In 15, 5), si cu orice prilej sa va straduiti a vana gandurile trufase nimicindu-le prin
aducerea-aminte de propria nimicnicie si rautate. Orice alunecare spre pacatul cu gandul
si cu fapta are ca pricina tru​fia, si trebuie sa ne pogoare in adancul smereniei. A dobandi
aceasta virtute sau bogatie cere insa multa osteneala si multa vreme, si cine cre​de ca o are
este inca departe de ea, iar cine crede despre sine ca nu are nimic se linisteste in constiinta sa
si simte pace. Domnul Insusi ne-a poruncit: invatati-va de la Mine, ca sunt bland si sme​ rit cu
inima, si veti afla odihna sufletelor voastre (Mt. 11, 29). Domnul sa va invredniceasca a
deprinde virtutea aceasta”.

“In multe dintre faptele dumneavoastra bagati de seama ca dracul trufiei va spurca
nazuintele bune. Luati aminte: inca nu ati facut nimic, ci numai ati pasit in arena luptei cu
vrajmasul, si acesta, din siretenia si viclenia sa, nu va lupta ca sa lucrati niste patimi
grosolane, ci va imbie cu patima cea dintai, de la care vin toate, si anume trufia, precum si
pe Adam in Rai l-a amagit mai intai cu aceasta patima! Bagand de seama gandul acesta,
doborati-l cu gandul smereniei care este potrivnic lui, la care Domnul ne-a invatat atat prin
fapta, cat si prin cuvant:

smerindu-Se pe Sine, S-a pogorat dintru inaltimea slavei pana la chipul robului, si toata viata Sa
ne-a dat pilda, si a poruncit sa ne invatam de la El, ca este bland si smerit cu inima (v. Mt. 11,
29),

si:

Cand veti savarsi toate cele poruncite voua, sa spuneti: „Slugi netrebnice suntem, ceea ce eram
datori sa face am facut” (Lc 17,10).

Nu va mirati de faptul ca mergand in Lavra sa va inchinati sfintilor de acolo n-ati avut

mangaiere duhovniceasca, ci, dimpotriva, ati simtit raceala si uscaciune. Dumnezeu v-a
daruit mangaiere si bucurie duhovniceasca la intrarea in Biserica Ortodoxa, cand ati primit
Taina Mirungerii, daruindu-va cunoasterea darurilor si lucrarilor harice care se afla in
Ortodoxie – insa este cu neputinta sa va indulciti de ele mereu, fiindca ele se dobandesc
prin impreuna-lucrarea harului dumnezeiesc si a voii noastre, prin implinirea cu smerenie
a poruncilor lui Dum​nezeu. Ele se ascund de noi si nu ni se arata, ca sa nu ne semetim si sa
nu ne trufim; cu timpul, dupa masura smereniei, ne este daruita si simtirea lor, ca dupa

5/16
aceea sa fie luata de la noi iarasi. Dumneavoastra sa nu va tulburati ca nu aveti
mangaiere, si fiind lipsit de ea sa nici nu o cautati, caci acesta este un fel de trufie
duhovniceasca, ci lasati-o la voia lui Dumnezeu, Ca​re stie cand sa ne-o daruiasca. Stiti si
singur cat de inclinat spre trufie va este gandul chiar si cand nu aveti nimic – iar daca vi s-ar
da aceasta bogatie duhovniceasca, cu atat mai mult ati avea prilej de ingamfare. Multi,
primind harisme, dar neavand smerenie, au patimit necaz sufletesc“.

“Prin scrisoarea dumneavoastra imi cereti sfatul cu privire la

intamplarile pe care le descrieti. Din cate vad, in asezarea
dumneavoastra sufleteasca lucrul de capetenie este acesta: cu toate
parutele dumneavoastra ispravi duhovnicesti inalte, nu aveti pace
si liniste sufleteasca: tocmai lucrul acesta v-a facut sa intrati in
legatu​ra cu mine. Spuneti in repetate randuri ca Il iubiti pe
Dumnezeu, si pe deasupra ma incredintati „il iubesc pe Dumnezeu
atat de mult, ca nici nu pot sa descriu deplin”. Ati uitat insa ca
dragostea este culmea desavarsirii si ca se dobandeste prin
implinirea tuturor poruncilor Domnului, lucru despre care Domnul
nostru Iisus Hristos invata: cel ce pazeste poruncile Mele, acela este cel
care Ma iubeste si cel ce nu Ma iubeste nu pazeste cuvintele Mele (In 14, 21,24). Iar Sfantul
Apostol Pavel ne-a descris insusirile dragostei:

Dragostea indelung rabda; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieste, nu se lauda, nu

se trufeste. Dragostea nu se poarta cu necuviinta, nu cauta ale sale, nu se aprinde de manie, nu
gandeste raul. Nu se bucura de nedreptate, ci se bucura de adevar. Toate le sufera, toate le crede,
toate le nadajduieste, toate le rabda. Dra​gostea nu cade niciodata (I Cor. 13, 4-8).

