PREDICĂ LA DUMINICA A 28 A DUPĂ RUSALII

În numele Tatălui, şi al Fiului, şi al Sfântului Duh. Amin

Iubiți credincioși, Sfânta Evanghelie din Duminica a XXVIII-a după Rusalii
prezintă Pilda celor poftiţi la cină, pildă care arată în chip tainic cum Dumnezeu
cheamă pe toţi oamenii la mântuire. Acela care cheamă oamenii la mântuire, adică
la cina stăpânului, nu se numeşte fiu, ci slujitor, pentru a se arăta că Fiul lui
Dumnezeu, care S-a făcut om, este în primul rând slujitor al lui Dumnezeu.
Slujitorul stăpânului din pildă este Mesia prezis de profeţi. Anonimul, sau un om
oarecare, cum se spune în Evanghelie, este Însuşi Dumnezeu, Cel cu multe nume şi
mai presus de orice nume.
Pilda celor poftiți la cină arată în chip tainic cum Dumnezeu cheamă pe toți
oamenii la mântuire, deoarece voiește ca „toți oamenii să se mântuiască și la
cunoștința adevărului să vină” (I Timotei 2, 4). De asemenea, ea ne arată și că
oamenii au libertatea de a răspunde sau nu acestei chemări. Așadar, Evanghelia de
astăzi este într-un fel Evanghelia tainei libertății omului, dar și a libertății lui
Dumnezeu. Omul are libertatea de a spune „da” sau „nu” lui Dumnezeu când îl
cheamă la mântuire și viața veșnică. Însă cine nu răspunde pozitiv la învitația de-a
veni la Cina cea de Taină, la ospățul iubirii milostive și darnice a lui Dumnezeu,
acela pierde bucuria de a fi veșnic împreună cu Domnul casei cerești. Comentând
cuvintele Mântuitorului „mulți chemați, dar puțini aleși” (Matei 22, 14), Sfântul
Grigorie de Nyssa spune că toți oamenii sunt chemați la mântuire, dar sunt puțini
aleși, pentru că puțini oameni răspund chemării lui Dumnezeu.
Cu toții suntem chemați la viața în Hristos, la „Nuntă”, sau „Cina de taină”
pregatită de Dumnezeu. Numai că, adeseori, și noi, ca și cei din pericopa aceasta,
invocăm diferite pretexte. Unul, zice, și-a luat țarină, altul și-a luat cinci perechi de
boi, iar cel de-al treilea și-a luat femeie. Toate, pretexte pentru a nu „cina” împreună
cu Dumnezeu.
Ce inseamna țarina? Înseamnă „țărână” (pământul)! Materialitatea, adică! Unii
dintre noi ne atașăm prea mult de materie. Ogorul este aici simbolul dorinței omului
de avere, de expansiune, de extindere pe orizontală, nu de creștere duhovnicească

1
pe verticală, în relația sa cu Dumnezeu – Creatorul lumii. Ne legăm prea mult de
bunurile materiale: de case, de mașini, de bani, chiar și de oamenii din jurul nostru,
și de toate celelalte ce nu ne mai lasă timp pentru a ne ocupa și de suflet, încât nu
mai găsim timp de a participa duminica și în sărbători la cina lui Dumnezeu, la Cina
de taina care este întâlnirea cu El, mai cu seama în Sfânta Împărtășanie, care se mai
numește și Cina Domnului. Ajungem să fim atât de obsedați de lucrurile materiale
încât și până în timpul rugăciunii, ori când vrem să uităm cu totul de cele pieritoare,
până și atunci ne trezim că ne gândim tot la ele, lăsând tot mai puțin loc lui
Dumnezeu în sufletul nostru. Motivul pentru care stăm departe de Dumnezeu în
această situație este materialitatea gândirii, simțirii și trăirii noastre, care abia dacă
ne mai permite să-L înțelegem pe Dumnezeu Cel Spiritual, darămite să-L mai și
slujim cu devotament și jertfă. Când grija omului pentru averile materiale devine
mai mare decât preocuparea pentru mântuirea sufletului său, atunci averile
materiale constituie pentru om motiv puternic de a nu răspunde chemării lui
Dumnezeu la mântuire și viață veșnică.
