ADORAȚIA EUHARISTICĂ

ADORAȚIA, TIMP PIERDUT?

Este prima întrebare la care trebuie să răspundem unei generații care
apreciază tot mai mult lucrurile practice. Așadar, din punct de vedere practic,
la adorație participăm pentru a ne umple sufletele cu prezenţa lui Dumnezeu,
ca să trăim momente de pace care să ne întărească spiritual pe calea agitată
a cotidianului...
Doi oameni munceau în aceeași pădure tăind lemne. Copacii erau mari,
puternici și vânjoși. Cei doi tăietori de lemne își foloseau securile cu aceeași
măiestrie, dar cu metode diferite: primul lovea trunchiul cu o constanță de
neînchipuit, lovitură după lovitură, fără să se oprească decât câteva clipe
pentru a-și mai trage răsuflarea. Cel de-al doilea făcea o mică pauză la
fiecare oră. La apus, primul tăietor de lemne era la jumătatea trunchiului. Era
lac de sudoare și n-ar mai fi rezistat nici cinci minute în plus. Al doilea, să vezi
și să nu crezi, terminase! Începuseră în același timp și cei doi copaci erau la
fel! Primului tăietor de lemne nu-i venea să-și creadă ochilor! „Nu mai înțeleg
nimic! Cum ai reușit să termini, când te opreai la fiecare oră?" Celălalt a
zâmbit: „Tu ai văzut că mă opream după fiecare oră, dar n-ai văzut că
profitam de pauză și pentru a-mi ascuți securea". Asta se întâmplă în
adorație: ascuțim securea spiritului.
BISERICA NOASTRĂ MARTIRIZATĂ PRACTICA ADORAŢIA.
Amintesc aici doar o singură mărturie, a PS Ploscaru, la aniversarea a
80 de ani: „Aici, la catedrală, am organizat adoraţie zi şi noapte la Sfântul
Sacrament. Tot timpul erau prezenţi doi preoţi la adoraţie, împreună cu
credincioşii, din luna august 1948 până în noaptea de 31 octombrie 1948,
când ne-a fost confiscată catedrala.”
ASPECTE SPIRITUALE:
CE ESTE ADORAŢIA EUHARISTICA?

1
 Adoraţia Euharistică este un timp petrecut în rugăciune în faţa
Preasfântului Sacrament al Euharistiei care este expus în mod special pentru
aceasta. Adoraţia poate fi făcută în diferite moduri, însă cel mai bun mod de
adoraţie este acela al unei meditaţii în tăcere asupra misterului Iubirii; acea
Iubire cu care Isus ne-a iubit până într-atât, încât şi-a dat viaţa şi Sângele
pentru noi.
A adora înseamnă a te lăsa iubit de Dumnezeu pentru a învăţa cum să-i
iubeşti pe ceilalţi. A adora înseamnă a face experienţa Paradisului, pentru a fi
mai concreţi în istorie. „Isus s-a dus pe munte ca să se roage şi a petrecut
noaptea rugându-se lui Dumnezeu. Când s-a făcut ziuă, a chemat la sine pe
ucenicii săi şi a ales doisprezece dintre ei” (Lc 6,13-12).
CINE POATE ADORA?
Poate adora oricine este dispus să facă tăcere înăuntrul şi în jurul său,
indiferent de vârstă, naţionalitate, limbă şi categorie socială de apartenenţă.
Oricine doreşte să găsească un timp pe care să-l dea lui Dumnezeu pentru a
sta cu El pentru binele propriu şi pentru binele întregii omeniri care este
reprezentată în cel care adoră. „Vine ceasul – şi acum este – când adevăraţii
adoratori îl vor adora pe Tatăl în spirit şi adevăr, căci şi Tatăl astfel de
adoratori îşi caută” (In 4,23).
CUM SE ADORĂ?
Se adoră prin străduinţa de a face tăcere în interiorul şi în jurul nostru,
pentru a-i permite lui Dumnezeu să comunice cu inima noastră şi inimii
noastre să comunice cu Dumnezeu. Se fixează privirea asupra Euharistiei,
care este semnul viu al iubirii pe care Isus o are pentru noi, se meditează
asupra misterului patimii, morţii şi învierii lui Isus, care în Euharistie ne
dăruieşte prezenţa sa reală şi substanţială. „Iată, Eu sunt cu voi în toate
zilele, până la sfârşitul lumii” (Mt 28,20).
UNDE SE ADORĂ?
Oriunde se află un tabernacol cu Isus prezent în Sf. Euharistie. Orice
Biserică şi orice capelă poate deveni pentru tine o oază de pace şi de

