Cauzele nerodirii cuvantului lui Dumnezeu in lumea moderna

Prin cuvant Dumnezeu a creat Universul in toata maretia si frumusetea sa. Prin
cuvantul lui Dumnezeu profetii au mentinut treaza credinta si au calauzit
omenirea la adevar, dreptate, schimband adesea din temelii structurile ei.

In gura Apostolilor, cuvantul a fost "trambita de chemare" a neamurilor la

mantuire. In viata Bisericii cuvantul lui Dumnezeu a fost arma prin care s-a
cucerit lumea pentru Hristos; prin el s-a raspandit credinta, s-au convertit
popoarele, s-au imbunatatit moravurile. Nimic nu poate, asadar, egala puterea
cuvantului lui Dumnezeu.

In acest context se ridica, in mod firesc, cateva intrebari care ii vizeaza nu

numai pe simpli crestini, ci si intreaga lume ecclesiala, teologica, indiferent de
confesiune sau modul de exprimare a credintei. Unde se arata astazi puterea
cuvantului? Cum se face ca aceeasi arma, care in trecut a savarsit atatea
biruinte, astazi are o inraurire atat de anemica pentru cugetele oamenilor
timpului nostru?

In toate bisericile si comunitatile crestine se predica astazi cuvantul sfant si

chiar mult. Sfanta Scriptura a devenit de mult cea mai raspandita si citita carte
din lume. Totusi, unde sunt recoltele dupa o atat de bogata insamantare? Unde
sunt pacatosii patrunsi la inima, ca cei din vremurile de odinioara din Biserica
primelor secole? Unde sunt lacrimile de pocainta?.

Raspunsul la aceste intrebari il ofera pilda semanatorului (Luca 8, 5-15) in care

Mantuitorul arata ca pricina nerodirii cuvantului lui Dumnezeu nu sta nici de
partea semanatorului, nici de cea a semintei, ci sta de partea celor care il asculta,
dar nu ofera inimile lor ca pe un pamant bun pentru rodire. S-ar putea intelege
din cele afirmate ca noi, care rostim cuvantul, nu am face parte din categoria
acelora - adica a ascultatorilor - de partea carora ar sta cauzele nerodirii. Nimic
mai gresit decat o astfel de intelegere. Semanatorul este unul singur - Dumnezeu
- iar samanta una singura, cuvantul Lui. El seamana prin noi, in masura in care
ascultam, il primim, il traim, ne identificam cu el, rodind mai intai in sufletul
nostru. Asadar, "pamantul de semanat" il ofera mai intai cei chemati de
Dumnezeu si prin care se seamana. Si-acum sa ne referim la cateva din cauzele
nerodirii cuvantului in lumea moderna, in care traim, secularizata, desfigurata in
chipul ei moral de cele mai abominabile patimi, adesea ridicate la rang de cult,
ca in Corintul vremii pauline, incercandu-se astazi, culmea, nu o data, a li se
gasi chiar o justificare teologica.

a) Lipsa interesului fata de cuvant si abordarea acestuia cu necredinta

Cea mai impresionanta marturisire despre importanta cuvantului lui Dumnezeu,

pentru viata omeneasca, este Psalmul 118, un imn de preamarire in forma unei
rugaciuni de o mare profunzime si tarie: "Se topeste sufletul meu dupa cuvantul
Tau... Aceasta m-a mangaiat intru necazul meu, pentru ca cuvantul Tau m-a
viat... Cuvintele gurii Tale sunt mai de pret decat mii de comori de aur si de
argint... De n-ar fi fost legea Ta gandirea mea, atunci as fi pierit intru necazul
meu... Faclie picioarelor mele sunt cuvintele Tale si lu-mina cararilor mele... "
( Ps. 118, 72, 92, 105).

Am amintit acest psalm pentru ca in cuvintele lui exista un model de felul in

care trebuie privit si primit cuvantul lui Dumnezeu. Pentru a fi eficace in viata
lumii el trebuie dorit, cautat si pretuit mai mult decat orice alt lucru.
Imbogatirea in Dumnezeu prin cuvantul Sau presupune insa o recunoastere a
marginirii ratiunii, stiintei si intelepciunii noastre. In acest sens, acelasi psalm
marturiseste: "Mai mult decat invatatorii mei am priceput ca cuvintele Tale am
cautat. Din cuvantul Tau m-am facut priceput... " (Ps. 118, 99, 104).

