Predica la Duminica a 11 dupa Rusali

În cuvintele: „Şi ne iartă nouă, precum şi noi iertăm”, noi condiţionăm iertarea lui
Dumnezeu de iertarea noastră. Dar şi Dumnezeu condiţionează iertarea Sa de iertarea noastră,
când zice: „De veţi ierta oamenilor greşelile lor, ierta-va şi vouă Tatăl vostru Cel ceresc; iar de
nu veţi ierta oamenilor greşelile lor, nici Tatăl vostru nu va ierta greşelile voastre” (Mt. 6, 14-
15).
Când datornicul cu zece mii de talanţi, o sumă enormă, cere îngăduinţă spre a putea plăti
datoria, Dumnezeu îi dă mai mult decât cere: îi iartă şi datoria. Iar când datornicul cu o sută de
dinari, o sumă foarte mică, cere îngăduinţă de la datornicul iertat, acesta nu numai că nu-l
îngăduie, dar îl şi pedepseşte, aruncându-l „în închisoare până ce va plăti datoria” (Mt. 18, 30).
Văzând Dumnezeu purtarea neomenească a datornicului iertat, îl pedepseşte, dându-l „pe
mâna chinuitorilor, până ce va plăti toată datoria” (Mt. 18, 34). Aceasta este pedeapsa celor ce
nu iartă.
Iubiţi credincioşi,
Iertarea greşiţilor noştri e posibilă. Ea cuprinde şi iertarea duşmanilor. Avem cel mai
puternic exemplu pe Domnul nostru Iisus Hristos, Care, în timpul răstignirii pe cruce, a spus:
„Părinte, iartă-le lor, că nu ştiu ce fac!” (Lc. 23, 34).
Iar primul mucenic creştin, Sfântul Arhidiacon Ştefan, când duşmanii îl ucideau cu pietre,
a spus: „Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta” (Fapte 7, 60).
Fără iertarea aproapelui, rugăciunile noastre nu sunt primite la Dumnezeu: „Când vă
rugaţi, iertaţi orice aveţi împotriva cuiva, ca şi Tatăl vostru Cel din ceruri să vă ierte vouă
greşelile voastre” (Mc. 11, 25).
Fără iertarea aproapelui, nu este primit nici darul adus la altar: „Dacă vei aduce darul tău
la altar şi acolo îţi vei aduce aminte că fratele tău are ceva împotriva ta, lasă darul acolo,
înaintea altarului şi mergi întâi şi te împacă cu fratele tău şi apoi, venind, adu darul tău” (Mt. 5,
23-24).

Page 1 of 4
 Predica la Duminica a 11 dupa Rusali

Sfântul Ciprian ne spune că Dumnezeu nu primeşte jertfa făcătorilor de vrajbă. El le

spune să plece de la Altar şi să se împace mai întâi cu fraţii lor. Dumnezeu vrea să fie împăcat
prin rugăciuni ce se înalţă din inimi împăcate.
Cel ce nu îl iartă pe aproapele său, nu se poate împărtăşi cu Sfintele Taine! Biserica
învaţă: „Trupul Stăpânului vrând să-l primeşti spre hrană, fii cu frică să nu te arzi, că foc este;
Sângele Lui vrând să-l bei spre împărtăşire, mergi şi cu cei ce te-au mâhnit te împacă şi aşa
îndrăzneşte de ia hrană sfântă” (Canonul Sfintei Împărtăşanii).
IC, Noi, oamenii, suntem făcuţi să trăim în societate. Precum albinele se adună în roiuri
şi-şi duc viaţa în cea mai strânsă conlucrare, aşa şi noi suntem zidiţi ca să alcătuim o singură
familie, compusă din fraţi, indiferent de culoarea feţei, de vârstă, de rasă, avere sau religie.
De aceea, avem nevoie unii de alţii. Însă un cuvânt supărător, o nedreptate, o ocară sau
pagubă poate duce la mânie şi la dezbinare, la certuri şi duşmănii chiar între fraţii de sânge. În
această situaţie, ar trebui să ne trezim din somnul neiubirii, conştienţi că nu putem să-L iubim
pe Dumnezeu, pe Care nu-L vedem, dacă nu ne iubim fratele şi sora pe care-i vedem (cf. I In. 4,
20).
În refuzul de a-i ierta pe fraţii şi pe surorile noastre, inima ni se închide, iar împietrirea ei
o face impermeabilă la iubirea îndurătoare a Tatălui ceresc.
Religia creştină ne îndeamnă să fim buni şi să trăim în dragoste frăţească şi să iertăm
celor ce ne-au greşit. Căci de această atitudine a noastră faţă de semeni atârnă îndurarea lui
Dumnezeu faţă de noi.
Iertarea dă mărturie că, în lumea noastră, iubirea e mai tare ca păcatul. Martirii de ieri şi
de azi dau mereu această mărturie lui Hristos. Iertarea este condiţia fundamentală a împăcării .
Se spune despre un dregător din vechime că excela prin frumuseţea sa; avea doar un mic
defect la ochiul stâng. Un pictor iscusit l-a portretizat şi a reuşit să-i zugrăvească chipul fără
acest defect.