2
rugăciune care-ţi dă să guşti bucuria prezenţei reale a lui Dumnezeu între
oameni. „Veniţi să ne închinăm şi să ne plecăm în faţa lui şi să îngenunchem
înaintea Domnului creatorul nostru” (Ps 94,6). După cum știți, aici, la biserica
Sfânta Cruce, în fiecare primă joi din lună, Preasfântul Sacrament este expus
spre adorație, de la ora 7.00 până la 19.00.
CÂND SE ADORĂ?
În orice moment şi în orice situaţie a vieţii; când ne aflăm în cea mai
profundă bucurie sau în durerea cea mai acută. Atunci când avem pace în
inimă sau când inima ne este plină de nelinişte. Atunci când avem forţă,
precum şi atunci când nu mai putem; în sănătate deplină sau în boală. Atunci
când sufletul ne este copleşit de iubire sau când este plin de ariditate. Înainte
de a lua decizii importante sau pentru a-i mulţumi lui Dumnezeu pentru
deciziile deja luate. Atunci când suntem puternici sau atunci când suntem
slabi. „Faceţi toate acestea în rugăciuni şi cereri în Spirit, în orice timp. Pentru
aceasta fiţi vigilenţi şi statornici în rugăciune pentru toţi…” (Ef 6,18).
10 MOTIVE PENTRU A ADORA
Pentru că numai Dumnezeu este vrednic de a primi toată lauda noastră
şi adoraţia noastră pentru totdeauna.
Pentru a-i spune “mulţumesc” lui Dumnezeu pentru tot ceea ce ne-a
dăruit încă de la începutul existenţei noastre.
Pentru a intra în taina iubirii lui Dumnezeu, care ni se revelează atunci
când ne aflăm înaintea Lui.
Pentru a mijloci în favoarea omenirii întregi.
Pentru a ne reface şi pentru a afla odihnă în Dumnezeu.
Pentru a-i cere iertare pentru păcatele noastre şi ale lumii întregi.
Pentru a ne ruga pentru pace şi dreptate în lume şi pentru unitate între
toţi creştinii.
Pentru a cere darul Siritului Sfânt pentru vestirea Evangheliei la toate
popoarele.

3
 Pentru a ne ruga pentru duşmanii noştri şi pentru a avea puterea de a-i
ierta.
Pentru a fi vindecaţi de orice boală, fizică şi spirituală, şi pentru a avea
forţa de a rezista împotriva Celui Rău.
CE ESTE ADORAȚIA? – PAPA FRANCISC
Azi mai mult decât oricând, este necesar „să-l adorăm în spirit şi
adevăr” (In 4,24). Este o misiune indispensabilă a celui care vrea să prindă
rădăcini în Dumnezeu, care nu vrea să se clatine în mijlocul atâtor agitații. Azi
mai mult decât oricând, este necesar să adorăm, pentru a face posibilă
„apropierea” pe care o cer aceste timpuri de criză. Numai în contemplarea
misterului de Iubire care întrece distanțele și devine apropiată, vom găsi forța
de a nu cădea în ispita de a merge tot înainte, fără a ne opri în drum.
Azi mai mult decât oricând, este necesar să adorăm ca să nu ne
distrugem prin cuvintele care ascund câteodată Misterul, ci să dăruim liniștea
plină de admirație care tace înaintea Cuvântului care se face prezent și
apropiat.
Azi mai mult decât oricând este necesar să adorăm!
Pentru că a adora înseamnă a se prosterna, a recunoaște cu umilință
măreția infinită a lui Dumnezeu. Numai adevărata umilință poate recunoaște
adevărata măreție și recunoaște și micimea care pretinde a fi mare. Poate că
una dintre cele mai mari perversiuni ale timpului nostru este că ni se propune
a adora umanul, lăsând la o parte latura divină. „Numai Domnului să I te
închini” este marea provocare în fața atâtora propuneri de nimic și de gol. A
nu adora idolii contemporani – cu discursurile lor patetice – este o mare
încercare a timpurilor noastre, a adora ceea ce nu trebuie să fie adorat este
marele semn al timpurilor actuale. Idolii care provoacă moartea nu merită
niciun fel de adorație, numai Dumnezeul vieții merită „adorare și slavă”.
A adora înseamă să privești cu încredere la Acel în care te poți încrede
pentru că este dătător de viață, instrument de pace, generează apropieri și
solidaritate.