Nenorocirea timpului nostru este ca oamenii arata interes pentru orice: pentru
afaceri, pentru distractii, pentru sport, pentru schimbarile din viata politica,
pentru o afirmare rapida in ierarhia sociala, etc. Iar Legea Domnului sau
cuvantul Sau nu mai este reper in gandirea si preocuparile lor sau ale noastre.
Vestea cea buna adusa de Fiul lui Dumnezeu, de care este plina Scriptura, nu
mai intereseaza decat pe foarte putini. Ce sa faca omul ca sa se imbogateasca in
Dumnezeu, sau sa intre in imparatia Sa, nu mai intra in preocuparile moderne.
 

Cuvantul rostit este putin ascultat si cu atat mai putin cautat. In foarte multe
case Sfanta Scriptura este doar una din cartile insirate intre altele, multe sau
putine, lasate in ceata uitarii. Si, atunci, cum sa rodeasca el in cugetul omului
modern si sa intoarca inima lui spre Creatorul sau?

Este adevarat insa ca, pentru foarte multi, Biblia nu este un colector de praf, si
ca ea este citita, numai ca multora li se pare prea invechita, prea din vremuri de
mult apuse. Ce mesaj mai pot transmite omului modern istoriile unor oameni si
intamplari asa de vechi, in afara de simplul interes pentru o alta, poate, scurta
informatie doar de cultura generala, se intreaba inca atatia?

Avem astfel in fata o alta piedica a rodirii cuvantului lui Dumnezeu, izvorata
din lipsa de credinta.

Evanghelistii sinoptici consemneaza toti faptul ca Iisus n-a avut succes intre
rudele si cunoscutii Sai din Galileea. Se pune intrebarea: De ce nu i-a putut
converti si pe aceia, asa cum a facut cu locuitorii altor cetati? Pentru simplul
fapt ca cei din neamul Lui, sau cunoscutii Sai apropiati, il socoteau ca pe unul
din egalii lor, un simplu om, probabil un meserias si El, fiul dulgherului din
Nazaret, adica unul fara autoritate si putere divina: " Si venind in patria Sa ii
invata pe ei in sinagoga lor, incat ei erau uimiti si ziceau: De unde are El
intelepciunea aceasta si puterile? Oare nu este acesta fiul teslarului? Au nu se
numeste mama sa Maria si fratii Sai Iacob si Iosif si Simon si Iuda si surorile lui
oare nu sunt toate la noi? Deci, de unde are El toate acestea?... Si se poticneau
intru El. Atunci Iisus a zis: Un prooroc nu este dispretuit decat in patria sa si in
casa lui. Si n-a facut acolo multe minuni, din pricina necredintei lor" (Matei 13,
54-58).

Asadar, necrezand in divinitatea si puterea Lui dumnezeiasca, nu s-au convertit.

Lipsa credintei in primirea faptelor si cuvintelor Lui dumnezeiesti i-a facut pe
cei ce-L ascultau sa ramana departe de El. Acelasi fapt se intampla si azi, in
lumea noastra: oamenii nu se lasa transformati de cuvintele de foc ale Scripturii,
deoarece le citesc ca pe cuvintele unei sim-ple carti, fara a le accepta si crede ca
fiind cuvinte incarcate de putere divina, nedespartite de Persoana dumnezeiasca
a Aceluia care le-a rostit o data pentru totdeauna. Pentru a le intelege este
nevoie de credinta si ajutorul Duhului Sfant.

Sfantul Apostol Pavel declara romanilor ca Evanghelia este puterea lui

Dumnezeu spre mantuirea tuturor celor care cred (Rom. 1, 16), si aceasta,
pentru ca " cuvantul lui Dumnezeu lucreaza in voi, cei ce credeti" (I Tes. 2, 15).
Rezulta din aceste texte, in mod limpede, ca cuvantul lucreaza doar acolo si in
acela care il primeste cu credinta, intelegand prin ea puterea lui Dumnezeu care
lucreaza prin el, si nu acolo unde este primit doar ca unul pur omenesc.

