Evanghelia Duminicii a XI-a dupa Rusalii ne arata marea bunatate a lui

Dumnezeu Care iarta oamenilor greselile lor si in acelasi timp datoria oamenilor de
a ierta si ei la randul lor greselile altora. Din acest motiv, invatatura Evangheliei
este urmatoarea: Dumnezeu ne iarta noua greselile si cere ca si noi sa iertam altora
greselile lor. Daca noi insa nu iertam altora, Dumnezeu trece de la iertare la
dreptate, pedepsind spre indreptare pe cel insensibil sau nesimtitor la darul iertarii,
astfel incat acesta invata si implineste de nevoie, prin constrangere, ceea ce nu a
facut de bunavoie si din initiativa proprie.

Evanghelia iertarii din aceasta duminica ne spune ca un slujitor era dator

stapanului sau 10.000 (zece mii) de talanti, ceea ce insemna o valoare imensa
(490,770 tone de aur, intrucat in vremea Mantuitorului un talant continea 49,077 kg
de aur). Pentru aceasta datorie el trebuia sa fie vandut impreuna cu sotia, copiii,
casa si tot ce avea in proprietate. Din punct de vedere spiritual, aceasta vindere
inseamna o pierdere incalculabila, adica despartire de Dumnezeu, pierderea
libertatii si a demnitatii umane, o moarte spirituala inaintea mortii fizice a omului.

De aceea, datornicul a cazut in genunchi si a cerut iertare, rugandu-l pe

stapanul lui sa mai amane plata datoriei. Iar stapanul, plin de iubire milostiva si
marinimie, nu numai ca a amanat plata datoriei, ci a iertat-o, a anulat-o, a sters-o
complet. Insa datornicul caruia i-a fost iertata datoria nu a voit sa ierte unui
datornic al sau o datorie foarte mica, de 100 de dinari, ci l-a aruncat in inchisoare,
ca sa-i plateasca datoria, spune Evanghelia.

Slujitorul caruia stapanul i-a iertat marea sa datorie, dar care n-a voit sa-i
ierte unui semen al sau o mica datorie, este numit "sluga vicleana" (Matei 18,32).
Vazand slujitorii stapanului iertator si milostiv ca iertarea aratata de el nu a
indemanat pe datornic sa ierte si el la randul sau, s-au intristat foarte mult. Indata ei
au spus stapanului lor cat de viclean si rau era datornicul caruia stapanul milostiv i-
a iertat datoria. Atunci stapanul iertator si milostiv a revenit asupra hotararii sale
initiale si a trecut de la bunatate la dreptate, pedepsind pe datornicul caruia i s-a
iertat datoria, dar care n-a voit sa ierte datoria unui mic datornic al sau.

Sfanta Evanghelie ne spune ca stapanul s-a maniat pe datornicul neiertator,

l-a judecat si "l-a dat pe mana chinuitorilor pana ce-i va plati toata datoria" (Matei
18,34). Judecata sau pedeapsa aceasta poate fi inteleasa duhovniceste ca pedeapsa
in timpul vietii pamantesti sau ca osandire a omului neiertator in ziua judecatii sale
particulare, dupa moartea trupului, incat sufletul sau ar putea fi iertat doar prin
rugaciunile altora pentru el.

Intelesul duhovnicesc al acestei pilde este urmatorul: imparatul sau stapanul

care se socoteste cu slugile sale datornice este Insusi Dumnezeu, Care are o
multime de datornici, si anume toti oamenii sunt datornicii Lui, pentru ca de la El
au primit toti oamenii darul vietii, sufletul nemuritor si chemarea la viata vesnica
fericita.

Cand noi insa folosim in mod gresit sau negativ darurile pe care El ni le-a
daruit, savarsind raul cu gandul, cu cuvantul sau cu fapta, ne indatoram lui
Dumnezeu cu insasi valoarea incalculabila a sufletului nostru care este mai de pret
decat lumea intreaga (cf. Marcu 8,36). Deci, devenim datori pentru ca suntem
risipitori ai darurilor lui Dumnezeu si pentru ca uitam de Dumnezeu si nu suntem
recunoscatori Lui. Astfel, cu fiecare gand necurat, cu fiecare cuvant necugetat, cu
fiecare fapta neroditoare de bine pe care o savarsim, ne indatoram, pentru ca
folosim in mod pacatos si pagubitor gandirea, vorbirea si faptuirea noastra.