Cinci perechi de boi spune alt invitat că și-a luat. De ce cinci? Pentru că cinci
sunt simțurile noastre cele trupești, cărora le slujim atât de mult, și prea puțin ne
folosim simțirea spirituală, care ar trebui să stăpânească peste toate celelalte.
Tâlcuirea patristică a textului biblic vede în cele cinci perechi de boi cele cinci
simțuri ale omului, care în general sunt grupate câte două: doi ochi (văzul), două
urechi (auzul), două nări (mirosul), două buze sau limba și gura (gustul) și două
mâini (pipăitul). Aceste cinci perechi de boi semnifică grija excesivă a oamenilor
pentru mâncare, băutură și jocuri care aduc desfătări trupului. Căutate și folosite în
mod excesiv sau pătimaș, acestea îl fac pe om rob al simțurilor, întunecându-i și
limitându-i orizontul duhovnicesc al sufletului. Prin urmare, patimile egoiste care
manifestă subjugarea sufletului sau a voinței de către simțuri conduc pe om la
amorțire duhovnicească și la nepăsare privind mântuirea și viața veșnică la care este
el chemat. Când oamenii trăiesc numai trupește și deloc duhovnicește, atunci
simțurile lor se împătimesc, iar sufletul lor intră în jugul simțurilor împătimite.
Dorinţa de a stăpâni, de a-şi însuşi un lucru nu se poate naşte fără cele cinci simţuri
fără de care n-am putea percepe acel lucru; această dorinţă de a stăpâni ne face să
nu mai vrem să fim supuşi. Astfel, oamenii avari după cele materiale ajung
împietriţi la inimă şi nu-i mai sensibilizează durerea altora. În felul acesta creşte în
ei răutatea şi, încet-încet, coboară într-o prăpastie întunecoasă, rece şi fără de

2
dragoste a unei vieţi ce nu vrea să ştie de Dumnezeu. Ce simbolizează boii?
„Animalitatea”! Iraționalitatea specifică animalelor. Purtarea noastră, de multe ori,
asemenea lor. Acesta este pretextul pe care l-a ridicat cel de-al doilea chemat la
nuntă. Iraționalitatea, însemnând mândria, mânia, lăcomia, ura, răzbunarea și toate
celelalte slăbiciuni care ne fac să ne comportăm de multe ori nu ca oameni raționali,
ci asemenea viețuitoarelor celor necuvântătoare.
Al treilea om care se scuză că nu poate veni la cină spune că „și-a luat femeie
și de aceea nu poate veni” (Luca 14,20). Deși căsătoria este o instituție sfântă și
binecuvântată de Dumnezeu, uneori familia poate deveni pentru om un motiv de-a
nu răspunde chemării lui Dumnezeu la mântuire, dacă ea se transformă în idol,
adică devine o preocupare exclusivă și excesivă a omului, încât acesta nu mai poate
cultiva relația sa spirituală cu Dumnezeu. Întrucât nu mai văd familia ca fiind, mai
înainte de toate, o binecuvântare de la Dumnezeu, mulți oameni iubesc familia lor
în uitare totală de Dumnezeu. Însă dacă familia este văzută ca fiind un dar de la
Dumnezeu, atunci această iubire față de familie se sfințește. Prin urmare, întrucât
părinții, soțul, soția, copiii, frații și surorile, rudele și prietenii buni sunt pentru om
dar sau binecuvântare de la Dumnezeu, aceștia trebuie să fie iubiți nu numai afectiv,
ci și duhovnicește, adică să fie cuprinși în iubirea și rugăciunea noastră către
Dumnezeu, pentru a înainta pe calea mântuirii și a sfințeniei. În acest sens, familia
conjugală se sfințește prin participarea ei la viața duhovnicească a Bisericii lui
Hristos, la viața familiei eclesiale în care oamenii sunt frați în Hristos și fii
duhovnicești ai Bisericii Lui, conduși de părinți duhovnicești pe calea mântuirii în
lumina și iubirea Preasfintei Treimi.
