comori.

org

Lenea spirituală

H. H. Snell
Lenea spirituală H. H. Snell

Lenea spirituală
Cunoştinţa nu este credinţă şi principiile nu sunt putere. Este o greşeală să credem aceasta, oricât de
mult ar folosi Duhul Sfânt cunoştinţa şi principiile adevărului pentru a ne călăuzi şi a ne binecuvânta.
Duhul Laodiceii, vai! atât de răspândit pretutindeni, este cel de care trebuie să ne temem cel mai mult şi
pe care trebuie să îl învingem hotărât; şi ce altceva este acest duh al Laodiceii decât oamenii mândrindu-
se că împlinesc principiile dreptei credinţe, dar în acelaşi timp există indiferenţă practică referitor la
gloria şi cerinţele Domnului Isus Hristos? Mulţi copii ai lui Dumnezeu suferă în sufletele lor datorită
lipsei de cunoaştere spirituală a gândului lui Dumnezeu, aşa cum este descoperit în Scripturile
adevărului etern; dar nu acesta este la rădăcina stării de neputinţă a multor dintre cei care mărturisesc că
sunt sfinţi ai lui Dumnezeu. Dumnezeu să fie lăudat pentru cei care ştiu, pe baza autorităţii infailibile a
Cuvântului Său, adus aproape de inima lor de Duhul Său, că „sunt fii ai lui Dumnezeu prin credinţa în
Hristos Isus”, şi sunt plini de laudă şi de mulţumire din acest motiv.

Când citim cu atenţie epistolele, suntem impresionaţi de faptul că primul lucru care atrăgea atenţia
apostolului inspirat, când era vorba despre starea sfinţilor din orice loc, nu era cantitatea cunoştinţelor pe
care le aveau, ci care era starea lor în privinţa „credinţei” şi a „dragostei” şi a „speranţei”; şi, după ce
evalua astfel starea lor, apoi căuta să corecteze şi să îi înveţe despre principiile şi cunoştinţa adevărului.
Priviţi, de exemplu, prima epistolă către Tesaloniceni. El spune:„ Mulţumim întotdeauna lui Dumnezeu
pentru voi toţi, amintind de voi în rugăciunile noastre, aducându-ne aminte neîncetat de lucrarea
credinţei voastre şi de osteneala dragostei şi de răbdarea speranţei în Domnul nostru Isus Hristos, înaintea
lui Dumnezeu şi Tatăl nostru” Şi în a doua epistolă, aceleiaşi adunări îi scrie mai înainte de toate
„Suntem datori să-I mulţumim întotdeauna lui Dumnezeu pentru voi, fraţilor, după cum se cuvine,
deoarece credinţa voastră creşte peste măsură şi dragostea fiecăruia dintre voi toţi, unii faţă de alţii,
prisoseşte” (1. Tesaloniceni 1:2,3; 2 Tesaloniceni 1:3). Apoi în fiecare epistolă urmează învăţătură despre
cunoaşterea lui Dumnezeu. În epistola către Efeseni spune „De aceea şi eu, auzind de credinţa în Domnul
Isus care este în voi şi de dragostea voastră faţă de toţi sfinţii, nu încetez să mulţumesc pentru voi”, şi
apoi se roagă ca Tatăl gloriei să le dea duh de înţelepciune şi de descoperire în cunoaşterea Lui... ca să
înţeleagă speranţa chemării Lui, etc (Efeseni 1:15-23). Ce greşeală gravă fac cei care pun „cunoştinţa” pe
primul plan, în locul credinţei, dragostei şi speranţei!

Din nou, dacă privim epistola către sfinţii din Colose, acelaşi apostol inspirat spune „Mulţumim lui
Dumnezeu şi Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, rugându-ne întotdeauna pentru voi, după ce am auzit
despre credinţa voastră în Hristos Isus şi despre dragostea pe care o aveţi pentru toţi sfinţii, datorită
speranţei care vă este păstrată în ceruri” etc. Apoi se roagă ei să fie „umpluţi de cunoştinţa voii Lui, în
orice înţelepciune şi pricepere spirituală”, de asemenea duce o luptă mare, ca ei să nu ducă lipsă de
înţelegerea tainei lui Dumnezeu, şi pune înaintea lor marile principii ale adevărului, cum ar fi faptul că
ei erau în Hristos Isus, cu scopul de a-i scăpa de filosofie şi de tradiţiile care ameninţau să le slăbească
credinţa. El le-a arătat clar că, poziţia lor fiind în Hristos Isus, deplin împliniţi în El, şi ţinându-se strâns
de Hristos, Capul trupul, vor eliberaţi de raţionalism pe de o parte şi de ritualism pe de altă parte, şi
urmează să umble într-un chip vrednic de Domnul.