Pasajul din I Petru. 1, 22-23 ne face sa intelegem ca, in perioada apostolica,

puterea mantuitoare a cuvantului, ca si cea a Tainelor, era considerata a fi
contingenta cu credinta si cainta: " Curatiti-va sufletele prin ascultarea de
adevar, spre nefatarnica iubire de frati... fiind nascuti a doua oara nu din
samanta stricacioasa, ci din nestricacioasa, prin cuvantul lui Dumnezeu Celui
viu si care ramane in veac ". Astfel, crestinii se alipesc lui Hristos printr-o
continua reinnoire a fagaduintei date la Botez. Datorita rolului indispensabil al
credintei si caintei in lucrarea mantuirii, taina nu poate fi conceputa decat ex
opere operantis, exprimata in terminologia ortodoxa ca sinergie, sau cooperare
intre om si Dumnezeu.

b) Citirea si ascultarea cuvantului in afara comuniunii Duhului si a

rugaciunii

Ratiunea omeneasca singura nu este suficienta in patrunderea Scripturii si

intelegerea lui Dumnezeu ca Subiect al cuvantului ei, ci este nevoie de o
intelegere metamorfozata de energiile Duhului, care depaseste puterea ratiunii
omenesti. Cu cat dobandim prin rugaciune aceste energii, cu atat mai mult se
dezvolta ceea ce este creat. O lectura in stare de rugaciune, sub asistenta
Duhului, insuflata astfel de Duhul Sfant, este o lectura in care limitele simplei
creaturi sunt depasite: mintea omeneasca devine capabila de noi intelegeri,
reflectii, interpretari si conceptii, fiind ridicata in transcendenta lui Dumnezeu,
Care ne da o astfel de intelegere.

Sfantul Apostol Pavel este categoric in privinta interpretarii Scripturii,

avertizand pe cel ce doreste sa se angajeze intr-o astfel de lucrare " ca nici o
proorocie a Scripturii nu se talcuieste dupa socotinta fiecaruia " (II Petru 1, 20).
Motivul atentionarii este simplu: "Pentru ca niciodata proorocirea nu s-a facut
dupa voia omului, ci oamenii cei sfinti ai lui Dumnezeu au grait, purtati fiind de
Duhul Sfant" (II Petru 1,21). Asadar, interpretarii subiective, Apostolul ii opune
interpretarea facuta sub inspiratia Duhului Sfant, pentru ca cine altul poate
cunoaste mai bine sensul ascuns al Scripturii decat Duhul, Care a vegheat la
transpunerea lui in scris?

Deschiderea mintii pentru intelegerea cuvintelor Scripturii si primirea harismei

in acest sens depinde in primul rand de starea de curatire spirituala a cititorului
sau exegetului. Numai cine uneste cercetarea Scripturilor cu stradania sa, pe
drumul indumnezeirii sale, se afla pe aceasta cale si poate "sa coboare in
adancul explicarii Scripturii". "Cunostinta intocmai a cuvintelor Duhului -
afirma Sf. Maxim Marturisitorul - se descopera numai celor vrednici de Duhul,
adica numai acelora care, printr-o indelungata cultivare a virtutilor, curatindu-si
inima de funinginea patimilor, primesc cunostinta cuvintelor dumnezeiesti".

Asadar, numai cu metode stiintifice, sensul ultim al Scripturii nu poate fi

patruns. Doar rugaciunea deschide inima noastra intelegatoare luminii Duhului
Sfant, care ne ajuta sa ne ridicam la nivelul celui ce a scris, intelegand ceea ce a
scris in stare de insuflare. Aceasta este lectura insuflata. Numai mintea unita cu
inima in rugaciune percepe totul in cuvantul lui Dumnezeu sensul si puterea
Acestuia. Tocmai acesta este si motivul pentru care la Sfanta Liturghie s-a
inserat o extraordinara rugaciune, pe care preotul o rosteste in taina, inainte de
citirea Sfintei Evanghelii si in care el se roaga pentru sine si pentru credinciosi,
astfel: "Straluceste in inimile noastre, Iubitorule de oameni, Stapane, lumina cea
curata a cunoasterii dumnezeirii Tale si deschide ochii gandului nostru spre
intelegerea evanghelicelor Tale propovaduiri, ca toate poftele trupului calcand,
vietuire duhovniceasca sa petrecem, cugetand si facand toate cele ce sunt spre
buna placerea Ta. Ca Tu esti luminarea sufletelor si a trupurilor noastre,
Hristoase, Dumnezeul nostru...".