4
 A adora însemnă a rămâne în picioare în fața a tot ceea ce nu este de
adorat, pentru că adorația ne face liberi și ne face persoane pline de viață.
A adora nu însemnă a se goli, ci a se umple, înseamnă a recunoaște și
a intra în contact cu Iubirea. Nimeni nu adoră pe cine nu iubește, nimeni nu
adoră pe cine nu-l consideră demn de iubirea sa. Suntem iubiți! Suntem
îndrăgiți!, „Domnul este iubire”. Această certitudine este cea care ne conduce
să-l adorăm din toată inima pe Acel care „ne-a iubit” (1In 4,10).
A adora însemnă a descoperi tandrețea sa, înseamnă a găsi consolare
și odihnă în prezența sa, înseamnă a putea experimenta ce spune psalmul
22: „Chiar de-ar fi să umblu prin valea întunecată a morţii, nu mă tem de
niciun rău, căci tu eşti cu mine… toiagul şi nuiaua ta mă mângâie”.
A adora însemnă a fi martori bucuroși ai biruinței sale, a nu ne lăsa
învinși de marile primejdii și a gusta dinainte din sărbătoarea întâlnirii cu
Mielul, unicul vrednic de închinare, care va șterge toate lacrimile noastre și în
care celebrăm triumful vieții și al iubirii; asupra morții și pustiului (Cf. Ap 21-
22).
A adora înseamnă a ne apropia de unitate, a ne descoperi ca fiii
aceluiași Tată, membrii unei singure familii, înseamnă, așa cum a descoperit
sfântul Francisc, a cânta laudele uniți cu toată creația și cu toți oamenii.
Înseamnă să legăm lanțurile pe care le-am rupt cu pământul nostru, cu frații
noștri, înseamnă să-l recunoaștem pe El ca Domn al tuturor lucrurilor, Tată
plin de bunătate al lumii întregi.
A adora înseamnă a spune „Dumnezeu”, adică „viață”. A ne întâlni față
în față în viața noastră de zi cu zi cu Dumnezeul vieții, înseamnă a-l adora cu
viața și mărturia noastră. Înseamnă să știm că avem un Dumnezeu fidel care
a rămas cu noi și care are încredere în noi.
A adora înseamnă a spune AMIN!
CÂTEVA INDICAțII PRACTICE PENTRU A FACE ADORAțIA
Primul lucru pe care trebuie să îl avem de la început şi permanent în
minte la adoraţie este faptul că Isus este prezent aici. Acelaşi Isus Mântuitorul

