Predică la

Duminica a 28-a după Rusalii

(Pilda celor poftiţi la cină) 21

Dreptmăritori creștini,
Sfânta Evanghelie din Duminica a 28-a după
Rusalii care prezintă Pilda celor poftiți la cină arată
în chip tainic cum Dumnezeu cheamă pe toți oamenii
la mântuire, deoarece voiește ca „toți oamenii să se
mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină”. De
asemenea, ea ne arată şi că oamenii au libertatea de a
răspunde sau nu acestei chemări. Așadar, Evanghelia
de astăzi este într-un fel Evanghelia tainei libertății
omului, dar şi a libertății lui Dumnezeu. Omul are
libertatea de a spune „da” sau „nu” lui Dumnezeu
când îl cheamă la mântuire şi viață veșnică. Însă cine
nu răspunde pozitiv la invitația de-a veni la Cina cea
de Taină, la ospățul iubirii milostive şi darnice a lui
Dumnezeu, acela pierde bucuria de a fi veșnic
împreună cu Domnul casei cerești. Comentând
cuvintele Mântuitorului „mulți chemați, dar puțini
aleși”, Sfântul Grigorie de Nyssa spune că toți
oamenii sunt chemați la mântuire, dar sunt puțini
aleși, pentru că puțini oameni răspund chemării lui
Dumnezeu.
Libertatea Stăpânului Care invită la Cină se
vede mai ales din faptul că dacă cei dintâi chemați
refuză invitația Lui, El are libertatea de a modifica
planul Său şi de-a prefera pe alții. Prin urmare,
1
nimeni nu poate zădărnici planul lui Dumnezeu de
mântuire a lumii, pentru că iubirea Lui milostivă se
revarsă peste vidul spiritual al celor care nu
răspund chemării Sale. Aflând de scuzele unora care
nu au găsit timp pentru a răspunde chemării Sale,
Stăpânul casei Îl trimite pe Slujitorul Său să invite la
cină o mulțime de oameni de rând, fără pretenție de
superioritate, care nu se așteptau la o astfel de
invitație, şi nici nu se considerau vrednici să stea la
o masă atât de strălucită.
Mâncarea nu e o problemă de gust și niciun
capriciu ci o problemă de ontologie. Dacă mâncarea
ar fi un lucru care ține de capricii nu ar mai fi o
nevoie zilnică. Iar dacă gustosul ar fi calitatea de
bază a mâncării am avea o sănătate foarte șubredă,
pentru că lucrurile gustoase sunt cel mai adesea
nesănătoase.
Însă Dumnezeu ne-a lăsat mâncarea ca pe
ceva compatibil cu noi. Ne-a lăsat să mâncăm lucruri
care sunt în firescul nostru. Compatibile cu trupul dar
și cu sufletul nostru.
Pentru că trebuie să mâncăm lucruri sănătoase,
care ne hrănesc și nu care ne îmbolnăvesc. Trebuie să
mâncăm în funcție de sănătatea, de programul și de
starea noastră duhovnicească și nu după planuri
prestabilite.
De aceea, noi trebuie să învățăm care e
adevărata hrană care ne hrănește în mod real. Și cum
hrana trupească trebuie să aibă legătură cu hrana
noastră duhovnicească, formată din rugăciune,
2
postire, citire teologică, împărtășire euharistică,
întrajutorarea semenilor noștri.
Și învățăm toate acestea în timp, prin post și
rugăciune, prin experiență directă, prin citiri
teologice, prin cunoașterea practică a compoziției
chimice a mâncării.
Pentru că Omul din parabola de astăzi, acest
Preamilostiv, Care i-a chemat pe mulți adică pe toți
la Împărăție S-a văzut refuzat de foarte mulți într-un
mod pătimaș, prefăcut, mincinos.
L-au refuzat și Îl refuză pe Dumnezeu în mod
ipocrit și irațional.
Pentru că nu există niciun motiv plauzibil,
nicio rațiune sănătoasă pentru care un om poate să Îl
refuze pe Dumnezeu, adică să-și refuze propria
fericire și împlinire veșnică.
Dumnezeu ne cheamă ne invită la bucuria
îndumnezeirii ne face cea mai serioasă invitație din
câte pot exista iar noi pretextăm că avem pământ de
lucrat, că avem boi de încercat, că avem femei de
iubit adică n-avem timp pentru El.
Însă observați, vă rog, ilogicitatea oamenilor
invitați în comparație cu măreția dăruitoare a Celui
care îi cheamă!
Dumnezeu îi cheamă la bucurie netrecătoare
iar oamenii prețuiesc lucrurile mici, trecătoare,
stricăcioase.
De aici titulatura, pe deplin meritată, de
oameni trupești dată unor astfel de oameni care se