Accentul in aceasta rugaciune cade pe cererea de luminare a mintii si de

deschidere a gandului spre intelegerea sensului cuvantului Evangheliei, care
urmeaza a fi rostit si in care este prezent Iisus Hristos. Nu se poate realiza
intelegerea si unirea cu El prin cuvant, decat dupa o transformare a mintii, a
gandului si a inimii si care se produce in rugaciune, cu invocarea Duhului Sfant.
Deci, este nevoie, pentru unirea cu El, de un gand deschis, pentru intelegere, si
de inima luminata de Duhul, pentru primire. Faptul acesta devine evident in
evenimentul Schimbarii la Fata a Mantuitorului, pe muntele Taborului, cand a
fost nevoie ca ochii si mintile Apostolilor sa fie ele insele transformate de
lumina divina, venita tocmai in momentul in care Hristos se ruga (Luca 9, 29).
Daca crestinul nu se transforma citind, rostind sau ascultand cuvantul Scripturii,
el nu primeste decat doar cateva simple notiuni sau cunostinte naturale, astfel
cuvantul ramanandu-i exterior .

Este nevoie, prin urmare, de Duhul Sfant pentru a intelege si citi Scriptura; este
nevoie sa fim modelati de Duhul pentru a ne impartasi de Hristos, prin cuvant,
impartasire care se realizeaza in mod cu totul special in comunitatea liturgica.

c) Separarea cuvantului lui Dumnezeu de experienta euharistic-liturgica

Liturghia este pentru credinciosul ortodox cadrul in care Hristos ramane mereu
in mijlocul celor ce marturisesc invierea Lui. Prin intermediul ei, viata si
activitatea Mantuitorului Hristos, prinsa in paginile Sfintei Scripturi, este
actualizata, Liturghia reprezentand o continuare harica a evenimentelor
Scripturii.

In nici un alt act al Bisericii, in nici o alta forma de manifestare a ei, nu este
actualizat Hristos si invatatura Sa in masura in care acest lucru se petrece in
Liturghie si in Sfintele Taine. Ea reprezinta interventia mantuitoare a lui
Dumnezeu - prin Iisus Hristos - in lume si este un document despre felul in care
a fost primita si traita aceasta interventie de catre comunitatea crestina.

In Liturghia cuvantului se transmite Scriptura - asa cum a fost ea inteleasa si

traita in istorie de catre crestini - si se interpreteaza, facandu-se actuala pentru
noi, iar in Liturghia euharistica, crestinii traiesc momentul Rusaliilor, al
invocarii Duhului Sfant, urmand sa se uneasca in mod deplin cu Hristos cel
euharistic. Biblia nu poate fi, asadar, separata de Liturghie pentru ca Liturghia
insasi este conceputa cu ajutorul Scripturii. Ceea ce nu este biblic, la modul
textual, in Liturghie, este, in general, fie o parafraza a textului biblic, fie un
comentariu care utilizeaza la randul sau insesi cuvintele Sfintei Scripturi.

Spre deosebire de ermineutica moderna, in Liturghie accentul nu cade pe textul

sacru si transmiterea lui, ci pe evenimentul si mesajul pe care il transmite si care
este aprofundat, actualizat si trait in comunitatea liturgica.

In Hristos, comunitatea liturgica contemporana este o continuare a aceleia

careia Iisus i-a adresat cuvantul Sau datator-de-viata si, prin intermediul
Duhului Sfant, ea descopera sensul Scripturii, care a insufletit pe crestini de-a
lungul istoriei. Odata descoperit acest sens, el este interpretat la nivelul actual al
vietii si devine normativ pentru comunitatea liturgica contemporana. In acest
sens, rupta de viata liturgica si spirituala a Bisericii, Scriptura nu reprezinta
cuvantul viu, ci doar un text de studiu, pentru o cunoastere intelectuala, lucru
care este departe de a satisface scopul pentru care ea a fost consemnata in scris,
pastrata si transmisa de catre Biserica.