Multimea datoriilor noastre fata de Dumnezeu-Daruitorul este simbolizata,

in pilda din Evanghelia de astazi, prin cei 10.000 de talanti. Dupa cum am spus mai
inainte, in vremea Mantuitorului un talant continea 49,077 kg de aur, deci 10.000
de talanti insemnau 490.770 kg de aur, adica peste 490 de tone de aur. Iar 100 de
dinari echivalau cu doar 450 gr de argint. Deci datoria imensa, infricosatoare a
slujitorului catre stapanul sau simbolizeaza datoria pacatelor omului, savarsite ca
risipire a darurilor lui Dumnezeu din viata sa si ca indepartare de la calea mantuirii.
 Cand gandirea rationala a omului sau inteligenta lui este pusa in slujba
pacatului, a raului, atunci omul se indatoreaza, intrucat pierde harul sfintitor al
vietii si se scufunda in vidul neascultarii si despartirii lui de Dumnezeu. Cand
vointa omului nu mai urmeaza vointei lui Dumnezeu, el se indatoreaza, fiindca
pierde binecuvantarea conlucrarii si comuniunii cu Dumnezeu. Cand iubirea
omului se leaga in mod patimas de lucrurile limitate si trecatoare, el se desparte de
Dumnezeu Cel nemarginit si vesnic, indatorandu-se Lui pentru ca n-a raspuns
chemarii Sale de-a participa la viata cereasca nelimitata si vesnica. Din acest motiv,
nimeni dintre oamenii pacatosi nu se poate mantui (dobandi viata vesnica), daca nu
i se iarta pacatele sau greselile, pentru a reface astfel legatura sa cu Dumnezeu
izvorul vietii vesnice.

Din Evanghelia de astazi intelegem ca Dumnezeu este in acelasi timp

milostiv si drept. Cand ne pocaim si cerem sa ne ierte pacatele, El este bun,
milostiv si iertator. Cand noi insa nesocotim bunatatea Lui, si in mod viclean si
egoist doar profitam de ea, dar la randul nostru nu aratam bunatate fata de semenii
nostri, adica nesocotim iertarea Lui si nu o facem roditoare fata de oameni, atunci
Dumnezeu ne arata dreptatea Sa spre indreptarea noastra si a celor asemenea noua.
Deci, Dumnezeu este milostiv, dar si drept, iertator, dar si indreptator, in intelesul
ca nu trece cu vederea pacatul, ci cheama la pocainta spre indreptare.

Astfel, Dumnezeu Cel milostiv si iertator il responsabilizeaza pe omul

nemilostiv si neiertator, aducandu-i aminte cat de mult pierde spiritual daca nu este
si el iertator asemenea lui Dumnezeu. Toti oamenii sunt creati dupa chipul lui
Dumnezeu, dar la asemanarea cu Dumnezeu ajung numai cei ce traiesc in
comuniune cu El si implinesc voia Lui, adica numai sfintii. Prin urmare, omul care
nu iarta altora greselile lor nu poate dobandi sfintenia care vine de la Dumnezeu.
Atat de mult ne asemanam cu Dumnezeu cata iubire sfanta, milostiva adunam in
sufletul nostru, prin pocainta si iertare, prin rugaciune si prin fapte bune. Oamenii
sfinti sunt milostivi ca Dumnezeu Cel milostiv, sunt iertatori ca Dumnezeu Cel
iertator, insa ei sunt si drepti sau indreptatori ai altora, precum si Dumnezeu este
drept si indreptator al celor ce ratacesc sau gresesc, cu voie sau fara voie.

Evanghelia ne mai invata ca iubirea milostiva a lui Dumnezeu preceda

dreptatea Lui. Mai intai, din iubire milostiva, El iarta pe cei pacatosi, insa cearta pe
cei ce nesocotesc iubirea Lui iertatoare si n-o arata semenilor prin iertare si fapte
bune.

Intrucat Biserica a inteles valoarea sfintitoare si mantuitoare a iertarii, ea ii

indeamna pe toti oamenii sa ierte greselile aproapelui lor. Pentru crestini, iertarea
greselilor oamenilor este o conditie pentru a se impartasi cu Trupul si Sangele
Domnului Hristos, Cel ce S-a rugat pentru iertarea pacatelor celor care L-au
rastignit, zicand: "Parinte, iarta-le lor, ca nu stiu ce fac" (Luca 23, 34).

De aceea, mai ales in timpul perioadelor de post, cand unim mai mult
rugaciunea cu pocainta si postul, Biserica ne indeamna sa iertam semenilor nostri
toate greselile lor ca sa simtim mai mult cum sufletul nostru se elibereaza sau
inviaza din legaturile pacatelor, ale egoismului si ale mandriei.

Iertarea acordata semenilor nu este totdeauna o lucrare usoara, desi, teoretic,

multi oameni stiu ca daca esti crestin adevarat trebuie sa ierti altora greselile lor.
Sunt insa unele situatii dificile in care iertarea sincera nu se realizeaza pur si
simplu printr-o decizie voluntarista, formala, exterioara. Sunt oameni care au
suferit mult din cauza semenilor lor, iar pentru a le ierta acestora greselile lor, in
mod sincer, total si definitiv, adica "din toata inima", ei au nevoie de o schimbare
interioara. Cu alte cuvinte, iertarea cere o lupta interioara, o rastignire a dorintei
egoiste de razbunare, a tentatiei de a raspunde la rautate cu rautate. Insa Sfanta
Evanghelie ne cheama sa nu raspundem la rautate cu rautate, ci sa lasam
razbunarea pe seama lui Dumnezeu. El sigur cearta si pedepseste cu dreptate, fiind
Judecatorul si Mantuitorul lumii, al viilor si al mortilor.