Împătimirea, ca o mare slăbiciune care ne paște pe toți; poftele cele trupești și
patimile care ne trag în jos, împiedicându-ne de a ne înălța spiritual. Iată ce ne
învață evanghelia de astăzi pe noi, cei care, de multe ori, sub un pretext sau altul, nu
ne facem timp destul pentru Dumnezeu. Duminica și în sărbători în general,
invocăm fel de fel de pretexte, plecând de la bunurile cele materiale, de care nu ne
mai putem dezlipi, și de la puțina noastră înțelegere (iraționalitatea) că Dumnezeu
este Stăpânul lumii și că până la urmă tot „la mâna Lui” suntem. Oricâte bunuri ne-
am strădui să tot adunăm și să ne punem deoparte, care mai de care mai „veșnice”,
tot El va rămâne în veac. Evanghelia de astăzi ne arată, așadar, că nimic nu trebuie
să prețuim și să iubim mai mult decât pe Dumnezeu: nici bunurile cele materiale,
nici poftele noastre de orice fel ar fi, nici simțurilor noastre să nu ne lăsăm pradă, ci
să ne deprindem mai mult a simți cu sufletul din noi - organul simțirii lui Dumnezeu
- căci acesta este veșnic.

3
 Văzând refuzul celor poftiți sau invitați la cină, Stăpânul casei a schimbat și
extins planul Său inițial, zicând Slujitorului Său: „Ieși îndată în piețele și ulițele
cetății, și pe săraci și pe neputincioși, și pe orbi și pe șchiopi adu-i aici” (Luca
14, 21). Îndată, Slujitorul a făcut întocmai cum I s-a poruncit. Iar după ce a
constatat că încă mai este loc în casă, Stăpânul casei a amplificat invitația Sa,
zicând: „Ieși la drumuri și la garduri și silește-i să intre ca să mi se umple casa”
(Luca 14, 23). După ce s-a împlinit și porunca aceasta, toată casa s-a umplut de
oameni care niciodată nu s-au considerat vrednici să fie invitați la o cină în casa
aceea. Totuși, Stăpânul casei S-a supărat pe cei care n-au răspuns inițial chemării
Sale, zicând: „nici unul din bărbații aceia care au fost chemați (și n-au răspuns)
nu va mai gusta din cina Mea” (Luca 14, 24).
După tâlcuirea Sfinților Părinți, cele trei categorii de oameni care au fost
chemați la cină sunt foarte diferite între ele. Cea dintâi categorie de invitați
reprezintă elita sau conducătorii poporului evreu, care îndrumau spiritual poporul,
dar care au refuzat să primească Evanghelia lui Hristos, Fiul Tatălui ceresc, Care S-
a făcut Om din iubire pentru oameni și pentru mântuirea lor.
A doua categorie de invitați la cină (săraci, neputincioși, orbi și șchiopi)
reprezintă mulțimile de oameni săraci și bolnavi, care vin la Hristos să asculte
cuvântul Evangheliei Sale și să fie vindecați de El.
A treia categorie de invitați, „cei de la drumuri și garduri”, sunt mulțimi de
călători în lume pe drumuri întortocheate sau confuze, fără destinație precisă,
trăitori la limitele existenței, în afara comuniunii adevărate în harul mântuitor.
Aceștia reprezintă neamurile păgâne sau popoarele care, deși erau religioase, nu-L
cunoșteau pe singurul Dumnezeu adevărat, Creatorul și Mântuitorul lumii. Și aceste
popoare sunt chemate de Hristos la cină în casa Tatălui ceresc, care este Biserica,
acum arvună, anticameră și icoană a Împărăției Lui Dumnezeu.
În această pildă se spune la un moment dat că Tatăl îi cere Fiului să-i silească
pe unii să intre la cina Sa: „Ieși la drumuri și la garduri și silește-i să intre, ca să
mi se umple casa” (Luca 14, 23). Cina semnifică tainic Împărăția lui Dumnezeu,
este simbolul comuniunii, al bucuriei de a fi împreună. La o primă vedere suntem
tentați să credem că nu mai avem libertatea de a spune „da” sau „nu” când El ne
cheamă la mântuire, de vreme ce suntem siliți.