Liturghia reprezinta o actualizare spirituala a evenimentelor Scripturii, fara de

care Scriptura ar inceta sa fie cuvantul viu, uscandu-se si desfi-gurandu-se.
Numai in acest cadru de idei liturgice intelegem de ce Sfantul Ioan
Hrisostom isi indemna credinciosii sa vina de Craciun "sa vada pe Domnul
culcat in iesle si infasurat in scutece, realitate miscatoare si minunata";

 
Sau, de ce, tot la Craciun, cantam in Condacul Nasterii: "Fecioara astazi (si  nu
odinioara - n.n.) pe Cel mai presus de fiinta naste si pamantul pestera se duce
Celui neapropiat...", accentul cazand in text pe cuvantul astazi, timp prezent in
care se retraieste evenimentul actualizat sacramental.

Ermineutica contemporana ortodoxa nu poate interpreta Scriptura decat in

legatura cu Euharistia si cu experienta euharistica a comunitatii, pentru ca
numai aici a fost ea citita si interpretata de la inceput. Fara sa nege istoria si
transmiterea adevarului prin mijloacele culturale ale epocii, Parintii Bisericii au
interpretat istoria in lumina euharistica si in aceasta experienta ea primeste noi
dimensiuni.

In cadrul Liturghiei euharistice, Hristos se consuma, dupa cum se exprima Fer.

Ieronim, in doua forme: "Noi mancam si bem trupul si sangele Sau in
dumnezeiasca euharistie, dar si in lectura Scripturilor". Din acest motiv,
Scriptura trebuie sa fie privita prin prisma lui Hristos euharistic, oferindu-se si
ea spre hrana crestinilor, ca si El. in acest sens, "daca pentru trupul si sangele
Mantuitorului - spunea Origen - manifestam o grija deosebita ca nu cumva vreo
faramitura sa cada pe jos si sa o pierdem, atunci aceeasi grija datoram si fata de
cuvintele lui Hristos din Scriptura, pentru ca pacatul este acelasi in cazul
pierderii".

Numai prin Hristos Cel euharistic putem patrunde, citi si intelege pe Hristos din
cuvantul Scripturii. Cu alte cuvinte, Hristos-ul cuvantului se descopera deplin
numai in Hristos-ul euharistic. Aceasta deosebire de nuanta dintre cele
doua moduri de impartasire cu Hristos este cat se poate de evidenta in episodul
Emaus, petrecut in ziua invierii, descris de Sfantul Luca in Evanghelia sa, in
cap. 24.

Celor doi ucenici, Luca si Cleopa, mergand spre Emaus, in ziua invierii, tristi
pentru cele intamplate in Ierusalim cu Acela in Care ei si-au pus nadejdea
izbavirii lui Israel, si impovarati, in acelasi timp, de intrebari fara raspunsuri, li
se alatura, la un moment dat, un Strain, destul de indraznet, Care intra in vorba
cu ei, dar fara ca ei sa-L cunoasca. Dupa ce-i mustra, si inca destul de aspru,
pentru nepriceperea Scripturilor, care vorbeau clar de Patima si Jertfa Aceluia
Care i-a "deceptionat", "Strainul", nimeni altul decat Mantuitorul Hristos,
incepe a le interpreta Scripturile, adica locurile care vorbeau de patima Sa,
deschizandu-le mintea, dupa ce mai inainte le stimulase interesul pentru
talcuirea acelorasi Scripturi (Luca 24, 32), ca sa priceapa ceea ce n-au putut
singuri intelege (Luca 24, 25). Efectul s-a aratat imediat. Atat de mult s-au
identificat cei doi ucenici cu Cuvantul Scripturii, talcuit de "Strainul", tovaras
de drum cu ei, incat nu s-au mai putut desparti de El. Asa se face ca-L roaga
staruitor sa ramana cu ei, cu siguranta pentru a le mai rosti cuvantul. Se
identificasera cu El, s-au impartasit si unit cu cuvantul Sau, care ii mangaiase,
linistise, risipindu-le nedumeririle si oferind raspuns intrebarilor.