Daca veti spune ca insusirile acestea sunt ale dragostei de oameni, iar dumneavoastra Il iubiti
pe Dumne​zeu, sa stiti ca nu poate fi vorba ca fara dragos​tea de oameni sa-L putem iubi pe
Dumnezeu! Despre aceasta da marturie Sfàntul Apostol Ioan Teologul:

Daca zice cineva: „Iubesc pe Dumnezeu”, iar pe fratele sau il uraste, mincinos este, pentru ca cel
ce nu iubeste pe fratele sau, pe care l-a vazut, pe Dumnezeu, pe Care nu L-a vazut, nu poate sa-L
iubeasca. Si aceasta porunca avem de la El: cine iubeste pe Dumnezeu sa iubeasca si pe fratele
sau (I In 4, 20-21).

Intre poruncile Domnului se mai numara si aceasta:

6/16
 Cand veti savarsi toate cele poruncite voua, sa spuneti: „Slugi netrebnice suntem, ceea ce eram
datori sa facem am facut” (Lc. 17,10).

Aceas​ta este smerenia, fara de care virtutile noastre nu pot sa placa lui Dumnezeu. Si
dragostea are insa cu ea o legatura foarte stransa, asa incat nu pot fiinta una fara
cealalta. Or, in asezarea dumneavoastra duhovniceasca se vad frica, indoiala si tulburare,
care nu au loc acolo unde este buna mireasma a dragostei si smereniei, fiindca Domnul ne
porunceste: invatati-va de la Mine, ca sunt bland si smerit cu inima, si veti afla odihna sufletelor
voastre (Mt. 11, 29). Nimeni nu se poate lauda ca este fara de pacat; chiar si apostolii se
recunosteau pacatosi: Sfantul Apostol Pavel zice: Domnul a venit ca sa mantuiasca pe
pacatosi, dintre care cel dintai sunt eu (I Tim. 1,15); asijderea si Sfantul Petru isi aducea aminte
intotdeauna de pacatul sau; numerosi oameni care au dus viata duhov​niceasca, pana si
sfintii, se socoteau pe sine pacatosi, dar nu se tulburau, fiindca isi vedeau mantuirea
intemeiata nu pe virtutile lor, ci pe suferinte​le si milostivirea Domnului nostru Iisus
Hristos. Dumneavoastra va si socotiti pacatoasa, va si ve​deti virtutile, insa va tulburati cu
duhul – si toate acestea alcatuiesc in dumneavoastra un haos intunecat, care nu lasa lumina
dreptei socotinte sa fie in dumneavoastra.

Din cate spuneti, cel mai mult va tulbura faptul ca nu

puteti sa va rugati cu pace in biserica, impreuna cu toata
lumea: dupa ce iesiti va simtiti ca si cum n-ati fi fost acolo,
pe cand acasa va rugati mai bine si inaltati rugaciuni cu
umilin​ta. Nu intelegeti ca aceasta este o mare inselare,
care va lipseste de liniste; atunci cand, rugandu-va in
singuratate, credeti ca va rugati bine, sa fiti incredintata
ca rugaciunea aceea este neplacuta lui Dumnezeu, chiar
daca ati avea lacrimi si simtamantul de umilinta: daca
toate acestea sunt lipsite de smerenie adanca, avem de-
a fa​ce cu inselarea. In rugaciunea bisericeasca, dum​‐
neavoastra, cautand simtamantul de acasa si neaflandu-l,
credeti ca nu v-ati rugat si va tulbu​rati, iar aceasta este
urmarea, roada rugaciunilor dumneavoastra de acasa;
vrajmasul va inalta pana la ceruri si va arunca pana in adanc; aco​lo va inalta, iar aici va
doboara si va pricinuieste tulburare, ceea ce si dovedeste ca rugaciunea dumneavoastra
este intemeiata pe semeata cugetare. Rugati-va simplu, fara sa cautati in dum​neavoastra
harisme inalte, socotindu-va nevrednica de acestea: atunci va veti linisti. Chiar daca vedeti
raceala in rugaciunea dumneavoastra, cu atat mai mult sa aveti smerenie, gandind ca sun​teti
nevrednica, dar fara sa va tulburati: fara indoiala, Domnul va socoti ca rugaciunea aceea es​te
mai presus decat cea despre care credeti dum​neavoastra ca este buna.

Luati exemplul vamesului si fariseului, ce se rugau in templu: fariseul se ruga cu parere de si​‐
7/16
ne, pe cand vamesul se ruga cu smerenie si nu isi avea nadejdea de mantuire in neprihanirea
sa, ci, marturisindu-si pacatele, se ruga cu smerenie – si l-a auzit Cel ce da intotdeauna iertare
celor smeriti. Dimpotriva, fariseul a fost lepadat.

