Anularea odihnei sufletului meu

15. Dacă fratele tău a păcătuit împotriva ta, du-te şi mustră-l între tine şi el singur. Dacă te
ascultă, ai câştigat pe fratele tău.
16. Dar, dacă nu te ascultă, mai ia cu tine unul sau doi inşi, pentru ca orice vorbă să fie sprijinită
pe mărturia a doi sau trei martori.
17. Dacă nu vrea să asculte de ei, spune-l bisericii; şi, dacă nu vrea să asculte nici de biserică, să
fie pentru tine ca un păgân şi ca un vameş.
18. Adevărat vă spun că orice veţi lega pe pământ va fi legat în cer; şi orice veţi dezlega pe
pământ va fi dezlegat în cer.
19. Vă mai spun iarăşi că, dacă doi dintre voi se învoiesc pe pământ să ceară un lucru oarecare, le
va fi dat de Tatăl Meu care este în ceruri.
20. Căci acolo unde sunt doi sau trei adunaţi în Numele Meu, sunt şi Eu în mijlocul lor."
21. Atunci Petru s-a apropiat de El şi I-a zis: "Doamne, de câte ori să iert pe fratele meu când va
păcătui împotriva mea? Până la şapte ori?"
22. Isus i-a zis: "Eu nu-ţi zic până la şapte ori, ci până la şaptezeci de ori câte şapte.
23. De aceea, Împărăţia cerurilor se aseamănă cu un împărat care a vrut să se socotească cu robii
săi.
24. A început să facă socoteala şi i-au adus pe unul care îi datora zece mii de galbeni.
25. Fiindcă el n-avea cu ce plăti, stăpânul lui a poruncit să-l vândă pe el, pe nevasta lui, pe copiii
lui şi tot ce avea, şi să se plătească datoria.
26. Robul s-a aruncat la pământ, i s-a închinat şi a zis: "Doamne, mai îngăduie-mă, şi-ţi voi plăti
tot."
27. Stăpânul robului aceluia, făcându-i-se milă de el, i-a dat drumul şi i-a iertat datoria.
28. Robul acela, când a ieşit afară, a întâlnit pe unul din tovarăşii lui de slujbă care-i era dator o
sută de lei. A pus mâna pe el şi-l strângea de gât, zicând: "Plăteşte-mi ce-mi eşti dator."
29. Tovarăşul lui s-a aruncat la pământ, îl ruga şi zicea: "Mai îngăduie-mă, şi-ţi voi plăti."
30. Dar el n-a vrut, ci s-a dus şi l-a aruncat în temniţă, până va plăti datoria.
31. Când au văzut tovarăşii lui cele întâmplate, s-au întristat foarte mult şi s-au dus de au spus
stăpânului lor toate cele petrecute.
32. Atunci stăpânul a chemat la el pe robul acesta şi i-a zis: "Rob viclean! Eu ţi-am iertat toată
datoria, fiindcă m-ai rugat.
33. Oare nu se cădea să ai şi tu milă de tovarăşul tău cum am avut eu milă de tine?"
34. Şi stăpânul s-a mâniat şi l-a dat pe mâna chinuitorilor, până va plăti tot ce datora.
35. Tot aşa vă va face şi Tatăl Meu cel ceresc, dacă fiecare din voi nu iartă din toată inima pe
fratele său."
(Matei 18:15-35)

"Tot aşa, nu este voia Tatălui vostru celui din Ceruri să piară măcar unul din aceşti
micuţi." Matei 18:14

"Cîştigarea fratelui", "iertarea aproapelui de 70 de ori cîte 7" - atitudini care nu ne lasă să
avem o viaţă plină de pace, confortabilă. Pînă la urmă, de ce aş fi eu obligat să mă rog
de fratele meu să se pocăiască? Eu singur şi eventual familia mea să trăim curat înaintea
Domnului şi ne este îndeajuns. Dacă cel de lîngă mine nu vrea să se pocăiască, asta îl
priveşte pe el - de ce să fiu eu responsabil pentru destinul lui?

Parcă Dumnezeu a stabilit nişte legături aşa de puternice dintre mine şi fraţii mei, încît
nu mă pot face că plouă, cînd în viaţa sau familia fratelui meu s-a stîrnit o furtună. Dacă
nu-i întind o mînă de ajutor cînd este în necaz, Dumnezeu e gata să uite toate faptele
mele bune şi să mă tragă la răspundere pentru indiferenţa mea.

Parabola robului nemilostiv trasează atitudinea fundamentală pe care sîntem chemaţi să

o avem faţă de cei care ne-au greşit. Dacă noi am fost iertaţi, răscumpăraţi avem datoria
să arătăm compasiune pentru fratele nostru care a rătăcit drumul. Altfel pedeapsa ne
aşteaptă la uşă. Ceea ce văd în această parabolă şi în contextul ei este că, ieratarea dacă e
s-o numim aşa, nu înseamnă numai că nu mai sunt supărat pe fratele meu sau că vreau
să uit ce a făcut, ci chiar să mă ţin de capul lui ca să se pocăiască. De multe ori, în
conflictele cotidiene dintre ei, credincioşii preferă să îngroape conflictul şi să facă ulcer
la stomac. Eu l-am iertat pe fratele meu, nu mai am nimic cu el, nu mă mai interesează,
nu mai e necesar să vorbesc cu el - de ce să-mi amărăsc sufletul?