Oricum, scopul nostru acum nu este să urmărim acest subiect mai departe în scrierile apostolului, oricat
de important ar fi acest lucru, dar să ne întrebăm dacă starea Laodiceii, atât de dezgustătoare Domnului,

© www.comori.org 2
Lenea spirituală H. H. Snell

nu este cumva atât de repede cauzată de lenevia spirituală;şi dacă nu cumva necesită o cercetare în
amănunt a inimii, să vedem cât de departe unii dintre noi contribuie la această stare de sfârşit a bisericii
apostate. Pentru că este clar că, în epistolele apostolice, suntem îndemnaţi să fim harnici şi suntem
avertizaţi împotriva leneviei. Suntem învăţaţi să ne dăm „toată silinţa” să adăugăm la credinţa noastră
virtute, cunoştinţă, înfrânare, răbdare, evlavie, dragoste frăţească, şi iubire; astfel nu vom fi nici leneşi,
nici neroditori, în ce priveşte cunoaşterea Domnului nostru Isus Hristos. Dar acolo unde lipseşte
stăruinţa, aceia sunt orbi, cu vederea scurtă şi au uitat curăţirea de vechile lor păcate. Suntem de
asemenea îndemnaţi să nu fim „leneşi”, ci să arătăm aceaşi „stăruinţă” în încrederea deplină a speranţei
până la sfărşit; ca şi cum faptul că ne bucurăm în „speranţă” ar fi legat cu stăruinţa în lucrarea şi în căile
Domnului. (2. Petru 1:5-11; Evrei 6:11,12) Ferice de aceia care sunt stăruitori înaintea Domnului referitor
la creşterea lor în credinţă, dragoste şi speranţă. (Romani 15:13)

Poate una dintre cele mai timpurii manifestări exterioare care marchează declinul unui credincios este
graba cu care se scuză de la devotament şi stăruinţă în lucrarea Domnului. Se vorbeşte despre greutăţi ca
fiind nemaiauzite, şi pericolele sunt de temut; aşa că neglijarea pe faţă este justificată şi scuzată de cei
care nu „vor ara din cauza frigului” şi spun „Este un leu afară, voi fi ucis pe străzi!” (Proverbe 26:13;
Proverbe 20:4) Mintea omului poate cu uşurinţă să îşi imagineze sau să inventeze obstacole în calea
slujirii lipsite de egoism, care îl onorează pe Dumnezeu, şi când se cedează în faţa acestora, în loc să
rămână la adevăr cu orice preţ, se găseşte uşor o stare confortabilă. Când Cuvântul îşi pierde autoritatea
în faţa conştiinţei noastre, că „pentru că nouă ni s-a dat har, cu privire la Hristos, nu numai să credem în
El, ci să şi suferim pentru El”, ne putem gândi de îndată la avantajele noastre trecătoare şi la confortul
personal în această lume trecătoare, putem aluneca de la căile pline de farmec şi de pace ale
înţelepciunii, şi să devenim slabi şi fără putere în privinţa lucrurilor divine. „Leneşul îşi pune mâna în
vas: îi este greu s-o ducă iarăşi la gură.” (Proverbe 26:15) Astfel de oameni nu doar că şi-au părăsit
dragostea dintâi, dar s-au depărtat de cei care ţin la adevărul lui Dumnezeu cu orice preţ. O stare de
moleşeală i-a cuprins, încât mişcările lor spirituale sunt aproape mecanice, „cum se întoarce uşa în
balamale” şi devin nepăsători în privinţa grijii pentru binele sufletului lor, ca un om dormitând care se
plânge de greutatea de a-şi duce din nou mâna la gură (Proverbe 19:24). El dormitează aşa încât, deşi ştie
tot ce se petrece în jurul lui, nu are putere să se mişte. Şi totuşi, uimitor de spus, cu toată decăderea sa şi
indiferenţa faţă de gloria Domnului, „Un leneş este mai înţelept în ochii săi decât şapte care răspund cu
bun simţ.” (Proverbe 26:16) Ce stare groaznică! Unii ca aceştia se pot mândri cu dorinţele lor, în timp ce
sufletele lor sunt uscate şi moleşite, aşa că se împlineşte scriptura care zice „Sufletul leneşului doreşte şi
n-are nimic” şi din nou „Pofta leneşului îl ucide, pentru că mâinile lui refuză să lucreze” (Proverbe 13:4;
Proverbe 21:25)