Sfantul Isaac Sirul invata: „Rugaciunea celui ce nu se socoate pacatos nu este bineplacuta
inaintea lui Dumnezeu”. Iar harismele in rugaciune se dau celor vrednici de asta si smeriti, pe
care acestea nu-i vatama, ci le aduc [folos] – iar cine se roaga cu parere de sine se afla intr-
o mare primejdie. Va propun cugetarea unui barbat intelept, intemeiata pe adevar si pe
experienta:

“In cea mai mare primejdie ii pune lucrarea diavolului pe cei inselati de parerea ca au sfintenie; de
obicei, oamenii de felul acesta se rup, mai mult sau mai putin, de obiectele vietii fizice, prin
nevointele trupesti subtiaza fìrea materiala si dezvolta in ei viata propriu-zis sufleteasca, dar intr-o
directie gresita. Aceasta ii face in stare sa primeasca impresii care sunt in parte duhovnicesti,
drept care si duhul rau devine mai apropiat de ei. Duhul rautatii umple sufletul visatorului cu
naluciri ale luminii, cu ganduri inguste, insa foarte exaltate; dupa ce a starnit in el o deosebita
incredere in sine, il abate de la adevar si face din el o jertfa a superstitiei, iar apoi si
fanatismului. Visatorul devine dusman neimpacat al oricui nu este de acord cu el in vreo
privinta, intarind in el tot mai mult parerea de sine, in cele din din urma duhul rautatii il face
pe visator sa ajunga intr-o neoranduiala desavarsita atat a vietii, cat si a gandurilor”.

Cu privire la rugaciunea bisericeasca sa stiti ea este mai presus decat rugaciunea

dumneavoastra de acasa, pentru ca ea este inaltata de catre un intreg sobor de oameni, din
care multi aduc lui Dumnezeu rugaciuni preacuratedin inimi smerite, pe care El le primeste
ca pe o tamaie de buna mireasma – iar impreuna cu rugaciunile acestea sunt primite si
rugaciunile dumneavoastra, chiar daca sunt neputincioasesi nimicnice. Iata care e sfatul
meu: nu parasiti rugaciunea bisericeasca, ci luati parte la ea cu smerenie si nu va
tulburati de faptul ca parca nu v-ati rugat si parca n-ati fost acolo, ci alungati acest gand,
iar pentru rugaciunea de acasa sa nu va inaltati si atunci veti avea pace. Sa stiti ca roadele
trufiei si semetiei sunt tulburarea si neoranduiala, iar roada smereniei este pacea si linistea;
din trufie a venit tot raul, iar din smerenie tot binele; ca atare, cercetandu-va asezarea
duhovniceasca, urmati cele de folos”.

“Din scrisorile dumneavoastra vad ca sunteti in cautarea mantuirii sufletului. In acest scop, ati
dori sa parasiti lumea, insa nu puteti face asta, intrucat sunteti datoare sa va ingrijiti de copii
si gospodarie. Din cate imi amintesc, in prima dumneavoastra scrisoare scriati ca aveti
iubire de Dumnezeu, iar in ultima scrieti ca uneori simtiti bucurie, iar alteori – intristare si
tulburare. La aceasta va voi raspunde ca toti crestinii ortodocsi sunt datori sa traiasca
potrivit poruncilor lui Hristos si ca in fata lui Dumnezeu nu ne putem indreptati pentru
8/16
neimplinirea lor decat cu preascumpele Sale merite si prin adevarata marturisire pocainta
pentru faradelegile noas​tre. Trebuie, de asemenea, stiut ca viata crestina este lupta
duhovniceasca, dupa cum scrie Sfan​tul Apostol Pavel: lupta noastra nu este impotriva trupului
si a sangelui si asa mai departe (Efes. 6, 12), iar Sfantul Apostol Petru scrie: vrajmasul vos​tru,
diavolul, umbla ca un leu racnind, cautand pe ci​‐
ne sa inghita (I Pt. 5, 8). Vrajmasul cel atotrau
se straduie din rasputeri sa-i razboiasca pe
crestini, inselandu-i cu desertaciunea acestei
lumi, si cu trufia vietii, si cu pofta trupului. El
se inarmeaza si mai mult impotriva celor
care vor sa se apro​pie de Dumnezeu. El ii
lupta si din partea dreap​ta, si din partea
stanga; daca nu poate sa-i traga in pacate
grosolane, prin parerea despre virtuti​le lor ii
duce in semeata cugetare si, inselandu-i, le
intuneca ratiunea si ii instraineaza de Dumne​zeu in asa hal, ca dezmatatul care se
leapada de dezmatul sau se poate impaca, prin pocainta, cu Dumnezeu mai degraba
decat cel inselat cu pa​ruta sa sfintenie; tocmai de aceea v-am prevenit, ca sa nu vi se para
ca aveti iubire de Dumnezeu – aceasta este culmea desavarsirii – si atunci, cum vom cuteza
sa ne inchipuim ca am dobandit-o? Chiar daca aveti cateodata parte de simtaminte
mangaietoare si lacrimi, nu trebuie sa va bizuiti pe ele si sa le socotiti drept un lucru
mare, ci mai mult trebuie sa va smeriti, socotindu-va nevred​nica de asemenea harisme.