Page 2 of 4
 Predica la Duminica a 11 dupa Rusali

Aşa se cuvine să procedăm şi noi, să nu născocim cusururi aproapelui nostru sau să le

potenţăm pe cele mici, inerente oricărui pământean, ci să le trecem sub tăcere sau să le
corectăm, dacă e cu putinţă.
Înspre aceasta trebuie să tindem, încât „ocărâţi fiind, să binecuvântăm, prigoniţi fiind, să
răbdăm, huliţi fiind, să mângâiem” (I Cor. 4, 12-13). Domnul Însuşi ne-a poruncit să iertăm
oricând şi ori de câte ori va fi nevoie, fără limite, fără măsură.
El îi spune Apostolului Petru să iertăm „de şaptezeci de ori câte şapte” (Mt. 18, 21-22),
adică de infinit de multe ori. Dacă e vorba de „greşeli” (cf. Mt. 6, 12) sau de „datorii” (cf. Lc.
11, 4), în realitate suntem mereu datornici, precum zice Sfântul Apostol Pavel: „Nimănui cu
nimic nu-i fiţi datori, decât cu iubirea unuia faţă de altul; fiindcă cel care îl iubeşte pe aproapele
a împlinit Legea” (Rom. 13, 8).
Iubiţii mei,
Pilda slujitorului nemilostiv nu este un tablou, ci o oglindă pe care Iisus o ţine sus în faţa
noastră, încât să putem vedea cine suntem cu adevărat. Noi, cărora Dumnezeu ne-a iertat o
datorie pe care n-o puteam plăti niciodată, întoarcem spatele şi refuzăm să iertăm pe cei ce ne-
au vătămat.
Se cade să ne iertăm unul pe altul, nu pentru că altă persoană este vrednică de a fi iertată,
nici pentru a arăta că suntem oameni atât de mărinimoşi. Trebuie să ne iertăm pe motivul că
Dumnezeu ne-a iertat pe noi, risipind vrăjmăşia păcatului şi oferindu-ne cetăţenie cerească.
Doresc să închei cu un exemplu de iertare, adevărat şi dureros. Un soldat britanic scria
unei mame din Germania despre flăcăul ei pe care el fusese forţat să-l ucidă în timpul
războiului. „Ca membru al echipei comandoului ce invada un sat din Franţa, a devenit sarcina
mea să-l ucid pe fiul dumneavoastră. Eu vă cer iertare din tot sufletul, pentru că sunt creştin.
Sper ca, într-o zi, după ce războiul se termină, să pot vorbi cu dumneavoastră faţă către faţă”.
Iar mama germană i-a răspuns astfel: „Inima mea îmi spune că trebuie să te iert chiar pe
tine care l-ai ucis pe băiatul meu, pentru că şi eu sunt creştină. Dacă vom trăi după ce războiul

Page 3 of 4
 Predica la Duminica a 11 dupa Rusali

se va sfârşi, nădăjduiesc că vei veni în Germania să mă vizitezi, ca, în casa mea, chiar pentru
puţin timp, să poţi lua locul fiului pe care tu l-ai ucis”.
Să aprindem focul dragostei creştine în inimi şi să ardem cu el toată ura, toată răutatea şi
toată vrăjmăşia care este între noi. Făcând aşa, vom primi harul Duhului Sfânt Care transformă
rana în compătimire şi ne ajută să uităm ofensa.
Fiind buni şi iertându-ne unii pe alţii precum şi Dumnezeu ne-a iertat nouă întru Hristos
(cf. Efes. 4, 32), ne vom bucura de armonia cerească şi vom cânta cu psalmistul: „Cât e de bine
şi cât e de frumos să locuiască fraţii împreună” (Ps. 132, 1). Amin.

Page 4 of 4