Deci, o iertare sincera, totala, nu una de felul "te iert, dar nu te uit", se poate
oferi altora numai daca Ii cerem lui Dumnezeu harul Sau care ne ajuta sa iertam
din toata inima greselile altora. In acest sens, cerem Mantuitorului Iisus Hristos,
Care a iertat pe vrajmasii Lui, ca iubirea Lui sa locuiasca in inimile noastre. Pilda
de urmat in aceasta privinta ne sunt Sfintii martiri sau mucenici, care au fost daruiti
de Dumnezeu cu harul sau virtutea de a ierta pe cei care ii chinuiau si-i duceau la
moarte, asa cum au facut arhidiaconul Stefan, cel dintai dintre mucenici, dar si
multi altii.
 Din Vietile sfintilor martiri se vede ca acestia simteau in sufletul lor o putere
deosebita in timpul suferintelor, o putere a prezentei iubirii jertfelnice si iertatoare
a lui Hristos. De aceea, ei nu au raspuns la rautate cu rautate si la ura cu ura, ci au
biruit ura ca rod al pacatului prin sfintenia iertarii ca rod al prezentei harului lui
Dumnezeu in om. Sfintii mucenici sunt numiti Buni Biruitori mucenici, tocmai
pentru ca ei au biruit duhul lumesc al urii, al razbunarii si al rautatii, dupa ce au
primit in sufletul lor iubire milostiva din iubirea lui Hristos Cel milostiv si iertator.

Prin urmare, cand nu putem ierta semenilor nostri greselile lor, trebuie, mai
intai, sa ne rugam pentru ei, deoarece foarte adesea vrajba intre oameni vine si din
lucrarea diavolului care tulbura sufletul oamenilor. "aO diábolos" in limba greaca
inseamna cel ce dezbina, cel ce desparte, cel ce asupreste si tulbura viata oamenilor
si relatiile dintre ei. Adesea, el invrajbeste membrii familiei, vecinii si prietenii si ii
impiedica sa faca impreuna o lucrare folositoare. Intelegem, asadar, ca iertarea
sincera a greselilor altora presupune o modelare a sufletului nostru dupa iubirea
milostiva a Domnului nostru Iisus Hristos.

In acest sens, trebuie sa ne rugam ca Hristos Domnul prin harul Duhului

Sfant sa ne curateasca de toata intinaciunea si de toata rautatea. Sa-I cerem Lui sa
ne daruiasca puterea sau virtutea de a ierta pe altii asa cum Dumnezeu ne iarta pe
noi. Daca uneori, printr-o pedagogie divina, se intampla chiar sa savarsim si noi
tocmai pacatele pentru care am judecat pe altii, trebuie sa intelegem din aceasta ca
e mai bine sa ne rugam lui Dumnezeu pentru semenii nostri ca sa se ridice din
pacate, decat sa-i judecam considerandu-ne superiori lor, adica fara greseli.

In concluzie, putem constata ca Evanghelia acestei duminici este una a iertarii, dar
si una a responsabilizarii, o Evanghelie a milostivirii, dar si a dreptatii, o
Evanghelie in care Dumnezeu, desi este milostiv si indelung rabdator, totusi nu
trece cu vederea nerecunostinta noastra pentru iertarea primita de la El, adica nu
este nepasator cand vede insensibilitatea noastra fata de iubirea Lui milostiva si
iertatoare. De ce? Pentru ca El nu voieste ca iubirea Lui sa se opreasca la noi, ci
doreste ca iubirea Lui sa ajunga prin noi la altii, ca noi sa devenim asemenea lui
Dumnezeu Cel milostiv si iertator. Evanghelia ne indeamna, asadar, sa inmultim
binele, nu sa-l limitam. Iar facand aceasta, crestem duhovniceste si ne sfintim,
adica devenim cu adevarat oameni ai lui Dumnezeu, intrucat iubirea Lui milostiva
se arata altora prin noi, cand iertam si noi altora greselile lor.

Sa ne gandim mereu ca iertarea noastra din partea lui Dumnezeu este conditionata
de iertarea greselilor semenilor nostri de catre noi. Dumnezeu voieste ca noi sa fim
milostivi, sa fim rabdatori si iertatori, iar cand iubirea milostiva si iertatoare devine
lumina vietii noastre, atunci se schimba in bine si relatiile intre oameni. Astfel se
opreste violenta, se stinge ura, se inlocuieste rautatea cu bunatatea si se schimba
"iadul" vietii noastre in "bucurie a raiului", prin luminarea mintii si a inimii noastre
inca din viata aceasta pamanteasca.

Sa ne rugam lui Dumnezeu ca sa ne daruiasca puterea de a ierta greselile semenilor

nostri, gandindu-ne cat de mari sunt greselile noastre pe care ni le iarta El, in timp
ce noi nu suntem in stare sa iertam nici greselile mici ale semenilor nostri. Avand
lumina Evangheliei de azi adunata in sufletele noastre, sa ne rugam lui Dumnezeu
Tatal zicand: "si ne iarta pacatele noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri. Si
nu ne duce pe noi in ispita, ci ne izbaveste de cel viclean" (Matei 6, 12-13).

Amin!