Sfintii Parinti, cu cat erau mai presus cu via​ta, cu atat mai mult se defaimau pe ei insisi si
se smereau, iar smerenia atragea si mai mult la ei harul si darurile dumnezeiesti. Smerenia
este o arma nebiruita impotriva tuturor curselor vraj​masului, insa dobandirea ei e
ostenicioasa, iar celor ce vietuiesc in lume chiar aproape de nea​tins – iar dumneavoastra,
chiar daca va mustrati singura cu vorbele, acestor vorbe nu li se poate da crezare de nu
veti dobandi adevarata smere​nie a inimii.

Vad ca cititi cartile sfintilor invatatori ai Biseri​cii, dar cartile sunt o padure in care fara o
calauza iscusita te poti rataci si primejdui, precum au si patimit multi, din pricina
nadajduirii lor in sine. Asupra celui ce se apuca de vietuirea inalta si ca​uta in sine vedenii
si desfatari duhovnicesti vine mania lui Dumnezeu pentru faptul ca, fara sa-si fi vindecat
mai intai partea patimasa a sufletului prin lucrarea rabdarii patimirii crucii, si-a inchi​puit
in mintea sa slava crucii, cum zice Cuviosul Isaac Sirul. Acelasi Sfant Isaac Sirul scrie:

„Mai inainte de a intra in cetatea smereniei, sa nu crezi ca te-ai odihnit de patimi, pentru ca cel
potrivnic iti gateste tie cursa, si dupa ce ti se va parea ca te-ai odihnit multe necazuri vei avea”.

9/16
Citind acele sfinte carti, nu va apucati de vie​tuirea inalta sau de rugaciunea mintii, ci
tineti-va mai mult de poruncile lui Hristos, cele de via​ta facatoare, si, vazand inaltimea lor si
propria nevrednicie, cufundati-va cu gandul in adancul smereniei, spre care Domnul va
cauta. Simtamintele dumneavoastra „mangaietoare” sunt foarte primejdioase: ele pot sa
va amageasca si sa va in​tunece de tot mintea. Chiar daca ar fi fara putinta de tagada de
la har, nu trebuie sa va lasati fu​rata de ele, ci, luandu-va smerenia ca ajutor, socotiti-va
nevrednica de ele; harul, cercetandu-va cateodata, ne arata ce bogatie se ascunde in el,
dupa care se ascunde, insa ramane cu noi puru​rea: dorindu-l, trebuie sa ne ingrijim pentru
curatirea de patimi, iar daca suntem patimasi sa nu cutezam a visa la dobandirea lui. V-
am spus de​ja ca vrajmasul ne lupta cu ispitele de-a dreapta, inaltandu-ne mintea prin
parerea de sine – or, dupa spusele Sfantului Ioan Scararul, trufia e in stare si singura, fara
alte pacate, sa-l dea pierzarii pe om. Asadar, atata timp cat trebuie neapa​rat sa traiti in lume
ca sa va aranjati copiii, traiti ingrijiti-va in primul rand de implinirea poruncilor lui Hristos, iar
ca sa le cunoasteti cititi Sfanta Evanghelie, Faptele si Epistolele Apostolilor, precum si
invataturile Sfintilor Parinti despre patimi si virtuti. Strabatand calea vietuirii crestine,
cunoasteti-va neputinta, smeriti-va si pocaiti-va inaintea Domnului pentru scaderile
dumneavoastra, si nu nadajduiti nicidecum in faptele dumneavoastra, ci in milostivirea
lui Dumnezeu. Pravila de rugaciune impliniti-o dupa pu​tere si dupa cum va ingaduie
imprejurarile, insa cu simtamantul vamesului, nu cu al fariseului. Sfantul Isaac scrie:

„Rugaciunea celui ce nu gandeste despre sine ca este pacatos nu este bineplacuta inaintea lui
Dumnezeu”.

De lucrare inalta si de pravila mare nu va apucati; acelasi Sfant Isaac invata ca „lucrarea cu
masura nu are pret”. Paziti-va insa constiinta si nu cautati rasplata aici in mangaierea
duhovniceasca: lasati aceasta in voia lui Dumnezeu, Care stie cand sa dea.

Deocamdata va ajunge atat – iar daca Domnul va va chema sa Il urmati in sfanta manastire,
atunci si calea vietii duhovnicesti vi se va desco​peri practic, nu numai teoretic.

Pregatindu-va copiii pentru viata lumeasca, v-ati ingrijit sa le saditi in inimi credinta si
frica de Dumnezeu, care sa ii calauzeasca pe viitor? Rugati-va Domnului ca El sa le
pazeasca inimile de neghinele pe care vrajmasul le seamana prin​tre grane”.