5
care a fost trimis de Tatăl ceresc să ne mântuiască, precum citim la Ioan 3,
16: „Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul său unul-născut l-a dat, ca
oricine crede în el să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică.” Acelaşi Isus care s-a
întrupat şi s-a născut din Sfânta Fecioară Maria, care a predicat Evanghelia
împărăţiei şi a trecut prin lumea noastră „vindecând orice fel de boală şi orice
neputinţă în popor”. Acelaşi Isus pe care, prin păcatele noastre l-am
batjocorit, pălmuit şi biciuit, care a purtat şi poartă şi astăzi, pe calvarul
răutăţilor noastre, crucea durerilor şi păcatelor întregii omeniri. Este acelaşi
Isus care, la Cina cea de Taină a împărtăşit Trupul şi Sângele său ucenicilor
şi le-a dat putere şi poruncă „Aceasta să o faceţi şi voi, în amintirea mea.“
Prin jerfa sfintei Liturghii şi prin prezenţa sa euharistică îşi împlineşte
promisiunea: „Eu sunt cu voi până la sfârşitul veacurilor”. Pâinea vieţii, Isus,
este prezent aici, în faţa noastră!
În timpul unei călătorii, un protestant a intrat împreună cu fiica sa într-o
biserică catolică. În loc să privească operele de artă, copila a fost curioasă să
afle ce era cu luminiţa aceea roşie care ardea într-un colţişor, lângă
tabernacol.
- Tată, a întrebat ea, de ce este acolo lumina aceea roşie?
- Pentru că, după catolici, în dulăpiorul acela se află Isus sub forma
pâinii consacrate. Lampa aceea le aminteşte tuturor de prezenţa sa, i-a
răspuns cu sinceritate tatăl.
După o săptămână, tatăl şi fiica intrau în biserica lor pentru adunarea
duminicală. Copila a privit un pic împrejur, apoi l-a trase pe tatăl său de
haină.
- Tată, de ce nu avem aici luminiţa roşie?
- Pentru noi, protestanţii, Isus nu se află aici, copila mea.
Fetiţa a făcut ochii mari şi apoi, luându-l pe tatăl său de mână, a zis:
- Tată, hai să mergem într-o biserică unde este Isus!
Isus, este prezent aici, în faţa noastră!...

6
 Un al doilea pas în adoraţie este abandonarea totală în Dumnezeu. Să
ne deschidem inimile înaintea altarului, să ne oferim aşa cum suntem: cu
durerile şi bucuriile noastre, cu biruinţele şi înfrângerile noastre, cu crucile şi
binecuvântările noastre. Această stare ne emoţionează şi se poate asemăna
cu saltul în gol al puilor de vultur care învaţă să zboare. Vulturul scutură
cuibul, puiul cade în hău şi din instinct începe să dea din aripi. Apoi îşi dă
seama că mişcările lui au efect şi începe să zboare. În Deuteronom 32, 11 ni
se arată cum lucrează Dumnezeu: „Întocmai ca vulturul care îndeamnă la
zbor puii săi şi se roteşte pe deasupra lor, întinzându-şi aripile, a luat pe
Israel şi l-a dus pe penele sale.” Când puiul învaţă să zboare mama lui nu
este departe, zboară deasupra lui, iar când se apropie de pământ, intră sub
el, îl ia pe aripi şi îl duce la loc în cuib. Mama noastră este aici, aproape...
Citim la Ioan 19, 25: „Lângă crucea lui Isus, stătea Mama lui.” Maria este
prezentă şi lângă crucea noastră, este prezentă în adoraţia noastră. Sfânta
Fecioară, care a purtat pe Isus în trupul ei, a fost primul tabernacol al Fiului
lui Dumnezeu. Să ne deschidem, aşadar, cu încredere inimile în adoraţie şi
să ne lăsăm călăuziţi de Mama noastră.
Un al treilea pas, la fel de important în adoraţie, este ascultarea. Să
ascultăm cu atenţie glasul lui Dumnezeu care vorbeşte tainic şi personal
sufletelor noastre. În cadrul exercițiilor spirituale pentru marianiști v-am vorbit
despre chemarea tânărului Samuel, despre care citim în Cartea Întâi a
Regilor la cap. 3, v. 1-10, că slujea Domnului sub povaţa preotului Eli. În timp
ce dormea, Dumnezeu l-a chemat pe nume şi el a răspuns: „Iată-mă!” Când
aude pentru a treia oară glasul Domnului, preotul îl învaţă ce să-i răspundă.
Şi tânărul răspunde chemării lui Dumnezeu: „Vorbeşte, Doamne, că servul
tău ascultă!" În adorație, rămâneţi în linişte şi ascultaţi glasul lui Dumnezeu:
Dumnezeu vorbeşte sufletului, te caută, te cheamă!
Un copil a ajuns acasă plângând. Bunicul i-a fugit în întâmpinare şi l-a
strâns în braţe. Copilul continua să plângă. Bunicul l-a mângâiat, încercând
să-l liniştească.