3
bucură egoist de creația lui Dumnezeu, de plăcerile
vieții, de ei înșiși mai presus de Dumnezeu.
Însă o astfel de „bucurie” egoistă e fără
valoare, fără consistență pentru că nu e comuniune,
nu e înfrățire, nu e veselie dumnezeiască.
La cină, la un dineu, la o nuntă mergi pentru
ca să te bucuri cu cel care te-a invitat. Și dacă poți și
vrei să te bucuri cu el te duci, onorezi invitația. Iar
dacă nu poți, trimiți un dar sau îți cer scuze de așa
manieră în care cel care te-a invitat să te considere
prieten și nu un indiferent.
Iar faptul că dintre cei care au refuzat invitația
lui Dumnezeu niciunul nu s-a răzgândit îl vedem din
aceea că Domnul i-a chemat și pe cei nechemați
inițial, adică a chemat și neamurile, după ce îi
chemase pe fiii lui Israel, adică pe toți păcătoșii la
mântuire.
Israelul, în integralitatea sa, nu a vrut să Îl
recunoască pe Fiul lui Dumnezeu întrupat. Nu L-a
recunoscut pentru că nu L-a văzut cu ochii inimii.
Doar puțini L-au văzut și s-au bucurat de mântuirea
Lui.
Tot la fel: doar unii dintre neamuri L-au dorit,
L-au iubit și au adormit somnul nemuririi întru El.
Și versetul al 21-lea, care vorbește despre
sărăcie, despre schilodire, orbire, neputința de a
merge se referă la starea interioară, decăzută a celor
chemați care au fost chemați/ invitați/ poftiți la
bucuria netrecătoare în ciuda neputințelor lor
duhovnicești.
4
 Asta ar trebui să ne dea de gândit, nouă, celor
care spovedim și împărtășim oamenii: credincioșii
vin la Biserică ca să mănânce din Cina Împărăției și
nu pentru ca să fie spectatori la ea.
Trebuie să guști din Împăratul slavei, din
Hristos euharistic!
Trebuie să guști și să pleci mâncat de la
Biserică, săturat de puterea și de sfințenia lui
Dumnezeu, întărit și fortificat duhovnicește și nu
dezamăgit, nu dezolat, nu panicat!
Pentru că în afară de Biserică, e adevărat,
există multe tentații, multe războaie multă decadență
multă boală, greață, animozitate, răutate, indecență.
Dar aici, în Biserica Sa, cu o mică linguriță
plină de Hristos Cel răstignit și înviat pleci plin,
pleci tare, pleci vindecat de neiubire dacă ai venit cu
inima îndrăgostită de El.
Și El, Stăpânul și Iubitorul de oameni, te
mângâie pe măsura doririi Lui.
El te iubește pe măsura iubirii tale sau pe
măsură ce tu Îl lași pe Dumnezeu să îți arate cât de
serioasă, de sfântă și de acaparatoare e iubirea lui
Dumnezeu pentru orice păcătos care se pocăiește.
Cina cea de Taină nu trebuie să fie fără
împărtășire!
Sfânta Liturghie nu poate fi fără bucuria
euharistică a împărtășirii, fără rugăciunea împreună,
fără privirea cu prietenie, cu blândețe fără
întrajutorare reciprocă.