10/16
“In scrisorile dumneavoastra ma incredintati ca imi scrieti, fara
fatarnicie, tot adevarul si ma rugati sa va indrum, aratandu-va
randuiala de care trebuie sa va tineti in viata dumnea​voastra.
In scrisoarea mea dinainte v-am descris – destul de limpede,
cred eu – calea vietii crestine si lupta vrajmasului impotriva
celor ce do​resc sa aiba impartasire cu Dumnezeu; mai mult si
mai limpede nu pot sa va spun nimic. Nu am nici cea mai
mica banuiala ca ati ascuns ceva fata de mine sau ca va
prefaceti, insa bag de seama ca singura nu va intelegeti si va
contraziceti. Scrieti ca din scrisorile dumneavoastra am tras
incheierea ca sunteti mandra, si imediat va indreptatiti „Vai,
chiar ca nu-i asa… mi se spune cea simpla”, si ziceti ca asta va
„mangaie mult”. Ce anume va mangaie? Lauda? Hrana pentru
trufia dumnea​voastra? Si totusi, vi se pare ca in dumneavoas​‐
tra nu exista trufie. Scrieti: „A-L iubi pe Dumnezeu, a-l iubi pe aproapele – iata fericirea mea!
Nu pot sa-i urasc nici pe vrajmasii mei, ci imi pare rau ca ei se poarta asa; inaintea lui Dumne​‐
zeu nu voi avea de dat socoteala pentru ca as fi rasplatit cuiva raul cu rau”. Din calitatile
acestea s-ar putea trage incheierea ca v-ati ridicat pe culmea desavarsirii – insa eu va
incredintez ca asta s-a intamplat numai in cuvintele dumneavoastra si ca degeaba va
amagiti cu aceste virtuti pe care le-ati agonisit, fara sa va intelegeti pe dumneavoastra
insiva, ceea ce se vadeste din scrisorile pe care mi le-ati trimis. In continuare spuneti ca
sunteti vinovata de toate pacatele, ca o zidire neputincioasa a lui Dumnezeu, si ca mai ales
doua patimi va tulbura: iubirea de arginti si vrajmasul casnic – insa doar trufia va inviforeaza
mai putin decat celelalte; si atunci, cum sa punem de acord lucrurile pe care le scrieti? Se stie
ca pentru toa​ta nenorocirea noastra si toata instrainarea noas​tra de Dumnezeu vinovata
este trufia si ca, dim​potriva, fericirea si apropierea de Dumnezeu vin prin smerenie. Toate
pacatele noastre vin, ca niste mladite rele dintr-o radacina rea, din tru​fie. Aceasta se
ascunde insa atat de adanc in ini​ma, incat cel ce o are nu poate s-o patrunda si s-o
inteleaga daca nu i-o da Dumnezeu in vileag prin ispite. In treapta a 23-a, Sfantul Ioan
Scararul scrie despre trufie ca un staret isi indemna fi​ul duhovnicesc sa nu se trufeasca, la
care acela a raspuns: „Iarta-ma, parinte, dar in mine nu e trufie. ” „Dar cu ce ai putea sa
dovedesti mai bi​ne ca esti trufas decat cu vorbele acestea, cum ca nu-i in tine trufie?“, i-a zis
atunci staretul. Va puteti da seama incotro bat cuvintele lui.

As vrea sa va vorbesc si despre dragoste. Dom​nul nostru Iisus Hristos ne-a descoperit in ce
sta iubirea lui Dumnezeu: cine Ma iubeste pazeste po​runcile Mele (In 14, 21). Asadar, atunci
cand cal​cam poruncile lui Dumnezeu nu mai este in noi iubirea de Dumnezeu.

Iubirea de Dumnezeu este pusa la incerca​re prin cele potrivnice – altfel, n-o putem impli​ni
decat cu inchipuirea. Cu ingaduinta lui Dum​nezeu, s-a infipt in inima dumneavoastra sagea​ta
iubirii de arginti; aceasta va tulbura, nu va da pace, va impinge sa faceti orice ca sa traiti cu

11/16
copiii fara sa duceti lipsa de nimic. Unde sunt credinta si nadejdea dumneavoastra, cu care
vi se pare ca va intariti? Ce sa mai zicem de dragoste. Daca credem ca Pronia lui
Dumnezeu ne carmuieste, trebuie sa ne supunem ei si sa primim chiar incercarea saraciei
ca pe ceva ce vine din iubirea lui Dumnezeu, spre un folos sufletesc pe care noi nu-l stim.
Prin saracie se intra mai usor in impa​ratia cerurilor, drept care a si zis Domnul: cu greu va
intra bogatul in imparatia cerurilor (Mt. 19, 23). Dumnezeu, Bogat fiind in milostivire, i-ar fi
putut imbogati pe toti daca ar fi fost de folos lucrul acesta – El insa face altfel, potrivit
judecatilor Sale preaintelepte si neurmate, in fata carora suntem datori sa ne plecam cu
smerenie si sa ne su​punem cu recunostinta. Copiilor dati-le o educatie morala buna, si
atunci cand vor fi vrednici si le va fi de folos, Dumnezeu are puterea de a-i im​bogati sau de a
le darui cele de trebuinta. Impotriviti-va acestei patimi, straduiti-va sa smulgeti din inima
dumneavoastra sageata ei prin nadejdea in Dumnezeu si prin supunerea fata de voia Lui;
multumiti-va cu putinul ce v-a fost dat.