7
 - Te-au bătut?, l-a întrebat.
Băiatul a dat din cap că nu.
- Ti-au furat ceva?
- Nu, scânci copilul.
- Dar atunci ce ţi s-a întâmplat?, l-a întrebat bunicul îngrijorat.
Copilul a început atunci să povestească:
- Ne jucam de-a v-aţi ascunselea, iar eu m-am ascuns foarte bine.
Aşteptam acolo, dar timpul trecea... La un moment dat am ieşit afară şi... mi-
am dat seama că terminaseră jocul, plecaseră toţi acasă şi nimeni nu venise
să mă caute!
Sughiţurile îi scuturau pieptul micuţului.
- Înţelegi? Nimeni n-a venit să mă caute!
În adorație, Dumnezeu este cu noi. Ne caută, ne vorbeşte, ne ascultă,
primeşte adoraţia noastră. El vrea să înnoiască, „ca ale vulturului, tinereţile
noastre”.

8
 Adorație pentru luna noiembrie

În urma sicriului veneau cei vii; oameni îmbrăcaţi în doliu, care

plângeau, oameni îmbrăcaţi în doliu, care imitau pe cei ce plângeau, apoi
oameni îmbrăcaţi în haine pestriţe, dintre care mai plângea câte unul; şi alţi
oameni în haine pestriţe, care veneau plictisiţi şi pălăvrăgind.
La poarta cimitirului, cei îmbrăcaţi în doliu mai plângeau în hohote:
„Totul s-a sfârşit acum"; ceilalţi îndoliaţi, cu câteva rânduri mai în urmă se
apropiau, zicând: „Curaj, dragă, s-a terminat". Unii dintre cei îmbrăcaţi în
haine pestriţe şopteau: „Sărmanul... uite aşa ne sfârşim cu toţii..." Iar alţii, în
spatele acestora, suspinau: „În sfîrşit, a trecut şi asta!"
Eu însă m-am gândit că abia acum începe totul. Da, într-adevăr, s-a
terminat repetiţia generală, dar veşnicul spectacol abia acum începe! S-a
terminat ucenicia, dar a început munca nesfârşită de maestru. S-au sfârşit
ceasurile apăsătoare şi a început viaţa veşnică. S-a născut în clipa asta. S-a
născut la Viaţă; la o Viaţă a binelui. La o Viaţă a adevărului, la o Viaţă
veşnică. Ca şi cum morţii ar putea să existe!
Doamne, nu există morţi, există numai vii, aici, pe acest pământ şi pe
lumea cealaltă. Ştiu: moartea e o realitate, Doamne. Dar e numai un minut, o
clipă, o secundă, un pas. Un pas din finit în infinit, un pas din timp în veşnicie.
La fel moare copilul din om când apare adolescenţa, omida, când din ea
fluturele îşi ia zborul. Bobul de grâu, când apare spicul.
Moarte, groază a copiilor, sperietoare de păsări, fantomă inexistentă,
mă faci să râd şi să mă revolt. Tu terorizezi lumea, îi sperii şi-i înşeli pe
oameni. În definitiv, tu exişti numai datorită vieţii şi nu vei reuşi să ne
înstrăinezi de aceia pe care îi iubim.
Şi, totuşi, Doamne, unde sunt cei pe care i-am iubit în timpul vieţii
noastre? Trăiesc, oare, înaintea feţei tale în nesfârşitul extaz al iubirii, uniţi cu
Trinitatea divină? Sau suferă în întunericul nopţii, mistuiţi de dorinţa
neîmplinită de a te iubi? Sau, ajunşi la disperare, se chinuiesc singuri fiindcă
odinioară au uitat de alţii? Sau sunt măcinaţi de ură pentru că niciodată nu
vor mai putea iubi?
Doamne, morţii mei sunt foarte aproape de mine, sunt sigur că trăiesc
aici în umbră; nu-i pot vedea cu ochii mei, căci au abandonat învelişul lor de
carne la fel cum renunţă omul la o haină veche, demodată, iar sufletul lor
eliberat de trup, nu mai dă semne de viaţă. Dar în tine, Doamne, le aud glasul
care mă cheamă, îi văd cum îmi fac semn şi aud cum îmi dau sfaturi, căci
acum îmi sunt mult mai apropiaţi.
Cândva, se atingeau trupurile noastre, dar nu şi sufletele. Acum, când
te întâlnesc pe tine, îi întâlnesc pe ei. Când te privesc pe tine, îi privesc pe ei,
îi port şi pe ei atunci când te port pe tine, îi iubesc şi pe ei când te iubesc pe
tine.
Doamne, am o imensă sete de infinit şi aceasta mă convinge că m-ai
făcut nemuritor. I-am iubit foarte mult pe cei care au plecat şi nu voi accepta