Dar in aceasta faza de unire cu cuvantul, inca nu L-au cunoscut deplin. A fost
nevoie de altceva ca sa-L cunoasca, fapt care se si produce in clipa urmatoare.
Hristos binecuvinteaza si frange painea, le-o ofera ucenicilor spre mancare, si,
deodata, in acelasi moment, li s-au deschis ochii si L-au cunoscut. Dar El s-a
facut nevazut. Disparuse? Nu, ci El S-a contopit cu painea euharistica pe care a
oferit-o ucenicilor spre hrana, savarsind astfel prima Liturghie euharistica dupa
invierea Sa. Astfel, cei doi ucenici sunt primii care se impartasesc cu trupul lui
Hristos euharistic, cel jertfit, mort, inviat si penetrat de energiile Duhului Sfant.
Asadar, cunoasterea si unirea deplina cu Hristos s-a realizat nu in cuvant, ci in
Hristos Cel euharistic.

Liturghia cuvantului se implineste astfel, in si prin Liturghia euharistica, Taina a

tainelor, care transforma cuvantul dintr-un simplu mesaj despre Iisus, intr-o
participare reala la viata Sa dumnezeiasca.

Si tot numai in aceasta experienta euharistica, liturgica, se produce si se

constientizeaza deplin si fiorul sfant al intalnirii si unirii cu Hristos: " Oare nu
ardea in noi inima noastra cand era pe cale si ne talcuia Scripturile? " - se
intrebau ucenicii (Luca 24, 32). Este limpede ca cei doi ucenici din Emaus il
cautau pe Hristos istoric, dar cautarea lor a sfarsit prin a li Se descoperi si a se
uni cu Hristos Cel euharistic, Care a dat o alta dimensiune intelegerii de catre ei
a cuvantului Sau.

d) Neimplicarea existential-ontologica a destinului uman in realitatea

cuvantului dumnezeiesc

Marea ispita a lumii contemporane cu privire la cuvantul lui Dumnezeu este

aceea ca faptele, intamplarile relatate de Biblie, pe care le contine sunt
considerate ca apartinand trecutului milenar si ca nu ne mai privesc pe noi.

Numai ca toate acestea trebuie intelese ca fiind "chemarile de acum", adresate

noua de catre Dumnezeu. Orice pasaj din Biblie, si in special din Evanghelie,
trebuie privit si inteles ca fiind mesajul adresat de Dumnezeu noua acum, cand
ne cauta sa ne vorbeasca, sa intre in casa noastra, sa ne mantuie. A citi, a rosti
sau asculta cuvantul fara aceasta credinta, insemneaza a ramane exteriori
cuvantului si puterii sale.

As dori sa fac referire in acest sens la un pasaj din Vechiul Testament, din
Cartea II Regi 12, 1-13, sugestiv pentru felul in care trebuie sa ne raportam la
cuvantul lui Dumnezeu.

Regele David a comis o indoita faradelege: pune la cale uciderea generalului

sau Urie si ia de sotie apoi pe Batseba, nevasta acestuia. La regele ucigas si
adulter vine, din partea lui Dumnezeu, proorocul Natan, ca sa-l cheme la
pocainta. Natan se foloseste de o parabola, spunandu-i regelui: "Erau intr-o
cetate doi oameni: unul bogat si altul sarac. Cel bogat avea foarte multe vite
mari si marunte, iar cel sarac n-avea nimic decat o singura oita, pe care el o
cumparase de mica, o hranise si o crescuse cu copiii lui. Din painea lui manca
ea si se adapase din ulcica lui, la sanul lui dormise si era pentru el ca o fiica.

 
Dar iata ca a venit la bogat un calator si gazda nu s-a indurat sa ia din oile sale
sau din vitele sale, ca sa gateasca cina pentru calatorul care venise la el, ci a luat
vita saracului si a gatit-o pe aceea pentru cel care venise la el.

