151.

Calul şi măgarul împovărat

Era odată un om care avea un cal şi un măgar. Oricînd pleaca la drum, el

avea tendinţa să-l scutească pe cal de greutăţi şi să pună cea mai mare parte
a poverii pe spatele măgarului. Şi cum de un timp încoace măgarul era
foarte slăbit, îl rugă pe cal să-i ia şi el o parte din povară în timpul unei
călătorii.

"Dacă o parte din povara mea," spuse măgarul, "o să mă pun iarăşi pe
picioare, dar dacă nu vrei să mă ajuţi, greutatea o să mă omoare."

Calul îi spuse să-şi ducă în continuare povara şi să nu-l mai bată la cap cu
plîngerile lui. Măgarul o luă înainte la pas, dar în curînd fu înfrînt de
greutatea poverii şi muri pe drum, aşa cum anticipase. Aşa că, stăpînul
veni, luă povara de pe măgar şi o puse pe cal.

"Asta-mi trebuie pentru mofturile mele!", se plînse calul. "Pentru că n-am

vrut să trag din greu, acum trebuie să duc în plus toată povara."

Lenea aduce înapoi cu sine o povară mult mai grea.

152. Lupul şi leul

Într-o zi, după ce un lup omorî o oaie şi o ducea acum acasă în vizuina lui,
întîlni un leu, care îndată înşfăcă oaia din ghearele lupului. Stînd la ceva
distanţă de leu, lupul urlă la leu şi îi spuse leului că ar trebui să-i fie ruşine
că l-a jefuit. Leul rîse şi îi spuse: "Presupun, atunci, că era bunul tău prieten,
păstorul, care ţi-a dăruit oaia."

Un hoţ nu e mai bun decît celălalt.