9
că iubirea noastră s-a stins pentru totdeauna. Am o mare încredere în tine,
Tată ceresc, ca să accept că ai dorit copii care apoi să moară.
Accept, Doamne, răspunsul de iubire la speranţa mea puternică. Da,
morţii noştri trăiesc şi pot să iubească mai mult decât pe acest pământ,
deoarece aici învăţăm împreună să iubim. Da, voi trăi împreună cu ei dincolo
de timp, deoarece tu mă aştepţi acolo şi ei mă aşteaptă, pentru a împărtăşi
iubirea şi bucuria ta. Îţi mulţumesc, Doamne, pentru că mi-ai dat credinţă,
cred că tu ne dai viaţa ta, viaţa celui Înviat înrădăcinată în viaţa noastră,
iubirea ta veşnică înrădăcinată în iubirea noastră.
Dar, totuşi, uneori mă îndoiesc. Iartă-mă, Doamne, că degetele mele
rătăcind caută faţa celui iubit pentru a-i oferi îmbrăţişarea, că săruturile mele
nu se pierd în vidul necuprins, iar cuvântul „iubire” pe care-l şoptesc, nu
reflectă nici un ecou în tăcerea nopţii. Aş fi vrut să-l mai ating, Doamne, să-i
cuprind trupul neînsufleţit, dar mă lovesc de neprezenţă! Şi plâng... cum ai
plâns tu pentru prietenul tău Lazăr.
Nu mă ruşinez să plâng, deoarece am înţeles că trebuie să accept şi să
ofer această absenţă, ca să-mi purific iubirea umană, până când bucuria
reîntâlnirii va putea înflori în veşnicie. Sunt în purgator, Doamne, la fel ca cei
dragi care astăzi s-au născut pentru cerul tău, copii cu ochii întredeschişi,
care încă nu pot contempla Soarele Iubirii tale.
Este timpul, Doamne, să mă ridic, ca să merg din nou pe drumul meu.
Este atât de greu să iubeşti asa cum se iubeşte în sânul Treimii, încât trebuie
mai întâi să mă pregătesc îndelung, iubind aici şi acum pe toţi fraţii mei.
Ajută-mă să însufleţesc cu viaţa ta fiecare gest al meu, să parcurg timpul
împreună cu tine, până în ziua iubirii şi a bucuriei nesfârşite.
O, morţii mei, veşnic vii, care trăiţi în mine, ajutaţi-mă ca, în această
scurtă viaţă pământească, să învăţ secretul vieţii veşnice.
Doamne, te iubesc şi vreau să te iubesc mai mult, căci tu dai iubirii
veşnicie şi eu vreau să iubesc veşnic.
Sfântă Fecioară Maria, Mama noastră şi bună Mamă a sufletelor din
purgator, te rugăm ca în acest moment de har să laşi ca o lacrimă din ochii tăi
cei milostivi să atingă un suflet din purgator şi acesta să ajungă fericit în
paradis. Amin.

10