Altă caracteristică al omului leneş este că nu frige vânatul pe care l-a prins (Proverbe 12:27) El se poate
asocia cu sfinţii lui Dumnezeu, poate auzi Cuvântul vestit cu prospeţime şi putere, şi poate va fi chiar
impresionat de cât de binecuvântat şi de potrivit este cuvântul pentru el însuşi; dar după ce pleacă, este
atât de absorbit de lucrurile pământeşti că nu mai are niciun interes pentru ce a auzit. Ca trofeul
vânătorului, nu îi este de niciun folos, pentru că este prea delăsător ca să se preocupe cu ce a auzit,
meditând la adevăr pentru folosul lui imediat. Cât de izbitor descrie aceasta starea multora din zilele
noastre! A citit sau a auzi Cuvântul este un lucru, dar „a medita la el zi şi noapte” spre beneficiul
sufletelor noastre este altul. Un animal curat, potrivit legii, nu doar că aduna mâncare, dar o rumega
îndelung – aşa încât nu este doar primit, ci şi digerat pentru reîmprospătarea puterii şi a folosului
personal şi este legat de o umblare potrivită cu acesta. (Levitic 11:3)

Ni se spune şi cum „calea leneşului este ca un gard de spini”. Un creştin spiritual şi plin de râvnă găseşte
că e aproape imposibil să te apropii de asemenea oameni. Oricât de mult şi-ar dori-o cei cărora le pasă de

© www.comori.org 3
Lenea spirituală H. H. Snell

sufletul lor, ei consideră că părtăşia, în lucrurile Domnului, e imposibilă şi concluzionează că numai

Dumnezeu poate pătrunde prin „gardul de mărăcini” (Proverbe 15:19, Proverbe 12:24) Cât de adevărat
este şi că „Acela care este leneş în lucrul său este frate cu nimicitorul.” (Proverbe 18:9) Suntem
familiarizaţi cu aceasta în lucrurile pământeşti; dar să fie mai puţin adevărat în ce priveşte lucrurile
Domnului, şi în umblarea noastră zilnică şi în mărturie? Ocazii de a-L glorifica pe Domnul sunt ratate,
fără a se întoarce vreodată, şi mijloacele încredinţate nouă spre administrare sunt folosite greşit; timpul
este folosit nepotrivit, iar sănătatea şi puterea risipite în rutina sau amuzamentul acestui veac rău. „Ce e
greşit în aceasta sau în cealaltă?”, spune leneşul, fără să se gândească la faptul că un om care este în mod
practic viu faţă de Dumnezeu şi care caută gloria Lui nu ar pune niciodată o astfel de întrebare.

Adevărul este că, atunci când nu ne bucurăm de dragostea lui Dumnezeu pentru noi în Hristos, când
Hristos Însuşi nu mai este Ţinta şi Speranţa inimilor noastre, când meditarea la Cuvântul lui Dumnezeu
devine plictisitoare şi rugăciunea în cămăruţă slăbeşte, când lauda în ascuns şi cântarea în inimă înaintea
Domnului încetează, şi nu mai suntem plini de dragoste pentru Dumnezeul nostru Mântuitor, pentru
căile Lui, pentru poporul Său şi pentru a-I sluji, începem să fim creştini leneşi; şi, vai!, cât de serioasă este
această stare! pentru că „Lenea cufundă într-un somn adânc şi sufletul leneş va flămânzi.” (Proverbe
19:15) Să observăm că este vorba despre un somn adânc; vai! atât de adânc, încât mijloacele obişnuite
eşuează complet să îi trezească. Cât de umilitoare şi de deprimantă este această imagine divin conturată
a somului, şi totuşi cât de adevărată!