Dar Isus vorbeşte de o atitudine opusă. Sîntem chemaţi să înfruntăm conflictele oricît de
dureros ar fi acest lucru. "Dacă fratele tău a păcătuit împotriva ta, du-te şi mustră-l între
tine şi el singur. Dacă te ascultă, ai cîştigat pe fratele tău." Mustrarea e un lucru atît de
dificil, şi e atît de prost prcticată de cei mai mulţi creştini! Cei mai mulţi, în astfel de
situaţii, vin cu un amestec de frustrări personale, nervi, şabloane religioase şi idealisme
fără nici un fel de consistenţă. Ce rost are să-i spui fratelui tău să se roage mai mult, să
citească mai mult din Biblie, dacă el a căzut în patima băuturii? Adesea, în exasperarea
lor că nu pot face nimic, creştinii apelează la atacuri la persoană, astfel încît cel mustrat,
cel căzut să simtă că-l doare, să-şi dea seama cît de tare a căzut.

Ipoteza mea e că doar 2% sau 3% din creştinii evanghelici practicanţi au înţelepciunea

de a şti cum să întoarcă un om pe calea bună. A şti să mustri, să spui omului unde a
greşit şi cum să o ia înapoi pe drumul spre cer e un lucru de mare fineţe, ştiut doar de
cei care înţeleg cu adevărat ce înseamnă viaţa de credinţă. Uneori e esenţial să nu
vorbeşti deloc despre greşelile lui, alteori trebuie să fii acid clorhidric. În alte situaţii e
important să ştii cînd e necesară curăţarea ranei şi apoi balsamul pentru acea rană. În
astfel de situaţii trebuie să ai capacitatea să simţi bătăile inimii lui Dumnezeu. Şi de cele
mai multe ori tăcerea e un leac mai bun decît orice.Aşa au procedat la început prietenii
lui Iov, dar, după aceea, nu s-au oprit să-i spună că poate păcatele lui l-au făcut să
ajungă în situaţia asta.
În acelaşi timp, fratele poate să fie atît de prins în mreajă, încît să nu asculte de
mustrările tale sau ale bisericii. Atunci e necesar un zid între tine şi el. Nu mai eşti dator
să te implici în viaţa lui. Atît timp cît un om refuză expres să se pocăiască, aceasta e
problema lui.

Afară de aceste situaţii, există altele mult mai complicate. Ce atitudine să ai atunci cînd
un frate sau comunitatea de creştini din care faci parte îşi construieşte viaţa pe temelii
greşite? Dar ce poţi spune atunci cînd aceste temelii sînt validate de tradiţie sau
practicile bisericii sau de Scriptură de-a lungul a mai bine de 2000 de ani? - Există riscul
ca să fii marginalizat imediat.

Nu puţine comunităţi de oameni religioşi sînt ca cea descrisă în Ezechiel 8.

Ezechiel şi-a asumat riscul de a nu trăi indiferent în mijlocul poporului său. A renunţat
la o viaţă simplă, liniştită pentru a pune suflet pentru soarta poporului său. Tocmai
acest lucru înseamnă iertarea autentică, cea de 70 de ori cîte 7 - să te implici cu toată
inima să-l salvezi pe fratele tău din pierzanie, chiar dacă acest lucru e dureros.

Dacă doar respecţi litera legii, poţi foarte bine să-l mustri, să-l pui sub disciplină, şi, în
ochii tăi, să pari un om care a împlinit Cuvîntul. Dar o atitudine superficială faţă de
fratele tău care a căzut e privită cu asprime de Dumnezeu.

Isus însuşi s-a luptat pentru credinţa lui Petru: "Domnul a zis"Simone, Simone, Satana a
cerut să vă cearnă ca grîul. Dar Eu m-am rugat pentru tine, ca să nu se piardă credinţa
ta; şi după ce te vei întoarce la Dumnezeu, să întăreşti pe fraţii tăi." Luca 22:31-32

Dacă însuşi Dumnezeu a plătit scump pentru mîntuirea noastră, mulţi dintre
credincioşi fac eforturi minime pentru a le întinde o mînă de ajutor fraţilor în necaz. Şi
asta nu înseamnă un anumit set de activităţi, ci ceea ce eu cred că este cel mai
important, e să ai acele cuvinte potrivite pentru starea în care se află. Dar pentru acest
lucru e necesar să fii antrenat în viaţa de credinţă, să fii un ostaş care luptă după ordine,
nu după bunul lui plac. Doar atunci nu vei mai avea riscul de a da drumul la mînie,
vorbe necugetate, sfaturi de doi lei în situaţiile tensionate cînd un frate căzut si nu mai
ştie cum să iasă la liman.
Strigătele la poarta judecă