Silirea în cazul de față e un alt mod de adresare a lui Dumnezeu față de unii
oameni. Cine sunt cei de la drumuri și garduri? Sunt păgânii, cei care viețuiesc în
afara relației cu El. Pe aceștia Domnul îi cheamă într-un mod mai apăsat. Silirea
arată că Dumnezeu dorește ca toți oamenii să se mântuiască. Ea nu are menirea de a

4
anula libertatea omului, ci e un mod de a-l ridica și pe cel pe care noi îl considerăm
a fi „paralizat” pentru totdeauna în credința idolatră.
Interpretarea duhovnicească e că azi, pentru noi, chemarea la nuntă înseamnă
chemarea la Sfânta Împărtașanie. Această chemare este pentru noi. Suntem chemați
toți la Biserica lui Hristos, la nunta lui Iisus Hristos. Cea mai mare nunta a Sa nu
este atât Învierea, care este mântuitoare, cât nunta aceasta despre care se vorbește
acum și care este Cina Domnului. Ea este ceea ce facem noi aici, în Altar, când,
prin rugăciunea preotului, care are harul de la episcopul său, Duhul Sfânt coboară
peste Sfânta Masă și preface pâinea, adică prescura și vinul în Trupul și Sângele
Domnului.
Să nu se întâmple cu voi ceea ce s-a întâmplat cu cei din parabolă, care în veci
nu vor gusta din Cina Mântuitorului. Nimeni nu este lipsit, decât dacă el se lipsește
pe sine, nerăspunzând chemării lui Hristos. Adică nu-și curățește inima și sufletul
de păcate prin mărturisire și nu reușește să se facă vrednic de împărtășire prin post
și rugăciune, Sfântul Apostol Pavel spune așa: „cine bea Paharul acesta și mănâncă
Trupul acesta cu nevrednicie, își ia singur sieși osânda”.
Ce înseamna haina de nuntă? Ce înseamnă haina de nuntă pentru noi, care
venim la biserică? Pe unii îi vedem că se îmbracă mai frumos. Alții nu se îmbracă
frumos pentru ca nu au haine sau nu au tragerea de inimă pentru veșmintele
exterioare. Dar toti trebuie să ne îmbrăcăm în haina slăvirii lui Dumnezeu. Toți
trebuie să ne îmbrăcăm în haina pocăinței, să punem peste sufletul nostru un
veșmânt curat, alb, care reprezintă purificarea sufletului nostru prin rugăciune
pentru venirea la biserică.
Când vii la biserică nu-i ca la serviciu, nu este ca la restaurant. Când vii la
biserică te pregătești sufletește cu o zi înainte sau chiar cu o săptămână înainte.
Spui: „Duminica viitoare mergem la biserică”. Se întâmplă ceva în suflet, un
tremur, sufletul capătă altă vibrație decăt cea din lumea de toate zilele. În fiecare zi
te duci la serviciu și ești sătul de el, dar trebuie să muncești ca să-ți câștigi viața ta și
a copiilor tai.
La biserică vii să-ți îndulcești privirile spirituale. Aici vezi biserica plină de
Sfinți, ei se roagă cu noi, îi chemăm în ajutor și ei ne răspund. Aici venim cu altă
vibrație sufletească. Ieșim din dimensiunea umană și intrăm într-o dimensiune
cerească. Aici luăm contact cu adevăratul Împărat.
Dacă venim însă la biserică așa cum mergem la restaurant sau într-o excursie, nu
avem haină de nuntă. Venim în haina de toată ziua, plină de păcate, cu tot ceea ce în
decursul săptămânii am adunat. Venim în inima noastră cu răutăți, cu insulte, cu
vorbiri de rău, cu alte păcate mai grave, cu desfrânări, cu beții. Nu poți să aduci

5
sufletul așa la biserică, trebuie să-l curățești puțin. Așa cum atunci când te duci la
servici îți pui o haină mai frumoasă, o cămașă mai curată, așa trebuie să vii în
biserică, la slujbă, cu un suflet purificat și împodobit. Să fie ceva în tine care
radiază în afară sfințenie, bucurie și iertare, prin care și tu ierti și ceri iertare tuturor.
Aceasta este haina de nunta.