Poate fi altul în afară de lene în privinţa lucrurilor lui Dumnezeu motivul a tot ceea ce vedem în jurul
nostru asociat cu numele Domnului? Şi dacă lenea e motivul, cât de solemnă şi pătrunzătoare este
avertizmentul care ne îndeamnă să veghem şi să ne rugăm ca să nu cădem în ispită. Gândul unora este
„Ştiu că sunt mântuit”, „Ştiu că am viaţa veşnică” şi altele asemănătoare; dar luăm în considerare faptul
că, dacă Duhul Sfânt este întristat sau stins prin viaţa şi purtarea noastră, am putea pierde mângâierea şi
bucuria acestor adevăruri preţioase, şi chiar să uităm că am fost curăţiţi de vechile noastre păcate?

Versetele la care am privit au mai ales o aplicaţie individuală, aşa că se poate pune întrebarea cum stau
lucrurile în privinţa adunării, privită ca mărturie colectivă a lui Dumnezeu în timpul absenţei
Domnului? Nu trebuie să spunem cât de jalnic a eşuat să îndeplinească acest rol; astfel încât, în loc ca ea
să fie, ca la început, expresia unităţii Duhului şi a dragostei necondiţionate a lui Hristos, „Capul”
unicului trup, dezbinarea şi învăţătura falsă abundă pretutindeni. Totuşi obligaţia chiar şi a doi sau trei
de a se aduna în credincioşie în Numele Domnului este la fel de reală ca totdeauna, şi cei care se adună
astfel sunt încurajaţi puternic de Scriptură. (2. Timotei 2:20-22) Şi cum Adunarea lui Dumneazeu este
formată din persoane individuale, este imposibil să fie după gândul lui Dumnezeu în sens colectiv, dacă
nu este aşa fiecare în mod individual. O adunare care se strânge în Numele Domnului va manifesta
totdeauna calităţile morale ale fiecăruia care face parte din ea. Aici din nou Scriptura ne aminteşte că
„De multă lene construcţia cade şi prin lenevirea mâinilor picură în casă” (Eclesiastul 10:18). Nimic nu e
mai clar decât că, unde există seriozitate în lucrul pentru Domnul şi umblare în credincioşie a celor care
aşteaptă venirea Lui, acolo există în general odihnă şi binecuvântare în mod colectiv.

Dar unde cunoştinţa din Scriptură este pe primul loc, în lipsa rugăciunii colective stăruitoare, unde există
puţină grijă spirituală pentru mădularele lui Hristos, unde venirea Domnului ca viitor al nostru este
lăsată deoparte, acolo vei găsi nu doar absenţa creşterii care vine de la Dumnezeu, dar şi faptul că viaţa,
puterea şi unitatea, prezente cândva, „cad”, iar atmosfera din adunare este ca a unei case în care
„picură”.

Din nou, suntem îndemnaţi la acestea de un om înţelept. El spune „Am trecut pe lângă ogorul unui leneş
... Şi, iată, peste tot era năpădit de spini şi mărăcinii îl acoperiseră şi zidul de piatră era surpat.” Aici

© www.comori.org 4
Lenea spirituală H. H. Snell

vedem „spini”, simbol al .... lui Dumnezeu, în loc de ....; „mărăcini” în loc de ramuri roditoare, iar „zidul
de piatră” al despărţirii, cândva clar trasat şi solid, este acum „surpat”, aşa că înăuntru există legături
rele şi intruşii nu sunt daţi afară. Toate acestea îşi au originea în apatia spirituală. „M-am uitat, am pus la
inimă, am văzut, am primit învăţătură:puţin somn, puţină aţipire, puţină încrucişare a mâinilor pentru
odihnă şi sărăcia ta va veni ca un hoţ, iar lipsurile tale, ca un om înarmat”(Proverbe 24:30-34)

Dar ne putem înălţa privirea şi inimile noastre vor fi încurajate în Dumnezeu, în timp ce ne încredinţăm
unii pe alţii „lui Dumnezeu, şi Cuvântului harului Său”. Dragostea Lui de Tată nu s-a micşorat. Domnul
este cu noi încă, şi toate resursele Lui sunt la dispoziţia credinţei. Asa încât să ne îndemnăm unii pe alţii
să fim „De aceea, fraţii mei preaiubiţi, fiţi tari, neclintiţi, prisosind întotdeauna în lucrarea Domnului,
ştiind că osteneala voastră nu este zadarnică în Domnul.” (1. Corinteni 15:58)

© www.comori.org 5