Tot ce place lui Dumnezeu se face cu smerenie. V-am scris deja, din Sfantul Isaac, ca
lucrarea cu masura nu are pret – iar daca va veti nevoi intru priveghere si rugaciune, dar veti
avea parere de sine, care va fi folosul? Scrieti ca faceti aceasta spre omorarea trupului,
adica vrand sa biruiti salbaticia cu care vi se impotriveste. In aceasta privinta ascultati ce zice
Sfantul Ioan Scararul in treapta a 15-a, ca din partea trupului catre suflet:

„Daca vei cunoaste neputinta cea mare a mea si a ta, prin aceasta imi vei lega mainile; daca vei
taia imbuibarea, imi vei lega picioarele, asa incat nu vor putea merge mai departe; daca te vei
lipi de ascultare, vei scapa de mine; daca vei do​bandi smerita cugetare, mi-ai taiat capul“.

Si ma​rele staret Apollo il mangaia astfel pe un frate luptat de patima trupeasca:

„Nu te deznadajdui de atata aprindere a trupului, ca nu se tamaduieste atat prin sarguintele

omenesti, cat prin iu​birea de oameni dumnezeiasca”.

Trebuie stiut si ca acest puternic razboi este ingaduit in pri​mul rand pentru trufie, fiindca
aprinderea cea fi​reasca din noi nu ne poate birui vointa fara sa fie in noi una dintre acestea:
trufie, osandirea alto​ra, lacomia pantecelui si odihna peste masura. Aici este vorba nu de
trufia lumeasca, ci de cea duhovniceasca, despre care am scris destul mai sus, aratand ca
ea se poate ascunde de cel ce o are. Deasa impartasire cu Preacuratele lui Hristos Taine
ar fi foarte buna si mantuitoare daca nu ar fi insotita la dumneavoastra de cartire si de
osandirea altora pentru iubirea de arginti.

A plati pentru spovedanie nu este deloc o le​ge, ci este chiar impotriva legii bisericesti.
Propovaduitorul grec Ilie Miniat se ridica cu putere impotriva acestui obicei. El nu se trage
insa nici​decum de la fetele duhovnicesti, ci mai mult de la cei ce se pocaiesc, care isi arata

12/16
prin aceasta recunostinta, si a ajuns sa fie privit ca ceva ne​cesar. Sunt insa multi care se
descurca si fara el. In aceasta privinta judecata dumneavoastra este nedreapta: potrivit
poruncii bisericesti si apostolesti, trebuie sa-i cinstiti pe preoti ca pe niste slujitori ai
altarului, caci fara ei nu se poate mantui nimeni, si sa le faceti parte din averea
dumneavoastra, pe cat va sta in putere, spre nevoile lor pentru ca cei ce slujesc altarului
au parte de la altar (I Cor. 9,13). La spovedanie puteti sa-i lasati bani preotului sau nu, dar
sa-l judecati pentru greselile lui nu este deloc treaba dumneavoastra: oaia nu-l judeca pe
pastor, oricum ar fi el. A-l judeca pe preot inseamna a-L judeca pe insusi Hristos: paziti-va de
aceasta din rasputeri!

“Doriti sa va pastrati grija pentru mantuirea sufletului, si dupa cat se vede

va impliniti dorinta cu fapta: spuneti ca in dumneavoastra are loc o lupta
neincetata si ca pe zi ce trece ies la lumina noi neajunsuri. Pai, lucrul
acestea este de trebuinta neaparata in nevointa crestinului: noi ne
luptam impotriva duhurilor rautatii iar acestea se lupta impotriva noastra
prin pro​priile noastre patimi. Uneori suntem biruiti, alteori biruim; uneori
cadem, alteori ne ridicam, si dupa masura smereniei noastre capatam
aju​torul dumnezeiesc. Avem neaparata nevoie de aceasta arma puternica impotriva
vrajmasilor – dar cum sa ne smerim daca nu ne cunoastem neputinta cunoscandu-ne
neajunsurile? Tocmai acestea ne smeresc. Cititi in Filocalie, la Sfantul Grigorie Sinaitul, la
sfarsitul capului 117: „Da​ca nu va fi biruit omul… nu se va putea smeri” . Acolo se scrie
amanuntit si foarte folositor despre aceasta. Vad ca vreti sa traiti in lume pust​niceste, fara
caderi, si vreti ca sufletul dumnea​voastra sa fie intotdeauna cu Dumnezeu, si in​trebati
daca in lume poti ajunge sa iti tai poftele la fel ca in insingurare, si cum se poate incepe lu​‐
crarea aceasta. Ca raspuns ati primit impotriviri puternice fata de planurile
dumneavoastra, si neavand puteri duhovnicesti si smerenie nu pu​teti ramane neclintita
in aceste planuri. Asta inseamna ca intreprindeti sau doriti sa impliniti in viata
dumneavoastra o nevointa mai presus de masura si de asezarea sufleteasca pe care o
aveti. Trebuie sa incepeti prin lucrarea poruncilor lui Dumnezeu, care ne-au fost date prin
Evanghe​lie, si atunci cand, straduindu-ne sa le implinim, ne vedem nestatornicia si
neputinta, nu trebuie nicidecum sa ne tulburam, ci trebuie sa ne sme​rim si sa ne pocaim.