5
 Și acolo unde există cântare și formalism
liturgic dar nu există iubire nu există atenție nu
există delicatețe nu există respect reciproc. Cina
Liturghiei se face fără ca cei care participă la ea să
se bucure interior.
Se face ca o corvoadă.
Și prin aceasta ne întoarcem la aceeași
situație: sărbătoarea fără bucurie.
Cum să te bucuri fără să te bucuri? Cum să
crezi că ești sensibil dacă nu te bucură binele din
viața confraților tăi? Ce câștigi până la urmă dacă îi
invidiezi pe alții, când te nărui interior pe tine?
Nu, nu se poate doar cu făcutul actului de
prezență!
Sărbătoarea reală este plină de bucurie iar
Cina e plină de veselie, de împlinire duhovnicească.
Nu e doar de ochii lumii, de fațadă ci din
sărbătoare creștem, ne umplem de bucurie, de milă,
de lacrimi frumoase, de delicatețe.
Însă, se poate întâmpla, din diverse motive, ca
sărbătorile noastre să ne fie ciuntite de bucurie. O
boală, o lipsă, o nevoie, moartea cuiva iubit ne pot
răni bucuria.
Dar niciodată o bucurie duhovnicească nu ne
poate fi furată deplin din inimă, din minte și din trup
atâta timp cât ea e întărire a noastră, clipă de clipă
făcută de Însuși Dumnezeu.
Putem să-l plângem pe cel iubit, putem fi
încercați crunt de boală putem fi îndurerați amarnic
însă undeva, dedesubtul tuturor acestor griji și
6
neîmpliniri există magma bucuriei, lava frumuseții
duhovnicești, care irumpe în ființa noastră în cele mai
paradoxale și neașteptate momente.
Și momentele noastre de bucurie
duhovnicească pot fi cărțile de vizită pentru cei care
nu cunosc fericirea pe care ne-o dăruie Dumnezeu.
Da, fapta bună, te silește să recunoști că ești
apreciat, stimat, iubit!
Opera mare a cuiva, măreția lui de spirit,
bunăvoința lui față de tine te silește să recunoști că
aici e darul lui Dumnezeu înmulțit în mod
conștiincios!
Tot ce se face bun, frumos, durabil în această
lume te silesc să le recunoști caracterul de daruri
venite în viața ta.
Darul lui Dumnezeu făcut prin oameni, darul
omului, omul ca dar te silesc să recunoști, în adâncul
tău, nevoia de astfel de daruri alese.
Prietenul autentic, soția devotată, duhovnicul
ales, fiul demn sunt daruri imense. Mântuirea,
sănătatea, iertarea, cunoașterea, încrederea, iubirea,
libertatea, pacea, prietenia sunt daruri imense.
Ele te silesc să admiți milostivirea lui
Dumnezeu.
Și convertirile reale pornesc de aici: de la
simțirea și conștientizarea darurilor lui Dumnezeu
revărsate în viața noastră.
Să fim exemple neforțate, exemple naturale
pentru alții! Să nu ne dăm de „sfinți”, să nu vrem să
facem neapărat lucruri care să convingă ci să ne
7
manifestăm în așa fel în relație cu alții încât să îi
atragem pe oameni, de la sine, prin distincția
modului nostru de-a fi.
Așadar, Evanghelia de astăzi este un îndemn la
eliberarea de sub povara grijilor egoiste înrobitoare de
suflet, pentru a spori în iubirea duhovnicească.
Prima învățătură duhovnicească practică a
acestei Evanghelii în perioada Postului Nașterii
Domnului este chemarea de a ne curăți sau elibera de
păcate şi patimi egoiste prin Taina Pocăinței
(Spovedaniei) şi a ne împărtăși cu Trupul şi Sângele
Domnului, cu iubirea Sa smerită şi milostivă, care aduce
omului sănătate şi mântuire, trezvie sufletului, sfințire
simțurilor, pace şi bucurie cerească.
A doua învățătură o reprezintă îndemnul de-a fi
milostivi şi darnici, precum este Stăpânul Care invită la
cină pe cei săraci, bolnavi, călători, singuri şi întristați,
dobândind astfel bucuria harului primit de la Dumnezeu
Cel milostiv.
Dumnezeul milei și al îndurărilor, să ne umple
pe toți de pacea Sa, El, Dumnezeul nostru treimic,
acum și în vecii vecilor!

Amin