A.W.

TOZER

Mă preocupă orice lucru care este o piedică pentru oamenii lui Dumnezeu şi care îi ţine
departe de privilegiile lor depline din viaţa creştină. Uneori trebuie să atac cu violenţă
lucruri pe care nu le cred corecte şi care simt că au devenit o piedică pentru oamenii lui
Dumnezeu. Unii au spus că nu este treaba mea, însă este. Am fost uns de Dumnezeu să
fac ca această preocupare să fie treaba mea.
Acolo unde Isus este glorificat, Duhul Sfânt vine. El nu trebuie să fie implorat – Duhul
Sfânt vine când Mântuitorul este glorificat. Când Hristos este onorat cu adevărat, Duhul
vine.
Acum vreau să spun un cuvânt clar despre Biserica creştină care încearcă să se descurce
prin propria putere: Acest fel de creştinism îl face pe Dumnezeu să verse, pentru că
încearcă să conducă o instituţie cerească într-un mod pământesc. În ce mă priveşte, dacă
n-aş fi putut obţine puterea divină a lui Dumnezeu, aş fi abandonat întreaga lucrare.
Biserica ce doreşte puterea lui Dumnezeu va avea de oferit ceva mai mult decât cluburi
sociale, societăţi de tricotat, echipe de cercetaşi şi toate celelalte lucruri asemănătoare.
Eu prefer să fiu un membru al unui grup care se întâlneşte într-o cameră mică de pe o
străduţă lăturalnică, decât să fiu parte a unei mari activităţi care merge bine şi nu este
nou-testamentară în doctrina ei, în duhul ei, în trăirea ei, în sfinţenia ei, în toată structura
şi conţinutul ei.
Oamenii vor beneficiile crucii, dar cu toate acestea, nu vor să se supună controlului
crucii. Ei vor să ia tot ceea ce poate oferi crucea, dar nu vor să fie sub domnia lui Isus.
Există mai multă bucurie tămăduitoare în cinci minute de închinare decât în cinci nopţi de
chefuire.
Duhul Sfânt poate fi absent din Biserica şi pastorul poate să tot pună lucrurile în
mişcare‚ şi nimeni nu-şi dă seama de asta ani de zile. Ce tragedie‚ fraţilor‚ ce tragedie -că
lucrul acesta se poate întâmpla într-o biserică creştină! Nu trebuie să fie aşa! Cine are
urechi‚ să asculte ce zice Bisericilor Duhul.
Eu vreau prezenţa lui Dumnezeu Însuşi‚ altfel nu vreau să am nici o legătură cu
religia. Îl vreau pe Dumnezeu Însuşi‚ altfel voi pleca şi voi fi altceva‚ dar nu creştin.
Cred că ar fi bine pentru noi ca să ne oprim pur şi simplu din toate activităţile noastre, să
ne liniştim, să ne închinăm înaintea lui Dumnezeu şi să-L aşteptăm. Nu mă face popular
faptul că vă reamintesc că suntem o adunătură de oameni fireşti, dar, oricum, este
adevărat că majoritatea creştinilor sunt fireşti. Poporul lui Dumnezeu ar trebui să fie
un popor sfinit, pur, curat, însă noi suntem o mulţime firească. Suntem fireşti în
atitudinile noastre, în tendinţele noastre, suntem fireşti în multe lucruri. Tinerii adesea nu
au reverenţă în serviciile noastre creştine. Ne-am degradat atât de mult înclinaţiile
religioase, încât serviciul nostru creştin este, în mare parte, exhibiţionism. Avem nevoie
disperată de o vizitare divină, pentru că situaţia noastră nu va fi niciodată îndreptată prin
predici! Nu va fi niciodată îndreptată până când Biserica lui Hristos nu va fi confruntată
deodată cu ceea ce cineva a numit mysterium tremendium – misterul înfricoşat care este
Dumnezeu, maiestatea înfricoşată care este Dumnezeu. Aceasta face Duhul Sfânt. El
aduce misterul minunat, care este Dumnezeu, la noi, şi Îl prezintă duhului omenesc.
Nu vom cunoaşte niciodată mai mult despre Dumnezeu decât atât cât ne învaţă Duhul.