Chiar daca ati merge neabatut pe calea poruncilor lui Dumnezeu, sa va te​meti de primejdie
din cealalta parte: vrajmasul va incerca mereu sa va amageasca prin semeata cugetare si
prin parerea ca v-ati indreptat, vanandu-va prin acestea in chip subtire – iar
dumneavoastra, neavand inca smerenie, dar vazandu-va implinitoare a poruncilor, va
puteti abate pe nebagate de seama spre gandurile acestea. Trebu​ie sa va amintiti cat mai
des cuvintele Domnului:

13/16
 Cand veti savarsi toate cele poruncite voua, sa spuneti: „Slugi netrebnice suntem, ceea ce eram
da​tori sa facem am facut” (Lc. 17, 10).

Prin aceasta puteti alunga semeata cugetare. Oricum, intrucat suntem inca departe de
implinirea porunci​lor lui Dumnezeu, trebuie chiar de nevoie sa ne smerim si sa ne pocaim,
dupa cum scrie Cuvio​sul Marcu Ascetul in „Cuvantul despre pocainta”, intotdeauna avem
nevoie de pocainta, insa noi vrem sa ne vedem ispravile: dar de ce credeti ca in rugaciunea
sa Sfantul Efrem spune: „Asa, Doamne Imparate, daruieste-mi sa vad gresalele mele si sa nu
osandesc pe fratele meu”? El vrea sa zica nu ca trebuie sa pacatuim dinadins, ci ca trebuie
sa ne vedem pacatele facute atat inainte, cat si acum, si nicidecum sa nu deznadajduim,.
ci sa ne pocaim, socotindu-ne in mintea noastra cei mai de pe urma dintre toti oamenii.

In Filo​calie, dupa ce vorbeste despre cele sapte lucrari trupesti, Sfantul Petru Damaschinul
spune:

„Si atunci incepe mintea a vedea gresalele sale ca nisipul marii – si acesta este inceputul
luminarii sufletului si semnul sanatatii lui”.

Vedeti? Du​pa savarsirea multor virtuti vede pacatele sale, iar nu ispravile. Nici Sfantul Isaac
Sirul nu zi​ce sa cautam vederi inalte, ci ne arata nemijlocit spre poruncile dumnezeiesti. Va
sfatuiesc sa va straduiti sa impliniti poruncile, dar sa nu va tulburati atunci cand se
intampla sa gresiti in vreo privinta, ci sa va pocaiti si sa va smeriti: cand va fi in inima
chezasia smereniei, veti si avea ajutor de la Dumnezeu pentru a savarsiti lucrurile bu​ne si
pentru a va abate de la cele potrivnice. Iar pricina poticnirilor noastre sta, potrivit Sfantului
Ioan Scararul, in trufie: „Unde s-a savarsit cade​rea in pacat, acolo a mers inainte trufia. “
Asadar, sa ne straduim a ne folosi neputintele pentru a dobandi smerita cugetare, fiindca
aceasta este nimicitoarea trufiei, pe care noi nici n-o bagam de seama in noi insine. Va
necajiti ca va osanditi aproapele: daca ne vom smeri, nu-l vom mai ju​deca pe aproapele
nostru. Sa ne rugam cu smere​nie, asemenea vamesului, si Dumnezeu va primi rugaciunea
noastra, fiindca primeste rugaciunea celor smeriti si aude cererea lor, pe cand noi insi​ne nu
avem dreptul sa pretuim rugaciunea noas​tra, ca ne rugam cu osardie. Dumnezeu stie
pre​tul ei, iar daca ne-o vom pretui singuri, suntem in primejdia ca ea sa fie fariseica.