Atunci s-a maniat David cumplit asupra acelui om si a zis catre Natan: Precum
este adevarat ca Domnul este viu, tot asa-i de adevarat ca omul care a facut
aceasta este vrednic de moarte. Atunci Natan a zis catre David: Tu esti omul
care a facut aceasta... Pe Urie Heteul tu l-ai lovit cu sabia, pe femeia lui ti-ai
luat-o de sotie, iar pe el l-ai ucis cu sabia Amonitilor. Deci nu se va departa
sabia de deasupra casei tale in veac, pentru ca tu m-ai nesocotit pe Mine...
Atunci a zis David catre Natan: Am pacatuit inaintea Domnului. Atunci Natan a
zis: Domnul a ridicat acum pacatul de deasupra ta... " (cf. II Regi 12, 1-5; 7, 9-
10; 12-13).

Ce se poate observa din pasajul citat? Ca atata timp cat David a crezut ca
cuvantul proorocului nu-l priveste pe el, viata sa, faptele sale, ramanand deci
exterior cuvantului, el face judecati de valoare si chiar corecte: " Vrednic de
moarte este acel om!" (II Regi 12, 5). Dar in momentul in care profetul il
avertizeaza ca el este omul la care se refera cuvantul Domnului, si ca el si fapta
sa este infierata de cuvant si ca destinul lui este implicat in cuvantul Domnului,
David nu mai face constatari si aprecieri, ci savarseste Pocainta: "Am pacatuit
inaintea Domnului!" (II Regi 12, 12).

Important de subliniat in acest context este si urmatorul lucru: Atata timp cat
David a ramas exterior cuvantului, in pacat, si fara sa se simta implicat in
mesajul cuvantului, sabia lui Dumnezeu era deasupra casei sale si inca pentru
vecie (II Regi 12, 10), de unde deducem ca langa pacat este si mania lui
Dumnezeu (Rom. 2, 9).   In schimb, in momentul pocaintei, proorocul ii spune
lui David: "Domnul a ridicat pedeapsa de deasupra ta" (II Regi 12, 13).
Intelegem, prin urmare, ca implicarea in mesajul cuvantului coincide cu iubirea,
iertarea si mila lui Dumnezeu intoarse spre lume.

 
Atata timp cat David a privit istoria din parabola ca o intamplare cu alte
personaje, a ramas impietrit. Cand a primit descoperirea profetului si a inteles
mesajul lui ca aplicandu-se la fapta lui, face metanoia.

Saul, viitorul apostol al neamurilor, se comporta la fel. Atata timp cat stia ceva
despre Dumnezeu, gasindu-se cu El doar intr-un proces intelectual de
cunoastere, il prigonea. Cand L-a inteles pe Dumnezeu, apropiindu-se de El si
raportandu-se la El, nu numai in plan intelectual, ci si afectiv, de relatie directa
cu El, in actul de traire al credintei personale, avea sa spuna: "De acum nu mai
traiesc eu, ci Hristos traieste in mine" (Gal. 2, 20).

Asadar, lumea de azi are o singura alternativa in a indeparta sabia maniei lui
Dumnezeu de deasupra ei: sa primeasca, sa asculte, sa traiasca si sa inteleaga
cuvantul lui Dumnezeu ca o chemare mereu actuala, adresata ei si noua
personal. "Tu esti acela!" este un avertisment. "Eu sunt acela!" este marturisirea
si exprimarea salvarii. Eu sunt Betleemul care nu are loc pentru adapostirea lui
Iisus. Eu sunt Petru care ma lepad de Domnul la cea mai mica incercare. Eu
sunt Iuda care il vand pentru interese materiale, Eu sunt Saul care il prigonesc
pe Iisus cu pacatele mele... si nu: tu esti acela!

In virtutea tuturor celor expuse putem sa intelegem ce inseamna mul-

ticulturalitatea: respectarea celuilalt in tot ceea ce are si este specific lui. Daca
astfel este inteleasa multiculturalitatea, atunci putem sa afirmam ca ea este si
poate fi un spatiu in care cuvantul lui Dumnezeu rodeste deplin. Societatea in
care cuvantul nu rodeste nu poate fi una marcata de multi-culturalitate, ci de
secularism. 

Pr. Prof. Dr. Stelian Tofana

http://www.crestinortodox.ro/editoriale/cauzele-nerodirii-cuvantului-dumnezeu-
70258.html