Nu vom cunoaşte niciodată ceva mai mult despre Isus decât atât cât ne învaţă Duhul,
pentru că numai Duhul dă învăţătură. Oh, Duhule Sfânt, cât de mult Te am întristat! Cum
Te-am ofensat! Cum Te-am respins! El este Învăţătorul nostru, şi dacă El nu ne învaţă,
noi nu putem cunoaşte niciodată. El este Cel ce ne luminează, şi dacă El nu aprinde
lumina, noi nu putem vedea vreodată. El este Vindecătorul urechilor noastre surde, şi
dacă El nu ne atinge urechile, noi nu putem auzi niciodată. Bisericile îşi pot continua
activitatea săptămâni, luni, ani fără să ştie nimic despre aceasta sau să cunoască
pogorârea Duhului Dumnezeului Celui viu peste ei. Oh, inimă, stai liniştită înaintea Lui,
prosternează-te, adoră-L înlăuntrul tău!
Oh, ce ruşine că ignorăm prezenţa regească. Avem aici o Regalitate mai înaltă decât cea
pământească – Îl avem pe Domnul domnilor şi pe Împăratul împăraţilor – Duhul Sfânt
este prezent şi noi Îl tratăm ca şi cum nu ar fi deloc aici. Noi ne împotrivim Lui, nu-L
ascultăm, Îl stingem şi ne compromitem inimile. Auzim o predică despre El şi ne hotărâm
să învăţăm mai mult şi să facem ceva în privinţa aceasta. Convingerea noastră se ofileşte
şi, nu după mult timp, ne întoarcem în aceeaşi stare lipsită de viaţă de dinainte. Ne
împotrivim Sfetnicului binecuvântat. El a venit să mângâie. A venit să dea învăţătură. El
este Duhul învăţăturii. A venit să aducă lumină, pentru că este Duhul luminii. El vine să
aducă puritate, pentru că este Duhul sfinţeniei. Vine să aducă putere, pentru că este Duhul
puterii. El vine să aducă aceste binecuvântări în inimile noastre şi doreşte să avem acest
fel de experienţă. Dumnezeu va face lucrul acesta pentru oameni. El nu ne întreabă care
este contextul nostru denominaţional. Nu ne întreabă dacă suntem arminieni sau
calvinişti. Nu ne întreabă nimic altceva decât dacă vrem să ascultăm şi să încetăm cu
neascultarea. Vrei să încetezi să mai stingi Duhul? Vrei să încetezi să te mai împotriveşti
Duhului?
Tot ce doreşte El este ca noi să ne supunem, să ascultăm, să ne deschidem inimile, şi El
va da năvală, iar vieţile noastre vor fi transformate şi schimbate!
Dacă există ceva în viaţa ta mai mare decât dorinţa de a fi un creştin plin de Duhul, atunci
tu nu vei fi niciodată un creştin plin de Duhul, până când acel lucru nu este îndepărtat.
Dacă există ceva în viaţa ta mai solicitant decât tânjirea ta după Dumnezeu, atunci nu vei
fi niciodată un creştin plin de Duhul. Am întâlnit creştini care au tot vrut să fie umpluţi,
într-un mod vag, mulţi ani de zile. Motivul pentru care nu au fost umpluţi de Duhul este
că sunt alte lucruri pe care le doresc mai mult. Dumnezeu nu dă busna într-o inimă
omenească, până când nu ştie că El este răspunsul şi împlinirea celei mai mari şi mai
copleşitoare dorinţe ale acelei vieţi.
Eu cred că noi suntem cea mai ocupată adunătură de activişti înflăcăraţi care s-au
pomenit vreodată în lumea religioasă. Ideea pare să fie că, dacă nu alergăm într-un cerc
cu limba de-un cot, nu Îi suntem pe plac lui Dumnezeu.
De unde avem conceptul acesta că, deoarece ucenicii au fost umpluţi cu Duhul atunci, în
primul secol, nu este necesar pentru noi să fim umpluţi cu Duhul acum?
Acum, în vremea nostră, avem învăţători atât de naivi, încât să ne spună că nu trebuie să
facem altceva decât să mergem tot aşa liniştiţi înainte, până când va veni Domnul şi ne va
da în stăpânire multe cetăţi. Nu vă cer decât să cercetaţi Scripturile şi să vedeţi dacă
aceste lucruri sunt adevărate. Rugaţi-vă, supuneţi-vă, credeţi, ascultaţi şi vedeţi ce va face
Dumnezeu pentru voi!
Cred că va trebui să studiem din nou toată acastă învăţătură cu privire la locul Duhului
Sfânt în Biserică, astfel încât Trupul să poată funcţiona din nou.