Sunteti nedumerita cu privire la post: aflandu-va la rude, va vedeti silit sa mancati de

dulce, iar de cerut sa gateasca pentru dumneavoastra mancare de post va temeti sa
cereti, ca nu cumva sa dati prilej sa se spuna ca va socotiti mai pre​sus de altii si ca va
ingamfati. Intrebati ce sa fa​ceti intr-o asemenea situatie. Nu vreau sa va leg, insa va dau
urmatorul sfat: dupa parerea mea, nu trebuie sa va temeti sa va rugati rudele sa ga​‐
teasca pentru dumneavoastra mancare de post. Asta nu inseamna sa va dati aere.
Nicidecum, ci indepliniti datoria ascultarii fata de Sfanta Bise​rica: cu ce sa va dati aere?
14/16
Vazandu-va, si altii va vor urma exemplul. Dar daca veti manca de dul​ce, si altii se vor lua
dupa dumneavoastra si nu se vor teme ca gresesc, iar dumneavoastra veti fi atunci de
doua ori vinovat: si pentru sine, si pen​tru ei. Ce va pasa ce se va spune despre dumnea​‐
voastra? Nu dati atentie, ci fiti linistit. Daca rudele dumneavoastra mananca de dulce
pentru ca sunt bolnave, au o oarecare indreptatire, insa bineinteles ca si ele trebuie sa se
pocaiasca pen​tru aceasta – dar daca fac aceasta doar pentru ca se tem de gura lumii, nu
este deloc bine. Stiti ce plata a hotarat Domnul pentru neascultarea fata de Biserica?…

Dintotdeauna v-ati socotit un om rabdator si bineinteles ca in felul acesta v-ati mangaiat, insa
asta nu va e de folos. Acum vi s-a dat in vileag neputinta, cele ce se intampla va tulbura, va
neli​nistesc, si va cunoasteti nerabdarea si neputinta. Trebuie sa va smeriti. Vedeti in
asezarea dumneavoastra duhovniceasca doua lucruri care se bat cap semetirea si
deznadejdea. Bineinteles, va dati seama ca aceasta vine de la vrajmasul, dar nu va puteti
lupta cu ele, si amandoua sunt foarte apasatoare pentru suflet. Poate ca intelegeti pricina lor.
Dupa cum scriu Sfintii Parinti, ele vin din trufia duhovniceasca, si din pricina putinata​tii
smereniei si ne vine greu sa le tinem piept: impotriva amandorura trebuie sa ne smerim”.

(din: Sfantul Macarie de la Optina, Sfaturi pentru mireni, Editura Sophia, 2011)

Legaturi:
Sfantul Ignatie Briancianinov despre
diverse forme de INSELARE si despre
cauza lor esentiala: LIPSA POCAINTEI, A
INIMII INFRANTE (partea a doua)

Mandria, imaginatia si raul ascuns

sub masca binelui

PARINTELE CLEOPA despre dreapta

masura, sfatuire, smerenie, despre
ispitele calugarilor si ale celor ce
nazuiesc spre daruri mari: “Cate oleaca,
incet…”

PARINTELE CLEOPA DESPRE PAZA

MINTII: “Sa nu iesi la razboi fara Mine!”

SFANTUL IOAN SCARARUL: “Unde s-a

intamplat o cadere, acolo s-a salasluit
mai inainte mandria”

Ortodoxia confortabila si inchipuita

sau despre ispitele generatiilor rasfatate

Intre Crucea realitatii si bucuriile straine ale inchipuirii

15/16
 Parintele Rafail Noica: “Nu ne dam seama cat traim in inchipuire”

Fericitul Seraphim Rose: CUM SA CITIM PE SFINTII PARINTI?

Parintele Rafail Noica: BOGATIA SI SUFICIENTA – DUSMANII POCAINTEI

“Vai si amar cand omul este satul si multumit in inima sa…”

ORBIREA SUFLETULUI: PAREREA DE SINE

Roadele iubirii de sine si ale ravnei fara sfatuire si fara ascultare. Cum iti poti
“taia mintea” in Scripturi si pana unde se poate ajunge?

***

SFANTUL MACARIE DE LA OPTINA – smerita calauza catre viata ne-lumeasca:

150 DE ANI DE LA TRECEREA LA CELE VESNICE

Sf. Macarie de la Optina: NUMAI SA NU PARASESTI PE “DOCTOR”!

Sf. Macarie de la Optina despre pacea buna si pacea inselatoare

Rugaciunea de dimineata a STARETILOR DE LA OPTINA (11 octombrie).

RUGACIUNE PENTRU IZBAVIREA DE ANTIHRIST

STARETII DE LA OPTINA (11 oct.) – povatuitori duhovnicesti de mare pret

pentru toata vremea

Aforisme duhovnicesti de la Staretii sfinti ai Optinei

Sfintii de la Optina: “POCAINTA ESTE RAVNA INIMII”

Staretii de la Optina ne invata rugaciunea adevarata

Raspunsuri duhovnicesti foarte folositoare pentru infruntarea ispitelor de pe

cale, de la STARETUL LEONID DE LA OPTINA (11 octombrie)

CUVINTE ALE PARINTILOR PENTRU BIRUINTA ASUPRA DEPRIMARII: “Biblia este

ca sanul maicii, pe care sa-ti pleci capul la vreme de durere si necaz”

16/16