Dacă vii la biserică făra haina de nuntă, Împăratul, Care este aici de fiecare dată,
Iisus Hristos știe ce aduce fiecare cu dânsul, dacă aduce o inimă pocăită sau măcar
o inimă îndurerată pentru păcatele făcute. Știe dacă cineva vine cu sfidare în
biserică, fără să-i pese de Dumnezeu, dacă vine doar de ochii lumii sau fiindcă a
auzit că dacă are nevoie de ceva și se roagă, Dumnezeu îi ajută. Nu se întră în
Împărăția lui Dumnezeu pentru că ai venit la biserică. Nu se întră în Împărăția lui
Dumnezeu pentru că te-ai închinat și ai aprins lumânări. Se întră în Împărăția lui
Dumnezeu atunci când vii pregătit cu haina de nuntă, cu haina de Cină. Haina
aceasta de Cină este o haină spirituală, duhovnicească. Este tot ceea ce facem noi ca
să ne rupem de păcat.
Încercați deci să vă pregătiți sufletul pentru biserică. Încercați să lăsați la ușa
bisericii toate patimile lumești. Dacă aveți vrăjmășie cu cineva, lăsați-o afară.
Împăcați-vă! Dacă v-a tulburat cineva cu ceva, iertați-l! Dacă ați tulburat pe cineva
cu ceva, cereți iertare! Și mai presus de orice, cereți iertare lui Dumnezeu, ca atunci
când întrați în biserică, să intrați cu sufletul împăcat.
Iubiți credincioși, viața aceasta se consumă și se stinge, oricâte bunuri, averi,
bucurii ori plăceri ne-am agonisi, căci vine o vreme când toate acestea se arată a fi
deșarte. Pentru aceasta, Dumnezeu ne cheamă la comuniune sfântă pe toți cei „de la
garduri”, de la „răspântii”, de pe „ulițe” - adică pe toți, indiferent de neam, rasă,
poziție socială ori pregătire intelectuală. Trimite slugile Sale dupa noi - adică pe
îngerii păzitori și pe sfinții Săi, pentru a ne atrage atenția să ne facem datoria de
buni creștini. Încă și pe preoții Săi i-a rânduit ca să ne arate calea cea bună care
duce la El. Și, tuturor deopotrivă ne adresează chemarea și pe toți ne invită. Atenție
însă, nu oricum! Cel care a îndrăznit să se înfățișeze înaintea Stăpânului Său
„oricum”, a fost scos afară cu neașteptată dreptate și în pofida apelativului de
„prietene”. Așa nu avem ce căuta acolo! În împărăția lui Dumnezeu nu se întră cu
pretextele pe care le-au ridicat cei nerecunoscători, și nici în „veșmântul” celui
respins.
Chemarea evangheliei de astăzi este, prin urmare, să venim la Cina lui
Dumnezeu. Să lăsăm pretextele! Să lăsăm scuzele care ne fac să tot amânăm
pocăința, întalnirea cu El, Spovedania, Împărtășania mai cu seama - care este Cina
Domnului - și toate celelalte fapte bune care ne fac vrednici să îmbăcăm veșmânt

6
ales de nuntă. Altfel, evanghelia de astăzi, pe cât este de generoasă, chemându-i pe
toți, pe atât se arată de aspră cu cei ce îmbracă „veșmânt străin de Dumnezeu”.
Să îmbrăcăm, deci, „veșmânt plăcut Domnului”, pe care l-a și pretins Stăpânul
din evanghelie, și în acest veșmânt să ne înfățișăm înaintea Lui în duminici, în
sărbători, în clipele noastre de rugăciune și în orice moment de fapt, slujind lui
Dumnezeu cu tot sufletul nostru și nelăsându-ne corupți nici de materialitate, nici de
iraționalitate și nici de întunericul poftelor și al plăcerilor care ne pervertesc și ne
îndepărtează de la comuniunea cu El. Să ne cucerim acest veșmânt al faptelor bune,
al dragostei față de Dumnezeu și față de cei din jurul nostru, că în felul acesta să nu
fim alungați de la nuntă, ci să fim primiți și rânduiți în împărăția Lui la loc de
cinste, în comuniune cu El. Amin.